Drumul Doinei - Partea II
Ati batjocorit întotdeauna libertatile publice, cari sunt patrimoniul
poporului, iar nu al vostru, caci ati introdus tirania mediocritatilor
patente, ati înfiintat o suma de satrapi în miniatura, cari au cazut
ca lacustele pe spinarea judetelor, spre a le exploata si jefui. Aceia
din voi cari au ramas onesti au devenit complicii lor, caci n-au avut
niciodata destul curaj patriotic spre a-i denunta natiunii indignate.
Acum va uitati fara voie în urma drumului parcurs si, ca
femeia lui Loth, ramâneti împietriti de groaza. Va întrebati singuri
fara sa va gânditi ca întrebarea ce va faceti este condemnatiunea
voastra:
«Dreptatea este ea oare bine asezata pe puternice temelii?
În loc de a-i asterne «puternicele temelii» de cari vorbiti ati
voit sa-i claditi un edificiu pe nisip, spre a o lasa în voia
vânturilor”.
„John Stuart Mill observa deja în scrierea sa asupra
guvernului reprezentativ ca sunt spirite, «cari privesc arta
guvernamântului ca o chestie de afacere». O masina de vapor sau
una de treier, o moara, c-un cuvânt orice opera mecanica cu
resorturi moarte a carei activitate si repaus se reguleaza dupa
legile staticei si ale dinamicei e pentru ei ceva asemanator cu
statul; maniera lor de-a privi lumea, societatea, poporul, e o
maniera mecanica. Formulele si frazele cari umplu programele
acestor oameni nu sunt adevaruri în sine, ci numai niste
expediente timporare, pe cari e sau nu oportun de-a le aplica.
Traditia? Nu-i nimic. Vechile datini de drept ori de cuviinta
ale poporului sunt niste prejuditii. Modul de-a exista al statului,
forma lui monarhica bunaoara, sunt lucruri despre cari e
indiferent de exista sau nu; valoarea lor e numai relativa si are
numai atâta pret pe cât contribuie la realizarea ambitiei personale
a unui om sau a unui grup de oameni cari vad în stat un mijloc dea
face avere, de-a-si câstiga nume, de-a ajunge la ranguri si la
demnitati.
Dar se ruineaza poporul?
Le e cu totul indiferent.
Dar se altereaza dreptatea mostenita a caracterului national, dar se
viciaza bunul simt, dar se împrastie ca de vânt comoara de
întelepciune si de deprinderi pe care neamul a mostenit-o din
batrâni mai vrednici decât generatia actuala?
Ce-i pasa liberalului de toate astea? Toata lumea sa piara numai Manea sa traiasca!
Orice idee a priori, rasarita în creierii strâmti ai unui om curios,
orice paradox e bun numai sa aiba puterea de-a aprinde
imaginatia multimii si de-a o duce pe calea aceea care n-o conduce
pe ea spre bun trai, spre munca si adevar, ci care poate ridica o
patura noua de oameni(;), o patura turbure, despre care sa nu stii
bine nici ce voieste, nici ce traditii are, nici daca e capabila a
conduce un stat ori nu.
«Exista alti logiciani politici – continua John Stuart Mill –
cari privesc stiinta de-a guverna ca o ramura a stiintelor naturale».
Nu pe ales asadar sunt formele de guvern, nu expediente sunt, nu
opera unor intentiuni premeditate, ci un produs organic al naturii,
gingas ca toate produsele de soiul acesta; afacerea noastra e de-a
cunoaste proprietatile lui naturale si nu de-a-i dicta noi legi, ci a
ne adapta legilor cari-i sunt înnascute.
Genialul Montesquieu însusi, întemeietorul cercetarii
naturaliste în materie de viata publica, zice (în cartea De l’esprit
des lois) ca, înainte de-a exista legi, existau raporturi de echitate si
de justitie. «A zice ca nu exista nimic just si nimic injust decât ceea
ce ordona sau opresc legile pozitive este a zice, adauga el, ca
înainte de-a se fi construit un cerc razele lui nu erau egale».
Aceasta îndoita maniera de-a vedea am gasi-o petrecând
istoria tuturor statelor; ea e istoria paralela a ideilor conservatoare
pe de-o parte, a celor demagogice pe de alta. Deosebirea patrunde
scoala, justitie, administratie, vederi economice, tot.
„Deci, din acest punct de vedere, arta de-a guverna e
stiinta de-a ne adapta naturii poporului, de-a surprinde oarecum
stadiul de dezvoltare în care se afla si a-l face sa mearga linistit si
cu mai mare siguranta pe calea pe care-a apucat. Ideile
conservatoare sunt fiziocratice, am putea zice, nu în senzul
unilateral dat de d-rul Quesnay, ci în toate directiile vietii publice.
Demagogia e, din contra, ideologica si urmareste aproape
totdeauna realizarea unor paradoxe scornite de mintea omeneasca.
Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte straine,
supte din deget, pe când ele ar trebui sa fie, daca nu codificarea
datinei juridice, cel putin dictate si nascute din necesitati reale,
imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme
introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate
ca o marfa noua sau ca un nou spectacol(;). Masurile economice
ale demagogiei sunt o maimutarie. Îi vezi creând drumuri noua de
fier, tot atâtea canaluri pentru scurgerea industriei si prisosului de
populatie din strainatate, pe când adevarate masuri ar fi acelea
menite a dezvolta aptitudinile cari sunt în germen în chiar poporul
românesc”.
„Statul omenesc nu e rezultatul unui contract sinalagmatic,
ci un organism produs de natura intima si de înclinarile unui
popor(;)”, iar „arta politica e ca arta medicului; are sa subvina
actiunii si reactiunii binefacatoare a naturii, nu sa impuie legi a
priori unui organism care nu poate trai decât în conformitate cu
legile lui înnascute”.
„Nu acel legiuitor va fi însemnat care va plagia legi straine
traduse din codicele unor tari departate ce au trait si traiesc în alte
împrejurari, ci cel care va sti sa codifice datina tarii lui si
solutiunea pe care poporul în adâncul convingerilor sale o da
problemelor în materie.
Nu acel om politic va fi însemnat, care va inventa si va
combina sisteme noua, ci acel care va rezuma si va pune în
serviciul unei mari idei organice înclinarile, trebuintele si
aspiratiunile preexistente ale poprului sau.
