Legea lui Melchisedek de Samuel Sagan publicat la 25.04.2009
Legea lui Melchisedek
     Nu dupa mult timp de la sosirea mea la Eisraim a venit echinoctiul de primavara, momentul celebrarii timpurii a Legii lui Melchisedek.
Cu cateva zile inainte de echinoctiu au inceput sa soseasca la templu delegatii de preoti si demnitari din toate castele. Procesiunea nesfarsita formata din acestia a trecut prin portalul principal al templului. Cararea dreapta a Legii – aleea principala a templului – era plina de oameni ce purtau robe de culori incredibile.
Ritualurile erau conduse in capele iar campurile de energie erau mai incarcate ca niciodata.
Templul arata ca un stup de albine, cu preoti si preotese grabindu-se –atat cat le permitea Legea – in toate directiile.
Atat de multi oameni erau adunati pentru deschiderea oficiala a ceremoniilor incat nici o sala nu era destul de mare pentru a-i gazdui.
Astfel ca s-a folosit Parcul Congreselor Legale si a durat nu mai putin de 4 ore pentru ca fiecare om sa-si poata ocupa locul in conformitate cu Legea Castelor (care dicta precis ce grup putea sa fie in contact cu un altul si in ce ordine trebuia sa se vina si sa se plece).
     In sfarsit, Melchard, inaltul preot al Eisraimului, isi facu aparitia
. Era pentru prima data cand il vedeam.
Dupa ce a ajuns la altarul din centrul parcului, a spus cu voce puternica: „Slava Lordului Melchisedek!”.
Vorbea cu intensitatea sa de inalt initiat si maestru al Cuvantului iar captivanta magie a limbii atlanteene a capatat imediat o noua dimensiune.
Sunetele care ieseau din gura lui erau insotite de scantei stralucitoare ce-i luminau aura.
     Ceremonia continua cateva ore. Dar undeva pe parcursul ei am fost atat de inaltat de puterea vocii lui Melchard incat mi-am pierdut legatura cu corpul si am lesinat.
Trei preoti m-au carat in timp ce eu eram in stare de inconstienta, catre camerele Robei Somonului.
Imi era rusine pentru ca faceam parte dintr-un grup de discipoli care fusesera pregatiti cu grija pentru a canta un imn la ritualul Fertilitatii Pamantului, ritual ce avea loc mai tarziu. Din pacate, nu am putut participa
De atunci, ori de cate ori vibratia spirituala devenea inalta, eu lesinam, lucru care nu era in nici un fel neobisnuit oamenilor din poporul atlanteean a caror constienta avea o legatura foarte slaba cu corpul lor fizic.

     Cand m-am trezit a doua zi dimineata am aflat ca ratasem Noaptea Legii, o ceremonie emotionanta in care toate delegatiile de preoti mergeau la Sfantul Rau Fontelayana cu torte in maini, cantand imnuri pentru Mama Noptii Fara Sfarsit. Gratie Lordului Melchisedek, sarbatoarea mai avea multe ceremonii la care as fi putut participa si eu!
     In acel an, unul dintre cele mai extraordinare lucruri a fost aparitia Preoteselor din Zorii Creatiei.
Recrutate dintr-o casta particulara care traia in tinuturile din sud, aceste femei erau pastratoarele energiei primordiale: Spiritul Zorilor care vibra in toate lucrurile la inceputul lumii dar care disparuse de atunci.
In afara preoteselor, numai o mana de initiati din regat mai cunostea acest Spirit. Aceasta unica conexiune spirituala a dainuit din timpuri stravechi, astfel ca Preotesele Zorilor aveau in sangele lor acea vibratie primordiala.
Casta din care proveneau era a unei rase scunde, cu pielea smeada si par inchis la culoare; ei aveau reguli stricte care interziceau casatoria cu oameni din alte caste.

     Legea stabilea clar care era principala misiune a preoteselor. Ele erau veriga ce unea intreaga umanitate cu primordialul Spirit al Zorilor.
