O noua interventie extraterestra de Morcov C. Florea publicat la 26.06.2009
O noua interventie extraterestra
     Descarcarea excesului de populatie intre anii 3000 si 4000 i.e.n. da arealului geografic din nordul Dunarii de Jos statutul original de incubator sau de maternitate a natiunilor.
Moise, la vremea lui, i-a atribuit adjectivul de Insula Natiunilor, recunoscând în subsidiar, pe baza istoriei adevarate, ca aici s-au nascut oamenii primordiali de unde au iradiat viitoarele popoare care vor popula Europa, o parte a Asiei si nordul continentului african.
Popoarele nou nascute au pastrat in memoria colectiva amintiri puternice si durabile despre locurile de origine, amintiri pe care falsificatorii istoriei s-au straduit sa le stearga, in primul rând, prin distrugerea dovezilor materiale.
Siegfried Oertwig, in lucrarea "Calatorie prin orase disparute", atrage atentia ca in legendele sumeriene se spune ca acestia au venit în Mesopotamia din nord - vest, dintr-o zona muntoasa. Ori muntii Apuseni au aceasta orientare geografica fatãade Irak. Originea egiptenilor s-a aflat tot in nord - vestul european si tot din zone inalte.
Un exemplu de distrugere a dovezilor materiale este disparitia "Istoriei Fenicienilor" scrisa de Sanchoniathon in urmã cu circa 4000 de ani. Câteva copii trunchiate au supravietuit, valoarea lor crescând târziu, dupa descoperirea bibliotecii din nisipurile fostei Mesopotamii.
In aceasta istorie erau consemnate multe adevaruri initiale.
Cercetatori neobositi au adunat cioburi de informatii incercând sa reconstituie adevarurile initiale. Munca de sisif a mii de savanti din diferite domenii ne dau speranta ca intr-o zi aceste adevaruri vor iesi toate la iveala.
Un intelept indian, Sundar Singh, face prin 1924 afirmatia cã civilizatia europeana a pornit din Carpati. Probabil acest intelept a mai avut si alte surse de informare care sa-i justifice afirmatia, îi afara de "Mahabharata", "Ramayana" si "Vedele" indiene. Ma gândesc la preistoria Chinei, vecina Indiei, care pentru europeni a fost un mister multa vreme.
Respectul si interesul marii Chine pentru tara noastra au precis temeiuri foarte vechi, nu poate fi o manifestare de conjunctura politica sau diplomatica. Iar sursele pe care le bãauiesc fiind deosebit de vechi, au scapat de sub controlul celor ce au construit o istorie falsa, oficial recunoscuta astazi. Un eveniment remarcabil se petrece in sistemul nostru planetar cu aproximativ 5000 de ani in urma. Dovezile care sa-l confirme nu au o putere determinantãa
Legendele insa vorbesc despre patrunderea planetei Venus intre Mercur si Terra, pe o orbita circumsolara.
Nu se stie de unde a venit, din galaxia noastra sau din alta parte, daca a fost un accident cosmic sau un transfer deliberat al unei supercivilizatii care a gresit traiectoria.
Orbita pe care s-a plasat in final nu a fost prea fericita, fiind prea aproape de puterea calorica a soarelui. In aceste conditii, pe aceasta planeta nu se putea trai, cum nu se poate nici azi.
Sintagma "atmosfera venusiana" presupune temperaturi foarte mari, nori toxici, nebulozitatâtia oameni cââ a fost posibil, unde viata se desfasura dupa voia lui Dumnezeu.
Zona in care au aterizat initial, se pare ca a fost tot in centrul Europei si in consecinta influenta lor incepe tot aici, concretizââdu-se in plan genetic, cultural si religios.
Erau tot o populatie alba de talie mult mai mare ca a terestrilor si aveau arme teribile, desi se spune cã erau oameni buni, poate numai cu terestri.
Amintesc de arme pentru ca probabil urmasii anunakilor n-au privit cu ochi buni acesti noi veniti si au intrat in conflict cu ei. Este posibil ca venusienii sa fi iesit invingatori, iar anunakii ori au fost alungati, ori exterminati (se pare ca sunt inca aici acei anunaki - n.n.). Se gasesc informatii despre locurile in care s-au decelat urme ale unor explozii atomice, in toata lumea
Mai aproape de noi, prin Asia Mica si chiar în România, in zona Buzaului. Tehnica militara a lor era mai perfectionata decât cea a noastra de astazi, in sensul ca exploziile erau foarte bine circumscrise, iar efectele radiatiilor de mai scurta durata. Sau erau arme de alt tip, nu atomice.
