Cabala- Partea V de Rav Michael Laitman publicat la 30.05.2009
Tabloul real al universului
     Orice lucru din lume se poate cunoaste si întelege prin legatura aprofundata cu acesta, chiar daca la început era cu totul strain.
Între noi si Creator este o mare diferenta în ce priveste perceptia realitatii: noi traim obiectele ca separate de noi.
Noi „percepem” obiectul „sesizat”.
Noi „întelegem” obiectul „înteles”.
Între obiectul sesizat si cel care percepe este obligatorie existenta unei legaturi în timpul perceptiei.
Acestea sunt sentimentele si simturile care creaza în om legatura dintre el si obiectele înconjuratoare.
Informatia primita prin intermediul simturilor sale, omul o primeste ca informatie genuina si obiectiva.
Însa e gresit sa credem ca aceasta e obiectiva într-adevar.
     Nu sta în puterea omului sa primeasca o informatie obiectiva despre aceasta lume. Daca ar aparea aici un extraterestru, noi nu putem stii în ce fel ar apare în simturile lui, lumea noastra.
Noi primim de fapt toata informatia asupra lumii prin intermediul simturilor, iar ceea ce simtim, noi interpretam ca fiind obiectiv.
Daca acceptam presupunerea ca nu exista decat Creatul si Creatorul în aceasta lume, putem interpreta realitatea ce ni se dezvaluie ca fiind imaginea, întruchiparea Creatorului însusi.
     Cu cat înaintam pe treptele spiritualitatii, atingem un tablou din ce în ce mai apropiat de adevar.
Pe treapta cea mai de sus ajungem sa-l cunoastem pe Creator, realitatea genuina, autentica, pe cand absolut tot ceea ce percepem ca separat de noi, si în afara de noi, va deveni existent doar în simturi care sunt intermediarii dintre om si realitatea din jur, într-o maniera unica fiecaruia dintre noi.
Omul care se afla în situatii, în care nu-l poate percepe pe Creator, se considera ca fiind în ÎNTUNERIC, în negura. El se aseamana cu cineva care merge într-un tunel si sustine ca soarele nu exista.
Chiar în astfel de situatii,daca eu ma sprijin pe învatatorul meu si pe cartile potrivite, este posibil progresul pe drumul spiritualitatii.
Progresand, omul va percepe ca a fost determinata de sus situatia în care si-a pierdut credinta, cu un scop anume,pt a-i îngreuna situatia, pana ce va abdica si va striga dupa ajutor, astfel deschizandu-i-se calea apropierii de El.
Aceste greutati sunt „daruite” de Creator celor pe care doreste sa si-i apropie.
Cu cat este mai mare trecerea dela întuneric la lumina,cu atat e mai mare schimbarea realizata în om, si odata cu aceasta creste si bucuria Creatorului.
De asemenea,cu cat e cufundat mai adanc în negura, cu atat i se va mari capacitatea de a-l percepe pe Creator în grandoarea sa ,acest lucru producandu-i o fericire cu atat mai intensa de noua sa conditie spirituala, înaltata.
În perioada în care se afla in intunericul, în care era ca pierdut, neavand parte de perceperea Creatorului, lipsit fiind de credinta, îi ramanea doar posibilitatea sa se agate de ajutorul venit din carti si de la învatatorul sau,cautand calea de a iesi din acest hau.
O raza de lumina, subtirica, o scaparare a sesizarii Creatorului, va anunta începutul recuperarii, ”salvarii”.
Aceasta perseverare în a se mentine în sentimentul primordial, printr-o rationalizare permanenta si intentionata, va face posibila evadarea din starea de necredinta.
Cu timpul, omul va învata ca aceste situatii întunecate sunt menite sa-l ajute si nu sa-i dauneze. Ele sunt trimise anume, de sus pentru acest scop.
Astfel va învata a le accepta cu întelegere, chiar cu dragoste; va accepta faptul ca creatorul a creat în el negura aceasta, va învata a nu se teme de obscuritate, fiind sigur ca în fiecare ungher licaresc razele de lumina care asteapta sa fie captate si îmbratisate de el.
