Drumul doinei - Partea II de Mihail Eminescu publicat la 25.05.2009
Drumul Doinei - Partea II
     Ati batjocorit întotdeauna libertatile publice, cari sunt patrimoniul poporului, iar nu al vostru, caci ati introdus tirania mediocritatilor patente, ati înfiintat o suma de satrapi în miniatura, cari au cazut ca lacustele pe spinarea judetelor, spre a le exploata si jefui. Aceia din voi cari au ramas onesti au devenit complicii lor, caci n-au avut niciodata destul curaj patriotic spre a-i denunta natiunii indignate.
Acum va uitati fara voie în urma drumului parcurs si, ca femeia lui Loth, ramâneti împietriti de groaza. Va întrebati singuri fara sa va gânditi ca întrebarea ce va faceti este condemnatiunea voastra: «Dreptatea este ea oare bine asezata pe puternice temelii? În loc de a-i asterne «puternicele temelii» de cari vorbiti ati voit sa-i claditi un edificiu pe nisip, spre a o lasa în voia vânturilor”.
     „John Stuart Mill observa deja în scrierea sa asupra guvernului reprezentativ ca sunt spirite, «cari privesc arta guvernamântului ca o chestie de afacere». O masina de vapor sau una de treier, o moara, c-un cuvânt orice opera mecanica cu resorturi moarte a carei activitate si repaus se reguleaza dupa legile staticei si ale dinamicei e pentru ei ceva asemanator cu statul; maniera lor de-a privi lumea, societatea, poporul, e o maniera mecanica. Formulele si frazele cari umplu programele acestor oameni nu sunt adevaruri în sine, ci numai niste expediente timporare, pe cari e sau nu oportun de-a le aplica.
Traditia? Nu-i nimic. Vechile datini de drept ori de cuviinta ale poporului sunt niste prejuditii. Modul de-a exista al statului, forma lui monarhica bunaoara, sunt lucruri despre cari e indiferent de exista sau nu; valoarea lor e numai relativa si are numai atâta pret pe cât contribuie la realizarea ambitiei personale a unui om sau a unui grup de oameni cari vad în stat un mijloc dea face avere, de-a-si câstiga nume, de-a ajunge la ranguri si la demnitati.
Dar se ruineaza poporul?
Le e cu totul indiferent.
Dar se altereaza dreptatea mostenita a caracterului national, dar se viciaza bunul simt, dar se împrastie ca de vânt comoara de întelepciune si de deprinderi pe care neamul a mostenit-o din batrâni mai vrednici decât generatia actuala?
Ce-i pasa liberalului de toate astea? Toata lumea sa piara numai Manea sa traiasca! Orice idee a priori, rasarita în creierii strâmti ai unui om curios, orice paradox e bun numai sa aiba puterea de-a aprinde imaginatia multimii si de-a o duce pe calea aceea care n-o conduce pe ea spre bun trai, spre munca si adevar, ci care poate ridica o patura noua de oameni(;), o patura turbure, despre care sa nu stii bine nici ce voieste, nici ce traditii are, nici daca e capabila a conduce un stat ori nu.

     «Exista alti logiciani politici – continua John Stuart Mill – cari privesc stiinta de-a guverna ca o ramura a stiintelor naturale». Nu pe ales asadar sunt formele de guvern, nu expediente sunt, nu opera unor intentiuni premeditate, ci un produs organic al naturii, gingas ca toate produsele de soiul acesta; afacerea noastra e de-a cunoaste proprietatile lui naturale si nu de-a-i dicta noi legi, ci a ne adapta legilor cari-i sunt înnascute.
Genialul Montesquieu însusi, întemeietorul cercetarii naturaliste în materie de viata publica, zice (în cartea De l’esprit des lois) ca, înainte de-a exista legi, existau raporturi de echitate si de justitie. «A zice ca nu exista nimic just si nimic injust decât ceea ce ordona sau opresc legile pozitive este a zice, adauga el, ca înainte de-a se fi construit un cerc razele lui nu erau egale».
Aceasta îndoita maniera de-a vedea am gasi-o petrecând istoria tuturor statelor; ea e istoria paralela a ideilor conservatoare pe de-o parte, a celor demagogice pe de alta. Deosebirea patrunde scoala, justitie, administratie, vederi economice, tot.
„Deci, din acest punct de vedere, arta de-a guverna e stiinta de-a ne adapta naturii poporului, de-a surprinde oarecum stadiul de dezvoltare în care se afla si a-l face sa mearga linistit si cu mai mare siguranta pe calea pe care-a apucat. Ideile conservatoare sunt fiziocratice, am putea zice, nu în senzul unilateral dat de d-rul Quesnay, ci în toate directiile vietii publice. Demagogia e, din contra, ideologica si urmareste aproape totdeauna realizarea unor paradoxe scornite de mintea omeneasca. Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte straine, supte din deget, pe când ele ar trebui sa fie, daca nu codificarea datinei juridice, cel putin dictate si nascute din necesitati reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfa noua sau ca un nou spectacol(;). Masurile economice ale demagogiei sunt o maimutarie. Îi vezi creând drumuri noua de fier, tot atâtea canaluri pentru scurgerea industriei si prisosului de populatie din strainatate, pe când adevarate masuri ar fi acelea menite a dezvolta aptitudinile cari sunt în germen în chiar poporul românesc”.
„Statul omenesc nu e rezultatul unui contract sinalagmatic, ci un organism produs de natura intima si de înclinarile unui popor(;)”, iar „arta politica e ca arta medicului; are sa subvina actiunii si reactiunii binefacatoare a naturii, nu sa impuie legi a priori unui organism care nu poate trai decât în conformitate cu legile lui înnascute”.
„Nu acel legiuitor va fi însemnat care va plagia legi straine traduse din codicele unor tari departate ce au trait si traiesc în alte împrejurari, ci cel care va sti sa codifice datina tarii lui si solutiunea pe care poporul în adâncul convingerilor sale o da problemelor în materie.
