|
Ce nu se stie despre Iisus - Partea I
Selectie din lucrarea
LIGURDA HE SONTINEOLOVELLA
http://80.69.83.61/digibook/index.php?dir=
EGIPT
XEROTEMUS-KEOPS-PTA
Venirea lui Iisus pe pamânt a fost cauzata tot de luciferieni.
Acestia, dupa ce au fost distrusi în Atlantida, vreo 5 milenii au tacut,
neîndraznind sa mai ia contact cu noi, cei din Opal.
Prin mileniul al saptelea înainte de Hristos, Lucifer apeleaza din nou la Parintele Luminilor,
spre a-i cere iertare, solicitând din nou ajutorul spre a se putea si el salva.
Parintele Luminilor accepta si-i promite lui Lucifer ca-i va indica o anumita zona de pe pamânt,
unde sa se poata întrupa si hotaraste ca luciferienii sa formeze un popor aparte,
care sa beneficieze de trimisi speciali.
Parintele Luminilor îi indica lui Lucifer zona dintre regiunea mediteraneana si Golful Persic
si-i fagaduieste ca-i va trimite îndrumatori speciali.
Este vorba de poporul israelitean, care, în evolutia sa, a beneficiat de
patru trimisi din Opal: Abraham, Iacov, David, Solomon.
La început, primele milenii, a mers destul de bine cu evolutia luciferienilor.
Câteva milioane de luciferieni au reusit sa-si îmbunatateasca culorile spiritului
si sa intre în primele 2 straturi, cu rare exceptii au ajuns pâna în stratul IV, realizând griul deschis.
Cei mai multi persistau în culoarea de baza- negrul si nu a fost numai atât.
Luciferienii nu au ascultat de porunca data, de a se întrupa numai în zona indicata de Parintele Luminilor,
ci au împânzit pamântul, strecurându-se si la alte natii.
Israelitenii, dupa marele lor prooroc Moise, au început sa mearga din rau în mai rau.
În loc sa puna accentul pe respectarea celor 10 porunci, recurgeau la sacrificii si se pierdeau în tot felul de ritualuri,
cerând Cerului sa-i faca conducatori ai pamântului.
Se credeau nici mai mult nici mai putin decât popor ales. Asteptau un Mesia care, cu minuni supranaturale,
sa-i faca stapâni peste celelalte popoare,robi ai lor, sa le munceasca.
Religia iudaica devenise o cloaca stricata de preotii orbi si fatarnici, care huzureau pe spinarea
oamenilor de rând, ducând poporul dintr-o eroare în alta.
Israelitii aveau nevoie de un trimis special.
Pamântul întreg avea nevoie sa intre într-o noua faza spirituala.
Se simtea nevoia unei primeniri în gândirea popoarelor.
Atunci, Parintele Luminilor convoaca înteleptii Opalului în Marea sala a Tacerii,
din centrul Cetatii de Lumina:
„Cine vrea sa coboare pe pamânt pentru o misiune speciala?”, a tâsnit primul Iisus,
strigând fara ezitare: „Eu merg, Parinte!”.
Stia ca va fi greu, dar credea în izbânda. Stia ca luciferienii sunt reci, dar spera...
ba chiar credea ca va reusi sa-i încalzeasca.
Hristos primeste misiunea: „Primesc sa cobor pe pamânt oricum va fi, accept oricare îmi va fi destinul”,
a adaugat Iisus, iar la sugestia Parintelui de a-si lua cu sine un prieten, Iisus s-a uitat la mine.
I-am zâmbit si a înteles ca sunt de acord ( este vorba de Densi - n.n).
Iisus a coborât în Egipt cu 7 ani înaintea mea. De ce în Egipt?
Acum raspunsul care urmeaza este deosebit de important si as vrea sa-l subliniez pentru ca
acest raspuns sa se imprime definitiv în constiinta popoarelor:
Hristos coboara în Egipt pentru a face din el focarul central din care mai târziu sa iradieze noua Sa învatatura.
Egiptul era cel mai indicat popor, apt sa primeasca o învatatura noua, pe fondul unei religii valoroase,
asa cum o aveau egiptenii la vremea aceea.
Egiptenii erau un popor curat, echilibrat moraliceste si cu structura preoteasca superioara.
Aveau ritualuri pline de semnificatii, iar zeii pe care îi cinsteau erau simboluri limpezi si clare.
Prin venirea lui Iisus în Egipt se autentifica superioritatea unui popor care milenii de-a rândul
a fost pastrator zelos al învataturii marelui initiat egiptean din mileniul al patrulea,
marele necunoscut HORMINUS ESPETUS TA, precum si a stralucitului mare preot,
faraon si ilustru reformator XEROTEMUS-KEOPS-PTA, a carui înalta gândire a fost inspirata chiar de spiritele din Opal.
Xerotemus-Keops-Pta nu este altul decât Buddha, unul si acelasi spirit care a creat doua variante de spiritualitati:
varianta egipteana si cea indiana.
Xerotemus este cel care a creat marele mit Osiris-Isis, a instaurat ritualul botezului,
al nuntii si „mesei sacre”, pe care le va prelua Iisus.
Va amintiti ca Iisus s-a supus botezului lui Ioan, a participat la nunta din
Cana Galileei si a celebrat Cina cea de Taina.
Hristos, în mod deliberat, a preluat si a consacrat pentru vecie cele ce mai târziu, în biserica crestina,
s-au numit „taina botezului”, „taina nuntii” si „taina euharistica”, misterul central al bisericii crestine.
Parintii, preotii si arhiereii din Bizant s-au inspirat de la egipteni.
Egiptenii au fost primii crestini,continuatori ai ritualurilor traditionale egiptene:
botezul,nunta,masa sacra si ierarhia preoteasca.
Xerotemus a fost cel care a creat trei trepte de preoti egipteni:
- preotia lui Osiris,
- a lui Isis si
- cea mai înalta preotie, cea a lui Horus.
Cel mai frumos ritual creat de Xerotemus a fost ritualul învierii lui Osiris ce parca anunta,
cu multe secole înainte, învierea lui Iisus ( mediumurile lui Densis apartin
clerului si de aceea nu iese din povestea biblica - n.n).
Egiptenii sunt adevaratii creatori ai religiei crestine. Veti putea vedea din povestirea mea ca
ceea ce va spun nu poate fi contestat. Egiptul merita stima si pretuirea întregului pamânt,
caci ritualurile botezului,nuntii,mesei sacre, a preotiei în trepte si a sarbatoririi învierii
vor reînvia si se vor impune pe plan mondial.
Vor învia în cel de-al treilea mileniu si se vor impune pe întregul pamânt.
E precis, e hotarât de Opal si aceasta se va împlini cu exactitate!.
OPAITELE
Densi povesteste....
Trezirea mea la viata a fost la lumina opaitului, noaptea, caci noptile erau racoroase
si mama se odihnea ziua si trebaluia noaptea.
