Cosmologie II - Succesiunea starilor planetare - Partea I de Rudolf Steiner publicat la 06.04.2009
Arhai & Arhangheli
     Poate ca in mintea voastra au aparut unele ginduri, unele intrebari referitoare la regnul care s-ar putea spune ca este la nivelul cel mai de jos in seria Ierarhiilor spirituale. Este foarte normal, caci fata de modul obisnuit de a gindi si de a-ti reprezenta faptele, o mare parte din ceea ce s-a spus aici poate parea la inceput indoielnic si destul de inexplicabil.
Sa revenim asupra unui aspect, ca sa stiti in ce stare de spirit trebuie abordate astfel de cunostinte.
Am putea, de exemplu, sa ne punem intrebarea: Daca intr-adevar eliberezi o fiinta prinsa prin vraja intr-o piatra numai gindindu-te la ea, reflectind asupra ei, ce mai ramine atunci din piatra aceea?
Ce se intimpla de fapt? Fiinta aceea mai este in piatra?
Iar daca mai vine cineva dupa aceea si se petrece acelasi proces, ce se inlimpla?
Multi si-ar putea pune astfel de intrebari. Asemenea lucruri nu pot sa fie intelese de om prin modul de gindire pe care il foloseste de obicei pe pamint.
Caci in lumea noastra totul este invaluit, totul este cuprins de maya si lucrurile ne apar in gind cu totul altfel decit sunt ele in realitate.
Nu faptele sunt de vina daca intrebarile ramin fara raspuns. Adesea intrebarile nu sunt bine puse, dar cu timpul vom invata sa le punem corect. Lucrurile ni se infatiseaza in cu totul alta lumina atunci cind putem sa ridicam valul care le acopera. Pe Pamint lucrurile se amesteca, fapt care induce mereu in eroare gindirea omeneasca.
     Pentru a ne da seama mai bine despre ce este vorba, trebuie sa ne ducem foarte mult inapoi in trecut.
Asa cum omul trece din incarnare in incarnare, din metamorfoza in metamorfoza, toate fiintele din Univers, de la cea mai marunta la cea mai mare, se incarneaza si se reincarneaza.
Acelasi lucru se petrece si cu Pamintul, aceasta fiinta planetara. Pamintul nostru nu s-a nascut ca atare; el a fost precedat de o alta stare.
Asa cum o viata omeneasca este reincarnarea unei vieti anterioare, Pamintul este reintruparea unei planete care l-a precedat si pe care o numim „Luna“. Nu este vorba despre luna de astazi, care nu mai este decit un rest, o ramasita a celei vechi, ci de o stare straveche a Pamintului nostru.
Aceasta „Luna veche“ a existat odinioara. Apoi a trecut printr-o faza spirituala numita de obicei „Pralaya“, dupa cum si fiinta omeneasca trece printr-o stare spirituala dupa moarte. Si ca si omul aceasta planeta lunara s-a nascut din nou
Dar acea veche stare lunara nu era decit reincarnarea planetara a unei stari anterioare, pe care o numim vechiul Soare. Acela, care nu era soarele de astazi, ci cu totul alta fiinta – era el insusi reintruparea celei mai vechi stari planetare pe care o cunoastem urcind in trecut cind vorbim despre intruparile Pamintului: era vechiul Saturn.
Deci vorbim de patru intrupari succesive ale Pamintului: Saturn, Soare, Luna; Pamint.
     Fiecare stare planetara are o misiune speciala.
Care este cea a Pamintului?
Ea consta in a da posibilitate celui pe care il numim acum om sa-si realizeze existenta ca fiinta omeneasca. Totul este organizat pe Pamint in asa fel, incit omul sa poata deveni un Eu, ceea ce nu era posibil in starile anterioare de existenta la care a participat.
Caci omul nu a devenit o fiinta omeneasca in sensul actual al cuvintului decit pe Pamint.
Fiecare dintre starile planetare precedente a avut o misiune analoaga. Pe alte plante, alte fiinte au devenit „oameni“, fiinte care se afla acum la un nivel de evolutie superior omului.
