Basarabia - Partea II de Mihail Eminescu publicat la 20.12.2007
Veacul al XV-lea
     Īn n[uma]rul nostru de la 20 fevruarie am raspuns deja unui domn X, care adresase din Bucuresti o scrisoare catre directorul ziarului ,,Le Nord", spuind īn ea ca Rusia cucerise Basarabia de la niste cīrduri (peuplades) cari locuiau sub corturi si erau pe jumatate salbatice, de la un soi de basibuzuci odiosi, si ca din nici un punct de vedere Basarabia prin Tractatul de Paris n-a putut fi considerata ca fiind restituita posesorilor ei legitimi.
Prin documente publicate īn mare parte īn arhive slave chiar am aratat ca tatarii d-lui X, cari ar fi fost īn trecut les possesseurs legitimes, erau cam ciudati īn felul lor. Īn Suceava domneste Alexandru Voda cel Bun, care prescrie la anul 1407 ce vami au sa plateasca negustorii poloni la Tighina (Bender) si la Cetatea Alba (Akkermann). Tot īn vremea lui Alexandru trece la 1420 ierodiaconul rus Zosima prin Cetatea Alba si ne spune ca, voind sa treaca Nistrul, a trebuit sa plateasca pentru trecatoare un bir, pe care moldovenii si litvanii si-l īmpart la īncheierea socotelelor.
Ierodiaconul sade la Cetatea Alba doua saptamīni si apoi pleaca de la fīnarul asezat chiar la gura Nistrului pe o corabie catre Sfintele Locuri. Peste un an (1421) mai vine alt calator, cavalerul Guillebert de Lannoy, ambasadorul a doi regi apuseni, care asemenea petrece īn Cetatea Alba, ce este sub stapīnirea lui Alexandru Voda, pe care l-a vazut si-l cunoaste cavalerul.

     Ba cavalerul are si ocazia de a afla ca moldovenii din Cetatea Alba sīnt minunat de bine administrati, caci, singur calarind pe līnga Nistru, a fost pradat si politia de atunci i-a aflat īn cīteva zile pe hoti si i-au adus legati īnaintea lui.
Cavalerul, mirat de aceasta justitie expeditiva, se roaga lui Voda sa-i ierte, caci i-au dat banii toti īnapoi. Īn fine, la a[nul] 1475, Stefan Voda cel Mare trimite la Cetatea Alba pe un arhitect grec, anume Teodor, ca sa faca un turn nou si un zid nou la īntariri, iar arhitectul le spune acestea prin inscriptii care stau si astazi pe zidurile cetatii.
Totodata vedem īn hrisoavele domnesti de pe acea vreme, iscaliti deodata cu Domnul regulat, pīrcalabii Chiliei, ai Cetatii Albe si ai Hotinului, cari erau boieri mari, īncīt se vede cumca tatarii de sub corturi ai d-lui X aveau trecere pe atunci. Numai numiri ciudate aveau acei boieri tatari.
Pentru ca vedem din hrisoave ca līnga boierul Manoil, pīrcalab de Hotin, si Stanciu, de Cetatea Alba, sīnt iscaliti d-nialor : Albul Spatar, Ioan Baiceanu, Hodco Cretul, Oanea Pīntece, Tudor Vascanu, Giurgea lui Gaura, tot nume ... tataresti de boieri de a lui Alexandru Voda.
Dar Cetatea Alba devine si mai ciudata prin o alta īmprejurare. Īn asezamīntul ce-l da Alexandru cel Bun la 1407 negustorilor poloni se vede si ce marfuri importau acele peuplades ą demi sauvages.
Negustorii aduc din Lemberg postav, din Braila peste, din Podolia cai si vite albe ; ce or fi aducīnd ei oare din Cetatea Alba ? Poate corturi tataresti ? Ei aduc din Cetatea Alba stofe cusute cu fir de aur, stofe de matasa si vinuri din Grecia, pe care prozaicul asezamīnt le numeste cvas grecesc.
Erau luxosi tatarii din Basarabia. Se stie ca dupa moartea lui Alexandru cel Bun a ramas doi fii, Stefan si Ilie, cari si-au īmpartit tara īn doua.
Matci Strykcowski, īn cronica sa polona-litvana, tiparita īntīi si īntīi la Koenigsberg la 1582, ne spune cum si-au īmpartit-o ei.
Ilie a luat regiunea Nistrului, Hotinul, Suceava, Iasii, Husii, Tecuciul etc. Ce-i mai ramasese bietului Stefan?
Trei tinuturi : Cetatea Alba, Tighina si Chilia, care erau echivalente cu tot restul Moldovei.
Se vede ca Stefan stia importanta acestui lambeau de terre, caci n-a cerut nici Iasii, nici Suceava, ci s-a multumit cu acesti tatari, cari locuiau sub corturi si purtau stofe lucrate cu fir de aur si matasarii, beau vinuri din Grecia si stateau īn relatiuni directe cu Genova si cu Venetia.
Aceasta īmparteala si īmpacaciune īntre frati a pus-o la cale regele Poloniei la anul 1436.
Nu-i vorba de cronici, geografii si atlasuri. Nici una din ele nu contesta proprietatea deplina si neturburata a Moldovei asupra Basarabiei. Dar, avīnd a face cu diplomati de soiul celor cari scriu īn ,,Le Nord", am adus, ca Toma necrediciosul, dovezi scrise de oameni traitori īn veacul al cincisprezecelea, oameni cari au vorbit cu Alexandru cel Bun, cu fiii sai Ilie si Stefan, cu Stefan cel Mare.
Aici nu se poate spune ca este o vreme ca aceea a lui Rurik sau a lui Oleg, īn care istoria e mit si mitul istorie, ci, din contra, o vreme īn care negustorul ce aducea peste de la Braila trebuia sa plateasca vama, importīnd iepe si vaci platea vama, trecīnd Nistrui platea vama; o vreme īn care politia de Cetatea Alba prindea pe tīlhari, īncīt, din contra, vremea de astazi, cu nesiguranta ei caracteristica, e o licenta poetica pe līnga epoca sanatoasa a lui Alexandru Voda cel Bun.
N-avem a face cu povesti si drepturi īnchipuite, ci cu oameni cari au fost, cum sīntem noi astazi de ne vedem cu ochi, cari se īmbracau ei cu postav adus din Lemberg, iar cucoanele cu matase din Cetatea Alba; si, de cīte ori voim a spune povesti de tatari sub corturi si oameni jumatate salbatici, protesteaza boierul Manoil, parcalab de Hotin, Stanciu de la Cetatea Alba si-mpreuna cu ei Tudor Vascanu, Ioan Baiceanu, Oane Pīntece, Albu Spataru si ceilalti.

