Manual de "mantuire" - Lectia VII de Rudolf Steiner publicat la 19.04.2009
Stiinta spiritului
     Cercetatorului spiritului îi este bine cunoscut cum, în prezent, în ciuda faptului ca în lumea exterioara mentalitatea materialista a atins cea mai înalta culme, noi ne aflam din punct de vedere spiritual în perioada de început a unei dematerializari a gândurilor, a lumilor reprezentarilor, care în cursul timpului trebuie sa conduca la o spiritualizare, la o patrundere cu spirit a vietii pamântesti ca atare. Caci ceea ce trebuie sa contina viata exterioara a planului fizic trebuie sa fie înglobat mai întâi de unii si apoi de tot mai multi oameni în întelegerea spirituala, în cuprinderea spirituala.
Iar stiinta spiritului trebuie sa fie în aceasta privinta un început al faptului ca oamenii se înalta în sufletele lor la ceea ce sufletele pot deja atinge în prezent, la ceea ce viata exterioara fizica înca nu oglindeste dar va trebui sa reflecte, daca vor ca Pamântul sa nu se înmlastineze în declinul dezvoltarii materialiste.
S-ar putea descrie situatia omului actual daca am spune ca sufletul sau se gaseste, de fapt, în general, foarte aproape de lumea spirituala; dar reprezentarile si mai ales simtirea care deriva din conceptia materialista despre lume si din mentalitatea materialista au tesut un val în jurul a ceea ce, luat în fond, se afla azi foarte aproape de sufletul uman.
Legatura existentei fizice, pamântesti – în care omul actual, în ciuda anumitor declaratii care se fac în alt sens, se afla cu întreaga sa fiinta –, legatura dintre aceasta existenta pamânteasca materialista si lumea spirituala poate fi aflata de om atunci când acesta încearca sa dezvolte forte interioare pline de curaj, pentru a întelege nu numai ceea ce el poate afla prin faptul ca se constituie în fata simturilor sale, ci si ceea ce ramâne nevazut, suprasensibil, dar cu care se poate uni si o poate trai, când este capabil sa se trezeasca forta sufletului într-atât încât sa observe ca în aceasta forta interioara a sufletului lui coexista ceva spiritual suprauman.

     Aceasta legatura nu trebuie însa cautata asa cum se cauta în prezent legaturile umane în existenta exterioara grosolan-sensibila. Caci legatura dintre sufletul uman si lumea spirituala se gaseste în fortele intime ale sufletului în forte pe care sufletul uman le dezvolta atunci când manifesta o atentie interioara tacuta, linistita, atentie pentru care omul trebuie sa se educe din nou, dupa ce a fost obisnuit în era materialismului sa nu acorde atentie decât celor ce i se impune cu putere din afara, ceea ce într-o anumita masura forteaza capacitatea de concepere.
Spiritul, care trebuie trait în interior, nu-l frapeaza, el se lasa asteptat si te apropii de el când încerci sa te pregatesti pentru aceasta apropiere. Când poti spune despre lucruri ale lumii exterioare care se asaza în fata simturilor noastre, care se impun perceptiei exterioare: Ele vin, ele ne vorbesc, un cuvânt asemanator nu poate fi folosit pentru modul în care spiritul, lumea spirituala ajunge la noi.
Întrucât limba actuala, asa cum am spus si alte ori, este mai mult sau mai putin adaptata pentru lumea fizica exterioara, este greu sa gasesti cuvinte care sa fie o imagine precisa a ceea ce se afla în fata sufletului în lumea spirituala. Dar se poate totusi încerca sa se prezinte printr-un mod analog cât de diferit ajunge spiritualul la om, fata de ceea ce este fizic. Ai spune ca spiritualul este trait, în timp ce în acelasi moment în care îl traiesti ai sentimentul ca îi aduci multumiri. Prindeti foarte precis sensul acestor cuvinte: îi multumesti lumii spirituale.
     Noi ne aflam în fata lumii fizice în asa fel încât spunem: În fata simturilor noastre se întinde regnul mineral, din acesta se desprinde regnul vegetal, regnul animal si apoi chiar regnul nostru, regnul uman.
Iar în cadrul umanului ne simtim ca stând, într-un anumit sens, deasupra în seria acestor regnuri exterioare.