Daca aceasta veriga se va fi rupt, Legea avertiza ca zeii nu vor avea alta solutie decat sa renunte la fiintele umane care vor impinge regatul catre un haos de nedescris.
De aceea, Legea ordonase ca aceste preotese sa fie protejate, sa se aiba grija de ele ca de niste bijuterii foarte pretioase.
Pentru a pastra puritatea constientei lor ele au ramas izolate, fara nici un fel de interactiune cu alte caste in afara de una: Slujitorii Preoteselor Zorilor, care erau dedicati in intregime servirii lor si protejarii lor de restul lumii.
Un lucru unic la aceste femei era faptul ca fata lor nu era vazuta niciodata. In rarele ocazii in care ne puteam apropia de ele le puteam vedea doar corpul, capul si membrele, parul lor ramanand acoperit cu un sal. Dar, daca voiai sa te uiti la fata lor, nu puteai vedea decat un spatiu intunecat.
Aceasta, explica Legea, se intampla din cauza ca a le vedea fata era ca si cum ai vedea ceea ce este dincolo chiar si de zei.
     Cand, in sfarsit, pretioasele femei au onorat sala cu prezenta lor monumentala, audienta a scapat un lung si respectuos: „Oooo...”. Erau vreo 30 de femei. Imbracate in rochii portocaliu-inchis, formau un grup mic inconjurat cu de doua ori mai multi protectori. In semiintuneric era, intradevar, imposibil de vazut daca fetele lor erau invizibile (un lucru dincolo de orice indoiala de vreme ce era confirmat de Lege).
Imediat ce au ajuns pe scena, femeile au inceput sa cante imnuri ale Zorilor Creatiei care erau diferite de oricare alte imnuri ale Legii.
Acestea erau obiectul altor intrebari despre preotese: cum puteai sa auzi imnurile pe care le cantau dar niciodata nu puteai sa ti le amintesti.
Imnurile Zorilor Creatiei erau o celebrare a inimaginabilului si a necunoscutului. Legea zicea: „Le vei asculta dar nu le vei auzi, cu atat mai putin le vei putea intelege!”.
     Am lesinat din nou. Nu eram singurul. Cel putin o treime din audienta a cazut in inconstienta. Efectul a fost instantaneu: imediat ce a inceput incantatiile, chiar si cei mai antrenati preoti au pierdut legatura cu regatul, cazand pe podea si intrand intr-o transa de o profunzime intensa. Unii dintre ei si-au udat robele. Eu nu am facut-o, dar am cazut intr-un somn adanc intreaga zi si intreaga noapte.
Cand m-am trezit, dimineata tarziu in cea de a doua zi, nu mi-am amintit nimic din ceea ce se intamplase cu mine si am fost mirat ca ma aflu in pat.
Credeam ca trecusera doar cateva minute de la aparitia preoteselor in sala.
     Cateva zile mai tarziu, centrul sarbatorii a devenit ceremonia Sfintei Flacari Albastre – una dintre cele mai magice minuni din timpurile Atlanteene. Era o flacara albastra mare si predominanta, stand pe un suport mic care, la randul lui era asezat pe o farfurie metalica triunghiulara carata de trei preoti cu robe purpurii.
Flacara nu era o flacara fizica in adevaratul sens al cuvantului. Nu m-am fript la mana, nici macar nu se simtea caldura in jurul ei. Dar puteai auzi, atunci cand te apropiai de ea, un sunet special, ca un fel de sasait – nu unul fizic, ci un sunet energetic.
Sfanta Flacara Albastra era privita ca o manifestare directa a Divinului. „Unicul Dumnezeu traieste in Flacara!” spunea Legea. „Daca vezi Flacara, il vezi pe Dumnezeu.”
Intensitatea ritualului m-a transportat imediat. De la distanta, l-am auzit foarte vag pe Prates repetand: „Ramai cu noi, Szar!”.
Am vazut o lumina mare si stralucitoare si am cazut pe pamant.