Omul care nu va încerca sa capteze razele de lumina hoinare, e în pericol sa ramana în întunecime, Creatorul ascunzandu-se total dinaintea lui. Cand situatia e de acest fel, cand omul este izolat de sentimentul guvernarii creatorului atotprezent, atunci omul îsi pierde sensul, care l-a însotit înainte în viata de spiritualitate.
În acest moment nu mai întelege cum a putut sa creada, renuntand la ratiune si la simtul realitatii. E total lipsit de credinta si continua în acest mod pana ce Creatorul trimite noi scaparari de lumina, care-l recuceresc.
     Dorintele omului constituie asa numitul VAS. În acest vas omul poate primi placere sau lumina superioara.
Aceste dorinte trebuie obligatoriu sa se asemene prin firea lor si însusirile lor, cu lumina superioara, altfel ea nu poate intra în vas. Acest fapt este în concordanta cu legea ”echivalarii formei obiectelor spirituale”.
Apropierea sau îndepartarea, contopirea reciproca si unificarea sunt posibile numai în functie de aceasta lege, sau” legea echivalarii, a nivelarii însusirilor”.
Astfel daca omul reuseste sa se debaraseze de egoismul sau, sa-si sublimeze inima, inima i se va umple de perceptia Creatorului,potrivit acestei „legi a echilibrarii caracteristicilor LUMINII SI VASULUI”.
Omul poate iesi din situatia în care se afla si chiar poate sa înainteze prin ea, doar cu o conditie: aceea de a crede ca absolut toate întamplarile din viata lui sunt alese anume pentru el de Creatorul sau, pentru a-l împinge înainte spre urmatoarea treapta spirituala.
Prin urmare va accepta cu drag chiar si greutatile întampinate pe drum, chiar în situatii disperate, dupa cum îi apar lui.
Acestea sunt situatiile care-i ofera ocazia sa cheme în ajutorul sau pe Creator, si chiar sa-i aduca multumire, indiferent cat de jos si cat de disperat ar fi.
     Esenta spiritualitatii este esenta eternitatii. Caci ea nu se pierde din univers în nici un caz. Nici chiar cand este atins scopul final.
Pe de alta parte, Egoismul de esenta pamanteana, vointa primordiala venita cu omul, din momentul procreerii sale, scopul sau fiind material, este menit sa piara din moment ce va fi corectat.

     LOC spiritual este locul ocupat pe scara ascensiunii spirituale, loc atins printr-un anumit grad de concordanta cu însusirile Creatorului. Toti oamenii aflati pe o anumita treapta spirituala, la care au meritat sa ajunga, cu totii percep, vad, traiesc experiente asemanatoare.
Drumul spre Creator trece prin 70 de trepte, 70 de „fete” diferite. Fiecare dintre ele este sesizata, identificata în mod specific, conform cu caracteristicile acelui grad.
Omul care si-a însusit caracterul unei anumite trepte, vede o noua lume, un Creator Nou.
Cei aflati pe aceeasi treapta spirituala, vad aceleasi fapte si evenimente.
De exemplu cei aflati pe gradatia numita „Avraham”,vad si stiu cele spuse de Avraham lui Isaac, dat fiind faptul ca se identifica cu esenta acestei gradatii, cu esenta lui AVRAAM.
Fiecare interpretare a TOREI a fost scrisa de pe treapta spirituala atinsa de acel autor.
Fiecare din cele 70 de trepte spirituale exista în mod obiectiv. Omul care atinge o anumita treapta spirituala si se gaseste în aceasta, primeste si vede tabloul lumii în mod identic cu acela primit si vazut de tovarasul sau care se afla împreuna cu el pe acea treapta, precum si noi vedem lumea noastra la fel ca toti oamenii.

     Cu aparitia perceperii minimale a ceea ce înseamna altruism, omul intra pe un traseu întortocheat al înaltarilor si caderilor spirituale.
Progresul spiritual se aseamana cu aceea a unui copilas care învata sa umble cu ajutorul mamei. Ea îl tine de mana, el se simte sprijinit, si deodata, mama îsi retrage mainile lasandu-l pe copilul ei cam dezorientat, totusi continuand sa înainteze spre ea. Doar în acest fel va putea sa-si învete copilul sa mearga de unul singur.
