Neamul intemeietor al lui Basaraba de Nicolae Tomoniu publicat la 03.11.2008
Neamul intemeietor al lui Basaraba de la boierul Negru Voda la Basarab Intemeietorul
     NEAMUL LUI BăSăRABă SI "LUPTA DE CLASă“! — ASPECTE PSIHOLOGICE SI ASPECTE LOGICE
1.1. INTRODUCERE
Cea mai mare nenorocire care s-a abătut asupra popoarelor estului Europei, pe timpul comunismului, a fost însământarea "în rândul maselor“ a "luptei de clasă“. Aceasta, a dus la o simplificare a dialogului sau chiar lipsa lui totală în multe din sectoarele vietii noastre sociale.
Dacă aveai o idee nouă, ea era raportată imediat la baricada pe care te afli, esti de partea "poporului“ sau a "exploatatorilor”?
De aceea, lozinca zilei când se dezbătea ceva, era: "cine nu-i cu noi, e împotriva noastră!“ iar judecătile oricărei idei se reduceau, ca în logica bivalentă, la două valori: "adevărat“ sau "fals“
Pe această logică infailibilă s-a bazat Iliescu ca să pună mâna pe putere, împărtind capitala în "revolutionari“ si "teroristi“ iar partidele în două tabere, unele "salvatoare ale natiunii“ precum FSN iar altele, partidele istorice, în partide "demolatoare“, care-i băgau lui "sula-n coaste“, ca să fie acceptate în viata politică.
Pe aceiasi logică a divizării electoratului se bazează acum si "popularul“ Băsescu în luptă cu "balaurul“ numit parlament, pentru a-si "trage un partid de mase“ mai abitir ca pe timpul lui Carol al doilea.
în asemenea conditii, întreaga mass-media s-a divizat si ea în două tabere.
Mai mult, comentatorii articolelor ziarelor on-line, sunt divizati si ei în două tabere iar ca ultim fenomen observat, este cucerirea acestui spatiu destinat publicului de către o singură tabără! Asta-i "moda“ zilei iar cine nu-i la modă, să tragă ponoasele!
     Un asemenea fenomen s-a petrecut si cu ideea djuvaristă a creării voievodatelor valahe de către… nomazi!
De a pune în capul listei neamului lui Băsărabă un cuman, inclusiv pe site-uri până mai ieri serioase!
Fără nici o probă stiinþifică, singura probă (si aceea construită pe diversiuni) fiind doar ultima carte a d-lui Djuvara!
Ca la fiecare aparitie a unei idei trăsnite, după moda zilei, Internetul s-a împătþit si el imediat, în două. N-ar fi ceva neobisnuit! Dar când e vorba de lucruri grave, asa cum se întâmplă cu site-ul wikipedia, unde un grup de adepti djuvaristi cuplati cu sustinători voluntari ai diversiunilor istoricilor maghiari, au pus si mai pun încă stăpânire deplină pe principalele teme legate de întemeierea "Tării Românesti!“, atunci semnalul de alarmă trebuie tras!
Să judecăm: prin ea însăsi, tema întemeierii "Tării Românesti!“, trebuie "obligatoriu“ să preocupe si pe contestatarii integritătii noastre nationale. Natiunea noastră este bazată pe o istorie multimilenară si recunoscută prin tratate internationale semnate de toate marile puteri ale lumii dar voci contra s-au tot ridicat mereu. Cu asemenea voci contestatoare suntem obisnuiti!
Drama istoriografiilor maghiare si române este împărtirea spatiului Transilvan, pe care fiecare îl consideră originar, amândouă fiind angajate în căutarea "drepturilor istorice“ asupra lui.
     In spatiul Transalpinei, istoriografia maghiară n-a avut ce revendica, recunoscând până la urmă că spatiul era deja ocupat de către neamul Basarabilor.
Iar cum încercările de a justifica prin documente, că acest neam asezat de păstori fusese organizat de maghiari esuaseră, istoricilor maghiari nu le mai rămânea decât două variante:
— fie să sustină teoria migratiei populatiei la sud de Dunăre bazată pe teoria diversionistă că "absenta surselor scrise privind românii înseamnă absenta românilor din acest spatiu”;
— fie să sustină existenta unei populatii neorganizate, fără conducători, care a fost grupată în urma creării statului maghiar, într-un stat nou cu ajutorul unor printi ai popoarelor nomade ce s-au perindat mereu prin spatiul transalpin.
Ori, teoria că românii s-ar fi născut ca popor la sud de Dunăre, sau au migrat acolo, apoi s-au întors în secolul , a căzut destul de usor testelor.
Spatiul acela de emigrare n-a fost niciodată precizat si nici documente în privinta lui n-au existat! Mai mult, s-a observat că teoriile imigrationiste apar exact când românii din Transilvania, care formau majoritatea populatiei, pornesc lupta pentru drepturi politice.
Românii în schimb au venit cu puternice argumente istorice, lingvistice, demografice, arheologice sau de altă natură, nu-i rostul acum pentru a le însira aici.
Varianta doua, a organizării Transalpinei de către un print al hoardelor mongole sau de către un print al cumanilor, este de dată mai recentă si este cuplată la "arsenalul maghiar“ care mereu fabrică fabulatii împotriva Tratatului de la Trianon din 1920. Acest arsenal, alimentat de tot felul de diversiuni, printre care si aceea dacă tratatul mai este valabil, reînvie pe Internet!
Dar desi iredentismul de pe Internet înfloreste, conducătorii unguri intrati de-acum în elita europeană, sunt constienþi că Tratatul de la Trianon n-a fost "opera diabolica“ a României împotriva vecinei sale. Iar contestarea Tratatului de la Trianon, în substanta sa, ar implica si contestarea celui de la Paris din 1947 si, prin aceasta, a ordinii politice si de drept instaurate după al doilea război mondial.
Ceea ce înseamnă introducerea unui principiu de instabilitate în ordinea mondiala.
Ca o bomboană spirtoasă însă, ambitia d-lui Djuvara de a câstiga disputa pierdută acum câtiva ani cu mediile academice în privinta aberatiei că "neamul Basarabilor provine dintr-un print cuman“ a picat plească nu în coliva diversionistă a istoricilor maghiari, acestia îsi dau seama bine că n-are sustinere si s-ar face de râs, ci în coliva numerosilor iredentisti maghiari care, cum am spus, ocupă spatiul virtual al site-urilor Internet pe această temă!
De aici vine pericolul mare, din această modă nouă de divizare simplistă a opiniilor, aidoma luptei de clasă de pe timpurile staliniste. Numai de dragul de a se fi situat, de la început, pe o pozitie îndelung mediatizată (oare de ce?) face pe multi să cadă în capcana contestatarilor maghiari si să le dea inconstient apă la moară!

     Apreciez faptul că tipi cu nume de nomazi îsi sacrifică timpul cercetând o grămadă de documente Internet dar pe wikipedia liberă nu se face cercetare.
Cu idei preconcepute se face istorie?
Acolo, teoria luptei de clasă staliniste este mai înfloritoare ca oricând si nu degeaba unii wikipedisti sunt plini de medalii pe pagina proprie mai abitir ca generalii lui Stalin!