Primele imagini cu care m-am întâlnit, au fost sub lumina calda si lina a celor 4 opaite
care ardeau noaptea tot timpul în camera în care am trait primele zile de trezire la viata.
Pe peretii camerei erau pictate o sumedenie de simboluri vechi: soarele, muntele si arborele
alaturi de sageti încrucisate, iar pe peretele principal era soimul ce simboliza pe Horus,
zeul zeilor ce trona peste întregul Univers.
Cât de senina si de duioasa era mama! Stia ca are un copil care va însoti în viata
pe cel mai mare Trimis al Cerului pe pamânt.
Atunci când era însarcinata, avusese un vis în care un barbat îmbracat într-un vesmânt alb si cu plete,
o anuntase ca copilul este si el un trimis al lui Isis si-i poruncise sa ma tina în camera lor sacra
si sa arda în permanenta 4 opaite.
Opaitele le pregatea singura dintr-o festila si seu de oaie.
Obisnuia sa cânte. Niciodata nu întelegeam cuvintele cântarilor ei.
Erau cântari sacre ce le învatase în templu si cu care mama o adora pe zeita Isis,
protectoare a casei noastre.
Opaitele erau menite sa-l îndeparteze pe Set, zeul întunericului.
Isis era pentru mama însusi lumina, soarele. Primele discutii pe care am început sa le înteleg
au fost cele ce se refereau la confuzia pe care o facea între Ra, zeul soarelui si Isis, zeita luminii.
Pentru mama, Ra nu exista. Totul era Isis.
Tata cauta sa-i demonstreze deosebirile, caci era învatat si mare mester la cuvânt, dar mama o tot tinea pe-a ei.
Mama avea un obicei: ma lua cu ea uneori, seara, la marea piramida a lui Xerotemus,
de unde ea se ruga lui Isis spre a fi primita în împaratia ei.
Locuiam într-un fel de târg cu destul de multi locuitori, cu priceputi si harnici meseriasi.
Casa noastra era chiar lânga templul lui Osiris si nu departe de templu era piramida cea mai mare
a lui Keops, cum o stiti voi astazi.
Mama a început sa ma ia întotdeauna cu ea la piramida cea mare,
înca de când eu am început sa ma tin pe picioare.
Ma punea sa repet dupa ea: „Isis care dai viata si fericire, fa-ma sa fiu fericit în împaratia Ta”.
Tata o corija în sensul ca Isis nu are împaratie, ca împaratia luminii este a lui Horus si ca,
prin urmare, Horus trebuie cinstit si lui trebuie sa i se adreseze în rugaciuni.
Mama avea însa credinta ei din care nimeni n-o putea clinti.
Eu cresteam si continuam sa fiu tinut în „camera sacra” a casei noastre,
cu cele 4 opaite aprinse în cele 4 colturi ale încaperii.
Grija cu care mama mea, Nariti, aprindea si întretinea opaitele, ma facea sa ma întreb
de ce oare atâta grija pentru opaite, de ce numai în camera mea si de ce 4?
Mama mi-a spus atunci de visul ei, când un barbat cu plete i-a povestit ca va avea un copil
trimis a lui Isis si, ca respect, trebuie sa-l creasca în acea „camera sacra”,
cu simboluri si sa-i aprinda „patru” opaite .
De ce 4, nici ea nu stia si nici eu nu întelegeam. Acest PATRU aveam sa-l descifrez mult mai târziu.
La un moment dat, într-una din zile, tata veni cu o pensula si niste culori si refacu pe perete pe Horus-Soimul.
Am observat ca ochiul drept a lui Horus semana cu Soarele, iar ochiul sau stâng cu Luna.
L-am întrebat de ce acest lucru.
Mi-a dat o explicatie pe care eu n-am înteles-o.
În schimb, mama mi-a explicat celelalte simboluri, copacul cu radacini si crengi, muntele si sagetile.
COPACUL- îmi spunea mama -reprezenta viata vietilor care pornesc de la o singura samânta.
Samânta intra în pamânt în împaratia lui Osiris. Acolo Osiris o face sa încolteasca si sa prinda radacina.
Apoi iese la lumina si intra în împaratia lui Isis, care prin lumina ei o face sa creasca.
Ra – soarele – este fiul lui Isis, ca si Set; dar în timp ce Ra a fost întelept si Isis l-a pus pe cer,
Set a fost rau si Isis l-a aruncat în întuneric, asa ca cei doi fii ai lui Isis stapânesc, unul ziua, altul noaptea.
Set este rau si aduce nenorociri, de aceea el trebuie alungat cu opaite si cu torte.
MUNTELE- reprezinta viata omului. El reprezinta drumul fiecaruia de la bine la mai bine.
Ca sa ajungi în împaratia lui Isis trebuie sa faci numai bine.
Sa fii bun si îngaduitor, sa nu spui neadevaruri si sa nu-ti însusesti ceea ce nu-ti apartine.
Daca traiesti toata viata în fapte bune si te mai rogi si lui Isis, atunci urci tot muntele
si Isis te ia de pe vârful muntelui.
Numai cei ce ajung în vârf intra în împaratia lui Isis; cei ce nu au urcat decât pe jumatate
trebuie sa se reîntoarca pe pamânt, sa se nasca din nou spre a ajunge în vârf.
SAGETILE - multe si îndreptate în multe directii, sunt multitudinea de caractere ale oamenilor
–îmi traducea mama - va veni, însa, un trimis al lui Horus, care-i va aduna pe toti oamenii si le da o unica directie,
facându-i pe toti sa fie buni, sa devina buni.
Am uitat sa va spun despre botez. La trei ani obiceiul era ca, copilul sa fie botezat în templu ,
când i se dadea si un nume. Mie, de mic, îmi spusera Ioanus, pe tata îl chema Lumindius,
iar pe bunicul îl chema Hritotis, asa încât, numele meu complet, în Egipt, a fost: IOANUS-LUMINDIUS-HRI.
Cu aceeasi ocazie luam parte si la prima „masa sacra”.
Ce era aceasta masa sacra?
Era un ritual ce avea loc la fiecare 10 zile în templu, în cinstea lui Osiris....
Dar ...trebuie sa va spun legenda...
Legenda spune ca Osiris a fost taiat în bucati de fratele lui cel rau, Set, si aruncat în apele Nilului.
Sora si sotia sa, Isis, a cautat plângând pâna ce a gasit toate bucatile din trupul sau.
Le-a adunat la un loc, a luat apa din Nil si, invocând pe Horus, a stropit corpul lui Osiris dându-i viata, înviindu-l.
De atunci egiptenii au sarbatoarea învierii lui Osiris, primavara, când Nilul se revarsa
si când se fac mari procesiuni la malurile Nilului.
Grecii au preluat de la egipteni sarbatoarea învieriilui Osiris, celebrând învierea lui Iisus.
„Masa sacra” se oficia în amintirea sacrificarii lui Osiris.
