Marea Conspiratie Evreiasca - Partea I de Traian Romanescu publicat la 04.07.2009
Marea Conspiratie Ebreiasca - Partea I
     Cand romanii au distrus statul evreu si au daramat al doilea templu, iudaismul, deja diseminat inauntrul diverselor populatii de pe pamant, a continuat sa existe prin intermediul coloniilor israelite stabilite pe teritoriile acelor popoare, ba a mai fost si intarit si sporit ca numar de evreii care au emigrat, fugind cand le-a fost distrus statul.
Toate aceste colonii israelite au fost organizate institutional, ceea ce le-a conferit o mare soliditate organica si politica, constituind celulele de baza din care este formata natiunea iudaica raspandita in toata lumea si au fost conduse la scara internationala de sinoduri rabinice care, de-a lungul secolelor, si-au desfasurat activitatea, cel mai adesea in secret.
Regelui din vechiul stat evreu si Marelui Sanhedrin le-a urmat Nasi (print sau patriarh), avand autoritatea suprema asupra Israelului din diaspora. Nasi era inainte seful Marelui Sanhedrin.
Schisma babilonica i l-a adus ca oponent pe Exilarca sau Princepele Exilului, care avea aceeasi autoritate ca si Nasi asupra comunitatilor israelite ce ii erau supuse.
In timpul lui Napoleon Bonaparte si din initiativa acestuia s-a reunit din nou in public Marele Sanhedrin sub conducerea lui Nasi.
     In secolul XX au iesit din nou la lumina institutiile guvernului mondial israelit. Dupa primul razboi mondial, vedem aparand ,,Comitetul delegatiilor evreiesti", care a participat cu succes la Conferinta de pace, facand sa prevaleze punctele de vedere israelite.
In august 1932, septembrie 1933, si august 1934 s-au reunit la Geneva, Sinodurile mondiale israelite in mod public, chiar daca majoritatea acordurilor stabilite au ramas secrete. S-a adoptat numele oficial de ,,Conferinta Mondiala Evreiasca".
La ultima dintre ele s-a aprobat organizarea in forma permanenta a ,,Congresului Mondial Evreiesc" ca organ oficial, public si permanent al guvernului universal al natiunii israelite raspandite in toata lumea.
Acest Congres Mondial Evreiesc si-a fixat definitiv sediul chiar in orasul Geneva, in anul 1936, prin persoana rabinului Stephen S. Wise, presedinte al vechiului ,,Comitet al Delegatiilor Evreiesti" deja mentionat si care a facut in numele Israelului Mondial o declaratie demna de luat in seama, respectiv ca evreii ,,nu mai sunt o credinta, nici o religie, ci sunt un popor, un tot evreiesc care ne include pe noi toti".

     In realitate, asa cum am spus, in prezent sunt incadrate in Israelul mondial nu doar diferite fractiuni religioase care inainte purtau lupte grele intre ele, din cauza interpretarilor diferite ale religiei lui Israel, ci si evreii necredinciosi, deistii, materialistii sau atei care, desi nu sunt de religie iudaica, fac parte din poporul lui Israel si din natiunea israelita, cu aceleasi drepturi, ca si evreii credinciosi.
     Dar unul dintre cele mai mari idealuri ale Israelului Mondial din diaspora a fost acela de a constitui din nou, pe cat era cu putinta, statul Israel, nu pentru a se intoarce in el toti evreii, raspanditi in toate tarile lumii, asa cum au afirmat in mod fals, deoarece nu le convine sa isi abandoneze pozitiile care le-au permis sa realizeze in mai mare sau mai mica masura cucerirea politica si economica a popoarelor pagane (din punctul lor de vedere).
Nu, ci pur si simplu din motive patriotice si religioase, precum si din puternica trasatura revendicativa care intr-o masura sau alta ii caracterizeaza pe israeliti.
Reconstituirea statului Israel si a Templului lui Solomon a fost pentru ei o obsesie seculara.
