Getii - Partea I de Lundius publicat la 07.03.2009
Getii - Partea I
     PREA STRALUCITULUI SI PREA PUTERNICULUI PRINCIPE SI STAPÂNULUI CAROL AL XI-LEA, REGE AL SUEONILOR, GOTILOR SI VANDALILOR MARELUI PRINCIPE AL FINLANDIEI, DUCE AL SCANDINAVIEI, ESTONIEI, LIVONIEI, CARELIEI, Bremenului, Verdenului, Stetinului, Pomeraniei, Cassubiei si Vandaliei, principe al Rugiei, Ingriei, stapân al Vismariei si deopotriva al Comitatului Palatin Rhenania, duce peste muntii Bavariei, Jüllich si Clivie, prea credinciosului si fericitului August, prea bunului meu Rege si Stapân
     Prea stralucite si prea puternice REGE, prea blândule STAPÂN!
Cuteaza aceasta umila cartulie - si totusi demna de atentia unui spirit elevat - sa fie supusa privirii serenissime a Majestatii Voastre Regale; ei bine, da, pentru ca prin aceasta oricine îsi va putea aminti de acele lucruri despre care cartulia glasuieste si carora Maiestatea Voastra Regala li s-a dedicat, cu trup si suflet, înca din anii tineri - toate o marturisesc cu prisosinta: vreau sa spun JUSTITIA si ECHITATEA germana; acestor doua nobile misii si calitati li se adauga BLÂNDETEA de o rara finete si cu multa prudenta mânuita de Maiestatea Voastra Regala, asa încât în EA se oglindeste prefectiunea întelepciunii umane, asa încât, daca aceste însusiri ar fi reprezentate pe scena unui teatru, acesta ar rasuna într-o asemenea masura de strigatele si aplauzele multimii, încât s-ar raspândi pe întregul glob terestru pâna la capatul lumii.
Si nu e deloc de mirare, caci oriunde s-ar prezenta un asemenea spectacol, stergându-se lacrimile si mizeria unor bieti oameni nevoiasi, iar cei napastuiti pe nedrept / încarcati pe nedrept de povara unei pedepse privative de libertate /, vor afla libertatea si un refugiu lipsit total de griji la pieptul Maiestatii Voastre Regale; si de ce nu si alti cetateni, din alte paturi sociale, vor gasi salvarea alergând spre aceasta sfânta Ancora; prin miscari lente ale navei lor, vor descoperi si portul mult râvnit si locul cel mai tihnit, unde sa-si arunce ancora.
Asadar, conditia umana în acest chip si câte altele se restabileste, prevazând toate legate între ele, pastrând cu multa grija atât pe cele generale, cât si pe cele particulare, pâna si chiar bugetul statului mentinându-l, în chip fericit, constant, este foarte firesc sa fie salutat, strigându-se într-un glas, cu totul meritat, ca Tu, o Auguste, esti REGE si TATA AL PATRIEI (Pater Patriae).
Dar acest om urias, pe buna dreptate, este înconjurat de laude, pretutindeni si pe câmpul de lupta este încarcat de laude si de învinsi si de învingatori, fie batrâni, fie în floarea vârstei, asa ca laudele pe care eu i le aduc sunt cu totul neînsemnate fata de cea mai înalta stima pe care ar trebui sa i-o arat.
De ce nu am spune-o deschis ca Majestatea Voastra este în imediata apropiere a Dumnezeirii, pe buna dreptate, caci, dupa cum se vede, chiar si în aceasta mica ocazie - tiparirea prezentei carti - s-a implicat.
Cu adevarat sunteti întruchiparea Dumnezeului celui Mare despre care se crede ca nu poate fi abatut de nici o meteahna a omului de rând, sau într-o masura cu totul neînsemnata, caci El se înalta de la sine prin orice mijloc cu putinta.
Priviti, Înaltimea Voastra Regala, cu fruntea senina la acest omagiu mult prea modest, la cartile, deloc voluminoase, care Vi se depun, cu multa închinaciune, la altarul Maiestatii Voastre.
Pentru cartulia de fata sunt recunoscator mai întâi Maiestatii Voastre Regale si apoi celor devotati mie care au sprijinit publicarea ei, în frunte cu Altetea Voastra: fie ca si în viitor sa fiti la fel de blând la rugamintile, speranta si încrederea celor care apeleaza la marinimia Altetei Voastre ca la un Dumnezeu atotputernic al scumpei noastre patrii, precum si al întregului glob pamântesc si sa va avem sanatos si ferice cât mai multa vreme de aici încolo, spre bucuria celor care au nevoie de Maiestatea Voastra
Prea sarbatoreasca sa fie ziua si sa tina si la urmasii nostri, în care cerul ne-a trimis aceasta mult stralucitoare stea, stea prea binecuvântata, aducând cu ea pe pamânt bunatatea unui destin fericit - din cer sa ne-o trimita din nou si sa ne izbaveasca de toate relele.
Traiasca Augustus, doar prin el se salveaza, prospera tot ce-i bun pentru patria noastra; sa sporesca fortele ei, ocolita sa fie de rele, caci numai astfel va putea nazui catre culmi;

     Regina lui - mama, cine-i - desigur, e Hedwig, nascuta din sânge de nobil dintr-o familie de nordici Cu totul aparte vestiti pe Pamânt. Sa traiasca!
Ea care MAREA DRAGOSTE fata de popor întrupeaza!
Parte numai de bucurii sa aiba acuma si-n veci de-aci înainte!
Sa traiasca si sa înfloreasca UDALRICA, regina soata Si cea mai mare stapâna de pe pamânt, Pilda de cinste si onoare a spiritelor ceresti!
Sa înfloreasca si vlastarele regale prea demne de regat!
CAROLUS, înainte de toate, al carui schiptru va sta asa tihnit
Dupa ce a purtat razboaie mari, iar scuturile vor fi parasite în cer.
Ramâne mai departe familia sortita, urmasii; printre ei se numara nepotii,
Dar prin destine asemanatoare, de aceeasi stralucire.
Mereu sa aiba parte numai de lucruri BUNE,
Sa nu fie clintita nici de limita lucrurilor si nici de veacuri!
Acestea, Muza mea gratioasa îti ureaza,
Cântându-ti virtutile în note itite din inima.