     Se spune ca un intelept egiptean i-a dezvaluit grecului Solon un adevar uimitor, adica faptul ca odinioara Zeii au fost fiinte omenesti. Cunoasterea acestui lucru facea parte dintre adevarurile pe care le invatau in vechime cei care se initiau in Mistere: zeii care se afla acum in inaltimi spirituale, se spunea, n-au fost intotdeauna zei. Ei au evoluat. Odinioara ei au fost „oameni“, adica au trecut prin stadiul omenesc.
Din aceasta decurge in mod evident un adevar din care cei care se initiau in Mistere trageau o concluzie indrazneata: ca la rindul lor oamenii vor deveni odata zei.
Datorita acestei concluzii adevarul insusi era considerat ca primejdios, caci trebuie adaugat aici ca omul nu poate deveni zeu decit daca a atins maturitatea necesara.
Daca isi inchipuie, la un moment dat, ca l-a gasit pe Dumnezeu in sine insusi inainte de a atinge maturitatea dorita, nu va deveni Dumnezeu, ci va innebuni.
Deci in fata omului se deschid doua cai: sa inainteze cu rabdare spre ceea ce Dionisie Areopagitul numeste „deificare“ sau sa-si inchipuie inainte de vreme ca aceasta s-a infaptuit deja.
Prima cale duce cu adevarat la indumnezeire, cealalta la nebunie.
Expresiile folosite in Antichitate duc adesea la neintelegeri, pentru ca in vremea noastra nu mai stim sa facem distinctie intre diferitele trepte pe care se afla entitatile divine
Atunci cind vorbea despre zei, initiatul egiptean nu avea in vedere numai un grup de fiinte divine, Divinitatea, ci o intreaga serie ierarhica de entitati divine.
Dionisie Areopagitul, ca si inteleptii Orientului, stia sa faca distinctia cuvenita intre aceste entitati. Nu conteaza ca unul vorbeste despre Îngeri iar ceilalti despre Dhyan-Chohàni, caci cei care recunosc cu adevarat unitatea intelepciunii universale stiu ca aceste nume diferite exprima acelasi lucru.
     Fiintele nevazute care se gasesc chiar deasupra omului, care au atins un grad de evolutie mai inalt decit al sau, sunt numite in esoterismul crestin Îngeri, Angeloi sau Mesageri, caci ei sunt trimisii lumilor spirituale
Cei care sunt cu o treapta mai sus, adica cu doua trepte mai sus de om, sunt numiti Arhangheli, Archangeloi sau Spirite ale focului.
Urmeaza fiintele care, atunci cind au evoluat in mod normal, se afla cu o treapta deasupra Arhanghelilor – acestea sunt Spiritele personalitatii, Fortele primordiale, Archaii sau Arheii.
Aceste trei grupe de fiinte care se afla imediat deasupra omului au trecut toate prin „stadiul omenesc“. Toate au fost „oameni“.
Daca privim lucrurile la scara timpului cosmic, acest stadiu omenesc nu este prea indepartat in trecutul celor care acum sunt Îngeri, caci ei erau „oameni“ pe vechea Luna
. Arhanghelii au trecut prin acest stadiu pe vechiul Soare, iar Principatele sau Spiritele personalitatii pe vechiul Saturn
. Aceste entitati s-au ridicat gradat deasupra omenirii; ele se afla mai presus de ea in seria Ierarhiilor.
Privind din punct de vedere spiritual ansamblul regnurilor din Univers, vom avea deci regnurile: mineral, vegetal, animal, uman, care sunt vizibile pe Pamint, apoi, in lumea nevazuta, regnul Îngerilor, cel al Arhanghelilor sau Spirite ale focului si cel al Principatelor sau Spirite ale personalitatii.
Iar in vreme ce in ceea ce priveste viata lor interioara, natura lor, aceste spirite treceau astfel din starea de oameni in cea divina – sau mai degraba in cea de mesageri ai Zeilor, caci aceasta sunt –, in timp ce aceste fiinte se inaltau in existenta lor spirituala, planetele pe care si pentru care traiau se transformau la rindul lor.
     Vechiul Saturn, pe care Arheii au fost „oameni“, avea cu totul alt aspect decit pamintul nostru.
Pe Pamint distingem patru elemente: pamint, apa, aer si foc sau caldura.
Pe Saturn nu exista nici urma din primele trei. Exista atunci numai focul sau caldura.
