Primele noastre rude de Morcov C. Florea publicat la 25.06.2009
Primele noastre rude
     Dacă istoria începe în Har Deal, mi se pare firesc să-i socotesc pe cei ce au făcut prima desprindere de oamenii primordiali, primele rude ale acestora, fiind descendentii lor.

     Sumerienii sunt asadar cele dintâi rude care au plecat din casa părintească (Har Deal însemna Casa Domnului) spre alte meleaguri unde si-au edificat o casă nouă, casa lor.
Mii de ani a curs apă pe Tigru si Eufrat până am aflat si noi, cei de astăzi, câte ceva despre istoria lor multimilenară.
Săpăturile arheologice din secolul al XIX-lea abia au deschis o fereastră, care se lărgeste mereu spre acele orizonturi de mult uitate.
     Între anii 1842 si 1844, consulul francez face săpături pe Tigru la Ninive si Dur-Sarukin, operă pe care o continuă englezul Austin Henry Layard.
Înaintea lor însă, Friedrich Georg Grotefend pusese bazele descifrării scrierii cuneiforme. Au fost descoperite în nisipul irakian peste 70.000 de tăblite de lut ars, eveniment care a produs un mare soc in lumea stiintifică si o mare lovitură pentru falsificatorii istoriei.
O surpriză de proportii a constituit-o faptul că scrierea sumerienilor s-a revelat de la început perfectionată generând tot felul de ipoteze.
     Au trecut peste 100 de ani până când profesorul clujean Nicolae Vlasa să descopere la Tărtăria lângă Arad trei plăcute ceramice cu o vechime mai mare ca a celor din Irak, de peste 1000 de ani, dar asemănătoare cu acestea. Câtă tevatură s-a consumat pe mapamond până au fost recunoscute ca documente arheologice în mod oficial.
Trebuie recunoscut si subliniat meritul istoricului moscovit Boris Perlov în această întreprindere anevoioasă în care a trebuit să apeleze si la un renumit specialist în chimie anorganică din Germania Federală pentru a demonstra că lutul din care au fost făcute surprinzătoarele plăcute provenea din solul Tărtăriei.
Cei ce statuaseră că istoria a început în Sumer, nu au putut accepta usor că istoria începuse, de fapt, în Ardealul nostru mai devreme cu câteva mii de ani. Iar perfectionarea primei scrieri se făcuse, probabil, tot aici în acel ecart de peste 1000 de ani. Adevărul are însă o teribilă fortă de a iesi implacabil la suprafată.
Au fost scoase la iveală epopeea lui Ghilgames, ca si a lui Utnapistim, cel ce a supravietuit marelui potop (omologul lui Noe, biblicul).
Este de înteles reticenta istoricilor de a accepta noutătile arheologice. Epopeea lui Ghilgames, după ce răstoarnă multe tabu-uri statuate de istorici, este respinsă si de religie pentru că în epopeea lui Ghilgames se întrezăresc germenii care au contribuit la construirea lucrării numită Vechiul Testament pe care Moise îl declarase de inspiratie divină.
Punctele culminante ale civilizatiei mesopotamiene sunt: domnia lui Hamurabi pe la 1700 î.e.n., autorul codului de legi cu 282 de paragrafe, Assurbanipal în Ninive la 650 î.e.n. si Nabucodonosor în Babilon la anul 58 î.e.n.
Nu voi repeta copiind autori merituosi, care au scris despre istoria Sumerului. Vă invit să cititi cel putin "Istoria începe în Sumer" a lui Samuel N. Kramer si "Călătorie prin orase dispărute" scrisă de Siegfried Oertwig.