Tot astfel, Creatorul ne asteapta sa pasim spre El cu voia noastra, iar noi ne simtim parasiti de el.
     Este afirmat, scris, de cei întelepti ca lumina superioara este în repaos absolut.
În lumea spirituala, repaosul înseamna lipsa unei dinamici a vointelor, adica acestea nu se schimba.
În lumea materiala, schimbarea unei dorinte prin alta noua duce la înfaptuirea oricarei actiuni ale noastre.
Miscarea este posibila doar prin înlocuirea dorintelor cu altele.
Lumina superioara, daruirea permanenta venita de la Creator, este în repaos absolut, fiind neschimbat, gata mereu sa fie a noastra. Noi ne aflam mereu, chiar si acum, într-un ocean de lumina, dar din cauza egoului încapatanat al nostru nu putem simti placerea adusa de aceasta lumina care ne inunda permanent.

     Placerile acestei lumi se divid în mai multe categorii:
prima este aceea a bogatiei si a faimei, dorita de toti.
Cea de-a doua categorie este cea a placerilor domestice, acceptate de toti ca naturale.
În categoria a treia intra placerea de a iubi, placerile provenite prin folosirea celorlalti si placerile induse prin încalcarea legii. Acestea din urma sunt condamnate de societate, care le pedepseste.
Nici o societate nu accepta folosirea drogurilor, investind uriase sume pentru lupta contra folosirii lor. Dauna pe care o provoaca este indirecta, cei drogati fiind redusi la o singura nevoie, aceea de a li se administra drogul într-un mod regulat, neinteresandu-i nimic pe lume!
Societatea nu a gasit calea sa le procure acestora drogurile necesare zi de zi, acest fapt ducand la acte de violenta si la distrugerea propriilor familii pentru a a putea face rost de sumele mari necesare achizitionarii drogurilor.
     Placerile acestei lumi sunt mincinoase în esenta lor. Goana inconstienta dupa fericirea pierduta, ne deturneaza de la calea adevarata.
Raspunsul la infinitele cautari ale paradisului, nu se afla în lumea obiectelor marginite, efemere, ci numai în lumea spirituala!
Noi suntem înlantuiti de moda capricioasa, de nevoia de a ne cumpara mereu lucruri noi, bucuria fiind de scurta durata si lasandu-ne frustrati, iar si iar.
Suntem chiar noi surprinsi cat de rapid ne pierdem interesul fata de realizarile deja experimentate, proiectandu-ne scopuri noi pentru a fi atinse.
Fara speranta în viitor si fara placeri prevazute pentru viitor, fara goana în cautarea acestora, ne simtim fara sens în viata.
Oare goana pentru a tine pasul cu moda nu e asemenea dependentei de droguri?
Prin ce oare difera placerile provenite de la acestea de placerile oferite de restul obiectelor din viata materiala?
Oare care sa fie explicatia pentru faptul ca Guvernarea suprema - Creatorul, precum si cea de dedesubt, a statelor din întreaga lume, se împotrivesc cu atata vehementa folosirii drogurilor îmbatatoare, promulgand legi stricte, luptand contra lor ?!
Drogul deconecteaza pe om de viata, facandu-l indiferent fata de dauna cauzata de ele, împiedicandu-l prin aceasta de a se lupta, a deveni constient de necesitatea de a se corecta.
Un om de rand, care nu foloseste astfel de substante îmbatatoare, ajunge treptat, în urma unor serii de încercari si experiente ale vietii, sa realizeze unde se afla, sa doreasca o schimbare profunda - corectarea prin spiritualitate. Unii se apropie astfel de cabala.
Omul în momente de durere, cele mai grele ale vietii, se adreseaza Creatorului, invocandu-i ajutorul.
Drogurile îl îmbata pe om, îl pacalesc prin placerea fara rost, îl poarta departe de progresul spre spiritualitate, care reprezinta adevarata împlinire a conditiei umane .
     Pe drumul studiului cabalei, omul întampina greutati mari în a ramane concentrat pe directia sa, chiar si cei care învata din proprie placere.