Nu acel om politic va fi însemnat, care va inventa si va combina sisteme noua, ci acel care va rezuma si va pune în serviciul unei mari idei organice înclinarile, trebuintele si aspiratiunile preexistente ale poprului sau.
Nu acel istoric va fi exact, carele în fraze pompoase va lauda sau va batjocori întâmplarile în trista si searbada lor conexiune cauzala, ci acela care va cauta ratiunea de-a fi a acelor întâmplari si va descoperi-o în adâncimea geniului popular.
Unul ca acesta ar descoperi ca aceleasi ratiuni cari au facut pe români sa creasca i-au facut sa si caza; aceleasi calitati care au urcat pe osmani la înaltimea de stapânitori a trei continente au fost radacinile pieirii lor; ca orice calitate, orice energie, orice e mare si puternic ca patima are în consecuenta cu sine însusi radacinile fericirii si nefericirii sale”.
„Daca stiintele naturale si matematice sunt prin chiar natura lor cosmopolite, stiinta istoriei, a limbei, a manifestarilor artistice ale unui popor, a vietii lui juridice, a datinelor este o stiinta nationala. Acestea din urma întaresc vertebrele nationalitatii, acestea fac pe un popor sa se cunoasca pe sine însusi, îl pastreaza în originalitatea si tineretea lui si-l mântuie de platitudinea unei culturi cosmopolite”.
„Dar civilizatia noastra e falsa; straini si semistraini nascuti în Bucuresti ori în orasele de pe Dunare si frantuziti la Paris, acestia au falsificat si drept, si viata publica, si datini, au prefacut Cuventele den batrâni în limba pasareasca a gazetelor si a pledoariilor dinaintea tribunalelor, încât chiar dictionarul limbei în circulatiune trebuie trecut prin depanatoare si ne vedem nevoiti a face istoria fiecarii vorbe pe care-o întrebuintam pentru a-i pastra întelesul”.
„Iata dar situatia în care ne aflam. Ne-am modificat legislatiunea dupa(;) placul strainilor. Toate garantiile de inalienabilitate a bunurilor imobiliare s-au dus din obiceiul pamântului, ca si din legile scrise, si, neavând nici industrie nici negot, suntem în pericol a pierde pâna si tarâna cea amestecata cu oasele stramosilor.

     Când ne-aducem aminte de starea de odinioara din Moldova, când proprietari si sateni nu erau oameni deosebiti, ci vechi prietini neam de neamul lor, cu raporturi întemeiate de amândoua partile pe-o absoluta buna-credinta, si le comparam apoi cu procederile vestitului Uhrinovski si vedem tara plina de arendasi si de proprietari evrei, ni se face mila si… scârba de-o cadere atât de cumplita. Ajunsese lucrurile ca întindeau jidanii oameni batrâni si cinstiti la pamânt si le scuipau în gura!! Aceasta sub un guvern liberal, sub legi liberale(;)”.
    
„Permita-ne confratii a le-o spune; semnul dumnezeiesc prin care se deosebesc adevaratii reformatori de panglicarii ce vor sa ia ochii multimii cu lucruri noua, steaua în frunte cu care se nasc în lume este iubirea trecutului, simtul istoric.
«Nu voi sa stric legea veche, zise Iisus Nazarineanul, voi s-o restabilesc.»” „«Voim sa punem la loc bunele si batrânele datini ale tarii», zice Matei Basarab; «Va cer trecutul tarii mele îndarat cu Domnia ei, cu legile ei vechi, cu datinile ei», zice Tudor catra împaratul Turciei, si numai în trecut vad toti radacinile regenerarii”.
Daca, la 1848, generatia de agitatori ar fi fost compusa din oameni seriosi, cunoscatori tarii, poporului si datinelor lui, nu bonjuristi pomadati si frizati, daca ar fi fost Tudor si nu C.A. Rosetti, acesta ar fi cautat îndreptarea în întoarcerea la trecut.
Ars trebuia Regulamentul Organic s-asa, dar trebuia ars în favorul vechilor institutii românesti, nu în favorul bagajului de idei cosmopolite si a priori ale Revolutiei Franceze.
Aceasta din urma a fost o revolutie a burgheziei, deci cu toate fibrele si radacinile straine de nevoile si trecutul tarii noastre de plugari si pastori”.
„Daca în timpul(;) când ni se promitea domnia virtutii, cineva ar fi prezis ceea ce are sa se întâmple peste câtiva ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos.
Sa fi zis cineva ca-n nu mai mult de sase ani cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; ca cei ce protestau contra conventiei comerciale vor supunea-o iscaliturii Capului statului si vor sanctiona-o; ca cei ce combat functionarismul vor spori numarul posturilor cu sutele; ca cei ce sunt pentru independenta alegatorilor vor face pe functionar sa atârne atât de mult de autoritatile supreme încât aceste mii de oameni sa voteze conform comandei din Bucuresti; ca cei ce-au tradat se vor decora! ca cei ce-au hulit prin pasquiluri Coroane vor fi decorati cu Bene merenti; ca se va specula averea statului la bursa, ca se vor cumpara de stat cu 60% hârtii ce valorau în piata de efecte 20% si ca, prin aceasta haiducie parlamentara, o suma d(;)e(;)[parlamentari] vor deveni milionari; ca se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavoda- Chiustenge, care nu face nici cinci, si ca patru milioane din pretul de cumparatura se va împarti între membrii Adunarilor; ca se va constata prin dezbateri publice într-un stat vecin cumca o seama de judecatori si de administratori în România sunt tovarasi de câstig ca banditii de codru; ca administratia va ajunge în halul de-a prinde cetatenii ce-i displac pe ulite si a-i trimite sub escorta la Bucuresti, pretextând ca sunt nebuni.

     Daca cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi râs de dânsul si totusi nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat si se întâmpla zilnic, fara ca opiniunea publica sa se mai poata irita macar.
Ca-n vremea cezarilor din Roma, opinia publica e ostenita si molesita; ea nu mai are putere de reactiune. Un fel de eres orb ca asa trebuie sa fie, ca «lumea mostenire tâlharilor s-a dat», precum zice Gr. M. Alecsandrescu, a cuprins toate spiritele si le-a umplut de apatie fata cu interesele publice”.