Pe wikipedia, sunt multi voluntari cu capul pe umeri, modesti, respectuosi, tineri cititi dar si luptători pentru niste himere maghiare lansate inconstient, din snobism sau prostie, de presa nenorocită de astăzi! De aceea îmi propun să încerc a aduce "luptătorii“ la realitate, prin niste aspecte noi ale "cazului Djuvara“.
     1.2. ASPECTUL PSIHOLOGIC
Iată ce scriam despre Internet, în capitolul "Boala secolului“, a articolului "Ciberferma animalelor“: "Ciberdependenta a ajuns la proportii înspăimântătoare, mai ales în rândul tineretului! E înspăimântătoare pentru că cei mai afectati de acest fenomen sunt mai ales tinerii mai putin instruiti, mai putin educati! Sau mai bine zis, autoeducati de niste site-uri si jocuri desuchiate pe Internet cu consecinta faptului că frustrările din timpul scolii, pot răbufni pe virtual.
Pe fondul unei nevroze a neputintei câstigată în timpul scolarizării, tânărul se redescoperă pe el însusi pe Internet! Acolo unde nu-l cunoaste nimeni, descoperă subit că sunt multi altii care-i aseamănă, că s-ar putea grupa cu ei si chiar ar putea să conducă, să le fie un fel de "sef“.
O paranoie iesită din comun s-a instalat pe Internet după aparitia cărtii d-lui Djuvara, carte intens mediatizată de grupul de interese antiromânesti de la Realitatea TV.
Ea a fost însotită de zgomotul absolut obligatoriu al jurnalelor întregului grup de presă Ringier. Bănuim că ceva stă ascuns în spatele acestei lovituri de presă, unde aspectul psihologic ar fi fost cel mai important.
De ce ar fi acest aspect psihologic atât de important?
Pentru că e cert că el se bazează pe psihologia "luptei de clasă“ si ar putea fi doar un simplu exercitiu de manipulare care pregăteste o nouă lovitură uluitoare poporului român.
N-ar fi prima!
     Vedem bine cum deja am început să devenim datori vânduti marilor grupuri de interese din Europa. România va urma la scară natională, scenariul micilor functionari care si-au cumpărat în Bucuresti un apartament sau o garsonieră cu împrumut de la bancă si vor trebui să returneze banii înzecit, ca niste sclavi, 25 de ani de acum încolo.
Acestia vor fi liberi, când viata lor cea mai plină, li se va fi scurs deja! Neosclavia mileniului trei ia startul în România
Hai totusi, să nu ne hazardăm în scenarii de felul acesta si nici să taxăm zgomotul din jurul cărtii d-lui Djuvara ca o diversiune!
Cu toate acestea aspectul psihologic rămâne. în sensul că acum, orice temă din România se transează ca în vremuri staliniste sub semnul luptei de clasă, al psihologiei galeriilor de pe stadioane, care cred că victoria echipei le apartine prin gălăgie, numai lor (principiul tertiului exclus!) nu si jucătorilor însisi!
Iar "Lupta de clasă“ după modelul galeriei de la stadioane este o luptă continuă si durează cât ai trăi! Musai, trebuie să-ti tii necontenit "partea“ si… doamne fereste să recunosti că ai gresit!
Ca produse secundare ale acestei psihologii tinând de logica bivalentă, apar: conservarea ideilor, a conceptelor si a primelor judecăti de valoare.
Ori, schimbarea ideilor preconcepute în această psihologie, nu mai e posibilă. Indiferent de adevărurile care vor mai fi spuse.
Se va merge sinucigas până la capăt, orice dusman trebuind a fi doborât! Prin orice mijloace!
     1.3. "LUPTA DE CLASă“ DJUVARISTă
Consider că de la această psihologie a plecat d-l Djuvara, scriind acel articol din anul in 2005.
Revenit în tară după "rivulutie“, d-l Djuvara a vrut probabil să-si transeze socotelile cu "istoricii din vremea comunistă“.
Doar erau la modă "înfierările“ celor care rămăseseră în tară, pe când cei reveniti de prin lumea largă rămăseseră "imaculati“.
O chestiune de orgoliu din vremea tineretii!
Dar să fim drepti Nu numai snobismul de astăzi l-a avansat pe d-l Djuvara, ci prostia unora în căutare de subiecte "tari“, pentru că trebuie să recunoastem cu ce migală a adunat autorul niste date istorice care pot avea, voit sau nu, dublă interpretare!
Un adevărat cercetător dar cu precizarea că si-a pus stiinta în slujba răului asa cum Einstein pusese umărul la fabricarea primei bombe atomice, regretând pe urmă degeaba, fiind prea târziu!
Pe lângă ideile gresite găsite prin rafturile istoriei, pe care d-l Djuvara le sterge de praf si le îmbracă în haină nouă, dânsul mai adaugă si propriile perle de tot hazul. Cum ar fi aceea că Tara Românească s-a întemeiat târziu pentru că, citez, "n-am avut noroc de barbarul cel bun“! Sintagmă care se bazează în carte pe o însiruire de cazuri din istorie, când grupurile de barbari nomazi au dus la întemeierea de state pe locul unor mari împărătii care s-au prăbusit! Asta după ce, fără nici o dovadă concretă, afirmă că "nicăieri, chiar nicăieri nu găsim ca noile unităti politice să se fi ridicat din vechea populatie băstinasă“!
     Oare, asa să fie? Uită d-l Djuvara de acele state care s-au creat prin miscări de eliberare? Păi chiar Tara Românească s-a creat printr-o astfel de miscare de eliberare a lui Basarab Intemeietorul! Ca punct final al unui sir întreg de miscări de răzvrătire!
Cum poate d-l Djuvara să nu ia în seamă răzvrătirea lui Litovoi, răzvrătire în care voievodul si-a pierdut viata?
Spune clar documentul: "iar voievodul Litovoi, împreună cu fratii săi, în infidelitatea sa, ocupase pentru sine o parte din regatul nostru existentă dincolo de munti si cu toate avertismentele noastre nu s-a îngrijit să plătească veniturile ce ni se cuveneau din acea parte“. Să nu-l fi citit d-l Djuvara?
Cum poate să nu i-a în considerare nici actul care arată răzvrătirea lui Ioan din cetatea Mehadia, unde se spune: "…am supus stăpânirii noastre cetatea pe care o tinea Ioan, fiul banului Teodor, răzvrătit împotriva maiestătii noastre“!
Dar citatele de mai jos? Nu oferă oare ele suficiente dovezi că miscarea de eliberare a voievodatelor românesti ajunsese la un punct critic care nu mai putea fi stopat? Iată relatările vremii privitor la schimburile de replici înainte de eliberarea valahilor de sub tutela maghiară:
"…regele ungur, s-a dus în persoană, în luna lui septembrie, prin Severin în tara voievodului românilor, Basarab, tară care nu poate fi locuită de un popor neobisnuit cu ea…”
"După ce regele a cuprins Severinul si fortăreaþa lui… Basarab a trimis o solie vrednică de toată cinstea … vă voi lăsa în pace Severinul … numai să vă întoarceti îndărăt cu pace … pentru că dacă veniti si mai mult înlăuntrul tării, nu veti putea nicidecum să înconjurati primejdia”
"Să-i spuneti asa lui Basarab că el e păstorul oilor mele si eu din ascunzisurile sale de barbă îl voi scoate“
"…multimea nenumărată a românilor sus pe râpe a alergat din toate părtile si a aruncat săgeti asupra oastei regelui care se găsea pe fundul unei văi adânci, ce nici nu se poate numi cale, ci mai curând un fel de corabie strâmtă … cai si ostasi cădeau din toate părtile în luptă.“
     Dintre părerile care combat crearea din exterior a unei "unităti politice“, cum zice d-l Djuvara, si acceptă "ridicarea“ tării din vechea populatie băstinasă, am ales un citat recent apartinând d-lui Ionut Tene:
"Din păcate teoria "cumană“ sustinută de Neagu Djuvara suferă de lipsă de logică istorică.
