Din cronica Akasha - Partea VII de Rudolf Steiner publicat la 07.07.2009
Viata pe Luna
     În perioada cosmica a Lunii, care a urmat celei a Soarelui, omul îsi dezvolta cea de a treia din cele sapte stari de constienta. Prima s-a format în decursul a sapte cicluri, pe Saturn, a doua, în timpul evolutiei solare, a patra este aceea care se elaboreaza abia acum, în mod progresiv, pe Pamânt; alte trei, în continuare, vor capata expresie pe urmatoarele planete.
     Constienta la care a ajuns omul pe Luna o putem numi constienta de imagini. Asemanarea consta în faptul ca atât în constienta lunara, cât si în constienta de vis apar în interiorul fiintei imagini care au un anumit raport cu lucruri si fiinte din lumea exterioara.
Totusi, aceste imagini nu sunt copii ale lucrurilor si ale fiintelor, ca în cazul omului actual. Imaginile din visele noastre sunt ecouri ale unor trairi din timpul zilei sau expresii simbolice al evenimentelor care s-au petrecut în ambianta persoanei sau chiar a ceea ce se întâmpla în interiorul personalitatii care viseaza.
Este usor sa gasim exemple pentru cele trei situatii în trairile de vis. Fiecare cunoaste genul de vise care nu sunt nimic altceva decât imaginile dezordonate ale unor experiente diurne care s-au petrecut mai de mult sau poate mai de curând.
Pentru al doilea caz, putem lua exemplul când visam un tren mergând si, în momentul când ne trezim, ne dam seama ca era tic-tacul ceasornicului care se afla lânga noi. El apare simbolizat, în imaginea de vis, ca tren.
În cea de a treia situatie, putem lua ca exemplu un personaj care se vede într-o încapere care adaposteste pe tavan animale hidoase; când se trezeste din vis, constata ca avea o durere de cap, care în vis se exprima în acest mod.
     Baza dezvoltarii acestei constiente de imagini la stramosul omului a stat formarea unui al treilea madular alaturi de corpul fizic si de cel eteric. Acest nou madular este numit corpul astral.
Formarea sa s-a produs abia în al treilea ciclu mic lunar, asa-numita a treia ronda lunara.
Primele doua cicluri lunare reprezinta doar o repetare a tot ceea ce se realizase anterior, pe Saturn si pe Soare. Din nou trebuie subliniat ca aceasta repetare nu trebuie sa ne-o reprezentam ca si cum toate evenimentele care se petrecusera cândva pe Saturn si pe Soare s-ar fi derulat identic înca o data.
Ceea ce se repeta: dezvoltarea unui corp fizic si a unui corp eteric sufera acum o asemenea transformare, încât aceste doua madulare ale naturii umane sa devina proprii pentru o unire, în acest al treilea ciclu lunar, cu corpul astral, ceea ce pe Soare nu ar fi putut avea loc.
     În timpul celui de al treilea ciclu lunar – de fapt procesul începe deja spre mijlocul celui de-al doilea „Spiritele miscarii“ infuzeaza în corpul uman astralitatea care provenea din propria lor natura.
În cel de-al patrulea ciclu - dar începând de la mijlocul celui de al treilea –, „Spiritele formei“ modeleaza în asa fel corpul astral, încât structura, precum si întreaga sa organizare, sa poata pune în actiune anumite procese launtrice, al caror caracter formeaza, atât la animal, cât si la om, ceea ce numim pofte, dorinte nestapânite sau instincte.
Catre mijlocul ciclului al patrulea lunar intervin „Spiritele personalitatii“ cu ceea ce, în cursul ciclului al cincilea, va constitui misiunea lor principala: sa inoculeze în corpul astral sentimentul de individualitate, la fel cum procedasera în precedentele stadii planetare cu privire la corpul fizic si la corpul eteric.
Pentru ca în acel moment remarcabil, la mijlocul celui de al patrulea ciclu lunar, corpul fizic, ca si cel eteric, sa fie suficient de avansate pentru a integra un corp astral devenit de sine statator, a fost necesar, în decursul unor etape succesive de evolutie, sa fi fost prelucrate de entitati spirituale plasmuitoare.