     Al doilea grup de emigranti au plecat din muntii Apuseni tot către Orient la un interval de circa 500 de ani si s-au localizat pe valea Nilului, în Africa.
La fel ca si în primul caz, zeii i-au condus si au asigurat startul organizării sociale. Primul si cel mai mare zeu divinizat în lumea egipteană a fost si este Ra, zeul soarelui, traditia fiind preluată de la oamenii primordiali din Har Deal, unde acest zeu a dat numele unor triburi, triburile ramanilor.
Egiptul a fost si mai mult cercetat în comparatie cu Sumerul, istoria, legendele si religia, dar mai ales cultura Egiptului si mai mult mediatizate. O întreagă pleiadă de cercetători au trudit ani în sir să afle tainele piramidelor care au fost si un reper geodezic pentru extraterestri la un nivel egal cu reperele din Anzii Cordilieri.
Nu îmi îngădui să intru în detalii, nici nu ar avea rost, mă simt prea modest în fata materialului vast existent în biblioteci, legat de fascinanta istorie a Egiptului.
Nu e de prisos să amintesc faptul că egiptenii, începând chiar cu primii regi si faraoni au manifestat puternice sentimente de vanitate, adică orgolii desarte, încercând să anuleze tot ce le-a fost anterior. Nu o spun eu, o spune Robert Charroux în lucrarea "Istoria stăpânilor lumii", calificându-i primii falsificatori ai istoriei. Egiptenii s-au declarat popor ales al zeilor, înaintea evreilor. Ei au avut pretentia că istoria, civilizatia si cultura omenirii a început cu ei, uitând influenta sumerienilor care nu a fost de neglijat.
     Sunt consemnate în istorie chiar situatii ridicole. Corifeii Egiptului antic demolau constructii si stergeau basoreliefuri ale antecesorilor si le înlocuiau cu operele lor, ignorând faptul că urmasii lor vor face, mai mult ca sigur, acelasi lucru.
Îmbătati de vanităti de acelasi calibru, tot felul de corifei ai diferitelor epoci temporale, au încercat inutil să anuleze istoria egiptenilor.
Trec sumar în revistă doar câțiva din perioada mai apropiată: persii, Alexandru Macedon, Imperiul Roman, Imperiul Otoman si altii.
     Dar să trecem mai departe cu depănarea preistoriei. De la asemenea distanță temporală, faptele trecute în revistă par basme. Însă legături logice ale unor elemente ce tin de diferite domenii, sunt mai mult decât nimic în încercarea de a reconstitui începuturile omenirii, azi acoperite cu un strat prea gros de timp. Dovezile care ar certifica ipotezele, poate s-au perimat sau poate încă nu au fost descoperite. E posibil viitorul să ne aducă noi surprize.