Vechiul Testament, citat de Robert Charroux, vorbeste de acesti extraterestri si ii numeste "nephilium".
In legendele românilor sunt numiti Jidovi sau uriasi (N. Densusianu - "Dacia preistorica"). Influenta lor a cuprins un areal geografic important: din Orientul apropiat pâna in nord-vestul Europei, dincolo de orizontul geografic al grecilor antici. In Orientul apropiat au sanctionat sever depravarea din orasele Sodoma si Gomora, afectând si Adma si Teboimul.
Când se naste Grecia Antica, le da acestora o pleiada de zei, nascuti de fapt in Tracia, pe care ii dirija un zeu sef, iar in Tracia antica, unde nivelul de emancipare era superior, dau startul primei religii monoteiste, aproximativ cu 1500 de ani inainte de Cristos, pastorita de Zalmoxis (mosul - cu sensul de tata).
Platon si Herodot il vor numi pe drept Zalmoxis si precizeaza ca este anterior lui Pitagora (560-500 i.e.n.) spre deosebire de Strabon care la 400 de ani mai târziu il boteazã Zamolxis, in mod eronat.
Profesorul Nicolae Miulescu in lucrarea "Dacia-Tara zeilor" precizeazã cã Zalmoxis era zeul mos, zeul tata iar Zamolxe, este in fapt zeul pamântului.
Tot de la ei ramâne in traditie conducerea bicefala a societatii, un rege laic si un sfetnic dintre preoti, regula care s-a generalizat aproape la toate popoarele din lume, in multe locuri dainuind de mii de ani.
La cââeva sute de ani mai târziu, Moise ii percepe ca ingeri si fondeaza a doua religie monoteista, mozaismul.
In nord-vestul Europei antice se nasc triburile scandinave cu asemanari fizice venusienilor, cu legende diferite si zeitati cu denumiri ciudate pentru restul Europei dominata de Traci si ulterior de triburi germanice, proaspãa descendente tot din triburi celtice.
Probabil in nord-vestul batrânului continent, in Scandinavia, se nasc primele triburi celtice, de fapt germanice, care vor cobori spre sud si se vor amesteca cu triburi tracice din Germania, Spania, Franta, Anglia etc. pentru a constitui populatia actuala. ALTE EMIGRARI SEMNIFICATIVE
Ultimele emigrari notabile din antichitate s-au produs cu peste 2000 de ani i.e.n. spre sud, dar si spre vest, pâna la Atlantic.
Emigrarea catre sud se face doar pâna in Peninsula Balcanica si în insulele vecine din Mediteranãa dând nastere Greciei Antice.
Nu a fost o expansiune a tracilor sud-dunareni (viitorii macedoneni), ci o emigrare a triburilor nord-dunarene de aheeni, ionieni, eolieni si, apoi, de dorieni.
Câteva secole mai târziu se produce si expansiunea fireasca a tracilor in sudul Dunarii unde apar si ilirii, catre vest apar si se inmultesc triburile germanice, iar catre est triburi de protoslavi.
Istoria grecilor nu face obiectul lucrarii de fata, insa trebuie consemnat faptul ca sub influenta venusienilor vor izbuti sa marcheze ulterior intr-o masura importanta civilizatia europeana si nu numai.
Pleiada de zei care au populat muntele Olimp a avut, de fapt, originea tot in nordul Dunarii de Jos (in Tara zeilor-dupa chiar vorba grecilor), in lumea hiperboreilor, cum ii calificau aceiasi greci, pe cei mai nordici oameni cunoscuti in epoca respectiva.
Va recomand sa revedeti "Legendele Olimpului". Zeii gemeni Apollo si Diana au fost nascuti de catre mama lor Latona in insula Leuce (azi insula Serpilor) de la gurile Dunarii. Iar Apollo atunci cchiarnd, dupa o activitate intensa, avea nevoie sa se odihneasca, venea "in concediu" in Dacia antica. De asemenea, semizeul Hercule a fost nascut in nordul Dunãaii de jos, in zona actualelor Bai Herculane. Hercule este pastrat in legendele românilor sub numele celebrului Ivan Iorgovan. Merita a fi subliniate câteva fapte mai importante petrecute in Grecia Antica. Ajutorul primit de la zeii lor i-a determinat sa se creada si ei "popor ales" si s-au comportat in consecinta, drept care Robert Charroux ii califica si pe grecii antici falsificatori ai istoriei.