Nu acel istoric va fi exact, carele în fraze pompoase va
lauda sau va batjocori întâmplarile în trista si searbada lor
conexiune cauzala, ci acela care va cauta ratiunea de-a fi a acelor
întâmplari si va descoperi-o în adâncimea geniului popular.
Unul ca acesta ar descoperi ca aceleasi ratiuni cari au facut pe români
sa creasca i-au facut sa si caza; aceleasi calitati care au urcat pe
osmani la înaltimea de stapânitori a trei continente au fost
radacinile pieirii lor; ca orice calitate, orice energie, orice e mare si
puternic ca patima are în consecuenta cu sine însusi radacinile
fericirii si nefericirii sale”.
„Daca stiintele naturale si matematice sunt prin chiar
natura lor cosmopolite, stiinta istoriei, a limbei, a manifestarilor
artistice ale unui popor, a vietii lui juridice, a datinelor este o
stiinta nationala. Acestea din urma întaresc vertebrele
nationalitatii, acestea fac pe un popor sa se cunoasca pe sine
însusi, îl pastreaza în originalitatea si tineretea lui si-l mântuie de
platitudinea unei culturi cosmopolite”.
„Dar civilizatia noastra e falsa; straini si semistraini
nascuti în Bucuresti ori în orasele de pe Dunare si frantuziti la
Paris, acestia au falsificat si drept, si viata publica, si datini, au
prefacut Cuventele den batrâni în limba pasareasca a gazetelor si a
pledoariilor dinaintea tribunalelor, încât chiar dictionarul limbei în
circulatiune trebuie trecut prin depanatoare si ne vedem nevoiti a
face istoria fiecarii vorbe pe care-o întrebuintam pentru a-i pastra
întelesul”.
„Iata dar situatia în care ne aflam. Ne-am modificat
legislatiunea dupa(;) placul strainilor. Toate garantiile de
inalienabilitate a bunurilor imobiliare s-au dus din obiceiul
pamântului, ca si din legile scrise, si, neavând nici industrie nici
negot, suntem în pericol a pierde pâna si tarâna cea amestecata cu
oasele stramosilor.
Când ne-aducem aminte de starea de odinioara din
Moldova, când proprietari si sateni nu erau oameni deosebiti, ci
vechi prietini neam de neamul lor, cu raporturi întemeiate de
amândoua partile pe-o absoluta buna-credinta, si le comparam
apoi cu procederile vestitului Uhrinovski si vedem tara plina de
arendasi si de proprietari evrei, ni se face mila si… scârba de-o
cadere atât de cumplita. Ajunsese lucrurile ca întindeau jidanii
oameni batrâni si cinstiti la pamânt si le scuipau în gura!! Aceasta
sub un guvern liberal, sub legi liberale(;)”.
„Permita-ne confratii a le-o spune; semnul dumnezeiesc
prin care se deosebesc adevaratii reformatori de panglicarii ce vor
sa ia ochii multimii cu lucruri noua, steaua în frunte cu care se
nasc în lume este iubirea trecutului, simtul istoric.
«Nu voi sa stric legea veche, zise Iisus Nazarineanul, voi s-o restabilesc.»” „«Voim
sa punem la loc bunele si batrânele datini ale tarii», zice Matei
Basarab; «Va cer trecutul tarii mele îndarat cu Domnia ei, cu legile
ei vechi, cu datinile ei», zice Tudor catra împaratul Turciei, si
numai în trecut vad toti radacinile regenerarii”.
Daca, la 1848, generatia de agitatori ar fi fost compusa
din oameni seriosi, cunoscatori tarii, poporului si datinelor lui, nu
bonjuristi pomadati si frizati, daca ar fi fost Tudor si nu C.A.
Rosetti, acesta ar fi cautat îndreptarea în întoarcerea la trecut.
Ars trebuia Regulamentul Organic s-asa, dar trebuia ars în
favorul vechilor institutii românesti, nu în favorul bagajului de idei
cosmopolite si a priori ale Revolutiei Franceze.
Aceasta din urma a fost o revolutie a burgheziei, deci cu
toate fibrele si radacinile straine de nevoile si trecutul tarii noastre
de plugari si pastori”.
„Daca în timpul(;) când ni se promitea domnia virtutii,
cineva ar fi prezis ceea ce are sa se întâmple peste câtiva ani,
desigur ar fi fost declarat proroc mincinos.
Sa fi zis cineva ca-n nu mai mult de sase ani cei ce
promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%;
ca cei ce protestau contra conventiei comerciale vor
supunea-o iscaliturii Capului statului si vor sanctiona-o;
ca cei ce combat functionarismul vor spori numarul
posturilor cu sutele;
ca cei ce sunt pentru independenta alegatorilor vor face pe
functionar sa atârne atât de mult de autoritatile supreme încât
aceste mii de oameni sa voteze conform comandei din Bucuresti;
ca cei ce-au tradat se vor decora!
ca cei ce-au hulit prin pasquiluri Coroane vor fi decorati cu
Bene merenti;
ca se va specula averea statului la bursa, ca se vor
cumpara de stat cu 60% hârtii ce valorau în piata de efecte 20% si
ca, prin aceasta haiducie parlamentara, o suma
d(;)e(;)[parlamentari] vor deveni milionari;
ca se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavoda-
Chiustenge, care nu face nici cinci, si ca patru milioane din pretul
de cumparatura se va împarti între membrii Adunarilor;
ca se va constata prin dezbateri publice într-un stat vecin
cumca o seama de judecatori si de administratori în România sunt
tovarasi de câstig ca banditii de codru;
ca administratia va ajunge în halul de-a prinde cetatenii
ce-i displac pe ulite si a-i trimite sub escorta la Bucuresti,
pretextând ca sunt nebuni.
Daca cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi râs de
dânsul si totusi nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat si
se întâmpla zilnic, fara ca opiniunea publica sa se mai poata irita macar.
Ca-n vremea cezarilor din Roma, opinia publica e ostenita
si molesita; ea nu mai are putere de reactiune. Un fel de eres orb
ca asa trebuie sa fie, ca «lumea mostenire tâlharilor s-a dat»,
precum zice Gr. M. Alecsandrescu, a cuprins toate spiritele si le-a
umplut de apatie fata cu interesele publice”.
