Istoria religiilor - Partea VI de Ion Pachia Tatomirescu publicat la 07.07.2009
Unirea sub sceptrul lui Regalian
     --- 258 – 270 (8433 – 8445 E. V.): Statul Independent al Daciei / Dacoromâniei. a) 258 (8433 E. V.), 21 iunie: declararea independentei Daciei / Dacoromâniei (prin Unirea povinciilor / tarilor dacoromânesti de râuri si munti din Imperiul Roman si din Dacia Libera: Thracia, Macedonia, Moesia, Sigynia / Illyria, Pannonia, Dacia Traiana, Maramarisia, Moldadava, Gaetia / Getia, Tiras-getia, Costobocia, Selidava etc.), sub conducerea împaratului Regalian, stranepotul regelui-erou de la Sarmizegetusa, Decebal (Deceballa / Deceballus).
Dacia / Dacoromânia «amissa est».
Regalian bate moneda proprie, cu chipu-i, “regalianul de argint”.
În anul 258 (8433 E. V.), Regalian îsi elibereaza pamânturile stramosesti, îsi dezrobeste poporul Valah / Dacoromân, din jugul Imperiului Roman. Statul Independent al Daciei / Dacoromâniei, sub Regalian (258 – 268 / 270), cu capitala la Sarmizegetusa Traiana / Ulpia Traiana Sarmizegetusa, are, asadar, moneda proprie, regalianul de argint – prima moneda nationala a Dacoromânilor / Vlahilor, uniti si liberi, de dupa cuceririle Romei, moneda cu numele conducatorului lor prim: «IMP. C. P. C. REGALIANU...» / «REGALIAN...» (cf. CDH, V, 9 / RDGIR, 57) –, o limba bine cristalizata, pelasodaco- thraca, sau valaha / dacoromâna-arhaica, si o religie monoteista, aproape bimilenara, Zalmoxianismul (cf. TDR, 5 sqq. / ITNM, 119), alaturi de care înflorea (fara a atinge sfera armatei, a razboinicilor zalmoxieni) – înca din secolul I d. H. – si spiritul “mai realist” de nou monoteism, Crestinismul (deoarece tot mai multi Valahi / Dacoromâni nu mai credeau în “revenirea Solului din cer”, în “omul Soarelui-Mos / Tatalui-Cer”, Salmos-Zalmas-Zalmoxis), îndeosebi, dupa propovaduirea sfintilor apostoli Andrei si Pavel, în Pelasgo-Dacia / Dacoromânia (cf. Fontes, I, 713 / 717).
b) 258 (8433 E. V.): ultimele monede romane gasite la Ulpia Traiana Sarmizegetusa «poarta efigia lui Gallienus» (MKP, 87); toate încercarile militare / diplomatice ale împaratului Gallienus de a readuce sub sceptrul Romei Dacia / Dacoromânia dau gres, Regalian dovedindu-se un mare strateg si un neasemuit diplomat.
c) 268 (8443 E. V.): asasini platiti de la Roma, de împaratul Gallienus, ucid pe Regalian; la câteva saptamâni, cavalerii (generalii) zalmoxieni fideli lui Regalian, razbuna Sarmizegetusa, dând mortii pe împaratul Romei, Gallienus; se declanseaza “razboaiele pentru tronul Romei”.

     --- 268 – 270 (8443 – 8445 E. V.): conducerea statului Daciei / Dacoromâniei este preluata de sotia lui Regalian, Sulpicia Dryantilla / Druantila, care stie sa pastreze independenta fata de Roma; bate – la Carnuntum – noua moneda de argint.
--- 270 (8445 E. V.): Dacoromânia / Dacia «...restituta...».
La doi ani dupa moartea lui Regalian, în anul 270, Aurelian a devenit împaratul Daciei / Dacoromâniei. În acelasi an – pe fondul razboaielor civile din Imperiul Roman – ajunge si în multvisatu-i tron împaratesc de la Roma. Dacia / Dacoromânia se reintegreaza Imperiului Roman, în baza Legamântului de la Aurelian (legamânt facut lânga Aquileia – cf. TDR, 40) – respectat în mai mica ori în mai mare masura chiar si dupa “ultimul” împarat dacoromân de Constantinopol, Focea (602 – 610).
