Cabala - Partea II de Rav Michael Laitman publicat la 15.03.2009
Scopul Emanatiei - Uniunea cu Creatorul
     Din ziua facerii lumii, omenirea este încercata de neîncetate suferinte, a caror origine este Creatorul însusi. Multi au încercat de-a lungul istoriei sa se înalte spiritual prin acceptarea unor mari lipsuri fizice, dureri si greutati colosale, toate acestea pentru a cunoste catusi de putin ce înseamna Divina Providenta. Acestia au cautat uniunea cu Emanatorul, si au facut totul spre a-l servi cu fidelitate.
Atunci de ce nu li s-a dat nici un raspuns?
Oare sa-si fi batut joc Creatorul de suferintele lor?
Scopul Creatiei: reunirea Omului cu Creatorul - nu le era destul de clara acestor persoane.
Ei erau preocupati doar de propriile cerinte.
Însa în momentele cele mai extreme de suferinta, de nesuportat, cand se simteau mai mult respinsi de Divinitate, le-a fost oferita totusi, perceperea Sublimului Adevar, atat de dorit, care le-a patruns inimile ranite.
Atunci au reusit sa perceapa acea Unitate spre care le tanjeau atat inimile!
     Abia în situatia în care Omul trece printr-un proces de metamorfoza în urma caruia devine echivalent Creatorului prin însusirile sale, abia atunci devine capabil sa patrunda întelesul suferintelor, care au facut posibila contopirea Omului cu Creatorul.
O data cu realizarea faptului ca însusi Creatorul este acela care-l umple de placeri infinite, perfecte, ranile i se vindeca si, fiind coplesit de fericire infinita, viata primeste un nou sens
. Numai cu conditia ca omul sa caute legatura cu Creatorul accentuandu-i grandoarea, el va putea evita suferintele întampinate pe drum si din contra, va permite inimii sa fie patrunsa de aceasta lumina, a uniunii cu Creatorul.

     Lumina suprema are posibilitatea sa patrunda numai în acea regiune a inimii care s-a eliberat total de goana dupa voluptati si profit egoist. Omul preocupat de lumea înconjuratoare inclusiv tot universul, va fi capabil sa înteleaga situatia Emanatiei într-un mod mai apropiat de adevar.
     Dar cu cat ne vom stradui mai mult a-L simti pe Creator ca pricina a tot ceea ce ni se întampla, cu atat ne vom regasi mai dezamagiti
. Noi avem nevoie de un semn de la Creator, care sta ascuns.
Noi avem nevoie de un fundament sub picioare, altfel ni se pare ca strigam degeaba, unidirectional, spre un vid, în care plutim fara ancora.
Oare de ce am fost fauriti fara capacitatea de a simti pe cel ce ne-a zamislit?
Oare de ce se ascunde din fata noastra?
De ce chiar cand îl imploram, il conjuram sa ne vina în ajutor, se preface indiferent, dar actioneaza din spatele cortinei, deghizat ca Natura si ca Lumea ce ne înconjoara?
Daca EL ar fi vrut sa ne corecteze, ar fi facut-o de mult, pe ascuns ori pe fata.
Daca ni s-ar arata l-am vedea si aprecia prin simturile si mintea de care dispunem azi si cu care am fost creati.
Daca ar apare înaintea noastra, am stii care ne este rolul în lumea creata anume pentru noi. Cand apare în noi dorul de a-l cunoste pe Creatorul(Faurul) lumii, acest dor apare si dispare ca valurile: oare de ce ne ia înapoi tot mereu cadoul? Si de ce adauga suferinte si greutati celor ce alearga sa-l descopere ?
     Într-adevar, Creatorul respinge iar si iar încercarile Omului de a i se apropia, iar suferinta întampinata de acestia dureaza uneori ani de zile!
Rugamintile repetate încontinuu de catre OM nu duc la un raspuns, în ciuda denumirii Creatorului de Milos si Iertator, ci de multe ori, dimpotriva, rugamintile celor aflati în cautarea comunicarii cu EL sunt mai putin luate în seama decat ale oamenilor de rand.

