Din cronica Akasha - Partea IV de Rudolf Steiner publicat la 19.02.2009
Originea Pamantului
     Dupa cum fiecare om, fie barbat sau femeie, strabate în cursul vietii diferite etape – sugar, copil s.a.m.d. – pâna la maturitate, la fel si umanitatea în ansamblul ei. Aceasta a trecut prin diferite trepte înainte de a atinge starea actuala. Cu ajutorul clarvederii, se pot discerne trei faze principale al evolutiei omenirii, care au fost strabatute înainte ca Pamântul sa se formeze si sa devina scena acestei evolutii.
În prezent, ne aflam în a patra treapta de dezvoltare a omului în univers.
Vom face acum o scurta expunere asupra a tot ce s-a întâmplat.
     Omul a fost prezent înainte de a fi existat un Pamânt. Numai ca nu trebuie sa ne imaginam ca ar fi trait anterior pe alte planete pentru ca, la un moment dat, sa emigreze spre planeta noastra. De fapt, Pamântul a evoluat el însusi o data cu omul.
Înainte de a deveni planeta pe care o numim „Pamânt“, acesta a parcurs, ca si omul, trei etape principale de evolutie.
Daca dorim sa vedem în adevarata lor lumina explicatiile pe care ni le ofera stiinta oculta în acest domeniu, trebuie sa ne eliberam – asa cum am mai spus-o deja – de ceea ce stiinta moderna întelege prin denumiri ca „Saturn“, „Soare“ si „Luna“.

     Înainte ca planeta pe care se desfasoara viata omului sa devina „Pamânt“, ea a cunoscut trei stari de evolutie, pe care le vom numi Saturn, Soare si Luna.
Se poate vorbi, asadar, de patru planete pe care s-au derulat patru etape principale din evolutia omului.
Fapt este ca Pamântul înainte de a deveni „Pamânt“ a fost Luna, mai înainte Soare si, cu mult mai înainte Saturn.
Suntem îndreptatiti, asa cum va rezulta din relatarile urmatoare, sa admitem existenta a înca altor trei stadii principale pe care Pamântul, sau, mai exact spus, planeta care se dezvolta în prezent ca Pamânt le va parcurge în continuare.
Stiinta oculta numeste aceste trei stadii ulterioare Jupiter, Venus si Vulcan.
Prin urmare, planeta de care este acum legat destinul omului a trecut deja prin trei stadii, se afla în prezent în al patrulea si va mai avea de parcurs înca alte trei, pâna se vor dezvolta toate structurile pe care omul le poarta în sine pâna când el va atinge perfectiunea.
     Trebuie însa sa întelegem ca evolutia omului si a planetei sale nu este la fel de ordonata ca aceea a individului care trece, în mod obligatoriu, de la vârsta de sugar la cea de copilarie s.a.m.d., fiecare stadiu succedându-se de la unul la altul mai mult sau mai putin imperceptibil.
Dimpotriva, exista anumite întreruperi.
De la stadiul saturnian la stadiul solar nu s-a trecut în mod direct. Între stadiul de evolutie al lui Saturn si cel al Soarelui, ca si între forma ulterioara a planetei noastre, exista stari intermediare, pe care le putem asemui cu noaptea dintre doua zile sau cu starea asemanatoare somnului în care se afla samânta plantei, înainte de a se dezvolta ca planta.
Luând ca baza terminologia orientala utilizata în acest domeniu, teosofia utilizeaza astazi termenul de „Manvantara“ pentru stadiul evolutiv activ, în care viata se dezvolta si se manifesta exterior, si termenul de „Pralaya“ pentru perioada de repaus care se interpune între doua stadii planetare.

     Sa nu facem însa greseala sa credem ca în perioadele de repaus orice manifestare de viata ar disparea, desi aceasta idee este destul de raspândita în numeroase medii teosofice. Omul nu înceteaza sa existe în timpul somnului, cu atât mai putin nu se opreste viata sa si a planetei în timpul „ciclului închis“ (Pralaya).
În timpul perioadei de repaus, starile de viata nu sunt însa perceptibile simturilor formate si dezvoltate în cursul „ciclurilor deschise“, la fel cum în timpul somnului omul nu percepe ceea ce se întâmpla în jurul sau. Explicatiile care vor urma vor justifica pe larg utilizarea termenului de „ciclu“ pentru a caracteriza aceste stadii de evolutie.
Mai târziu, vom vorbi si despre perioadele nemarginite de timp, în care se înscriu aceste „cicluri“.
     Un fir conducator în desfasurarea acestor cicluri va aparea când vom examina mai întâi felul cum se dezvolta în cadrul acestor cicluri constienta umana. Restul se leaga în mod obiectiv de analiza constientei.
Constienta pe care o dezvolta omul în timpul trecerii sale pe Pamânt o putem numi – în acord cu stiinta oculta europeana – „constienta clara a starii de veghe“.
Ea consta în faptul ca omul, servindu-se de simturile pe care le are în prezent dezvoltate, percepe lucrurile si fiintele acestei lumi si, datorita inteligentei si a ratiunii de care dispune, îsi poate forma reprezentari si idei despre lucrurile si fiintele observate. Apoi, pe baza perceptiilor, a reprezentarilor si a ideilor formulate, omul actioneaza în lumea sensibila.
