Razboiul secret al sionistilor cu românii - Partea VII.1 de Cornel-Dan Niculae publicat la 20.05.2009
Bancile romanesti - tinta israelita - Partea II
Banca Nationala a României s-a straduit nestramutat pâna in Mai 2001, sa declare falimentul Bancii Dacia Felix, fiind obligata de lege sa recupereze prejudiciul adus statului român de peste 100 milioane de dolari.
In acest scop a fost obtinuta chiar si numirea lichidatorului, firma Price Waterhouse Coopers, fapt ce trebuia sa declanseze recuperarea celor 100 milioane USD.
Citam un fapt senzational din raportul lichidatorului, anume ca israelienii si-au ales ca recuperator pe chiar unul dintre falimentatorii bancii: "La 3 martie 1999, s-a incheiat un contract de colaborare intre Banca Dacia Felix [respectiv presedintele acesteia, Liviu Mandler] si Ion Ilie Mania, având ca obiect recuperarea unor credite [datoriile catre banca]..., pentru care Ion Ilie Mania primeste un comision de 5% din recuperari, plus o suma pentru cheltuieli de 50.000 de dolari pe an".
Insa Ion Ilie Mania este omul mafiei italiene.
Indiferent de bârfele dâmbovitene referitor la sora premierului Nastase, Dana Barb, precum ca aceasta n-ar fi straina de aparitia Ordonantei Guvernamentale ce i-a favorizat transant pe israelienii de la Banca Dacia Felix (re-denumita in prezent EUROMBANK), prin faptul ca a fost directoare a reprezentantei din România a firmei de avocatura evreiesti cu sediul central in Wall Street-New York, Herzfeld & Rubin, firma ce s-a ocupat in România de interesele Bancii Dacia Felix, motivarea gestului guvernantilor este legata si de confidentiale interese economice si politice, de apropierea lor de agentii Mossad si de aranjarea cu cercurile evreiesti americane a vizitei in S.U.A., atât pentru premierul Adrian Nastase, cât si pentru presedintele Ion Iliescu.
Oricum, paginile de internet ale firmei Herzfeld & Rubin o prezentau pâna recent pe sora primului ministru, Dana Barb, ca pe o redutabila economista ce face parte din rândurile staff-ului firmei. Afirmatie ridicola, pentru ca Dana Barb nu avea studii economice.
Surpriza vine din alta directie: directorul central al Herzfeld & Rubin, firma cu puternica activitate in România, este evreul Mark Meyer, de ale carui servicii a beneficiat Adrian Nastase in S.U.A., asa cum am aratat in capitolul Personajele cheie ale afacerilor israeliene (pozitia: despre Mark Meyer).
Recuperatorul bancar al israelienilor va recupera pentru tandemul Robinson & Mandler si cele circa 100 milioane dolari, bani care insa ar fi trebuit recuperati de lichidatorul englez pentru statul român, daca nu ar fi intervenit politic guvernul Nastase, cedând datoria bancii catre stat pentru numai 22,5 milioane dolari, conform urmatorului aranjament: la trei zile de la incasarea sumelor recuperate, Dacia Felix (respectiv tandemul Robinson-Mandler, cu executorul Mania) va plati 25% din sumele incasate catre Banca Nationala a României si catre C.E.C. Cine este insa acest recuperator?
Recuperatorul Ion Ilie Mania este chiar unul dintre actionarii semnificativi ai bancii de pe vremea când, in 1993, 1994 si 1995, sute de români isi depuneau la banca economiile. Este, pentru cine va cerceta faptele, unul dintre principalii actori care au impins banca in faliment. Firmele sale, cu care a obtinut creditele de la Dacia Felix, sunt STIMA INGINERING s.r.l, LIROM s.r.L, MATAL STAR s.r.l. si STIMEL s.a., firme ce s-au bucurat din plin mai apoi de falimentul bancii.
Om al mafiei calabreze, N'Dragheta, Ion Ilie Mania este unul dintre cele mai controversate personaje ce au aparut in România dupa 1989, desi pozeaza in onorabil om de afaceri român, iar politia si-a facut un obicei din a nu-l deranja.
In cadrul mafiei calabreze poarta titlul de "adjutore". Acest titlu il poarta acceptatii, cei ce nu fac parte din Familie, unde se impune rudenia de sânge, iar rolul lor este acela de consultanti financiari si plasatori de capital negru In afara Italiei, in vederea spalarii banilor.
Legislatia dura antimafia din ultima vreme din Italia, si implicarea directa a F.B.I., a obligat mafia calabreza sa caute alte teritorii de operare.
Condamnat penal in timpul regimului socialist, Ion Ilie Mania reuseste sa ajunga in Italia inca din vremea lui Ceausescu, unde obtine cetatenia italiana, dar totodata se ocupa intens de cariera sa infractionala; intors in România dupa 1989, Ion Ilie Mania s-a bucurat de statutul de "investitor strain", dând de fapt tun financiar dupa tun, dar s-a facut remarcat mai ales prin tunurile de la Banca Dacia Felix, unde a reusit, prin firmele sale, sa ocupe pozitia de actionar semnificativ al bancii, fortând astfel banca sa ii acorde credite neperformante, pe care evident nu le-a mai rambursat, ocupându-se totodata de distrugerea unuia dintre cei mai importanti actionari, Sever Ion Muresan, si de falimentul bancii.
Odata falimentata, deponentii români ruinati, Banca Dacia Felix a fost "cumparata" de la Arcom S.A. pe nimic de catre agentii israelienii trimisi de Fredy Robinson, desi banca avea de recuperat creante de peste 100 milioane de dolari americani, fapt care ne duce cu gândul ca inca de la inceput Mania a actionat in mod mafiot pentru a le servi israelienilor banca pe tava.
Printre victimele lui Ilie Mania din privatizarea româneasca s-au aflat la un moment dat intreprinderile românesti Otelul Rosu Brasov, infratirea Oradea si Electrotimis (pe aceasta din urma acaparând-o - ca si pe celelalte doua - prin ingineria unei societatii mixte, metoda consacrata, in care detinea 52% din capitalul social, si prin intermediul careia, in perioada 1997-1998, a smuls credite nerambursate de la Banca Româna de Dezvoltare de mai multe sute de mii de dolari americani).