Fata de regnurile spirituale ne simtim ca stând dedesubtul lor, iar celelalte regnuri ridicându-se deasupra noastra, regnurile îngerilor, arhanghelilor si arheilor etc. Noi ne simtim fata de aceste regnuri în fiecare clipa ca fiind sustinuti de ele si, în fond, ca fiind mereu mentinuti în viata. Multumesti acestor regnuri.
Ridici privirea spre ele în timp ce spui: Viata proprie, continutul propriu al sufletului se revarsa din gândurile pline de vointa ale fiintelor acestor regnuri si ne formeaza încontinuu.
Acest sentiment al aducerii multumirilor catre regnurile superioare ar trebui sa fie dezvoltat în mod tot atât de viu la om ca si sentimentul ca primim din afara impresii în perceptia fizica. Când aceste doua sentimente – ca lucrurile exterioare sensibile actioneaza asupra noastra, iar ceea ce traieste în punctul central al fiintei noastre se datoreaza ierarhiilor superioare – sunt la fel de vii în sufletul nostru, sufletul se gaseste în acel echilibru în care poate continua sa perceapa în mod corect coactionarea spiritualului cu fizicul, care are loc în mod continuu, dar care fara echilibrul dintre aceste doua simtiri descrise nu poate fi perceput.
     Evolutia în viitor trebuie sa aiba loc astfel încât evolutiei Pamântului sa i se adauge prin crestere, datorita prezentei acestor doua simtiri din sufletul uman, forte care în vremea materialista actuala nu se pot dezvolta.
Legatura cu lumea spirituala a existat într-o forma în orice caz încetosata, numai în timpul originar al evolutiei umanitatii. În acea perioada a evolutiei lor, oamenii nu aveau numai cele doua stari pe care le au astazi, veghe si somn si între ele visul haotic, ci prezentau o a treia stare mijlocitoare a adevarului care nu era numai o visare, ci o cuprindere în imagini, chiar daca constienta era atenuata; o cuprindere în imagini, dar în imagini care corespundeau unui adevar spiritual.
Pentru dezvoltarea unei constiente pamântesti depline, stim ca acest fel de cuprindere trebuia sa se retraga din om. Omul nu ar fi devenit liber daca aceasta stare ar fi persistat, daca el nu ar fi fost expus tuturor pericolelor si atacurilor ispitirilor materialismului.
     Dar omul trebuie sa-si regaseasca din nou calea spre lumea spirituala, pe care trebuie s-o cuprinda în constienta pamânteasca deplina. Aceasta se leaga de complexe ample de reprezentari, care s-au modificat în cursul evolutiei umanitatii cu toate schimbarile la care ne-am referit acum.

     Convietuirea cu sufletele plecate din lumea fizica era, de la sine înteles, ceva simplu pentru vremurile stravechi ale omului, care nu trebuia demonstrata caci, în acea stare de constienta în care oamenii percepeau lumea spirituala în imagini, ei si convietuiau cu cei care erau într-un fel oarecare legati prin karma cu ei în timpul vietii si trecusera prin poarta mortii în lumea spirituala. Ei stiau pur si simplu ca mortii sunt prezenti; ei nu sunt morti, ci traiesc; ei traiesc, dar într-o alta forma de existenta. Ceea ce se percepe nu trebuie sa fie mai întâi dovedit. Asupra nemuririi nu trebuia gândit în timpurile vechi, caci asa-zisii morti erau traiti, perceputi.
Dar si alte influente importante avea convietuirea cu mortii. Mortii gaseau mai usor decât în prezent posibilitatea – eu nu spun ca în prezent nu o gasesc, ci spun ca gaseau mai usor posibilitatea decât în prezent – de a se implica, prin oameni, caci aceasta este calea de a putea coactiona aici, pe Pamânt, la ceea ce se întâmpla.
Astfel, ceea ce se întâmpla azi pe Pamânt se întâmpla în acele vremuri stravechi ale umanitatii în asa fel încât în impulsurile volitionale ale omului, în ceea ce îsi propunea, în ceea ce facea, actiona împreuna cu mortii.
     Materialismul nu a adus numai reprezentari materialiste – acesta ar fi raul cel mai mic, caci reprezentarile materialiste ca atare dauneaza cel mai putin –, materialismul a adus o cu totul alta forma a coexistentei cu lumea spirituala.