Grecia Antica a cunoscut o dezvoltare culturala remarcabila care va influenta in perspectiva toata lumea. Filozofii lor ramân repere etalon si nu pot fi ignorate succesele deosebite in stiinta, arta si altele. In domeniul politic nu s-au remarcat, in primul rând n-au avut anvergura de imperiali, desi de ambitie nu s-au putut plânge. Ei sunt cei care au descoperit a de guvernare.(si azi putem constata acest adevar - n.n)
Cel mai remarcabil succes al lor poate fi socotit cucerirea cetatii Troia pe la 1200 i.e.n., dar nu au izbutit sa edifice aici o societate puternica, apta sa dainuie si sa reziste in viitor persilor si mult mai târziu turcomanilor veniti din fundul Asiei.
Una din cauzele insuccesului poate sa fi fost slaba prolificitate a grecilor, iar gradul lor de emancipare i-a determinat sa nu accepte poligamia.
Momentul glorios al celebrului macedonean Alexandru, fiul lui Filip Macedon, grecii vor sa si-l aroge in numele elenismului, dar chiar de la acea datã toata lumea stia ca macedonenii erau vecinii si rudele apropiate ale grecilor, dar nu greci.
Se stie ca steaua lor apune definitiv la anul 146 i.e.n. când intreaga Grecie devine provincie romana pânã la 476 e.n., deci pentru o perioada de timp de peste cinci secole. Romanii, cu nemasuratele lor ambitii, nascute dintr-o trufie si mai mare, n-au reusit in peste cinci secole de dominatie continua sa influenteze limba grecilor, n-au reusit sãale fure zeii cu politeismul respectiv, nici cultura proteica, ci mai degraba s-au lasat influentati ei insisi de catre greci.
Romanii au patit acelasi fenomen si în cazul Egiptului antic, diferenta constând doar in perioada de dominatie care, in acest caz, s-a consumat intre anii 30 i.e.n. si 395 e.n. Cam in aceeasi perioada a preistoriei, aproape cu 3000 de ani i.e.n., un alt grup de populatie emigreaza din Tracia, de data aceasta spre vestul Europei, pâna in muntii Pirinei.
Parti din acest mare grup au putut ramâne pe parcurs si prin actualul spatiu germanic. In actuala Elvetie au ramas insule de traci (populatia romansilor cantonul Grison), care la venirea triburilor germanice printr-o colaborare fericita au creat Tara cantoanelor in care viata s-a dezvoltat atât de armonios, incât astazi au unul din cele mai ridicate niveluri de trai din Europa. Sunt inca localitati in care "ca o surprizã" poti auzi o arhaicãalimbãaromâneasca.
Cei ce au parcurs intregul traseu au fost stramosii actualilor basci. Când conditiile de viata le-au permis, au coborât spre zonele joase si pe versantul nordic si pe cel sudic al Pirineilor. Asa se face ca astazi gasim basci si in Franta si in Spania, dar refractari la procesul de asimilare, in ambele tãri. Indaratnici si conservatori au pastrat pâna astazi locul din care au coborât. In Pirinei exista, ca o enclava ciudata, statul liliputan numit Andora. Nu este o intâmplare faptul ca unul din simbolurile lor nationale-steagul, seamana cu tricolorul nostru.
Aceste culori, albastru, galben si rosu, si ei ca si noi, le mostenim de mii de ani si sunt inspirate de culorile penajului pasarii Phoenix.
Renasterea civilizatiei actuale a fost comparata cu renasterea pasarii Phoenix poate chiar de catre extraterestri si ideea tricolorului ca simbol sa fie sugerata chiar de ei.
In sudul Frantei, astazi, acesti originari din Dacia Antica ocupa, ca populatie majoritarãa regiunile istorice Provence si Languedoc.
Numele Languedoc vine de la triburile occitanilor care au plecat, cu peste 3000 de ani îie.n. din nordul Moldovei, luând cu ei obiceiuri, traditii, religie si limba. Din cauza religiei au avut mari necazuri cu Roma catolica in era noastra. Fiind indaratnici si conservatori, au refuzat convertirea fortata la catolicism, drept care Papa Inocentiu al III-lea a ordonat stârpirea lor prin cruciada albigenda la 1229 era noastra (vezi Jim Marrs - Guvernarea secreta a lumii).