In general, dupa ce a devalizat intreprinderile luate de la stat, dupa ce le-a impovarat de datorii la banci, "Nasul" Mania le-a vândut "fraierilor".
In scopul de a-si atrage protectia Politiei Române, in vremurile bune ale Bancii Dacia Felix, Ilie Mania a intermediat sponsorizarea clubului sportiv Dinamo (club al Ministerului de Interne), dar si-a tras si o frumoasa suma in folos personal din aceasta afacere.
Despre relatiile sale cu Politia Româna, va vom reda un interesant episod, care il are la baza pe Gheorghe Stan, secretar C.A. la Dinamo pe vremea când Mania sponsoriza clubul.
In cursul lunii iunie 1998, pe terasa Restaurantului Cina din Bucuresti, apare un grup de italieni (de la firma FIN PART-Milano) reprezentati si sustinuti de Ion Ilie Mania pentru a avea discutii prealabile neprotocolare cu oficiali din cadrul Fondului Proprietatii de Stat privind preluarea de catre italieni a Restaurantului Cina sau a Hotelului Bucuresti.
Ion Ilie Mania fiind insa cautat de Interpol, si de aceea neputându-se afisa prea des, principalul actor al acestor negocieri era unul dintre oamenii sai de incredere, colonelul in rezerva Gheorghe Stan, fost sef al serviciului juridic din Ministerul de Interne si profesor la Academia de Politie.
Controlând practic si serviciul de cadre al ministerului, Gh. Stan avea si are intrare la o parte dintre sefii politiei române, fiind totodata deschizatorul de usi pentru Ilie Mania.
Stadiul negocierilor ii era prezentat zilnic lui Mania de catre Stan, in biroul secret al adjutorelui de pe Calea Victoriei, situat deasupra magazinului Steilmann, bârlog pe care nici Interpolul nu l-a dibuit in acea vreme, pentru ca... n-a vrut politia româna.
Aici au participat la discutii confidentiale si unii functionari ai F.P.S. directori ai Hotelului Bucuresti, aici a fost elaborat chiar si continutul a ceea ce trebuiau sa devina ulterior hotarâri si mandate ale Fondului Proprietatii de Stat (asa cum este mandatul de validare a unei hotarâri A.G.A. privind preluarea patrimoniului Hotelului Bucuresti de la firma franceza Pargest la firma italiana Fin Part).
Trebuie aratat ca in toata aceasta perioada Ion Ilie Mania era dat in urmarire prin Interpol, deoarece din 1990 Guarda di Finanza Italiana obtinuse condamnarea sa la inchisoare pentru fals si uz de fals
Faptul ca Gheorghe Stan a ramas atasat de hoteluri si restaurante, este dovedit de faptul ca in prezent acesta s-a lipit de Dan Matei Agaton (ministru in guvernul Adrian Nastase), devenind seful serviciului juridic al Ministerului Turismului. Or, cel mai mare succes al Ministerului Turismului este preluarea de la A.P.A.P.S. (fostul F.P.S.) a privatizarilor din turism.
Intreaga activitate financiara din România a lui Ion Ilie Mania s-a ancorat permanent de legaturile sale italiene. Initial a folosit o scrisoare de garantie falsa prezentata ca fiind emisa de BANCA DE NAPOLI, filiala Brescia pentru a obtine cu firmele sale un credit de la Banca Dacia Felix de 20 miliarde lei si 2,5 milioane dolari. A contractat apoi noi credite, pâna la 20 milioane de dolari, garantate cu alta scrisoare de garantie falsa (8900/363/29.12.1994) pe numele aceleiasi banci italiene. A "donat" apoi un milion de dolari grupului de avocatura Charles Poncet din Geneva. Un anume avocat Laurent Kaspere, membru al grupului, devenit judecator de instructie, a fost determinat de Ilie Mania sa ceara punerea sub acuzare a rivalului sau de la Banca Dacia Felix, Sever Muresan. Acest Kaspere a fost insa intre timp condamnat la doi ani inchisoare, intrucât impreuna cu alti escroci, precum si cu Charles Poncet, au impins in faliment firma Noga Hilton din Geneva. Referitor la Fredy Robinson, noul proprietar al Bancii Dacia Felix, este cunoscut ca este proprietarul mai multor cazinouri, inclusiv in Rusia, mai recent deschizând chiar si un cazino pe... internet. Mai putin stiut este insa ca Fondul Proprietatii de Stat, insarcinat sa faca privatizarea in România, pe vremea când era condus de Sorin Dimitriu (dar nu numai), si-a deschis in Israel o reprezentanta al carui presedinte, numit si platit de statul român, era chiar mercenarul Mossad-ului, Fredy Robinson. Multe dintre privatizarile românesti au fost anticipate in birourile din subordinea sa, Robinson batând aici palma in numele statutului român cu investitori de talia infractorului israelian Sorin Beraru (Bergovici), marele tunar al economiei românesti. Pentru a demonstra apartenenta lui Liviu Alfred Mandler la agentia israeliana de informatii (Mossad), vom evoca un scurt episod din tineretea sa, când alaturi de alti colegi din fortele de securitate israeliana, a participat la un comando ramas celebru, impreuna cu acei colegi de arme.
Mandler aparea la un moment dat coproprietar cu Robinson al marelui Cazinou Vernescu din Bucuresti.
De fapt, toate cele opt cazinouri din Bucuresti apartin unor evrei israelieni, fiind folosite pentru spalare de bani si expatriere infractionala de mari fonduri din România catre Israel, rezultate in urma desfasurarii activitatilor ilicite. Actiunea Mossad la care ne referim, cu participarea activa a lui Mandler, s-a desfasurat la 4 iulie 1976 si a fost numita Fulgerul. Atunci, debarcând din avioanele venite de la 4.000 km distanta, agentii israelieni au reusit sa elibereze din mâinile teroristilor ostaticii evrei capturati pe aeroportul international Entebbe din Uganda.