A devenit posibil în masura mult mai mica ca asa-zisii morti sa se implice prin asa-numitii oameni vii, aici, în evolutia Pamântului.
Omenirea trebuie sa se întoarca din nou la aceasta legatura cu mortii.
Acest lucru va deveni însa posibil numai daca omenirea învata într-o oarecare masura sa înteleaga limba mortilor. Iar limba în care te poti întelege cu mortii nu este alta decât aceea a stiintei spiritului.
Desigur, la început lucrurile arata ca si cum ceea ce mijloceste stiinta spiritului ar fi mai mult sau mai putin un savantlâc spiritual, despre evolutie cosmica, despre evolutia umanitatii, despre alcatuirea naturii umane, care sunt poate lucruri despre care unii ar spune ca pe ei nu-i intereseaza; ei ar dori sa auda alte lucruri care le-ar încalzi inima, le-ar creste dispozitia sufleteasca.
Desigur, ultima este o pretentie acceptabila, este vorba de a sti cât de departe ajungi în contextul general cu un anumit fel de satisfactie data de o astfel de pretentie.
Aparent noi învatam sa cunoastem cum s-a dezvoltat Pamântul pe Saturn, Soare, Luna, cum s-au desfasurat diferitele epoci culturale pe Pamânt, cum este articulata entitatea omului
. Dar în timp ce ne daruim gândurilor numai aparent abstracte, în realitate foarte concrete, în timp ce ne straduim sa gândim astfel încât aceste lucruri sa se afle cu adevarat în imagini în fata sufletelor noastre, noi învatam sa ne miscam cu un anumit fel de gânduri si reprezentari, pe care nu le putem aduce pe alta cale sufletelor noastre.
Când simtim corect cum întregul nostru mod de reprezentare devine altfel prin faptul ca ne ocupam cu astfel de aspecte ale stiintei spiritului, vine un timp când gasim ca este la fel de absurd sa spunem: Nu ne intereseaza sa ne ocupam de astfel de lucruri, asa cum am gasit ca ar fi absurd ca un copil sa spuna: Nu ma intereseaza A B C-ul care-mi este indiferent, ci vreau sa pot vorbi!
Fata de ceea ce ne mijloceste limba vie, ceea ce trebuie sa uneasca copilul cu existenta sa corporala este tot ceva abstract, asa cum abstract este si ceea ce furnizeaza stiinta spiritului ca reprezentari ce se adauga la ceea ce vine din gândire, din întreaga reprezentare si simtire a sufletului sub influenta acestor reprezentari preluate din stiinta spiritului.
Pe lânga toate acestea este necesar sa avem rabdare si sa preluam ceea ce stiinta spiritului are prin continutul ei de viata si nu prin continutul sau abstract.
Aceasta atitudine cu privire la ce avem acum în vedere este înca departe de omul actual.
În alta privinta, în mod natural, desigur, el este aproape. Caci omul actual este obisnuit sa fie cât se poate de multumit daca si-a adus în fata sufletului o data un anumit lucru, o opera de arta într-un domeniu oarecare sau un continut stiintific oarecare.
Iar când acelasi lucru îi apare pentru a doua oara, în prezent este obisnuit sa spuna: Acest lucru îl cunosc deja, m-am ocupat o data de el.
Aceasta este viata în abstractiune.

     Într-un alt domeniu, în care viata este luata drept continut vital, drept adevar vital, nu se procedeaza tot astfel. Caci nu va fi usor sa gasim un om caruia sa-i propunem un dejun si care sa se scuze spunând ca nu ar vrea sa manânce pentru ca a mâncat ieri sau alaltaieri.
În aceasta privinta omul face mereu acelasi lucru. Viata traieste prin repetarea aceluiasi lucru.
Daca spiritualul trebuie sa devina cu adevarat viata – si fara a deveni viata nu ne poate pune în legatura cu lumea spirituala universala –, el trebuie sa fie cumva format din nou dupa ceea ce au creat tot din spirit legile vietii în lumea fizica, care este însa încremenita.