--- 270 – 275 (8445 – 8450 E. V.): în tronul imperial de Roma se afla Pelas-go-Daco-Thracul / Valahul (Dacoromânul / Românul) Aurelian.
a) 271 (8446 E. V.): conducatorii provinciilor / “tarilor de râuri / munti” din Dacoromania Nord-Dunareana “conving” pe Aurelian – în baza Legamântului de la Aquileea (270 / 8445 E. V.) – sa retraga împovaratoarea administratie imperial-romana de la nordul Dunarii, în sudul fluviului (cf. TDR, 40); îsi recapata statutul de “provincii imperial-romane” (“reintegrate”); Thracia, Macedonia, Moesia, Sigynia / Illyria, Pannonia; trec în alcatuirea “scutului Imperiului Roman la Dunare”, în baza «legamântului aurelianic»: Dacia Traiana, Maramarisia, Moldadava / Moldova, Gaetia / Getia, Tirasgetia, Costobocia, Selidava etc.
b) 271 – 2000 (8446 – 10.175 E. V.): Thracia – provincie a Imperiului Roman / Bizantin, exceptând perioada re-Unirii între hotarele Valahiei Mari, redevine provincie imperial-bizantina, apoi, din 1371, provincie a Imperiului Otoman; dupa destramarea Imperiului Otoman este împartita între Bulgaria, Grecia si Turcia.
c) 271 – 2000 (8446 – 10.175 E. V.): Macedonia – provincie a Imperiului Roman / Bizantin, exceptând perioada re-Unirii între hotarele Valahiei Mari, redevine provincie imperial-bizantina, apoi, din 1371, provincie a Imperiului Otoman; dupa destramarea Imperiului Otoman este împartita între Bulgaria, Grecia, Albania si Serbia / Iugoslavia; în 1991, partea Macedoniei încorporata R. S. F. Iugoslavia devine stat independent, sub numele de Macedonia (nume împotriva caruia a vociferat Grecia, la gândul ca îsi va revendica teritoriile pe care i le-a acaparat).
d)271 – 2000 (8446 – 10.175 E. V.): Moesia – provincie a Imperiului Ro-man / Bizantin, exceptând perioada re-Unirii între hotarele Valahiei Mari, redevine provincie imperial-bizantina, apoi, din 1393, provincie a Imperiului Otoman (infra); dupa destramarea Imperiului Otoman, cea mai mare parte se constituie – sub presiunea / “ocrotirea” armatelor imperial-rusesti – în statul Bulgariei; Moesia Superioara (Valea Timocului) este împartita între Serbia / Iugoslavia si Bulgaria.
e) 271 – 2000 (8446 – 10.175 E. V.): Sighinia (Dacoromânia de Sud-Vest), transformata în provinciile imperial-romane Dalmatia, Illyricum / Illyria etc., este disputata între Imperiul Roman de Apus si de Rasarit, este stapânita / restapânita o vreme de Imperiul Bizantin, apoi, partial, de Imperiul Romano-German, când se divide în Slovenia, Croatia, Bosnia-Hertegovina, Muntenegru, Voievodina, Serbia etc. (în functie de “culorile demografice” pe care i le-au dat triburile din creuzetul pannonic – avare, slave, croate etc. –, aruncate si fixate peste Sava si Drava); sub patronajul Bisericii Romei, Croatia formeaza în anul 1102 o “dinastica uniune” cu Ungaria; Slovenia, Croatia etc. sunt apoi supuse Imperiului Otoman, Imperiului Austriac / Habsburgic, Austro-Ungar (Croatia si Ungaria “se unesc”, în vremea dualismului austro-unguresc); Dalmatia, între 1420 si 1796, este vasala Venetiei, iar din 1797, este anexata Austriei; dupa primul razboi mondial, la 1 decembrie 1918, ia fiinta – din unirea Serbiei, Muntenegrului, Bosniei, Hertegovinei, Croatiei, Sloveniei si partea nord-vestica a Macedoniei – Regatul Sârbilor, Croatilor si Slovenilor (milioanele de Vlahi / Dacoromâni nu figureaza în titulatura), denumit din 1929, Iugoslavia, si dupa al II-lea razboi mondial: Republica Socialista Federativa Iugoslavia; dupa razboiul civil din 1991, statele componente ale R. S. F. Iugoslavia, exceptând Serbia si Muntenegru se declara republici independente.