Mult mai tarziu in acea zi, dupa ce m-am trezit, eram intr-unul din dormitoarele Robei Somonului unde preotii care asigurau securitatea ma carasera, ca de obicei. Atunci mi s-a spus ca celebrarea la echinoctiu a Legii luase sfarsit.
Fusese un mare succes!
     In timpul discutiilor noastre, Maestrul Gervin imi spunea sa-mi accelerez studiile.
Conceptul imi era atat de strain la inceput incat ma intrebam ce voia atunci cand imi spunea sa fac in asa fel incat cei 16 ani de antrenament in Roba Somonului sa treaca mai repede.
Distractia nu facea parte, categoric, din invataturile Robei Somonului. Roba Somonului, ca multe alte ordine de preoti, implica rabdarea si sfintenia.
Ca niciodata, am realizat incetul cu incetul ca, in ciuda faptului ca 16 ani erau necesari pentru antrenamentul in Roba Somonului, eu as fi putut, probabil, sa diger invatatura Somonului in 15 ani sau poate chiar in 14 ani si jumatate.
Beneficiile acestei eventuale realizari nu-mi erau deloc evidente dar il iubeam pe Maestrul Gervin si nu doream nimic altceva decat sa ma apropii si mai mult de el.
Dar ce efort era necesar pentru a sta o ora in compania lui Gervin! Era atat de dificil de urmarit. Stiam ca era un mare doctor al Legii. Numai marii doctori ai Legii traiau in aripa pietrelor pretioase. Auzisem, de asemenea, ca intreaga cunoastere a lui Gervin era cunoscuta si respectata si in tinuturile vecine.
Totusi, deseori mi se parea ca el rastoarna principiile Legii cu susul in jos.
Recita versuri care nu erau niciodata mentionate de Roba Roz si parea des in dezacord cu parerile lor. Si, atunci cand il ascultam, nu puteam sa ma multumesc cu ceea ce invatasem si nu ma puteam relaxa.
Mereu imi punea intrebari. Acestea nu erau foarte complicate dar ma lasau deseori perplex. Daca aveam noroc si intelegeam pe deplin ceea ce voia sa spuna, el imi arata alte aspecte ale aceluiasi vers si deveneam ametit si fara cuvinte.
     Pentru inceput, a incerca sa-ti grabesti actiunile ajuta foarte mult procesul tau de trezire.”
Conceptul de ‚trezire’ era atat de vag pentru mine incat Gervin nu a vrut sa insiste.
„Si cum vei putea vreodata sa vorbesti cu zeii daca nu te grabesti?
Pentru ca zeii sunt incantati de ceea ce este rapid si detesta lucrurile incete!”
Ideea ca niciodata nu voi putea conversa cu zeii m-a socat.
Cand a vazut stupefactia de pe fata mea, Gervin a ras. Cu mana stanga a scos din cosul sau o para mare si zemoasa. Era una din extraordinarele pere ale Legii care se topeau in gura. A aruncat fructul in aer, l-a prins cu mana dreapta si l-a aruncat spre mine. Era ingrijorat pentru ca eram prea slab astfel ca intotdeauna ii placea sa ma hraneasca.
     „Stii ce sunt ritualurile focului, Szar?”
„Cele in care se pun ofrande in foc astfel ca focul sa le care catre zei” am recitat eu.
„Intradevar, sunt cele care fac asta. Ritualuri extrem de puternice, asta sunt. Ele ridica nivelul focului in interiorul preotului care le oficiaza. Ii fac ochii si aura sa straluceasca. Cred ca aceste ritualuri iti vor face mult bine. Vreau sa le incepi cat mai curand posibil.”
Dar, Maestre Gervin, novicilor din Roba Somonului nu li se permite sa oficieze aceste ritualuri!”
„Ei bine, atunci, spune-i lui Prates ca nu mai vrei sa fii novice!” raspunse Gervin cu vocea sa serioasa-vesela.
Ramasesem fara grai. A-l intreba pe Prates despre o promovare era un lucru total impotriva Legii si extrem de indolent.
„Ah, nu-ti fa nici o grija!’ a spus Gervin incepand sa zambeasca. „Hai sa mergem departe, la o plimbare.”