Cu tot sprijinul primit din partea ordinului Cavalerilor Templieri, au fost asasinati in aceasta actiune criminala peste 100.000 de oameni.
Acelasi caracter de oameni incapatânati a pastrat limba stramoseasca pâna astazi (de peste 4000 de ani). Paul Lazar Tonciulescu (Secretele Terrei vol. 1) afirma ca peste 12.000.000 de locuitori din sudul Frantei (Provence si "Languedoc") vorbesc (in familie) o limba asemanatoare cu limba moldovenilor nostri de prin secolul al XVI-lea.
Langue d'oc in traducere inseamna exact limba occitanilor in care occitanii, prin prescurtare, vor da sintagma langue d'oc. Sintagma se transforma lesne in toponimul ce va boteza respectiva regiune din sudul Frantei. Bascii care au coborât pe versantul sudic al Pirineilor s-au trezit în nord-estul Spaniei actuale, in regiunea Catalonia, unde o populatie de circa 4.000.000 de oameni vorbesc o limba foarte asemanatoare cu limba românilor, iar guvernarea spaniolã n-a fost acceptata cu placere din moment ce spiritul separatist anima si azi liderii bascilor.
Se pare cã bascii, ca si fratii lor din zona de origine, adica Dacii antici, n-au intuit dezvoltarea in perspectivã a societãtii umane si si-au tratat neglijent viitorul. In era noastra chiar din primele secole, incep sa apara statele nationale, proces ireversibil care se cristalizeazã din ce in ce mai concret in regate de tip nou, cu granite precise, cu legi nationale, puritatea genetica este inlocuita cu puritatea etnica si se naste in final miscarea de emancipare de sub diverse imperii, chiar prin manifestari violente, viitoarele razboaie de eliberare nationala. Dacii, dupa asasinarea lui Burebista si, mai ales, dupa sinuciderea mândrului Decebal, si-au vazut compromisa unitatea nationala pentru prea multe secole.
Bascii nici nu au apucat sa realizeze o unitate politica suficienta pentru a se naste un stat basc in jurul muntilor Pirinei, cum au realizat Dacii un stat in jurul Carpatilor.
Vorbind de originea comuna a limbii bascilor si a dacilor, in atâta amar de secole, nu este o surpriza aparitia unor diferentieri. O limba este un organism viu cu o anumita evolutie.
Distanta geografica n-a permis o evolutie comuna a limbilor vii, basce si dacice, in primul rând datorita mijloacelor modeste de comunicare in acele vremuri.
Inclin sa cred ca, in mod paradoxal, mai multe schimbari a suferit limba româna in evolutia ei, decât limba acestor rude indepartate ale noastre de la marginea vestica a Europei, adica sudul Frantei, nord-estul Spaniei si chiar Portugalia.
Portugaliei ii revine meritul de a duce mai departe amintirea vechilor Gali. Galii au fost vechea populatie a Europei de dinaintea aparitiei triburilor germanice in tot vestul continentului.
Plasata in sud-vestul Peninsulei Iberice, este ultimul bastion al tracilor preistorici si pastratori ai traditiilor si a elementelor de limba prelatina in zona. Este o performanta rezistenta peste timp si vicisitidinilie istoriei in conditiile dimensiunii pe care o are.
Latinismul limbii spaniole si franceze, se datoreazã acelei populatii de triburi trace sau dacice ajunse la Atlantic cam cu 3000 de ani i.e.n.. Autorii antici, intre care si Strabon, vorbesc de Iberia Ponticãasi Iberia Hispanica.
Pe intreg teritoriul Spaniei (poate si in sudul Frantei) au fost raspândite triburi de origine geto-daca dar mai ales in Catalonia: ilergetii, indigetii, ilerkavonii si misgetii. (spune profesoara Catalina Lupu in Revista Dacia Magazin nr. 22 din mai-iunie 2005).
Celtii si ulterior triburile germanice de suevi in Spania si franci in Franta au avut influente nesemnificative asupra limbilor care se vor vorbi in aceste doua tari.