f) 271 – 2000 (8446 – 10.175 E. V.): Pannonia (Superioara / Inferioara), Noricum, tari de râuri / munti ale Daciei / Dacoromâniei de Vest – redevin provincii ale Imperiului Roman / Bizantin, la care, în vremea invaziilor hunice, avaro-slave etc., se adauga si “zona-tampon” / “creuzet”, Pathissia / Pathissus (tinutul dintre Dunarea de Mijloc si Tisa / “Partia”, “Partium”). De regula, Roma / Constantinopolul admite, “dirijeaza”, în aceste provincii, cu statut de “federati”, noile triburi migratoare; ultimele, cele sapte triburi al Ungurilor / Maghiarilor conduse de Arpad, sunt admise în Pannonia, ca “federati” ai Imperiului Bizantin, în anul 896 (infra), având misiunea de a ataca spre vest si nord-vest (ceea ce au si facut: în 915, jefuiesc Bremen-ul; în 924, pradeaza Mende; în 937, se napustesc asupra Orleans-ului; în 947, jefuiesc Otranto; în 955, îsi îndreapta obiectivul pradaciunii spre Augsburg, dar sunt zdrobiti în apropiere, pe râul Lech, de regele Otto cel Mare, devenit împarat al Sfântului Imperiu Roman de Natiune Germana).
Asa-zisele “cuceriri unguresti / maghiare armate” în tarile de râuri / munti ale Daciei / Dacoromâniei Nord-Dunarene sub Arpad sunt numai plasmuiri / “falsuri” tardive ale “regilor apostolici” si ale scribilor din cancelaria Ungariei de dincoace de secolul al XII-lea:
1) pentru ca Ungurii / Maghiarii (în afara “cetelor de razboinici de prada”) nu aveau potential militar superior potentialului militar al Dacoromânilor – cum nici în anul “de apogeu”, 1330, când armata Unagriei, condusa de Carol Robert, este zdrobita la Posada de armata domnului / “regelui” Dacoromânilor, Basarab I;
2) nu exista vreun document, vreo cronica “din epoca”, ori mai tardiva, din afara cancelariei Ungariei, care sa certifice vreo biruinta armata a Ungurilor în fata Valahilor / Dacoromânilor (Românilor);
3) infiltrarea Ungurilor / Maghiarilor în Transilvania se face pe baza de încuscriri cu împaratii / regii ce decid soarta Dacoromâniei Nord- Dunarene de la Constantinopol, ori de la Turrinova / Tânovo etc. (astfel, poate fi vorba de “cuceriri-prin-încuscriri”, ceea ce este cu totul altceva decât cuceririle- armate).
Sub “obladuirea” Sfântului Imperiu Roman de Natiune Germana si cu aprobarea Papei de la Roma, Pannonia se constituie într-un nucleu statal al Ungurilor, sub conducerea lui Vaik / Stefan I (997 – 1038); în anul 1001, Stefan I este încoronat ca rege de catre Papa de la Roma, dupa ce adopta Crestinism-catolicismul; misiunile crestin-catolice pe care i le da Biserica de Roma împotriva Dacoromânitatii crestin-ortdoxe din Pannonia, din Noricum, din Pathissia, Moravia etc. se releva dincoace de orizontul anului 1002, când înca nu se pune problema unui real “pericol unguresc / maghiar” la Tisa, pâna în orizontul anului 1103, când tarile de râuri / munti ale Dacoromâniei Nord-Dunarene, dintre Dunarea de Mijloc, Tisa si arcul Carpatilor, se reunesc în statul medieval dacoromâ-nesc al Transilvaniei, sub conducerea “principelului” Mercuriu.
Putin mai târziu, ca reactie la “pericolul polon”, din nord, la “pericolul rus” din est, si la “pericolul otoman”, din sud, celelalte tari de râuri / munti ale Daciei / Dacoromâniei Nord-Dunarene se reunesc si formeaza statele medievale dacoro-mânesti, Moldova si Tara Româneasca.
Iesirea tarilor de râuri / munti ale Daciei / Dacoromâniei Nord-Dunarene dintre rotile dintate ale imperiilor evmezice si din secolele al XIX-lea si al XX-lea se releva:
a) în statul României, alcatuit din re- Unirea Daciei Traiane, a Moldadavei / Moldovei dintre Carpatii Rasariteni si Prut, a Gaetiei / Getiei (Munteniei), Alutuaniei / Olteniei si Dunogaetiei / Dobrogei (mai putin judetele Durostor si Caliacra, anexate Bulgariei);
b) în Republica Moldova (fosta Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca), alcatuita din Moldadava / Moldova dintre Prut si Nistru (mai putin judetele sudice, anexate Ucrainei), din Transnistria (parte infima din Tirasgaetia, anexata Ucrainei);
c) Tirasgetia, sudul Moldovei / Basarabiei, Bucovina si Maramarisia / Maramuresul de Nord-Est sunt anexate Ucrainei;
d) Maramarisia / Maramuresul de Vest este anexat Cehiei si Slovaciei;
e) Susudava, Selidava, Costobocia etc. sunt azi regiuni din Polonia, din Bielorusia / Belarus, Lituania etc.;
f) Pannonia si Pathissia sunt azi regiuni ale Ungariei, careia i-au fost anexate si parti din Maramuresul sud-vestic, din Crisana de Vest etc.;
g)Noricum si alte regiuni din Dacia lui Burebista sunt azi regiuni ale Austriei, Elvetiei si Germaniei;
h) Banatul de Vest este anexat Iugoslaviei.