Pentru cel care gindeste materialist, caldura nu poate exista decit legata de obiecte exterioare; pot exista corpuri solide calde, apa calda, dar nu poate exista caldura in sine. Asa crede materialistul, dar aceasta este o eroare.
Daca cu simturile noastre de astazi am fi putut vedea vechiul Saturn, cum ar fi aratat el?
Sa presupunem, ca o ipoteza, ca pe timpul vechiului Saturn s-ar fi putut zbura in spatiul cosmic; nu s-ar fi vazut nimic in locul unde se gasea acel astru, dar am fi avut impresia ca intram intr-un cuptor de brutarie; nu s-ar fi simtit nici cel mai slab suflu de aer si nici urma de apa; n-ai fi putut sa stai in picioare nici sa pui mina pe ceva, caci nu exista nimic solid; intregul glob nu era decit caldura.
O planeta de caldura, asa era pamintul nostru in prima stare prin care a trecut. Va dati seama ca Heraclit avea mare dreptate cind spunea ca totul s-a nascut din foc.

     Da, totul vine din foc.
. Este un adevar pe care Heraclit l-a aflat in cadrul vechilor Mistere si la acest adevar se refera relatarea ca el a dedicat cartea in care a consemnat acestea zeitei din Efes. Aducand cartea ca ofranda pe altarul zeitei, el adeverea faptul ca datora aceste cunostinte Misterelor din Efes, unde intotdeauna a fost expusa cea mai pura doctrina a focului primordial al lui Saturn.
Se intelege de la sine ca fiintele pe care le numim Principate sau Spirite ale personalitatii si-au realizat „stadiul omenesc“ in conditii total diferite de cele de astazi. Omul de astazi are posibilitatea sa incorporeze in organismul sau, in oasele sale, in sistemul circulator, solidul, lichidul si gazosul. „Omul“ de pe Saturn – Spirit al personalitatii – trebuia sa-si alcatuiasca corpul din caldura. De fapt nu avea decit un corp de caldura.
     Exista, ca sa zicem asa, doua fatete ale caldurii: una este cea perceptibila in calitate de caldura interioara; ne este cald sau frig fara a avea vreun contact cu un corp strain, dar putem, de asemenea, sa simtim o caldura exterioara atunci cind atingem un corp cald.
În evolutia lui Saturn se remarca un fapt deosebit: caldura, care la inceput era exclusiv interna, a devenit spre final exterioara, perceptibila. Daca ati fi putut intra in spatiul lui Saturn asa cum era el la origine, n-ati fi simtit nici o senzatie de caldura la nivelul pielii, ci in interior, si v-ati fi zis: Ce bine este aici!
Daca ati fi putut cunoaste acest stadiu de inceput al evolutiei lui Saturn, v-ar fi izbit ceva asemanator cu ceea ce numim acum caldura sufleteasca. Ne putem imagina aceasta experienta gindindu-ne la senzatiile diferite pe care le avem atunci cind privim o suprafata rosie si o suprafata albastra. Culoarea rosie da o impresie de caldura, pe cind privind albastrul ai o impresie de racoare. Închipuiti-va ce poate simti sufletul omenesc la vederea unui rosu frumos, sentiment care desigur nu a putut exista in acea vreme; este aceasta senzatie de caldura placuta pe care ati fi avut-o.
Dar la sfirsitul evolutiei lui Saturn nu ati fi avut numai aceasta impresie de multumire interioara, ci pe linga aceasta si senzatia unei calduri ce vine din afara. Caldura interioara s-a transformat treptat in caldura exterioara.
Acesta este drumul strabatut de Saturn: de la caldura interioara, psihica, la caldura exterioara, perceptibila, asa cum o cunoastem acum.

     Asa cum copilul se transforma treptat in adult trecind prin tot felul de experiente, Spiritele personalitatii s-au dezvoltat pe vechiul Saturn. Au simtit la inceput caldura, care le-a dat o impresie de multumire; apoi, putin cite putin, au inceput sa perceapa aceasta caldura si ca pe ceva exterior, ca ceva care s-a infaptuit, s-a intrupat, am putea spune.
Ce s-a intimplat atunci?
La inceput caldura interioara a globului lui Saturn a dat posibilitate Spiritelor personalitatii sa se intrupeze. Apoi, in decursul acestui proces, s-a format caldura exterioara.