Omul care doreste a studia cu intentie altruista, de dragul Creatorului, se concentreaza pentru a vedea în orice pe Creator.
Deci se priveste cu ochi critic, în continuu readucandu-se la acest punct de vedere, de fiecare data cand uita de acest lucru.

Singura însusire creata în noi de Creator este aceea a egoismului nostru, astfel daca reducem ego-ul la punctul zero, reusim din nou sa-l resimtim numai pe Creator, situatie în care ne aflam înainte de Crearea Lumii, în care traim contopirea trupului material cu sufletul Creatorului.
Munca interioara se efectueaza prin întarirea sentimentului meschinariei omului în comparatie cu Creatorul, pe de o parte, iar pe de alta, trezirea sentimentului de mandrie de a fi centrul ,scopul acestei CREATII, calitate conferita doar acelui om care se straduieste sa atinga scopul creatiei lumii.
Altfel, nu este demn de a se numi centrul creatiei, nefiind diferit de toti ceilalti.
Din aceste 2 situatii contradictorii se cristalizeaza în om 2 feluri de adresare catre Creator, una pentru a-i cere ajutor, iar a doua pentru a-i multumi ca i-a oferit ocazia sa-i devina apropiat.
     Rugamintea si cerinta de a fi ajutat din Ceruri sunt mijloacele principale care ajuta în progresul spiritual.
Rugaciunea directioneaza pe om sa ceara putere si credinta, sa fie destul de tare pentru a se lupta contra egoismului, contra ratiunii. De asemenea, sa fie în stare sa se încreada în propriele forte, în unicitatea si maretia Creatorului, a fi destul de tare pentru a nu se teme de viitor.
Intentii artificiale în timpul rugamintii, ori a faptelor, nu sunt acceptate de catre Creator, pe care nu-l intereseaza exteriorul, ci doar sentimentele venite din adancul inimii. Singurul lucru pe care omul trebuie sa-l îndeplineasca, este sa fie sincer cu adevarat, intentionat într-adevar, din adancul inimii, fata de Creator, purtand un dialog permanent si neintrerupt cu Acesta.
     Auzul - reprezinta credinta pentru ca urechea aude ceea ce inima crede.
Vederea se numeste stiinta, cunoastere, ratiune, pentru ca omul nu trebuie sa creada cele ce i se spun, ci doar ceea ce vede cu ochii sai.
Cat timp nu e dotat din ceruri cu proprietatea de altruism, in locul celei a egoismului, omul nu poate vedea adevarul - adevarat, pentru ca tot ceea ce cunoaste, este datorat experientei simturilor materiale, egoiste iar acest fapt va îngreuna si mai mult eliberarea sa de ego.
De aceea, la începutul calatoriei spirituale, omul trebuie sa se împotriveasca pur si simplu ego-ului, încrezandu-se în drumul sau, spre atingerea sublimului, prin ceeace se numeste „CREDINTA DEASUPRA RATIUNII”.
     ESENTA spiritualului trebuie sa fie apreciata la adevarata ei imensitate, pentru a putea transforma egoismul în altruism, cunoasterea în credinta, comparand aceasta esenta cu viata noastra materiala, imperfecta
. Este necesar sa întelegem inferioritatea muncii pentru sustinerea acestei vieti materiale, si înaltarea conferita prin dedicarea noastra atingerii Creatorului.
Este mai placut si chiar mai usor sa muncim pentru acesta, decat în serviciul corpului material, niciodata satisfacut.
Satisfactiile corpului sunt mici si efemere.
Deci trebuie sa punem în balanta si sa alegem, pentru cine preferam sa depunem eforturi.
Alegerea este libera, depinzand numai de noi. Pe cine alegem: CREATORUL sau corpul nostru? Cu cat realizam mai profund meschinaria noastra, cu atat ne este mai usor sa alegem trecerea de partea Creatorului.
     Omului, care aspira spre dezvoltarea spirituala, îi este necesara o gandire independenta si originala,prin care se va elibera de prejudecatile si stereotipurile în care a trait toata viata.