Fenomenul a avut loc în felul urmator. Pentru a ajunge la aceasta maturitate necesara, corpul fizic a fost prelucrat în primul ciclu lunar (prima ronda), de „Spiritele miscarii“, în al doilea, de „Spiritele formei“, în al treilea, de „Spiritele personalitatii“, în al patrulea de „Spiritele (Fiii) focului“ iar, în al cincilea ciclu lunar, de „Fiii amurgului“.
Mai exact spus, în timp ce actiunea „Spiritelor personalitatii“ se exercita de la mijlocul ciclului al patrulea asupra corpului astral, „Spiritele amurgului“ lucreaza asupra corpului fizic.
În ceea ce priveste corpul eteric, lucrurile se petrec astfel. În primul ciclu lunar, „Spiritele întelepciunii“ infuzeaza în corpul eteric calitatile necesare de care va avea nevoie; în al doilea ciclu, „Spiritele miscarii“, în al treilea, „Spiritele formei“, în al patrulea, „Spiritele personalitatii“ si în al cincilea, „Spiritele focului“.
Si în acest caz, pentru a ne exprima mai exact, trebuie aratat ca activitatea „Spiritelor focului“ se desfasoara concomitent cu actiunea „Spiritelor personalitatii“ asupra corpului astral, deci începând de la mijlocul ciclului al patrulea lunar pâna în al cincilea.
     Daca avem în vedere pe stramosul omului, asa cum se prezenta el în ansamblu în acel timp, asa cum s-a format el pe Luna, vom putea spune ca, începând de la mijlocul celui de al patrulea ciclu lunar, omul era compus din corp fizic, asupra caruia în acel moment se exercita actiunea „Fiilor amurgului“, din corp eteric, la care lucrau „Spiritele focului“ si din corp astral, la care lucrau „Spiritele personalitatii“.
Faptul ca în acea perioada de evolutie, „Spiritele amurgului“ actionau asupra corpului fizic al omului constituia, pentru aceste entitati spirituale, ceva deosebit de important, deoarece prin aceasta au putut atunci sa urce la nivelul umanitatii, asa cum se întâmplase, în cursul aceluiasi ciclu pe Saturn, cu „Spiritele personalitatii“, iar pe Soare, cu „Spiritele focului“.
Trebuie sa ne imaginam ca „germenii senzoriali“ ai corpului fizic, care si-au urmat evolutia, au putut servi, începând de la mijlocul celui de al patrulea ciclu lunar, „Spiritelor amurgului“, ca instrumente pentru a putea avea perceptia obiectelor si a manifestarilor exterioare de pe Luna.
Cât priveste fiinta umana, aceasta abia mai târziu, pe Pamânt, si tot începând din al patrulea ciclu terestru, va fi capabila sa se serveasca de aceste simturi.
Catre mijlocul celui de al cincilea ciclu lunar (a cincea ronda), omul evoluase atât de mult încât poate lucra el însusi, în mod inconstient, asupra propriului sau corp fizic.
Datorita acestei activitati, în conditiile unei constiente obscure, el îsi creeaza primii germeni a ceea ce numim „Sinea spirituala“ sau „Manas“. (A se compara si cu lucrarea mea Teosofia).
„Sinea spirituala“ îsi va atinge deplina sa dezvoltare în cursul viitoarei evolutii a omenirii.
Mai târziu, se va uni cu Atma, „Omul-spirit“, si cu Buddhi, „Spiritul vietii“, si va forma partea superioara, spirituala a omului.
     Dupa cum pe Saturn Tronurile sau „Spiritele vointei“ au infiltrat cu esenta lor „Omul-spirit“ (Atma), iar pe Soare, Heruvimii cu întelepciunea lor, au facut acelasi lucru cu „Spiritul vietii“ (Buddhi), acum pe Luna, Serafimii vor lucra asupra „Sinei spirituale“ (Manas), insuflând ceea ce, în decursul fazelor viitoare ale evolutiei, pe Pamânt, va deveni facultatea de reprezentare a omului, facultate care îi va permite, ca fiinta care gândeste, sa stabileasca raporturi între sine si lumea înconjuratoare.
Trebuie sa adaugam ca, începând de la mijlocul celui de al saselea ciclu, pe Luna reapare „Sprititul vietii“ (Buddhi) iar de la mijlocul ciclului al saptelea, „Omul-spirit“ (Atma), care se unesc cu „Sinea spirituala“ pentru ca la finele marelui ciclu cosmic lunar sa fie pregatit „omul superior“.
