Mulţam, dar nu voi(esc)! de Lelia Mihail publicat la 15.06.2009
Mulţam, dar nu voi(esc)!
Cam asta ar fi raspunsul lui Eminescu la cererea de canonizare ca sfant ortodox.
Uf! Ce bine ca in planurile inalte nu exista insulta, caci in mod categoric poetul s-ar simti umilit.
Dragilor crestini ortodoxi si nu numai, "l-ati citit pe Eminescu?"
A citi inseamna a "lua pulsul" autorului lucrarii pe care o vizualizezi. De vizualizat, ati vizualizat poeziile lui caci erau in programa scolara. Dar de citit......
Daca ati fi citit cu adevarat macar una dintre poezii ati fi avut acum puternice indoieli despre sentimentul religios al poetului.
Despre Eminescu si creatia lui s-a scris foarte mult dar nimeni nu a reusit sa gaseasca ceva sentiment religios la acest poet.
Razvan Codrescu face o analiza "pretentioasa" ,pentru publicul larg, a operei eminesciene susceptibila de a fi religioasa (http://www.rostonline.org/blog/razvan/2008/02/ eminescu-i-cretinismul.html). "Unul dintre abuzurile interpretative privitoare la Eminescu este si supralicitarea dimensiunii crestine a operei sale, impinsa, mai recent, pina la adunarea de semnaturi pentru... "canonizarea" oficiala a poetului! Multi dintre cei ce considera ca "rominismul" este inseparabil de crestinism (si mai ales de ortodoxie) gindesc cam asa (gindire dogmatica in sensul prost al cuvintului: daca pe de o parte "poetul national" este expresie integrala a sufletului rominesc, iar pe de alta parte ortodoxia este masura rominitatii noastre, atunci Eminescu trebuie sa fie un autentic crestin ortodox!""
Nu domnilor, Eminescu nu este religios, nici crestin nici altcum! Ca nu au prea fost "citite", ci doar privite paginile cu poeziile lui, stau marturie "romantele pe versurile lui Eminescu.
Deci nici poeziile fara "iz religios" nu au fost intelese.
Cum oare sa scrii o romanta pe versurile din poezia "Pe langa plopii fara sot"? Poate un cuplet satiric, ceva de revista, dar o romanta....
Ca e "paralel" cu religia e foarte clar. Dar de ce se insista sa fie religios?
Ce, daca nu e religios nu e bine?
Poate ca e mai avansat in spiritualitate si a depasit stadiul religios, care este doar primul pas pe lungul drum catre ACASA.

Sfintii sunt cei mai puri dintre oamenii religiosi care deja au strabatut drumul religiei si au ajuns la poarta care duce spre...acasa.
Eminescu a trecut de mult de acea poarta.
Marturie sta poezia Luceafarul, care e o poezie cosmogonica nu religioasa. Nici nu mai avem ce discuta pe tema asta.
Ar veni unii cu argumentul prozei eminesciene.
Razvan Codrescu spune; nici unul dintre pustnicii eminescieni, desi unii poarta sutana, nu trage a crestin; ei trebuie intelesi prin cultul romantic al singuratatii (sau mai bine zis al in-singurarii), fiind cu totii niste solitari visatori si cosmicizanti, teoreticieni si practicanti ai unui naturism potentat prin magie, nazuind insolite Edenuri terestre (insula lui Euthanasius) sau selenare (cazul Dan-Dionis) unde instinctele pure ss se exercite in voie. Iosif voise initial sa se calugareasca, dar pina la urma alesese pustnicia pe propria-i mosie (ca fiindu-i, asa-zicind, mai la indemina). Certat cu vremurile noi ("Toti acesti oameni tineri erau atit de deserti"), Iosif se refugiase in... "astrologia cea greceasca!!! Acest soi de crestinism astrologic este teoretizat intr-un limbaj greoi si pueril.
Ei n-au nimic de-a face cu eremitismul crestin (dupa cum si preotii eminescieni sunt mai totdeauna pagini).
Altminteri, monahismul autentic pare mai degraba a-i fi repugnat (a se vedea cazul Blancai din Fat-Frumos din tei).
In ce-l priveste pe individul metafizic Zoroastru-Dan-Dionis (G. Calinescu), cel ce aboleste, pe cale magica, timpul si spatiul si, extaziat de propria-i aventura, cade in ispita de a se gindi pe sine drept dumnezeu, el reprezinta un caz de luciferism naiv, aproape involuntar. A scoate de aici vreo incheiere crestina, dincolo de simpla analogie culturala cu mitul biblic al caderii lui Lucifer (anulata si aceasta, in mare masura, de substratul panteistic al nuvelei), ar fi la fel de neavenit ca si a scoate din acelasi text, precum doctorul C. Vlad, dovada unei asa-zise "grandomanii" a poetului! Tot asa, pesimismul lui Eminescu nu este de natura biblica, ci schopenhaueriana (cu inevitabile elemente de indianism).
