Marea Conspiratie Evreiasca - Partea III de Traian Romanescu publicat la 18.07.2009
Ciuma rosie si cea bruna - actiuni sioniste
    

     Cu toate ca la inceput evreii britanici au patronat cu fervoare Sionismul, adica miscarea orientata spre formarea statului Israel, iar mandatul britanic asupra Palestinei a servit la usurarea emigratiei in masa a peste jumatate de milion de evrei acolo, inmultind cu 12 numarul locuitorilor israeliti al Palestinei, ulterior au aparut intre magnatii evrei ai petrolului si finantelor din Anglia si din alte tari occidentale contradictii puternice in legatura cu instaurarea imediata a unui stat evreiesc in Palestina, deoarece se considera ca acest lucru va provoca reactii violente in lumea araba, punand in pericol interesele financiare israelite in Orientul Mijlociu, in special cele legate de petrol.
In plus, opozitia fata de Sionism se considerase in ultima vreme in comunitatile reformiste ale iudaismului liberal, existand temerea ca prin crearea statului Israel ar fi devenit evident ca evreii din toata lumea erau agentii unei natiuni straine.
Chiar daca, in 1935, iudaismul liberal din Statele Unite si-a declarat neutralitatea in chestiunea sionista, opozitia fata de Sionism nu a incetat in multe comunitati ale iudaismului reformist.
Toate acestea au atras o intarziere a planurilor guvernului britanic - pe atunci controlat de puterea secreta iudaica - de creare imediata a statului Israel.
Pe de alta parte, razboiul impotriva lui Hitler, pe care in mai 1939 iudaismul il hotarase deja, nu constituia deloc momentul cel mai bun pentru a risca alinierea arabilor de parte Axei Roma-Berlin-Tokio in cazul in care ar fi fost creat in acele momente un stat israelit in Palestina, in defavoarea populatiei arabe a acestei tari.
Aceasta a motivat declaratia guvernului britanic din mai 1939, prin care se promitea independenta Palestinei intr-un rastimp de 10 ani incepand de la data respectiva, cu salvgardarea intereselor majoritatii arabe si minoritatii evreiesti.
Aceasta declaratie a guvernului britanic, cu toate ca fusese inspirata de inalte cercuri conducatoare ale Israelului Mondial, i-a nemultumit foarte tare pe sionistii fanatici, provocand o ciocnire violenta cu organizatiile cele mai nerabdatoare si extremiste ale Sionismului, ciocnire care, fara sa rupa pe moment unitatea institutionala mondiala ebraica, s-a tradus prin atentate teroriste ale fanaticilor sionisti (organizatiile Igrum, Zwai, Leumi, Stern, Hagana), urmarind sa forteze guvernul englez sa indeplineasca rapid vechile promisiuni ale Lordului Balfour.
Unii magnati evrei, care se opuneau cu tarie unui asemenea plan, nu au fost doar acuzati de catre sionisti ca sunt adoratori ai ,,vitelului de aur", ci au devenit tinta unor atentate comise de organizatiile sioniste cele mai fanatice.
     Insa persecutiile suferite de evrei in cel de-al doilea razboi mondial au intarit in interiorul iudaismului pozitia sionistilor, in favoarea crearii imediate a statului Israel, reusindu-se unificarea interna a evreilor certati pe aceasta tema si rezolvarea tuturor aspectelor legate de crearea imediata a controversatului stat israelit.
Iar guvernul marioneta al Angliei s-a supus ordinelor primite de la sefii sai secreti, in timp ce Uniunea Sovietica, transformandu-se in nasul cel mai important al Sionismului, cerea in aprilie 1947 ca problema Palestinei sa fie inclusa pe agenda Natiunilor Unite, aproband totodata proiectul de impartire al Palestinei intre evrei si arabi.
Pe 29 noiembrie 1947. Adunarea Generala a Organizatiei Natiunlor Unite (O.N.U.), cu sprijinul delegatiilor Uniunii Sovietice si statelor comuniste satelite, a aprobat crearea unui stat evreu independent in Palestina si, in fine, guvernul britanic si-a manifestat hotararea de a parasi Palestina la 15 mai 1948, cand i se incheia mandatul ce ii fusese oferit de catre Societatea Natiunilor.
Si, intr-adevar, s-a grabit sa puna in aplicare operatiunile de evacuare.
Evreii nu au asteptat ziua de 15 mai, pentru ca aceasta cadea sambata, si au proclamat independenta statului Israel pe data de 14 mai 1948, dupa amiaza.
Semnificativ ramane faptul ca Uniunea Sovietica a fost prima putere care a recunoscut statul Israel, precum si cea care a propus admiterea acestuia la O.N.U. Sprijinul comunist acordat Sionismului nu putea fi mai hotarator.
     In ce priveste conflictul dintre Stalin si statul Israel, pe care ,,tatucul" il nasise cu atata entuziasm, el izbucnit in felul urmator.
Dupa ce evreii Roosevelt si Harry Salomon Truman au dat pe mana fratelui lor israelit Stalin atat Europa de Est cat si China, aplicand planurile ebraice de instaurare in intreaga lume a dictaturii comuniste, ambitiile paranoice de putere ale lui Stalin l-au facut sa se simta aproape stapanul lumii, dorind sa devina seful suprem al iudaismului universal.
Acest lucru a provocat, la sfarsitul anului 1948, o ruptura intre Stalin si comunitatile evreiesti staliniste, pe de o parte, si cu restul iudaismului mondial, pe de alta.
Cu aceasta ocazie, divergentele cu Stalin si iudaismul stalinist, care se negociasera si se rezolvasera o vreme in forma parlamentara, au ajuns la limita ruperii totale a unitatii institutionale a Israelului Mondial.
