Marele lor nume de Români de Jules Michelet publicat la 13.06.2009
Marele lor nume de Români
     Popoare din Occident, cultivând de atât de îndelungata vreme, departe de barbarie, artele pacii, pastrati pururea o recunoscatoare amintire natiunilor orientale care, asezate la hotarele Europei, v-au acoperit si v-au adapostit de revarsarea tatarilor, de armiile turcesti [...]!!!
Popoarele acestea au oprit adeseori în loc barbarii, i-au hartuit adesea. Învinse chiar si tot va erau de folos, tocind furia dusmanilor lui Dumnezeu prin suferintele ce le-ndurau.
Cum oare sa numesc România ? [...]
Opt milioane de oameni de aceeasi limba, de aceeasi rasa, una din marile natiuni ale lumii trecea neobservata.
De ce ?
Într-asta sta chiar raul nefericirii lor ; aflati în bataia valurilor unei mari furioase, alcatuita din nenumarate popoare, stapânii schimbându-se într-una, oboseau ochii celui ce-i urmarea, tulburându-i privirea cu aparenta lor mobilitate.
Contemplându-le istoria te simteai ametit si, asemenea calatorului care, stând pe malul Dunarii si privindu-i curgerea tumultoasa, ar dori sa desluseasca, sa prinda, sa numere fiece val revarsându-se peste alt val, apoi ostenit, descurajat, si-ar întoarce privirea, deplângându-si inutila sfortare.

     Valurile de pe fata apei se schimba neîncetat, dar nu si adâncul.
România — de la Traian si pâna-n zilele noastre — a ramas credincioasa ei însasi, statornica în geniul sau originar.
Popor nascut pentru a suferi, natura l-a înzestrat cu doua daruri ce-l fac sa dainuie : rabdarea, supletea, facând laolalta ca, desi îngenuncheat, sa-si înalte necontenit fruntea. Nu asemuiti aceasta tara cu monumentele romane, ori cu drumurile eterne ce-i brazdeaza cuprinsul. Ci mai curând cu trainicia si mladioasa rezistenta a digurilor care înfrunta oceanul ; din granit daca ar fi fost, apele le-ar fi smuls. Fondul acestei rezistente nu sta în sumbra acceptare a raului [...].

     Românul [...] pastreaza nestirbit tot ceea ce i-au lasat strabunii : portul, moravurile, limba si mai cu seama marele lor nume de Români ! Noblete prea bine dovedita. Limba lor e întru totul latina .
Laboriosul geniu al rabdatoarelor legiuni care-au împânzit lumea cu lucrarile lor supravietuieste în aceasta mare colonie a imperiului. Colonul italian s-a casatorit cu fiica si cu sora dunareanului ; dar elementul dintâi e cel predominant în acest amestec [...] Valahul [...] are statornicia, îndaratnicia legiunilor antice.
Suferintele neînchipuite ale acestui popor, mai ales asprele si violentele schimbari care i-au zguduit soarta, n-au împiedicat câtusi de putin poezia sa sa înfloreasca. În arta a zamislit suspine, melodii duioase, de un farmec întristator. Ca orice popor de origine italiana, e sensibil la culoare.

     Bisericile, îndeosebi la românii transilvaneni, sunt toate zugravite de mâna mesterilor tarani. Paturile le sunt de asemenea zugravite, precum si seile si jugul vitelor. Lada pe care fata o aduce-n zestre, sumanul pe care singura si-l împodobeste, vadesc în motivele lor ornamentale asemanarea cea mai izbitoare cu vechile mozaicuri romane.
     Dansurile sunt de asemeni romane, dupa cum jocurile sunt cele din antichitate. E un popor elegant, cu usurinta în exprimare si care vorbeste de minune.
Nici o diferenta de limbaj între taran si omul cultivat ; la drept vorbind, e ca si în Italia — nu exista popor de rând — sau, pentru cine sustine cu orice pret ca exista, eleganta si distinctia se afla mai cu seama la tara [...]
Placuta lor ospitalitate întâmpina, cauta, îndatoreaza strainul. În multe tinuturi valahe exista miscatorul obicei de a se pune la marginea drumului vase pline cu apa pentru calatorul ce-ar putea trece.

     Intrati în coliba aceasta. O femeie frumoasa, care toarce, va iese în întâmpinare, va da buna ziua cu gingasie în fermecatoarea ei limba straveche. Lasa totul la o parte, se osteneste, va primeste asa cum ar face o fiica sau o sora întâmpinându-l pe fratele cel drag întors acasa. Da fuga la fântâna si, dupa vechea datina, îti aduce apa ne-nceputa apa limpede de care nimeni nu s-a atins. Dupa ce te-ai spalat pe mâini, îti întinde un stergar stralucitor, cusut cu fluturi de aur, pe care l-a lucrat pentru nunta, pentru a împodobi gâtul celui iubit. Te îmbie cu tot ce are, cu smântâna cea mai buna, cu poamele pastrate pentru fiul care lipseste [...]. „Ah ! daca omul meu ar fi acasa, v-ar îndruma asa cum trebuie ; v-ar sluji de calauza. Dar e departe, în munti„.
„De ce asa departe ?„ „Vai ! N-as fi vroit sa spun... Stapânul e tare hain ; si nu putem plati darea, daca nu mânam vitele sa pasca departe, sus la munte, pe pamânturile fara stapân... Pe de-asupra a mai navalit si strainul, ne-a furat nutretul ; vaca, biata de ea, s-a hranit peste iarna cu scoarta copacilor... Ne-au ucis boii ; ca sa aram, a trebuit sa tragem în jug chiar noi„.
     Prea dureroasa poveste, atât de des întâmplata. Apasatoare fatalitate !... Stapânul s-a schimbat, dar nenorocirea nu.
Pe vremuri, cirezi nenumarate, milioane de oi, de boi treceau Dunarea drept tribut. Astazi ramân în tara, dar numai în folosul stapânului.
Cu ce s-a ales taranul dintr-asta ? Ordinea a patruns în administratie, fiscul numara mai bine... îl stoarce mai bine pe plugar.
În dreptul taranului care nu putea sa plateasca, fiscul trecea pe registru : A fost supus la cazna ardeiului. Nenorocitul, pus pe plita, deasupra unui gratar încins si acoperit cu ardei, era tinut asa douazeci de minute. Când se învinetea, i se zbârlea parul si era aproape mort, era dat de-o parte, fiind socotit neplatnic sau, pentru a spune ca perceptorul : „Scuturat, tuns chilug si stors pâna la piele„.
     Oameni apartinând oricarei natiuni, orice vederi ati împartasi, cititi frumoasa si aleasa proclamatie a revolutiei valahe de la 1848 ; luati aminte la moderatia de necrezut, la îndurarea de care a dat dovada, la crutarea cu care i-a îmbratisat pe toti ; ochii, sunt încredintat, vi se vor umple de lacrimi, nu veti putea ajunge pâna la capat.
Dar revolutia aceasta atât de blânda e adânc înradacinata. S-a întiparit în inima poporului si nu va mai fi scoasa de-acolo.
http://www.agero-stuttgart.de