Botgros reunifica Basarabia cu România de Andrei Vartic publicat la 30.09.2006
Articol publicat in New York Magazin. Anul 9, Nr. 458

Desi opinia publica de la Chisinau si Bucuresti arunca sageti necrutatoare in politicieni (si bine face), iata ca nu lor le-a daruit bunul Dumnezeu acest destin de glorie anume dupa anul 2000, reunificarea Basarabiei cu Romania. Ci genialului muzician Nicolae Botgros, fondatorul si conducatorul "Lautarilor", orchestra declarata duminica trecuta la Televiziunea Romana de tot bomondul muzical romanesc, drept "cea mai buna orchestra de muzica populara romaneasca.
Daca basarabenii nu ar fi români pana in maduva oaselor, cum s-ar fi putut intampla o asemenea minune? Nu s-ar fi putut intampla.

Daca intreaga Romanie nu ar fi avut nevoie de geniul muzical basarabean, Nicolae Botgros si "Lautarii" lui nu ar fi cucerit si inima poporului roman, si mintea celor mai buni specialisti in domeniul muzicii.
De fapt, si trebuie sa intelegem bine lucrul acesta, meritul lui Nicolae Botgros si al orchestrei sale, nu este unul singular, de excepţie sau intamplator.

Putea sa aiba Basarabia un milion de muzicieni geniali, dar daca "Lautarii" nu ar fi avut substrat romanesc in genele lor, daca nu ar fi invatat traditia muzicala romaneasca in colbul drumului si pe prispa casei parintesti, in veci nu mai cantau atat de fantastic tot repertoriul de cantec popular romanesc.
Nicolae Botgros nu ar fi devenit ce este daca Basarabia nu canta la fiece colţ de masa curat si adanc romaneste doina si cantecul de dor.

Fiindca doina si cantecul de dor, sau cantecul ciocarliei, sau cel al frunzei, nu se invata nici la liceu, nici la Academie, fie aceste şcoli ale Frantei, Rusiei sau Marii Britanii.
Nicolae Botgros nu ar fi devenit unul din cei mai mari artişti pe care ii are la ora actuala poporul roman daca toti basarabenii nu ar fi jucat atat de magnific la petreceri jocurile cele stramosesti (ca la Branzeni, Danceni sau Badicu Moldovenesc), daca nu ar fi oranduit, in pofida tuturor relelor imperiale, rasiale, totalitariste si comuniste obiceiurile familiare si tradiţiile anului asa cum au fost moştenite de la stramosi.
"Lautarii" s-au nascut si au devenit fiindca fiece comuna basarabeana are un taraf lautaresc, fiindca fiece sat sau catun are caţiva muzicieni foarte talentaţi care fac veselie
romaneasca la sarbatori. si, in fine, fenomenul lautaresc basarabean, mai romanesc in Basarabia decat in multe zone ale ţarii, nu ar fi atat de impresionat daca Basarabia nu ar avea si alte excepţionale orchestre de muzica populara - "Fluieraş", "Folclor", "Talancuţa", orchestra ansamblului de jocuri populare "Joc", cea a Academiei de muzica, teatru si arte plastice, a liceelor si colegiilor de muzica, cele ale lui George Tarţau, Eugeniu Ureche, Tamarei Cioban, Sergiu Lunchevici, Nicolae Sulac, Mariei Dragan, Zinaidei Julea, Mihai Ciobanu, Vasile Iovu, Mariei Ilius, Nicolae Hlib, Vasile Goia, Tudor Ungureanu, Petre Dascal etc, etc.
La inceputul anului 2006, cand a venit o aniversare omeneasca a marelui viorist si dirijor Nicolae Botgros, geniul romanesc se manifesta puternic in Basarabia anume sub forma lui cea mai veche, cea mai adanca, cea a muzicii populare. Recunoscut de tot neamul romanesc, acest geniu realizeaza anume acum actul reunirii paşnice a Basarabiei cu Patria si cine s-ar putea impotrivi acestui act venit de la sinele nostru cel mai adanc?
Cine poate tagadui ca noi, românii din Basarabia, avem alta Patrie decat aceea care l-a recunoscut pe pamanteanul nostru Nicolae Botgros drept unul din cei mai mari artişti ai sai? Pe acelaşi fagas, al muzicii, basarabenii de la "O-Zone" au devenit cea mai vestita formaţie muzicala romaneasca in lume.
Succesele anume in Romania a etnorockului romanesc basarabean, accentul, basarabean, de la "Zdob si Zdup" sau al celor de la "Millenium" , "Transbalcanica", "Planeta Moldova" sau, cele de la 1989-91ale lui Ion si Doina Aldea-Teodorovici demonstreaza si cat de universale sunt substraturile muzicii romaneşti, dar si cat de ale tuturor romanilor sunt armoniile si ritmurile basarabene.

Iar verbele in dialect ale lui Pavel Stratan, aplaudate pana la frenezie mai ales in Romania, unde a si vandut cele mai multe CD-uri pe care le-a vandut vreodata un artist roman, pun degetul nu numai pe rana sufletului basarabean, ci si pe cea a intregului popor roman.
Fiindca eroul liric al lui Pavel Stratan canta nu doar prapastia alcoolica sau de ignoranţa a Basarabiei, ci a intregii Romanii, a acelei Romanii care işi ţopaie pe la televiziuni cantecul si jocul popular cu fete goale si cu pseudo-muzicieni de manica.
Fie ca e vorba de necruţatorul "Eu beu", in mrejele caruia au cazut nu doar ţaranii, ci si academicienii, si prezidenţii, si oamenii de afaceri, sau de hamletianul "Asara l-am jisat pe tata", sau de sublimul, dupa opinia noastra, "Copacul vieţii" ("cad frunzele/ una cate una/ da printre frunze/ cu cat mai multe cad/ cu-atat/ mai clar se vede Luna") Pavel Stratan este floarea din prapastia in care poate sa cada intregul neam romanesc. Iar despre aceasta prapastie orice artist este obligat sa cante anume cu vocea eroului timpului sau pana se va ilumina si ultimul degenerat al satului, targului si Romaniei.

Artistii romani din Basarabia demonstreaza anume in aceste zile ca dreptul Basarabiei de a se reuni cu Romania nu mai depinde de voinţa sparieţilor politicieni care s-au nascut si pe malul Damboviţei, si pe cel al Bâcului dupa anul de graţie 1989. La fel cum in secolul XIX basarabeanul Alecu Russo batea clopotul unirii principatelor descoperind "Mioriţa" si scriind "Cantarea Romaniei", la fel si la inceputul anului 2006 muzicienii basarabeni ai genialului Nicolae Botgros, deveţi cei mai buni muzicieni ai neamului romanesc, reunifica prin cantecul popular intregul neam romanesc.