Preotul lua o bucata de pâine si o rupea în patru bucati(aceasta la botez):
o bucata o mânca preotul, una copilul care era botezat, iar celelalte doua
le mâncau parintii si rudele care asistau.
Copilul era apoi stropit cu apa din Nil si era considerat credincios al lui Osiris.
Deci, asa-zisul „botez” egiptean era în felul lui asemanator cu botezul crestin,
grecii(bizantinii) inspirându-se de la egipteni si-n acest ritual.
Vreau sa fiu sincer cu voi pentru a vedea ca si eu am fost om ca toti oamenii.
Ma îndragostisem pe la 6 ani de verisoara mea, Zinotis.
Închipuiti-va ca tineam asa mult la ea încât îi spuneam mamei ca eu vreau sa ma însor cu ea.
Ma duceam pe ascuns la ea acasa, ne închideam într-un cotet si ne sarutam ca doi copii nevinovati.
Nunta la egipteni pot spune ca era la fel cum e la crestini astazi.
Tinerii se îmbracau în alb, veneau în templu si primeau încuviintarea preotului
care trebuia sa fie mai întâi convins ca tinerii se potrivesc.
Le punea pe cap doua coronite de flori si le încingea mijlocul cu niste brâuri de pânza,
tesute cu fir de aur în semn ca fusesera „curati”, adica nu se cunoscusera la pat.
Urma apoi ritualul „mesei sacre” care devenea un adevarat ospat.
Între timp ajunsesem la vârsta când puteam avea acces la scoala... adica sa particip la cursurile
pe care le tineau preotii pentru cei mai dotati copii.
Desigur, tatal meu fiind preot al lui Osiris care oficia ritualurile pentru vreo 5 sate învecinate
într-un singur templu, stia ca pot învata, astfel ca ma lua în mod oficial ca elev ucenic, krikos al sau.
Nu eram prea multi ucenici elevi... cam 20, plus ca mai erau câtiva repetenti.
Doi ani am urmat scoala, timp în care am învatat sa descifrez heroglifele dar sa si scriu papirusuri.
Trebuie sa stiti ca foarte putini reuseau sa învete hieroglifele.
Trebuia sa ai o memorie grozava la citit si cu atât mai greu era la scris.
Nu se scria cursiv, cum scrieti voi astazi ci se înlantuiau pur si simplu notiunile,
asa încât cititul era mai mult o deductie decât o citire la propriu.
Am terminat cei 2 ani de scoala doar 6 copii.
Aveam 12 ani si tata a mai continuat un an cu mine, ca sa citesc si sa scriu perfect.
Avea de gând sa ma duca la Alexandria, la scoala superioara a preotilor lui Isis.
Am uitat sa va spun de treptele preotiei egiptene.
Preotii egipteni erau împartiti în trei gradatii: prima categorie erau preotii de ritualuri publice numiti „preotii lui Osiris”.
Acestia se ocupau de ritualurile sacre si de rugaciunile ce le cerea poporul pentru diferite trebuinte.
Ei se puteau casatori si trebuiau sa fie si învatatori, adica sa organizeze cursuri de învatare a hieroglifelor.
A doua categorie de preoti o constituiau preotii lui Isis. Acestia trebuiau sa urmeze 6 ani la o scoala de studii superioare
care putea fi in orasele: Xeropotamus, Eudomexis, Tropotemanis sau Alexandria.
Aici 6 ani elevii învatau stiintele si artele, iar apoi se specializau, fie în geometrie si astronomie, fie în sculptura si pictura.
Si acesti preoti se puteau casatori.
Categorie cea mai înalta a preotimii egiptene erau însa „preotii lui Horus”, care erau pastratorii tainelor traditionale.
Ei nu puteau casatori si traiau singuri, fiind cel mult profesori în scolile superioare.
Deci existau trei categorii de preoti:
1. Preotii lui Osiris, ai slujbelor si ritualurilor;
2. Preotii lui Isis, ai stiintelor si artelor;
3. Preotii lui Horus, initiatii - purtatorii tainelor.
Tatal meu, Lumindius, avea împuternicirea sa recomande elevi pentru una din scolile superioare de 6 ani
si se hotarî sa plece cu mine la Alexandria, centrul spiritual pentru întregul Egipt,
acolo unde era si marele preot, faraonul Arcanomus.
Deci ,urmeaza sa va povestesc mergerea la Arcanomus si specializarea mea timp de 6 ani.
Mai înainte însa vreau sa va povestesc despre niste fenomene ciudate pe care le traiam
si nu le puteam gasi nici o explicatie.
Adesea, noaptea, când sa adorm, vedeam ca în loc de unul, sunt format din doua persoane.
Stateam în mijlocul camerei ,gândeam si în acelasi timp ma vedeam si stând în pat.
Când am primit botezul, de pilda, iarasi m-am vazut în dublu.
Unul eram în usa templului ,altul în fata preotului care citea invocarea.
Dar cel mai des fenomen se petrecea în timpul noptii.
Ma vedeam lânga marea piramida a lui Xerotemus, discutând cu un tânar luminos,
ceva mai în vârsta ca mine si în acelasi timp eram constient ca dorm.
Nu-mi amintesc din discutiile cu acel tânar luminos decât ca discutam mereu de cifra 4.
Ce era mai curios era ca ma simteam atât de apropiat de el, ca parca eram prieteni de când lumea.
Pe masura ce cresteam, începusem sa-i retin figura si ma tot obseda întrebarea: de unde îl cunosc?
Aceasta v-am povestit pentru ca atunci când tata m-a luat sa ma înscrie la scoala superioara din Alexandria
si când am intrat în oras, am vazut o curte frumoasa si la poarta gradinii un grup de tineri.
M-am simtit atras ca un magnet de acel grup si când m-am apropiat, nu mica mi-a fost mirarea
când am observat ca tânarul ce vorbea era exact acelasi pe care eu îl vazusem eu în vis, discutând în jurul piramidei.
Când m-a vazut, mi-a zâmbit si mi-a spus:
- Apropie-te, Ioanus, vino prietene, te asteptam!...
- Dar... cum... când... Tu veneai noaptea la marea piramida? - întrebai eu.
- Eu. Dar lucruri si mai mari vei vedea. Mergi acum si te pregateste.
Peste 10 primaveri ne vom întâlni pe acelasi drum si vom împarti amândoi bucuriile si necazurile.
Mergi iubitule, mergi prietene!
Zicând acestea, a ridicat ambele mâini spre mine. Am simtit ca un vânt care ma patrunde
si din înaltimi am auzit un glas de tunet care spuse:
„Acesta este fiul Meu cel iubit, venit între voi sa faca Voia Mea!”
Si-n clipa aceea fata Lui s-a luminat ca Soarele, iar vesmintele lui au stralucit ca zapada...
Ce frumos era! Ce frumusete si ce maretie! Ce încântare!