     „Prevestitorii decadentei bat în zadar la poarta luarii noastre aminte. În zadar medicul recrutor constata degenerarea rasei române, perceptorul saracia ei, învatatorul ignoranta, economistul ineptia ei produsa în mod artificial – noi urmam, ca bizantinii decazuti, a taia întelesul cuvintelor în doua si, cum pentru acestia vorba filioque era pretextul de razboi civil si de împarecheri, tot astfel la noi vorba liberalism constituie pretextul sub care o ceata de negustori de principii monopolizeaza si nimicesc puterile întregei tari.
Individul dat e un rezultat al principiului conservator al mostenirii; el mosteneste calitatile acelea care au asigurat în lume existenta si puterea stramosilor sai. Aceste calitati constituie caracterul individului; ele corespund c-un complex de idei abituale cu cari el masoara, coordoneaza, judeca cursul pururi nestatornic al împrejurarilor si al lucrurilor. Oriunde am sta, cerul ne pare o bolta deasupra, o jumatate dinlauntrul unui glob, dar bolta pare a se învârti împrejurul Pamântului de la rasarit spre apus; unele stele descriu împrejurul lui cercuri mari, altele cercuri mici; numai doua locuri ale cerului par a sta în nemiscare, doua puncte: cele doua poluri ale globului sideral. Împrejurul osiei statornice dintre aceste doua poluri statornice se-nvârte în miscare aparenta universul (motus comunis) si dupa aceste doua puncte stabile putem numara curgerea veacurilor cu exactitate matematica.
Astfel si în universul intelectual si moral al fiecaruia dintre noi trebuie sa existe poluri, idei dominante împrejurul axei carora sa se opereze miscarea celorlalte gândiri.
Aceste idei sunt vertebrele caracterului individual si, când ele apartin unui popor întreg, ele constituie caracterul national. Însa aceste idei dominante nu sunt inventiuni a priori, nu sunt culese de prin gazete frantuzesti si parastisite ca marfa noua pe malurile Dâmbovitei.
Ele cata sa rasara din elemente statornice ca si dânsele, din natura pamântului de sub picioare, a cerului de deasupra, a statornicelor datini si gândiri ale rasei nationale demprejur.
Aceste idei se mostenesc în bunul-simt comun al poporului, în aptitudini si înclinari de caracter pe cari le lasa parintii din parinti stranepotilor lor; ele sunt însa lucruri pe cari strainii nu le pot întelege chiar dac-ar vorbi cu sunete românesti.
Degeaba Giani, Carada s.a. ar încerca, cu toata bunavointa, sa fie români. Nu pot sa fie, cu toate silintele, caci înlauntrul organismului lor nu exista nici o urma fosila de vrednicia poporului românesc preexistenta epocii fanariotilor, pentru ca partea fosila din ei e viclesugul si pehlivania din Bizant, e malonestitatea si meschinaria de caracter, e tertipul ca cocoasa intelectuala, corespunzator cu cocoasa fizica.
Prea batrâni ca rasa ca sa se poata adapta poporului si pamântului pe carele furtuna istoriei orientale i-a aruncat cum vântul arunca frunzele vestede de pe-un copac uscat, ei încearca nu a se adapta, ci a modifica mediul social în care au picat, dupa natura lor proprie, a demagogiza poporul românesc, cel tânar, cel cu bun-simt, cel lipsit de invidie.
Cu invidia, comuna veneticilor din toate tarile, cu veninul dizolvant al scepticismului si al calomniei, cu egalitarismul celor ce n-au nimic de pierdut ei au târât în mlastina lor morala poporul crescut puternic în umbra Basarabilor si a neamului Musatin, i-au împestritat limba, i-au sustras istoria si datinile, i-au escamotat sira spinarii, comoara de idei si înclinari abituale cari faceau ca poporul nostru sa semene în toate cu stramosii lui”.
     „O logomahie stearpa, iata tonul tuturor foilor aproape, o cearta pentru abstractiuni fara sfera determinata si fara cuprins determinat, iar sub pretextul subtire al acestei certe de vorbe, animalul organic îsi cauta hrana zilnica, fara nici un scrupul pentru binele aproapelui sau.
Organizatiunea noastra liberala n-a facut-o nimeni în serios, nici n-a luat-o nimeni ca atare. Nu libertatea materiala s-a cerut, nu libertatea muncii, ci libertatea ignorantei de-a acapara functiile publice.
Bugetul nostru este piata pe care se vând scump cele patru clase primare, ce în locul unei meserii onorabile, scârtâie slove negre pe hârtie alba.
Clasa aceasta a feneantilor avizata la buget e nenorocirea noastra sociala. «Natiunea» va concede ca tot ce e e deasupra în societatea româna (în societatea din România n.n.) e o patura nenumarata de mijlocitori, nu de producatori. Nici prefecti, nici subprefecti, nici advocati, nici negustori nu sporesc c-un fir de grâu macar productiunea tarii, nu dau materiei o schimbare de forma, singura ce da valoare adevarata muncii omenesti.
Advocati, negustori, amploaiati, etc. nu mijlocesc decât schimbul de posesiune a lucrurilor, fara a spori masa lor, fara a le da o valoare superioara prin schimbarea formei.
Multimea nenumarata de ovrei nu are alta ocupatie decât aceea ce face toata clasa imediat superpusa taranului, a transmite de la o mâna la alta posesiunea lucrurilor, dar a opri pe aceasta cale cea mai mare parte drept recompensa a acestui serviciu de mijlocitor.

     Deci exista doua natiuni deosebite în aceasta tara, una stoarsa si saracita de producatori, alta îmbuibata de mijlocitori: poporul si plebea.
A afirma ca «liberalism» sau «conservatism» de principii poate lecui o asemenea stare de lucruri este, ierte-ni-se, o credinta usoara. Orice principii am pretexta ca avem si unii si altii, mizeria si lipsa de cultura vor fi umbra pseudocivilizatiei noastre.