Daca s-ar fi putut calatori pe Saturn intr-un stadiu mai avansat al evolutiei sale, s-ar fi distins locuri calde si altele mai reci.
Suprafata lui Saturn era formata in intregime din „oua de caldura“. Vazute din afara – daca cineva ar fi putut sa le vada – aratau ca niste mure sau boabe de zmeura. Ce erau acele „oua“? Erau corpurile Spiritelor personalitatii iar prin caldura lor interioara aceste Spirite produceau caldura exterioara a oualor de pe Saturn.
Pornind de la aceasta situatie, putem spune pe buna dreptate ca aceste spirite au „clocit“ caldura, ca asa s-au ivit intr-adevar primele corpuri de foc.
Acestea au fost „clocite“ pornind din spatiul universal.
În caldura din jur, ouale de caldura s-au coagulat sub actiunea focului care venea din interior. Astfel ca pe vechiul Saturn Spirtele personalitatii, Arheii se incarnasera in aceste trupuri de foc.
Însusi astrul era alcatuit in intregime din elementul foc.
Or, in acea perioada a evolutiei lui Saturn Spirtele personalitatii aveau de asemenea posibilitatea sa aduca caldura interioara in stare de caldura exterioara printr-un proces intern miscator. De fapt, aceste Spirite produceau neincetat oua de caldura, pe care apoi le destramau.
Va puteti reprezenta mai precis acest lucru presupunind ca faceti o calatorie pe suprafata lui Saturn; veti remarca ca in unele epoci nu era perceptibila nici o caldura exterioara, ci exista numai senzatia de multumire, de foc interior; apoi, in alte epoci, ouale de caldura apareau iarasi.
Ati percepe in acest fel ceva ce ar pute fi considerat respiratia lui Saturn, dar o respiratie de foc. Disparind orice caldura exterioara, totul fiind doar un sentiment de multumire, v-ati spune ca Saturn inspira din nou caldura. Iar intr-un alt moment, cind ati regasi ouale de caldura, v-ati gindi ca acum Saturn a expirat caldura sa interioara, care a devenit foc exterior.
Aceasta este imaginea pe care sfintii Rishi o evocau in fata discipolilor lor. Ei ii readuceau in cuget in epoca vechiului Saturn si ii faceau sa simta ca o intreaga planeta realizeaza un proces care se aseamana cu ritmul actual al respiratiei noastre. Desteptau in ei imaginea unui foc care exala in afara si se fragmenteaza in nenumarate corpuri de caldura, apoi, fiind inspirat din nou, devine esenta, Eul Spiritelor personalitatii.
Viata aceasta a planetei era comparabila astfel cu o respiratie, dar care pe Saturn era o respiratie de foc, caci aerul nu exista inca.

    
Sa ne inchipuim acum urmatorul lucru: ca pe vechiul Saturn toate aceste Spirite ale personalitatii ar fi expirat si apoi ar fi inspirat caldura fara incetare
. Si-ar fi realizat astfel pe Saturn evolutia lor normala, ceea ce ar fi avut drept urmare, dupa citva timp, ca totul ar fi fost absorbit din nou, ar fi fost readus la starea de caldura interioara.
Satum ar fi disparut in calitate de planeta de foc, ar fi fost absorbit din nou de lumea spirituala. Ar fi putut sa se intimple asa.
Atunci n-ar mai fi existat niciodata stadiile urmatoare, cel al vechiului Soare, al vechii Luni si al Pamintului, pentru ca tot ceea ce ar fi putut fi expirat ar fi fost transformat din nou in caldura interioara si s-ar fi intors in lumea spirituala.
Ne vom exprima acum intr-un mod mai concret, pentru ca lucrurile sa fie mai usor de inteles; unele Spirite ale personalitatii au preferat, ca sa zicem asa, sa nu ia inapoi prin inspiratie decit o parte din caldura expirata, sa mai lase ceva din ea, astfel incit ouale de pe Saturn nu s-au destramat toate; unele au subzistat.
Astfel ca pe Saturn s-a format treptat o dualitate: pe de o parte caldura interioara, pe de alta caldura exterioara, in corpurile care erau ouale de pe Saturn. Nu a fost tras inapoi totul.