--- 274 (8449 E. V.), 27 februarie: se naste, în Dacoromânia Sud-Dunareana, la Naissus (Nis), Constantin (cunoscut în istorii cu atributul «cel Mare»), fiul comandantului legiunilor imperial-romane de la Rin si Dunare, Constantiu Auriul (împarat: 305 – 306) si al «frumoasei Dacoromânce-crestine Elena».
--- 276 – 282 (8451 – 8457 E. V.): Dacia / Dacoromânia se afla sub împaratirea de Roma a Dacoromânului Probu.
a) 277 (8452 E. V.): împaratul dacoromân Probu zdrobeste Gotii ce patrunsesera la Dunare, ceea ce îi atrage titlul de «Goticus»; ca Dacoromân / Valah zalmoxian, Probu bate pe monedele sale Soarele într-o cvadriga trasa de patru cai.
--- 282 – 283 (8457 – 8458 E. V.): Dacia / Dacoromânia se afla sub împaratirea de Roma a Dacoromânului Caru; în anul ultim al împaratirii sale respinge navalirea Sarmatilor si a Quazilor în Dacia / Dacoromânia.
--- 283 – 284 (8458 – 8459 E. V.): Dacia / Dacoromânia se afla sub împaratirea de Roma a Dacoromânului Numerian; este primul împarat dacoromân, vestit si ca poet, si ca orator.
--- 283 – 285 (8458 – 8460 E. V.): Dacia / Dacoromânia se afla sub împaratirea de Roma a Dacoromânului Carinu / Crinu; conduce la victorie doua campanii împotriva neamurilor germanice.
--- 284 – 305 (8459 – 8480 E. V.): Dacia / Dacoromânia se afla sub împaratirea de Roma a Dacoromânului Diocletian; în spiritul Zalmoxianismului, antreneaza în fruntea imperiului monarhia de drept divin.
--- 285 – 360 (8460 – 8535 E. V.), aprox.: traieste episcopul Teofil al Dacoromâniei Nord-Dunarene, primul mare episcop al Dacoromânilor / Valahilor nord-dunareni – potrivit documentelor transmise pâna azi; a reprezentat Dacoromania Nord-Dunareana la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325 (8500 E. V.).
--- 286 – 305 (8461 – 8480 E. V.): împarateste Maximian Herculu (Valerius Maximianus Herculis); este “coleg de domnie cu Diocletian, nascut din mama daca”, dupa cum consemneaza mai toti istoricii, adica din mama valaha / dacoromânca nord-dunareana.
a) 295 (8470 E. V.) aprox. – 300 (8475 E. V.), 7 martie: Efrim este episcop de Tomis.
b) 304 (8479 E. V.), martie: Diocletian si Galeriu emit Edictul anticrestin, potrivit caruia erau ucisi toti Crestinii – preoti si laici – care nu sacrificau zeilor romani.
c) 304 (8479 E. V.), 20 noiembrie: este martirizat – la Axiopa (Cernavoda-Hinogu, România) – sfântul dacoromân Dassiu / Dacian, ale carui moaste au fost duse mai întâi, în orasul natal, Durostor (cf. SSR, 9 / AMar, 246), unde au stat 275 de ani; în anul 579 (8754 E. V.), sarcofagul cu moastele sfântului dacoromân Dassiu / Dacian au fost transportate în Italia, la Ancona; în catedrala din Ancona, pe sarcofagul de marmura al sfântului dacoromân, se afla inscriptia: «Aici odihneste sfântul martir Dassius, adus de la Durostorum» (SSR, 9).
d) 305 (8480 E. V.), mai 1: împaratul dacoromân Diocletian s-a retras din tronul imperial, la 1 mai 305 (8480 E. V.), întro impresionanta solemnitate, desfasurata la templul lui Jupiter din Nicomedia, petrecându-si apoi batrânetea cu întelepciune valahica / dacoromâneasca, “pe pamântul nasterii, la obârsii”, în Dacoromânia de Vest, pe coasta Dalmatiei, în opulentul sau palat din orasul antic, Salona (Spalato > Split, azi, în Croatia), capodopera arhitecturala a secolului al IV-lea.