     Totusi, inca din secolul al doilea al erei crestine au avut loc intre israeliti certuri pe aceasta tema. Cei la care sentimentul nationalist precumpanea asupra celui de stricta ortodoxie religioasa continuau sa viseze la recucerirea Palestinei prin mijloace politice sau militare.
In schimb, ortodoxia iudaica privea infaptuirea unor asemenea lucruri ca pe un pacat grav daca el avea loc inainte de venirea lui Mesia cel proorocit de Sfintele Scripturi si care trebuie sa fie realizatorul unor idealuri asa de scumpe. Triumful rabinismului, dupa infrangerea lui Bar-Kosba (anul 135 e.n), cand s-a incercat eliberarea Palestinei de sub dominatia romana, a facut sa triumfe pentru multe secole acest punct de vedere teologic asupra chestiunii, considerandu-se ca este ilicita, ba chiar un pacat grav incercarea de recucerire a Palestinei inainte de venirea lui Mesia.
De aceea, poate, incercarile cele mai insemnate orientate in acest sens au fost imbratisate de o serie de falsi Mesia, care si-au facut aparitia in diversele colonii israelite ale lumii, incepnd cu Sereno (anul 720 e.n.) si pana la Sabbatai-Zevi (1626-1676) si Jacob Frank (1757), ceea ce nu i-a impiedicat in anumite ocazii pe conducatorii israeliti, mai degraba nationalisti decat inclinati spre aspectele sacre, sa planuiasca sub o anumita forma asa-numita intoarcere la Sion si recucerirea Palestinei, fara sa mai astepte venirea lui Mesia, chiar daca in felul acesta trezeau opozitia si mania ortodoxiei rabinice, ale carei retineri de ordin teologic in legatura cu acest aspect au fost doborate in secolul XIX, din doua cauze principale.

In prima schisma, cea care a rupt temporar unitatea organica si institutionala a Isrealului Mondial, provocata de reforma religioasa initiata in secolul XVIII de Moise Mendelssohn (Moise Ben Mendell) si care a dat nastere Miscarii Hascala, precum si Neomesianismului (despre care voi vorbi mai incolo), a aparut, in cadrul acelei parti a iudaismului care ramasese credincioasa vechii ortodoxii rabinice, un mare teolog, rabinul Tzvi-Hirsh-Kalischer (1795-1874), care si-a publicat in anul 1862 opera intitulata Dershat Tziyon, care, printr-o dialectica geniala, a reusit in cea mai mare masura sa elimine retinerile teologice despre care am pomenit, sustinand ca era legala si de dorit recucerirea Palestinei, fara a mai trebui sa fie asteptata venirea lui Mesia. Predicile acestui rabin, urmat apoi si de altii in comunitatile inca ortodoxe, au pregatit in mod hotarator terenul pentru miscarea sionista care, mai tarziu, avea sa apara. Celalalt facor care a deschis in mod hotarator portile sionismului in cadrul Israelului Mondial a fost Neomesianismul.
Principalii sai sustinatori au fost ucenicii reformelor lui Moise Mendelssohn, printre care membrii Miscarii Hascala si cei ai ,,Uniunii Evreilor pentru stiinta si civilizatie" - nume mai cunoscute fiind ale rabinilor Moise Hess si Baruch Levi.
Acesta din urma a fost unul dintre mentorii fondatorului comunismului modern, Karl Marx, al carui tata, desi se convertise la protestantism pe cand micul Karl avea numai 6 ani, si-a trimis fiul - la implinirea varstei cuvenite- sa primeasca educatia rabinica, in conformitate cu traditia familiei.
Marx a fost deci un marrano (cripto-evreu) si un purtator de cuvant al noii tendinte neomesianice in cadrul iudaismului, alaturi de H. Heine, alt cripto-evreu, si de istoricul israelit Graetz, care prin ampla sa lucrare ,,Istoria evreilor" a contribuit la raspandirea neomesianismului Iudaismul reformat.