Acesta, împreuna cu celalalt, care se dezvoltase pe Luna, trece în acea stare de somn cosmic, perioada de repaus cosmic (Pralaya), spre a-si continua evolutia pe noua planeta, Pamântul.
În timp ce, de la mijlocul celui de al cincilea ciclu de evolutie al Lunii si pâna în ciclul al saselea, omul lucreaza asupra corpului sau fizic în starea sa de constienta obscura, „Spiritele amurgului“ actioneaza asupra corpului sau eteric.
Asa cum am aratat mai înainte, în epoca (ronda) precedenta, acestia actionasera asupra corpului fizic si, prin aceasta lucrare, aceste spirite s-au pregatit ca acum sa preia de la „Spiritele focului“ actiunea asupra corpului eteric; la rândul lor „Spiritele focului“ preiau actiunea asupra corpului astral de la „Spiritele personalitatii“.
Între timp „Spiritele personalitatii“ s-au ridicat în sfere mai înalte.
Lucrarea „Spiritelor amurgului“ asupra corpului eteric are drept urmare faptul ca aceste entitati îsi leaga propria lor stare de constienta de imaginile constientei corpului eteric. Pentru aceasta, se imprima acestor imagini aptitudinea de a simti placere sau durere fata de lucruri.
În timpul evolutiei pe Soare, doar corpul fizic era, în aceasta privinta, scena activitatii lor. De aceea, atunci, placerea si durerea erau legate doar de functiile acestui corp cu starile sale. Acum, situatia se schimba, iar placerea si durerea sunt legate de simbolurile care se formeaza în corpul eteric.

     Prin urmare, în constienta crepusculara a omului „Spiritele amurgului“ traiesc (experimenteaza) o lume a sentimentelor. Este aceeasi lume de sentimente pe care omul o va trai el însusi când va ajunge la treapta de constienta terestra.
În corpul astral actioneaza în acelasi timp „Spiritele focului“. Ele îl fac apt sa aiba sentimente si sensibilitati vii fata de lumea înconjuratoare. Placerea si durerea, asa cum fusesera inoculate în corpul eteric, în modul descris mai sus, de „Spiritele amurgului“, iau un caracter neactiv (pasiv); ele se prezinta mai mult ca niste imagini inerte oglindite de lumea exterioara.
Dar ceea ce „Spiritele focului“ infiltreaza în corpul astral sunt afectiuni vii, iubire si ura, mânie, teama, groaza, pasiuni arzatoare, instincte, dorinte s.a.m.d.
Întrucât mai înainte „Spiritele personalitatii“ (Asuras) îsi infuzasera entitatea lor în acest corp, aceste sentimente puternice apar în prezent cu un caracter de individualitate egoista, de o particularitate evidenta.
     Este util sa ne facem o idee despre felul cum era structurat acel stramos al nostru pe Luna, la acea perioada.
Avea un corp fizic cu ajutorul caruia îsi pregateste, desi cu o constienta deplin obscura, „Sinea spirituala“ (Manas). Mai era înzestrat cu un corp eteric, cu ajutorul caruia „Spiritele amurgului“ simt placere si durere; în sfârsit, avea un corp astral care, prin actiunea „Spiritelor focului“, provoaca dorinte, afectiune, pasiune.
Dar acestor trei elemente constitutive ale omului, pe Luna, le lipseste cu desavârsire o constienta a obiectelor.
În corpul astral apar si dispar nenumarate imagini încalzite de afectele pe care le-am aratat mai sus.
Pe Pamânt, când se va forma starea de constienta obiectiva, proprie facultatii de gândire, corpul astral va deveni purtatorul subordonat sau instrumentul unei gândiri formate din reprezentari.
Acum însa, pe Luna, el se dezvolta într-o autonomie proprie deplina. El este, în ceea ce îl priveste, mai activ si mai agitat decât mai târziu pe Pamânt.
Pentru a-l caracteriza, putem spune ca omul era atunci structurat ca om-animal.