în anii 1241 — 1242 are loc marea invazie tătară care sfărâmă "Tara Cumanilor“ din Muntenia, recunoscută de documentele vremii.
Deci Basarab, numai ca vlah putea avea relatii bune cu tătarii. Cumanii erau deja zdrobiti si implicati în frontul regal maghiar împotriva tătarilor.
După 1242 are loc o emigrare masivă a cumanilor pe două fronturi. Cea mai mare parte trece în sudul Dunării, iar o altă parte însemnată numeric trece în Transilvania si se pune la dispozitia regelui maghiar.
Astfel cnezatele si voievodatele valahilor autohtoni din Muntenia încep să se afirme pe plan politic, tocmai datorită plecării cumanilor.
Diploma Ioanitilor de la 1247 amintesc de cnezate si voievodate valahe si documentele regale maghiare vorbesc de revolta lui Litovoi împotriva regelui maghiar suveran.
Litovoi este înfrânt si cade în luptă, iar fratele lui Bărbat luat prizonier se răscumpără si se recunoaste vasal regelui. Tocmai aceste frământări atestă afirmarea cnezatelor românesti pe scena politică internatională, datorită faptului că poporul cumanilor părăsise Muntenia.“

     Nu e nevoie deci de o logică prea sofisticată pentru a constata că invazia tătară si cruciadele papei au grăbit miscarea de formare a statului valah dar nu prin punerea în fruntea valahilor a unui "barbar bun“!
Pentru că barbarii nomazi, turanicii, n-aveau decât un singur scop: jaful!
îi vedeti dvs. pe Batu-Han, Tutu-Han, Temur-Han sau pe Thocomerius-Han (dacă acesta ar fi existat, asa cum se afirmă!) instalându-se "printi“ în fruntea ungurilor, sârbilor, bulgarilor sau valahilor pentru a strânge dările de la aceste popoare pentru marele Hanat Mongol creat de Gingis Han?
O perlă ca asta n-am mai auzit în istorie!
E ca si când Napoleon si Hitler, în războaiele lor, ar fi dorit să se instaleze la Moscova, ca tari ai Rusiei! Sau Bush presedinte in Irak!
Tătarii au jefuit, au ucis, au dat foc pe unde-au trecut si punctum, cum spunea Eminescu!
Valahii erau populatie asezată, legată de pământ, a plătit ca să fie lăsată în pace, secole întregi bir la toti, mai ales la turci. Au pus acestia vre-un domnitor de origine turcă în Tara Românească sau Moldova?
Că au sprijinit pe unul sau pe altul din conducătorii Tării Românesti, da! Depindea de cât de supus se dovedea! Iar moda asta-i valabilă si în lumea de astăzi!
     O altă perlă de tot hazul pe care ne-o mai serveste pe tavă d-l Djuvara, este aceea prin care ne arată că a ajuns, pe vreo douăsprezece(!!!) căi, la concluzia că dânsul este de origine cuman!
Deci, de la prima controversă cu Teomir (Tihomir) si Basarab cumani, dânsul s-a găsit pe sine însusi cuman, atât de mult s-a îndrăgostit de propria idee!
Lăsând la o parte această parte hazlie, nu putem să nu ne ducem logic cu mintea, că de fapt, această genealogie nu o putea găsi d-l Djuvara decât pe site-urile de genealogie de pe Internet! Despre asta vom vorbi mai târziu.
     1.3.1. Diversiunea numelui Cuman
Chestiunea numelui cuman este privită din perspectivă djuvaristă, ca o dovadă irefutabilă că neamul întemeietor al lui Băsărabă ar fi fost neam de cumani, de îndată ce numele era cuman!
Iar după diversiunea aceasta cu numele, următorul pas, spre a întări versiunea originii cumane domnitorilor întemeietori, ar fi aceea a separării totale a lui Băsărabă întemeietorul si a tatălui lui, de restul neamului!
Adică de tripleta Litovoi, Bărbat si Seneslau urmasii directi ai lui "Negru Vodă ăl bătrân“!

     Pe care istoricii nu mai au cum să le atribuie altă origine, decât valahă! Recunostea asta în primul rând regatul maghiar si încă prin documente oficiale!
Să luăm diversiunile pe rând!
De ce este chestiunea numelui cuman al lui Băsărabă o controversă istorică iar la d-l Djuvara o diversiune?
Este controversă istorică pentru că în privinta interpretării numelui sunt tot atâtea idei cam câti istorici importanti sunt! Hasdău căuta Bas-Arabi, "Arabi de Jos“, Onciul se gândea la satul Besilor din Balcani, Gh. Săulescu la Bassaripa, chiar Iorga mai bănuia că numele ar putea veni de la haina tracică bassareus, în afară de altă bănuială a lui că numele ar fi fost împrumutat de la cumani.
Dar în afară de faptul că e o controversă istorică, este si o diversiune a d-lui Djuvara pe care o lansează încă de la început în articolul din Magazin istoric apoi în recenta carte. Dânsul nu reia riguros articolul lui Iorga "Imperiul cumanilor si domnia lui Basarabă “ ci consecvent "originii cumane a lui Băsărabă“ îl învăluieste în comentarii nălucitoare, modifică structura a două fraze creând una singură, modificând în final, chiar sensul afirmatiilor lui Iorga!
O manieră incredibilă la un cercetător care trebuie să respecte acuratetea documentelor folosite. Am putea spune că e tipic o făcătură demnă de vechea "luptă de clasă“ stalinistă!
Iată tehnica diversionistă, creată în trei etape. (După ce această variantă diversionistă o mai prezentase pe la televiziuni de mai multe ori!)
Etapa I-a, "pregătitoare“. Zice d-l Djuvara:
"A mai intervenit un element, străin de pura cercetare, de cercetarea senină a adevărului istoric, care să îngreuneze si mai mult descifrarea realitătii istorice: anume adevărata spaimă a istoricilor români de a descoperi eventual că Basarab întemeietorul ar fi putut fi de neam cuman! Horresco referens parcă ar fi zis ei, după Vergilius“
Vedeti cum se înfierează dusmanul? Deja pierii din cap ni se ridică de ură! Mare specialist d-l Djuvara în a scrie o carte de efect, trebuie s-o recunoastem!