     Din acest triunghi format īn documentele noastre de pīrcalabul de Hotin, cel de Cetate Alba si cel de Chilia nu te scapa nici un soi de subtilitate diplomatica, nici un soi de apucatura. Nu-i iesire precum nu-i intrare si, pagīn sa fie omul, trebuie sa zica: Adevarat, a Moldovei e Basarabia. De cīnd exista romānii pe pamīnt, Basarabia noastra actuala, acest lambeau de terre, a avut si el onoarea de a forma un stat deosebit, desi foarte trecator, sub Stefan, fiul lui Alexandru cel Bun.
Altfel e pururea parte integranta, sau a Vlahiei īn veacul al paisprezecelea, sau a Moldovei din veacul al cinsprezecelea si pīna la luarea ei prin rusi.
Fata cu aceste lucruri pozitive, cu acesti pīrcalabi, stofe cusute cu fir, vami platite de negustori, turnuri si ziduri facute de Stefan Voda, nu stim zau dac-ar mai cuteza cineva sa zica cumca La Bessarabie ą aucun point de vue n'a été considérée par le Traite de Paris comme restituée ą ses possesseurs légitimes!
Hotinul-nord extrem, Chilia-gura Dunarii, Cetatea Alba — gura Nistrului si tot teritoriul dintre liniile ce le-am putea trage īntre ele a fost al nostru si este de drept al nostru si astazi, caci nu noua ni s-a luat, nu cu noi s-au batut rusii, nu pamīntul nostru l-au putut ceda turcii.
Stim prea bine ca diplomatii sīnt isteti īntru prefacerea dreptatii īn terfeloage fara valoare. Dar taria unui popor mic a stat totdauna īn drept. Oare nu-i era mai usor la inima d-lui X, sau cititorului rus a lui ,,Le Nord", daca afacerea se regula īntre noi si noi renuntam la dreptul nostru de buna voie?
Nu-i parea mai bine daca taceam molcom si jucam dupa cum ni se cīnta?
Sigur ca da.
De aceea, oricīt de slab ar fi dreptul lipsit de arme si de putere, el e tot mai tare decīt nedreptatea, tot mai tare decīt neadevarul.
Cu un cuvīnt tatarii d-lui X si ai lui Rumiantof (a carui nume d. X īl citeaza fara cuvīnt, pentru ca acest general n-a sustinut niciodata de a fi eliberat Moldova de sub tatari, ci din contra el a dat Moldovei, pe līnga proprietatea si posesiunea linistita a Basarabiei si a Hotinului, acei tatari n-au trecere, ci sīnt pure inventiuni pentru a arunca praf īn ochi Europei, nestiutoare de lucrurile noastre de la Dunare.

     Acest petec de pamīnt pe care ,,Le Nord" ar voi sa-l sacrificam prieteniei noastre cu Rusia nu are pentru noi nici un echivalent īn lume.
El īnsemneaza misiunea noastra istorica, taria noastra. La intrarea sultanului Mohamet īn Tara Romāneasca contra lui Vlad Tepes Voievod se afla īntre ostasii lui si un sīrb, anume Constantin Milialovicz de Ostrovita.
El ne spune ca pe atunci opinia publica era ca oricine s-ar razboi cu romānii, chiar sa-i īnvinga, numai paguba are. Aceasta-i foarte natural, pentru ca romānii nu sīnt popor cuceritor, de aceea si apara ce-i al lor cu īndaratnicie, pentru ca ce au cu drept au si al lor este.
Oricīnd īnsa turcii sfatuiau pe sultan sa nu faca razboi cu romānii, pentru ca n-aduce nici un folos, ci pier numai o multime de turci īn zadar, atunci sultanul le raspundea : ,,Pīna cīnd romānii stapīnesc Chilia si Cetatea-Alba, iara ungurii Belgradul sīrbesc, pīna atunci nu vom putea birui pe crestini!" (Vezi Sbior pisarzow polskich sec. II. tom. V, Warszawa 1828). Prin urmare sultanul Mahomet stia bine ca acest lambeau de terre nu-i de despretuit, si daca el zicea aceasta la 1490, de ce sa n-o zicem noi la 1878 ? Mutatis mutandis zicem : Pe cīta vreme Basarabia este īn mīnile noastre, Rusia nu va putea cuceri Orientul. Caci, dupa cīt dam noi cu socoteala din ciudatele teorii a frontierelor naturale, a barierelor ostile de īnvins si a victoriilor repurtate la Cahul si Ismail, cam asta este intentia puternicului nostru vecin.