Aceasta stare de constienta a fost dobândita de om abia în al patrulea stadiu principal al evolutiei sale cosmice; ea nu exista, pentru om, pe Saturn, nici pe Soare, nici pe Luna. Omul avea atunci alte stari de constienta.
Putem spune ca, în cele trei stari precedente de evolutie, existau stari de constienia inferioare celei actuale.
     Starea de constienta cea mai de jos s-a format în timpul evolutiei saturniene; pe Soare, s-a format o stare de constienta mai înalta, urmata de o alta pe Luna si apoi, cea actuala, pe Pamânt.
Cele trei stari anterioare de constienta se deosebesc de cea care exista acum pe Pamânt prin doua caracteristici principale, prin gradul de claritate si prin deschiderea câmpului de perceptie al omului.
Starea de constienta dezvoltata pe Saturn reprezinta gradul de claritate cel mai scazut. El este complet obscur. Este foarte greu sa ne facem o idee exacta despre aceasta stare de obscuritate, deoarece însasi obscuritatea constientei din timpul somnului de astazi are o mai mare claritate.
În prezent, omul ar putea avea o stare asemanatoare numai în situatii anormale, sa zicem în stari de transa profunda.
De asemenea, îsi mai poate face o reprezentare corecta despre acea stare saturniana acela care, în sensul stiintei oculte, este clarvazator. Dar chiar si acesta nu traieste efectiv aceasta stare de constienta. De fapt, el se înalta la o stare superioara care, într-un anumit fel, seamana, sub anumite aspecte, cu aceea primordiala.
La omul normal din actualul stadiu al Pamântului, acea stare pe care el a avut-o cândva s-a sters complet prin starea de constienta clara pe care o are în prezent.
Dar un „medium“, care cade în transa profunda, poate sa se transpuna în aceeasi stare, încât sa perceapa la fel cum precepeau cândva toti oamenii în perioada Saturn.
Un astfel de „medium“ poate, fie în timpul starii de transa, fie dupa trezire, sa redea experiente asemanatoare acelora care se derulau pe Saturn. Aceste experiente sunt însa doar „asemanatoare“, dar nu sunt „identice“, caci faptele care s-au derulat pe Saturn sunt definitiv trecute, omul poate sa cunoasca numai anumite experiente din jurul sau, care au o anumita înrudire cu cele de pe Saturn. Acestea nu pot fi percepute decât de o „constienta saturniana“.
Clarvazatorul, în sensul aratat mai sus, are posibilitatea, ca si „mediumul“, sa dobândeasca o constienta saturniana, pastrându-si însa si actuala constienta clara a starii de veghe, pe care omul nu o avea pe Saturn si pe care un medium o pierde când este în starea de transa.
Sa precizam însa un lucru: clarvazatorul nu realizeaza efectiv constienta saturniana, dar îsi poate face o reprezentare despre ea.
În timp ce constienta saturniana este, din punct de vedere al claritatii, în urma cu câteva trepte fata de constienta noastra actuala, ea este, în schimb, net superioara în ceea ce priveste deschiderea ei.
În obscuritatea sa, ea este nu numai capabila sa perceapa, pâna în cele mai mici detalii, tot ce se desfasoara pe întreaga planeta, ea poate, de asemenea, sa observe lucruri si fiinte de pe alte corpuri ceresti legate, într-un fel, de Saturn.
Ea poate chiar sa exercite o anumita influenta asupra acestor lucruri si fiinte. (Nu mai este, fara îndoiala, necesar sa subliniem ca posibilitatea de a observa alte planete era ceva cu totul diferit de activitatea pe care o putem întreprinde astazi, cu mijloacele de care dispune astronomia stiintifica. Astronomia se bazeaza pe o „constienta clara din starea de veghe“ si percepe din afara celelalte planete.
Constienta saturniana, dimpotriva, provoca un sentiment nemijlocit, corespunzând unei experiente vii, de traire a ceea ce se desfasura pe celelalte planete.
Nu este absolut exact, totusi destul de aproape de realitate, sa spunem ca un locuitor de pe Saturn avea experienta lucrurilor si a faptelor de pe alte planete, ca si de pe planeta sa, asa cum noi astazi ne simtim inima, pulsatiile sau orice alta manifestare din interiorul propriului nostru corp.)
     Constienta saturniana a avut o evolutie lenta.
Ca prima faza principala a evolutiei omenirii, ea trece printr-o serie de etape intermediare, subordonate, pe care stiinta oculta europeana le numeste „cicluri mici“. În literatura teosofica, pentru aceste „cicluri mici“ se utilizeaza denumirea de „ronde“, iar pentru subdiviziunile lor – cicluri si mai mici – denumirea de „globuri“.
În relatarea care urmeaza, va fi vorba mai ales de aceste cicluri subordonate. Dar pentru o mai mare claritate, vom urmari mai întâi etapele principale ale evolutiei.
     Când s-a încheiat dezvoltarea constientei saturniene s-a instalat una din acele lungi pauze cosmice, amintite mai sus (Pralaya).