--- 305 (8480 E. V.) – 306 (8481 E. V.): împaratirea Dacoromânului Constantiu Auriul («Constantius Chlorus»).
--- 305 (8480 E. V.) – 311 (8486 E. V.): împaratirea Dacoromânului Galeriu.

     La preluarea cârmuirii partii orientale a Imperiului Roman, Galeriu, bazându-se pe faptul ca Dacoromânia / Dacoromânitatea era “placa turnanta” a întregului imperiu, ca de la Aurelian, din anul 270, si pâna în anul 305, în tronul de Roma s-au perindat numai conationali, adica împarati daci / dacoromâni, a declarat ca este mai potrivit ca numele de Imperiu Roman sa fie schimbat în cel de Imperiu Dacic (cf. Fontes II, 7).
Împaratul dacoromân, Galeriu conduce triumfator razboiul din anul 305, împotriva Sarmatilor, invadatori ai teritoriilor Dacoromâniei Rasaritene. În acest razboi, Constantin (viitorul împarat, Constantin cel Mare) dirijeaza un corp de cavalerie, caruia i se datoreaza o serie de fapte pline de eroism. Dupa Anonymus Valesii, Constantin, pe când «se lupta calare împotriva Sarmatilor, a apucat de par pe un barbar fioros, l-a târât dupa sine si l-a depus la picioarele împaratului (Galeriu). Apoi, din ordinul lui Galeriu, a intrat cu calul sau în mlastina (probabil, la Nistru) si drum a deschis celorlalti osteni care se îndreptau împotriva Sarmatilor; dupa ce multi dintre acestia au fost ucisi, el s-a întors, aducând lui Galeriu izbânda» (Fontes, II, 47).
Pentru eroismul dovedit si în acest razboi, Galeriu a încredintat lui Constantin paza provinciilor Dacoromâniei Rasaritene: Bitinia, Thracia, Scy-thia (Minor / Major) si Illyria.
--- 311 (8486 E. V.): dupa moartea împaratului Galeriu, survenita în anul 311 (la 5 mai), când centrul puterii se afla în Dacoromânia, la Sirmium (astazi, Sremska Mitrovica), unde-si avea tabara, Imperiul Roman se împarte între Constantin, Maxentiu, Liciniu (“cumnatul lui Constantin”) si Maximin.
a) 305 (8480 E. V.)– 313 (8488 E. V.): împaratirea dacoromânului Maximin Daia.
b) 305 (8480 E. V.)– 307 (8482 E. V.): împaratirea Dacoromânului Sever.
c) 306 (8481 E. V.) – 312 (8487 E. V.): împaratirea Dacoromânului Maxentiu.
d) 306 (8481 E. V.) – 337 (8512 E. V.): împaratirea Dacoromânului Constantin cel Mare.
e) 308 (8483 E. V.) – 324 (8499 E. V.): împarateste Dacoromânul Liciniu (Valerius Licinianus Licinius).
f)308 (8483 E. V.) – 328 (8503 E. V.): împarateste Dacoromânul Domitiu Alexandru.
g) 311 (8486 E. V.) – 383 (8558 E. V.), aprox.: traieste Lupila – episcopul ce încearca fara succes, din dispozitia Constantinopolului, sa crestineze pe Gotii aflati printre Dacoromânii-moldoveni, în zona nipro-crimeica, traducându-le Biblia în gotica; traducerea si-o semneaza si cu numele-i talmacit “pe întelesul” Gotilor: «Ulfila».
h) 313 (8488 E. V.), ianuarie: Edictul de la Mediolanum (Milano), promulgat de împaratul dacoromân Constantin cel Mare si de coîmparatul Liciniu, proclama dreptul tuturor cetatenilor Imperiului Roman la libertatea credintei / cultului, deci si dreptul Crestinilor; au fost oprite persecutiile anticrestinesti si s-a acordat Bisericii Crestinismului «libertatea de închinaciune». Edictul de la Mediolanum / Milano este considerat rodul politicii lui Constantin cel Mare ce vedea în Crestinism, în Biserica (desigur, dinspre monoteismul religiei sale stramosesti, Zalmoxianismul), religia-liant, unificator-salvatoare a întregului Imperiu Roman.