Influente mai mari au avut in Germania si Scandinavia, unde populatia foarte veche de origine traca era mult mai slab reprezentata numeric
Celtii patrund in respectivul areal geografic din vestul Europei in prima jumatate a mileniului 1 îie.n., iar fenicienii (sec. 10-11 i.e.n.) si grecii (sec. 7 i.e.n.) nu aveau cum sa le influenteze foarte mult limba, traditiile, religia si mai putin, datorita numarului redus cu care au venit in zona acesti alogeni. Influente mai mari au loc in era noastra când in Spania triburi celtice si iberice formeaza in timp o populatie din ce in ce mai numeroasa de celtiberi, peste care se adauga influenta tribului suevilor de sorginte germanica, a arabilor veniti din nordul Africii, peste Gibraltar, ca si a altora mai putin importante.
In Franta, peste triburile celtice si populatia occitanilor vin legiunile lui Cezar care impun un proces intens de romanizare. Pentru occitani a fost o surpriza placuta, limba lor fiind in fond o protolatina sau preromana am putea spune.
Apoi prin secolele al II-lea - al V-lea ale erei noastre, Galia romana (cum se numea atunci viitoarea Franta) este pustiita de alte popoare migratoare: alamani, vizigoti, vandali si huni.
In secolul al V-lea e.n. apar francii, popor germanic, care se contopesc cu bastinasii si vor forma viitoarea Franta.

     Bazele noului stat sunt puse de Clovis (481-511 e.n.), din dinastia merovingienilor. Atât Spania, cât si Franta, ca viitoare state europene, vor face parte din asa zisa ginta latina, nu in urma cuceririi romane, ci a faptului ca, populatia pe baza careia s-a format din preistorie, facea parte din ginta pelasga care vorbea protolatina, populatie care prin vechime consolidase in zona o limba ce nu a putut fi inlocuita de limbile cu care au venit noile populatii de triburi germanice de suevi in Spania si de franci in Franta.
Iar influenta cuceritorilor romani n-a facut altceva decât sa potenteze latinitatea limbii bastinasilor, mult mai numerosi in aceste doua tari, decât in celelalte tari europene.
In mod categoric, latinismul limbilor europene are radacini anterioare aparitiei Imperiului Roman si a fost dus in vestul european de triburi dacice preistorice. Amintirea triburilor dacice preistorice se pastreazã pâna astazi in Olanda si Germania. Olandezii se numesc „Dutch”, dar pronuntia se aude „daci”. Vorbind despre germani, toata lumea stie ca tara lor se numeste si „Deutsche (land)”, iar pronuntia seamana cu „daci (land)” tara dacilor.
Pâna in secolul al XVII-lea e.n., Danemarca aparea in documentele Vaticanului sub denumirea de Dacia (Nicolae Miulescu si Tudor Diaconu-"Dacia-tara zeilor"-Ed.Obiectiv, Craiova 2005). Ca sa inchei capitolul ultimilor extraterestri care au influentat civilizatia pe Terra, fac o paranteza si subscriu la o ipotezã privind populatia Ainos. S-ar putea ca un grup de venusieni sa fi incercat sa populeze insulele japoneze sau o emigrare a tracilor rasariteni in Extremul Orient care a ramas izolatã. Numai asa se pot intelege caracteristicile acestei populatii: rasa foarte alba, inalti, de tip caucazian, de fapt carpatic (in geografia antica prehomericã, muntii Carpati erau numiti Caucaz) cu o grupa sangvina unica in lume, cu o scriere proprie cu 26 de semne grafice. Stabilirea lor in insula Hokaido se estimeaza cu circa 2000 de ani i.e.n., spre deosebire de japonezi care vin din China doar la câteva secole dupa Hristos.

     La aceasta data (dupa Dr. Napoleon Sãaescu), populatia Ainos nu trece de 25.000 de suflete, au un reprezentant in Dieta japoneza, pe numele sau Geru (asemanarea ca nume ca Gerula sau Gelu este oare intâmplatoare?) si sunt recunoscuti oficial. Dupa infrângerea lor in anul 1799 de câtre armata japoneza ajung un esec demografic si probabil vor disparea din lumea galbena în viitor. Revenind in Dacia preistorica, venusienii influenteaza in principal triburile din Maramures unde se nasc etruscii care vor emigra spre vest.