„Prevestitorii decadentei bat în zadar la poarta luarii
noastre aminte. În zadar medicul recrutor constata degenerarea
rasei române, perceptorul saracia ei, învatatorul ignoranta,
economistul ineptia ei produsa în mod artificial – noi urmam, ca
bizantinii decazuti, a taia întelesul cuvintelor în doua si, cum
pentru acestia vorba filioque era pretextul de razboi civil si de
împarecheri, tot astfel la noi vorba liberalism constituie pretextul
sub care o ceata de negustori de principii monopolizeaza si
nimicesc puterile întregei tari.
Individul dat e un rezultat al principiului conservator al
mostenirii; el mosteneste calitatile acelea care au asigurat în lume
existenta si puterea stramosilor sai. Aceste calitati constituie
caracterul individului; ele corespund c-un complex de idei abituale
cu cari el masoara, coordoneaza, judeca cursul pururi nestatornic
al împrejurarilor si al lucrurilor. Oriunde am sta, cerul ne pare o
bolta deasupra, o jumatate dinlauntrul unui glob, dar bolta pare a
se învârti împrejurul Pamântului de la rasarit spre apus; unele
stele descriu împrejurul lui cercuri mari, altele cercuri mici; numai
doua locuri ale cerului par a sta în nemiscare, doua puncte: cele
doua poluri ale globului sideral. Împrejurul osiei statornice dintre
aceste doua poluri statornice se-nvârte în miscare aparenta
universul (motus comunis) si dupa aceste doua puncte stabile
putem numara curgerea veacurilor cu exactitate matematica.
Astfel si în universul intelectual si moral al fiecaruia dintre
noi trebuie sa existe poluri, idei dominante împrejurul axei carora
sa se opereze miscarea celorlalte gândiri.
Aceste idei sunt
vertebrele caracterului individual si, când ele apartin unui popor
întreg, ele constituie caracterul national. Însa aceste idei
dominante nu sunt inventiuni a priori, nu sunt culese de prin
gazete frantuzesti si parastisite ca marfa noua pe malurile
Dâmbovitei.
Ele cata sa rasara din elemente statornice ca si
dânsele, din natura pamântului de sub picioare, a cerului de
deasupra, a statornicelor datini si gândiri ale rasei nationale
demprejur.
Aceste idei se mostenesc în bunul-simt comun al
poporului, în aptitudini si înclinari de caracter pe cari le lasa
parintii din parinti stranepotilor lor; ele sunt însa lucruri pe cari
strainii nu le pot întelege chiar dac-ar vorbi cu sunete românesti.
Degeaba Giani, Carada s.a. ar încerca, cu toata bunavointa, sa fie
români. Nu pot sa fie, cu toate silintele, caci înlauntrul
organismului lor nu exista nici o urma fosila de vrednicia
poporului românesc preexistenta epocii fanariotilor, pentru ca
partea fosila din ei e viclesugul si pehlivania din Bizant, e
malonestitatea si meschinaria de caracter, e tertipul ca cocoasa
intelectuala, corespunzator cu cocoasa fizica.
Prea batrâni ca rasa
ca sa se poata adapta poporului si pamântului pe carele furtuna
istoriei orientale i-a aruncat cum vântul arunca frunzele vestede de
pe-un copac uscat, ei încearca nu a se adapta, ci a modifica mediul
social în care au picat, dupa natura lor proprie, a demagogiza
poporul românesc, cel tânar, cel cu bun-simt, cel lipsit de invidie.
Cu invidia, comuna veneticilor din toate tarile, cu veninul dizolvant
al scepticismului si al calomniei, cu egalitarismul celor ce n-au
nimic de pierdut ei au târât în mlastina lor morala poporul crescut
puternic în umbra Basarabilor si a neamului Musatin, i-au
împestritat limba, i-au sustras istoria si datinile, i-au escamotat
sira spinarii, comoara de idei si înclinari abituale cari faceau ca
poporul nostru sa semene în toate cu stramosii lui”.
„O logomahie stearpa, iata tonul tuturor foilor aproape, o
cearta pentru abstractiuni fara sfera determinata si fara cuprins
determinat, iar sub pretextul subtire al acestei certe de vorbe,
animalul organic îsi cauta hrana zilnica, fara nici un scrupul
pentru binele aproapelui sau.
Organizatiunea noastra liberala n-a facut-o nimeni în
serios, nici n-a luat-o nimeni ca atare.
Nu libertatea materiala s-a cerut, nu libertatea muncii, ci
libertatea ignorantei de-a acapara functiile publice.
Bugetul nostru este piata pe care se vând scump cele patru clase primare, ce în
locul unei meserii onorabile, scârtâie slove negre pe hârtie alba.
Clasa aceasta a feneantilor avizata la buget e nenorocirea
noastra sociala. «Natiunea» va concede ca tot ce e e deasupra în
societatea româna (în societatea din România n.n.) e o patura
nenumarata de mijlocitori, nu de producatori. Nici prefecti, nici
subprefecti, nici advocati, nici negustori nu sporesc c-un fir de
grâu macar productiunea tarii, nu dau materiei o schimbare de
forma, singura ce da valoare adevarata muncii omenesti.
Advocati, negustori, amploaiati, etc. nu mijlocesc decât schimbul de
posesiune a lucrurilor, fara a spori masa lor, fara a le da o valoare
superioara prin schimbarea formei.
Multimea nenumarata de ovrei
nu are alta ocupatie decât aceea ce face toata clasa imediat
superpusa taranului, a transmite de la o mâna la alta posesiunea
lucrurilor, dar a opri pe aceasta cale cea mai mare parte drept
recompensa a acestui serviciu de mijlocitor.
Deci exista doua
natiuni deosebite în aceasta tara, una stoarsa si saracita de
producatori, alta îmbuibata de mijlocitori: poporul si plebea.
A afirma ca «liberalism» sau «conservatism» de principii
poate lecui o asemenea stare de lucruri este, ierte-ni-se, o credinta
usoara. Orice principii am pretexta ca avem si unii si altii, mizeria
si lipsa de cultura vor fi umbra pseudocivilizatiei noastre.