     NOI oamenii avem capacitatea sa ne schimbam viata, si ne-a fost dat liberul arbitru, posibilitatea de a alege.
Însa cu toate acestea ne lipseste stiinta necesara pentru a putea depasi suferintele existentei si ale dezvoltarii noastre spirituale.
Dorul de a intelege secretele cabalei, eforturile depuse pentru aceasta, constituie un supliciu îndreptat spre Creator spre a-si face aparitia, iar cu cat este dorul mai mare, cu atat e mai eficienta influenta acestei rugaciuni .
     Prin studiul Cabalei omul ajunge sa cunoasca felul de a actiona al Creatorului, astfel apropiindu-se de El.
Treapta cu treapta, omul devine demn de a-si cuceri obiectul aspiratiei.
Omul-haadam care este patruns de credinta, trebuie sa se simta în fata Creatorului, de parca l-ar avea în fata lui pe Domnitorul lumii.
Astfel se umple de sentimente de iubire si de respect de care are atata nevoie.
CAT TIMP NU A AJUNS LA O ASTFEL DE CREDINTA, NU ARE DREPTUL SA SE RELAXEZE.
Însasi ambitia de a fi astfel îi confera dreptul la o viata spirituala. De asemena îl protejeaza faţa de tentatiile pentru placerile materiale, care l-ar deruta
. El trebuie sa fie preocupat de un singur gand, acela al necesitatii perceperii Creatorului.
Acesta va deveni obicei, o a doua natura.
Exact precum un îndragostit este obsedat de obiectul iubirii, care-i determina marimea eforturilor pentru a-l atinge.
Lumea înconjuratoare ascunde din fata noastra urgenta acestei necesitati a întalnirii cu Creatorul, pentru ca vidul spiritual ne este întretinut prin satisfactiile trecatoare, prin placerile lumii, care neutralizeaza durerea existentiala, acest vid, si ne întarzie evoluarea spre sublim.
     Omul este singura fiinta care poate resimti o astfel de pretentie interioara: atingerea lumii spirituale.
Aceasta izvoreste din dorul de a afla cine este el, care este întelesul existentei sale, de unde îi este originea si care este scopul sau în viata.
Astfel este adus spre cautarea intensa a originii vietii, si a vietii sale în particular. Tot astfel este purtat spre cercetarea si descoperirea secretelor naturii, ale vietatilor si ale obiectelor, iar acestea vor conduce pe om în cele din urma la pasiunea din ce în ce mai intensa de a-l descoperi pe cel care a dat nastere la tot ceea ce exista, Creatorul lumii.
Oriunde ar fi Omul, chiar fiind singur pe lume, el ar ajunge la cautarea sensului sau, la cautarea Divinitatii.
     Pe drumul spre atingerea Creatorului,omul are la dispozitia sa doua carari.
-Una este cea a liniei de dreapta, cea a Supravegherii divine, proprie fiecarui individ, NECONDITIONATA.
-A doua este linia de stanga, care este tot a suprevegherii divine, însa conditionata de faptele noastre, constand din ceea ce se numeste fapta si rasplata.
Alegand linia de dreapta, omul trebuie sa fie convins, cel putin pentru o perioada de timp, ca absolut totul se desfasoara conform Divinitatii, programat fiind de Aceasta, omul neavand nici un amestec. El actioneaza fara liber arbitru, dominat de dorinte trimise de providenta, deci nu i se cuvine rasplata, chiar negresind. Aici omul simte nevoia de a-i fi recunoscator Divinitatii si de a-i multumi pentru cele primite, simtind chiar iubire fata de el.
Progresul spiritual este posibil doar prin îmbinarea corecta dintre cele doua linii.
Chiar si cei care evolueaza corect între dreapta si stanga sunt expusi pericolului de a devia spre una din directii, de aceea sunt obligati frecvent sa se verifice, spre a-si corecta directia, ca o busola, spre a ramane pe soseaua ce conduce spre telul lor original.
     Intrarea sufletului în corp se numeste nasterea omului în lumea aceasta.
Ea are rolul de a-l conduce pe om spre procesul în urma caruia devine stapan pe dorintele sale instinctive.
Astfel, traind totusi în viata prezenta, materiala, se poate înalta pe treptele care duc la originea sufletului sau, aflat înca înaintea coborarii sale în lumea aceasta, unde se poate reuni cu Creatorul.
Pe acest urcus, spre originea sa, sufletul are parte de sesizarea unor placeri incomparabil mai intense decat cele percepute înainte de începerea acestui drum de sus în jos.
Calea genuina pe care o avem de parcurs spre a ne ajunge telul, se numeste LINIA MIJLOCIE.
Acestea sunt cele trei componente ale CREATIEI:
OMUL=HAADAM,
CALEA PARCURSA DE OM=HA DERECH,
si CREATORUL = BOREH.
Cel care doreste sa-l regaseasca pe Creator este numit OM.
Creatorul este telul spre care aspira omul, el fiind obligat pentru aceasta sa parcurga un anumit itinerar, “derech”.

     Este bine stiut ca tot ceea ce exista, reprezinta expresii ale Creatorului: „NU EXISTA NIMIC ÎN AFARA DE El. Noi oamenii suntem subiectele care percep un anumit mod al existentei si care am fost emanati de Creator.
Cand urcam scarile Divinitatii, ajungem sa realizam acest fapt în mod limpede.
Toate nuantele perceptiei noastre sunt reflectarile însusirilor pregatite în noi de Creator. Astfel avem posibilitatea sa reactionam la actiunea lui asupra noastra.
Noi sesizam, doar ceea ce EL doreste ca noi sa simtim.
Pana cand nu întelegem în profunzime si realizam perfect ideea celor TREI OBIECTE ale emanatiei :”omul, calea spre Creator, Creatorul”, pana atunci obiectele acestea raman separate între ele si nu pot fi sesizate ca o unica sinteza.
Cand ajunge la gradul superior al evoluarii spirituale, omul atinge izvorul sufletului sau, plin de dorinte materiale, care-l apasa teribil. Cand ajunge sa depaseasca si sa-si învinga aceste dorinte, atunci percepe în întregime pe Creator cu fiinta sa spirituala.
În acest stadiu, Omului i se da toata lumina Creatorului, -TORAH-, Creatorul în perfectiunea sa.
Astfel, cele trei obiecte care fusesera separate, se reunesc din nou, formand un obiect spiritual unic, corp spiritual, plin de lumina.
     Pentru a-si asigura progresul omul trebuie sa verifice daca gradul sau de atractie fata de fiecare din cele 3 obiecte este identic, iar în timpul acestei verificari, parca se creeaza o contopire între ele.
Astfel, pe parcurs ele trec printr-un proces de îmbinare pana ce într-adevar se realizeaza cu totul unificarea lor, în final.
Aici este locul sa accentuam ca aceasta unitate este mereu prezenta dar, în urma imperfectiunii vasului nostru, noi percepem cele 3 componente ca existand separat.
Omul, cand este atras în mod special spre doar unul din obiecte, deja se gaseste ratacit de la traseul corect.
Autocontrolul se realizeaza prin studierea tot mai accentuata a caracteristicilor Creatorului, a caror întelegere conduce la contopirea cu El.