Nu-mi luam ochii de la El, în timp ce ceilalti tineri care erau acolo cazura cu fata la pamânt.
L-am privit cu dor, cu iubire ,cu respect.
Îmi dadea parca totul. Lumina ce o radia era hrana, bautura, nectar, vânt de primavara,
roua, gradina de încântare si parfum!
- Mergi acum, Ioanus, mergi si învata. Pe toate sa le stii. Nimic sa nu lasi, sa te specializezi în toate.
Vom avea nevoie de stiinta aceasta în munca ce ne asteapta pe amândoi. Învata si privegheaza! Mergi în pace!
Am îngenuncheat înaintea lui cu coplesitor respect, dar El mi-a spus:
- Scoala-te, prietene! Noi doi suntem vechi prieteni, veniti din aceeasi stea. Steaua noastra este acum departe ...
De aceea noi vom fi în curând cei mai apropiati si mai nedespartiti prieteni!
- Sa fie dupa cum vrei Tu, Mester, i-am raspuns eu si m-am ridicat.
- Mergi acum, mergi, sa nu superi pe tatal tau, pe bunul tau tata.
Vei auzi mâine de mine de la mediuma templului din Hariconomus.
Eu sunt cel anuntat, fiul lui Isis, trimisul lui Horus, iar tu împreuna lucrator cu mine.
Nu uita: peste 10 primaveri, ne vom revedea ,ne vom reîntâlni!
Era Iisus, iar întâlnirea cu El a însemnat cel mai mare eveniment din viata mea,de pâna atunci.
Aveam pe acea vreme 13 primaveri si mi se parea enorm sa mai astept 10 ani pâna sa-L revad.
Mi-am zis ca voi urma scoala superioara în Alexandria si voi veni mereu la El.
Nimic nu ma va împiedica, gândeam eu... dar ma înselam, pentru ca, mergând în Alexandria,
la centrul de înscriere nu mai erau locuri, astfel ca tatal meu a fost nevoit sa ma înscrie
la cea mai apropiata scoala de târgul unde locuiam noi si anume, la Xeropotamus.
Dupa ce m-am înscris, înainte de a o lua la drum spre casa, ne-am abatut pe la
centrul de initiati din Hariconomus, unde tata avea un frate, pe preotul initiat Muoni-Talan-Xep,
un sfânt si un învatat de prima clasa, mâna dreapta a lui Arconomus, marele preot.
Am intrat împreuna la Muoni-Talan care ne-a spus ca toti initiatii din Hariconomus,
în frunte cu Arconomus, sunt în asteptarea venirii fiului lui Isis: „Izmor”, trimis al lui Horus,
care va reforma religia întregului Egipt.
Stirea a fost primita deja cu 20 de ani în urma, când Irinius, mediuma templului, a vorbit în somn,
anuntându-ne coborârea Lui pe pamânt.
Acum TRIMISUL trebuie sa aiba 20 de ani, dar nimeni nu stie precis cine este.
-A fost observat un tânar deosebit , foarte inteligent, care a învatat totul
în cel mai scurt timp, dar care tace si nu spune nimic.
Toti suntem cu ochii pe el.Are un nume pe care-l tine secret... nu vrea sa-si dezvaluie misterul.
E înalt, bine facut, cu parul castaniu, cu sprâncenele brune si frumos arcuite,
nasul usor acvilin si buzele senzuale(parca nu seamana cu ce stim noi - n.n), ne povestea preotul Muoni-Talan.
Am descoperit ca este fiul Georginei si al lui Iusups-Asopius, fostul guvernator roman care a renuntat
la slujba lui de senator la Roma, a venit ca guvernator timp de 4 ani în Egipt si de 20 de ani traieste
închis în casa sa, având-o pe Georgina ca pe o zeitate.
Suntem aproape convinsi ca el este IZMOR-ul anuntat si totusi ne întrebam pâna când are de gând sa taca?
Când va spune El însusi cine e si ce gânduri are?
Astfel vorbi Muoni-Talan si atunci gândul meu zbura la tânarul pe care-l vazusem mai înainte.
Am avut certitudinea ca El este cel anuntat.
Le-am povestit atunci despre cele ce mi-a spus „tânarul”.
Când a auzit Muoni-Talan ca eu aveam sa fiu prietenul Lui, a facut ochii mari la mine
si i-a poruncit lui tata sa se ocupe îndeaproape de pregatirea mea si sa ma duca la pustnicul Macarius,
pentru a primi învatatura secreta cât mai curând.
|
Muoni-Talan ne-a binecuvântat si noi am plecat spre casa.
În drum i-am spus lui tata sa ne întoarcem pe acelasi drum pe care am venit
si sa ne oprim la curtea unde îl vazusem pe Izmor.(caci asa aveam sa-I spun de acum încolo).
Când am ajuns în dreptul acelei curti, ne-am apropiat de poarta.
L-am vazut în fundul gradinii plimbându-se cu capul plecat în pamânt. Medita.
M-a cuprins o bucurie navalnica si mi-a venit sa-L strig: „Izmorul meu iubit!”.
Dar strigatul s-a stins în gât. Un respect fata de meditatia Lui a pus stapânire pe mine.
Tata a vrut sa intre ,dar eu nu l-am lasat.
- Sa asteptam pâna ne va observa, i-am spus eu.
Dar tocmai atunci aparu în pragul casei o doamna de o frumusete si o gratie de nedescris.
„Aceasta trebuia sa fie mama lui, Georgina!”
Georgina s-a apropiat de noi cu pasi usori. Era o minune întrupata, de o frumusete ce te coplesea.
Parea o adevarata Doamna si Stapâna. Avea un zâmbet de o puritate nemaiîntâlnita; pe fata ei se citea mila,
bunatate, candoare si nevinovatie;ar fi trebuit sa aiba în jur de 40 de ani, dar nu-i dadeai decât vreo 22 de ani.
Muoni-Talan ne spusese ca era mama lui... dar ea nu arata a „mama”,era o fecioara adevarata,
puritatea si sfintenia întruchipata.
Am simtit de atunci ca „coborârea” Lui pe pamânt era o taina... auziti!
TAINA pe care aveam sa o aflu mult mai târziu, chiar din gura „Lui”.
Georgina s-a apropiat de poarta si, zâmbitoare, ne-a întrebat:
- Vreti sa vorbiti cu El? Lasati-L, acum e în meditatie. Nici eu nu îndraznesc sa-L întrerup.
Nu va suparati! Lasati acum.Altadata .Va veni si timpul Lui.Acum trebuie sa mediteze si sa taca. Iubiti-L!
Acest „iubiti-L”a rasunat ca un sfat, ca o porunca sfânta pentru noi.
Ne-am închinat si am mai stat câteva clipe pentru a-L privi cum se plimba, absorbit de gânduri.
Doamna s-a mai întors o data spre noi facându-ne cu mâna...