Proza da "lovitura de gratie" adeptilor canonizarii; ma gandesc uneori ca acestia sunt dusmani ai poetului care nu-l iarta nici in prezent si vor sa-l ridiculizeze. Este imposibil sa deduci din opera lui vreo urma de religiozitate.
Si mai spune R. Codrescu: s-a sugerat ca Eminescu purta crestinismul in chiar originea lui taraneasca. Nu putem privi insa lucrurile atit de simplist (Creanga era "mai taran" decit Eminescu si totusi a avut o rea intilnire cu crestinismul...).
Intii ca un om nu este doar produsul mediului in care se naste si se misca, mai ales cind omul acela se numeste Eminescu.
El vine cuun dat sufletesc propriu care, mai ales cind e unul de exceptie, nu prea se lasa redus la un numitor comun.
Apoi educatia in sens larg, factorii formatori activi, externi si interni, cap�t� o pondere hot�r�toare.
�n familia c�minarului Gheorghe Eminovici nu pare s� fi primat educatia religioas�.
Tat�l st�tea drept pe la liturghii, dup� vechea cuviint�, dar un suflet religios nu era.

���� Mama � Raluca, fata stolnicului Jurascu � �mai evlavioas�, cump�r�, zice-se, de la o rud� a fostului st�p�n [al Ipotestilor � n. n.] Teodor Murgulet, o bisericut� f�r� turl�, cu clopotnita de lemn�, fel m�runt de a intra �n traditia ctitoriilor boieresti.
Raluca avea si vreo sase frati sau surori la c�lug�rie, dar asupra propriilor copii nici ea si nici altcineva nu se vede s� fi exercitat vreo influent� religioas�. Nici unul dintre acestia, desi mai toti au umblat pe la scoli, n-a fost �ndrumat si nici nu s-a orientat singur spre cariera preoteasc� sau spre monahism (desi ne afl�m �n Bucovina vechilor vetre m�n�stiresti). Unul a fost medic, altul jurist, doi ofiteri (dintre care unul si cu studii ingineresti). Un altul ar fi urmat si el cariera medical�, de n-ar fi murit de tifos la numai 16 ani.
Sora Aglaia se m�rit� �nt�i cu un profesor (la 18 ani), apoi, r�m�n�nd v�duv�, cu un ofiter austriac (�n 1890), drept care trecu la �papistasi�, f�r� s� se �ncurce �n scrupule religioase.
Eminescu �nsusi va ar�ta acelasi dezinteres pentru latura confesional� si-si va declara �ntr-o vreme, mai �n glum�, mai �n serios, intentia de a trece si el la catolicism (un I. M. Rascu s-a hazardat s� scrie o carte cu titlul Eminescu si catolicismul!), dimpreun� cu Veronica Micle (ca, o dat� c�s�toriti, s� nu mai poat� divorta)!
Nici deschiderea cultural� a poetului n-a mers �n directia crestinismului. �l atr�geau mai degrab� filosofiile p�g�nizante, arhaicit�tile si exotismele.
Pe marginea unui manuscris �si nota: �Eu s�nt budist. Nefiind crestin simplu, ci crestin ridicat la puterea a 10-a� (ms. 2275 bis, f. 8). Nu poate rezulta din aceast� not� teribilist� c� Eminescu ar fi fost �ntr-adev�r �budist�, dar rezult� destul de limpede c� nu prea se d�dea �n v�nt dup� crestinism.
Alt�dat� �ntelegea s� se lepede si de Buddha-Sakya-Muni (�Eu nu cred nici �n Iehova,/ Nici �n Buddha-Sakya-Muni�...). �ns� chiar dac� si-a m�rturisit deseori necredinta sau ne�nregimentarea religioas�, n-a c�zut niciodat� �ntr-un nihilism radical sau militant.
El a fost un zbuciumat, dar nu �un luciferic� (desi romantismul l-ar fi putut duce spre luciferism, mai ales �n prima tinerete). A-l �nscrie pe Eminescu printre marile �spirite luciferice� ale veacului romantic, asa cum s-a �ncercat uneori, e la fel de fals ca si a-l asimila crestinismului. Eminescu ne apare, �n sens mai larg, drept un traditionalist.
F�r� a fi t�ran get-beget, precum Creang�, el are o mare sensibilitate fat� de traditia popular�.
�Cosmicismul� si �naturismul� s�u, de nu s�nt doar de provenient� livresc� sau temperamental�, au surse folclorice.
�n folclorul r�s�ritean, �nc� viu pe vremea lui Eminescu, a supravietuit fascinant acel �crestinism cosmic� de care vorbea M. Eliade, tr�it mai organic poate dec�t crestinismul bisericesc.
Religia se amestec� astfel cu folclorul si cu istoria, totul �ntr-o sintez� conservatoare, pe care Eminescu a resimtit-o ca pe un soi de �mistic� national� (fireste c� si sub sugestia unei anumite etnomanii romantice, mai ales pe filier� german�).