Primeste, blândule REGE, primeste, Tu, GLORIA REGILOR,
Primeste aceste cuvinte nascute în sufletul meu înflacarat;
Si, oriunde ma aflu te cânta pe Tine cuvintele mele
În note atent rostuite, pe tine te-nalta, te cânta, atât cât ele-s în stare,
Se târasc pe pamânt ca o fibra subtire
Si-ti cad la picioare, la picioarele MAJESTATII VOASTRE SACRE.
Cu o credinta foarte devotata
Si foarte supus cât voi trai
CAROLUS LUNDIUS
     CAPITOLUL I
     Tablitele cerate împreuna cu celelalte manuscrise, atunci când vorbesc despre originea legilor paternale (nationale), fac referire la SAMOLSE. Despre el nu se stie foarte exact daca a fost sau nu om si când s-a nascut. Totusi, cei mai multi autori afirma, cu cea mai mare usurinta, ca s-a nascut într-un loc pe Pamântul Tracic. Pe atunci acolo locuiau Getii, "Qreikwn andreiotatoi kai dikaiotatoi " (Hdt., IV, XCIII, spre final), adica "cei mai curajosi si mai drepti dintre traci", cu cuvintele lui Herodot. Dintre virtutile laudabile, pe buna dreptate, este adaugata cea de neînvinsi cu care Procopius (IV, Hist. Goth., 419) îi înfrumuseteaza pe Goti. Cei care în Tracia erau numiti Geti au fost numiti pe vremea lui Procopius (istoric grec mort A.D. 562) Goti si în vremuri mai vechi fusesera numiti Sciti.

     Acestor autori le datoram încrederea cuvenita, caci ei sunt printre cei mai buni; pe lânga acestia, printr-o demnitate si autoritate strabuna, s-a impus si stralucitul Messenius (Praefata la ed. versific. a legilor semnata Ragvaldus) care în putine cuvinte, a aratat cu atâta claritate si perspicacitate ca cele dintâi legi la Svioni si Goti (Geti) au fost alcatuite de Samolse.
Ca aceasta concluzie este în chip necesar cea mai corecta, a învesmântat-o în cuvântul infailibil.
În subsidiar, daca mai era nevoie, s-au înscris dupa aceea opiniile unor straluciti savanti ca BOXHORNIUS (Hist., VII, la anul 401), LOCCENIUS (Antiquit. Sveog., lib. I, c. 1), SCHERINGHAM (De orig. Angl. , c. IX, X, XI), HACHENBERGIUS (De orig. Sved., § X1I, ff.), IACOB GISLON (în pref si Chron. p.m. 5 spre final) si în câte alte locuri unde se exprima aceeasi parere despre Geti, Goti si Sciti, pe baza diferitelor argumente si în mintea scriitorilor de discipline ale doctrinelor, scriitori printre cei mai luminati: acest adevar este perfect confirmat de nenumarate probe. De retinut acest adevar unic si anume ca Getii si Gotii au fost unul si acelasi neam si ca acestia s-au mai chemat si cu numele de Sciti (Joh. Magn. Hist., S. 4, lib. I, c. IV, f.f, Schol. Antiq. In Adam N. LXXXVII si autorii cap. urm.)
     Asadar ei sunt numiti GETAE, GOTHONES, GOTHINI, GETAR, GETTAR, JETTAR, JOTTAR, GAUTAR, GOTAR, ca si la indigeni, adica de la GA, GE, care e totuna cu GAU, GO, JO, GIO, GOJA, TERRA de Ia GIETA, care însemneaza a naste, a dezvolta, a raspândi cu mare larghete (altii sunt de cu totul alta parere si anume ca de la GAUT sau de la ATTYS, fiul râului Sangarius iubit de Cybele s-ar trage numele lor).
SVIONES, SVEVI, SVIDIAR, SVIAR, SVEAR, SVIANAR s-ar trage de la Attys, de data mai recenta; care mai este numit si ODINUS, SVIDUR, SVIUR, SVIFR, FTOLSVIDUR, SVIDUDUR, SVIDRIR, SVIDI, de la SVIDIA, însemnând a devasta prin incendii.
Si se mai adauga: SIGFADUR, SIGTHYR, SIGMUNDUR, SIGTHER, SIGTHROOR, SIGI; ba înca si GAUT, GAUTE, GAUTUR si WALGAUTUR, un ansamblu de nume administrative (de afaceri) si care se purta în acea vreme, desemnând si curaj si întelepciune si o finete încântatoare la toate popoarele învingatoare; distrugerea ogoarelor dusmanilor, incendii, asedii, a mai fost numita si ravagiu, ruina.
De ce nu si Thrasar (mai vulnerabil de cruzimea taierii si a arderii se cheama, nu rareori este atacata mereu ca sa fie expusa în public). Acesta mai este chiar si nume si obiect de cult al strabunului Attys prin cele mai nefolositoare jocuri (capricii) si magii; dupa aceea l-au invadat superstitiile, dupa cum aflam din monumentele Eddice în locul si la locuitorii SVITHI-OD, SVI-THOD, ni se transmite ca s-a dat de la sine un nume nou si perpetuu, acesta de abia pomenit.

     Si nici nu sunt experti în opere literare vechi care sa nege aceasta denumire pentru ODIN. Mai întâi, din motive gramaticale, asa trebuind sa fie scris numele lui, ca venind de la SVIDRIR, SVIDRISTHIOD si nu SVITHIOD; sunt un fel de sofisme, ca niste enigme pe care nu le poate dezlega nimeni. Dar multimea gramaticilor se umfla în pene, umblând dupa glorii zadarnice, precum ignorantii nostri, din vanitate, le considera admirabile.
Fiindca nu atât SVIDRIS, ci totodata prin alte titluri flexionare ale numelor, poate fi recunoscut Odinus, dupa cum deja am aratat mai sus. În cazul acestor vocabule în dezordine este întotdeauna mai clar daca nu se exprima decât în cazul unei multitudini de exprimari legate de acest cuvânt. Astfel este rezonabil de la GAUT sau GAUTUR, GAUTLAND, de la SIGI sau SIGTYR, SIGTUNA, de la SEMMINGUR, SEMMIING - HUNDRA, de la RAUMUR, RAUMELF, RAUMARIKE, de la INGI, INGLINGAR, de la SKIOLDUR, SKIOLDUNGAR, si se vor gasi în genul acestuia cu miile, unde cel de-al doilea caz, nu clar, ci precis, spre care se înclina, este de preferat.