De câtiva ani, România a intrat in atentia Grupului Bilderberg, scopurile acestei societati secrete mondialiste fiind, in ceea ce ne priveste, monitorizarea si dirijarea strategica a procesului de privatizare, pentru a se asigura trecerea proprietatii de stat in mâinile cercurilor fidele grupului in vederea integrarii României in procesul globalizarii.
Doua dintre cele mai importante persoane care au fondat Grupul Bilderberg sunt magnatii bancheri evrei, reprezentanti ai celor doua clanuri financiare mondiale, David Rockeffeller si Edmund Rothschild, cu precizarea ca Rockeffeller nu este evreu practicant si familia este convertita formal la baptism.
Pentru a intelege sensul faptelor ce vor fi evocate in continuare, reproducem unul dintre cele mai celebre citate din David Rockeffeller: "Suntem in pragul unei transformari globale. Trebuie sa declansam o criza majora (economica, militara, politica, sociala, educativa, religioasa) si toate natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala".
In anul 1954, la hotelul Bilderberg din Oosterbeek Olanda, printul Bernhard al Olandei a reunit in cadrul unei prime "conferinte" circa 120 de personalitati din inaltele finante ale Europei Statelor Unite ale Americii si Canadei, punând bazele unei noi organizatii "neoficiale" ce avea sa fie cunoscuta de acum ca fiind Grupul Bilderberg, cea mai puternica societate secreta din lume.
Printul Bernhard de Olanda, recunoscut mason, prin apartenenta sa la familia regala de Habsburg ar avea o ascendenta in imparatii romani, dar pretindea totodata a fi descendent din Casa lui David, deci din familia aristocrata evreiasca.
Organizarea de catre print a Grupului Bilderberg, a fost direct sprijinita de catre societatile secrete sioniste si mondialiste, de catre C.I.A., dar in primul rând de catre Consiliul Afacerilor Externe (C.F.R.), cea mai puternica organizatie secreta oligarhica din S.U.A. ce activa deja pentru mondializare (sustinuta totodata de aceiasi doi bancheri evrei: Rockeffeller si Rothschild).
Organizatia este condusa de un comitet de conducere, compus din 39 de membri (24 europeni si 15 americani) impartiti in trei comisii de specialitate a câte 13 membri fiecare.
Toti cei 39 de membri ai comitetului apartin si altor organizatii secrete mondialiste sau sioniste (Illuminati, marile loji masonice, Vaticanul etc.). Acest comitet isi are sediile in Elvetia si stabileste persoanele ce vor participa la intrunirile anuale in plen ("consfatuiri").
Datorita telurilor principale ale organizatiei, formulate inca din 1954 de catre printul Bernhard al Olandei - un guvern mondial pentru inceputul mileniului trei, globalizarea economica mondiala (o lume unica) si o armata globala prin ONU -, precum si datorita faptului ca membrii grupului sunt cei mai puternici industriasi, oameni de stat, bancheri si intelectuali, Grupul Bilderberg este numit si "guvernul mondial nevazut".
Tot comitetul, compus din de trei ori treisprezece membri, este acela ce stabileste ce fel de politici si planuri vor fi discutate in cadrul intrunirilor. Nu vor participa totusi la aceste "consfatuiri" secrete decât acele persoane ce au dovedit loialitate nestramutata intereselor Rockeffeller-Rothschild.
Orice plan adoptat in cadrul intrunirilor anuale ale Grupului a fost pus in practica intr-o perioada de maximum doi ani. Cu toate acestea nu toti participantii sunt neaparat initiati in scopurile secrete finale ale conspiratiei mondiale a liderilor, ci pot fi doar reprezentanti ai unor comunitati si grupuri de interese.
Milton William Cooper , fost ofiter al serviciului secret al Marinei Militare a S.U.A., a afirmat textual, in urma cu mai multi ani: "Când eram la Secret Service, am citit ca cel putin o data pe an, poate chiar de mai multe ori, doua submarine nucleare se intâlnesc pe o baza construita sub calota polara, de gheata. Reprezentantii Uniunii Sovietice se intâlnesc cu comitetul politic al Grupului Bildeberg.
Aceasta metoda de intâlnire este unicul mod de a pastra secretul, departe de interceptari si microfoane." Aceleasi fapte relatate de capitanul Cooper au fost relatate si in cadrul unei editii a emisiunii Scientific Report (cel mai respectat program stiintific din Marea Britanie) a postului B.B.C.. Dar peste nici doua zile, postul dezminte veridicitatea faptelor relatate, fapt unic si fara precedent in istoria emisiunii de la B.B.C. intre timp are loc si un atentat cu bomba asupra capitanului Cooper, acesta pierzându-si un picior. Ultimele informatii publice acrediteaza ideea ca acesta a fost mai recent asasinat. Cel mai puternic brat al grupului este insa ceea ce se cheama Comisia Trilaterala (Europa occidentala, America de Nord si Japonia). Comisia se vrea o "agentie particulara" cu scopul declarat la infiintare, in 1973, de a realiza o cooperare intre cele trei regiuni "in cadrul unei Noi Ordini Mondiale". Infiintarea Comisiei Trilaterale, numita mai rar si G3, a fost stabilita in cadrul intâlnirii Grupului Bilderberg din 1972, la propunerea bancherului Rockeffeller. Informatiei cuprinsa in urmatoarele zece rânduri nu ii putem nici dezvalui sursa, nici nu putem preciza intocmai identitatea protagonistilor, din motive de siguranta. Este cazul a doi ofiteri din cadrul Serviciului de Informatii Externe, serviciul de spionaj al României, tata si fiu. Tatal, un cunoscut general al acestui serviciu secret, a dispus analiza informativ-operativa a ceea ce parea sa fie la inceput tentativa penetrarii economiei românesti de catre grupuri financiare apropiate unor servicii secrete straine. Surpriza a aparut atunci când agentii români au reusit, mergând pe acest fir, sa intre chiar in posesia unui material programatic al Grupului Bilderberg privind România, in care se vorbea chiar de necesitatea desfiintarii Bancorex, foarte puternica banca româneasca pâna in 1989. Din nefericire, respectivul general S.I.E. a decedat in urma unui atac de cord, inainte ca sa apuce sa finalizeze cercetarea informativa si raportul special catre C.S.A.T. Fiul generalului, la rândul sau ofiter S.I.E., s-a adresat ulterior unui saptamânal român, aratând dosarul privind Grupul Bilderberg unor ziaristi de investigatii speciale, dar si fiul a disparut la rândul sau in conditii misterioase, inainte de a apuca sa predea materialele redactiei respectivului saptamânal. Tot ce mai putem spune este ca pagina 3 a acestui saptamânal a speriat serviciile secrete românesti prin dezvaluirile "de la sursa". Recent premiata banca olandeza ABN AMRO, ca fiind cea mai activa banca din România (dupa falimentul Bancorex), este in realitate detinuta de familia bancherului Rothschild (Grupul Bilderberg), numele complet al bancii fiind ABN AMRO Rothschild. Or, guvernarea taranista, in 1997 il numeste la conducerea celei mai mari banci românesti, BANCOREX, pe evreul român Andrei Florin Ionescu. (Mandatul a fost pus in aplicare de la F.P.S. de catre Tudorel Dumitrascu, acelasi personaj care, in calitatea sa de director general, impreuna cu evreul american Phillip Bloom, au dat un tun financiar de l milion de dolari statului român la intreprinderea aviatica Romaero-Baneasa, lui Dumitrascu punându-i-se sechestru asiguratoriu pe avere pentru aceasta fapta.)