Numai o organizare stricta care ar sili pe poporul de mijlocitori la munca si
la productiune, o organizare care ar îngreuia parvenirea la functii
publice, dar le-ar deschide, prin alt regim economic, o piata în care
sa-si deprinda si sa-si ofere bratele la munca reala, ar putea sa
vindece relele de care suferim.
Înmultirea clasei de mijlocitori a produs raul social al
împutinarii si saracirii claselor producatoare; iar mizeria are de
efect imediat demoralizarea.
Aceasta apoi merge mâna-n mâna cu degenerarea rasei chiar.
Un popor sarac, dar sanatos, are tot
lungul viitorului înaintea lui; dar un popor fizic degenerat, un
popor compus din stârpituri, e condamnat a pieri pentru
totdeauna.
Medicul recrutor ce constata degenerarea fizica a rasei,
cel igienist care constata morbiditatea si mortalitatea ei, iata cei ce
ne arata în adevar rezultatele negustoriei de vorbe cu care nendeletnicim
toti, din nenorocire, de la 1848 pâna astazi. Aciia însa
cari fata cu faptul decaderii fizice sunt în stare sa admita un
progres real în tara sunt sau amagiti sau amagitori”.
„Oamenii simt o apasare, asemenea celei produse de
atmosfera îngreunata de furtuna, apasare de care nimeni nu-si
poate da seama de unde vine, dar care se manifesta prin o suma
de incidente.
Desigur nu e pura întâmplare ca se înmultesc
omorurile, aceste morti fizice prin violenta, precum se sporesc
falimentele, aceste decese economice asemenea violente. Nu
credem ca circulare sa poata înlatura cauzele sociale din cari rasar
asemenea fenomene.
În sfera vietii morale pare a nu mai fi existând
nici o idee serioasa care sa-ncalzeasca sufletele si sa le ridice din
mizeria vietii de toate zilele.
Ideile religioase sunt subminate de-un
materialism brutal, ideile morale substituite prin maxime
epicureice si prin cinism; scandalele se-nmultesc si iau formele
cele mai degradatoare; ideea nationalitatii chiar, atât de roditoare
si în stare a tine loc multor goluri ale culturii, e subminata de
teoreme cosmopolite si socialiste.
C-un cuvânt, zi cu zi ne
americanizam, zi cu zi devenim mai nepasatori fata cu soarta
poporului nostru propriu si-n mijlocul acestei nepasari,
caracteristice numai pentru popoarele guvernate de despotism,
singurul nerv care misca elementele dominante este goana dupa
influenta si aur.
Precum corpurile ceresti rasar si apun, tot astfel credinta
popoarelor vechi le dadea zeilor un rasarit pe orizontul constiintei
omenesti si le dadea un amurg de seara si o asfintire. Dupa
apunerea lor ce putea sa ramâie în urma decât întunerec si haos?
Tot astfel constelatiunea de idei morale si nationale cari au
luminat trecutul nostru, care ne-a mânat pe calea dezvoltarii,
înclina spre apus, nici una din credintele din trecut nu rezista
disolutiunii si, ca sa întrebuintam un frumos cuvânt al Bibliei,
semnele vremii se înmultesc”.
„Marii oameni ce se pretind reprezentanti ai poporului
românesc întreg, cei ce pretind a personifica idealurile noastre
nationale, lupta de emancipare ce ne absoarbe(;), acestia nu au în
vedere decât utopii cosmopolite, proprii a ne dezorganiza si mai
mult, a slabi în noi simtul de conservatiune nationala si, daca se
servesc din când în când de ideile comune poporului românesc, o
fac numai debitându-le ca pe o marfa, pentru a-si câstiga
popularitate.
Fata cu aceste fenomene de discompunere pe toate
terenele nu e oare o datorie pentru oamenii de bine de-a se opune
uniti acestui curent fatal care ameninta a atomiza pe cel mai
numeros popor din rasaritul Europei? Caci la ce alt tinde
demagogia la noi si pretutindenea decât de-a nimici clasele,
identitatea lor de interese si de vederi, de-a le desface în indivizi,
de-a opune pretutindenea numarul si multimea valorii, culturii si
meritului?.
Amenintati dinlauntru si dinafara de discompunere,
având a lupta cu dusmanul demagogiei interne, care, ca o boala
organica, manânca încheieturile societatii, pe când dusmanul
estern cauta a absorbi nationalitatea, suntem în prada frigurilor
dinlauntru si lovirilor din afara, stapâniti cu toate acestea, în
timpul crizei, de-o mâna de feneanti si de facem-treburi, de-un
grup de esploatatori pentru cari nu exista alte cestiuni decât acelea
ale stomacului lor propriu”.
„Dar creditul statului e sus, ni se zice. Sa nu se uite cumca
înca aveti ce vinde. Mai sunt de vândut trupurile de mosii ale
statului, mai e de vândut dreptul de-a le cumpara; mai sunt de
vândut înca multe din România din câte stramosii au pastrat.
Si, daca ne veti întreba care e împrejurarea ce inspira
strainatatii încredere în solvabilitatea statului român, va vom
spune asemenea care e.
|
Din ce în ce elementele nationale sunt substituite prin cele
straine; siguranta ca România devine un simplu nume pentru a
însemna colonii din centrul Europei lânga Dunare, siguranta ca
poporul nostru nu mai e în stare de-a-si recâstiga vreodata
pamântul patriei sale din mâini straine, pe aceasta siguranta ca
viitorul e al lor în aceasta tara, ei crediteaza guvernului”.
„Matei Basarab rascumpara cu bani din visterie pamânturi
încapute pe mâini straine; astazi trei din patru parti ale acestor
pamânturi sunt în asemenea mâini. Se întelege ca cu pamântul
trec drepturile publice, cu acestea Parlamentul, cu Parlamentul
puterea.
Ceea ce simtim cu totii(;) sunt relele reale care bântuie
tara, rele cari nici nu au a face macar cu principiile conservatoare
sau cu cele liberale si pentru a caror înlaturare nu se cere
dialectica si oratorie, ci munca, echitate si adevar.
Suntem siguri ca o alta stare de cultura, ca mai multa
stiinta, o mai îngrijita educatie, o accesibilitate mai reglementata la
demnitatile publice, dupa masura meritului si a învataturii, ar da
rezultate mai bune, oricare ar fi forma de guvernamânt din
România”.