LA SCOALA DIN XEROPOTAMUS
Xeropotamus, orasul în care aveam eu sa stau si sa învat
6 ani de zile, se afla la sud de Gizeh, cale de o zi.
Era un oras aratos, cu case de caramida arsa si temple din piatra cu coloane ce erau atât de groase,
încât 5 oameni ce se tineau de mâna si abia daca le puteau cuprinde.
Strazile erau drepte. Exista o retea simpla rectangulara de strazi, ca în orice oras egiptean.
În mijlocul orasului locuia guvernatorul, un fel de primar care era numit de însusi faraonul.
Primarul orasului Xeropotamus se numea Danit-Moclan-Zos, un batrân preot initiat
ce fusese numit primar cu mai bine de 40 de ani în urma.
Era cinstit si venerat ,caci avea o fire modesta. Era citit si retras, un mare specialist în prepararea
fierturilor de plante medicinale si a esentelor vindecatoare.
Era mester mare la cuvânt si intelectualii îl aveau la inima pentru iscusinta lui oratorica.
În tinerete el cu mâna lui sculptase ani de zile hieroglife cu tainic înteles
si lasase învatatura la alte zeci de sculpturi.
Avea peste 120 de ani, dar mersul îi era sprinten, caci era înalt si uscativ.
Tata îl cunostea pe Danit-Moclan-Zos înca de când fusese el elev aici,dar nu prea îl ajuta memoria,
astfel ca în loc sa fie printre preotii lui Isis, ramase la parohie ca preot al multimii, preot al lui Osiris.
Danit ne recomanda o gazda buna si vrednica si îmi ceru sa-l las sa mi se uite în palma.
Se uita, se uita, îmi ceru apoi si cealalta mâna si în cele din urma îi spuse lui tata:
- Bucura-te, caci va fi un mare initiat. Pe muntele lui Isis, pe inelar are niste linii în forma de radacina de copac.
Este ceva foarte rar aceasta. Am si eu aceasta radacina, dar nu atât de dezvoltata ca a lui.
Sa înveti, Ioanus, sa nu te uiti dupa fete, pentru ca tu ai un destin mult mai important decât sa mirosi flori!
„Sa nu miros flori”... adica sa nu ma uit dupa fete...si mie fetele tare îmi placeau.
Îmi placea asa... sa le privesc... sa le simt în preajma mea... sa le sarut chiar, dar nu mai mult.
Gazda mea avea o sora mai mare ca mine cu câtiva ani, dar mie îmi placea tare mult.
Cât era ea de frumoasa e greu de spus .Simteam ca si eu îi eram drag.
Venea deseori la sora ei(gazda mea) si intra în camera mea sa ma întrebe ce mai fac.
O chema Gazetis si era linistita si senina. Mereu zâmbea si avea în ochi o lumina de ma fascina.
Îmi placeau mâinile ei.
Într-o zi m-am ridicat de la masa unde scriam si m-am asezat lânga ea.
Apoi i-am luat mâna si i-am sarutat-o. Atunci ea mi-a luat capul între mâini
si m-a sarutat pe gura, fin si delicat. Era linistita si senina.
-Ma iubesti? m-a întrebat ea.
-Mult! i-am raspuns eu. Regret ca esti mai mare ca mine...
-Nu conteaza vârsta, sunt doar cu 4 ani mai mare decât tine,
dar am sa astept sa-ti termini scoala si apoi ne vom casatori.
Pe atunci eu împlinisem 15 ani, iar ea avea 19 ani.
Eram hotarât. Ma hotarâsem sa o iau de sotie si daca tot avea sa fie sotia mea, de ce sa nu...
Dar Gazetis tinea la puritatea ei de fecioara si m-a oprit.
Din aceasta cauza pentru virtutea ei mai mult am iubit-o .
Gazetis a fost singura mea „aventura”, ca sa zic asa .Singura libertate ce mi-am permis-o fara rezerve,
fara ascunzisuri ,o dragoste pura si senina.
Sigur, pentru noi, barbatii, e mai greu sa stam rezervati, dar ea ma mângâia asa de lin si cu atâta gingasie,
ca trezea în mine mai mult respectul decât pasiunea carnii.
Pasionat eram. O iubeam cu pasiune, dar ea era pura si cristalina, astfel încât nu o atingeam nici cu gândul.
Când buzele mele întâlneau buzele ei, parca sarutam petale de flori. Simteam realmente un parfum îmbatator.
Zâmbea mereu si eu o priveam, si ma apucau ametelile de bucurie...
Da! Gazetis a fost singura bucurie care m-a legat de pamânt.
Doar mai târziu am aflat ca nu era pamânteana, ci era venita de pe planeta Tarnium special pentru mine,
sa-mi aduca mângâieri în greii ani de scoala, departe de parinti,
departe mai ales de Izmorul meu, Parintele meu, Mesterul meu...
Si acum, când si când, o chem pe Gazetis în ecran. Si acum ne iubim si ne vom iubi de-a pururi.
Este în stratul VIII, iar discul ei e bun prieten cu Niestche, filosoful german.
Aveam în scoala preoti care se ocupau special cu educarea noastra, câte un preot la 40 de elevi.
Eram datori sa le spunem lor abaterile sau eventualele noastre „aventuri”. „
Aventurile” nu ne erau permise.
Un preot al lui Isis trebuia sa se prezinte cast la hirotonisirea lui ca preot.
Cine scapa la câte o aventura era trimis în pustiu la cei ce vietuiau retrasi, sa stea 7 zile acolo.
Apoi era considerat iertat.
Preotul grupului nostru de 40 se numea Iperius-Hemin-Ato.
I-am spus imediat ca o iubesc pe Gazetis.
Si el s-a uitat în palma si mi-a zis:
- N-am grija cu tine, esti predestinat sa ajungi mare ,asa ca orice ai face, drumul tau nimeni nu-l poate schimba.
Poti s-o iubesti pe Gazetis a ta cât poftesti! ...În curând drumurile voastre se vor desparti.
Mi-am adus aminte de prorocirea lui Izmor ca voi fi însotitorul Lui, prietenul lui intim.
Dar ma întrebam: ce voi face atunci cu Gazetis?
O voi lua cu mine! Izmor ma va întelege si ma va accepta. E prea senina si prea pura Gazetis, ca Izmor s-o îndeparteze.
Vom fi trei... sau poate patru... Poate ca si Izmor va avea o „Gazetis” a Lui.... Dar El are pe Georgina! ....
Cine ar putea s-o depaseasca pe Georgina?
Oh, Gazetis, Gazetis! Cât am mai oftat eu dupa tine în timpul celor 3 ani de zile cât am stat în Iudeea la evrei.
Iubirile adevarate ramân înscrise în vesnicie.
V-am povestit despre Gazetis ca sa cunoasteti, ca sa va faceti o idee si asupra
capitolului afectiv al vietii mele, de care nu am fost scutit.
Acum va voi expune sistematica predarii învataturilor la scoala din Xeropotamus.