Numai o organizare stricta care ar sili pe poporul de mijlocitori la munca si la productiune, o organizare care ar îngreuia parvenirea la functii publice, dar le-ar deschide, prin alt regim economic, o piata în care sa-si deprinda si sa-si ofere bratele la munca reala, ar putea sa vindece relele de care suferim.
Înmultirea clasei de mijlocitori a produs raul social al împutinarii si saracirii claselor producatoare; iar mizeria are de efect imediat demoralizarea.
Aceasta apoi merge mâna-n mâna cu degenerarea rasei chiar.
Un popor sarac, dar sanatos, are tot lungul viitorului înaintea lui; dar un popor fizic degenerat, un popor compus din stârpituri, e condamnat a pieri pentru totdeauna.
Medicul recrutor ce constata degenerarea fizica a rasei, cel igienist care constata morbiditatea si mortalitatea ei, iata cei ce ne arata în adevar rezultatele negustoriei de vorbe cu care nendeletnicim toti, din nenorocire, de la 1848 pâna astazi. Aciia însa cari fata cu faptul decaderii fizice sunt în stare sa admita un progres real în tara sunt sau amagiti sau amagitori”.
     „Oamenii simt o apasare, asemenea celei produse de atmosfera îngreunata de furtuna, apasare de care nimeni nu-si poate da seama de unde vine, dar care se manifesta prin o suma de incidente.
Desigur nu e pura întâmplare ca se înmultesc omorurile, aceste morti fizice prin violenta, precum se sporesc falimentele, aceste decese economice asemenea violente. Nu credem ca circulare sa poata înlatura cauzele sociale din cari rasar asemenea fenomene.
În sfera vietii morale pare a nu mai fi existând nici o idee serioasa care sa-ncalzeasca sufletele si sa le ridice din mizeria vietii de toate zilele.
Ideile religioase sunt subminate de-un materialism brutal, ideile morale substituite prin maxime epicureice si prin cinism; scandalele se-nmultesc si iau formele cele mai degradatoare; ideea nationalitatii chiar, atât de roditoare si în stare a tine loc multor goluri ale culturii, e subminata de teoreme cosmopolite si socialiste.
C-un cuvânt, zi cu zi ne americanizam, zi cu zi devenim mai nepasatori fata cu soarta poporului nostru propriu si-n mijlocul acestei nepasari, caracteristice numai pentru popoarele guvernate de despotism, singurul nerv care misca elementele dominante este goana dupa influenta si aur.
Precum corpurile ceresti rasar si apun, tot astfel credinta popoarelor vechi le dadea zeilor un rasarit pe orizontul constiintei omenesti si le dadea un amurg de seara si o asfintire. Dupa apunerea lor ce putea sa ramâie în urma decât întunerec si haos?
Tot astfel constelatiunea de idei morale si nationale cari au luminat trecutul nostru, care ne-a mânat pe calea dezvoltarii, înclina spre apus, nici una din credintele din trecut nu rezista disolutiunii si, ca sa întrebuintam un frumos cuvânt al Bibliei, semnele vremii se înmultesc”.
„Marii oameni ce se pretind reprezentanti ai poporului românesc întreg, cei ce pretind a personifica idealurile noastre nationale, lupta de emancipare ce ne absoarbe(;), acestia nu au în vedere decât utopii cosmopolite, proprii a ne dezorganiza si mai mult, a slabi în noi simtul de conservatiune nationala si, daca se servesc din când în când de ideile comune poporului românesc, o fac numai debitându-le ca pe o marfa, pentru a-si câstiga popularitate.
Fata cu aceste fenomene de discompunere pe toate terenele nu e oare o datorie pentru oamenii de bine de-a se opune uniti acestui curent fatal care ameninta a atomiza pe cel mai numeros popor din rasaritul Europei? Caci la ce alt tinde demagogia la noi si pretutindenea decât de-a nimici clasele, identitatea lor de interese si de vederi, de-a le desface în indivizi, de-a opune pretutindenea numarul si multimea valorii, culturii si meritului?.
Amenintati dinlauntru si dinafara de discompunere, având a lupta cu dusmanul demagogiei interne, care, ca o boala organica, manânca încheieturile societatii, pe când dusmanul estern cauta a absorbi nationalitatea, suntem în prada frigurilor dinlauntru si lovirilor din afara, stapâniti cu toate acestea, în timpul crizei, de-o mâna de feneanti si de facem-treburi, de-un grup de esploatatori pentru cari nu exista alte cestiuni decât acelea ale stomacului lor propriu”.
„Dar creditul statului e sus, ni se zice. Sa nu se uite cumca înca aveti ce vinde. Mai sunt de vândut trupurile de mosii ale statului, mai e de vândut dreptul de-a le cumpara; mai sunt de vândut înca multe din România din câte stramosii au pastrat.
Si, daca ne veti întreba care e împrejurarea ce inspira strainatatii încredere în solvabilitatea statului român, va vom spune asemenea care e.
Din ce în ce elementele nationale sunt substituite prin cele straine; siguranta ca România devine un simplu nume pentru a însemna colonii din centrul Europei lânga Dunare, siguranta ca poporul nostru nu mai e în stare de-a-si recâstiga vreodata pamântul patriei sale din mâini straine, pe aceasta siguranta ca viitorul e al lor în aceasta tara, ei crediteaza guvernului”.
     „Matei Basarab rascumpara cu bani din visterie pamânturi încapute pe mâini straine; astazi trei din patru parti ale acestor pamânturi sunt în asemenea mâini. Se întelege ca cu pamântul trec drepturile publice, cu acestea Parlamentul, cu Parlamentul puterea.
Ceea ce simtim cu totii(;) sunt relele reale care bântuie tara, rele cari nici nu au a face macar cu principiile conservatoare sau cu cele liberale si pentru a caror înlaturare nu se cere dialectica si oratorie, ci munca, echitate si adevar.
Suntem siguri ca o alta stare de cultura, ca mai multa stiinta, o mai îngrijita educatie, o accesibilitate mai reglementata la demnitatile publice, dupa masura meritului si a învataturii, ar da rezultate mai bune, oricare ar fi forma de guvernamânt din România”.