    
Atunci cand nu mai aveam nici un raspuns, metoda lui Gervin era sa ma ia la o plimbare, sperand ca miscarea ma va ajuta sa-mi activez mintea.
Ziua urmatoare m-a luat complet prin surprindere. Prates m-a informat ca urma sa fiu initiat in urmatorul grad.
Acesta a fost sfarsitul ucenicei mele.
Nu aveam sa mai port roba mea alba ci una de culoare roz-stralucitor – Roba Somonului!

     Ceremonia a fost magnifica. In mijlocul lampilor cu ulei s-au cantat mantre intreaga zi.
Sub indrumarea lui Prates, prietenii mei mai tineri carau instrumentele ritualice care erau necesare si in care Roba Somonului excela.
Numai dupa o jumatate de ora, m-am simtit atat de in inalt si atat de in extaz incat am lesinat, asa cum facusera la aceasta ceremonie multi alti novici inaintea mea.
Prates, om intelept intru Lege, a folosit o tehnica speciala bazata pe proiectarea unor forte puternice in centrii mei energetici.
Curand m-am aflat din nou in corpul meu fizic si ceremonia a continuat.
Prates a continuat sa proiecteze forte in corpul meu pe parcursul intregii zile si facea adevarate minuni. De fiecare data cand lesinam ma aducea in simtiri in mai putin de 20 de minute!
La sfarsitul ceremoniei (care a tinut pana noaptea tarziu si urma sa continue si pe parcursul zilei urmatoare), mi s-au incredintat simbolurile secrete si simbolurile de recunoastere din Roba Somonului.
     In zilele care au urmat, Prates a inceput sa ma intruiasca in cunoasterea ritualurilor focului. Erau sute de astfel ritualuri, fiecare dintre ele dedicate cate unui alt inger sau zeu si fiecare servind unui scop diferit: pentru fertilitatea pamantului, pentru curatarea energiilor negative, pentru binecuvantarea cursurilor de apa, pentru formarea copacilor-casa si umplerea lor cu o energie divina, pentru binecuvantarea plasei vii dintr-o cladire, pentru obtinerea longevitatii, pentru a cere zeilor diferite favoruri si asa mai departe.
Dar principiul general al acestor ritualuri era acelasi: era aprins un foc si ofrandele precum lingurile pline de ulei sacru erau aruncate in foc in timpul rostirii unor mantre puternice. Deseori, vocea preotului ce conducea ritualul era considerata ea insasi un dar pentru zei.
Focul si uleiul sacru erau doar formele exterioare ale proceselor puternice de energie.
De fiecare data cand era aruncata spre foc ofranda, un clic cosmic avea loc. Un impuls al Spiritului lumina constienta preotului si incarca spatiul din apropiere.
Capelele in care zilnic erau efectuate ritualuri erau incarcate puternic si impregnate de prezenta spirituala.
     Incurajat de Gervin si de Prates, am inceput sa performez ritualuri ale focului. A trebuit sa incep incet si sa ma acomodez treptat cu intensitatea spirituala – precautii indispensabile fara de care pretendentii la ritualuri ar fi facut febra, ar fi avut convulsii, ar fi fost cuprinsi de nebunie sau chiar ar fi murit.
Gervin privea aceasta ca pe o realizare majora si ma incuraja sa perseverez in practica mea.
Odata, pe cand mergeam de-a lungul aleilor templului, m-a intrebat: „Ai avut, in ultimul timp, vreo experienta mai interesanta in timpul meditatiilor din capela Lordului Gana?”.
„Maestre Gervin, din pacate nu am avut timp sa vizitez sfanta capela a Lordului Gana in ultimele saptamani din cauza ritualurilor pe care le invat.”
„Cat de trist intru Lege!” Gervin sa uita fix in fata lui intr-o directie in care eu nu vedeam nimic. Apoi declara: „Cred ca a sosit momentul sa te orientezi in principal catre ritualurile Lordului Gana.”