Însasi hotararea de a actiona constient si nu automat, îl transcende pe omul care a hotarat în acest mod curajos, spre dinamica evoluarii spirituale.
Pentru a patrunde acest proces este indispensabil sentimentul de moarte spirituala din viata noastra cotidiana, pentru a începe acest proces, este absolut necesara rugaciunea.
Precum samburele în pamant e dezintegrat înainte ca planta sa încolteasca, tot astfel explodeaza cresterea spirituala din senzatia de mort viu, sesizat de omul setos de spiritual.
Pentru a ajunge la fructificare, pamantul uscat al conceptiilor precedente, trebuie sa fie arat si prelucrat, astfel daruind bucurie, multumire celui care a început un drum nou de gandire originala, cu ondularile ei spirituale.
Înaltarea spirituala se efectueaza prin împotrivirea la egoism, iar omul, aspirand la acest scop, îsi reevalueaza motivatiile si ambitiile.
Placerile pe care le considera ca fiind apreciate de Creator, si le permite, iar pe cele contrarii, le elimina.
În limba cabalei, se spune ca „forta dorintei fiind ecranul ratiunii, El socoteste cantitatea de placere pe care este posibil sa o primim, astfel încat sa facem placere Creatorului, pe masura exacta a dragostei noastre fata de El, adica lumina reflectata.
Cantitatea de placere pe care hotareste omul sa o primeasca, se numeste lumina interioara.
Iar diferenta de lumina pe care nu o primeste pentru a nu-l întrista pe Creator, se numeste lumina înconjuratoare - daca ar fi primit-o- ar fi facut-o fara a tine cont de Creator, ci pentru a se multumi doar pe sine".
În acest fel toate faptele omului sunt definite prin dorinta apriga de a-i produce multumire Creatorului sau si nu prin dorinta de a se apropia de EL, sau de a fi îndepartat de el, acestea din urma fiind si ele dorinte egoiste.

     Sentimentele cele mai puternice le percepem cu toata fiinta, si nu doar printr-un anumit organ. Omul care-si analizeaza sentimentele si dorintele, poate judeca daca inima si ratiunea îi sunt identice.
Pe masura nepotrivirii acestor doua, inima si mintea, corpul arata împotrivire. De exemplu se poate verifica, în timpul citirii rugaciunii din carte, daca gandurile, sentimentele, dorintele, corpul, toate participa în plin acord cu cele exprimate de gura? Sau oare lucrurile sunt rostite automat?
Corpul se opune dand o senzatie de stingher fizic, tocmai în acele parti ale rugaciunii care sunt cele mai importante si mai eficiente. Citirea în mod automat din cartea de rugaciuni, pentru a evita aceste senzatii, duc la pierderea efectului pentru care a fost menita rugaciunea.
Merita de verificat intentia inimii, mesajul pe care doreste omul sa-l transmita Creatorului prin rugaciune. El este impresionat de vibratiile inimii, ale ratiunii, a corpului, iar nu de vorbe mormaite de buze. Rugaciunea este munca inimii,în care inima este sincronizata cu cele rostite de gura.
Munca cu tot corpul duce la reactia întregului corp, în care timp corpul se împotriveste cu vehementa sa se desparta de egoism, pana într-atat încat se împotriveste sa ceara ajutor de la Creator, acest fapt semnaland ca tocmai aceasta rugaciune este cea perfecta pentru salvarea din exilul spiritual.
     Tot ceea ce i se întampla poporului este rezultatul fortelor spirituale în actiune. Este posibil sa examinam în retrospectiva si sa observam cum, în decurs de sute de ani au loc legaturi de cauza-efect în tot ce priveste istoria noastra. CEL întelept, care vede viitorul, nu se multumeste sa astepte evenimentele. Fiindca are puterea sa prevada viitorul, este capabil sa evite calamitati.
Realitatea din lumea noastra se creeaza ca rezultat direct al actiunii fortelor spirituale, care actioneaza dincolo de perceptia noastra. De aceea, înteleptul are posibilitatea sa observe evenimentele înainte ca sa ajunga la înfaptuire, înainte sa se dezvaluie în lume, si poate sa le previna...