„Noi, poporul latin de confesie ortodoxa, suntem în
realitate elementul menit a încheia lantul dintre Apus si Rasarit;
aceasta o simtim noi însine, se simte în mare parte de opinia
publica europeana, aceasta o voim(;).
Oricât de adânci ar fi dezbinarile ce s-au produs în timpul
din urma în tara noastra, când e vorba de legea parintilor nostri,
care ne leaga de Orient, si de aspiratiunile noastre, care ne leaga
de Occident(;), vrajmasii, oricari ar fi ei, ne vor gasi uniti si tot atât
de tari în hotarârile noastre ca în trecut.
„Demult oamenii de bine ar fi trebuit sa formeze o liga de
regenerare nationala, demult ar fi trebuit sa se opuie licentei în
toate: fie aceea în familie, fie-n Biserica, fie-n societate, fie-n
presa”.
„Noi privim ideea statului ca aparator al meritului
legitimat, al averii legitime, al muncii legitime, ca ceva superior
dispozitiilor generale ale unei generatii, ca un element moral
alaturi cu imoralitatea eventuala a tendentelor existente în
societate.
Vorba e de a se gasi o organizare, pre cât omeneste e cu
putinta, care sa asigure înaintarea treptata a meritului si
înlaturarea ambitiilor nelegitime si a poftelor nemasurate cari
stapânesc pe toti aceia ce, fara munca si numai prin cheltuiala de
tertipuri, se hranesc din sudoarea poporului, fara a o compensa
nici prin stiinta, nici prin caracter.
Odinioara o Biserica plina de oameni, toti având frica lui
Dumnezeu, toti sperând de la El mântuire si îndreptându-si vietile
dupa învataturile Lui; azi acea Biserica sta pustiita prin necredinta
si nevoi.
Spiritul speculei, al vânatorii dupa avere fara munca si
dupa placeri materiale a omorât sufletele.
Odinioara o clasa dominanta putin numeroasa,
incoruptibila si pastratoare a traditiilor tarii; azi dasupra oameni
îmbogatiti prin camete, prin specule, prin ruina altora.
Odinioara o organizatie a muncii putând rezista strainilor; astazi acea munca
discompusa breasla cu breasla, sterilizata prin navalirile negotului
strain.
Odinioara legi rasarite din însusi datinile si deprinderile
poporului, azi codici întregi tradusi din frantuzeste.
Odinioara o dreapta cumpanire între mijloace si trebuinte, azi deprinderea a
mii de trebuinte straine, în disproportie cu puterea de producere a tarii.
Odinioara populatia crestea si se înavutea; azi se înavutesc
strainii, iar populatia straveche se stinge pe zi ce merge.
Din oasele ei macinate de greutatile impuse de acesti feneanti rasar si se
hranesc Caradalele, Costinestii, Pherikyzii si cum i-o mai fi chemând”.
„Compensatia nu se da de catra o clasa sau de catra un
om decât prin munca intelectuala sau musculara. Munca
musculara consista în producere de obiecte de utilitate
necontestata, cea intelectuala în facilitarea productiunii acestor
obiecte. Din acest punct de vedere vânzarea de rachiu de cucuta
prin sate si colportajul nu ni se par nici a fi produs obiecte de
utilitate, nici a fi înlesnit productiunea prin o mânuire mai
inteligenta a instrumentului de munca.
Nu specula, munca trebuie sa determine mersul societatii
si înaintarea pe scara sociala.
Dar pentru sanificarea noastra e necesar ca sa dispara
din viata publica elementele parazite(;), a caror vina publica de
dezorganizarea actuala”.
„Nationalitatea româna ca oricare alta are dreptul înnascut
de a-si apara mostenirea ei istorica si munca ei(;). Alegerea armelor
si mijloacelor atârna de timp si de împrejurari, si, daca e vorba de
pastrarea rasei române pe acest colt de pamânt si de întarirea
caracterului ei si a felului ei de-a fi, nici o arma nu este rea
întrebuintata la timpul cuvenit.
E evident ca averea nu se poate câstiga decât sau prin
munca directa, deci prin întrebuintare de forta musculara sau
nervoasa, sau prin fructificarea muncii capitalizate, prin capital
Când vedem milionari(;) facând avere fara munca si fara capital nu
mai e îndoiala ca ceea ce ei au a pierdut cineva si a pierdut-o fara
compensatie. Tertium non datur. Nu exista alt izvor de avutie decât
sau munca, fie actuala, fie capitalizata, sau sustragerea, furtul, fie
legal, fie ilegal.
Rolul muncii intelectuale e foarte mare în ordinea
economica.
În adevar un drum facut de inginer a înlaturat sute de
piedici din calea carului cu grâu, i-a ieftinit transportul, l-a facut
mai capabil de concurenta, i-a dat o mai mare siguranta ca munca
cuprinsa în el va fi rasplatita.
Un agronom care ar deprinde pe un taran cum, cu aceeasi
cheltuiala de forta musculara, sa produca de doua, de trei, de zece
ori mai mult, cum cu aceeasi cheltuiala de forta musculara sa-si
satisfaca de zece ori pe atâtea trebuinte i-a facut taranului un
serviciu care trebuie rasplatit.
Un om de stat care cheltuieste o
suma bugetara în mod productiv, încât suta cheltuita corespunde
într-un loc oarecare cu o mie în productiunea publica, a facut un
serviciu care trebuie platit.
Clasele dominante cata deci sa
compenseze prin munca intelectuala onesta si intensiva cheltuiala
de munca musculara ce le sustine.
O organizare care sa aiba în vedere mai cu seama
pastrarea si întarirea nationalitatii, a claselor nationale, a muncii
noastre, va trebui sa ia locul formalismului gol de pân-acum,
importului de legi si regulamente copiate din frantuzeste si
nemistuite.
Când va fi sosit momentul luptei pe acest teren si ziarele
straine se vor convinge de teoria noastra, se vor convinge ca exista
o nemasurata deosebire între trebuintele reale ale poporului nostru
si între apetiturile nesatioase, lipsa de gândire si de principii,
apucaturile demagogice ale adversarilor.