Daca alte triburi ramân in marele spatiu germanic, etruscii coboara din Alpi catre peninsula italica cu mai bine de 1000 de ani i.e.n., contribuind la formarea acestui popor alaturi de triburile tracice de ramani, de coloniile grecesti de pe coasta de est si de grupurile aduse de tracul Enea pe coasta de vest a peninsulei italice, in urma infrângerii Troiei descrisa de Homer in Iliada.
De la etrusci ne-au ramas celebrele lor oglinzi, majoritatea pe suport de aramãa numar de peste 2000 (descoperite pâna acum) al caror mesaj incifrat ramâne inca o mare taina pentru contemporani.
INTERMEZZO ISTORIC
Descendenti directi ai pelasgilor primordiali pe Terra in actuala civilizatie, conservatori prin educatia religioasãa fideli cultului primilor zei, tracii ramân în preistorie izvorul de baza al multor popoare.

     Cu acest statut de maternitate a popoarelor, de stramosi ai populatiilor unui areal geografic imens care cuprinde nu doar Europa, ci si Asia si nordul Africii, ajung dupa o perioadã de 7000 - 8000 de ani de la inceputuri, sa fie priviti ca batrânii parinti ai omenirii. De la acest supranume si continentul european capata calificativul onorant de "batrânul continent" sau "batrâna Europa", sintagme folosite si astazi.
Originea tracica, recunoscuta din ce in ce mai deschis de tot mai multe popoare, trimit spre ridicol incercarile unor pseudoistorici de a credita ideea ca nu se poate stabili originea tracilor. Ori tracii, o confirma si doamna Marija Gimbutas din SUA, au ocupat initial un areal geografic important in Europa de est si de sud de la Bug si Nistru, spre vest incluzând Panonia (actuala Ungarie), pâna la limita popoarelor Germanice din Moravia, in nord, pâna la Marea Egee in sud, incluzând, in termenii de astâzi România, Bulgaria, Grecia, fosta Iugoslavie, Albania si chiar coasta estica a Peninsulei Italice.

     Fata de aceasta situatie, ca si gluma in care "din cauza copacilor nu poate fi vazuta pãdurea", acei pseudoistorici nu pot sau nu vor sa-si dea seama ca miturile, legendele, religia si traditiile tracilor, elemente cu puternica inertie a dainuirii sunt argumente peremptorii ale faptului ca tracii sunt nucleul central al descendentilor pelasgilor primordiali (si acum ni se spune ca suntem neguvernabili - tracii rezista inca - n.n).
Atâta vreme cât originea tracilor va fi cautata oriunde, in afara spatiului carpato-dunarean, cu extensiile amintite mai sus, aceasta nu va fi gasita in vecii vecilor.
Sa va dau un exemplu de a cauta fara sa vrei sa gasesti.
Istoricul Robert Roesler( "puţin" kazar - n.n), ocupându-se si de istoria poporului român, ne-a cautat originea prin toate colturile Europei dar numai in Ardeal nu. Probabil a abordat istoria noastra de la o etapa târzie, nu de la inceputul pelasgic.
Naveta facuta de populatia care a ajuns pâna la Indus si la Gange a derutat multi istorici.
Limba sanscrita a fost studiata de multi cercetatori in comparatie cu limba dacilor. Creditul care i s-a acordat sanscritei, trece în plan secundar limba dacilor, tocmai prin asemânarea izbitoare a numerosilor termeni din toponimie si hidronimie.
S-a ajuns pâna acolo incât sa-l iertam insa pe Robert Roesler pentru greseala lui având in vedere ca la fel cu Tomashek recunosc hidronimul Olt ca fiind de origine traco-daca.
Toata lumea stie ca Ardealul este leaganul românismului.
Ca sa ne aduca la matca, ne-a invârtit intr-un carusel abracadabrant, ca in fine, prin secolul al IX-lea al erei noastre sa ne treaca Dunarea si sa ne aseze aici.
Dupa Roesler, bulgarii au venit din tinuturile Volgai inaintea noastra in sudul Dunarii (la anul 681), preferând un tinut mai putin bogat decât al României, in care era un vid geografic pastrat din "respect" pentru noi.
Ba mai mult, noi românii am venit "la brat" cu maghiarii (896-900 e.n.) si Arpad, amabil, ne-a invitat sa ocupam noi acest spatiu blagoslovit de Dumnezeu cu toate darurile pamântului, iar ei, modesti din fire, s-au dus sa se aseze in mai saracacioasa Panonie.