Etapa II-a, "demonstratoare“. Mai zice:
"Nici măcar marele Nicolae Iorga, atât de slăvit, încât si-ar fi putut permite orisice afirmatie, n-a îndrăznit să tragă o concluzie clară, cu toate că după titlul pe care l-a dat unui capitol din monumentala sa Istorie a românilor (Simbioza româno-cumană), precum si din micul articol intitulat Imperiul cumanilor si domnia lui Basarabă, apare limpede că intuia — mintea lui era prea ascutită, prea subtilă ca să nu fi dibuit lucrul, anume rolul jucat de cumani la începuturile Tării Românesti. în acel articol (dar cine mai scotoceste prin miile de articole ale lui Iorga?) a scris această frază revelatoare: "Numele desigur e cuman. (Al lui Basarab, apoi în italice, adică subliniat:) Dar numai numele?“
Etapa III-a, "infiltrarea“ finală a diversiunii:
"N-a mers însă mai departe, atât de înrădăcinată era — si mai este încă — prejudecata larg răspândită, aproape generală în subconstientul compatriotilor nostri, după care toti actorii istoriei noaste multiseculare trebuie să fi fost, pe toată linia, curati coborâtori din amestecul daco-roman!”
     Să comentăm acum!
Semnalăm mai întâi, structura modificată a frazelor din originalul lui Iorga.
Sintagma, (Simbioza româno-cumană) apare la Iorga "Colaboratia Română-Barbară în evul mediu“. Ceea ce e cu totul altceva!
Fraza "Numele desigur e cuman“ pur si simplu la Iorga nu există!
Da, da, e o făcătură! Iar sensul este total deformat!
Iorga ar fi vrut să spună că numele, (atentie, Iorga pune după cuvântul numele o virgulă!) desigur. (Punct!) E un împrumut de la cumani dar nu numai numele am împrumutat noi de la cumani, zice Iorga, apoi explică în paragrafele următoare: am suferit o destul de importantă influentă cumană: "Prin tovărăsia cu ei, din muntele de la Arges si Muscel, ei au putut da românilor un impuls către alcătuirea Domniei, care, de la Borciu Cumanul, a putut trece, prin Seneslav si ai lui Băsărabă cel cu numele cuman“ .
în consecintă, întrebarea lui Iorga "Numai numele?“ se referea, asa în general, la contributia cumană în spatiul valah, nu la originea lui Băsărabă cum diversionist interpretează d-l Djuvara.
Originalul frazelor lui Iorga după ce aminteste de numele Tocsabă, Talabă, Tîncabă si, în sfârsit, Băsarabă (s.a.) este deci: "Numele, desigur. Dar numai numele?“ Nu! Multe am mai împrumutat noi, si chiar vecinii, de la cumani, asta a vrut să spună Iorga, asa se întelege din punctuatie si din citirea întregului context al frazelor care urmează după semnul întrebării!.
"Cumanii, mai afirmă Iorga, au dat bulgarilor poate un îndemn pentru alcătuirea statului de la Târnova, pe care l-au apărat si ajutat, apoi tot lor statul de la Vidin prin Terterizi.“
Asadar, o minciună djuvaristă aruncată de pomană!
Pentru că nu e nevoie să-l facem pe Băsărabă cuman pentru a semnala influenta cumanilor în spatiul valah. Si nici nu diminuează cumanismul cu nimic puterile pe care le aveau conducătorii locali din Oltenia.
Spre deosebire de Moldova unde "rangul boieriei banului era mic, venind după paharnic, în Muntenia banul Craiovei era cea mai înaltă boierie, îndată după domn, si cu mult mai presus de toti ceilalti dregători ai curtei. Nu numai atâta, dar banul de Craiova, avea chiar,in deosebire de ceilalti boieri, o putere teritorială, care se întindea tocmai asupra celor 5 judete de peste Olt, unde se exercitase din timpuri vechi autoritatea voievozilor acelei regiuni.“
Cumanii îsi vor fi avut si ei rolul lor în viitorul unor voievodate românesti! Ba se poate afirma, că influenta cumanilor a fost mai accentuată, poate, în alte voivodate decât cele din dreapta Oltului unde îi găsim, în vremea lui Litovoi, pe cumani robi la curtea boierului Gavrilă din Strehaia.
Dar de la echilibrul lui Iorga, până la isteria cumană declansată de djuvaristi alături de contestatarii trianonisti care au cuprins reteaua Internet, e cale lungă. Si nici nu se va sfârsi curând! Pentru că vechea controversă maghiaro-valahă, semnalată de Iorga, a rămas valabilă si astăzi. Pentru a întelege perfect controversa, iată paragrafele originale ale lui Iorga:
Despre tovărăsia alani, vlahi, cumani. "De altfel o asemenea tovărăsie — nu supunere a populatiei românesti de năvălitorii asiatici — pare a se oglindi în numele de "Silva Blachorum et Bissenorum“, "pădurea românilor si pecenegilor“ — sub "pecenegi“, de mult dispăruti, e a se întelege: cumani — , care se dă regiunii vecine cu Tara Bârsei, ocupată de teutoni, într-un foarte cunoscut act unguresc. Să nu uităm că aproape în acelasi timp vedem pe teutoni câstigând la crestinism — adică la catolicism — pe cumani, si, alături, episcopi schismatici, evident românesti, cari momesc si pe sasii si ungurii colonizati de cavaleri dincoace de munti la credinta lor schismatică“.
Despre strategia catolică, contra schismaticilor ortodocsi.
"Pentru a sfărâma o asemenea tovărăsie adusese regele Andrei al II-lea pe teutoni, căutând a face din ei o simplă strajă, iar, când ei deveniră aproape statul ce erau să fie în Prusia, suveranul ungur, expulzându-i, căută să facă din episcopatul cumanilor, la Milcov, acel punct de plecare pentru "Transalpina“, cum cel din Bălgrad (Alba Iulia n.a.) înaintasii lui făcuseră unul pentru Transilvania.”

     Valahii aveau deci, episcopi "schismatici“, necatolici! Amplasarea acelui "cap de pod“ de la Milcov, dovedeste asadar, că nu valahii ar fi avut nevoie de vreo episcopie catolică fiind ei însisi catolici în vremurile acelea, cum încearcă să acrediteze ideea d-l Djuvara! Din contră, episcopia se voia o ariergardă menită să disemineze catolicismul în Valahia care-si avea propria-i cale!
Acolo, în voievodate, voievozii locali priviseră probabil peste Dunăre ce se-alesese cu recunoasterea suprematiei Bisericii romane de către Biserica bulgară! Ce se-alesese din dualismul renăscut în sânul crestinătătii! Ionită Caloianul, cu toate că primise coroana din mâinile papei Inocentiu al III-ea, "îsi unise fortele cu cele ale turcilor (nomazii cumani) si cu ale altor "dusmani ai crucii“ si sfârsise prin a bloca cu brio calea armatelor primului împărat latin al Constantinopolului, Baudouin I, a-l lua prizonier si a-l fereca în turnul capitalei bulgare, unde si-a dat si duhul!
Asadar, marea diversiune djuvaristă a numelui cuman, este construită asa cum ati putut constata extrem de clar, pe minciună, pe preschimbarea structurii a două fraze într-una singură pentru a se ajunge la scopul dorit.