Confratii nostri vor întelege lesne despre ce e vorba. Statul
nostru nu are alta ratiune de a fi decât aceea ca e stat românesc,
deci dezvoltarea elementului românesc este si cata sa fie tinta
noastra de capetenie. Oricari ar fi masurile – fie cât de frumoase si
mari – cari ar împiedica dezvoltarea acestui element, fie din
consideratia pentru idei importate, fie sub pretextul acestor idei,
ele sunt a se privi ca stricacioase si contrarii ideii statului nostru.
Nu ne îndoim ca cu lista de fraze a programelor liberale
cosmopolite s-ar putea asemenea dezvolta câteva milioane de
oameni pe suprafata acestui teritoriu, dar acesta n-ar mai fi
România, ci America sau Belgia Orientului(;). Ratiunea de stat
ne pare superioara tuturor ambitiilor nejustificate si întregului
bagaj de fraze cosmopolite cu cari publicul nostru este ametit(;).
Ceea ce voim deci e ca natia sa fie redata ei însusi, ca clasele ei
productive, grupurile ei de interese adevarate si generale sa
contribuie la formarea vointei tarii, adica a legilor ei, nu însa
populatia flotanta de postulanti si advocati de-a doua si a treia
mâna, cu retetele lor, pretinse infailibile, de fericiri fagaduite si nemplinite.
Vointa legala si sincera a tarii, o vointa nestoarsa si
neindusa în eroare, iar nu instinctele vânatorilor de functii sa
determine mersul statului. Singura discutie între noi si adversari
sinceri este asadar numai asupra marginii pâna la care ideea
statului, ideea armoniei intereselor, are sa faca concesii
aspiratiunilor si ambitiei individuale. Si aceasta margine nu e trasa
în mod absolut; caci cu cât organizarea unei tari e mai veche, [mai]
îmbinata cu traditiile, mai puternica cu atâta arena ambitiilor
poate fi mai larga fara pericol pentru interesele generale”.
„Si noi suntem liberali în marginile pe cari ni le permite
armonia intereselor nationale si existenta statului român ca
individualitate deosebita; si noi suntem democrati întru cât ajung a
se esprima si a stapâni interesele demosului român. Ceea ce nu
admitem e ca în socoteala fiintei noastre nationale si a intereselor
deosebitelor clase libertatea sa fie o libertate de esploatare si
democratia, sa fie domia unei populatii flotante si improductive
prin sufragiul stors de la aceste clase în contra chiar a intereselor
lor bine întelese.
Cu sarituri pseudocivilizatorii, cu crearea de locuri mari
în care sa intre panglicari mici, cu forme goale în locul fondului, cu
vorbe late în loc de stiinta si rationament, cu Costinesti ca surogat
pentru Colbert nu se regenereaza si nu se-ntareste o natiune.
Cestiunea economica la noi nu e numai o cestiune a
miscarii bunurilor; ea e mai adânca; e sociala si morala. Pentru
rezolvarea ei ar trebui un moment de înaltare a inimelor la care sa
contribuie clasele în adevar educative ale societatii, preotul,
dascalul, legiuitorul penal, ba chiar psihiatrul.
Caci daca avem nevoie de ceva e înainte de toate de-a urâ
neadevarul, ignoranta lustruita, cupiditatea demagogilor,
suficienta nulitatilor. Trebuie sa se înfrânga odata conspiratia pe
care tot ce e marginit si ambitios, sarac si lenes, stupid si invidios
au plasmuit-o din instinct contra caracterului drept al poporului
nostru, în contra bunului sau simt, în contra muncii sale.
Sistemul lor de guvern si maniera lor de-a vedea sunt o
crima în contra tarii.
De vorba s-au servit gonind popularitate, dar în fapta s-au
dovedit a fi intelectual straini(;).
Despretuind Biserica noastra
nationala si înjosind-o, atei si francmasoni cum sunt toti, ei ne-au
lipsit de arma cea mai puternica în lupta nationala306; dispretuind
limba prin împestritari si prin frazeologie straina, au lovit un al
doilea element de unitate; despretuind datinile drepte si vechi si
introducând la noi moravurile statelor în decadenta, ei au
modificat toata viata noastra publica si privata în asa grad încât
românul ajunge a se simti strain în tara lui proprie.
Declamatiile si asigurarile solemne de patriotism nu ajuta
nimic în cestiune, întru cât e etnologica. În privirea politica,
punerea tezei poate fi oportuna sau inoportuna, practica sau
nepractica, dar numai din punctul de vedere al celui care-o judeca,
nu din acela al adevarului în sine. Pentru meritele reversibile
financiare ale grupului Carada – C.A. Rosetti(;) cestiunea e si
inoportuna si nepractica.
Sa speram ca vom avea alt înteles pentru distingerea între
ceea ce e tipic românesc si în adevar national pe de o parte si între
importatiunile de tot soiul ce se pretind nationale”.
„Cât despre folosul practic pentru ideile conservatoare, el e
evident. Formula unei organizatii conservatoare, abstractie facând
de tara si de poporul istoric, se dovedeste a fi sterila si lesne de
escamotat. Vedem ca(;) maiestri în precupetirea unor asemenea
formule(;) primesc orice program politic, numai la putere sa
ramâie. Treaba lor sa rasuceasca si sa falsifice principiile
conservatoare si sa pretinza ca sunt ale lor.
Pentru noi principiile sunt un mijloc pentru pastrarea
predominarii rasei române în tara; pentru ei un mijloc de-a
ramânea la putere si a escamota încrederea celor lesne de amagit.
Lupta trebuie sa devie mai substantiala si s-apropie timpul în care,
în genere, deosebirea între idei conservatoare si liberale, între
idealuri abstracte de organizatie (de organizare n.n.) va cata sa
înceteze.
Lupta se va nationaliza. De o parte vom întâlni fanariotii si
strainii, de orice credinte politice ar fi, de alta românii proprii si în
realitate asimilati, abstractie facând de principii politice.
Prin declaratii în contra tezei deosebirii de rasa din
România se înlatureaza un adevar? Ca se supara multi asupra
unui adevar atât de izbitor, întelegem; ne pare rau pe de alta parte
ca asa este, dar amicus Plato, magis amica veritas.
