"Daca vitregia soartei va face sa ne pierdem vreodata istoria si
credinta, vom disparea ca neam".(Nicolae Iorga)
Acest citat din opera marelui nostru istoric este un truism foarte vechi si
valabil pentru orice popor de pe oricare meridian.
Cititi istoria lumii si veti constata ca fiecare popor se mândreste cu
trecutul sau, cu vechimea si bogatia culturii, a religiei sale, a traditiilor, a
legendelor si miturilor sale. Prin aceste elemente, fiecare popor se defineste
si isi cauta locul intre celelalte popoare ale lumii.
Ingrijindu-se de viitor, specialistii le consemneaza in manualele
scolare, prin care isi educa tineretul in spirit national, inca din frageda
copilarie, cand mintea este foarte receptiva.
Un trecut glorios determina valentele mandriei unui popor, complexul
acestora contureaza anvergura sa, il face mai productiv si impune celorlalte
popoare respectul cuvenit.
Dar de când e lumea, pentru ca pamântul e mai de demult, unii si-au
inflorit istoria exagerându-si meritele lor si ale inaintasilor, adica se lauda
(pacat omenesc) cu scopul deliberat de a se plasa mai sus sau mai in fata
decat meritele reale.
In acelasi timp, unii reprezentanti ai unor popoare au
facut tot ce le-a stat in putinta pentru a diminua, a ignora sau a deforma, in
sens negativ, meritele altora, fara nici un scrupul.
Un renumit istoric francez, Robert Charroux, in lucrarea sa "Istoria
stapânilor lumii", ataca frontal subiectul acesta si vorbeste clar despre
falsificatorii istoriei lumii pe care ii si numeste in ordine cronologica:
1. primii sunt aratati cu indexul, vechii egipteni,
2. apoi grecii antici
3. si in fine evreii.
Faraonii demolau creatiile inaintasilor si ridicau altele noi, fara a gandi ca si
operele lor vor avea aceeasi soarta.
Grecii au cules zeitati de pe unde au
gasit, majoritatea in lumea tracilor si au editat "Legendele Olimpului",
lucrare scrisa.
Iar evreii, ca sa-i depaseasca, au dat lovitura de gratie, zice
Charroux, inventind o lucrare scrisa si mai mare, Vechiul Testament. Ei
aflasera ca religia va avea asupra maselor un impact deosebit si durabil.
Religia este un anestezic sigur al constiintei maselor.
Vechiul Testament este intr-un fel istoria poporului evreu,
care chiar de atunci s-a socotit popor ales.
De altfel nu aduc o noutate, egiptenii s-au socotit si ei popor ales.
Dar nu stiu de ce Robert Charroux s-a oprit la evrei, pentru ca dupa ei
vin in forta cu ambitii si mai mari, romanii.
Acestia si-au revendicat zeii grecilor si, ca sa-i faca romani,
le-au schimbat numele grecesti cu nume
romane: Zeus va fi Jupiter; Afrodita ajunge Venus; Poseidon va primi
numele de Neptun; Demeter, zeita recoltelor, va fi botezata Ceres, Ares zeul
razboiului va deveni Marte si asa mai departe.
In alte lucrari poate e loc pentru tot inventarul.
Au vrut sa le substituie si cultura, dar n-au reusit. Au
creat-o pe a lor si cu un succes remarcabil. In urma nenumaratelor cuceriri
au vrut sa lase impresia ca de la ei au invatat europenii sa vorbeasca. Dar sa
nu exagerez nici eu.
|
Azi, se spune, ca limba latina e decelabila in toate
limbile europene, mai putin la popoarele venetice ale Europei, adica bulgarii
si ungurii, veniti dupa caderea Imperiului Roman de Apus la 476 e.n..
Si lista, bineinteles, nu se incheie aici.
Mustafa Kemal (Ataturk), prin
1931 (!) cerea profesorilor de la Universitatea din Istanbul sa ii invete pe
studenti ca intreaga civilizatie a lumii a fost creata de catre turci.
Drept care, unul dintre profesori, Ahmed Zechi Validi Togan, a demisionat si a plecat la
Viena (spune Arthur Koestler in lucrarea "Al treisprezecelea trib, Khazarii").
Istoria noastra n-a fost scutita de mistificari. Dar ne vom ocupa mai
târziu de acest subiect.
Printre actele negative ale acestor falsificatori putem exemplifica
laconic: distrugerea lucrarii "Istoria fenicienilor" a lui Sanchoniathon,
demolarea vechilor monumente, arderea bibliotecilor si alte acte de-a
dreptul criminale. Detalii gasiti in lucrarea amintita a lui R. Charroux.
Dar un exemplu recent tot am sa amintesc: incendierea Bibliotecii Academiei din
Bucuresti in decembrie 1989.
Exemple:
- Sf. Pavel face la Efes un rug din toate cartile care se refereau la "lucruri ciudate";
- calugurii irlandezi ignoranti ard in secolul al VII-lea 10.000 de manuscrise runice care
vorbeau de istoria Celtilor;
- in secolul al XII-lea, catolicii distrug cartile catarilor.
- Apoi episcopul Diego de Lauda distruge aproape in totalitate
cartile sacre ale mexicanilor in sec. al XVI-lea;
- inchizitia arde documentele stiintifice ale lui Gusmoo la Lisabona in 1907 si lista continua.
Oare, "ce taine se vor ascunde in <>"?, se intreaba Andre Jide.
Ar fi o scapare sa nu trecem in revista si un aspect tragic al problemei.
Unele popoare au fost tradate chiar de specialistii proprii care dintr-o
neglijenta condamnabila nu s-au straduit sa caute, sa valorifice si sa
pazeasca vestigiile istoriei lor, facilitind astfel inamicilor actiunile prin care
sa le falsifice istoria.
Teama de ridicol ne face un mare deserviciu prin incapatânarea cu
care profesorii de istorie refuza pâna si sa discute o alternativa la istoria
oficiala care au invatat-o la liceu sau la facultate.
Le este teama sa nu se descalifice in fata unui coleg daca lasa impresia ca bate câmpii.
Ori aceasta va fi impresia in cazul in care emite o parere alaturi de celaini.
Nenorocirea este aceea ca de la ei ne
asteptam - fiind cei mai autorizati prin pregatirea profesionala - sa cerceteze
si sa corecteze marile greseli sau falsuri deliberate de care istoria noastra
este plina (ca a oricarei tari mici).
Am discutat cu multi profesori de istorie si
m-au dezamagit profund vazând cu câta cerbicie apara teoriile pe care sunt
obligati sa le predea elevilor.
Facând socoteala la nivel national câti
propagandisti ai neadevarului intoxica mintea românilor cu falsuri, te
ingrozesti de dimensiunea fenomenului.
In consecinta, vom avea de-a face cu o istorie falsa, oficial autorizata si
cu una adevarata si incompleta, dar interzisa.
Cea oficiala o predau
profesorii in scoli, ca o datorie cu care isi câstiga existenta, cea interzisa o
putem afla din cultura orala a poporului, din legende si mituri, uneori din
scrieri scapate de sub vigilenta cenzurii.
|