Dupa un timp isi fixa privirea asupra mea si adauga: „Si roaga-l sa te ajute sa te trezesti!”.
Am continuat sa ne plimbam. „ Daca Golden Cudgel nu ar fi fost un atat de idiot intru Lege!”, a spus Gervin pe o voce deosebit de politicoasa, „am fi putut sa-l rugam sa te ajute.”
Golden Cudgel era cel mai mare preot a lui Gana in templul Eisraimului, preot al Robei Auriu- Inchis.
„Dar mai bine ar fi sa-l rogi pe batranul Gana-Gerent. El stie o ingrozitor de mare parte legala din invatatura lui Gana.
     Gana-Gerent era un om foarte batran caruia nu-i mai ramasese nici un fir de par in capul lui stralucitor.
Purta o roba bej apartinand unui ordin necunoscut mie. Aceasta, apropos, era una dintre dramele mele. In timpul studiului meu in Sheringa, am petrecut ani intregi invatand despre Legea castelor, una dintre disciplinile mele favorite pe atunci.
Dar, dupa ce am venit in Eisraim, am descoperit cu groaza ca nici una dintre castele din tinutul meu nu erau reprezentate in templu.
Castele din Eisraim imi erau complet necunoscute astfel ca eram deseori in situatii jenante pentru ca nu stiam sa salut lumea in modul corespunzator.
     „Slava Lordului Melchisedek, Szar din Roba Somonului!” ma saluta Gana-Gerent cu un zambet larg care mi-a dezvaluit cei patru-si-jumatate dinti ce-i mai ramasesera. „Am auzit ca esti un mare admirator al lui Gana Inteleptul! Vino si aseaza-te langa mine, tanarul meu prieten intru Lege, am foarte multe sa-ti spun.”
Pentru ca stralucea cu acea particulara nuanta de auriu luminos ce iesea si din peretii vii din capela Lordului Gana, l-am placut imediat.
Gana-Gerent a inceput sa-mi spuna despre cateva dintre atributele traditionale ale Lordului Gana: coiful auriu pentru clar-vederea la distanta si cunoasterea totala, toiagul sau magic cu care a distrus multe forte intunecate in timpul razboaielor stravechi din ceruri unde zeii se luptasera cu titanicii lor dusmani, arheii.
Ma fascina in mod deosebit fiara cu 5 picioare care era gravata pe peretele din spatele altarului.
Cand l-am intrebat pe Gana-Gerent despre ea, mi-a raspuns: „Fiara aceea alba este un elefant.

     Este prietenul Lordului Gana. Dar piciorul din fata nu este picior ci este nasul lui!”.
„Nasul lui?” m-am minunat eu.
„Elefantul are un nas urias, de cel putin 10 ori mai mare decat cel al unui cal! Traiesc in lumea zeilor si in campurile de stele,” ma lamuri Gana-Gerent.
Oricum, ceea ce conteaza este ca simtul mirosului la Lordul Gana era la fel de puternic ca al elefantilor. Lordul putea mirosi pana foarte departe departe pe Pamant si in Lumea de Dedesubt.”
Am ramas cu gura cascata de admiratie.
Urmatorul lucru pe care mi l-a predat Gana-Gerent a fost indeplinirea ritualurilor focului ale Lordului Gana.

     Tot ceea ce trebuia sa invat erau mantrele invocate de Gana. Restul era similar cu celelalte ritualuri, toate erau variatii ale gesturilor, ustensilelor, florilor, granelor, culorilor pulberilor si a altor substante ce urmau sa fie daruite.
Totusi, la aceste ritualuri ale Lordului Gana, rezultatele erau mult mai spectaculoase decat la oricare alt ritual pe care il condusesem vreodata. Imediat ce mi-am proiectat vocea inspre flacara am fost transportat in inalt, in lumina Lordului Gana, ca si cum as fi fost carat de un elefant invizibil. Am pierdut complet notiunea timpului.
Cand m-am intors la mine insumi cel normal, zaceam pe podea. Bunul Gana-Gerent statea langa mine urandu-mi bun-venit inapoi in regat, cu zambetul lui larg: „Grozav de bine intru Lege, nu-i asa?”.