Dar ce mai la deal la vale? Orice etnolog strain, german
ori francez, a recunoscut si va recunoaste ca patura superpusa
acestui popor e neromâna. Neromâna nu cu legea civila, nu cu
dreptul public, nu cu constitutia, ci cu neamul si cu obiceiurile rele.
Atât de straini încât nici nu le e cu putinta de a întelege pe
român(;).
Dar sunt mari patrioti acesti oameni?
O! ostentativi patrioti, foarte guralivi, foarte înfocati când
afacerile scabroase si pensiile sunt în perspectiva.
La ei mintea e înlocuita prin viclenie. („Simptome
permanente de slabiciune intelectuala.)Viclenia e un semn de
slabiciune, caci mintea omeneasca veritabila sta în raport direct cu
capacitatea de-a pricepe în mod dezinteresat un adevar.
Ca slabiciune de caracter e de citat falsitatea. Prietenosi, lipindu-se si
magulind pe oricine de care au trebuinta, ei urasc în realitate orice
putere superioara, fie intelectuala, fie de caracter.
Istoria lui Tudor
si a lui Cuza ar ilustra aceasta teorie.
Oameni ce linguseau a împartasi ideile acestor spirite cu
totul lipsite de viclenie, nu aceia cari ar fi avut curajul de-a li se
opune pe fata, îi tradeaza.
Daca am cerceta originea ofiterilor de garda de la 11
fevruarie am afla ca e straina, începând cu fiul unui faclier grec de
la Botosani si urmarind toate numele.
Fara îndoiala ca lupta aceasta e purtata în mod instinctiv,
fara claritate de vederi, cu tendente elementare de atractiune si repulsiune.
Precum celtii Irlandei, desi anglificati, simt
dominatiunea anglo-saxona ca pe-o dominatiune straina de rasa si
înclinatiunile lor, tot astfel poporul românesc simte instinctiv ca e
dominat de oameni cari se pretind numai români, fara a fi, si cari
n-au nici mila de el, nici pricepere pentru geniul lui.
Geniul neamului românesc e o carte cu sapte peceti pentru
generatia dominanta.
Revolutia sociala de la 1848 s-a petrecut înaluntrul si în
favorul claselor dirigente ale societatii noastre americane.
Nu emanciparea poporului se cerea de catre «patrioti», ci egalitatea lui
Carada si Cariagdi cu boierii mari ai tarii; nu conditii de înaintare
a poporului a voit cineva, ci dreptul cenuserului de vistierie de-a
ajunge ministru.
La o organizare sanatoasa a natiei n-a gândit
nimeni si, când vedem cu ce elemente avem a face, putem zice ca
nici nu se va gândi nimenea.
„Precum regimul parlamentar n-a servit la noi în tara decât
a îmbogati si arisocratiza plebea straina, a o pune d-asupra
claselor vechi si românesti ale tarii, tot astfel, pentru a consacra
stapânirea acestor noi români si a o asigura în contra poporului
nostru, se va pretinde într-o zi ca tara piere, pentru ca Caradalele
vor fi amenintate în monopolul de-a o esploata si se va suprima
sistemul reprezentativ în interesul claselor dominante, reprezintate
dincoace prin d-alde Pherekydes si Giani, dincolo de Milcov prin jidani.
Precum în interesul esclusiv al acestor elemente s-a
introdus la noi în tara sistemul reprezentativ, tot în interesul lor
esclusiv se va si înlatura la nevoie. Acesta e adevarul adevarat.
Înceta-va opozitia în genere prin aceasta?
Nu, ea n-ar înceta, dar departe de-a fi legala ca pâna
acum, departe de-a se misca pe terenul reformelor posibile sau
practice, va începe a se recruta din alte elemente si va aluneca pe
cai gresite, poate chiar mai mult decât gresite.
Cine stie daca spiritele vor putea suporta darea în întreprindere a unei tari întregi
pe mâna unei companii de exploatatie? Cine garanteaza ca meritul
nedreptatit, ca stiinta înlaturata, ca caracterul energic înlaturat nu
vor devia pe cai periculoase, cu atât mai periculoase cu cât vor fi
sfintite prin spirit de sacrificiu, sfintite de fanatismul national?
Daca pentru omul ce voieste îndreptarea starilor de lucruri din
patria sa pe cale legala, linistita, nu va mai ramânea mijloc de-a o
face nu va pune oare binele, fie chiar rau înteles, al tarii mai
presus de legi, de institutii, de tot?
Oare spiritul timpului nu e destul de turbure, destul de
încarcat cu idei socialiste si nihiliste, cu demagogie internationala,
pentru a gasi si la noi adepti(;)?
Fireste, la o adica, „nu dreptul public, ci pastrarea
nationalitatii e lucru de capetenie pentru noi, si ar fi mai bine sa
nu alegem deputati (parlamentari n.n.) decât sa piara natia
româneasca.
Dar suntem în contra lovirilor de stat, pentru ca ele
împutineaza constiinta de drept a poporului, ba o nimicesc chiar.
Aceasta constiinta, atât de rau încurcata prin introducerea a sute
de legi traduse din frantuzeste, nu trebuie nimicita prin
rasturnarea de legi fundamentale(;).
Cineva se teme de despotism, de salvarea printr-un singur
om?
Doamne al veacurilor, unde e acel singur om?.
Asiguram de mai înainte ca acel om nu va fi strain.
Unde e acel singur om sa pretuiasca plebea
aristocratizata(;) cu cât face, cu câte un capat de funie la
fiecare?
Dar(;), nu mai speram în venirea unui asemenea om.
Acest popor românesc e atât de saracit, atât de ametit prin fraze,
atât de cazut, încât un asemenea om ar muri sub garduri, ca
Sincai ori ca Avram Iancu, sau s-ar gasi cineva sa-l vânza,
precum pe Tudor l-a vândut sârbul Macedonski, si, în acelasi
timp în care acel singur om ar zacea în puscarie sau la ocna, tot
unui C.A. Rosetti sau unei Caradale i s-ar vota pensie reversibila,
pentru c-ar fi scapat tara de acel om.
Glontele care a lovit în Barbu
Catargiu trebuie sa fi având pensie si decoratie caci, din neam în
neam, cei ce au vândut tarile acestea, cei ce au tradat acest popor,
aceia au fost distinsi, decorati, aplaudati si populari.
