Startul unei civilizatii de Morcov C. Florea publicat la 20.03.2009
Startul unei noi civilizatii
     Un hiatus similar celui dintre civilizaţia noastră si cea anterioară mai este consemnat în literatura de specialitate, în urmă cu 60 -65 milioane de ani, când au dispărut dinozaurii si tot ce le era contemporan. Evenimentul este tratat de Dan Farcaş în lucrarea "Extratereştri printre noi" (Ed. pentru turism - Buc .1999). Dan Farcaş incriminează drept vinovat al producerii evenimentului un meteorit cu diametrul de circa 10 km.

     În urma impactului cu Terra s-a produs un nor imens de praf care ar fi ecranat lumina soarelui pe timp de câţiva ani. Destul de repede a dispărut iniţial vegetaţia, în consecinţă animalele ierbivore, apoi si carnasierele, în final si omul, prin dispariţia surselor trofice. Teoria lui Dan Farcaş s-a bazat pe descoperirea de către arheologi, lângă urmele labelor unor dinozauri si urme ale unor labe de om, identice cu urmele labelor omului actual. În momentul în care s-au refăcut condiţiile apte să condiţioneze viaţa omului, din universul lui Dumnezeu a fost importată iarăşi pe Terra această specie. Si iată un moment în care trebuie să fabulez lipsindu-mi orice şansă de informare concretă

     Sunt de părere că la refacerea condiţiilor de dinaintea cataclismului pe Terra (cel de acum 60 de milioane de ani), a fost adusă iarăşi viaţă din universul lui Dumnezeu si o nouă civilizaţie va avea loc pe planeta noastră, aşa cum se va întâmpla si după glaciaţia a IV-a Würm, în urma altui cataclism planetar (scufundarea celor două continente, Mu si Atlantida). Mi-am permis această presupunere bazându-mă pe faptul că genomul este universal si pe faptul că săpăturile arheologice, care au scos la iveală dovezi ulterioare evenimentului de acum 60 de milioane de ani si anterioare mai recentei scufundări a celor două continente, sunt asemănătoare celor de dinaintea dispariţiei dinozaurilor ca si celor de la începuturile actualei civilizaţii (dacă ne referim doar la fosile umane). Socotesc un fapt firesc să admitem un dram de imaginaţie pentru a surmonta un moment dificil cum este hiatusul amintit mai sus, mai ales, dacă nu afectează cu nimic si nu revoluţionează etapele ulterioare din evoluţia generală, ceea ce a si fost demonstrat.

     Dumnezeu a creat omul odată. Dacă vede că trebuie îmbunătăţită specia, o face prin corecturi, prin adaptare sau, pur si simplu, programează o apocalipsă, după care creează o nouă entitate biologică adnotată si adusă la parametri doriţi.
    
Să revenim la sfârsitul glaciaţiei a IV-a (Würm) când se reia un nou ciclu de viaţă după un alt cataclism planetar. Mulţi specialisti sunt de părere că în urmă cu aproximativ 12.000 de ani s-a reluat pe Terra viaţa raţională în cadrul celei de a V-a civilizaţii. Nu sunt dovezi că ar fi fost precedată de alte patru. Poate au fost mai multe cicluri. În Vedele indiene se spune un lucru de o logică banală: o civilizaţie are un început dificil, o creştere anevoioasă, o trăire intensă si un sfârşit apocaliptic. Aceste cicluri au fost botezate, metaforic, "zilele lui Brahma". Bineînţeles că nimeni nu ştie când s-a născut prima "zi", pentru a fi numerotate următoarele. Povestea conchide însă că viaţa pe pământ este veşnică si va fi, de fapt, cât va exista pământul, doar oamenii sunt trecători. Religiile monoteiste, mozaică, creştină (care mono cand sunt cel putin 1000 de sfinti in fiecare calendar al fiecarui neam crestin - n.n) si islamică susţin si ele că viaţa e veşnică la fel si creatorul, iar oamenii sunt muritori, dar nu specifică nici una si nicăieri despre ciclicitatea mai multor civilizaţii.

     Reluând subiectul, la sfârşitul unei civilizaţii nu întotdeauna dispare omul până la ultimul individ, la fel si în lumea animală, din moment ce ulterior începe un nou ciclu evolutiv în cadrul veşniciei (vezi potopul lui Noe). Istoria naşterii planetei, la care nimeni n-a fost martor, este probabilă ca mod de formare, incertă ca dată în timp si presupusă ca evoluţie până la un anumit moment, când încep dovezile să apară graţie paleoarheologiei. Datele puse la dispoziţie de această ştiinţă sunt puţine deocamdată si atunci se încearcă o înjghebare a istoriei perioadei respective pe câteva date arheologice, pe ipoteze, pe deducţii şi pe logică. Apropierea de concret o putem socoti, pe anumite laturi ale problemei, după glaciația a IV a, când şi datele arheologice se înmultesc ca număr si valoare documentară. Bazându-se pe teoria creaţionismului, Vechiul Testament rezolvă toată povestea expeditiv si simplist, în şapte zile.

     Drept este că nu se precizează câte mii de ani avea o "zi de creaţie". Însă se estimează că pământul a fost creat cu 5508 ani înaintea naşterii lui Iisus Hristos si impune, pe această bază, un calendar ce a dăinuit până si pe vremea lui Stefan cel Mare si Sfânt, de exemplu. Dacă omul a fost făcut în a şasea zi, conform Genezei, dă o notă logică poveştii, pentru că si Dumnezeu, în opera de creare a pământului, o fi folosit si focul si a aşteptat ca acesta să se mai răcorească să poată si omul, făptură gingaşă si sensibilă, să-i suporte temperatura. Ca un detaliu picant, se precizează că omul a fost creat în a şasea zi si chiar spre seară. Dimineaţa, probabil, s-au mai pus la punct ceva detalii, cum ar fi elementele necesare fotosintezei, prin care să crească procentul de oxigen în dauna bioxidului de carbon sau formarea filtrului de ozon în calea ultravioletelor ucigătoare si altele. Nu resping aprioric teoria creaţionismului (nici nu se poate dat fiind ca facem parte dintr-un program - n.n), dar nu pot accepta modul simplist prin care Biblia tratează acest subiect foarte vast. Aş înţelege o coordonare a evenimentelor în succesiunea lor, care să conducă la realizarea scopului final: o planetă corespunzătoare să suporte si să condiţioneze viaţa aşa cum o cunoaştem noi astăzi.