„Mm...”m-am ridicat in picioare, observand ca se facuse noapte. Straduindu-ma din rasputeri sa gasesc cuvintele potrivite pentru a descrie sentimentul de extaz si starea de explozie in lumina a inimii mele, am ezitat cateva secunde.
„Grozav de legal de bine!” am raspuns intr-un sfarsit.
Gana-Gerent a inteles.
„Atunci cand practici ritualurile focului, mai ales cele ale Lordului Gana, nu simti uneori un fel de energie puternica in jurul capului?” m-a intrebat Gervin intr-una dintre zile.
„Ba da”, am raspuns eu secretos.
„Speranta mea este ca aceasta energie sa te ajute sa te trezesti”, spuse Gervin. „Dar trebuie sa-l rogi pe Lordul Gana sa te ajute, pentru ca sunt multi adormiti fericiti care manuiesc Marea Lumina a ritualurilor solare ale focului si totusi nu se trezesc niciodata.”
L-am rugat pe Lordul Gana sa ma ajute. Dar nu-mi dadeam seama ce anume se presupunea ca trebuie sa dobandesc.
Luna dupa luna, Gervin m-a facut sa-mi indrept atentia catre schimbarile sigure din interiorul meu care, spunea el, indicau faptul ca ‚ceva trezire’ se petrecea in interior.
De exemplu, lesinam mult mai putin. O calitate puternica se trezise in corpul meu energetic (nu era nici o minune, de vreme ce imi petreceam cele 7 zile din saptamana stand, mai mult sau mai putin, in fata unei flacari), iar vocea mea era revigorata substantial de miile de imnuri cantate de la sosirea mea in Eisraim.
„Dar, dar, dar...” imi repeta Gervin, „tot nu ai nici o idee despre ce inseamna trezirea, nu-i asa?”.
Cand ma intreba asta, tot ceea ce faceam era sa raman tacut si sa incerc sa citesc raspunsul in adancii sai ochi gri-verzui. Vedeam ca el astepta o anume schimbare dramatica ce avea sa aiba loc in interiorul meu. Dar care?
Urmandu-i instructiunile, practicam iar si iar ritualurile focului.
Dupa inca un an de practica constanta, am inceput sa conduc procesele de ritual al focului.
Prates era fericit de progresul meu: „Buna scanteie! Buna scanteie!”, obisnuia sa spuna. Si, dupa ce mi-a urmarit eforturile imp de cateva luni, m-a invitat sa fac parte din echipa de preoti ce oficiau ritualuri in cripta Focului Etern.
     Prezenta energiei spirituale mentinuta de catre peretii vii din cripta inspira un fel de amestec de respect si teama. De fiecare data cand se proiecta in foc o mantra, in spatiul astral se puteau vedea scantei enorme de lumina.
In cripta te simteai ca si cum ai fi fost scuturat continuu de un cutremur de energie.
In timpul turei mele, Prates statea aproape de mine pentru a fi sigur ca ma descurcam cu puterea amritayagya.
Dar, paradoxal, nu am lesinat niciodata cat am fost de serviciu acolo jos. Ma imbogateam interior de Spiritul care vibra in cripta.
Acest fapt a trezit mari sperante in Maestrul Gervin. „Cand oficiezi amritayagya”, imi explica el, „esti mult mai treaz decat de obicei. Daca ai putea mentine starea aceea si dupa ce iesi din cripta ai face un progres foarte mare.”
Puteam sa-mi dau seama ca ma simteam diferit atunci cand eram in cripta. Dar cum? Si de ce?
Imediat ce paraseam cripta deveneam eu insumi cel normal. Si, mai rau, atunci cand eram martor la alte ceremonii, lesinam ca de obicei.
Adevarul era ca voiam din toata inima sa urmez instructiunile Maestrului Gervin dar pur si simplu nu stiam cum sa o fac.
„Continua iar si iar. Practica si roaga-te!” ma incuraja Gervin.