Putem spune ca Spiritele personalitatii au lasat sa fie de sine statatoare o parte din caldura expirata; au lasat-o pe dinafara.
De ce au facut asta?
A trebuit sa procedeze asa, pentru ca altfel n-ar mai fi devenit niciodata „oameni“ pe Saturn.
     De fapt ce inseamna „sa devina oameni“?
Înseamna sa devina constienti de Eul lor, ceea ce nu este cu putinta daca nu poti distinge ceva exterior fata de tine.
Doar astfel esti un Eu.
Manunchiul acesta de flori este acolo – eu sunt aici. În calitate de Eu, ma deosebesc de obiectul acela.
Spiritele personalitatii n-ar fi facut nimic altceva decit sa se raspindeasca in spatiu in vesnicie, daca nu ar fi lasat in afara lor ceva ce urma sa le opuna rezistenta: elementul caldura devenit obiectiv.
Daca Spiritele personalitatii au ajuns sa fie constiente de Eul lor, aceasta se datoreaza faptului ca au redus o parte a naturii lor la o existenta calorica pur exterioara. Si-au zis: sa exteriorizam ceva din noi insine; sa lasam acest lucru sa se raspindeasca si sa subziste in afara, pentru ca noi sa ne distingem de el si sa desteptam astfel in noi constiinta Eului.
În felul acesta au creat un regn alaturea de al lor, o reflectare exterioara a naturii lor interioare.
     Dar aceasta a avut ca urmare faptul ca atunci cind s-a terminat evolutia lui Saturn Spiritele personalitatii n-au mai putut sa faca sa dispara aceasta planeta, cum s-ar fi intimplat daca ele ar fi inspirat toata caldura; ne mai avind posibilitatea sa ia inapoi ceea ce ele insele expirasera, au fost nevoite sa lase in voia lui cimpul de actiune care le daduse posibilitatea sa dobindeasca o constiinta personala.
Numai prin ele insele nu aveau putere sa faca ca Saturn sa intre in starea de Pralaya.
A fost deci nevoie sa intervina spirite mai elevate pentru a determina acea destramare, pentru a face sa se realizeze o stare de tranzitie, de somn, de Pralaya.
Deci, odata terminata evolutia lui Saturn, s-au intimplat urmatoarele: Spiritele personalitatii dobindisera constiinta Eului; absorbisera din nou o parte a caldurii inconjuratoare; ajunsesera la o anumita concentrare a Eului lor, iar pe de alta parte dadusera nastere unui regn inferior.
Ceea ce paraseau ele acum a fost destramat de catre Tronuri si Saturn a intrat intr-un fel de noapte planetara.

     Rasare o noua zi si din nou toate se vor trezi intr-un anumit fel, dupa legi pe care vom invata incetul cu incetul sa le cunoastem.
Daca toata substanta calorica de pe vechiul Saturn ar fi fost luata inapoi prin inspiratie, daca toata viata de pe Saturn ar fi revenit in lumea spirituala, aceasta desteptare n-ar mai fi avut loc.
Tronurile au putut sa destrame pentru un timp ceea ce extrasesera din ele insele Spiritele personalitatii sub forma oualor de caldura, dar numai pentru un timp.
În vederea unei noi evolutii, a trebuit ca aceste oua sa apara din nou, la un nivel inferior al existentei. A aparut deci urmatorea zi planetara; este prima metamorfoza a lui Saturn, starea solara.
Dar ce a renascut atunci?
Spiritele personalitatii revin de pe vechiul Saturn dupa ce planeta a petrecut un timp in stare de somn. Ele au acum constiinta Eului lor si nu mai au nevoie sa treaca prin aceleasi experiente.
Dar ouale de caldura care au fost expirate de ele pe Saturn reapar putin cite putin si se diferentiaza de masa generala, ceea ce are drept urmare faptul ca Spiritele personalitatii ajung sa fie legate, ca sa zicem asa, de ceea ce se trage din ele. Daca ar fi luat totul cu ele in lumea spirituala, nu ar fi fost legate de Soare, obligate sa coboare din nou, pe cind asa au trebuit sa se ingrijeasca de acea parte a fostei lor naturi pe care o parasisera.
Aceasta le-a atras cu ea spre o noua existenta planetara.