Si constientizam în special faptul ca se întâmpla cu sufletul nostru multe lucruri atunci când lasam sa actioneze asupra acestuia, într-o cadenta ritmica, impresii care presupun o anumita libertate a gândirii, o anumita emancipare a gândirii fata de lumea fizica
     Tot ajutorul, toata mântuirea evolutiei spirituale a oamenilor – daca avem dreptul sa folosim acest cuvânt sentimental – depind de faptul daca omul face efortul sa nu ia spiritul numai în sensul în care este luat în prezent, ceea ce poate fi caracterizat prin exprimarea: O, pe acesta îl cunosc, eu m-am ocupat deja de el, ci sa aiba în vedere sensul vietii, care este mereu legata de repetare, cu producerea aceleiasi actiuni în acelasi loc.
Daca avem grija sa ne patrundem sufletul cu viata spirituala creste si capacitatea noastra de atentie spirituala interioara.
Ea devine atât de intima încât putem focaliza acele momente importante în care se pot dezvolta la maximum legaturile cu lumea spirituala care vorbesc inimii.
De exemplu, momente importante pentru relatia cu lumea spirituala sunt acela al adormirii si cel al trezirii.

Momentul adormirii este, la început, mai putin rodnic pentru omul care se afla la începutul evolutiei sale spirituale, tocmai pentru motivul ca dupa acesta esti adormit si constienta este atât de tulbure prin atenuarea sa încât nu mai percepi spiritualul.
Dar poate deveni foarte rodnic momentul trecerii de la somn la starea de trezie daca ne obisnuim sa nu îl parcurgem pur si simplu fara a-i acorda atentie, ci încercam sa ne trezim în asa fel încât sa devenim constienti, dar fara ca lumea exterioara sa ne întâmpine imediat cu brutalitatea ei dura.
În aceasta privinta, în traditii populare care vin din timpuri vechi se afla multe lucruri corecte dar care în prezent sunt putin întelese.
Poporul simplu, care nu a prins înca o spoiala de cultura intelectuala, spune: Când te trezesti, sa nu privesti imediat în lumina.
Adica sa nu ai din afara o impresie brutala, ci sa ramâi un timp în starea de trezie, dar sa nu primesti înca impresii din lumea exterioara.
Daca respecti acest lucru, ramâne posibilitatea sa vezi în acest moment al trezirii cum vin spre noi mortii cu care suntem legati karmic.
Ei nu vin spre noi numai în acest moment, dar acum îi putem percepe cel mai bine. Si în aceasta clipa noi nu constientizam numai acest lucru, ci constientizam si ce se întâmpla în timpul din afara acestui moment între cei morti si noi.
Caci perceptia lumii spirituale nu este legata de timp, asa cum este perceptia lumii fizice.
În acest fapt se afla chiar o dificultate cu privire la conceperea lumii spirituale si a esentei sale.
O clipa de percepere ne poate dezvalui, instantaneu, ceva ce se extinde asupra unui interval de timp amplu. Dificultatea rezida în a avea o suficienta prezenta spirituala pentru a cuprinde într-un moment ceea ce se întinde pe perioade lungi de timp.

 Caci momentul poate trece în status nascens, asa cum se întâmpla în general. În acest caz, în momentul perceperii lucrul a si fost uitat.
Aceasta este mai ales o dificultate a cuprinderii lumii spirituale. Daca aceasta dificultate nu ar fi prezenta, mai cu seama în perioada actuala, foarte multi oameni ar recepta impresiile lumii spirituale.
    Dar si în alte momente ale vietii exista posibilitatea ca lumea spirituala sa patrunda în noi. De exemplu, de câte ori dezvoltam un gând în asa fel încât acesta sa tâsneasca din noi. Daca ne lasam pur si simplu în voia vietii, daca înotam prin viata în felul acesta, exista o mica probabilitate ca lumea spirituala adevarata, lumea spirituala interior vie sa actioneze în noi; dar în clipa în care avem o initiativa interioara a noastra, atunci când suntem pusi în fata unei decizii pe care trebuie s-o luam, fie chiar si în legatura cu lucruri minore, atunci a sosit momentul cel mai favorabil pentru ca mortii legati karmic de noi sa patrunda în sfera constientei noastre.
Asemenea clipe nu trebuie sa fie importante în sensul în care un lucru este „important" în viata exterioara materiala.
În realitate, uneori ceea ce este important pentru experienta spirituala poate sa nu para important în viata exterioara.