Vezi pe lânga acestea si alte documente de istorie - Thorstiens viikings soanr saugu (c. I), unde pot fi citite tocmai aceste cuvinte: pad eru Kallader Alfheimar, er Alfur Konungar ried fyri. Afheimo de la numele de rege Alfo. Ce vrea sa spuna?
Ca atacatorul, în opinia sa, ar avea mai degraba nevoie sa dovedeasca un alibi; dintr-un motiv similar cuvântul SVITHIOD suna popular SVEON si mai mult, si ca întreaga afacere, în sine, în aceasta maniera este spusa, ca se poate duce la bun sfârsit numai prin sabie.
     Apoi, aceasta vocabula de ODINUS pare sa fie cu mult mai veche decât sosirea lui pe lume. Iata pe ce se bazeaza cei care sustin acest lucru: sigur este ca nu s-a facut niciodata mentiunea acestui nume, înaintea aparitiei lui Odinus, nici de catre scriitorii straini si nici de catre cei indigeni.
Ei se forteaza sa impuna contrariul cu abilitate si prin bagatele, ca dupa cum reiese din scrierile Eddice, asa ar sta lucrurile. Caci astfel se gaseste în prefata scrierilor Eddice, unde în ambele carti, scrise cu multa grija, ei numesc DROTZET al Inaltului Tribunal Pretorian, eroina prea cerescului si însotitorului, stapânului, MARELUI GABRIEL de la Gardie, pe care Academia din Upsala o are de multa vreme. Odinus a plecat de acolo în Sveonia al carei rege era Gylso.
La el ajunsese cu faima numelui asiaticilor, cel caruia i se spunea AESIR si care, la urcarea lui pe tron, i-a invitat pe toti: acestia au dat curs invitatiei, fara zabava
. Oriunde ti-ai fi îndreptat privirea, nu vedeai decât recolte înfloritoare, caci pretutindeni înflorea pacea, printre localnicii de buna credinta, erau acceptate de ei acele lucruri care erau gândite, în vreme ce pentru altii, stiinta si excelenta formei erau mai ademenitoare.
Odinus, acolo unde a vazut ca-i merge recoltei si ca solul este fertil, a ales locul pentru cetate, pe care acum localnicii o numesc Sigtuna, thadan, spune autorul, for Othin et Svithiod.
De aici, Odinus a sosit în Sueonia, dupa cum se numeste ea astazi. Cu numele acesta se etaleaza ea, dar, în afara de acesta, ea s-a numit mai înainte Svithiod dupa cum o confirma scrierile Eddice editate de prea-deliberatul Ressenius, fiind vorba de o editie rezultata prin colationarea mai multor exemplare: Esstr thad for han nordut that sein nu heiter.
Cuvinte care sunt absolut aceleasi, ne asigura interpretul danez; aceasta concorda si cu versiunea latina a islandezului Olaus Magnus din anul 1629.

     Prin urmare este vorba de acelasi loc care acum se numeste Svithiod, adica Svecia.
De aceeasi parere este si Stephanus Olaus Islandezul când, în anul 1646, demonstreaza interpretarea ornamentata a Hauniei. Dar despre aceasta si despre multe alte cuvinte, nu mi se pare util a face apel la mai multe precepte decât s-a facut pâna acum - ajunge.
     CAPITOLUL II,
     Cei mai neînvinsi prin virtute si fapte si care mai sunt cunoscuti si sub alte nume, atât titulatura cât si orasele si popoarele le sunt comune; au subjugat multe alte popoare prin asediu, le-au adus sub stapânirea lor.
De ce?
Asa cum din pamântul însamântat ies ierburile verzi, grâul cu tija noduroasa se înalta zvelt la suprafata pamântului cu spicele-i iesite ca dintr-un pântec, oare nu tot astfel au iesit si din Scandinavia noastra, în diferite momente ale istoriei, o gramada imensa de colonisti si s-au raspândit, din acest pântec, în toate partile lumii, dupa cum se vede?
Acest lucru a fost întarit ca atare, cu mult înainte, de catre Jornandes, numind aceeasi Scandinavie "o fabrica", "un pântec al natiunilor".
De buna seama acestia au fost Getii sau Gotii care adesea, înainte si dupa Christos, au colindat înarmati pamântul în lung si în lat si l-au cucerit; în sustinerea tezei ca acestia au plecat din Gothia sunt mai multe argumente.
Si mai întâi de toate, acest adevar istoric este sustinut de:
I. Monumentele vechilor poeti pe care ai nostri îi numesc SCALLDI;
descrierile lor se sprijina pe atare argumente care, de la natura, sunt imuabile. Acestea sunt deduse chiar din cer, din soare, mare, lacuri, izvoare, râuri, copaci, munti si din altele; de unde si adevarul poate fi clar perceput.
II. Deplina concordanta a istoriilor nationale cu cea a cartilor si analelor.
Dupa cum lui Olaus Petri (autor al unui Chronicon) i-a scapat sa specifice acest lucru, eu însumi nu stiu în ce chip au fost smulsi de catre altii si dusi cu forta în alte locuri Gotii acestia.
Date fiind împrejurarile, de o foarte mare nestatornicie, de fapt din necunoasterea adevarului, au fost cuprinsi în preambulul Cronicii într-un context ridicol si stupid.
III. Consensul general al scriitorilor straini, pe care cu greu îl vom distinge.
De ce?
Pentru ca aproape nu exista nici un loc, nici atât de lung si nici atât de ascuns pe care teroarea virtutii Gotilor sa nu-l fi patruns, în acele timpuri. IV. Legile Ostrogotilor în Italia, legile Vizigotilor în Spania; pe lânga altele, ba chiar multe ale Longobarzilor, Burgunzilor, Francilor, Alemanilor si ale altor neamuri (V. Aug. Buchn. Saxon. Soll., p.m. 43 si stravechile legi ale diferitelor popoare si neamuri), care au fost de origine certa si evidenta, dupa cum o arata numele, percepute ca atare cu ochii si mintea.