Eminentul cercetator francez Sallustre, in lucrarea sa ,,Originile secrete ale bolsevismului", ofera date foarte valoroase despre toate acestea si include un document extrem de important, document care a dat nastere la numeroase polemici in Europa si care explica foarte clar semnificatiile neomesianismului in cadrul Israelului Mondial.
Este vorba de cunoscuta scrisoare a rabinului Baruch Levi catre discipolul sau Karl Marx, in care primul ii explica celui din urma ce este neomesianismul: ,,Poporul evreu in intregime va fi propriul sau Mesia. Domnia sa asupra universului se va face prin unificarea celorlalte rase umane, eliminarea monarhiilor si a frontierelor, care nu sunt decat bastioane ale individualismului, si prin instaurarea unei republici universale care va recunoaste pretutindeni drepturile de cetatenie ale evreilor. In aceasta noua organiztie a omenirii, fiii lui Israel, raspanditi acum pe toata fata pamantului, cu totii de aceeasi rasa si cu aceeasi formatie traditionala, vor ajunge fara mari oprelisti sa fie elementul conducator peste tot, mai ales daca reusesc sa impuna maselor muncitoare o conducere formata din evrei. Astfel, datorita victoriei proletariatului, vor ajunge in mainile israelitilor guvernele tuturor natiunilor o data cu formarea republicii universale. Atunci proprietatea individuala va putea fi inlaturata de catre guvernele rasei evreiesti, care vor putea administra astfel peste tot bogatiile popoarelor. Si asa se va implini fagaduiala Talmudului, anume ca atunci cand timpurile mesianice vor veni, evreii vor tine sub cheile lor bunurile tuturor namurilor lumii".
     Prin aceste cateva fraze, rabinul Baruch Levi ii rezuma tanarului sau discipol Marx intelesul Neomesianismului si realizarea lui prin intermediul revolutiei comuniste universale, folosind clasa muncitoare pur si simplu ca o unealta oarba.
Ingeniozitatii lui Marx i-a revenit apoi misiunea de a conferi acestor principii de baza marea dezvoltare pe care a reusit sa le-o imprime.
De fapt, renuntand la ideea unui Mesia personalizat pentru a-l inlocui cu natiunea evreiasca drept propriul sau Mesia si dand totodata nastere socialismului marxist sau comunismului modern, Neomesianismul a facut posibila lansarea Sionismului, caci a maturat dintr-o singura miscare toate scrupulele rabinice legate de ideea ca recucerirea Palestinei si creearea statului Israel pot fi implinite doar de fagaduitul Mesia.
Poporul lui Israel, raspindit prin intreaga lume fiind propriul sau Mesia, lui ii revine misiunea sa refaca in Palestina regatul lui Israel.
De aceea, chiar daca unii membri ai Miscarii Hascala, printre ei detasandu-se Joseph Pearl, ajunsesera sa renunte deocamdata, din ratiuni politice, la refacerea unei Palestine israelite pe un teritoriu populat de arabi si, la acea vreme, provincie a Imperiului otoman, Neomesianismul, dand la o parte obiectiile teologice, deschidea calea Sionismului in randul israelitilor care, in numar tot mai mare, renuntau la ideea unui Mesia concret si adoptau noua idee a Israelului ca Mesia si care avea de refacut el insusi regatul evreiesc in Palestina.
Am avut ocazia sa constat ca pana si rabini ortodocsi (dogmatici) au ajuns sa creada ca Mesia este o simpla alegorie si ca poporul lui Israel este propriul sau Mesia, chiar daca acesti rabini sustin in mod oficial dogma traditionala.