Dupa ce aceasta pauza a luat sfârsit, din corpul ceresc nou aparut a luat nastere ceea ce stiinta oculta numeste „Soarele“.
Pe acest nou corp cosmic, reapar si fiintele umane care ies, la rândul lor, din starea de somn, purtând în ele germenul a ceea ce fusese constienta saturniana; aceasta constienta îsi face aparitia din nou.
Se poate spune ca, înainte de a trece la o stare mai evoluata, omul repeta mai întâi, pe Soare, starea saturniana anterioara. De fapt, nu este vorba de o simpla repetare, ci, mai curând, de o reluare sub o forma diferita.
Vom vorbi mai târziu despre aceste transformari ale formelor, când vom discuta despre ciclurile mai mici.
Cu acest prilej, se vor reliefa si diferentele care exista între diversele „repetitii“.
Deocamdata ne limitam sa expunem felul cum evolueaza starile de constienta.
Dupa repetarea starii saturniene, omul trece la o „stare de constienta solara“, care reprezinta un grad de claritate avansata fata de starea precedenta, pierzându-si totodata din deschiderea ariei de percepere.

     În conditiile actuale „de existenta“, omul are o stare de constienta asemanatoare cu aceea pe care o avea pe Soare, în timpul somnului profund fara vise.
Cine nu este clarvazator sau medium nu poate percepe lucrurile si fiintele care corespund starii de constienta solara.
Atât pentru un medium cufundat în starea de transa profunda, cât si pentru un adevarat clarvazator care se înalta la o stare de constienta superioara, situatia este identica aceleia pe care am analizat-o când am vorbit despre constienta saturniana.
Raza de patrundere a constientei solare se limiteaza la Soare si la corpurile cosmice cele mai apropiate. Numai acestea, împreuna cu manifestarile lor, sunt accesibile unui locuitor al Soarelui, în modul în care – si aici reiau comparatia precedenta – omul îsi simte în prezent propriile sale batai ale inimii.
Un locuitor al lui Saturn participa la viata corpurilor cosmice care nu apartineau vecinatatii imediate a lui Saturn.

     Dupa ce evolutia solara a parcurs ciclurile subordonate, corespunzatoare, intervine o noua pauza, o noua stare de repaus.
Apoi planeta se trezeste trecând la „existenta lunara“.
Din nou, înainte de a se urca spre o treapta superioara, omul parcurge, strabatând doua cicluri mai mici, starile anterioare, a lui Saturn si a Soarelui.
Abia dupa aceasta face trecerea la starea de constienta lunara. Despre aceasta noua stare de constienta ne putem face mai usor o reprezentare, întrucât prezinta o anumita asemanare cu starea actuala de constienta pe care o avem în timpul somnului cu vise.
Vom sublinia însa, înca o data, ca si de data aceasta este vorba de o asemanare si nu de o perfecta identitate.
Constienta lunara se manifesta prin imagini, asemenea viselor pe care le avem acum, pe Pamânt; dar raportul acestor imagini corespund obiectelor sau fenomenelor din anturajul omului într-un mod asemanator cu reprezentarile pe care le avem despre acestea în timpul starii actuale de „constienta clara în stare de veghe“.
Numai ca aceasta asemanare are un caracter vag si imaginativ.
Exemplul urmator ne va da posibilitatea sa întelegem mai bine lucrurile. Sa presupunem ca o fiinta lunara se apropie de un obiect, sa zicem de o bucata de „sare“. (Bineînteles, atunci nu exista „sare“ sub forma actuala, dar, pentru a întelege exemplul dat, sa ramânem în domeniul imaginatiei si al comparatiilor). Fiinta lunara, precursor al omului actual, nu percepe deloc un obiect spatial, de o forma si culoare anumita, dimpotriva apropierea de acel obiect trezeste în interiorul ei un fel de imagine, asemanatoare imaginii de vis. Imaginea are si o anumita culoare, dupa natura obiectului. Daca acest obiect îi este placut, daca îi este util pentru existenta sa, tonalitatea imaginii este clara, cu nuante de galben sau verde; daca este cazul unui obiect mai putin placut sau daunator, culoarea imaginii ia o nuanta de rosu închis – culoarea sângelui.
Acesta este, în prezent, genul de experiente pe care le face un clarvazator, dar viziunea sa este constienta, în timp ce acea fiinta lunara avea doar o constienta crepusculara, ca de vis.
Imaginile care apareau în ,.interioritatea“ fiintei lunare aveau un raport bine determinat, foarte precis, cu mediul înconjurator. Ele nu contineau nimic arbitrar.
De aceea, fiinta se putea orienta dupa aceste imagini si actiona sub impresia lor, asa cum actionam noi astazi sub impresia perceptiilor sensibile pe care le avem.
Misiunea „ciclului lunar“ a fost tocmai dezvoltarea acelei constiente de vis – a treia treapta principala a acestei evolutii.
Când Luna a strabatut ciclurile mai mici corespunzatoare, a intervenit din nou acea perioada de repaus (Pralaya), dupa care îsi face aparitia, iesind din tenebre, „Pamântul“.