V.Se adauga si confirmarea regelui Carol al IX-lea privitor la Dreptul comun al lui R. Christophorus; si nu numai prefata lui Stiernhielmus la legile West-Gotice, care, printr-o decizie publica nu fusesera editate astfel la început, ci printr-o unire intrinseca a codului de legi antice ale lui Lindenbrogius
. VI.Si nici nu trebuie deloc trecut cu vederea ceea ce, în cuvântarea sa, acel Johannes Scitul, tratând cu eruditie tocmai despre aceste legi gotice, a afirmat cu eleganta despre vechimea si virtutea militara a Sueonilor si Gotilor. Si cu ce talent nemaipomenit a scris acest prea frumos opuscul, de mâna, de aceea, si în putine exemplare si de foarte putini poate fi folosit: tocmai de aceea nu m-am îndoit nici o clipa de faptul ca a fost transcris cu cea mai mare atentie
. Care, printr-un sir continuu al cuvintelor, asa se va citi:
Ce vreti mai mult? Olaus Magnus relateaza ca a vazut cu ochii lui în Italia, la Perusia un volum de legi gotice / getice, scris cu caractere gotice si ca, în ciuda vechimii acestui monument literar-juridic, caci desigur se scursesera multi ani de la acea perioada de când Gotii locuisera Italia, era cu grija conservat si custodiat de catre Perusieni.
Acest volum este o carte continând legi ale Gotilor, reunind un ansamblu de legi, de care se folosesc si astazi Suetii si Gotii, asa ca s-au descoperit exact aceleasi legi care sunt si astazi în vigoare.
Aceasta concordanta a continutului legilor ne-a condus spre un argument foarte sigur si anume ca Gotii, când au plecat în Italia, au luat cu ei si codurile de legi.
Autoritatea mai ampla a acestui Olaus a fost scoasa în evidenta de ilustrul barbat Joannes Metellus Sequanus, cel mai stralucit istoric al împaralului romanilor, Rudolf al II-lea, care atât mie, cât si prea nobilului barbat Johannes Rosenhan din colonia de Torp, a facut cunoscut în lacasul stapânului Neulandiei, Carol Uthenhov, si a sustinut mereu ca aceasta carte, chiar înaintea anilor '50, a rasfoit-o împreuna cu fratii Joannes si Olaus Magnus. De ce? Pentru ca prea stralucitul principe, stapânul Fridericus, duce de Braunschweig si de Luneburg, i-a aratat prea-luminatului si prea-puternicului principe, Stapânului Carol si desemnat rege al Suediei si prea-milostivului meu stapân, cu o nobilissima frecventa a celor mai mai nobili oameni, nu cum aratase mai înainte, ci acelasi volum, cu care fusese plecat la Roma în Perusia si pe care îl vazuse cu deosebita admiratie.
Dar au mai fost vazute mai multe monumente - semne de straveche virtute a stramosilor nostri, Gotii, prin Italia si prin alte regate cu prilejul peregrinarii lor, cu mult tâlc si cu buna rânduiala întocmite în jurnale de calatorie, cum este si cazul celui dat la lumina din întâmplare, de nobilul tânar Johannes Gabriel Sparvenfelt: acesta este în mod fericit si cu ingeniozitate adnotat; astfel, gratie destinului care guverneaza totul, în cele din urma, au putut fi recuperate. V. Legile stravechi paternale ale tuturor gotilor si, în parte, privitor la expeditiile la West-Gotice, atât cea militara, în Grecia, cât si în alte locuri, cu un cuvânt, se mentioneaza clar regiunile migratiei.
Toate acestea au fost clar aratate la locul lor. Sigur este ca Grotius (Proleg. Hist. Goth. Melancht. în Cronica Busbeq. Ep. IV. Scal. lib. III) întareste ideea ca la Marea de Azov chiar si în zilele noastre sunt vii obiceiurile, limba si numele Gotilor. El mai adauga numeroase nume în limba persana5 de locuri scite, locuri pe care Persia le stapânise multa vreme, de-abia acum, pentru prima oara transmise.
Apoi, despre folosirea actuala a unor cuvinte gotice în Chersonesus Taurica (Crimeea de azi) si în Tartaria Praecopensis ne-o marturisesc barbati prea ilustri ca Melancht., Busbeq., Scal., Vulcan., Boxhorn., Rachel. Chiar si Verelius al nostru (Chron., p.m. 338, Vulcan în ad. dit. Not. la Jordanes, Boxhorn. Hist. Univ. ad. Rachel De jure Publ. Imp. Germ. CXIII), a aratat pe marginea textului si la notele facute adaugirilor operate de Vulcanius, ca nu putine din acele cuvinte sunt absolut getice. Din acelasi motiv, pot fi si celelalte trimise la aceeasi origine, vazute pe aceleasi scrieri. Chiar acesta este un motiv de îngrijorare exprimat în recent aparuta carte a ilustrului barbat Wolff si a deja disparutului Verelius, pe care noi o lasam spre a fi dusa la bun sfârsit.
VII. Migratia naturala a popoarelor spre sud sunt vorbe apartinând lui Cromerus (I, I, CXV, de R. Pollon). "Este mult mai normal", zice el, "ca popoarele nordice sa migreze spre miazazi. Acesta este cazul Cimbrilor, Gotilor, Vandalilor si Longobarzilor".
Dupa cum spuneam mai sus, ceea ce i-a separat pe Goti de celelalte popoare, acestea sunt sanatatea si robustetea corporala; scriitorii care se respecta afirma acelasi lucru: caci ei au trupul alb, pletele blonde si sunt mai înalti cu un cap decât altii
Prin aceste calitati blonda Ceres va naste o mladita mareata, asa cum a cântat Lucanus (Lib. IV, De bello Civili, p. 104); pe lânga altii, acesta a fost Procopius (Lib. I, Hist. Vandal.), care a adaugat:
"Natiunile gotice au fost multiple si odinioara, dar sunt si astazi. Cele mai nobile dintre toate sunt Gotii / Getii, Vandalii, Vizigotii si Gepizii care mai fusesera numiti Sauromatii stravechi si Melanchleeni. Sunt unii care i-au numit Geti pe acestia."
Dar acestia, adica Getii, nu difera deloc de Goti decât prin nume: toti au trupul alb, pletele blond rosiatice, foarte înalti si frumosi la chip.