Dar pentru cel care stravede astfel de lucruri, pare deosebit de clar ca astfel de evenimente, care din perspectiva exterioara sunt poate lipsite de importanta, privite din punct de vedere interior apar ca fiind deosebit de importante, fiind conditionate karmic.
În felul acesta este necesar sa luam în considerare procese sufletesti mai intime, daca vrem sa ajungem la întelegerea lumii spirituale.
Astfel, este posibil ca un om sa mearga pe strada sau sa stea asezat în camera sa si sa se produca o detunatura neasteptata, un sunet neasteptat. El se sperie. Poate urma o clipa de reflectare dupa aceasta, care-i arata ca în timpul în care s-a speriat i-a fost dezvaluit un lucru important din lumea spirituala.
Acestor întâmplari trebuie sa li se acorde toata atentia.
În general, omul nu acorda atentie acestor lucruri pentru ca el se gândeste numai cât de mult s-a speriat.
Din aceasta cauza este atât de important sa se obtina echilibrul sufletesc, caci daca obtii acest echilibru al sufletului nu esti atât de perplex dupa sperietura încât sa nu te daruiesti decât acestei trairi si ti se va impune, chiar si daca în mod intim, ce ai trait de fapt într-o clipa, aparent nesemnificativa, ca aceasta, dar deosebit de importanta.
     Toate acestea sunt desigur începuturi, care trebuie sa fie dezvoltate. În timp ce dezvoltam aceste lucruri, atenti la momentul trezirii, atenti la momentul în care suntem zguduiti, scuturati din afara într-un sens oarecare, învatam sa gasim legatura cu marele Cosmos, care este substantial si spiritual, în care noi ne aflam ca membru constituent si din care ne tragem; noi ne-am tras din el, dar cu scopul de a deveni oameni liberi, având totusi obârsia în el.
În adevar, lucrurile stau asa cum omul le-a luat în considerare din timpul stravechi, si anume, el nu umbla pe Pamânt ca o fiinta pierduta, întrucâtva ca un eremit al Universului, asa cum se crede în prezent.
Este adevarat ceea ce a admis omul stravechi, ca el este un membru al marelui context cosmic, asa cum un deget este un membru al întregului nostru organism.
Acest sentiment este astazi pierdut, cel putin majoritatea oamenilor nu-l au, acela de a fi un membru al marelui organism cosmic, în masura în care, ca element spiritual, el se traieste pe sine într-o lume vizibila.
Cu toate acestea, în prezent, o reflectare stiintifica obisnuita l-ar putea învata pe om ca el, împreuna cu viata sa, este un astfel de membru al întregii ordini universale în care se afla ca organism.
     Sa luam în considerare ceva foarte simplu, pe care fiecare din noi îl poate obtine printr-un calcul simplu. Stim cu totii ca Soarele rasare primavara, la 21 martie, într-un anumit punct al cerului pe care îl numim punct echinoctial.
Mai stim însa si ca acest punct echinoctial nu este acelasi în fiecare an, ci ca el avanseaza. Stim ca Soarele rasare acum, în Pesti.
Înainte de secolul al XV-lea el rasarea în Berbec.
Astronomia a pastrat obiceiul de a spune „în Berbec", dar acest lucru nu corespunde realitatii.
Asadar, punctul echinoctial; Soarele rasare primavara mereu cu un anumit avans. Este usor de vazut ca într-o anumita perioada de timp el a parcurs tot Zodiacul.
Timpul necesar pentru ca Soarele sa parcurga întregul Zodiac prin pozitia punctului echinoctial este de aproximativ 25 920 de ani.
Asadar, daca cunoasteti punctul echinoctial dintr-un anumit an, în anul urmator el va avansa, apoi în anul urmator va fi într-o pozitie si mai avansata. Dupa ce vor trece 25 920 de ani, punctul echinoctial se va reîntoarce la acelasi loc.

     Asadar, 25 920 de ani reprezinta pentru sistemul nostru solar o perioada deosebit de importanta: Soarele realizeaza un pas cosmic, în timp ce punctul echinoctial se reîntoarce în acelasi loc. Platon, marele filosof grec, a numit acesti 25 920 de ani an cosmic numit curent marele an cosmic platonician.
Uimitor este – chiar uimitor de profund atunci când patrunzi în aceasta minune – urmatorul fapt.