Într-un fel, el se situeaza pe o treapta superioara, în comparatie cu animalele care sunt azi pe Pamânt. El avea într-un mod mai intens toate calitatile animalitatii. În acel stadiu de evolutie a sa, omul poate fi considerat ca fiind o fiinta care se situa între animale si oamenii de astazi.
Daca ar fi continuat pe acest drum, în evolutia sa, ar fi devenit o fiinta salbatica, cu impulsuri nestapânite. Evolutia terestra are ca scop tocmai îmblânzirea si înfrânarea caracterului animal din om. Aceasta se obtine prin realizarea unei constiente legate de gândire.
     Daca pe omul care s-a dezvoltat pe Soare l-am numit „om-planta“, putem numi acum omul de pe Luna „om-animal“.
Faptul ca s-a putut ajunge la o asemenea evolutie presupune o transformare corespunzatoare si a lumii înconjuratoare.
S-a aratat ca omul-planta de pe Soare s-a putut dezvolta si pentru ca, alaturi de regnul acestui om-planta, s-a constituit independent si un regn mineral. În timpul primelor doua cicluri lunare (ronde), aceste doua regnuri, regnul vegetal si regnul mineral, au aparut din nou, iesind din tenebre. Ele apar însa cu o anumita modificare, în sensul ca si unul si celalalt au devenit mai dense în structura lor, mai grosolane.
În ciclul lunar urmator, al treilea, din regnul vegetal se detaseaza o parte care nu suferise procesul de densificare, de solidificare. Datorita acestui fapt, aceasta parte a regnului vegetal furnizeaza substanta din care se va putea forma entitatea animalica a omului.
Si tocmai aceasta entitate animalica, prin legatura sa cu corpul eteric mai evoluat acum si cu corpul astral care abia se formase, constituie tripla alcatuire a fiintei umane, pe care am descris-o mai înainte.
Regnul vegetal, care se formase pe Soare, nu se putea transforma în întregime în animalitate, deoarece fiinta animala are nevoie de plante pentru a-si duce existenta.
O lume vegetala formeaza baza unei lumi animale. Asa cum omul-solar nu s-a putut ridica (de la nivelul mineral de pe Saturn) la nivelul vegetal decât prin aceea ca o parte din tovarasii sai au fost împinsi în jos, spre regnul mineral, la fel este cazul acum pentru omul-animal, pe Luna.
El paraseste o parte din fiintele care, pe Soare, faceau parte împreuna cu el din aceeasi natura vegetala si le împinge înapoi la nivelul de regn vegetal mai dens. Am vazut ca omul-animal de pe Luna nu era identic cu animalul actual, ci se situa undeva la mijloc, între animalul si omul de astazi; la fel, mineralul de pe Luna se situa între ceea ce sunt mineralul si vegetalul de acum. El avea în natura sa si ceva vegetal. Rocile lunare nu erau pietre, asa cum le vedem noi acum; ele aveau ceva viu, o forta de germinatie si de crestere. La rândul sau, vegetalul era dotat pe Luna cu o anumita caracteristica animala.

     Omul-animal pe Luna nu avea înca oase solide. Scheletul sau era cartilaginos. Întreaga sa structura, comparata cu structura omului actual, era moale. În consecinta, însasi capacitatea sa de miscare era diferita.
El nu se deplasa mergând, ei mai curând sarind sau chiar plutind. Aceasta se datora faptului ca Luna nu avea atunci, asa cum are astazi Pamântul, o atmosfera usoara, formata din aer; învelisul sau era mult mai dens, mai dens chiar decât apa.
Omul se misca, deci, înainte si înapoi, în sus si în jos, în acest mediu lichid dens. În acest mediu traiau si minerale si animale din care îsi procurau hrana.
Într-adevar, acest mediu continea forta care, mai târziu, pe Pamânt, s-a transmis numai fiintelor, forta de fecundare.
Omul nu era atunci bisexuat, ci unisexuat. Structura lui materiala era din apa si aer.
Dar cum în lume totul trece prin etape de tranzitie, la fel este cazul si acum.
Catre sfârsitul ciclului lunar, la unele exemplare de oameni-animale se manifesta o anumita predispozitie catre bisexualitate, ca o pregatire a unei viitoare situatii care va fi pe Pamânt, mai târziu.