Legile le sunt comune si nici cultul zeilor nu îi deosebeste pe unul de celalalt.
Iata ce spune Coelius prin gura lui Horatiu (c. II, c. XXI, la Horat. Epod. XVI): "Si nici Germanii salbatici nu au putut fi îmblânziti de invazia Teutonilor si Cimerienilor cu ochi albastri. Ei îsi duc viata sub Polul Nord, dupa cum ne transmite Vitruvius sunt foarte corpolenti, au piele alba, firul parului drept si rosiatic, ochii de culoarea cerului albastru si au sânge mult; ca urmare a unei îndestulari umorale, sunt foarte rezistenti la geruri. În timp ce cei care traiesc în regiunile sudice sunt mult mai scunzi, sunt bruneti, au parul ondulat, ochii negriciosi, au picioarele betege si sânge putin". Bonfin. (l.c.): "Nu stiu ce anume lucru special si propriu influenteaza pâna într-atât fiinta umana legat neaparat de locul în care s-a nascut - asa încât numai dupa aspectul exterior, dupa constitutia trupului, poti numaidecât sa deosebesti un German de un Gal, un Gal de un Hispan si, ca sa fiu si mai explicit, pe un Insubru de un Ligur, un Ligur de un Etrusc, un Roman de un Venet, un Venet de un Florentin". La fel cum se pronunta Procopius despre Goti, relateaza si Alphonsus Carthaginezul si împaratul Constantin Porphirogenetul (Anat. Reg. Hisp., c. IX, Const. Porph. ref. Hachenb. Orig. Germ. n. XVIII spre final), la fel o face si Lucanus (De bello civ., lib. 11).

     "Sciticul Masaget nu se opreste la Istru, el strabate mai departe înspre nordul îndepartat, la Suevii cei blonzi si corpuri albe".
De comun acord cu acestia se exprima si Lucretius (De R. Nat., lib. VI):
"Ce osebire, ce-i drept, între cerul Britaniei însasi
Si între cel din Egipt unde bolta albastra se-nclina,
Sau între cerul din Pont si-acel al orasului Gades
, Si al tinutului unde sunt negrii cu fetele arse.
Astfel sunt patru tarâmuri cu tot osebite-ntre ele
, Caci fiecare îsi are si vântu-i si partea din ceruri."
Vezi si la Tacitus (De vita Julii Agricolae, c. XI) locul în care se relateaza despre pozitia cerului care daduse corpurilor umane un anume habitus; iar la Diodor din Sicilia (Bibl. Hist., c. 8, p.m. 212) care pomeneste despre parul Galateilor care creste în functie de natura (ek fusew).
Vezi si Cicero (De Divin., lib. 11, p.m. 1 23), care si el, prin cuvinte foarte clare, vine sa confirme absolut acelasi lucru. "De ce? zice el: deosebirea dintre locuri, oare nu este firesc sa atraga dupa sine si progenituri diferite la oameni? Pe acestea le putem trece în revista cu usurinta: de ce exista deosebiri foarte mari între Etiopieni si Sirieni în privinta trupurilor si sufletelor lor, dupa cum este de diferita si regiunea de bastina: de unde se poate întelege ca la nastere conteaza mai mult asezarea pamântului (locurilor de obârsie) decât traiectoria Lunii."
VIII. La Înainte-Statatorul celor Sfinte din aproape întregul Univers Crestin, la Conciliul Regal a fost spus acest lucru de catre energicul Nicolaus Ragvaldus (pe atunci ca delegat de Wexionensus, trimis la numitul conciliu, mai apoi chiar înalt pontifice de Upsala (v. C. Stephanus) la care au subscris cu totii, lucru cuprins în Actele instrumentate ale conciliului si chiar în istorii. Acest lucru se gaseste în discursul prezentat acolo si cu anexa unei contestatii solemne, publicat atât în latina, cât si în limba paterna.
IX. Este atacata autenticitatea confirmarii date legilor lui CHRISTOPHORUS' regele Sueoniei, Daniei si Norvegiei, care se pastreaza pâna în zilele noastre în Arhivele Regatului (Istoria straveche a lui Ablavius, ramasa în manuscris confirma faptul ca legile Regatului Sueoniei erau comune cu cele ale Danezilor, întrucât sunt iscalite de regele ambelor regate. Si aceste argumente sunt importante, deoarece de catre noi, juristii, se întelege deposedare juridica (evincentia) si care tocmai "într-un atare prilej, aproape numai printr-un semn ar fi fost suficient sa-l obtii.
     Am spus si în paragraful precedent ca aceasta este opinia comuna a scriitorilor: aceasta este forta adevarului care atrage dupa sine acordul unanim.
Si cine dintre istorici s-a îndoit, cu adevarat, de aceasta?
Daca, din prea multa preocupare fata de noutate, negi acest lucru, atunci este nevoie sa negi totul: daca vei spune ca aceasta este o minciuna care vine de la cei vechi, atunci este nevoie sa spui ca toate sunt minciuni.

     Asadar, ce forta mai puternica decât cea a istoriei, careia se cuvine sa-i dai crezare, decât mandatele celor vechi transmise noua prin monumente. Si de ce chiar ei despre care este vorba acum, Gotii, Longobarzii si ceilalti; de aici se marturiseste ca au plecat în diverse colturi ale lumii: în ce anume directii si în ce chip; prin propria marturisire a tuturor, în calitate de fiinte vii, dotate cu vaz, cu prudenta, a celor a caror memorie înca nu a dormit, observ ca mi se cuvine sa arat în întregime adevarul si sa dizolv neîntelegerile.
     Asadar, sa începem cu Jornandes, el însusi got care si-a extras opera din scrierile anticilor; el relateaza ca Gotii au venit din SCANZIA (Scandinavia de azi) exact ca un roi de albine (De Getarum sive Gothorum origine et rebus gestis, C. I, II, III, IV, V). Apoi ne arata ce vrea sa însemne aceasta SCANZIA si natiunile care o locuiau; astfel, folosindu-se de un vocabular bogat, ne arata chipul în care Gotii si-au parasit lacasurile. Asa ca el numeste Scandia noastra drept fabrica a popoarelor, un pântec al natiunilor.