Acest scop, devine acum evident: dacă impunem ideea că Basarab are nume cuman, va fi mai usor de dovedit că e si el cuman. Ba se poate merge si mai departe! Dacă "tata conducător“ e cuman, poporul lui musai să fie catolic, se stie doar, cumanii trecuseră la catolicism
Iată ce usor se poate face Valahia catolică asa cum se făcuse si Bulgaria catolică prin invocarea dualismului de început al lui Ionită Caloianul!
Când se constată că o minciună stă la baza unei strategii, tot esafodajul de diversiuni ale acelei strategii se clatină! De pildă "descălicatul”! El este bazat pe cu totul alt fenomen decât în Moldova!
Dar la ce-ar ajuta el, este evident: ar întări si mai mult versiunea cumanistă a lui Radu Negru de îndată ce el soseste călare direct, ati ghicit?, din Tara Făgărasului împânzită de "catolicii“ cumani!
De fapt, pe întreg parcursul cărtii lui Neagu Djuvara observăm această strategie de a acumula mereu o serie de diversiuni, atent numerotate, pentru a influenta psihologic cititorul cu abundentă de documen
Metoda fiecărei diversiuni constă, de regulă, în extrapolare
Bunăoară, maestrul Djuvara, descoperă un medic numit Pandrea, în Tara Lovistei, pentru dânsul un adevărat ou de aur sau să-l cităm exact: un "refugiat în Franta de zeci de ani si acum grav bolnav“ care, "n-a putut exploata în întregime acel "tezaur“! Acel "tezaur“, cum bine îl pune în ghilimele autorul, este, practic, un carnet cu "datini strămosesti si de folclor”! El, "ar dovedi“ că acolo în Tara Lovistei, 3/5 din cuvinte sunt de origine slavă, 1/5 de origine dacoromană, si, bine subliniat, 1/5 de origine turanică! (sic!)
Nu se multumeste însă d-l Djuvara doar cu concluzia care ar reiesi de aici, si anume că, n-ar mai fi rămas prin Tara Lovistei nici măcar un scrum de latinitate dar mai si extrapolează "numerotat“:
1. "în cele trei veacuri si jumătate de sedere în "Tări“ românesti, pecenegii si cumanii ar fi sălăsuit peste tot, până în creierii muntilor; (sic!) si, fiind stăpânitori, (!?) au lăsat în urma lor multime de nume de locuri.”
Urmează o diversiune caracteristică "metodei“, la punctul 2.
După ce autorul dă "un sir“ de hidronime cu nume slave, ehei! sir format din… patru râuri mari si late, Ialomita, Dâmbovita, Neajlov, Milcov, restul fiind la etc., iar extrapolează ba mai făcând si garagată de viersurile Mioritei noastre "pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”: "Dar nu e oare cazul să constatăm că până si în aceste viersuri de dulce rezonantă si fantastic destin, doar gura si piciorul, termenii cei mai poetici, sunt de origine latină?“
Iar cu ură si diversiuni maestre? Cuvântul "un“ te pomenesti că vine de la "adin”-ul slav, nu-i asa? Adin, dva, tri, cazacioc! Vezi ce mai slavi suntem noi dacă stim juca o târă de cazacioc?
Observati ce minuni poate face extrapolarea?
Să vedem care mai zice că Miorita noastră nu ne vine de la cazaciocul rus!
La punctul 3. al concluziilor djuvariste ce citim? "în ce priveste nomenclatura de origine daco-romană, cred că un studiu comparativ cu situatia din tări ca Franta si Spania ne-ar putea arăta cam cum au fost păstrate toponimele latinesti si în acele părti ale fostului Imperiu Roman”
Păi a cam rămas în urmă d-l Djuvara cu cercetarea limbii române tot căutând după cuvinte cumane!
Un istoric, chiar amator, care se respectă, atunci când scrie o carte si se referă la limbă pune mâna pe lucrările lingvistilor asa cum a făcut si istoricul Ion Bulei care a scris si dânsul "O istorie a românilor“ cam în acelasi timp cu diversiunea djuvaristă "Thocomerius — Negru Vodă“.
Iată ce lucruri interesante despre structura gramaticală a limbii române a cules d-l Ion Bulei după ce arată că peste 60% din fondul principal de cuvinte din limba română este latin: "De asemenea, structura gramaticala a limbii romane este latina.
     Dintre influentele suferite de latina devenită română, mai importante sunt cele de substrat si de superstrat. Substratul dac numără în jur de 160-170 de cuvinte, cu peste 1 400 de derivate (prin comparatie, în limba franceză sunt 180 de cuvinte de origine celtică, ceea ce nu înseamnă ca odată cu cucerirea romana au dispărut galii).
Filologul I. I. Rusu face o comparatie între cuvintele din tracodacă si derivatele lor si cele de origine latină si derivatele lor. La 2 099 de cuvinte latine există 6 806 de derivate, adică un raport de 1:3,3. ,,Reducând cifra derivatelor la 1 200 ori chiar la 100 (prin omiterea termenilor cu caracter special ori de secundară însemnătate), obtinem un raport de 160 (170): 1 000 = 1:6, care ar fi minimal.
Rezultă, asadar, că elementele autohtone au derivate în număr mai mare decât oricare dintre celelalte categorii lexicale, dovadă si aceasta despre vechimea si importanþa de care se bucură ele în alcătuirea si economia generală a limbii române.“
Cuvintele din substrat, ca în toate limbile romanice, se referă la cadrul natural si la vechi îndeletniciri.
Superstratul limbii romane este slav (în celelalte limbi romanice el este germanic).
Slava a influentat vocabularul si a determinat unele modificări fonetice. Influente ulterioare, în lexicul limbii române, provin din greacă, maghiară, turcă. Neologismele latinoromanice, pătrunse masiv spre sfârsitul secolului 18 si în prima jumătate a celui următor, odată cu deschiderea culturii romane spre lumea occidentală, au făcut sa se vorbească de o adevărată reromanizare a limbii române.
Limba romană este foarte omogenă. Practic, ea se confunda cu dialectal istoric dacoroman de la nord de Dunăre, vorbit azi de c. 26 de milioane de romani. Prin remarcabila-i unitate, limba romană contrastează cu accentuata diferentiere dialectala a limbilor romanice din Occident.
Omogenitatea si caracterul arhaic al limbii romane pot fi explicate prin ,,reconversiunea rurala“ de după abandonul roman al Daciei, revenirea la un mod de viaþă agro-pastoral preroman. In acelasi timp, ,,societatea românească medievală a fost una esenþialmente rurală, fapt pentru care limba si-a conservat unitatea sa organică in absenta centrelor urbane, care în Occident au retinut particularismele si au creat terenul pentru aparitia dialectelor“ (Stelian Brezeanu).
în afara dacoromânei, identificată, în general, cu limba romană vorbită la nordul Dunării, exista trei dialecte istorice vorbite la sud de Dunăre, create în secolele 7-10 de grupuri ale populatiei romanizate, dislocate de invazia si ocupatia slavă.
în nordul Greciei si în Macedonia meridională, cu centrul în Muntii Find, s-a creat dialectul aromân sau macedoromân;
pe valea râului Vardar, dialectul meglenoromân;
iar în vest, in Peninsula Istria, dialectul istroromân (după unii lingvisti, rezultatul unei emigrări târzii din nordul Dunării).“
Iată deci cum scriu niste oameni de meserie!