Instalat la conducerea BANCOREX, evreul Ionescu are ca prima grija numirea pe functia de sef al Directiei Plasamente Bancare a evreicei Rachel Sargent prin transfer de la Directia Securities a bancii ABN AMRO, permitându-i-se astfel acesteia sa faca plasamente din capitalul bancii românesti de stat pe pietele externe. Pâna la falimentul bancii, cerut insistent statului român tot de organismele internationale, Rasela a avut grija sa disperseze banii bancii si totodata sa spioneze intens banca. Serviciul de securitate al BANCOREX a tras puternice, dar inutile, semnale de alarma, impreuna cu Serviciul Român de Informatii, asupra urmatoarelor aspecte: Rasela Sargent a introdus in BANCOREX, dupa orele de program, chiar si sâmbata si duminica cetateni straini, a cerut si obtinut fisele tuturor marilor clienti pe care le lua si acasa, a cerut si obtinut fisele bancii pe grupe de activitati, nu a prezentat rapoartele de deplasare in strainatate (lunar câte 5 zile la Londra), a incercat sa intre in posesia datelor Directiei de Operatii Speciale (fise si conturi M.I., S.I.E., S.R.I., M.Ap.N., S.P.P., Transmisiuni speciale etc.). Ca sa nu fim suspectati de rea-credinta, vom reproduce numai una din relatarile corecte din ziarele cotidiene ale vremii, legat de falimentarea BANCOREX. In mod curios, cele mai multe organe de presa s-au ferit sa arate obârsia evreiasca a "terminatorului" BANCOREX, Florin Andrei Ionescu: "in urma unei schimbari huidumesti (cu incalcarea Legii 31 si a Legii bancare) petrecute vineri, 14.03.1997, dupa ora 18, prin Gheorghe Ionescu si Dumitrascu Tudorel (oamenii F.P.S.-ului), Razvan Liviu Temesan este inlocuit cu Florin Andrei Ionescu... Temesan lasa BANCOREX-ului un volum de afaceri de 14.195 miliarde lei cu o pondere a creditelor restante de 7,9 miliarde, cu provizioane specifice de risc de 1.168, 6 miliarde lei. Banca era cotata de catre Thompson Bank Watch INC cu rating pe termen lung BBB si pe termen scurt A2, iar conducerea bancii era "bine vazuta"(well regarded). Temesan a luat banca la 170 milioane dolari si a adus-o la 740 milioane dolari. Analiza activitatii lui Florin Andrei Ionescu, "terminatorul", atesta ca 74% din creditele aprobate de el sunt neperformante; 68% din creante date la particulari; finantarea importurilor de petrol a fost preluata de bancile straine, Bancorex pierzând numai in acest caz cam 60 milioane de dolari pe an prin demolarea acestei afaceri, a fortat lichidarea datoriilor pe care le avea Compania Nationala de Petrol; a primit de la buget 4.500 miliarde de lei cu care a cumparat datoriile lui George Constantin Paunescu, incercând sa-l bage in faliment si transformându-l dintr-un bun platnic intr-un rau platnic; Florin Andrei Ionescu n-a platit cei 507 milioane de dolari la extern, ba, mai mult, Bancorex a ramas si fara cele 10 rafinarii românesti pe care le putea vinde cu aproximativ 2 miliarde de dolari sau le putea exploata ca banca in contul statului român. Dar cea mai mare aberatie a lui Florin Andrei Ionescu, pe lânga o extrem de buna potriveala cu dl. Mugur Isarescu (cel care a devenit guvernator al Bancii Nationale a României fara sa aiba macar "o ora de banca")... a fost inventarea unei aberatii numita profit comparat (de neregasit in nici un manual bancar), pe care a estimat-o la 740 miliarde de lei si pentru care a platit impozit real de 315 miliarde de lei si, ca sa concluzionam, n-a introdus cheltuielile in bilant; adica, pe scurt, a falsificat bilantul. in septembrie '97 banca avea fonduri cifrate la 900 miliarde de lei. Nu credem ca dl. Mugur Isarescu n-a lecturat, ca "pastor" al tuturor bancilor, si bilantul acestei banci; deci, totul s-a petrecut cu stirea lui!... La plecarea din Bancorex, Florin Andrei Ionescu a primit despagubiri personale de 380 milioane lei." Trebuie aratat ca evreica Rasela Sargent nu a actionat singura in interiorul Bancorex, ci impreuna cu cel care chiar i-a semnat angajarea, cu vicepresedintele bancii, Dragos Andrei, care si el venea prin transfer tot de la banca ABN AMRO. "Dragos Andrei a organizat comitetele de directii in lipsa presedintele..., aprobând pe ascuns diferite materiale si, totodata, a emis astfel niste hotarâri ilegale (fiind presedintele Comitetului de Credite, ca urmas al lui Florin Andrei Ionescu, a dat multe/mari credite fara garantii