     În mod normal, omul face 18 inspiratii într-un minut.
Acest lucru sufera modificari: în copilarie ele sunt ceva mai multe, la batrânete ceva mai putine, dar în perioada adulta ele sunt, la omul normal, în medie, în numar de 18.
Sa calculam numarul de respiratii efectuate într-o zi. Este un calcul simplu: 18 înmultit cu 60 ne furnizeaza numarul de respiratii dintr-o ora, 10 080; înmultit cu 24 de ore într-o zi ne furnizeaza numarul de 25 920 de respiratii dintr-o zi.
Vedeti din acest fapt ca aproximativ acelasi numar dirijeaza atât ziua umana referitor la respiratia omului cât si marele an cosmic în ceea ce priveste peregrinarea punctului echinoctial prin Zodiac.
Acesta este unul dintre martorii care ne arata ca atunci când spunem: microcosmosul – imagine a macrocosmosului nu folosim pur si simplu un mod de exprimare mistic-întunecat, general, încetosat, ci ca omul este cu adevarat condus într-o activitate importanta de care depinde viata sa în fiecare clipa în aceeasi masura în care este condus si Soarele pe orbita sa, în care se afla prins.
     Dar sa mai avem în vedere si un alt aspect: vârsta patriarhala, cum este ea numita în mod obisnuit, este de 70 de ani omenesti. 70 de ani nu reprezinta desigur un numar obligatoriu pentru om. Este de la sine înteles ca poti deveni mult mai batrân, dar omul este, de fapt, o fiinta libera si depaseste uneori cu mult acest punct-limita.
Dar sa ramânem la acest timp al patriarhilor si sa spunem: Omul traieste în medie, în mod normal, 70 pâna la 71 de ani.
Daca cercetam câte zile reprezinta acesti ani, avem pentru fiecare an 365,25 de zile. Daca înmultim aceasta cifra cu 70, obtinem 25 567,5; iar daca înmultim cu 71 am obtine 365,25 x 71 = 25 932,75.
Vedeti, în cazul celor 70 de ani obtinem 25 567,5 zile, iar în cazul celor 71 de ani, 25 932,75 de zile.
Din aceasta rezulta ca punctul temporal în care viata umana cuprinde exact 25 920 de zile se afla între 70 si 71 de ani, aceasta fiind viata patriarhala, care cuprinde 25 920 de zile.
Aveti astfel determinata ziua umana prin aceea ca el are 25 920 de respiratii. Aveti timpul de viata uman determinat prin aceea ca el numara 25 920 de zile.
Sa mai cercetam ceva, care acum devine usor de realizat. Veti accepta ca daca împart 25 920, de care are nevoie punctul vernal ( o alta denumire pentru punctul echinoctial, n.tr.) pentru a parcurge Zodiacul, la 365,25, obtin aproximativ 70 sau 71.
Aceasta înseamna ca daca tratez anul platonician încât el se prezinta ca un an mare, si-l împart astfel încât sa obtin o zi mare voi obtine ceea ce este o zi pentru anul platonician.
Ce este aceasta? Este o viata umana.
O viata umana se comporta fata de anul platonician ca o zi umana fata de un an.
     Aerul ne înconjoara. Noi îl inspiram si îl expiram. El este astfel reglat cantitativ încât în timp ce este respirat de 25 920 de ori ne furnizeaza o zi din viata.
Dar ce reprezinta o zi din viata?
O zi din viata consta în aceea ca eul nostru si corpul astral pleaca si se întorc din nou, astfel încât zi de zi se succede o iesire si o întoarcere a eului si a corpului astral, asa cum respiratia patrunde înauntru si iese afara
Asa cum în cazul respiratiei noi inspiram si expiram aerul, tot asa si prin trezire si adormire corpul nostru astral si eul patrund si ies în si din corpul eteric si corpul fizic.
Cu aceasta însa nu spunem nimic altceva decât ca exista o fiinta sau poate fi preconizata o fiinta care respira asa cum noi respiram într-o optsprezecime de minut, o fiinta care respira si a carei respiratie înseamna iesirea si patrunderea corpului nostru astral si a eului în structurile eterice si fizice.
Aceasta fiinta nu este nimic altceva decât fiinta Pamântului cu adevarat vie.