Si iată ce concluzii trage d-l Djuvara din carnetul cu povesti, basme si poezii al medicului Andrei Pandrea din Tara Lovistei, dar si din… "Diploma Ioanitilor“:
"Reluând această interesantă coincidentă între respectivele proportii de toponime de origine daco-romană sau slavă ori turanică si de antroponime de aceleasi origini, am putea să ne aventurăm si într-o evaluare posibilă a componentei acelei clase superioare pe care ne-a dezvăluit-o Diploma loanitilor: anume care vor fi fost originile probabile ale acelor voivozi, cneji si ,,maiores terrae“. Ar reiesi, si din mentiunile pe care le avem despre primele formatiuni politice ale românilor, împingând scrutarea până în secolele al XlV-lea-al XV-lea, că pătura conducătoare ar fi în proportie intre 1/2 si 2/3 de origine slavă (îndepărtată, ce-i drept, căci putem considera aparitia primilor cneji slavi peste populatii în majoritate de rumâni, din veacul al X-lea, deci în epoca ce ne interesează, cu totul românizati, ceea ce justifică expresia care ne-a devenit familiara, de ,,slavo-romani“); intre 1/5 si 1/4 de origine turanică, în special cumană, iar, tot asa, doar între 1/5 si 1/4 de origine valahă, din acei juzi cârmuitori de grupuri de sate care, prin asemuire cu cnejii contemporani ai lor, si-au croit drum în clasa superioară, până în stratul dominatorilor.
Revenind la componenta cumană, o încercare de a evalua proportia de toponime de origine turanică în tot cuprinsul Munteniei ar depăsi cadrul prezentei lucrări si competenþa mea.“
Vedeti ce concluzii se pot trage dintr-un carnet de cântece al unui medic?
Bine zis domnule Djuvara! Multe nu-s de competenta domniei voastre dând un prost exemplu! Pentru că tocmai obiceiurile cele rele sunt primele care se întind ca râia!
     1.3.2. Metoda sustinerii ipotezelor istorice doar pe consideratii lingvistice este una foarte la îndemână pentru tot felul de neavizati. E ca la fotbal, tot stadionul se pricepe dar joacă doar 22
Mare nenorocire ne-a adus cartea d-lui Djuvara prin abordarea metodei lingvistice după ureche.
Acum, toti forumistii, wikipedistii, medievistii si alte grupuri de zgomote pentru istorie, se întrec pe Internet în cele mai fantastice ipoteze lingvistice!
După acesti fanatici Internet, vocabularul nostru lipsea în evul mediu, noi n-aveam nimic, vorbeam numai cu cuvinte de împrumut!
Cât snobism!
Poate oare un străin să perceapă mai bine decât cei de la Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara, sunetele exacte ale limbii noastre?
Poate stăpâni mai bine fonetica noastră un maghiar care nici măcar "buna ziua“ nu stie să zică româneste?
Ar fi aflat de la Sorin Paliga următoarele: "Se pune întrebarea esentiala: care este originea termenului? Un studiu "clasic“ privind institutia boieriei la slavii din sud (în special la sîrbi) subliniaza ca termenul este atestat timpuriu la Constantin Porfirogenetul, care a trait între 905—909 (De ceremoniis aulae byzantinae, I), unde se precizeaza ca "primii sase boieri A(B0*C) erau cei mari (ì-5DB(0A(B0DC-))“. în general, termenul a fost considerat turcic (Novakovic 1913: 210—255). Deci, deja în secolul al X-lea, termenul pare a se fi consolidat asa de bine, încît el este atestat chiar în Bizant.
Problema însa de abia acum capata valente noi si deloc usor de rezolvat. Ideea ca boier (respectiv boljar, boljarin, bojarin etc.) ar fi un cuvînt turcic o sustinuse înca din secolul trecut un erudit ca Franz Miklosich (1886: 17), care facea legatura cu radicalul turcic bojlu, ‘înalt’, de aici ‘persoana de vaza, boier’.
Ipoteza originii turcice (banuita probabil, pecenega si/sau cumana, dat fiind ca termenul apare consolidat înaintea sosirii turcilor otomani în Europa) era, într-adevăr, tentanta si ea nu a fost aproape niciodata contestata, cunoscînd diverse variante de explicare.
Spre exemplu, într-o alta versiune,radacina turcica ar fi baj, boj, bat ‘înalt, bogat’, de aici cazac bajon ‘persoana bogata’.
De la cazaci cuvîntul ar fi fost împrumutat de rusi si apoi raspîndit în toata Europa (Vámbéry 1878: 193/§ 205). Nu ni se explica cum forma cazaca bajon ar fi fost împrumutata de rusi ca bojarin: incoerenta unor corespondente fonetice plauzibile face ipoteza greu admisibila.
Tot spre ipoteza unei origini turcice se îndreapta, mai recent, Petar Skok (1971—1974, 1:186), care presupune un proto-bulgar (turcic) boila cu un formans -lar, deci boila-lar > boljar; ipoteza este la fel de neconvingatoare ca si celelalte.
Dupa parerea noastra, ipoteza unei origini turcice (în oricare din versiunile aratate ori altele posibile) nu poate fi susþinuta cu argumente plauzibile, dintr-un motiv cît se poate de simplu: boieria ("si termenul boier) nu exista la popoarele turcice ca institutie, deci nu etniile turcice puteau impune sud-estului european un termen care lor nu le era specific.
Nu este de mirare ca în turca otomana boyar are un sens cît se poate de neechivoc: ‘nobil proprietar de pamînt în Valahia’ "(Redhouse Turkish-English Dictionary, Istanbul 1968: 193)“.
     Nu se face cercetare cu patimă, cu luptă de clasă, cum încearcă wikipedistul acela care zice ca l-a preocupat problematica si-si completează valentele lingvistice pe Internet numai din operele autorilor care sunt favorabili ideilor lui!
Trebuie să respecti pe cel care are altă părere, si chiar dacă nu-i specialist, poate că foloseste cercetările unor specialisti. Si ar mai fi mare specialist în lingvistică ghici cine?
Răzvan Theodorescu (fostul ministru FSN de la cultură, poreclit "cap de cauciuc“ dacă nu vă mai aminttþi bine de dânsul) care, cum se stie, predă istoria religiilor la universităti si nicidecum lingvistica!
Nici unul nu e deci lingvist de meserie, cercetător al limbii române!
Iar Djuvara si-a dat licenta în literele frantuzesti la Sorbona si nicidecum în cele românesti!
Cât despre Iorga desi e un istoric de mare crezare, domeniul lingvistic e totusi diferit si pentru el!