Stalin si secta sa secreta au refuzat orice autoritate a Congresului Mondial Evreiesc si a lui Bernard Baruch asupra comunitatilor israelite de pe teritoriul U.R.S.S, si al statelor satelite din Europa de Est, largind in acelasi timp schisma in toata lumea si incercand sa atraga un numar cat mai mare de evrei de partea sa.
In U.R.S.S. si in statele satelite au reusit sa impuna schisma prin forta, omorand sau arestand orice israelit care i se opunea. In schimb, in lumea libera nu au reusit sa atraga de partea schismei staliniste decat o mica minoritate fanatica si activa de evrei.
     Rezultatele acestei rupturi temporare in sanul poporului lui Israel, raspandit in intreaga lume, au fost daunatoare pentru actiunea sa revolutionara.
In noul stat Israel, evreii stalinisti au incercat sa controleze guvernul, dar nu au reusit si aceata a ramas in mainile evreilor fideli Congresului Mondial Evreiesc din New York si sefului sau secret, Bernard Baruch.
Asta l-a infuriat pe Stalin, care a dezlantuit atat in U.R.S.S, cat si in dictaturile comuniste din Europa de Est o persecutie feroce nu doar contra sionistilor, ci si contra rabinilor si sefilor comunitatii evreiesti despre care credea ca ramasesera credinciosi centrului de comanda ebraic new-yorkez.
El i-a inlocuit la conducerea respectivelor comunitati cu rabini si sefi de filiatie stalinista. S-au umplut inchisorile de evrei antistalinisti, ba chiar au fost asasinati in aceste imprejurari multi conducatori si demitari evrei din lumea comunista.
Comandamentul iudaic din New York a reactionat la randul sau impotriva lui Stalin, impunandu-i lacheului sau evreu, presedintele S.U.A., Harry Salomon Truman, ca si celorlalti cripto-evrei care controlau sau influentau guvernele Angliei si ale celorlalte puteri occidentale, aceasta cotitura in politica internationala, cotitura pe care multi nu o inteleg nici acum si care a salvat lumea libera de PERICOLUL DE A CADEA RAPID IN MAINILE COMUNISMULUI, catre care o conduceau, practic, complicatiile guvernelor de la Washington si Londra, manevrate din umbra de catre masonerie si iudaism.
Truman si cercurile ebraice care ii cedasera lui Stalin, Europa de Est si China conduceau acum lupta pentru a-l impiedica pe ,,tatuc" sa domine lumea; in felul acesta, la inceputul anului 1949 a aparut N.A.T.O., alianta Atlanticului de Nord, iar mai apoi aliantele Mediteranei, de la Bagdad, si din Sud-Estul Asiei.
Asa s-a transformat O.S.A., Organizatia Statelor Americane, intr-o alianta anticomunista, creandu-se cea mai mare retea de aliante din toata istoria omenirii.
Conducatorii mondiali ai evreilor trotkisti, sinovievisti, buharinisti etc. de catre Stalin se simteau expusi primirii unui glont in ceafa, daca nu se grabeau sa bareze inaintarea impetuoasa a lui Stalin, pe care ei o patronasera la inceput.

     Inainte de ruptura, Truman proiectase sa ii lase lui Stalin, India si nordul Japoniei, dar ceea ce a urmat a prevenit, din fericire, alte crime grave.
Rupandu-se axa cripto-iudaica New York-Londra-Moscova, evreii Truman si Marshal nu l-au putut impiedica pe Stalin sa isi intinda puterea asupra Chinei desi il inarmasera in secret si pana in dinti pe Mao-Tse-Dong, credinciosul colaborator al lui Stalin, facand tot posibilul sa il doboare pe Chiang-Kai-Shek.
Au trimis insa Flota a VI-a americana pentru a impiedica macar caderea insulei Formosa-Taiwan in mainile lui Stalin, protejand astfel ultima reduta a regimului nationalist chinez, pe care l-au impiedicat insa sa intrerupa actiuni ofensive impotriva regimului comunist din China continentala, caci in timpul schismei iudaice trecatoare, chiar daca iudaismul condus de cercurile de la New York dorea sa il impiedice pe Stalin sa domine lumea, nu dorea sub nici un motiv sa distruga comunismul, pentru ca asta ar fi insemnat sa isi distruga propria opera, sa piarda tot ceea ce castigasera in 32 de ani prin revolutia israelita mondiala.
     Se vede de aici ca politica Iudaismului condus de la New York a fost doar defensiva, incercand sa recupereze Rusia, statele satelite si China prin eliminarea lui Stalin si a stalinismului in general, punand in loc evrei comunisti evrei fideli puterii israelite new-yorkeze.
In ceea ce il priveste pe Mao, politica iudaismului occidental a fost aceea de a incerca sa il transforme intr-un fel de Tito, adica un pion care sa-l tradeze pe Stalin si sa supuna dictatura comunista intereselor puterii ebraice cu sediul in Statele Unite.
AICI SE ASCUNDE SECRETUL MULTOR CONTRADICTII ALE POLITICII PROMOVATE de Washington, care in timp ce trimitea trupe in Coreea si lua masuri defensive foarte eficiente si zgomotoase pentru a-i opri pe Stalin si pe Mao, se opunea oricaror masuri ce ar fi putut duce la o infrangere completa a comunistilor, ceea ce ar fi deschis posibilitatea DE ELIBERARE A POPOARELOR INROBITE DE ROSII SI DE DISTRUGERE A REGIMURILOR COMUNISTE DEJA EXISTENTE.