Ceva mai departe apoi ne arata raspândirea Gotilor de rasarit si a celor de apus, desi la inflexiunea vocii Getilor îi numeau pe acestia Ostrogoti si Vizigoti. Întelegeti deci: cu o alta trupa de goti au plecat din Scanzia (sub conducerea regelui Berich (a se citi Herich), aminteste Jornandes; lucruri de care vorbise mai sus, acum le repeta pe scurt.

     Procopius ( Hist. Goth., IV, fragment, p.m. 241 si 248) îi scoate pe Ostrogoti si pe Vizigoti din aceeasi Scanzia, precum si pe Longobarzi (deci, i-a adaugat aceluiasi fragment de istorie si pe acesta, legat de tinuturile locuite de Goti).
La fel procedeaza si Procopius, adaugând la ei si alti nenumarati Vandali (la Tacitus, De Mor. Germ., c. II, îi gasim sub numele de VANDALII, la Procopius si Zosimus bandiloi, iar la Eutropius ouandaloi, cu variantele Vandeli, Vindili, Vinili, Vinuli, Winili, Winuli), la Goti întarind ca au aceeasi origine: Goqoi te eisi kai Bandiloi kai Ouisigoqoi kai Gepaide? ("Gotii sunt si Vandali si Vizigoti si Gepizi", Hachenberg, Orig. Germ., XIII); ca Vandalii s-au adaugat celorlalti Goti, ne-o confirma o sursa de mare încredere (Procop., Vandal., lib. I, lib. IV, c. 39) - sub regele Gilimer care se bucura de o mare simpatie; el a avut sub conducerea sa întreaga progenitura a neamului si pe cea mai nobila; dintre scriitorii care se bucura de cea mai mare încredere este Grotius (Proleg. Hist. Goth.).
     Deopotriva si Paulus Warnefridi longobardul (De Gestis Longobardorum, lib. I, c. II), dupa cum el însusi ne-o marturiseste, facând o mentiune despre natiunea lui, s-a dovedit ca locuitorii sai (longobarzii) împreuna cu Gotii, plecând din Scandinavia noastra, s-au apropiat de Scandinau. Johannes Boëmus (De Mor., leg. et ritibus omnium gentium, lib. III, cap. 8) o numeste chiar cu acelasi nume, dar si cu multe altele; apoi chiar la Ptolemeu avem mentionati Gotii care locuiau pe Vistula. Desigur ca si Mela (lib. III, c. 6) îi numeste la fel, cu acelasi cuvânt.
La fel si Plinius (IV, 1 2), precum si Solinus (III, 19 si 20).
Chiar aici în Scandia (exact cum o spusese si Plinius) afirma Isidorus (Init. Chron. Gothorum) ca a existat cel mai vechi regat al Gotilor.
Si cum foarte corect aminteste, acesta s-a nascut din regatul Scitilor.
De aceea Dexippus (lib. II) în cartile sale dedicate treburilor Gotilor, si le-a intitulat Ta Skuqika ("Faptele Scitilor) ca sa fie clar pentru toti scriitorii de buna credinta acest adevar istoric.
Iar Eunapius îi pomeneste pe Sciti într-un limbaj confuz, idem Ammianus; iar Ablavius Gothus, printr-un limbaj ales, vorbeste cel mai acurat dintre toti (Nicol. Ragv. Orat., p.m. 165 ex Ablav.). Dar Dio Chrysostomus în cartea despre razboaiele Gotilor, le zice Getikon, "getic". Sa-i mai adaugam si pe Zosimus si pe Zonaras, în mai multe locuri din operele lor; pe lânga acestia, însusi Plinius îi numara pe Geti în rândul popoarelor scite (IV, 12); la fel si la Trebellius Pollio (Vita Galieni et Claudii), la care Austrogotii sunt cuprinsi în numarul acelorasi neamuri.
Aici se adauga si Anastas. (Hist. Chronol.) Skuqai oi legomenoi Gotqoi ("Scitii care sunt numiti Goti")
. Rosendius ( Antiquit. Lusit.): "Multe popoare", spune el, "îsi trag numele gotic de la Scania, un lucru trecut cu vederea de catre scriitorii vechi si înfatisat confuz sub titlul de Getica". Jacobus Bergomensis (Suplem. Chron.): "Popoare care au fost numite de catre Greci si de la care si-au tras numele Scythia si Gothia". Schedel / Senensis: "Scitii de la care îsi trag numele Svecia si Gothia". Heinsius, în Paneg. Gust. Magni afirma: "Geografii de mai dincoace au separat Getii din vechime de Goti, fara sa o vrea.
Ei nu si-au dat seama ca Getii sunt destul de asemanatori cu Gotii si în numeroase carti ale celor vechi, autorii se sprijina atât pe marturiile Romanilor, cât si pe cele ale Grecilor, caci atât numele, cât si obârsia le sunt comune". De aici Ferrarius relateaza în legatura cu acest adevar istoric, aducând în memorie pe cei mai seriosi scriitori a caror autoritate se impune ca o marmura (Paneg. R. Christ. laud. dic.).
     Dar toate aceste afirmatii nu coincid întru totul cu istoriile noastre si cu Analele stravechi ale Sveoniei?
Desigur ca da! "Scitii si Getii se trag din Japhet carora mai târziu, dupa Goti, li s-a spus Sueones" (cf. Chron. si Hist. Pat.).
Trec acum peste Imperiul Scitilor care se întindea pe tot globul si despre care relateaza pe larg Herodot, Xenophon,Strabo, Diodor din Sicilia si câti altii si în câte locuri si ale caror afirmatii sunt în deplina concordanta cu toate istoriile importante si cu analele nationale.
Despre Hispani a auzit si Alphonsus de Villa Diego Hispanul (Chron. Goth. Regni p.m. II): "Gothia se afla în Scandia, zice el, patria naturala a neamului nostru gotic, de unde ei însisi au plecat si unde ei astazi îsi au înca domiciliul regal si statal". La aceasta afirmatie consimt si Roderic. Tolet. (Rerum in Hispania gest., lib. II, c. 4); Joh. Lup. (De J. et J. Regni Navari, VI, 4): Alphons. Carthag. (Anac. Regum Hisp., c. IX) si altii.