Însa dat fiind ca aceste evenimente sunt necesare corectarii, ele de obicei nu sunt anulate, ele sunt mijloace trimise de SUS, ca sa ne conduca spre corectare si nu ca sa ne produca suferinta.
Rolul celui intelept în lume nu este cel de magician, ci acela de a oferi ajutor tuturor, prin ridicarea nivelului de întelegere a necesitatii corijarii. De asemenea, el poate oferi ajutor indivizilor care o solicita în mod personal.
Exilul Israelului( cei care doresc pe Creator ) va continua pana la momentul în care vom fi gata sa ne luam ramas bun de la dorintele noastre egoistice.
Cat timp nu ne vom corija egoismul, va dainui ura, îndreptata catre noi din toate directiile.
Toate evenimentele istorice sunt rezultatul fortelor spirituale, egoiste sau altruiste. Astfel renuntarea la dorinte - forte egoiste, va fi paralela cu îngenunchierea fata de celelalte natiuni.
     Omul nu e capabil de unul singur sa-si stapaneasca inima, poate sa fie el cel mai destept si mai talentat si mai tare în toata lumea.
Singura cale spre a se schimba, este aceea de a efectua în mod mecanic „fapte bune” (cu întelesul spiritual - adica a atribui totul Creatorului), paralel cu cererea de la Creator sa ne confere o alta inima, sa schimbe vectorul dorintelor noastre.
Pretentia trebuie sa fie de a ni se da o singura dorinta, puternica, o vointa profunda, ea însasi fiind rugaciunea. Aceasta dorinta uriasa micsoreaza, pana la disparitie toate celelalte orinte pe care omul ar vrea sa le sublimeze.
Pentru a crea aceasta dorinta unica, puternica, omul trebuie sa I se dedice ceas cu ceas, zi de zi, neavand voie sa dispere, chiar cand îsi da seama cat de cufundat este în ego, fiindu-i prizonier. Sa nu slabeasca eforturile chiar cand este foarte obosit, sau alte probleme îi pretind toata atentia.
Trebuie sa tinem minte ca aceasta munca nu reprezinta deocamdata munca spirituala, ci efort egoist, pentru ca efectuarea transformarii adevarate - eliminarea egoismului - Îi apartine Creatorului.
De asemenea, cand omul se opreste pentru a-si examina realizarile, el descopera cu parere de rau ca, de cand a început sa studieze kabbalah, viata sa nu numai ca nu s-a ameliorat, ci dimpotriva a devenit mai grea, în special fata de colegii care au continuat sa progreseze în viata materiala. Iar el în acest timp doar sta si studiaza.
Numai rezistenta la cei din jur, la obiectiile ratiunii si ale trupului, caleste si construieste în om dorinta adevarata – vasul spiritual.
     mustrari, obiectari, pretexte? Pentru ca acestea sunt argumente ale ego-ului, nu are rost sa intram în discutie cu ele, caci oricum egoismul este menit sa ne detasam de el. În schimb, sa ascultam de oamenii de prestigiu în studiul cabalei, care s-au ridicat la gradele superioare ale sferelor spirituale si carora le sta în putere sa ne ajute sa pasim pe drumul parcurs de ei - mekubalim. Trebuie sa acceptam cu întelegere faptul cresterii egoului tocmai aproape de separarea de el, si sa speram ca acum, cu adaosul de egoism, vom reusi sa-l uram într-adevar, astfel încat pretentia noastra la Creator de a ne elibera de ego, va fi primita în cer, si El va efectua corectarea noastra .
Ajutorul este trimis în masura în care reusim a percepe grandoarea Creatorului. Cu cat acest ajutor creste, cu atat omul este gata sa se supuna de buna voie, sesizand maretia Creatorului.
Astfel reuseste sa rupa lanturile egoismului, ale ”dorintei de a primi”.
Aceasta gradatie se numeste schimbarea inimii de piatra, care se simte doar pe sine, cu o inima vie, palpitanda, simtindu-i pe toti ceilalti.

     În lumea noastra,omul înainteaza cu ajutorul picioarelor - organul miscarii, iar cand îsi atinge scopul, se foloseste de maini pentru a primi.