în consecintă, orice părere a acestora în materie de lingvistică păleste în fata lui C.A. Rosetti, care bazat pe cercetări minutioase ale mai multor membri ai Academiei Române, afirmă: "Fondul latin al limbii române alcătuieste elementul de bază al vocabularului limbii. Astfel, din 1000-1500 de cuvinte, alcătuind fondul lexical de bază al limbii române, alese după criteriul folosirii cuvântului de întreaga populatie si al importantei cuvântului, 60% sînt de origine latină si 20% de origine slavă…
O cercetare statistică (Lingvistul Dimitrie Macrea) a vocabularului poeziilor lui M. Eminescu, cuprinzând în total 3607 cuvinte, arată că elementele latine alcătuiesc 48,68% din totalul de cuvinte, cu o frecventă de 83%, pe când cuvintele slave, în număr de 16,81%, au o frecventă de numai 6,93%.“
In loc ca studieze marii lingvisti ai tării Graur, Rosetti si alti membri ai de la Academiei Române, vitejii wikipwdisti, ca să ne dovedească cât suntem noi de cumani, mă trimit la un studiu făcut de Brezeanu asupra a trei localităti cu toponimul Galati din zonele Alba, Hunedoara si Bistrita Năsăud, având deci, aceiasi rezonantă fonetică ca portul Galati (nume cuman nu-i asa?) de la Dunăre!
Si ne dau nouă românilor peste nas cu acest articol, afirmând în mod impertinent si absolut categoric, că trebuie să recunoastem "masiva infuzie toponimică medievală cumano-pecenegă de pe teritoriul de azi al României!“
Ba mai mult, contracarează cu acest articol însăsi pe Bogdan Petriceicu Hasdeu: "Domnul Brezeanu este un mare specialist în acest domeniu. (în schimb, povestea povestită frumos de marele maestru Bogdan Petriceicu Hasdeu despre clanul sarabha, în contextul Basarabilor si cu speculatia privind contopirea în nume a titlului nobiliar administrativ ban, este o... poveste.)
Iată ce-i ziceam d-lui cumanist-djuvarist de circumstantă, folosind lucrarea lui Rosetti: "La pagina 916, se afla si dictionarul limbilor turcice! Probabil ca autorul a considerat irelevanta prezenta cuvintelor turcice fata de ponderea cuvintelor de origine latina, slava veche si limbi balcanice deoarece a luat in discutie un total de doar 18 cuvinte din care unul singur de origine cumană Jaasi! Acestea sunt (nu am caracterele care trebuie, folosesc asemanatoare): bulya, bulyur, ciorba, efendiler, jassi, kalabalik, katan, katanler, mamaliga, oluk, ongl, ogur, oguz, on-kol, pita, soba, uluk, urda. (pag.916-917)“
Ori, văzând că vin cu concluzii clare, ce-mi mai toarnă prin e-mail privat wikipedistul lingvist?
"Toponimia Tismana & Co. din împrejurimi sint puternic slave.“ Măi să fie, cum cunoaste el mai bine decât mine care m-am născut aici, toponimia locurilor
El, mai locuind si prin America! Nu te-apucă râsul?
în afară de satul Gornovita, sat care a suferit niste influente slave datorită unor grupuri de slavi instalati aici si o parte din satul Sohodol care se învecinează în munti cu acesta, nu prea găsesti nici nume, nici dealuri sau munti si nici râuri "slave“ sau "cumane“ la Tismana.
Iată:
Râuri de la est la vest: Sângeris, Viziesul, Viezurata, Padul, Albul, Pârgavul, Piscuri, Căcărusul, Tismănita, Tismana, Dorna, Crisanu, Păltinei, Geamănu, Dosul Cioclovinii, Valea Sasea, Gurnia, Furnia, Pocruia, Izvarna, Orlea.
Poiene, dealuri si munti.
Piscuri, Ulmătu, Poiana cu Fragi, Gripcea, Lespezele, Bou, Oslea, Groapile, Gârdomanu, Nedeia, Nedeuta, Prisloape, Suliti, Sarba, Măneasa, Turcineasa, Pestisanu, Frumosu, Cărpinei, Păltinei, Steiul Coziei, Padinatisa, Teomirul, Măgura, Ruschiu, Merisorul, Piatra Pocruii, Cornetul, Ruseata, Gorganul, Gurgumeiul, Mereaz, Eroni, Sersori, Fundoane, Gura Plaiului, Drimoxa, Chiciura.
Iată doar câteva toponime! Nume românesti! Desigur, câteva sunt împrumutate. Si dacă sunt împrumutate, ce! Nu mai suntem geti, valahi, români care nu ne-am miscat de-aici din coltul acesta ferit de tară de milenii?
Dar omul a intrat în psihologia si metodele djuvariste! Conform căreia musai, ca să te afirmi si să cauti notorietatea, trebuie să calci în picioare studiile lingvistilor consacrati si evidentele!
     1.4. NEAMUL LUI BĂSĂRABĂ SI LEGăTURILE VALAHO-BULGARE-SâRBE După diversiunea numelui, făcută pentru a întări versiunea originii cumane a domnitorilor întemeietori ai Tării Românesti, următorul pas în diversiune am spus că ar fi acela al separării totale a lui Băsărabă întemeietorul si a tatălui lui, de restul neamului! Asta a făcut d-l Djuvara încă din primul lui articol!
Trebuie să recunoastem: aparitia articolului d-lui Djuvara în revista Magazin Istoric, nr. 8, din anul 2000, ne-a pus pe toti cei interesati de istoria Basarabilor pe studiu, descoperind lucruri noi!
Până la urmă cartea s-a dovedit totuºi folositoare! Pentru că, nimeni nu-si mai pusese problema readucerii genealogiei Negrului Vodă în discutie!
Se părea că istoricii transaseră asta o dată! Unii găsiseră că voievozii munteni sunt urmasii "Negrului Vodă ăl bătrân“ începând de la descălecatul din 1215, altii îl identificaseră, fiecare pe rând, cu alti voievozi, ba cu Seneslau, ba cu Litovoi, ba cu Teomir, ba cu un alt Negrul Vodă de la Câmpulung dar "nedescălecat“, altii sfârsiseră prin a spune că legendarul Negru Vodă nu există!
Până la urmă se ajunsese la un consens: de îndată ce în evul mediu nici nu se concepea o încuscrire decât între familii de acelasi rang, altfel riscai să fii exclus din neam, era evident că voievozii nostri, neamul boieresc, formau un lung sir de neamuri care-si măritau fetele cu vecinii de acelasi rang, chiar cu cnezi din Bulgaria sau Serbia sau cu rude mai îndepărtate de acelasi rang.
Cutuma se perpetua chiar dinainte de evul mediu si în consecintă, greu se putea gândi o impunere cu forta a unuia din printii nomazi veniti să jefuiască si să tragă micile voievodate prin foc si sabie, ca mai apoi, să-l mai pui si "conducător iubit”!
Neamul provenit din legendarul Negru Vodă, probabil un boier mai puternic, era deci un sistem deschis doar de la un anumit rang boieresc în sus! Si tocmai de aceea istoricii l-au numit neamul lui Băsărabă, după întemeietorul Basarab care-si câstigase prestigiul de domn de tară în lupta de la Posada!
Asa cum nici un articol din Ungaria, Bulgaria sau Turcia nu mă va convinge că avem o "masivă infuzie de toponime pecenego-cumane“ când membrii academiei noastre române zic altceva, pe bază de minutioase si multiple cercetări, tot asa si teoria descendentei noastre din nomazii cumani sau din mongoli este un mare fâs care ne face să ne ducem iute mâna la nas!