     „Noi, poporul latin de confesie ortodoxa, suntem în realitate elementul menit a încheia lantul dintre Apus si Rasarit; aceasta o simtim noi însine, se simte în mare parte de opinia publica europeana, aceasta o voim(;).
Oricât de adânci ar fi dezbinarile ce s-au produs în timpul din urma în tara noastra, când e vorba de legea parintilor nostri, care ne leaga de Orient, si de aspiratiunile noastre, care ne leaga de Occident(;), vrajmasii, oricari ar fi ei, ne vor gasi uniti si tot atât de tari în hotarârile noastre ca în trecut.
„Demult oamenii de bine ar fi trebuit sa formeze o liga de regenerare nationala, demult ar fi trebuit sa se opuie licentei în toate: fie aceea în familie, fie-n Biserica, fie-n societate, fie-n presa”.
     „Noi privim ideea statului ca aparator al meritului legitimat, al averii legitime, al muncii legitime, ca ceva superior dispozitiilor generale ale unei generatii, ca un element moral alaturi cu imoralitatea eventuala a tendentelor existente în societate.
Vorba e de a se gasi o organizare, pre cât omeneste e cu putinta, care sa asigure înaintarea treptata a meritului si înlaturarea ambitiilor nelegitime si a poftelor nemasurate cari stapânesc pe toti aceia ce, fara munca si numai prin cheltuiala de tertipuri, se hranesc din sudoarea poporului, fara a o compensa nici prin stiinta, nici prin caracter.

     Odinioara o Biserica plina de oameni, toti având frica lui Dumnezeu, toti sperând de la El mântuire si îndreptându-si vietile dupa învataturile Lui; azi acea Biserica sta pustiita prin necredinta si nevoi.
Spiritul speculei, al vânatorii dupa avere fara munca si dupa placeri materiale a omorât sufletele.
Odinioara o clasa dominanta putin numeroasa, incoruptibila si pastratoare a traditiilor tarii; azi dasupra oameni îmbogatiti prin camete, prin specule, prin ruina altora.
Odinioara o organizatie a muncii putând rezista strainilor; astazi acea munca discompusa breasla cu breasla, sterilizata prin navalirile negotului strain.
Odinioara legi rasarite din însusi datinile si deprinderile poporului, azi codici întregi tradusi din frantuzeste.
Odinioara o dreapta cumpanire între mijloace si trebuinte, azi deprinderea a mii de trebuinte straine, în disproportie cu puterea de producere a tarii.
Odinioara populatia crestea si se înavutea; azi se înavutesc strainii, iar populatia straveche se stinge pe zi ce merge.
Din oasele ei macinate de greutatile impuse de acesti feneanti rasar si se hranesc Caradalele, Costinestii, Pherikyzii si cum i-o mai fi chemând”.
     „Compensatia nu se da de catra o clasa sau de catra un om decât prin munca intelectuala sau musculara. Munca musculara consista în producere de obiecte de utilitate necontestata, cea intelectuala în facilitarea productiunii acestor obiecte. Din acest punct de vedere vânzarea de rachiu de cucuta prin sate si colportajul nu ni se par nici a fi produs obiecte de utilitate, nici a fi înlesnit productiunea prin o mânuire mai inteligenta a instrumentului de munca.
Nu specula, munca trebuie sa determine mersul societatii si înaintarea pe scara sociala. Dar pentru sanificarea noastra e necesar ca sa dispara din viata publica elementele parazite(;), a caror vina publica de dezorganizarea actuala”.
     „Nationalitatea româna ca oricare alta are dreptul înnascut de a-si apara mostenirea ei istorica si munca ei(;). Alegerea armelor si mijloacelor atârna de timp si de împrejurari, si, daca e vorba de pastrarea rasei române pe acest colt de pamânt si de întarirea caracterului ei si a felului ei de-a fi, nici o arma nu este rea întrebuintata la timpul cuvenit.
E evident ca averea nu se poate câstiga decât sau prin munca directa, deci prin întrebuintare de forta musculara sau nervoasa, sau prin fructificarea muncii capitalizate, prin capital
Când vedem milionari(;) facând avere fara munca si fara capital nu mai e îndoiala ca ceea ce ei au a pierdut cineva si a pierdut-o fara compensatie. Tertium non datur. Nu exista alt izvor de avutie decât sau munca, fie actuala, fie capitalizata, sau sustragerea, furtul, fie legal, fie ilegal.
     Rolul muncii intelectuale e foarte mare în ordinea economica.
În adevar un drum facut de inginer a înlaturat sute de piedici din calea carului cu grâu, i-a ieftinit transportul, l-a facut mai capabil de concurenta, i-a dat o mai mare siguranta ca munca cuprinsa în el va fi rasplatita.
Un agronom care ar deprinde pe un taran cum, cu aceeasi cheltuiala de forta musculara, sa produca de doua, de trei, de zece ori mai mult, cum cu aceeasi cheltuiala de forta musculara sa-si satisfaca de zece ori pe atâtea trebuinte i-a facut taranului un serviciu care trebuie rasplatit.
Un om de stat care cheltuieste o suma bugetara în mod productiv, încât suta cheltuita corespunde într-un loc oarecare cu o mie în productiunea publica, a facut un serviciu care trebuie platit.
Clasele dominante cata deci sa compenseze prin munca intelectuala onesta si intensiva cheltuiala de munca musculara ce le sustine.
O organizare care sa aiba în vedere mai cu seama pastrarea si întarirea nationalitatii, a claselor nationale, a muncii noastre, va trebui sa ia locul formalismului gol de pân-acum, importului de legi si regulamente copiate din frantuzeste si nemistuite.
Când va fi sosit momentul luptei pe acest teren si ziarele straine se vor convinge de teoria noastra, se vor convinge ca exista o nemasurata deosebire între trebuintele reale ale poporului nostru si între apetiturile nesatioase, lipsa de gândire si de principii, apucaturile demagogice ale adversarilor.