Organele spirituale functioneaza invers. Omul va atinge scopul Creatiei numai daca va „ridica mainile” doar pentru a darui, si refuzand folosirea ratiunii pe treptele scarii spre spiritual.
     Daca scopul Creatiei e acela de a ne rasfata pe noi, de ce atunci drumul care conduce la placere este presarat cu atatea greutati ?
Omul a fost creat de Creatorul perfect.
Perfectiunea este caracterizata de repaos, în timp ce o stare de imperfectiune, de nemultumire, produce o deplasare, cu scopul umplerii acestui gol.
Omul iubeste repaosul, iar pentru a renunta la odihna el trebuie sa resimta necesitatile existentiale, ca de exemplu hrana, adapost, etc. Trairea unor astfel de lipsuri împing pe om sa încerce a le satisface. Cu cat sufera mai mult din cauza lor, cu atat vor fi mai mari sacrificiile e care este gata sa le faca, pentru a scapa de suferinta cauzata de aceste lipsuri.
De aceea, daca Omului îi sunt trimise de Creator suferinte din cauza lipsei d e spiritualitate, acesta va fi gata sa depuna eforturile necesare pentru atingerea spiritualitatii care-i este necesara. Iar cand va realiza acest lucru - atingerea spiritualitatii, scopul creatiei - va avea parte prin trairea ei de o mare placere, care i-a fost destinata din zorii Creatiei lumii.
De aici rezulta ca, oricine doreste sa urmeze calea spirituala, nu percepe suferintele care-i provin din egoism ca pedeapsa sau ca blestem de Sus. Exact invers, el îsi primeste durerea cu drag, întelegand ca însusi Creatorul i-a adus-o,pentru a încerca sa-l ajute.
     În mod natural, lipsurile materiale produc o suferinta mai evidenta decat lipsa placerii prin spiritualitate. Pentru a-l atrage pe Om spre Divinitate si placerile care o însotesc, Creatorul îi provoaca durere prin lipsa Creatorului. Sentimentul de plenitudine infinita care se resimte cu cea mai mica placere adusa de spiritualitate, nu se poate atinge atata timp cat ne delectam prin materialitate.
Cei care se delecteaza prin spiritual sunt în pericol de a fi în mrejele egoului. Aceasta - cand cauza studiului cabalei este placerea conferita de spiritualitate - fiind mai mare decat placerile vietii cotidiene, de care suntem deja plictisiti. În acest caz lipseste însasi esenta spiritualitatii, credinta, care devine superflua, omul dorind a se satisface, si atat.
Totusi, aceasta etapa este ncesara pentru începatori, ajutandu-i sa porneasca pe calea care conduce în continuare spre corectare.
     Fiece persoana este convinsa ca stie cel mai bine cum trebuie sa-si traiasca viata. Originea acestui sentiment este conceptia egoista careia îi este prizonier omul, pe care nu o poate înlatura, pentru a-si aborda Eul.
Aceasta explica siguranta în faptul ca el este cel mai destept din lume în ceea ce-l priveste pe el si dorintele cele mai fierbinti la fiecare moment dat. Creatorul a creat în lumea noastra o guvernare suprema, care consta din legi clare, fizice, interioare - legile naturii. În viata din lumea noastra nu e posibil sa nu te supui acestor legi.
Daca cineva sare de pe stanca, nu poate evita caderea în abis, lovitura etc. Aceste legi fixe, clare au fost create anume de Creator pentru a ne învata sa fim grijulii în a ne pastra viata.
Omul nu întelege ca exista consecinte profunde la fiecare fapta a sa.
Omul nu cunoaste legile care îl domina chiar dincolo de legile naturii, si de respectarea carora depinde supravietuirea.
El trebuie sa învete inca de la începutul drumului spiritual ca legea cea mai importanta, prin care actioneaza si legile naturii si pe care ne este interzis sa o ignoram, este legea care pretinde sa iesim de sub controlul placerilor care ne dicteaza actiunile. Valorile de ADEVAR - MINCIUNA sunt acelea care dicteaza cine va devia spre ea balanta dintre stricaciune si utilitate.