Candidatii de la scoala din Xeropotamus trebuiau sa opteze pentru un anumit profil din 4 posibile:
1. Preoti slujitori, cunoscatori ai ritualurilor pentru oficieri în mijlocul poporului;
2. Artisti si mestesugari;
3. Profesori în stiinte, ca: geometria - arhitectura, medicina - chimia, tehnologia metalelor,
a metalelor pretioase si a taierii pietrelor, constructia de corabii ,politica si diplomatia;
(desigur , eu vi le traduc în limbaj modern)si în sfârsit,
4. Initiati în stiintele generale, filosofie si mistica înalta.
Toti cei ce optau pentru una din cele 4 categorii, treceau printr-un examen de triere.
În plus, fiecare trebuia sa aiba trei recomandari de la diversi specialisti în directiile respective.
Eu am optat pentru sectiunea a patra, adica pentru stiintele generale, filosofie si mistica înalta.
Pentru aceasta trebuia sa ai recomandarea unui initiat.
Eu o aveam de la Muoni-Talan, care mi-o daduse atunci când fusesem în Alexandria.
În plus, pentru cei ce voiau sa intre în categoria initiatilor, a celor ce pot întelege tainele,
mai era necesar ca mediuma templului Savia-Mena-Ho sa-si dea asentimentul,
inclusiv examenul trasaturilor din palma pe care îl facea însusi marele preot al scolii si orasului, Danit-Moclan-Zos.
Cu liniile din palma stateam bine. Danit pe loc mi-a prevestit un viitor de mare misionar.
Surpriza a venit de la mediuma templului Saveia-Mena-Ho, care, spre mirarea tuturor,
mi-a prevestit ca voi rasturna Egiptul cu reformele mele ,ca voi deveni urmas a lui Arconomus-Rezinus-Psi
si ca aceasta calitate mi-o va acorda însusi trimisul marii zeite Isis (Densi este numele celui
pe care il stim ca Ioan Evanghelistul, ori Ioan cel iubit - n.n).
Trebuie sa va precizez ca si cei din Xeropotamus fusesera anuntati prin Savia ,ca si cei din Alexandria,
de Irinius, ca în Egipt s-a coborât si traieste ascuns FIUL LUI ISIS, MARELE TRIMIS AL LUI HORUS.
Deci, cu prevestirile Saviei-Mena-Ho, nu numai ca am fost acceptat fara nici o obiectie,
dar am fost luat în atentia tuturor, beneficiind tot timpul scolii de o îngrijire deosebita.
Va marturisesc ca îmi era jena când mie, unui copil de 15 –16 ani, Marele Preot al orasului si al scolii
îmi facea o plecaciune cu mâinile încrucisate la piept, atunci când ma vedea.
Îl rugam sa n-o mai faca, dar îmi spunea ca „Stiu eu de ce fac aceasta!”
Din 100 de candidati la initiere au fost triati numai 40.
Am început cu slujbele si ritualurile, cu rosturile si cu semnificatia lor.
Am învatat invocari si cântece ritualice timp de 2 ani, dar ni se mai preda si altele.
În primul rând ni se atragea atentia ca ceea ce aflam noi sa nu spunem nimanui.
Nimeni nu trebuia sa stie ca fiecare dintre noi era un iubit al lui Horus, mai important sau mai putin important,
ci doar ca fiecare dintre noi aveam o menire speciala, aceea de a fi luminatorii celor simpli, a celor ce nu înteleg.
Ni se spunea ca ne-am nascut cu un mare dar pe care marea masa a oamenilor nu-l are:
DARUL DE A ÎNTELEGE, puterea de a gândi si medita, lucru ce este foarte rar între oameni.
Eram sfatuiti sa nu ne trufim pentru aceasta, pentru ca Horus a toate stapânitorul daruieste întelepciunea cui vrea el.
Ni se spunea ca, mai înainte de a ne naste, am fost tot oameni în gradinile lui, dar, fiindca am fost activi si harnici,
am venit pe pamânt cu un bagaj mai pretios: PUTEREA DE A ÎNTELEGE.
Mai trebuie sa stiti ca initiatii nu aveau voie sa se casatoreasca si nu aveau voie sa aiba nici proprietati.
Ei traiau în comuniuni retrase de lume, nu aveau dreptul sa aiba decât un pat, doua scaune si o masa,
însa opaituri si papirusuri cât mai multe.
Spre maturitate, initiatii se puteau retrage în singuratate, daca ajungeau sa traiasca în mare tensiune mistica.
În acelasi timp, toti initiatii erau alesi de catre mediumuri prin marii preoti ai oraselor,
precum si suita faraonului si a ministrilor sai.
Oh, Egipt, Egipt, unde esti?
Unde ai disparut cu rânduielile tale sacre, cu masele tale de oameni evlaviosi,
cu preotii tai cucernici si cuviosi? Unde sunt miile de însingurati?
Unde sunt procesiunile tale în miez de noapte cu opaite si torte?
O, Sfinxule! Cine te-a pradat furându-ti ochii de rubin?
Unde sunteti voi, statuete de aur cu chip de Horus-Soimul, unde sunt vizionarii,
unde sunt clarvizionarii? Unde?... Unde?...
Nimeni nu s-a mai ridicat pâna la înaltimea pâna la care tu ajunsesesi.
Nimeni! Nici India cu nirvanistii ei nu a reusit sa te întreaca.
Acum, în Orasul de Aur, cei mai apropiati de Budha sunteti tot voi, egiptenii curati
care nu ati visat stapâniri si averi, ci ati facut totul ca sa va ridicati
cu puterile voastre supraomenesti miliarde de blocuri de piatra.
Zadarnice si slabanoage sunt performantele voastre tehnice, ale voastre,o voi ,vietuitori ai secolului XX!
Ce-ati realizat? Ati ajuns pe Luna? Ei si? O mâna de oameni voiau sa atinga Luna cu mâna si
60 de milioane de oameni mureau în acelasi timp de foame într-un an.
Egiptul n-a cunoscut boala trufiei tale, boala luxului ,boala confortului.
Egiptul s-a multumit cu putin caci era curat la suflet, nu plin de pete ca tine, secole al XX-lea!
Ia pune ( se adreseaza mediumului - n.n) „Neterminata” aia a voastra, NETERMINATILOR!(numele pe care il da oamenilor actuali - n.n)
TAINELE
Tainele au început sa ne fie dezvaluite abia în anul al cincilea de studiu, odata cu introducerea în mistica cea înalta.
A venit sa ne vorbeasca însusi Radius-Stotes-Hen, cel mai savant initiat si pastrator al celor mai ascunse secrete.
Mai ramasesem 28 de elevi din 40, câti fuseseram la început... Toti erau în jur de 20-22 de ani.
Singurul care avea 19 ani eram eu.
Multi îsi gasira fete si abandonasera initierea, trecând la alte sectii.