Confratii nostri vor întelege lesne despre ce e vorba. Statul nostru nu are alta ratiune de a fi decât aceea ca e stat românesc, deci dezvoltarea elementului românesc este si cata sa fie tinta noastra de capetenie. Oricari ar fi masurile – fie cât de frumoase si mari – cari ar împiedica dezvoltarea acestui element, fie din consideratia pentru idei importate, fie sub pretextul acestor idei, ele sunt a se privi ca stricacioase si contrarii ideii statului nostru.
Nu ne îndoim ca cu lista de fraze a programelor liberale cosmopolite s-ar putea asemenea dezvolta câteva milioane de oameni pe suprafata acestui teritoriu, dar acesta n-ar mai fi România, ci America sau Belgia Orientului(;). Ratiunea de stat ne pare superioara tuturor ambitiilor nejustificate si întregului bagaj de fraze cosmopolite cu cari publicul nostru este ametit(;).
Ceea ce voim deci e ca natia sa fie redata ei însusi, ca clasele ei productive, grupurile ei de interese adevarate si generale sa contribuie la formarea vointei tarii, adica a legilor ei, nu însa populatia flotanta de postulanti si advocati de-a doua si a treia mâna, cu retetele lor, pretinse infailibile, de fericiri fagaduite si nemplinite.
Vointa legala si sincera a tarii, o vointa nestoarsa si neindusa în eroare, iar nu instinctele vânatorilor de functii sa determine mersul statului. Singura discutie între noi si adversari sinceri este asadar numai asupra marginii pâna la care ideea statului, ideea armoniei intereselor, are sa faca concesii aspiratiunilor si ambitiei individuale. Si aceasta margine nu e trasa în mod absolut; caci cu cât organizarea unei tari e mai veche, [mai] îmbinata cu traditiile, mai puternica cu atâta arena ambitiilor poate fi mai larga fara pericol pentru interesele generale”.
     „Si noi suntem liberali în marginile pe cari ni le permite armonia intereselor nationale si existenta statului român ca individualitate deosebita; si noi suntem democrati întru cât ajung a se esprima si a stapâni interesele demosului român. Ceea ce nu admitem e ca în socoteala fiintei noastre nationale si a intereselor deosebitelor clase libertatea sa fie o libertate de esploatare si democratia, sa fie domia unei populatii flotante si improductive prin sufragiul stors de la aceste clase în contra chiar a intereselor lor bine întelese.
Cu sarituri pseudocivilizatorii, cu crearea de locuri mari în care sa intre panglicari mici, cu forme goale în locul fondului, cu vorbe late în loc de stiinta si rationament, cu Costinesti ca surogat pentru Colbert nu se regenereaza si nu se-ntareste o natiune.
Cestiunea economica la noi nu e numai o cestiune a miscarii bunurilor; ea e mai adânca; e sociala si morala. Pentru rezolvarea ei ar trebui un moment de înaltare a inimelor la care sa contribuie clasele în adevar educative ale societatii, preotul, dascalul, legiuitorul penal, ba chiar psihiatrul.
Caci daca avem nevoie de ceva e înainte de toate de-a urâ neadevarul, ignoranta lustruita, cupiditatea demagogilor, suficienta nulitatilor. Trebuie sa se înfrânga odata conspiratia pe care tot ce e marginit si ambitios, sarac si lenes, stupid si invidios au plasmuit-o din instinct contra caracterului drept al poporului nostru, în contra bunului sau simt, în contra muncii sale.
Sistemul lor de guvern si maniera lor de-a vedea sunt o crima în contra tarii.
De vorba s-au servit gonind popularitate, dar în fapta s-au dovedit a fi intelectual straini(;).
     Despretuind Biserica noastra nationala si înjosind-o, atei si francmasoni cum sunt toti, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternica în lupta nationala306; dispretuind limba prin împestritari si prin frazeologie straina, au lovit un al doilea element de unitate; despretuind datinile drepte si vechi si introducând la noi moravurile statelor în decadenta, ei au modificat toata viata noastra publica si privata în asa grad încât românul ajunge a se simti strain în tara lui proprie.
Declamatiile si asigurarile solemne de patriotism nu ajuta nimic în cestiune, întru cât e etnologica. În privirea politica, punerea tezei poate fi oportuna sau inoportuna, practica sau nepractica, dar numai din punctul de vedere al celui care-o judeca, nu din acela al adevarului în sine. Pentru meritele reversibile financiare ale grupului Carada – C.A. Rosetti(;) cestiunea e si inoportuna si nepractica.
Sa speram ca vom avea alt înteles pentru distingerea între ceea ce e tipic românesc si în adevar national pe de o parte si între importatiunile de tot soiul ce se pretind nationale”.
     „Cât despre folosul practic pentru ideile conservatoare, el e evident. Formula unei organizatii conservatoare, abstractie facând de tara si de poporul istoric, se dovedeste a fi sterila si lesne de escamotat. Vedem ca(;) maiestri în precupetirea unor asemenea formule(;) primesc orice program politic, numai la putere sa ramâie. Treaba lor sa rasuceasca si sa falsifice principiile conservatoare si sa pretinza ca sunt ale lor.
Pentru noi principiile sunt un mijloc pentru pastrarea predominarii rasei române în tara; pentru ei un mijloc de-a ramânea la putere si a escamota încrederea celor lesne de amagit.
Lupta trebuie sa devie mai substantiala si s-apropie timpul în care, în genere, deosebirea între idei conservatoare si liberale, între idealuri abstracte de organizatie (de organizare n.n.) va cata sa înceteze.
Lupta se va nationaliza. De o parte vom întâlni fanariotii si strainii, de orice credinte politice ar fi, de alta românii proprii si în realitate asimilati, abstractie facând de principii politice.
Prin declaratii în contra tezei deosebirii de rasa din România se înlatureaza un adevar? Ca se supara multi asupra unui adevar atât de izbitor, întelegem; ne pare rau pe de alta parte ca asa este, dar amicus Plato, magis amica veritas.