Juramantul de credinta al iudaismului ortodox care spune: ,,Cred cu tarie in venirea lui Mesia si, chiar de va veni tarziu, ii astept zilnic sosirea" [Acest articol din Crezul iudaismului ortodox este al doisprezecelea din cele treisprezece stabilite de rabinul Moise Mamonide, unul dintre fondatorii actualei religii israelite si care a glorificat pseudoconvertirile, trecand el insusi de forma la islamism] este interpretat de unii in sens neomesianic, prin el trebuind sa se inteleaga ,,venirea sau sosirea vremurilor mesianice".
In plus, printre sionistii contemporani abunda elementele neomesianice, Sionismul fiind considerat o miscare mesianica, separata de aparitia unui Mesia personalizat.
Ideea Sionismului ca miscare mesianica, acceptata in general in cadrul iudaismului, este o idee de tip evident neomesianic, asa cum neomesianic este si socialismul comunist al lui Karl Marx, ambii constituind tentaculele aceleiasi caracatite israelite CARE CAUTA SA STAPANEASCA LUMEA PENTRU A-SI IMPLINI ASTFEL IDEALUL MESIANIC.
     Exista totusi sectoare ultradogmatice inlauntrul Israelului Mondial care continua sa considere ilegala si pacatoasa crearea statului Israel mai inainte de venirea unui Mesia concret. Dar aceasta secta reprezinta doar o infima minoritate in ansamblul Israelului Universal.
Acesti ultraortodocsi au prevestit chiar ca mania lui Dumnezeu va distruge in chip infricosator un stat al Israelului creat intr-o forma care contrazice dogme divine.
In realitate, cei care sustin aceasta teza sunt atasati dogmei rabinice initiale, sustinuta de-a lungul multor secole si modificata abia in secolul trecut in forma pe care am prezentat-o.
Din punctul lor de vedere, daca statul Israel este distrus intr-o maniera inspaimantatoare de catre pagani (neevrei), actiunea acestora nu ar fi altceva decat un semnal al maniei lui Dumnezeu.
Dar, cum asa precizam inainte, acest mic segment al autenticei ortodoxii iudaice este atat de mic, incat nu a reusit sa tulbure in mod serios dezvoltarea si propasirea Sionismului.
Revenind la nasterea Sionismului, trebuie semnalat ca teza rebinului ortodox Kalischer, cel care a deschis in fata Sionismului portile credintei stravechi, a avut o influenta hotaratoare si asupra rabinului comunist si neomesianic Moise Hess, preocupat la vremea respectiva de organizarea revolutiei comuniste a proletariatului.
Hess si-a insusit exigenta lui Kalischer ca Palestina sa fie inapoiata poorului evreu si, in cartea sa ,,Roma si Ierusalimul", ii ataca in egala masura pe rabinii ortodocsi si pe cei reformatori, care sacrificasera ideea nationala evreiasca, lansand totodata ideea de a convoca un Congres evreiesc care sa preia sarcina de colonizare a Palestinei.
Hess a admis ca prin pozitia sa in favoarea unei Palestine israelite, a exercitat o anumita influenta si neomesianicul Graetz. Se vede clar cum au stat alaturi, in perioada de formare a sionismului, conducatorii ortodoxiei iudaice, cei ai Neomesianismului si cei ai comunismului.
Comunistul Moise Hess a murit in anul 1875, cand fusesera anihilate ezitarile teologice care impiedicau nasterea si dezvoltarea unei miscari sioniste importante si cand lipsea doar liderul potrivit pentru a-i da impulsul necesar.
Si acest lider a fost Theodor Herzl, pe care fanatismul israelit, ca si in cazul intemeietorilor evrei ai comunismului modern, Marx si Engels, l-a impins sa poarte ca si ei barba traditionala impusa de Tora, de ale carei percepte in acest sens a ascultat si pseudoconvertitul Fidel Castro, pe care fanatismul ebraic l-a impins pana la a impune tuturor membrilor gruparii sale de revolutionari sa poarte barba, chiar daca pentru justificarea acestei obligatii oferea public alte pretexte.
Numele de familie Castro este, cum se stie, unul dintre cele mai tipice adoptate de pseudoconvertitii de origine spaniola.