În timp ce Pamântul traieste zi si noapte, el respira, iar respiratia lui poarta somnul si veghea noastra pe aripile lui.
     Si acum luati procesul respirator al unei alte fiinte mai mari, Soarele, care se învârte în spatiu.
Asa cum Pamântul petrece o zi cu eliberarea si reluarea eului si corpului astral din si în om, tot astfel si fiinta care corespunde în plan spiritual Soarelui produce omul; caci cei 70 pâna la 71 de ani sunt aici, asa cum am verificat, o zi a anului solar, a marelui an platonician.
Întreaga noastra viata umana este o inspiratie si o expiratie a acestei mari fiinte, careia îi este repartizat anul platonician.
Noi avem o mica respiratie într-o optsprezecime de minut, care ne regleaza viata; ne aflam integrati în viata Pamântului a carui respiratie cuprinde o noapte si o zi: aceasta corespunde iesirii si intrarii eului si a corpului nostru astral din si în corpul nostru eteric si fizic; noi însine suntem inspirati si expirati de marea fiinta careia îi corespunde ca viata proprie, iar viata noastra este o respiratie a acestei mari fiinte.
Acum vedeti cum ne aflam în macrocosmos, înglobati în acesta ca un microcosmos, subordonati aceleiasi legitati cu privire la fiinta universala, asa cum respiratia din noi este subordonat

     Dar ceea ce este grandios, important si care ne patrunde adânc în inima este faptul ca numarul si masura conduc în acelasi mod marele Cosmos, macrocosmosul si microcosmosul.
Nu este un simplu mod de exprimare, nu este numai ceva resimtit în mod mistic, ci ceva care ne învata chiar contemplarea plina de întelepciune a lumii, ca noi ne aflam ca microcosmos în macrocosmos.
Când faci asemenea calcule foarte simple – caci ele pot fi realizate cu numerele stiintifice cele mai simple – si când nu ai o inima ca o bucata de lemn, ci o inima simtitoare pentru tainele existentei cosmice, atunci si expresia: Ne aflam plasati în Univers înceteaza de a mai fi o simpla propozitie abstracta; ea devine o propozitie foarte vie. Înfloreste o cunoastere, o simtire si îsi poarta roadele impulsurile volitionale, iar întregul om participa la marea viata a existentei divine.
Dar aceasta este calea prin care gasim într-o oarecare masura conectarea la lumea spirituala si aceasta cale trebuie sa fie aflata în perioada la care am facut referire în ultima expunere, perioada în care Christos umbla pe Pamânt în plan eteric.
În final, am indicat chiar si anul în care El a început sa peregrineze pe Pamânt în plan eteric. El trebuie sa fie gasit!
Oamenii trebuie sa se obisnuiasca sa constientizeze însa mai întâi contextul, contextul intim care rezulta chiar din existenta universala si care trebuie sa determine, atunci când este constientizat, nevoia, trebuie sa apara impulsul puternic de a cauta aceasta conexiune cu lumea spirituala.
Caci nu va mai dura mult timp pâna când oamenii vor fi Poti sa contesti existenta lumii spirituale, daca ai întelegerea tocita prin influenta materialismului, dar nu poti distruge în interiorul fiintei tale fortele care sunt capabile sa caute o conectare la lumea spirituala. Te poti însela cu privire la existenta unei lumi spirituale, dar nu poti distruge fortele existente în suflet care sunt apte a aduce pe om în legatura cu lumea spirituala.
Aceasta are însa drept consecinta un lucru foarte important, ceva care ar trebui luat în serios tocmai în vremea noastra: fortele care se afla aici actioneaza chiar si atunci când le negi existenta.
     Asadar, puteti spune dumneavoastra, cineva poate fi materialist, iar fortele îndreptate spre spiritual totusi actioneaza în el. Da, asa stau lucrurile. Ele actioneaza în el.
Si ce realizeaza ele?
Fortele care sunt aici pot fi, de fapt, reprimate cu privire la influenta lor primordiala proprie; atunci ele se transforma însa în alte forte.
Iar când fortele care se îndreapta spre spiritual nu sunt utilizate pentru cautarea întelegerii spiritualului – acum eu spun ca pentru cautarea „întelegerii" spiritualului la început nu este nevoie de mai mult –, daca aceste forte nu sunt folosite în acest scop, atunci ele se transforma în forta de iluzionare în viata umana.