     Cât despre plecarea Gotilor de aici în Italia, Italii însusi o marturisesc într-un singur glas, lucru ce, de buna seama, a folosit ca argument în istoria alcatuita, parte tiparita, parte scrisa de mâna care se pastreaza la Biblioteca Vaticanului la Roma, nu atât în latina, cât mai ales în dialect italic, în ea fiind cuprinse faptele Gotilor transmise Posteritatii.
Aceasta nu si-au propus atât sa aduca laude marete Gotilor cu eleganta si cu fermitate, ne-o spune ilustrul barbat Octavius Ferrarius ( Pan. Chr. Reg., p. 7, 8 si 19). Legat de aceasta si Sigonius (De regno Ital., lib., I, p.m. 11) dovedeste ca pe Gotii însisi nu i-ar fi nascut imperiul etern al Romanilor în Italia, ci invers, caci, dupa cum spuneam, fauritorii Italiei au fost Scitii.
Pe lânga alti scriitori preocupati de originile Gotilor/Getilor, s-a numarat si Cato, din care ni s-au pastrat fragmente care supravietuiesc si astazi.
Astfel ca nu a fost de mirare când Plautus a numit Italia barbara (Poenul III, II, 21). Pe sacerdotul italic al lui Hercule l-a numit Poticium cel barbar, iar ritualul italic, barbar. Orasele italice si ele au capatat epitetul de barbare. Legile italice sau romane si ele au fost etichetate ca fiind barbare (Bacchid., I, 11, 15; Casin., II, VI, 19; Capt., IV, II, 104 si III, 1, 32) si traduse în latineste în maniera barbara.
Si de ce nu as spune-o, si ziua de sarbatoare, precum si altele, au fost considerate barbare, odinioara acestea fusesera denumiri acceptate la toate popoarele, cu exceptia grecilor.
Ba chiar si cele mai vechi cuvinte care la origine au fost tusce (de la Toscana în Etruria, adica etrusce) si scite, sunt clar convingatoare ca sunt gotice, cf. Plaut., Asin., prol. II si Trin., prolog. XIX. Verbul pultare ("a lovi usor") pe care Plautus îl foloseste foarte des, provine din cuvântul nostru pulta sau bulta (Dictionarul latin-francez, a 5-a editie, Hachette, 1923, ne ofera explicatia ca pulto,-are este un arhaism pentru pulso,-are, "a lovi", "a bate la usa", la Plaut având sensul de "a bate usor în poarta / la usa" si, cum poetul comic Titus Maccius Plautus, calificat drept un pictor inimitabil al naravurilor populare, a trait între anii 250-184 î.e.n., este foarte evident ca din limba geto-daca vin toate cuvintele barbare prezente în comediile lui si nu din gotica propriu-zisa, gotica fiind la rândul ei o getica ornamentata, dupa cum ne-o arata izvoarele vechi, cu atât mai mult cu cât Gotii au aparut pe scena istoriei (Gotii de rasarit si Gotii de apus - Ostrogoti si Vizigoti) la mijlocul sec. IV (350-375), cu Amaler si respectiv Hermanrich (350-375), imperiu, distrus de huni; W-G cu Alarich (395-410) au navalit în Italia (în 410 au ocupat Roma); Rekkared (586-601) > catolicism; ultimul rege a fost Roderich (710-711). W-Goti ultimul rege Teja cade la Vezuviu 552; au disparut în 601 A.D., deci domnia lor s-a întins pe o perioada de 2 secole si jumatate.
     Asa ca, fara urma de tagada, toate cuvintele barbare folosite de talentatul comediograf latin Plautus sunt forjate din limba geta, caci Getii si Dacii fusesera pe pamântul italic cu mult înainte de întemeierea Romei si au ramas ca atare la ei acasa, la care s-au adaugat prizonierii de razboi - unii redusi la sclavie - de aceea si personajele-sclavi ale comediilor si eline si latine se numesc pur si simplu Davos sau Davus, Getes sau Geta.
Verbul mulcare ("a mulge") nu este un cuvânt latinesc, o recunoaste deschis însusi VARRO, dar o recunoaste deschis si Gellius (Noct. Attic., lib. XI, c. 1). Caci, de fapt, în acelasi chip, mulgând lapte, se trage din tâte (uger), ceea ce printr-un sermone vernaculo, adica cuvânt popular (la Varro, însa, prin sintagma vernacula vocabula se întelege "cuvinte latine"), noi spunem mulka, molka (Thys. si Gronovius la Plautus, Stich., III, 1, 19; Fragm. Legum Sueon. et Goth., c. XVI). Exista unii care sustin ca mulgeo si mulceo ("eu mulg"), de aici si mulcto sau mulco ("eu pedepsesc") ar veni din grecescul amelgw ("eu mulg"), când de fapt se cuvine sa cautam izvorul comun, mai înainte de toate, în Scitia. Halophantam , un cuvânt pe care stim ca-l întâlnim la Plautus (Curcul., IV, I, 2), precum si la Salmasius si la Scaliger, în calitate de comentatori ai aceluiasi pasaj; la fel stau lucrurile si cu cuvântul bustirapus (la origine înseamna "hot / profanator de morminte"), Bust-ei-rapr care în limba gotica veche / adica getica înseamna "barbat", este folosit de Plautus cu acelasi sens de "barbat chel", care nu are nici un fir de par pe cap spre a putea fi numit în toata legea (vir bonus); la Plautus (Merc., V, 2, 85 si Rud., II, II, 9) se foloseste cuv. MACHAERIA cu sensul de "sabiute" si acesta este cuvântul gotic vechi MAEKER, de unde l-au luat si grecii maaira ("satâr"); de socco, socca (de la cuv. soccus, o botina speciala pe care o încalta actorii de comedie), folosita de Plaut în Soldatul fanfaron, ultimul act (comp. cu Mercat., V, II, 85; Rud., II, II, 9 si Edd. Havamal., LXXI) este de origine scita, iar goticul SOLA (vezi Bacchid. II, III, 98) raspunde perfect acestui cuvânt; SCURRA ("bufon", "parazit", "jongleur") care la cei vechi însemna "a însira vorbe goale / sarcasme spre a stârni râsul celorlalti", ne duce la sensul lui SKURA din limba noastra populara, însemnând "vorbaret", "flecar".