Referitor la istoria românilor s-a lansat si o butada jignitoare: "originea lor, o enigma, iar existenta, un mister". In fapt este o dovada de incompetenta crasa.
Spre rusinea lor, asemenea istorici nu citisera, probabil, istoria dacilor, macar de la anii 400 i.e.n., de la Dromichete incoace, de care scriitorii greci si romani se ocupaserã intens, viata si istoria grecilor si romanilor fiind strâns legata de stramosii nostri traci si ulterior daci. Si unii, si altii au lasat dovezi scrise despre noi.
Un lung interval de timp, viata tracilor s-a desfãsurat aproape linear si pasnic si, desi apare intre timp scrierea si scriitorii, poetii si istoricii, aezii sunt totusi principalii si cei mai populari cronicari ce vor transmite viitorimii elemente si fapte din istoria noastra, prin cultura orala, balade si povestiri. S-a mai creditat ideea ca dacii n-au avut scriere. Nimic mai neadevarat. In capitolele urmatoare voi argumenta ca dacii au avut scriere, argumente intre care trebuie amintite si placutele de plumb de la Sinaia de care s-a ocupat inginerul Dan Romalo ani in sir pentru a le clasifica si a le traduce si ulterior domnul Adrian Bucurescu (Dacia magazin - colectie). Dar in secolul al IV-lea al erei noastre, când imparatul Iulian (apostatul) a vrut sa steargã istora dacilor, sa fi distrus si dovezile scrise ale dacilor cum le-a distrus pe ale grecilor si romanilor care relatau despre faptele dacilor?
Si s-a mai petrecut un fenomen ce se petrece si astazi. Batrânii traci, pasnici si neviolenti, nu mai produc fapte senzationale. Ei se comporta ca bunici si strabunici, de a caror biografie nu se mai intereseaza nici nepotii si strãnepotii prinsi cu treburile lor, la casele lor. Ca si astazi. Acesti nepoti si stranepoti, fiind de-acum popoare, se vor dezvolta in sine pe unde s-au stabilit, in vest pâna la Atlantic: si in est pâna in India.
Cei care au plecat din spatiul de origine al noii civilizatii, cum am zice astazi "lupii tineri", le-au uitat in mare parte si au trecut mii de ani pâna sa le redescopere. Inca o exceptie este si India. Se vor inmulti si se vor extinde la rândul lor, formând alte popoare si treptat treptat vor ocupa tot spatiul geografic locuibil. Sumerienii si egiptenii nasc populatii ce vor ocupa Arabia, parte din Africa, Asia Mica, alaturi de triburi ce vor emigra in continuare din "insula natiunilor". Inzii la rândul lor realizeaza acelasi lucru în zona geografica respectiva facându-se vecini cu populatiile chineze si acestea extinse în timp spre sud si spre nord. Fiecare dintre aceste popoare se vor emancipa în timp, edificând civilizatii proprii care însumate vor crea progresul omenirii în general, pe parcursul miilor de ani, având fiecare contributia sa. Voi consemna pe scurt în continuare, într-o prezentare selectiva si, recunosc, incompletã, câteva din evenimentele istorice mai importante petrecute pe arealul euro-asiatic.
SUMERUL
Mesopotamia antica este astazi ocupatã de statul Irak, locuitorii se numesc irakieni si sunt descendentii anticilor sumerieni într-un procent important. Pe parcursul îndelungatei lor istorii, destul de framântatã, s-a mai adaugat un procent de alogeni. Un adevarat tezaur arheologic, aflat în subsolul Sumerului, a atras nenumarati cercetatori ai istoriei vechi si nu i-a dezamagit. Am amintit în capitolele anterioare câteva din descoperirile uluitoare, printre care impresionanta "biblioteca" din nisip. Punctele culminante ale civilizatiei mesopotamiene au fost: domnia lui Hamurabi pe la 1700 i.e.n., a lui Assurbanipal în Ninive la 650 si Nabucodonosor la 58 î.e.n.. În preajma anului 2500 î.e.n., se consemneazã deja existenta centrului cultural Ur - prima perioadã - leagãnul civilizatiilor sumeriene, akkadiene, assiriene si babiloniene.