Bineînteles că d-l Djuvara nu spune nimic despre site-urile de genealogie amintite într-un paragraf precedent! Cu care si-a găsit, în sfârsit, propria-i origine cumană de nu mai putin de 12 ori!
Primele astfel de site-uri au apărut pe Internet, ca modă, în anii 1998-2000 si bănuiesc că ele au fost descoperite de mine cam în acelasi timp cu d-l Djuvara. Eu n-am amintit nimic de ele pentru că aveau niste date care nu mi se potriveau, iar d-l Djuvara, probabil pentru că n-a găsit vreo variantă cumană si pentru Basarabi, ci desigur cea mongolă, la care eu am făcut referire pe site-ul meu Tismana milenară50 cu mai multi ani în urmă!
Dacă acest site ar fi fost demn de încredere, l-as fi folosit pentru contracararea variantei cumane! Nu l-am folosit, pentru că aceasta ar fi fost o metodă ce n-are a face cu cercetarea istorică, dar la ceva tot mi-a folosit acest site. Tot observând neconcordantele sale si tot căutând în documente, am mai găsit dovezi ale legăturilor strânse dintre voievozii urmasi ai Negrului Voievod! Cea mai interesantă dovadă pentru mine fiind aceea că nu numai Litovoi si Bărbat au fost frati, dar si voievodul Seneslau era frate cu ei ceea ce site-ul de genealogie nu arată!
Că Litovoi, Bărbat si Seneslau ar fi fost frati, bănuiam prin faptul că au condus voievodatele lor în aceiasi perioadă, după invazia tătară. Dar nu am avansat ipoteza, căutând noi dovezi. Asa cum căutam dovezi si pentru teritoriul stăpânit de Bărbat! Acum, pentru că Bărbat (1273-1290) îsi căsătorise fiica după cneazul Tihomir(1290-1310) rezultat dintr-o căsătorie a lui Constantin Tis (1257-1277), tarul bulgar, cu Irina fiica lui Ioan Asan II (1218-1241), e de presupus că el stăpânea sudul Olteniei iar Litovoi nord-vestul ei si Hategul!
Cu toate neconcordantele lui, să studiem totusi putin mai atent site-ul acesta, care face referire la Thocomerius ca "urmas“ al vestitilor Gingis-Han si Batu-Han.
Vedem în anexe, cinci pagini de genealogie de pe site-ul englezesc amintit. Din ele reiese, că Radu Negru ar fi fost un boier mai avut, dar nu se stie cu cine a fost căsătorit si nici de unde vine. A avut un fiu, pe Litovoi, dar fratii lui Litovoi sunt omisi. Legături de origine tătară nu sunt, a se retine acest lucru!
în anexa 4, este vorba de Litovoi. Nimic despre fratii lui asa cum se afirmă în actul de danie al lui Ladislau. In site-ul de genealogie, Seneslau figurează ca fiul lui Litovoi iar Bărbat, fiul lui Seneslau.
în sfârsit, Bărbat are o fiică pe care o căsătorise cu Thocomerius — "aka Tihomir“!
Este singura legătură între Basarabi si Thocomerius pe acest site de genealogie. Dar Thocomerius e sigur print tătar ori e Tihomir al nostru?
Păi, nu prea e tătar! Pentru că avem o notă de subtitlu, în anexa treia, după care Thocomerius printul tătar din hoardele de aur ale mongolilor, ar fi ceea ce zisesem noi demult, Tihomir cel care aduce linistea si pacea, dar în… Bulgaria.
Da? Asa ar mai merge! Pentru că la sud de Dunăre neamul asănestilor avea obiceiul să se încuscrească cu neamul basarabilor!
Teodora lui Basarab I se măritase după Ivan Alexandru (1331- 1371) iar Ana lui Nicolae Alexandru devenise, tot în Bulgaria, sotia lui Ioan Sracimir (1355-1371).
Mergem mai departe cu observatiile, cu logica…
Pe vremea aceea, fetele boierilor, fetele voievozilor, erau favorizate cu zestre mare la căsătorie! Pentru că, cu cât zestrea fetii era mai mare, cu atât si petitorii erau de rang mai înalt, aici era o întreagă strategie pentru încuscriri de răsunet!
Se cunoaste povestea cu gâlceava dintre Nicolae Gavrilă din Strehaia si Litovoi din Sohodol legată de dorinta lor de încuscrire cu cneazul sârbilor Stefan Miliutin (1282-1321).
"Cică Gavrilă, tot umbla să-si mărite fata, Dobra, cu Miliutin. Dar hotomanul de Litovoi îi răsuci mintile Dobrii că Miliutin n-are decât doi dinti în gură, horcăie noaptea, duhneste a vin si usturoi si o momi după un băiat frumos din Sohodol. După ce fata fugi de-acasă de la Strehaia, Litovoi îsi mărită el fata după Miliutin.“
Documentele timpului, arată ca Miliutin, n-a tinut prea mult căsătoria. Bătrân fiind, pesemne că până la urmă i-a fost lehamite să vină voievod în Valahia pe zestrea fiicei lui Litovoi! In schimb, iată că Tihomir vine din Bulgaria si el trebuie să fi venit voievod în Tara lui Bărbat, pe zestrea primită după căsătoria cu Ana. Iar din căsnicia lor se va naste Basarab întemeietorul.
Alte observatii asupra site-ului de genealogie: Sirul neamului lui Băsărabă începe cu boierul Radu Negru, apoi cu voievozii, după cum urmează: 1. Litovoi, 2. Seneslau, 3. Bărbat 4. Ana?, 5. Tihomir, 6 Basarab I Deci, Basarab I ar fi cam al saselea voievod valah din ramura descendentă a boierului Radu Negru.
In documentele bulgare apare numele Tihomir cu diverse ocazii. El este mentionat si de profesorul bulgar Mladjov când face sirul domnitorilor bulgari. Dar la ei există confuzia Tis cu Tih (Tihomir), literele slavone "s“ si "h“ se cam aseamănă, pentru că vedem din nota de subsol "son of Tih(Tihomir?)“.
Cercetând anii de domnie, de fapt era invers: Tihomir era fiul lui Constantin Tis!
De bună seamă că vă veti pune întrebarea de ce am dat atâta importantă acestui site de genealogie, de îndată ce Negru Vodă si Thocomerius sunt introdusi printre hoardele mongole fără nici o motivatie demnă de încredere.
Păi tocmai aici e cheia! Iată o veritabilă probă de a nu mai da crezare străinilor, de a nu mai fi snobi asa cum e moda! Se vede de departe că e o făcătură si s-ar putea închipui o serie de scenarii pentru mobilul ei!
Bunăoară, se stia că familia regală britanică este înrudită cu familia basarabilor.
Pe de altă parte hoardele lui Gingis Han cutremuraseră lumea!
Ce si-o fi zis mister Jamie Allen cu site-ul său de genealogie? Oare n-am putea noi găsi vreo înrudire? Că tare i-ar prinde bine coroanei britanice niste "vitejie“ mongolă! Cum George, Diana, Churchil si Louis nu prea seamănă a nume mongole, n-avem noi pe undeva prin Europa vreo rudă cu nume apropiat?
Ba da, e Thocomerius! Ca să vedeti ce simplu e pentru englezi!