Cei 28 ramasi am fost obligati sa depunem juramântul initierii: ca ceea ce vom auzi sa nu discutam decât cu initiatii.
Juramântul a fost însotit de îmbracarea noastra cu stihare lungi, gri, închisi cu un brâu cu o pafta de aur curat,
iar în mâna am primit semnul initiatilor, un sirag de bobite din lemn de care atârna litera „T” cu un cerc mic în partea de sus.
Pe cap am primit un fes special din lâna vopsit în galben.
Radius-Stotes-Hen începu destainuirile.
Adevaratul stapân peste întreg universul nu este cuplul Isis-Osiris, ci Horus-Soimul.
Horus este zeul suprem ce nu poate fi vazut de nimeni.
El sta pe un tron de lumina si putere, prin care face ca totul sa existe.
El este, deci, izvorul fortei si al puterii, dar caracteristica lui esentiala este ca el vede si întelege totul,
dar nu poate vorbi pentru ca oamenii sunt prea redusi si Horus are un limbaj complicat pe care
nimeni nu-l poate întelege, daca nu se dedica singuratatii.
Horus însa exista într-o masura mai mica sau mai mare în fiecare.
Rostul vietii este ca fiecare sa poata ajunge un mic Horus care sa poata vedea si întelege.
De ce Horus are doi ochi,unul soarele si celalalt luna?
Pentru ca, cu ochiul solar el vede tot ceea ce se petrece pe pamânt între oameni,
iar cu ochiul lunar vede în inimile oamenilor.
Taierea în bucati al lui Osiris este doar o poveste pentru copii si popor.
Trupul taiat în bucati constituie de fapt fenomenele naturii: lumina soarelui, rasaritul si apusul,
revarsarea Nilului, încoltirea semintelor, cresterea grânelor si a legumelor, toate acestea la un loc
sunt conduse de gândirea lui Horus, gândire care este asa numita: „Isis-Lumina”.
„Lumina” nu se refera la soarele ce lumineaza! „Lumina”se refera la gândire.
Cine gândeste, acela e puternic si are sanse sa ajunga în împaratia lui Horus,sa ajunga prietenul lui.
Dar si gândirea are patru trepte:
studiul;
meditatia;
introspectia;
bucuria.
Ultima treapta a gândirii te face sa-l vezi si sa-l întelegi pe Horus si atunci esti cu adevarat fericit.
Poporul este însa departe de a ajunge la Horus.
El va trebui ca mii de ani sa mai revina pe pamânt, pâna ce fiecare se va transforma într-un initiat.
Toate slujbele si ritualurile sunt menite sa mai scoata poporul anchilozarea spirituala,
sa-l ajute sa faca fapte bune. Fara blândete, mila si bunatate, nimeni nu poate sa fie vrednic
sa traiasca bucuria întâlnirii cu Horus.
De la aceasta bucurie a întâlnirii cu Horus pleca mistica înalta.
Ce era cu aceasta „mistica înalta”?
Initiatului i se destainuia câteva formule scurte pe care trebuia sa le repete retras si recules în totala interiorizare.
Se avea în vedere necesitatea parcurgerii celor 4 trepte ale gândirii:
STUDIUL, MEDITATIA, INTROSPECTIA si BUCURIA ÎNTÂLNIRII cu ISIS-LUMINA lui Horus.
Zicerea formulelor era precedata de „ privirea în flacara opaitului”.
Initiatul trebuia sa petreaca doua ,trei ore din zi privind fix la flacara opaitului sau a unei torte,
cu indicatia de a nu se gândi la nimic. Trebuia sa fie cu totul rupt de trup si de alte preocupari.
Apoi sa-si imagineze un tron din care ies raze de lumina care patrund în corpul sau.
Trebuia repetata formula: „O, voi, nesfârsite, nesecate si atotputernice raze, patrundeti în fiinta mea!”
Aceasta formula o zicea initiatul în templu sau în chilia sa, fara sa aiba de-a face cu nimeni,
doar cu afara preotul îndrumator, care era Iperius-Hamin-Ate.
Iperius-Hamin-Ate era un adevarat iluminat, un adânc traitor al luminii lui Isis.
Avea în incinta templului un sfinx, o statuie destul de mare din piatra care reprezenta un leu
stând comod pe cele patru labe ale sale, având drept cap ,capul zeitei Isis.
Ochii zeitei erau doua pietre de rubin.
Ne adunam tot grupul de 28 de tineri si ne asezam în fata statuii.
Apoi, privind-o drept în ochi, rosteam formularea: „O, Isis, vindeca-mi orbirea ca sa te pot vedea!”
sau „ O, dulce lumina, lumineaza viata mea!”
Programul era sa rostim aceasta chemare timp în care se consumau doua opaite.
Aceasta însemna cam 4-5 ore, dupa care mergeam la culcare.
Ziua ne ocupam de copierea textelor vechi ale învataturii lui Xerotemus,
care avea indicatii foarte precise asupra diverselor meditatii ce trebuia sa le avem
pe marginea stradaniei de a intra în contact cu lumina ce o emana Horus prin Isis - radiatiile lui.
Ne mai ocupam cu strângerea de plante medicinale si cu realizarea de licori
si esente pentru diferite boli de ficat si stomac.
Eram învatati cum sa descoperim ficatul atunci când este marit, cum sa palpam bolnavul,
cum sa-i prescriem medicamentul si cum sa-l preparam.
Locul în care eram adunati pentru repetarea formulelor sacre, pentru iluminarea launtrica,
era o incinta formata din sfinxi înalti cam de statura unui om.
Erau 60 de sfinxi, iar în centru era sfinxul cel mare cu ochi de rubin, în ochii caruia priveam.
Sfinxul era expresia desavârsirii, trupul animalic dominat de gândire, virtute.
Leul exprima atotputernicia virtutilor initiatului în viata.
Ochii de rubin care luceau în noapte exprimau PUTEREA DE A ÎNTELEGE VREMELNICIA
VIETII MATERIALE, DISPRETUL FATA DE VIATA ÎN TRUP, DISPRETUL FATA DE BUNURILE MATERIALE.
Dupa terminarea ultimului an eram cu totii într-o armonie interioara acceptabila.
Urmau anii de însingurare.
Plecam din scoala si ne retrageam în singuratate, intrând sub controlul altor initiati.
Eu am fost repartizat la cel mai iscusit dintre cei mai iscusiti initiati pustnici -PARINTELE MACARIUS,
care avea titlul de „Korapemus” adica cel ce vede, cel ce patrunde, cel iluminat,
cel ce este intrat înca din trup în suita lui Horus.
Îi spuneam scurt: „Cuvioase Korape”. Avea o barba alba lunga, era uscativ si înalt,
iar în cap îi straluceau doi ochi vioi si scânteietori.
Dupa cum era si obiceiul, am primit si eu o mica coliba în apropierea cuviosului
si am început ultima faza de initiere. Aveam 21 de ani.