 
    Un al treilea grup, deosebit de important pentru viitoarea istorie a lumii, a emigrat cam cu 2800 de ani î.e.n. până în India. A fost marele grup al inzilor pe care zeii lor i-au amplasat pe malurile Gangelui si al Indusului, numit de ei, "cel sfânt".
Ca si în celelalte cazuri au trecut mii de ani până au fost descoperite vechile lor centre culturale numite Harapa si Mohenjo-Daro. Ultimul, descoperit pe malul apusean al Indusului, în nord vestul Indiei, prin materialul arheologic găsit aici, demonstrează că inzii acelor vremuri au avut importante legături cu Sumerul, inclusiv comerciale. Mai mult, unii savanti presupun că ambele popoare se trăgeau din strămosi comuni, pe baza multiplelor asemănări culturale.
Ipoteza, după părerea mea, are o bază logică pentru că indienii au luat cu ei la plecarea din "insula natiunilor" (din zona Carpatior), nu doar scrierea si câteva cuvinte, cum au făcut sumerienii, ci si limba sanscrită, limba sfântă interzisă vulgului, adusă din cer. În această limbă sunt scrise "Vedele", epopeea "Mahabharata" si "Ramayana".
     Limba sanscrită a constituit subiect de cercetare pentru mai multi specialisti, unul dintre ei este francezul E. Bournouf care a descoperit că circa 700 de cuvinte din limba română actuală sunt mai mult decât asemănătoare cu notiuni din limba sanscrită (vezi "Originea românilor" de Dr. Nicolae Lupu).
Nu-mi pot imagina ce fond lexical avea acum 5-6000 de ani limba vorbită de strămosii nostri si ce fond lexical avea limba sanscrită în aceeasi perioadă istorică, dar 700 de cuvinte pare o cifră importantă care spune multe lucruri despre originea inzilor din Europa antică.
Evolutia populatiei în timp a creat în imensitatea Indiei un adevărat turn Babel de circa 150 de limbi (la această dată), dar limba de bază, hindi care se trage direct din sanscrită, este socotită ca făcând parte din grupul limbilor indo-europene.
     Alte grupuri de oameni, care au emigrat în timp, au rămas si pe malurile altor fluvii si râuri importante pe traseul euro-asiatic, cum ar fi Nipru, Volga, Sâr-Daria, Amu Daria etc. Să cităm câteva exemple de triburi carpatodanubiene care au părăsit spatiul sfânt si s-au risipit pe acest traseu: hittitii, luwitii, triburile care au constituit regatul Urartu, regatul frigienilor, regatul lydienilor, horezmienii si altii. Aceste evenimente s-au petrecut în timpurile preelene. Hittitii au fost un grup care a rezistat suficientă vreme pentru a edifica o civilizatie remarcabilă, însă sub presiunea altor invazii, dispar cam la anul 1200 î.e.n., lăsând în urmă destule dovezi materiale care să amintească trecerea lor prin istoria lumii. Din ei s-au născut primele triburi de slavi.
În anul 1834, Charles Felix Marie Texier, arheolog francez, a descoperit capitala imperiului hittitilor, Hattusa. În anul 1906 germanul Hugo Winckel a descoperit în zonă circa 1000 de tăblite de lut (în fapt arhiva oficială a regilor hittiti; originea europeană a hittitilor a fost trădată de scrierea lor pe care a descifrat-o cehul Bedrich Hrozny. Acesta a avut inspiratia să se bazeze pe ideea norvegianului J. A. Knudtson care preciza că gramatica hittită are o caracteristică structurală europeană. (Dr. Napoleon Săvescu - Dacia magazin Nr.16 - octombrie 2004).
Înainte de disparitia lor, hittitii au avut o puternică influentă asupra Greciei Antice.
Mai mult decât sumerienii si egiptenii, aceste ultime grupuri de populatii au păstrat legătura inzilor cu europenii de care se desprinseseră în plan cultural si lingvistic, ceea ce a determinat nasterea logică a sintagmei: "limbi indo-europene".
În fine, mai degrabă se poate presupune că un grup din primul val de emigrări a fost transplantat în America de Sud. Orice ipoteză privind modul cum au ajuns acolo cu peste 3000 de ani î.e.n. este hazardată, dar este foarte interesant să constati asemănări culturale între peruani si românii de astăzi. Este adevărat că acest continent a fost cercetat mai putin până acum în comparatie cu Europa, Asia sau Africa, dar viitorul precis va aduce noutăti surprinzătoare.

     Se stie că vikingii din Islanda condusi de Leif Ericson, aventurieri de mare anvergură, au făcut incursiuni în America de Nord, ca si aventurierii slavi care au ajuns în Alasca traversând pe gheată strâmtoarea Bering, cu multă vreme înaintea performantei lui Columb.
Dar descoperirea atribuită lui Cristofor Columb permite conectarea "Lumii Noi" la civilizatia actuală.
Comportamentul conchistadorilor a fost deplorabil prin totalul dispret fată de istoria acestei populatii, nu numai prin tratamentul aplicat băstinasilor, ci mai ales prin conduita reprezentantilor bisericii catolice care a distrus un imens volum de vestigii ale culturii amerindienilor.
În secolul al XVI-lea, episcopul Diego de Lauda a distrus aproape în totalitate cărtile sacre ale mexicanilor (R.Charroux op. cit.)
Oricum, s-au descoperit în Mexic începuturile agriculturii cu circa 3000 de ani î.e.n. Aceasta presupune, logic, o trăire si mai veche în zonă.
Deocamdată rămâne un mister dezvoltarea foarte lentă a civilizatiei respective în comparatie cu zona Eurasiei. Lipsa posibilitătii de comunicare si de contacte interumane determină grade diferite de dezvoltare în toate planurile manifestrilor umane. În cazul Americilor si Australiei, ideea este justificată si are acoperire.

     Surprinzător apare fenomenul în cazul Chinei care are continuitate pe uscat cu Europa si cu Africa si totusi rămâne cvasinecunoscută o perioadă lungă de timp.
Preistoria Chinei constituie o mare taină. Este destul de probabil ca preistoria lor să fie legată de supravietuitorii fostului continent Mu sau Pacifica. N-au nici o acoperire presupunerile că populatiile de rasă galbenă, mongoloidă si turanică, să aibe originea în acei supravietuitori. Cercetările ulterioare probabil că vor face lumină în acest subiect.