În al saselea si al saptelea ciclu lunar, constatam un declin progresiv al evenimentelor prezentate, dar, în acelasi timp, aceste ultime doua cicluri corespund formarii unei stari de maturitate oarecum excesive.
Apoi totul intra în acea stare de repaus cosmic (Pralaya), de somn care va conduce la existenta caracteristica Pamântului.
     Dezvoltarea corpului astral la om este legata de un proces cosmic, care trebuie sa fie si el descris aici.
Când, dupa pauza care a urmat perioadei cosmice a Soarelui, acesta „iese“ din nou din tenebre, tot ceea ce traieste pe noua planeta îl populeaza ca pe un întreg.
Numai ca acest Soare trezit din somnul sau este altceva decât fusese cel anterior. Substanta sa nu mai are acea veche si perfecta stralucire, ceva mai mult, are chiar unele parti mai întunecate.
Acestea par sa se separe din masa omogena. Începând cu al doilea ciclu (ronda) aceste parti întunecate apar tot mai mult ca o componenta noua, de sine statatoare; corpul Soarelui devine prin aceasta ca un fel de biscuit. El consta acum din doua parti, una evident mai mare, alta mai mica, dar ambele ramân unite printr-o legatura comuna.
În cursul celui de al treilea ciclu, aceste doua parti se separa una de alta în mod definitiv si apar doua entitati distincte, Soarele si Luna.
Acestea sunt acum doua corpuri cosmice separate, iar unul, Luna, începe sa se roteasca în jurul celuilalt.
O data cu Luna, toate fiintele a caror evolutie am descris-o în acest capitol se retrag de pe Soare. Dezvoltarea corpului astral se va face numai pe corpul lunar desprins de Soare. Evenimentul cosmic pe care îl evocam acum reprezinta conditia necesara pentru o continuare a evolutiei mentionate. Cât timp fiintele respective legate de om si-ar fi tras forta din propriul lor domeniu solar, evolutia lor nu ar mai fi putut atinge nivelul pe care l-am aratat.
În ciclul al patrulea lunar (ronda a patra), Luna este deja o planeta de sine statatoare si tot ce am descris ca se petrecuse în acea perioada se desfasoara exclusiv pe Luna.
     Sa rezumam, ca si mai înainte, evolutia planetei lunare si a fiintelor sale.
I. Luna este planeta pe care omul îsi dezvolta o constienta de imagini cu un caracter simbolic.
II. În timpul primelor doua cicluri (ronde) are loc, într-un anumit fel, o repetare a evenimentelor anterioare petrecute pe Saturn si pe Soare, repetare care, de fapt, pregateste evolutia omului pe planeta Luna.
III. În ciclul al treilea se formeaza corpul astral al omului, ca emanatie a „Spiritelor miscarii“ în domeniul existentialului.
IV. Concomitent cu acest eveniment, Luna se separa de corpul solar unitar iesit din somnul cosmic si începe sa se roteasca în jurul partii solare de care se despartise. Evolutia fiintelor legate de om se continua numai pe Luna.
V. În timpul ciclului al patrulea, „Spiritele amurgului“ patrund corpul fizic al omului si, prin acest fapt, ele se ridica la treapta de om.
VI. Corpului astral care se formeaxa îi este inoculata independenta de catre „Spiritele personalitatii“ (Asuras).
VII. În ciclul al cincilea, omul însusi începe sa lucreze, cu o stare de constienta complet obscura, asupra corpului sau fizic. Prin aceasta, Monadei deja existente i se adauga „Sinea spiritala“ (Manas).
VIII. În timpul evolutiei desfasurate pe Luna, în corpul eteric al omului se dezvolta un fel de senzatie de placere si durere, care are însa un caracter pasiv. În schimb, în corpul astral se dezvolta afectele, mânie, ura, instincte, pasiuni etc.
IX. La cele doua regnuri existente, vegetal si mineral, impinse spre un nivel inferior, se alatura regnul animal, din care face parte acum si omul însusi. Catre sfârsitul întregii perioade cosmice, Luna si Soarele încep sa se apropie din ce în ce mai mult si, când soseste momentul pauzei cosmice (Pralaya), cele doua corpuri se unesc si formeaza din nou un întreg si astfel trec prin starea de somn cosmic, pentru ca apoi sa se trezeasca într-o noua era cosmica, cea a Pamântului.