În mod general am spus demult ca înmultirea
disproportionata a claselor improductive si împutinarea celor
producatoare este raul de capetenie, care devine si mai grav prin
împrejurarea ca consumatorii improductivi sunt aproape toti straini.
Fara îndoiala, toti liberali, caci liberi de a esploata vor sa
fie, fara îndoiala egalitari, caci egali vor sa fie, ei pripasiti de ierialaltaieri,
cu toti cei ale caror nume s-amesteca cu începuturile
tarii.
Egali da! Dar semenii nostri nu sunt(;).
Asa de putin încât e preferabil sa fim tiranizati de un
român decât egali si liberi alaturi cu aceste stârpituri(;); asa de
putin încât singurul bine veritabil ce-ar putea sa ne faca(;) ar fi sa
ne slabeasca cu dragostea si sa nu se mai intereseze de o tara care
nu-i a lor, nici de-un popor din care nu fac parte.
În capul unui stat român nu se cade sa vedem aproape
numai oameni straini, incapabili de-a pricepe geniul poporului
nostru si, pâna la un grad oarecare, incapabili de-al iubi si de a-l
cruta. Si când vorbim de poporul român, stim foarte bine de cine
vorbim. Nu de amestecaturi, nu de oameni veniti de ieri-alaltaieri
în una din provinciile Daciei lui Traian, ci de acel element etnic
iesit (rezultat n.n.) din încrucisarea romanilor cu dacii, de rasa
româna. Aceasta a fost în trecutul tarilor noastre rasa plastica,
rasa formatoare de stat, cea orânduitoare, cea istorica; aceasta
trebuie sa si ramâie de acuma înainte.
Însa, pentru aceasta, „noi nu cerem si nu voim
exterminarea(;) elementelor hibride. Ceea ce pretindem e ca
asemenea elemente sa nu fie determinante, domnitoare, în statul
român. Nu ne opunem daca ele se vor hrani prin munca proprie,
iar nu exploatând munca altora.
La noi cestiunea sociala e o cestiune de parazitism.
Clasele muncitoare trebuiesc scapate
de paraziti; parazitii însasi trebuie, printr-o riguroasa organizare,
siliti la munca la care se pricep.
O reorganizare sociala, având drept principiu apararea si încurajarea muncii, înlaturarea
feneantilor si parazitilor din viata publica, iata ceea ce e de
neaparata necesitate.
Cestiunea de capetenie pentru istoria si continuitatea de
dezvoltare a acestei tari este ca elementul românesc sa ramâie cel
determinant, ca el sa dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui,
înclinarile lui oneste si generoase, bunul lui simt, c-un cuvânt
geniul lui sa ramâie si pe viitor norma de dezvoltare a tarii si sa
patrunda pururi aceasta dezvoltare.
Voim statul national, nu statul cosmopolit, nu America dunareana.
Voim ca stejarul stejari sa produca, nu meri padureti.
Deci, stabilind principiul fundamental ca orice politica
practica nu poate lucra decât cu elementele car-i sunt date, iar
nu cu cele pe cari si le închipuieste a le avea si convinsi ca idei si
interese, fie cât de diverse, sunt si trebuie sa fie armonizabile
pentru ca statul sa fie cu putinta, nici întelegem, nici avem vreo
încredere în miscari violente sau estralegale si, mai putin înca în
conspiratiuni, desi aceste din urma s-au bucurat în trecut de o
nejustificata glorie, de laurii pe cari cu usurinta-i plasmuiesc
gazetele, de aureola pe cari cei interesati o creeaza cu aceeasi
usurinta cu care cei dezinteresati o condamna.
Tagaduim ca pe calea aceasta se poate realiza un adevarat
progres, pe care nu-l vedem si nu-l aprobam decât în dezvoltarea
treptata si continua a muncii fizice si intelectuale.
Caci cine zice progres nu-l poate admite decât cu legile lui naturale, cu
continuitatea lui treptata.
A îmbatrâni în mod artificial pe un copil,
a rasadi plante fara radacina pentru a avea gradina gata în doua
ceasuri nu e progres, ci devastare.
Precum cresterea unui organism se face încet, prin superpunerea continua(;) de noua
materii organice, precum inteligenta nu creste si nu se-ntareste
decât prin asimilarea lenta a muncii intelectuale din secolii trecuti
si prin întarirea principiului înnascut al judecatii, precum orice
moment al cresterii e o conservare a celor câstigate în trecut si o
adaogire a elementelor cucerite din nou (a elementelor proaspat cucerite
n.n.), astfel, adevaratul progres nu se poate opera decât conservând
pe de o parte, adaogând pe de alta: o vie legatura între prezent si
viitor, nu însa o serie de sarituri fara orânduiala.
Deci, progresul adevarat fiind o legatura naturala între trecut si viitor, se inspira
din traditiunile trecutului, înlatura însa inovatiunile improvizate si
aventurile hazardoase.
Progresul nu se improvizeaza prin comotiuni violente.
El este opera înceata si înteleapta a timpului.
Cine-si închipuieste ca poate progresa prin salturi
nu face alta decât a da înapoi.
Interesul practic pentru patria noastra ar consta, cred, în
înlaturarea teoretica a oricarei îndreptatiri pentru importul necritic
de institutiuni straine, care nu sunt altceva decât organizatii (decât
organizari n.n.) speciale ale societatii omenesti în lupta pentru
existenta, care pot fi deci preluate în principiile lor generale, dar a
caror cazuistica trebuie sa rezulte în mod empiric din relatiile
dintre popor si tara [teritoriu].
„Niciodata o vorba nu poate înlocui o realitate,(;)niciodata
fraza culturii nu e echivalenta cu munca reala a inteligentei si mai
ales cu întarirea propriei judecati, care e cultura adevarata,
(;)niciodata fraza libertatii nu e echivalenta cu libertatea adevarata,
care e facultatea de a dispune de sine însusi prin munca si prin
capitalizarea muncii".
„Libertatea este facultatea de-a dispune dupa
inspiratiunea propriei noastre judecati de puterile noastre
mecanice si intelectuale. Marginea libertatii e paguba ce i-o putem
aduce altuia”.
„Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pamânt; Dumnezeu e în
inima noastra”.
|