Dar ce mai la deal la vale? Orice etnolog strain, german ori francez, a recunoscut si va recunoaste ca patura superpusa acestui popor e neromâna. Neromâna nu cu legea civila, nu cu dreptul public, nu cu constitutia, ci cu neamul si cu obiceiurile rele.
Atât de straini încât nici nu le e cu putinta de a întelege pe român(;).
Dar sunt mari patrioti acesti oameni?
O! ostentativi patrioti, foarte guralivi, foarte înfocati când afacerile scabroase si pensiile sunt în perspectiva. La ei mintea e înlocuita prin viclenie. („Simptome permanente de slabiciune intelectuala.)Viclenia e un semn de slabiciune, caci mintea omeneasca veritabila sta în raport direct cu capacitatea de-a pricepe în mod dezinteresat un adevar.
Ca slabiciune de caracter e de citat falsitatea.
Prietenosi, lipindu-se si magulind pe oricine de care au trebuinta, ei urasc în realitate orice putere superioara, fie intelectuala, fie de caracter. Istoria lui Tudor si a lui Cuza ar ilustra aceasta teorie.
Oameni ce linguseau a împartasi ideile acestor spirite cu totul lipsite de viclenie, nu aceia cari ar fi avut curajul de-a li se opune pe fata, îi tradeaza.
Daca am cerceta originea ofiterilor de garda de la 11 fevruarie am afla ca e straina, începând cu fiul unui faclier grec de la Botosani si urmarind toate numele.
Fara îndoiala ca lupta aceasta e purtata în mod instinctiv, fara claritate de vederi, cu tendente elementare de atractiune si repulsiune.
Precum celtii Irlandei, desi anglificati, simt dominatiunea anglo-saxona ca pe-o dominatiune straina de rasa si înclinatiunile lor, tot astfel poporul românesc simte instinctiv ca e dominat de oameni cari se pretind numai români, fara a fi, si cari n-au nici mila de el, nici pricepere pentru geniul lui.

     Geniul neamului românesc e o carte cu sapte peceti pentru generatia dominanta.
Revolutia sociala de la 1848 s-a petrecut înaluntrul si în favorul claselor dirigente ale societatii noastre americane.
Nu emanciparea poporului se cerea de catre «patrioti», ci egalitatea lui Carada si Cariagdi cu boierii mari ai tarii; nu conditii de înaintare a poporului a voit cineva, ci dreptul cenuserului de vistierie de-a ajunge ministru.
La o organizare sanatoasa a natiei n-a gândit nimeni si, când vedem cu ce elemente avem a face, putem zice ca nici nu se va gândi nimenea.
     „Precum regimul parlamentar n-a servit la noi în tara decât a îmbogati si arisocratiza plebea straina, a o pune d-asupra claselor vechi si românesti ale tarii, tot astfel, pentru a consacra stapânirea acestor noi români si a o asigura în contra poporului nostru, se va pretinde într-o zi ca tara piere, pentru ca Caradalele vor fi amenintate în monopolul de-a o esploata si se va suprima sistemul reprezentativ în interesul claselor dominante, reprezintate dincoace prin d-alde Pherekydes si Giani, dincolo de Milcov prin jidani.
Precum în interesul esclusiv al acestor elemente s-a introdus la noi în tara sistemul reprezentativ, tot în interesul lor esclusiv se va si înlatura la nevoie. Acesta e adevarul adevarat.
Înceta-va opozitia în genere prin aceasta? Nu, ea n-ar înceta, dar departe de-a fi legala ca pâna acum, departe de-a se misca pe terenul reformelor posibile sau practice, va începe a se recruta din alte elemente si va aluneca pe cai gresite, poate chiar mai mult decât gresite.
Cine stie daca spiritele vor putea suporta darea în întreprindere a unei tari întregi pe mâna unei companii de exploatatie? Cine garanteaza ca meritul nedreptatit, ca stiinta înlaturata, ca caracterul energic înlaturat nu vor devia pe cai periculoase, cu atât mai periculoase cu cât vor fi sfintite prin spirit de sacrificiu, sfintite de fanatismul national?
Daca pentru omul ce voieste îndreptarea starilor de lucruri din patria sa pe cale legala, linistita, nu va mai ramânea mijloc de-a o face nu va pune oare binele, fie chiar rau înteles, al tarii mai presus de legi, de institutii, de tot?
Oare spiritul timpului nu e destul de turbure, destul de încarcat cu idei socialiste si nihiliste, cu demagogie internationala, pentru a gasi si la noi adepti(;)?
Fireste, la o adica, „nu dreptul public, ci pastrarea nationalitatii e lucru de capetenie pentru noi, si ar fi mai bine sa nu alegem deputati (parlamentari n.n.) decât sa piara natia româneasca.
Dar suntem în contra lovirilor de stat, pentru ca ele împutineaza constiinta de drept a poporului, ba o nimicesc chiar. Aceasta constiinta, atât de rau încurcata prin introducerea a sute de legi traduse din frantuzeste, nu trebuie nimicita prin rasturnarea de legi fundamentale(;).
Cineva se teme de despotism, de salvarea printr-un singur om?
Doamne al veacurilor, unde e acel singur om?.
Asiguram de mai înainte ca acel om nu va fi strain. Unde e acel singur om sa pretuiasca plebea aristocratizata(;) cu cât face, cu câte un capat de funie la fiecare?
Dar(;), nu mai speram în venirea unui asemenea om.
     Acest popor românesc e atât de saracit, atât de ametit prin fraze, atât de cazut, încât un asemenea om ar muri sub garduri, ca Sincai ori ca Avram Iancu, sau s-ar gasi cineva sa-l vânza, precum pe Tudor l-a vândut sârbul Macedonski, si, în acelasi timp în care acel singur om ar zacea în puscarie sau la ocna, tot unui C.A. Rosetti sau unei Caradale i s-ar vota pensie reversibila, pentru c-ar fi scapat tara de acel om.
Glontele care a lovit în Barbu Catargiu trebuie sa fi având pensie si decoratie caci, din neam în neam, cei ce au vândut tarile acestea, cei ce au tradat acest popor, aceia au fost distinsi, decorati, aplaudati si populari.