sau,din contra,a sufocat firmele neprotejate politic - exista depozitii in acest sens, care atesta vulgaritatea refuzului, gen"nu vrea p...mea")...;n-a recuperat nici unul din creditele neperformante; a stopat executarea unor creante neperformante;... A incalcat normele Bancorex de angajare si promovare, laudându-se ca e prieten cu [fiul presedintelui României] Dragos Constantinescu si cu seful S.I.E. [Catalin Harnagea]...; a agreat ca Rachel Sargent sa angajeze straini pentru diverse expertize nefinalizate, cu tariful de 230 de lire sterline pe ora. A pierdut 40% din clientii bancii, inclusiv si prin redinjare, catre ABN AMRO BANK." Lovitura finala data de fostul (?) angajat al bancii lui Rothschild, Bancii Române de Comert Exterior, al carei vicepresedinte era acuma (om al mafiei politice de la Cotroceni si al sefului S.I.E., dupa cum se lauda), a fost aceea de a contribui la montarea impreuna cu Banca Mondiala si cu Fondul Monetar International a inchiderii bancii: "in vara anului 1998, fiind inclus in suita premierului Radu Vasile, cu ocazia vizitei pe care primul-ministru a efectuat-o in S.U.A., fara stirea si aprobarea atât a premierului, cât si a consiliului de administratie al bancii, Dragos Andrei a cerut sprijinul B.M. si F.M.l. "pentru reorganizarea si privatizarea Bancorex", oferindu-se sa le puna la dispozitie datele si documentele necesare, reprezentând cele mai intime date ale bancii." De aceea, la sfârsitul anului 1998, F.M.I. si Banca Mondiala s-au prezentat la presedintele Bancorex, Vlad Soare, pentru a pune in aplicare agreement-ul. Acesta a ramas uimit când a aflat ce pusese la cale cu organismele financiare internationale adjunctul sau, anume "ideea ca, pentru a inghiti banca comerciala a României, aceasta trebuia comprimata si, dupa schimbarea proprietarului, lasata sa revina la cel putin valoarea initiala", dupa care i-a dat afara din biroul sau pe emisarii F.M.I. si Bancii Mondiale. Ulterior, acestia au facut presiuni si au obtinut de la statul român falimentul celei mai mari banci românesti, insa dupa indepartarea lui Vlad Soare (care intocmise un plan de salvare a bancii) si numirea de catre Banca Nationala a României ca secretar general al Bancorex a lui Alexandru Puscaciuc, al carui trecut era legat de un anume evreu american Gerald (Gerry) Guterman cu care se combinase intr-o tentativa de privatizare a Bancii Dacia Felix. (Citatele au fost reproduse dupa ziarul Cotidianul din 10 martie 1999.) Un alt mare cotidian central anunta in numarul sau din 22 ianuarie 1999 ca un director din Bancorex, apropiat unor servicii secrete, a transferat ilegal o foarte mare suma din conturile bancii in acelea ale unei banci Rothschild. Banca Internationala a Religiilor falimentata prin F.N.I. O mâna de oameni de afaceri grupati in Centrul International Ecumenic, o organizatie din care faceau parte Banca Internationala a Religiilor si mai multe firme private, ce acopereau domenii de activitate de transport feroviar, constructii, paza si protectie, leasing, recuperari bancare. Daca Centrul si-ar fi atins planurile declarate, ar fi cuprins un fond de investitii, reviste, un post de televiziune, un centru de sanatate si chiar o Academie Internationala pentru Studiul Istoriei Culturii si al Religiilor. La constituirea capitalului acestei banci românesti au contribuit Mitropoliile Olteniei si Moldovei, Biserica Armeneasca, Cultul Penticostal, Muftiatul de la Constanta, Casa Regala din Arabia Saudita, S.N.C.F.R, si alte societati românesti.

Din 1994 banca a atras peste 300.000 de deponenti persoane fizice ai caror bani au fost pierduti in ingineriile falimentare. Dintre cei doi vicepresedinti ai bancii unul era evreu, Ilie Simon, dar Ion Popescu, presedintele bancii, intr-un articol pe care l-a semnat in Economistul din 29.03.1994 arata ca un important rol in demararea si coordonarea activitatii bancii il poarta un israelian numit Zimmermann. intr-un studiu asupra activitatii masoneriei din România se arata, legat de momentul inaugurarii Bancii Internationale a Religiei: "Acelasi dr. Ion Popescu (minoritarii si-au luat, de regula, nume de familie românesti!), isi exprima uimirea ca la initiativa lui de fundamentare a bancii in cauza era flancat pe de o parte de un arab din Arabia Saudita si, de cealalta parte, de un evreu din Israel. Ambii care il flancau la inaugurarea bancii, erau... masoni. Sa mai amintim, in acest sens, ca telul masoneriei este tocmai sincretismul religios si impunerea ei ca religie unica, mondiala". (M. Fandarat, Francmasoneria si clasa politica.) Trebuie sa aratam un detaliu deosebit de important. Seful Directiei Juridice a bancii, in perioada 1999-2001 a fost Sandru Ion, fost sef al oficiul juridic al Securitatii si mai apoi al S.R.I., om de incredere al nr. 2 din S.R.I. Mircea Gheordunescu, care l-a rândul sau se ocupa de relatiile externe ale serviciilor secrete românesti, initiind o strânsa colaborare si prietenie cu serviciul secret israelian, Mossad-ul. Inainte de a ajunge la conducerea directiei juridice ("consilier expert") a Bancii Internationale a Religiilor, unde l-am vizitat personal in acea perioada, "securistul" I. Sandru trecuse ca jurist pe la Bancorex, filiala Lipscani, (unde nu avea cum sa fie strain de creditele neperformante acordate ilegal de Capetti), apoi la Hotel Bucuresti, folosindu-se de informatiile obtinute pentru a le pune la dispozitia israelienilor interesati in privatizare. Este vorba de faptul ca Sandru era platit drept consilier de presedintele Sitraco Center din Bucuresti, israelianul Eliahu Rasin (astazi inculpat si fugit din România). Ion Sandru, pentru a-l ajuta pe Rasin, sesizeaza Politia Capitalei in numele Bancii Internationale a Religiilor impotriva partenerului acestuia in privatizarea Hotelului Bucuresti, Ionel Ruse. Politia