Atunci ele actioneaza în asa fel încât omul se daruieste în viata obisnuita celor mai diferite iluzii posibile asupra lumii exterioare.
Nu este lipsit de importanta sa se recunoasca, caci în nici o perioada oamenii nu au dat curs fanteziei ca în vremea noastra, desi ei nu iubesc fantezia.
Fantezia nu se extinde numai la anumite domenii.
Si daca am începe sa dam exemple despre modul cum fantazeaza oamenii, în timp ce ei vor sa fie numai realisti, materialisti, am putea arunca în adevar lumina asupra tuturor domeniilor posibile; nu am mai ajunge la un capat.
Daca, de exemplu, ne îndreptam privirea spre ceea ce au prevazut, sa spunem, unii oameni politici despre mersul evenimentelor în lume, pentru o perioada de câteva saptamâni si am compara cu ce s-a întâmplat în realitate, vom afla ca de multi ani forta de iluzionare nu este deloc mica.
     Putem cerceta toate domeniile vietii în acest mod; este uimitor cum absolut în toate privintele vom gasi în prezent capacitatea de iluzionare dezvoltata la un nivel extraordinar.
Aceasta capacitate de iluzionare confera conceptiilor despre viata si mentalitatii privitoare la viata a oamenilor orientati spre materialism ceva copilaros, ca sa nu spunem copilaresc.
Când constientizam în prezent ce tine de faptul ca oamenii sa înteleaga un lucru oarecare, ce tine de faptul de a se lovi de adevar, vom obtine o notiune asupra a ceea ce noi numim aici „copilaros", pentru a nu spune „copilaresc". Asa stau lucrurile. Când oamenii se întorc de la lumea spirituala, ei trebuie sa plateasca acest lucru cu aceea ca devin apti sa se iluzioneze, cu pierderea posibilitatii de a avea notiuni corespunzatoare asupra adevarului fizic exterior desfasurarii realitatii. Ei trebuie sa-si dezvolte proprietatea de a produce fantezii într-un alt domeniu, pentru ca nu vor sa tina seama de adevar – indiferent ca se refera la viata spirituala sau fizica.

     V-am citat o data un exemplu usor de înteles, care chiar daca este expus pro domo este totusi un exemplu tipic: se pot gasi mereu oameni care condamna acea stiinta a spiritului pe care eu o reprezint .
De ce, aceasta o explica cei implicati prin faptul ca spun: Acest om produce tot felul de fantezii!
Asadar, oamenii nu vor sa mearga împreuna spre lumea spirituala adevarata, deoarece considera acest lucru o fantezie si ei dispretuiesc elaborarea de fantezii.
Apoi ei mai adauga acestei atitudini tot felul de considerente care au tot atâta corespondenta cu adevarul câta are albul cu negrul.
Aici, ei desfasoara fantezia cea mai curajoasa.
Atunci vedeti asezate alaturi fuga de lumea spirituala si aptitudinea de a da nastere la fantezii!
     Cel implicat nu observa acest lucru, dar se întâmpla în mod legic.
O anumita cantitate de forta este orientata aici spre lumea fizica.
Daca nu este folosita cantitatea orientata spre lumea spirituala, aceasta se îndreapta spre lumea fizica, nu pentru a cuprinde adevarul si realul, ci pentru a-l prabusi acolo pe om în iluzii despre viata.
Acest lucru nu poate fi observat imediat în cazuri izolate, astfel încât sa poti spune: Aha, asta este el; va fi prabusit prin repulsia sa fata de lumea spirituala în iluzii!
Astfel de exemple se gasesc, dar ele trebuie cautate; însa faptul ca ele nu pot fi depistate fara efort se datoreaza realitatii ca viata este complicata si un lucru îl influenteaza pe celalalt.
Lucrurile stau întotdeauna astfel, încât sufletul mai puternic îl influenieaza pe cel mai slab.
De aceea, atunci când gasesti la un suflet o forta de iluzionare, fundamentul acestei capacitati de iluzionare se gaseste într-o ura sau o repulsie fata de lumea spiritala; acestea nu trebuie sa existe în sufletul care se iluzioneaza, ci pot fi sugerate.
Caci în domeniile spirituale forta contagioasa este mult mai mare decât în orice domeniu fizic.