Ortodoxia bisericeasc� se �nt�mpl� s� cad� uneori �n umbra inocent� a eresului popular (evocat cu nostalgic� simpatie �n Trecut-au ani...).
Acest �primitivism� principial (�s�n�toasa barbarie�) a �ncercat Eminescu s�-l transpun� si-n viat�.
Se hot�r�ser� la un moment dat, el si Creang�, s� poarte ostentativ numai haine t�r�nesti de dimie, sfid�nd moda �nemteasc�.

���� Mai t�rziu, trimis �n str�in�tate s�-si refac� nervii, t�njea de acolo dup� �m�m�liga str�moseasc�. De aici si nostalgiile patriarhale (de altfel �n duhul paseismului romantic), acea �Dacie ideal� sau acea fabuloas� �Tar� de Sus� � pierdut rai codrenesc: �S�rac� tar� de sus,/ Toat� faima ti s-a dus!/ Acu cinci sute de ai/ Numai codru �mi erai�...
Reperul temporal ideal era �anul 1400� (ce nu trebuie totusi identificat mecanic cu anul istoric respectiv), simbol al unui Ev Mediu rom�nesc perceput la modul poetic-vizionar.
Eminescu era �ns� sensibil, pe urmele pasoptistilor, mai mult la aspectul eroic dec�t la cel spiritual.
De altfel, poetul nu avea gust pentru traditia bizantin�, care este cu prec�dere bisericeasc�.
Uimeste ne�ntelegerea cu care el judec� pe alocuri spiritualitatea si arta bizantin�, precum si utilizarea exclusiv peiorativ� a termenului de �bizantinism� (pe linia dispretului occidental fat� de valorile bizantin-ortodoxe).
Respectul pe care si-l impune totusi fat� de Biseric� (pe care o numeste �ntr-un r�nd �Maica spiritual� a poporului rom�n�) � �ntotdeauna formal, exterior � reprezint� doar o not� component� a respectului s�u mai general fat� de Traditie.
Este, �n fond, un aspect al �t�r�niei� sale; t�ranul traditional putea fi indiferent fat� de religia institutionalizat�, dar nu era aproape niciodat� ateu sau negativist. Tot din respect pentru traditie � dar si din pasiune c�rtur�reasc� � umbla Eminescu dup� manuscrise vechi. C� acestea aveau mai mult caracter religios, era lucru inevitabil, fiind acesta aproape singurul tip de �literatur� cu larg� circulatie la noi p�n� spre sf�rsitul secolului al XVIII-lea (cum preciza el �nsusi �ntr-o scrisoare).
De aici nu rezult�, nici �n cazul lui, precum nici �n cel al unui Moses Gaster, vreun cult pentru crestinism si ortodoxie, ci doar preocuparea � strict c�rtur�reasc� la Gaster, organic� la Eminescu � de limba si cultura rom�neasc� �n devenirea lor istoric�.
C�t despre �antisemitismul� eminescian, el nu avea temeiuri religioase, ci conjunctural sociale si economice. Evreul onest si muncitor, stiutor de limb� rom�neasc� si identificat cu interesele t�rii, avea simpatia omeneasc� a lui Eminescu. Biografia o confirm�. S�nt cunoscute relatiile lui apropiate cu un M. Gaster sau cu un H. Tiktin. Dac� apare uneori, �n proza sau �n publicistica sa, antinomia crestin-evreu, ea are �nteles etnic, iar nu religios, ca si �n vestita Doin�: �Zboar� paserile toate/ De neagra str�in�tate;/ Numai umbra spinului/ La usa crestinului�...
���� In realitate, adeptii "canonizarii" vor "sa-l reabiliteze" pe Eminescu pentru ca "ce e crestin e superior oricui iar daca mai e si ortodox e..sublim".
Daca l-ar vedea ca pe un adept al Zalmoxianismului, ar fi mai de inteles, cel putin pentru unii dintre adepti si ar fi cat de cat mai aproape de realitatea eminesciana, aceea a unui crestin la puterea a -10-a. Asta inseamna ca apartine planului 10, dimensiunii 10, densitatii 10. Este afirmatia poetului , nu a noastra.
Iar crestinismul in care vreti sa-l integrati apartine planului 3 de densitate, cea pe care tocmai o parasim.
���� Acestia sunt adeptii canonizarii, care nu au inteles opera lui Eminescu, care nu se inteleg nici pe ei si care, in deruta totala (desi avertizati de surse foarte "inalte"-unii dintre ei), se agata de religie ca de un colac de salvare din oceanul ignorantei si din mlastina neputintei(http://www.vavivov. com/art.php?id=56).
Sunt cei care "nu au un dat" cum spune dl. Codrescu, uscati sau "inundati de apele labirintului" cum spun ocultistii. Cei care nu se cunosc pe ei insisi dar vor sa "repare" lumea.
Domnilor, Eminescu din lumea lui va priveste "nemuritor si rece"!
Pacea fie cu voi!