il aresteaza in Elvetia pe Ruse cu mare tam-tam, iar judecarea acestuia pentru "un prejudiciu" de un milion de dolari adus Bancii Internationale a Religiilor tinea prima pagina a tuturor ziarelor. In realitate creditul luat de Ruse de la B.LR. fusese acoperit prin garantiile depuse, iar banca nu fusese prejudiciata de acesta. Dar atât politia cât si presa fusesera deja manipulate si folosite. Li s-a dat un os de ros, in timp ce adevaratii jefuitori ai bancii (reclamanti ai lui Ruse) isi vedeau linistiti de afacerile murdare. Evident, instanta de judecata l-a gasit nevinovat pe Ionel Ruse si l-a achitat, dupa ce statuse insa mai bine de doi ani in arestul preventiv al politiei, adica la inchisoare. In acest timp, conform planului demarat prin actiunea lui Sandru, israelianul Eliahu Rasin a reusit sa isi insuseasca toate partile sociale ale firmei lui Ruse, Noni Voiaj s.r.l., care cumparase Hotelul Bucuresti de la Fondul Proprietatii de Stat (a se vedea capitolul despre privatizarea Hotelului Bucuresti). Cei peste 300.000 de cetateni veniti "in numele Domnului" sa-si depune economiile la B.I.R. nu banuiau ca, in spatele bancii, isi vârâsera coada interese oculte, iar suma totala a depunerilor atrase de B.I.R. de la cei 300.000 de depunatori drept-credinciosi (mai degraba creduli) se ridica, la sfârsitul anului 1999, la 2.236 miliarde de lei! Povestea tenebrelor financiare de la B.I.R. duce la celebra hotie patronata de catre escroaca evreica Maria Vlas, refugiata temporar in Israel, de la Fondul National de Investitii, F.N.I. devenind al doilea actionar majoritar al Bancii Internationale a Religiilor. Deloc intâmplator, crahul F.N.I. s-a declansat cu trei saptamâni inainte de declararea oficiala a falimentului B.I.R. Aceasta asociere a fost tinuta in mare taina de catre toti cei implicati, inclusiv de catre autoritati. Raportul lichidatorului numit de Banca Nationala a României (B.N.R.) dezvaluie ca ultimele doua majorari de capital de la Banca Internationala a Religiilor au fost facute ilegal. Astfel, S.I.F. Oltenia si Fondul National de Investitii (Maria Vlas) au inhatat o halca din B.I.R. fara aprobarea B.N.R. Pentru a ascunde dezastrul din interiorul bancii, in 1998 conducerea B.I.R. a falsificat bilantul, raportând un profit nereal de 54 miliarde lei, desi in realitate banca avea o pierdere de 81 miliarde lei. Ca urmare, s-au incasat ilegal dividende in valoare de 14 miliarde (inclusiv de catre "actionarul" F.N.I.). Pentru a intârzia intrarea in incetare de plati si pentru majorarea capitalului cu 200 de miliarde de lei, sefii B.I.R. au mai investit si 100 de miliarde de lei in Fondul National de Investitii, bani disparuti probabil in Israel, unde se ascunsese si administratoarea Fondului, Maria Vlas. Banca Nationala a României (adica Mugur Isarescu) a stiut inca din 1996 ce se intâmpla la B.I.R., seful Directiei de Supraveghere Bancara din B.N.R., Nicolae Cinteza, fiind timp de 5 ani cenzor in cadrul bancii. "B.N.R. ar fi avut motive suficiente si intemeiate sa aplice actiunea legala de retragere a aprobarii date conducatorilor B.I.R. inainte ca situatia financiara a bancii sa devina iremediabil deteriorata" se scrie in raportul lichidatorului bancii.
Credem ca publicistul Dragos Dumitru avea dreptate, in mai 1999, când cerea ca primul ministru al României sa preia controlul asupra Bancii Nationale a României, pentru a stopa declinul sistemului bancar românesc. El scria, dupa ce amintea cazurile bancilor Dacia Felix, Bankcoop, B.I.R., Columna, Banca Agricola si Bancorex: "Politica B.N.R. va duce, in foarte scurt timp, la pierderea controlului asupra finantelor României. Adica, dupa pierderea industriei si agriculturii, am cedat si telecomunicatiile, iar acum nu vom mai avea nici banci românesti. Ca sa nu mai vorbim ca armatele straine ne survoleaza, intra pe teritoriul nostru când vor s.a.m.d.... Nu se poate intreprinde nimic in domeniul reformei, al economiei, in general, atâta timp cât exista, practic, doua guverne -, B.N.R. constituindu-se, de aproape zece ani, ca un stat in stat. Iar toate probele demonstreaza ca B.N.R., conducerea sa, a facut totul impotriva intereselor nationale."
Si aceasta in timp ce Isarescu cumpara pentru Banca Nationala a României de la numitul Schorsch, asociatul de afaceri al tatalui sau, metal pentru monede si suport pentru bancnotele românesti.
Numai in 1991-1992 s-au cheltuit 31 milioane marci germane pentru monede si 10 milioane franci elvetieni pentru bancnote, achizitii de la Handels Contor Schorsch GmbH Siemmental. Norocul prietenului Schorsch ca România a cunoscut pâna in prezent o inflatie galopanta, ceea ce a oferit guvernatorului Isarescu justificarea de a emite noi bancnote anual.
Când, totusi, Banca Nationala a României si-a facut datoria cerând falimentul bancii, actionariatul cosmopolit (membrii fondatori) al acesteia a sarit de zece metri in sus, acuzând tocmai statul român de abuz si coruptie, in loc sa ceara socoteala administratorilor bancii, ceea ce indica o suspecta solidaritate cu pradatorii depunatorilor români.