Si care e situatia altor cuvinte pur scite pe care le întâlnim frecvent la ENNIUS, PLAUTUS, CATO, VARRO si la multi alti autori, din care citam o parte; vinnula, cista, cistula. cistellula, herus, herilis, heres, heredium, herediolum, caput, arca, arcula, cippula, nasus, denasare, casteria, claro, clarifico, claritas, claror, claritudo, clarigatio, mundus, mundare, vocare, advocare, fallere, velare, stygius, carcer, carcerare, gelu, cura, curare, stare, urbare, turbare, nomen, nominare, meminisse, taberna, tabernarius, catus, catc, nicere, nere, nictare, sputare, insputare, caupo,stega, puteus, potus, putus, putillus, baltheus, pipare, pipire, boreas, rica, ricula, ricinium, acheruns, boia, rosca, pellis, palla, pallium, pallula, palliolum, palliolatus, paludamentum, paludatus, palatum, palatium, specio, cum compositis, specto, speculor, spiculum, speculator, speculum, specus, spelunca, species.
Revenind la stravechiul cuvânt PAN, analizat mai sus, am constatat ca este si elin si italic si germanic, pentru ca la origine este cuvânt scitic, adica getic.
Lui legere ("a citi") din latina îi corespunde legein în greaca, iar în limba noastra este lesa / läsa, iar la Wulfila legunt ("ei citesc") (Math., VI, 26) se gaseste lisan. Zythus, la Diodor din Sicilia Zuqo, nu este nici cuvânt egiptean si nici grecesc de la zew care înseamna "a fierbe", ci este pur gotic, caci grecescul Zuqo la noi se zice seth sodh, unde th este exprimat prin th sau dh (o confirma Arngrim, lib. I, c. III) si de la el si Verelius (Runog. Scand., c. VII, c. III); de aici s-a format verbul sieda, siuda, în germana sieden, însemnând "a fierbe", "a topi".
Spunem, de pilda, o bautura din orz fiert; grecescul teirw, latina tero ("eu zdrobesc, farâmitez, macin") vine din verbul nostru teira / tera, de unde handtera ("a macina / zdrobi manual"; qin sau qi qino ("gramada", "cumul") se spune ca vine de la qew, însemnând "cu carul"; pe aceasta derivatie eu nu dau nici o para, pentru ca îmi este clar ca vine de la geticul tina , pentru ca la Cicero (Orat. cont. Rull.) avem cogere ("a aduna") si coacervare ("a îngramadi"). Chiar si substantivul montes ("munti") este folosit ca echivalent pentru maximi ("cei mai mari"), acervi ("gramezi de cereale") la Plaut (Pseud., I, II, 55). Latinescul aevum ("durata", "timp", veac") vine de la goticul / geticul äwe si destul de apropiat de aiwn al grecilor si de avan al arabilor.
A se compara si cu ceea ce spune Celsus (Com. Eccl., p. I, c. 8 - este vorba de filosoful vestit pentru atacurile sale împotriva crestinismului si care a trait la Roma în sec. II e.n., sub Antonini).
Trimit acum la Platon (Crat., p.m. 319) unde vom gasi nenumarate cuvinte grecesti primite de la barbari; trimit si la Dionysius (lib. I, spre final) care sustine clar ca Roma s-a slujit mai întâi de limba greaca, din care apoi, multe cuvinte au patruns în latina, amestecându-se cu latina.
Trimit si la Julius Caesar Scaliger de la care aflam ca vechii Latini au luat nenumarate cuvinte din Magna Grecia. Trimit si la ilustrul Morhosius (lib. De patav. Liv., cap. XI) care ne transmite informatia ca în Italia au existat mai multe limbi: ale sclavilor indigeni, dar proveniti din alte regiuni, precum si ale celor ai casei; fiecare îsi avea limba lui proprie, opinie cu care eu sunt totalmente de acord, tinând însa sa subliniez un fapt, ca multe din cuvintele latinesti erau la origine scite. Chiar si numarul impar nu vine de la Greci, ci de la Sciti; oamenii eruditi au aratat deja ca atât flexiunea verbului, cât si cea a substantivului din latina au origine barbara, de exemplu; karkar, karker, karkeris, karkeri = carcer, carceris, carceri ("închisoare, a închisorii, închisorii").
În karkarai, dupa Wulfila (vezi si Glosarul la gotul Wulfila, precum si Codicele de legi stravechi Pat.) ai se citeste ca si cum ar fi e, în carcere, dupa cum chiar si sunetele au si ai suna e: namen, namnis, namni = nomen, nominis, nomini ("nume, al numelui, numelui"); father, fathris, fathri = pater, patris, patri ("tata, al tatalui, tatalui"); mother, mothris, mothri = mater, matris, matri ("mama, a mamei, mamei").
Si la verbe: im, is, ist = sum, es, est ("sunt, esti, este"); vidiau, videis, videiths = video, vides, videt (= vad, vezi, vede); vastiau, vastis, vastit /sau vastijt vestio, vestis, vestit ("ma îmbrac, te îmbraci, se îmbraca"); au la Gotii suna ca si o sau ó; haba, habas, habaith = habeo, habes, habet ("eu am, tu ai, el are").
Desigur ca din haba gotic s-a ajuns la latinescul habeo; asadar haba este habeo, habas - habes, habaith - habet, habam - habemus ("noi avem"), habaith - habetis ("voi aveti") si habant - habent ("ei au"). Haba astazi este hawer.
Mai mult ca sigur ca habetus este în loc de avitus ("avut, detinut", dar si "corpolent" la Plautus) si habe în loc de ave ("sa ai"), dupa spusele lui Non. Si Bongars. Ad Justin. (lib. I, c. I' 4). Asadar, este lesne de legat lucrurile între ele de asa natura, încât sa conchidem ca aceste cuvinte nu numai ca au preexistat în gotica (getica), dar ca ele au si fost adaptate si traduse în limba latina cam dupa bunul plac; ba chiar adesea acceptiunea verbului este interpretata la Plaut si Terentiu putin îndraznet, când vor sa spuna ca o femeie a fost avuta (haberi) se adauga cum coit ("a fost posedata / s-a unit prin casatorie"), ceea ce în vechile noastre legi se va exprima cu oarecare pudoare si niciodata nu se va argumenta în acest chip.
Sursa: http://www.dr-savescu.com/lundius