În mod general am spus demult ca înmultirea disproportionata a claselor improductive si împutinarea celor producatoare este raul de capetenie, care devine si mai grav prin împrejurarea ca consumatorii improductivi sunt aproape toti straini.
Fara îndoiala, toti liberali, caci liberi de a esploata vor sa fie, fara îndoiala egalitari, caci egali vor sa fie, ei pripasiti de ierialaltaieri, cu toti cei ale caror nume s-amesteca cu începuturile tarii.
Egali da! Dar semenii nostri nu sunt(;).
Asa de putin încât e preferabil sa fim tiranizati de un român decât egali si liberi alaturi cu aceste stârpituri(;); asa de putin încât singurul bine veritabil ce-ar putea sa ne faca(;) ar fi sa ne slabeasca cu dragostea si sa nu se mai intereseze de o tara care nu-i a lor, nici de-un popor din care nu fac parte.
În capul unui stat român nu se cade sa vedem aproape numai oameni straini, incapabili de-a pricepe geniul poporului nostru si, pâna la un grad oarecare, incapabili de-al iubi si de a-l cruta. Si când vorbim de poporul român, stim foarte bine de cine vorbim. Nu de amestecaturi, nu de oameni veniti de ieri-alaltaieri în una din provinciile Daciei lui Traian, ci de acel element etnic iesit (rezultat n.n.) din încrucisarea romanilor cu dacii, de rasa româna. Aceasta a fost în trecutul tarilor noastre rasa plastica, rasa formatoare de stat, cea orânduitoare, cea istorica; aceasta trebuie sa si ramâie de acuma înainte.
Însa, pentru aceasta, „noi nu cerem si nu voim exterminarea(;) elementelor hibride. Ceea ce pretindem e ca asemenea elemente sa nu fie determinante, domnitoare, în statul român. Nu ne opunem daca ele se vor hrani prin munca proprie, iar nu exploatând munca altora.
La noi cestiunea sociala e o cestiune de parazitism.
Clasele muncitoare trebuiesc scapate de paraziti; parazitii însasi trebuie, printr-o riguroasa organizare, siliti la munca la care se pricep.
O reorganizare sociala, având drept principiu apararea si încurajarea muncii, înlaturarea feneantilor si parazitilor din viata publica, iata ceea ce e de neaparata necesitate.
     Cestiunea de capetenie pentru istoria si continuitatea de dezvoltare a acestei tari este ca elementul românesc sa ramâie cel determinant, ca el sa dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinarile lui oneste si generoase, bunul lui simt, c-un cuvânt geniul lui sa ramâie si pe viitor norma de dezvoltare a tarii si sa patrunda pururi aceasta dezvoltare.
Voim statul national, nu statul cosmopolit, nu America dunareana. Voim ca stejarul stejari sa produca, nu meri padureti.
Deci, stabilind principiul fundamental ca orice politica practica nu poate lucra decât cu elementele car-i sunt date, iar nu cu cele pe cari si le închipuieste a le avea si convinsi ca idei si interese, fie cât de diverse, sunt si trebuie sa fie armonizabile pentru ca statul sa fie cu putinta, nici întelegem, nici avem vreo încredere în miscari violente sau estralegale si, mai putin înca în conspiratiuni, desi aceste din urma s-au bucurat în trecut de o nejustificata glorie, de laurii pe cari cu usurinta-i plasmuiesc gazetele, de aureola pe cari cei interesati o creeaza cu aceeasi usurinta cu care cei dezinteresati o condamna.
Tagaduim ca pe calea aceasta se poate realiza un adevarat progres, pe care nu-l vedem si nu-l aprobam decât în dezvoltarea treptata si continua a muncii fizice si intelectuale.
Caci cine zice progres nu-l poate admite decât cu legile lui naturale, cu continuitatea lui treptata.
A îmbatrâni în mod artificial pe un copil, a rasadi plante fara radacina pentru a avea gradina gata în doua ceasuri nu e progres, ci devastare.
Precum cresterea unui organism se face încet, prin superpunerea continua(;) de noua materii organice, precum inteligenta nu creste si nu se-ntareste decât prin asimilarea lenta a muncii intelectuale din secolii trecuti si prin întarirea principiului înnascut al judecatii, precum orice moment al cresterii e o conservare a celor câstigate în trecut si o adaogire a elementelor cucerite din nou (a elementelor proaspat cucerite n.n.), astfel, adevaratul progres nu se poate opera decât conservând pe de o parte, adaogând pe de alta: o vie legatura între prezent si viitor, nu însa o serie de sarituri fara orânduiala.
Deci, progresul adevarat fiind o legatura naturala între trecut si viitor, se inspira din traditiunile trecutului, înlatura însa inovatiunile improvizate si aventurile hazardoase.
     Progresul nu se improvizeaza prin comotiuni violente. El este opera înceata si înteleapta a timpului.
Cine-si închipuieste ca poate progresa prin salturi nu face alta decât a da înapoi.
Interesul practic pentru patria noastra ar consta, cred, în înlaturarea teoretica a oricarei îndreptatiri pentru importul necritic de institutiuni straine, care nu sunt altceva decât organizatii (decât organizari n.n.) speciale ale societatii omenesti în lupta pentru existenta, care pot fi deci preluate în principiile lor generale, dar a caror cazuistica trebuie sa rezulte în mod empiric din relatiile dintre popor si tara [teritoriu].
„Niciodata o vorba nu poate înlocui o realitate,(;)niciodata fraza culturii nu e echivalenta cu munca reala a inteligentei si mai ales cu întarirea propriei judecati, care e cultura adevarata, (;)niciodata fraza libertatii nu e echivalenta cu libertatea adevarata, care e facultatea de a dispune de sine însusi prin munca si prin capitalizarea muncii".
     „Libertatea este facultatea de-a dispune dupa inspiratiunea propriei noastre judecati de puterile noastre mecanice si intelectuale. Marginea libertatii e paguba ce i-o putem aduce altuia”.
„Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pamânt; Dumnezeu e în inima noastra”.