Astfel, autoritatile române au fost reclamate la secretarul general al N.A.T.O. (lordul Robertson), la ambasada S.U.A. de la Bucuresti si la presedintele Comisiei Europene (Romano Prodi), de catre "fondatorii" reprezentati de Joseph Noupadja. Majoritatea acestor actionari sunt evrei, precum israelienii Rubin Zimmerman, Jack Isaac Zimmerman, Chrys Gotlieb-Grujevski, Saul Felberg, Simone Wiesenmayer, Ritta Galperin, Saimovici Galperin, Soly Kamenitzer, Armin Richter si altii.
La data de 6 martie 2003, directorul Serviciului Român de Informatii, Radu Timofte, a sustinut in parlament rapoartele de activitate ale S.R.I. pe anii 2000 si 2001. Cu acest prilej, el a furnizat informatii spectaculoase legate de scandaloasa afacere F.N.I., care a tras la fund dupa sine si Banca Internationala a Religiilor. El spunea ca aceasta are ramificatii internationale: "Cetatenii, societatea si chiar institutii ale statului au fost victimele unei mari manipulari puse la cale de "escroci de geniu" din conducerea si compunerea retelelor crimei organizate internationale, care mai sunt inca in umbra, fiindca cei scosi in fata nu sunt decât niste pioni, mai mult sau mai putin insemnati". Referitor la escrocii de geniu, directorul S.R.I. a precizat: "unii au plecat, altii au fost intotdeauna peste granita". Despre "plecarea" Mariei Vlas (administratorea F.N.I.), mai bine zis fuga in Israel, sotul acesteia a precizat presei ca nu degeaba s-a dus ea tocmai in Israel.

Vânzarea de catre statul român a pachetului de actiuni detinute la BancPost catre marele concern General Electric Capital Corporation (GEC Co) pentru suma de 42,8 milioane de dolari dovedeste prostia ce a guvernat privatizarea bancilor românesti, guvernatii din ultimii 13 ani ridicând privatizarea la rang de scop in sine.
Astfel ei, de cele mai multe ori, au vândut gaina ce facea oua de aur doar pentru a fi pe placul strainilor. De ce spunem acest lucru? Deoarece profitul anual al BancPost se ridica la circa 16 milioane de dolari, iar banca are 123 de unitati proprii si isi desfasoara activitatile pe baza unei conventii cu Posta Româna in alte 2500 de oficii postale din intreaga tara. Veniturile anului anterior vânzarii s-au situat la circa 230 de milioane de dolari, iar rata solvabilitatii era de 15,3%, mult peste norma internationala de 8%.
Managementul de la General Electric Capital care a decis preluarea BancPost este format din evrei americani, in frunte cu Dennis Dammerman, care in ultimii ani a impus firmei o noua orientare, de servicii financiare, de la carti de credit la servicii ipotecare si finantarea companiilor.
Politica agresiva a managementului evreiesc se bazeaza pe active de peste 250 miliarde de dolari. Pâna in prezent, BancPost s-a instalat ca interfata intre muncitorii români din Israel si familiile lor din România, oferindu-le contra comision posibilitatea transmiterii banilor munciti.
In perioada 1998-2002 numai pe aceasta directie au trecut prin visteria bancii peste 195 milioane de dolari, sumele crescând de la an la an, doar in primele doua luni muncitorii români din Israel depunând prin Posta israeliana catre Banc Post suma de 12,5 milioane USD. Tot prin aceasta banca pleaca in Israel de la bugetul statului român pensiile evreilor originari din România. (Dupa preluarea intreprinderii bucurestene Turbo-mecanica, printr-un "joint venture" din ianuarie 2002, la care a contribuit cu numai câteva milioane de dolari, alta tinta a General Electric este si preluarea importantei intreprinderi Electroputere-Craiova.)
Evocând perioada anilor '70, britanicul Paul Johnson, arata ca: "Evreii britanici moderni nu duceau lipsa de energie. Ei erau activi in finante, asa cum fusesera mereu... Dinastia [evreiasca] Sieffa transformat firma Marks & Spencer in cel mai rezistent triumf al comertului britanic postbelic, iar Lordul [evreu] Weinstock a transformat General Electric in cea mai mare firma britanica.
Evreii erau influenti si in publicarea de carti si ziare... in numar tot mai mare, ei s-au asezat (chiar daca ocazional) pe bancile Camerei Lorzilor. A fost o vreme, la mijlocul anilor '80, când din cabinetul britanic faceau parte nu mai putin de cinci evrei" (O istorie a Evreilor, Editura [evreiasca] Hasefer, Bucuresti 2001, pag.441).
Retinem din lucrarea filosemita a lui Johnson ca General Electric, creatie evreiasca, este totodata cea mai mare firma britanica, iar ca succesul ei a coincis cu momentul in care guvernul Margaret Thacher cuprindea cel putin cinci evrei. Din câte ne amintim, M. Thacher a procedat si la privatizarea intreprinderilor britanice de stat, ceea ce a adus clanului bancherilor evrei Rothschild câteva miliarde de lire sterline.
In România, General Electric nu actioneaza fatis, reprezentanta sa fiind detinuta de o cutie postala, Nuovo Pignone off-shore, cu sediul in apartamentul nr. 10, bloc D2, strada Luterana din Bucuresti, iar mai recent au aparut semne de intrebare despre modul cum functioneaza administrarea post-privatizare a bancii românesti preluate de General Electric.
Comentând aparitia numelui Banc Post in anexa Hotarârii de Guvern nr. 1516/1812.2002, in vederea supravegherii de catre o Directie din cadrul Ministerului Finantelor, sub titlul "Banc Post, alta banca pusa sub supraveghere", un saptamânal bucurestean (A.P.) comenta la 3.03.2003: "De fapt, care sunt criteriile pe baza carora s-a alcatuit lista mentionata? in aceasta sunt inclusi colosii - contribuabili incapabili sa-si suporte si sa-si achite datorii considerabile, adica reprezentantii unui management deplorabil" Se afirma ca administratia bancii s-a cam jucat cu banii acesteia, iar acum se afla in dificultate (imposibilitate?) de a-si mai plati taxele catre statul român.
Banca Româna de Dezvoltare (B.R.D.) este alta banca de stat româneasca acaparata de un consortiu evreiesc.
Evreul francez Isaac Pereire este creatorul cartelului bancar francez Societe Generale, care a preluat de la statul român Banca Româna de Dezvoltare.