Cuviosul Macarius-Korape-ul nostru ne-a învatat o serie de formule noi.
De data aceasta, trebuia sa ne concentram, renuntând la orice imagine si reprezentare.
Totul era mai presus de imagini si reprezentari.
Era vorba de CONTEMPLATIE, INTROSPECTIE PURA, si asteptam sa vedem
stralucind în noi „lumina” sau, cum îi ziceam noi: HRIMIA.
Interceptarea Hrimiei si trairea în ea era treapta cea mai înalta.
Îmi amintesc si acum de ziua si clipele când am vazut cu ochii launtrici Hrimia...
Aducea o stare launtrica de o bucurie fara margini, uitai de tine, uitai de trup,
nu mai simteai nici foame, nici sete, nu-ti mai trebuia nimic altceva decât împartasirea cu „Hrimia”.
Acesta era darul cel mai de pret al lui Horus, semn ca ai intrat în Împaratia lui si ca erai,
de acum, apt sa poti fi calauzitor si altora.
Desigur, putini reuseau repede sa cunoasca Hrimia.
Majoritatea ramâneau ani de zile în pustie ,în invocari si formule sacre, pentru a se înalta,
pentru a se purifica de orice gând sau datorie trupeasca.
Trebuia sa realizezi depatimirea trairii, existenta pura în afara oricarui gând sau preocupare materiala,
lepadarea totala de sine, curatirea în gânduri si-n simtiri.
Veneau la noi oameni în fiecare seara cu tot felul de daruri.
Ne aduceau fierturi de zarzavaturi uscate si tot felul de legume.
Eram cinstiti, pretuiti si chiar venerati de popor.
Poporul avea grija de noi ca însingurati.
Ne respectau pâna la veneratie, iar în fata lui Macarius cadeau în genunchi.
Macarius îi ridica, îi binecuvânta si le dadea sfaturi.
Existau si comuniuni formate din barbati laici care voiau si ei sa traiasca în singuratate.
Macarius se ocupa si de acestia si le furniza o învatatura speciala.
Laicii retrasi erau grupati în jurul piramidei.
Macarius le explica cele PATRU laturi ale piramidei ca fiind
cele PATRU preocupari de baza ale celui care, retras fiind, voia sa se împartaseasca de Hrimia cereasca:
discutia cu îndrumatorul, închinarile la RA, zeul Soarelui, postul si invocarile.
Asistam predicile lui ce le facea pentru laici. Avea un deosebit talent de a se face înteles de cei simpli,
dar zelosi si dornici sa se desavârseasca.
Ei,dar într-o zi se petrecu ceva cu totul deosebit.
În timp ce tocmai terminasem o sedinta de meditatie si introspectie,
am simtit ca-mi ard trei degete de la mâna dreapta.
Instinctiv si fara sa vreau am închis ochii si, ce credeti? ... îmi aparu în ecran IZMOR,
tânarul din Alexandria, „alesul”, „trimisul”, care-mi spune:
- Ai stat destul cu Macarius, ai învatat tot ceea ce era nevoie sa stii... acum vino la mine;
se apropie ora începerii misiunii mele si am nevoie de tine!
Apoi disparu.
Am alergat în graba la Macarius si i-am povestit totul.
Macarius stia despre mine de la Radius-Stotes, ca voi fi marele reformator al egiptenilor.
Ma privi cu luare-aminte, îmi puse mâinile pe cap si ma binecuvânta zicând:
„...Mergi de-L întâlneste pe Cel ce este Steaua cea Luminoasa a diminetii acestei lumi.
Mergi sa-i fii bun camarad si nedespartit prieten.
Nu uita ca, atunci când vei reveni în Egipt, sa treci si pe la mine.
Ma vei prinde înca în viata si vreau sa împlinesc si eu Voia Lui.”
Mi-am luat ramas bun de la prietenii mei si am luat-o spre Alexandria.
Am trecut prin orasul Xeropotamus, pe la profesorii mei,
spunându-le ca sunt chemat de Marele Trimis, „IZMOR”.
Radius-Stotes si cu Danit-Moclan mi-au dat binecuvântarea lor.
Apoi am mers la Gazetis, buna mea prietena, sa-mi iau ramas bun. Gazetis a plâns si s-a bucurat.
Mi-a povestit zeci de vise profetice.
Îl vazuse în vis pe Marele Trimis predicând, facând minuni, vindecând bolnavi si înviind morti,
dar în acelasi timp un vis îi anunta ca va avea un sfârsit tragic.
Nu mi-a venit sa cred aceasta. Nu-mi puteam închipui cum un misionar sa poata avea
un sfârsit „tragic”... era o imposibilitate.
- Sa stii ca voi veni sa te caut în Alexandria, îmi mai spuse Gazetis.
Apoi ne-am sarutat pe umeri, am îmbratisat-o cu nespusa iubire si am plecat.
Am trecut si pe la bunii mei parinti sa-mi iau ramas bun.
Mama m-a primit ca pe un înalt oaspete în camera sacra unde copilarisem eu.
Cele patru opaite ardeau. Mi-am dat seama abia atunci de cele patru trepte ale gândirii
pe care le parcursesem în singuratate.
Tata m-a stropit cu apa din Nil în semn de primire de putere, iar mama m-a uns cu mirodenii.
Cunostiintele si rudele venisera toate pentru a ma vedea în portul meu de „initiat”
în stihar cu brâu cu pafta de aur si fes galben.
I-am binecuvântat pe toti si însusi tata a îngenuncheat sa primeasca binecuvântarea mea.
O,voi,egipteni curati la suflet si evlaviosi! O, voi, preoti egipteni sinceri, devotati si cucernici!
De ce ati pierit? De ce ati dus odata cu voi credinciosia si întelepciunea voastra? De ce?
Ce seaca e lumea voastra de azi... ! Ce uscata! Sunteti ca niste crengi uscate
si lipsite de seva si de rod! Frunzele sunt vestede si lipsite de vlaga.
Nu aveti lumina, pentru ca a disparut setea de lumina!
Hrimie, de ce ai încetat sa mai cobori în acest arid secol douazeci ?... De ce?... De ce?
Trezeste-te, secol al XX-lea! Desteleneste-ti brazda! Seaca mlastinile si mocirlele în care te scalzi!
Nu auzi trâmbitele cum suna? Nu auzi tragicul destin cum îti bate la portile natângului tau somn?
Va veni si vremea trezirii tale, dar atunci vei plânge si te vei tângui de nedestoiniciile si uscaciunea ta!
De setea ta blestemata dupa lux, confort si desfrâu!
Atunci sa te vad ! Ce vei zice? Ce motive vei invoca? Cu ce argumente te vei justifica?
Nu vei avea scuze; nu vei fi iertat! Vei fi pedepsit cu asprime!
Vei fi rusinat si azvârlit în întunericul cel mai din afara,caci nu ai cunoscut FOCUL ce ti-a fost adus de MARELE TRIMIS!...
|