     Era Karma lui Saturn, Karma universului, Karma Cosmosului
. Prin faptul ca nu au reabsorbit totul pe vechiul Saturn, Spiritele personalitatii si-au pregatit o Karma care le-a obligat sa revina acolo unde si-au putut regasi propriile fapturi, ca pe o mostenire a vechiului Saturn.
În acest Saturn reinviat, in noua planeta, din ouale de caldura a iesit un element gazos – aerul sau fumul, nu conteaza ce nume ii dam – si in acelasi timp a aparut lumina si astfel am putea spune ca s-a revenit la o stare superioara a caldurii.
În interiorul vechiului Saturn metamorfozat se afla pe de o parte fumul, gazul, aerul, pe de alta parte lumina
Daca calatorind prin spatiu ati fi ajuns la locul unde se gasea vechiul Soare ati fi perceput inca de departe lumina, pentru ca fumul se condensa dedesubt. Ati fi vazut, daca nu lumina, cel putin un glob luminos, tot asa cum vechiul Saturn fusese un glob de caldura.
La suprafata acestui glob luminos si chiar in interiorul lui ati fi perceput nu numai caldura, ci si vinturi, aer, curenti de gaze deplasindu-se in toate partile.
Astfel globul de caldura s-a prefacut intr-un glob de lumina.
A luat nastere un Soare. Este numit pe buna dreptate Soare, pentru ca sorii de astazi trec si acum prin acest proces; in interior sunt alcatuiti din curenti de gaze, iar pe de alta parte la exterior gazul devine lumina; ei raspindesc lumina in spatiul universal.
Lumina nu apare decit in acel stadiu al metamorfozei in care se gasea Pamintul in acea perioada.

     Spiritele personalitatii devenisera „oameni“ in caldura vechiului Saturn; alte spirite puteau face acelasi lucru in lumina pe care o imprastia acum Soarele. Acestea sunt entitatile Ierarhiei spirituale care, pentru noi, este cea a Arhanghelilor.
De fapt, daca cineva inzestrat cu clarviziune s-ar fi apropiat atunci de Soare, n-ar fi vazut numai razele de lumina; in aceasta lumina ar fi distins activitatea Arhanghelilor.
Dar acestia au trebuit sa-si mai ia o sarcina pe deasupra: Spiritele personalitatii nu gasisera decit foc pe vechiul Saturn. Arhanghelii, care n-au putut sa devina „oameni“ decit pe vechiul Soare, au gasit acolo in plus fumul, gazul.
Ce trebuiau sa faca ca sa ramina in strinsa legatura cu Soarele, pentru ca acesta sa devina locuinta lor?
Au fost datori sa-si modeleze natura interioara din lumina; si-au facut un suflet de lumina, la care s-a adaugat un corp exterior facut din substanta gazoasa.
Asa cum astazi noi avem trup si suflet, acesti Arhangheli – in calitate de oameni pe Soare – aveau o natura interioara in stare sa emita lumina si un corp exterior, fizic, alcatuit din gaz, din aer.
Pe cind corpul omenesc actual este alcatuit din solid, lichid, aer si foc, cel al Arhanghelilor este facut din aer la exterior si din lumina in interior.
Dar, desigur, exista si elementul foc; chiar el era acela care se transforma in lumina si in fum.
Natura acestor Arhangheli consta deci din lumina, fum si foc. Prin lumina ei duceau o viata exterioara; exalau in spatiul universal o forta luminoasa.
Prin foc ei cunosteau o viata interioara si simteau o multumire datorita caldurii. Traind intr-un trup gazos, ei luau parte la insasi existenta planetei.
Dar aveau posibilitatea sa distinga propriul lor trup gazos de substanta solara in general; astfel se izbeau de ceva situat in exteriorul lor, ceea ce trezea in ei un fel de constiinta de sine.
Dar aceasta constiinta nu putea sa se dezvolte in continuare decit daca acesti Arhangheli doreau sa ramina in trupurile lor gazoase, de fum, sau cel putin sa le faca sa dureze in sinul substantei solare. Caci pe Soarele acesta vechi Arhanghelii puteau, alternativ, sa absoarba toata substanta gazoasa din mediul lor inconjurator, pentru ca apoi sa o restituie substantei solare. Era un adevarat proces de respiratie. În substanta gazoasa se formau curenti care ar fi putut fi perceputi ca un fel de respiratie.