De la crearea sa, banca Societe Generale a trecut prin numeroase prefaceri, fiind necesara la un moment dat salvarea sa de catre statul francez, care a preluat-o in proprietatea sa inainte de a falimenta. Adusa la un apogeu al activitatii sale, in anul 1987 guvernarea franceza "de dreapta" procedeaza la privatizarea bancii, a treia banca ca marime a Frantei, ceea ce face ca, in scurt timp, actiunile bancii sa faca obiectul unor speculatii bursiere in spatele carora s-a aflat magnatul evreu George Soros. Acesta, "beneficiind de informatii privilegiate", reuseste in 1988 ca, impreuna cu imputernicitul sau, sa plaseze actiunile bancii in mâinile uneia dintre firmele apropiate intereselor sale (Marceau Investissement) si sa obtina un profit personal de 5,7 milioane de dolari.
Dezvaluirea acestei afaceri a declansat o adevarata furtuna politica, conducând la anchetarea câtorva functionari de stat, in timp ce ministrul de finante francez, Pierre Beregovoy, s-a sinucis. Magnatul evreu George Soros a comparut ca inculpat abia in anul 2002 in fata Tribunalului Corectional din Paris, datorita faptului ca, initial, comisiile rogatorii internationale au fost orientate in directia Elvetiei, Marii Britanii, Luxemburgului si Olandei, ceea ce a intârziat finalizarea anchetei. Societe Generale a fost implicata in anul 2002 intr-un puternic scandal de spalare de bani, in tandem cu banca Leumi Le din Tel Aviv-Israel, cu un grup de banci israeliene. Afacerea reprezinta dovada ca Societe Generale serveste interesele evreimii cosmopolite si israeliene.
In fapt, ancheta in legatura cu spalarea de bani de la sediul central din Paris al Societe Generale a fost demarata in 1988, ca urmare a unui denunt facut de Credit Lyonnais. Acesta observase comportamentul suspect al unuia dintre clientii sai, patronul unei firme de textile cu sediul la Sentier, un mic cartier comercial din centrul Parisului. Aici se gasesc numeroase firme cu acelasi profil, detinute de patroni evrei. Justitia franceza a descoperit ca Sentier este centrul unui sistem de spalare a unor mari sume de bani, de provenienta incerta. Astfel, a fost descoperita o retea de persoane care primeau cecurile acestor firme evreiesti pariziene si, in schimbul unor mici comisioane, le depozitau si le incasau in bancile la care lucrau.
Derularea anchetei a condus la doi experti contabili ai bancii (actualmente disparuti si dati in urmarire internationala) care au construit sistemul de spalare de bani cu ajotorul câtorva banci israeliene, precum Israeli Discount Bank si Leumi Le - Tel Aviv.
Ziarul Curentul din 16 ianuarie 2002 descrie astfel ingineria de la Societe Generale: "Cecurile, furate sau inregistrate pe numele unor companii fictive, porneau din bancile franceze catre Israel. Aceasta tara are particularitatea de a permite modificarea destinatarului unui cec printr-o simpla mentiune scrisa de mâna si insotita de o stampila, in cazul concret pe care il avem in discutie, stampila era furnizata fie de Israeli Discount Bank, fie de First International Bank of Israel." In acest fel, cecurile se reintorceau in Franta, ca si cum nimic nu s-ar fi intâmplat, si erau incasate chiar de la bancile de la care chipurile pornisera. Având in vedere potentialul infractional al practicii, cele mai multe state ale lumii, spre deosebire de Israel, au interzis acest tip de operatiune, prin care se modifica destinatarului unui cec.
Israelul insa nu pierde nimic, deoarece nu-l deranjeaza sa spijine infractorii evrei din alte parti ale lumii, in dauna staelor care ii gazduiesc.
Este, insa, cel putin suspect modul cum Societe Generale a acceptat sa deblocheze, in profitul unei terte persoane, un cec cu marca Trezoreriei Nationale franceze - comenta presa fanceza la sfârsitul anului 2001 -, sau, mai mult, sa crediteze un cont al unui obscur cetatean din cine stie ce parte a lumii.
Rezultatul acestor dezvaluiri a fost acela ca la inceputul anului 2002 conducerea bancii Societe Generale de la Paris a fost arestata si anchetata, in frunte cu presedintele bancii, Daniel Bouton, care inainte de a conduce banca a activat in plan politic. Astfel, el a fost director al bugetului Frantei in cadrul Ministerului Finantelor, sub ministeriatul lui Pierre Beregovoy, cel care s-a sinucis când a izbucnit scandalul legat de preluarea si manipularea bursiera a actiunilor bancii Societe Generale, post privatizare, de catre magnatul evreu Soros.
Conducerea bancii a fost pusa sub acuzare. Judecatoarea de instructie, Isabelle Prevost-Desprez, cea care instrumenteaza cazul, a declarat: "Societe Generale a fost corespondentul, in Franta, al bancilor israeliene care au procedat la modificarea destinatarilor unor cecuri. Responsabilii sai in chestiuni legate de spalari de bani nu au dat nici un semnal de alarma. Cel care nu sufla un cuvânt, isi da consimtamântul, chiar daca indirect, la tranzactii dubioase".
Descoperirea marii fraude a apartinut politiei pariziene. La Bucuresti, presedintele bancii, Bogdan Baltazar, s-a grabit sa dea un comunicat presei in care sa arate ca sub conducerea sa nu s-a intâmplat nimic, dar in numarul viitor vom prezenta in premiera absoluta documente care il contrazic (este vorba de credite acordate fara acoperire, nerecuperabile, ce pot falimenta B.R.D.). Oricum, Bogdan Baltazar a fost instalat strategic la conducerea bancii chiar inainte de privatizarea acesteia.
O alta banca evreiasca preocupata de preluarea B.R.D. era Chase Manhattan Bank - S.U.A. ale carei interese in România le promova evreul Phillip Bloom, cu care Bogdan Baltazar avea o colaborare vecina cu complicitatea in privatizarea economiei românesti, cât timp a functionat ca vicepresedinte al Fondului Proprietatii de Stat, functie special creata la acea data, chiar... pentru el.