În jurul anului 2350 î.e.n. se trece în revistã epoca Akkad, ulterior si celelalte. Pentru detalii, cei interesati au de-acum suficient material în biblioteci. Merg mai departe si amintesc în treacãt cã pe la 2050 î.e.n. începe a treia perioadã a centrului cultural Ur, cu regele Ur-Nammu, urmat de fiul sãu Sulgi. Un eveniment important la sfârsitul mileniului al II-lea î.e.n. este plecarea strãmosilor lui Israel din Ur. Condusi de Abraham, fiul unui preot, ei pãrãsesc centrul cultural Ur si ajung în Egipt ca oameni liberi. Aici au prosperat sub conducerea înteleaptã a lui Abraham, pe care îl vor socoti pãrintele neamului lor si îl vor numi Avraam, nume sub care îl întâlnim în Vechiul Testament. Consecinta prosperitãtii a fost o dezvoltare demograficã ce a fãcut ca în câteva secole sã depãseascã populatia autohtonã. Liderii egiptenilor s-au îngrijorat si au început sã-i persecute transformându-i în sclavi. În momentul când egiptenii s-au radicalizat, are loc "fuga din Egipt" pe la anul 1260 î.e.n., sub conducerea profetului Moise (vezi Biblia - EXODUL).
Între anii 1830 si 1530 î.e.n. în Babilon domneste dinastia Hammurabi (unul din reprezentanti a creat celebrul cod de legi cu 282 de paragrafe). Ulterior apar assirienii, pe la 1300 î.e.n.. Dintre liderii lor amintesc legendara reginã a Assiriei si Babilonului, identificatã cu Sammuramat, sotia lui Samsi al V-lea, numita si Semiramis (pentru noi Semiramida). Traditia îi atribuie constructia grãdinilor suspendate din Babilon, pe la anul 806 î.e.n., operã socotitã una dintre cele sapte minuni ale lumii antice, pentru grandoarea arhitecturii. Meritã amintit si regele Sanherib care asediazã în zadar Ierusalimul pe la anul 681 î.e.n. si distruge Babilonul în anul 689 î.e.n.. Urmasul sãu Asarhadan, predecesorul lui Assurbanipal, cucereste Egiptul înainte de anul 669 î.e.n. Regele med (al persilor) Kyaxares distruge Assurul si astfel semneazã sfârsitul imperiului Assirian la anul 612 î.e.n..
La anul 606 î.e.n., caldeenii, sub Nabupolassar împreunã cu mezii lui Kyaxares, cuceresc Ninive si conditioneazã aparitia unui nou Imperiu Babilonean, numit Imperiul Caldeenilor. Pe la anul 604 î.e.n. Nabupolassar desprinde Babilonul de Asiria.
Ca sã închei periplul prin istoria Sumerului, voi aminti cã în anul 331 î.e.n., macedoneanul Alexandru cel Mare cucereste si el Babilonul, apoi încearcã o expeditie spre India, dar se întoarce din drum din motive obiective si moare în Babilon la anul 323 î.e.n.. Dupã celebrul macedonean, teritoriul Sumerului va fi stãpânit de regatul seleucid (secolul al IV-lea - al II-lea î.e.n.), apoi de statul partilor (sec. al II-lea si al III-lea î.e.n.) si al sasanizilor (secolele al III-lea - al VII-lea e.n.)
În anii 635 - 637 e.n., Sumerul va fi cucerit de cãtre arabi, care îl vor denumi pentru viitor Iraq si impun islamismul ca religie oficialã. Odatã cu fondarea Bagdadului, la anul 762 e.n., devine centrul califatului abasizilor. În secolul al XI-lea e.n., Irakul va fi cucerit de turcii selciukizi, apoi de cãtre hoarde mongole la anul gloriei mongole 1258 e.n. de turcmeni si apoi de persani, pentru ca din anul 1534 pânã în 1918 sã fie provincie a Imperiului Otoman
. O problemã internã delicatã în Irak este conflictul între sectele religioase ale islamismului, sunnite si siite.
Vechimea acestor douã secte dãinuie de aproape un mileniu si jumãtate ca rezultat al luptei pentru supremaþie între urmasii lui Mohamed, mort în anul 632 e.n. la Medina. Saddam era sunnit si în timpul dictaturii lui i-a persecutat pe siiti. Dupã cãderea lui Saddam, siitii, care sunt majoritari în populatia Irakului, au accedat la putere, iar sunnitii duc o luptã tip terorist si împotriva ocupatiei strãine, dar de fapt împotriva siitilor.