Fazele de calm absolut corespundeau momentelor in care Arhanghelii inspirau toata substanta gazoasa. Apoi ei o expirau, se formau curenti si simultan aparea lumina.
Aceasta era alternanta starilor solare: Arhanghelii aspirau intreaga substanta gazoasa, si atunci era un calm absolut, dar si intuneric, noapte solara. Ei expirau acea substanta si Soarele se umplea de curenti gazosi, dar in acelasi timp imprastia raze in afara si era ziua solara.
Întregul corp al Soarelui respira: expiratia = ziua solara, iluminarea lumii exterioare; inspiratia = noapte solara, intunecarea in intregul univers inconjurator.
Vedeti deci ce diferenta este intre vechiul Soare si Soarele actual.
Acesta straluceste fara intrerupere si intunericul nu apare decit atunci cind un corp opac se interpune, acoperind lumina sa.
Dar vechiul Soare nu era asa: el avea in sine puterea sa fie rind pe rind luminos si intunecat, sa straluceasca pentru ca apoi sa se stinga; in fond acesla era modul sau de respiratie.
     Sa ne imaginam acum ce s-a intimplat in exterior, in mod vizibil.
Sa avem in vedere situatia de expirare. Lumina se raspindeste si, in schimb, Soarele se umple de fum. Curentii de gaze, fumul, formeaza figuri regulate. La fiecare expiratie, un anumit numar dintre aceste formatiuni se insereaza in substanta solara.
Ceea ce mai inainte avea simpla forma de oua s-a transformat in tot felul de figuri regulate. Se ivesc formatiuni extraordinare, alcatuite din aer si fum, inzestrate cu viata si cu o ordine interioara.
Daca pot sa ma exprim asa, as zice ca „din oua au aparut puii“.
S-a intimplat ceva ce poate fi intr-adevar comparat cu acest fenomen de densificare. Asa cum iese puiul din ou, oul de caldura s-a desfasurat si din el au iesit forme gazoase regulate.
Aceste forme sunt corpurile cele mai dense ale Arhanghelilor.
Acestia populeaza Soarele cu corpuri aeriene, de fum. În felul acesta ei sunt „oameni“ pe Soare.

     Întilnim aici notiunea spirituala de „stea fixa“, de Soare cosmic, care este Soare prin propria sa forta, ca sa zicem asa, care face prin sine insusi sa alterneze ziua cu noaptea. Ca si o respiratie, el face sa apara alternativ claritatea si obscuritatea, caci Soarele este atunci o stea fixa. Tot ceea ce straluceste de la sine in spatiul Universului nostru imprastie nu numai lumina, ci si viata mesagerilor spirituali: Arhanghelii.
     Ce au produs deci Archaii, Arheii sau Spiritele personalitatii prin propria lor evolutie?
Au dat posibilitate Soarelui sa apara. Datorita faptului ca au lasat pe Saturn oua de caldura, Saturn a putut sa devina Soare.
Altfel in evolutie nu ar fi existat decit Saturn si pe Saturn Arheii.
Pe Soare, Arhanghelii au avut posibilitatea sa treaca prin stadiul uman.
Ei au fost „vestitorii“ care au putut spune Universului: Principatele, Spiritele personalitatii, ne-au precedat; noi, trimisii lor, marturisim in lumina stralucitoare existenta anterioara a unui Saturn de foc, caldura interioara pura.
Suntem mesagerii, trimisii Arheilor. Angeloi inseamna mesager, trimis.
Archai inseamna primordiali, Principi (Începatori).
Arhanghelii nu erau deci decit trimisii care faceau cunoscute lumii actiunile realizate de Principate sau Arhei in trecut. Ei sunt „Îngerii inceputurilor“, Arhanghelii care au fost odata oameni, pe vechiul Soare.
A treia ierarhie
7. Archai (Spirite ale personalitatii, Începuturi, Spirite ale tenebrelor, Spirite ale timpului, Spirite ale individualitatii)
8. Arhangeloi (Arhangheli, Spirite ale focului, Fiii focului)
9. Angeloi (Îngeri, Spirite ale crepusculului, Fiii amurgului, Spirite ale penumbrei).
10.Fiul luminii (omul actual).