În urmatorii ani, Constantin cel Mare a dat edicte de restituire a proprietatilor confiscate Bisericii Crestinismului, ori edicte prin care se prevedea subventionarea Bisericii de catre stat, prin care clerul era scutit de serviciul public, prin care se interzicea “ghicirea” / “ghicitul”, ori prin care, în spirit zalmoxian (Constantin cel Mare, membru al elitei confreriilor razboinic-religioase ale Cavalerilor lui So-Ares, ale Cavalerilor Soarelui, ori Danubieni / Dunareni, Cogaionici etc. – ce-l projetasera în vârful piramidei sociale a Imperiului Roman, asa cum facuse si cu ceilalti împarati dacoro-mâni, de la Aurelian încoace –, a ramas fidel Zalmoxianismului, pâna în 337, cu trei zile înainte de moarte, când a primit botezul Crestinismului), a declarat Ziua Soarelui / So-Ares, a saptea, aflata sub pecetea semantic-sincretica a juramântului grupei de epopti ai Zalmoxianismului (6 + 1, ca în sanctuarul / templul lui So-Ares de la Sarmizegetusa), adica duminica – “a Domnului-Soare” –, drept zi de odihna si închinare divinitatii supreme / unice, lui Dumnezeu (Samasua, adica Tatal-Cer / Soarele-Mos, Dumnezeul Cogaionului) si Fiului...
i) 316 (8491 E. V.): Constantin cel Mare da ordin pentru reconstructia orasului Tropaeum Traiani din Dacoromânia Ponto-Dunareana.
j) 317 – 328 (8492 – 8503 E. V.): împarateste Dacoromânul Crispu (Flavius Iulius Crispus). k) 317 (8492 E. V.): împaratul dacoromân Constantin cel Mare bate moneda cu monograma Crestinismului.
l) 319 – 324 (8494 – 8499 E. V.): se declanseaza – în 319 – ultimul mare “razboi împaratesc” dintre Zalmoxianism, având în frunte pe împaratul dacoromân Licinius, si Crestinism – având în frunte pe împaratul dacoromân Constantin, dintre Dacoromânia Crestinismului si Dacoromânia Zalmoxianismului; dupa victoria-i din 324, împaratul glorios intra în istorii cu numele de Constantin cel Mare.
m) 320 (8495 E. V.) – 381 (8556 E. V.), 25 ianuarie, aprox.: a trait sfântul dacoromân Betranion, episcop de Tomis / Constanta (cf.AMar, 329).
n) 324 – 332 (8499 – 8507 E. V.): împaratul Constantin cel Mare întemeiaza “noua Roma” pe Cornul de Aur, atunci al Daciei / Dacoromâniei, orasul ce-i va purta numele, Constantinusa / Constantinopol.
o) 328 (8503 E. V.): împaratul dacoromân Constantin cel Mare inaugureaza podul de peste Dunare, dintre Oescus si Sucidava (Celei-România).
p) 330 (8505 E. V.), 11 mai: Constantin cel Mare inaugureaza resedinta sa imperial-dacoromâneasca / valahica, sau capitala Crestinismului – numita mai târziu de cronicarii greci “Crestinopol”, noua capitala a Imperiului Roman.
r) 330 (8505 E. V.), aprox.: Inscriptia de la Biertan-Sibiu. În centrul provinciei Ardeal / Transilvania a Dacoromâniei anului 330, la Biertan (judetul Sibiu), existau o biserica dacoromâneasca ortodox-crestina si, desigur, o scoala dacoromâneasca elementara / de ucenici orfevrieri; “protagonistul” inscriptiei, Zenovie, a învatat si latina; cu privire la acesta inscriptie crestin-dacoromâneasca descoperita în inima Dacoromâniei, istoricul Const. C. Giurescu certifica: «Inscriptia de la Biertan, gasita în 1775 si aflatoare azi în Muzeul Bruckentahal din Sibiu, se compune din trei rânduri de litere sapate într-un dreptunghi de bronz si are urmatorul cuprins: “Ego Zenovius votum posui” / “Eu, Zenovie, am pus ofranda”; ea însoteste un monogram crestin de bronz si indica numele locuitorului care a facut ofranda – un candelabru – bisericii locale» (IIR, 22).
s) 333 – 350 (8508 – 8525 E. V.): împarateste Dacoromânul Constans.
t) 337 (8512 E. V.), 22 mai: moare împaratul dacoromân, Constantin cel Mare.
--- 337 (8512 E. V.), iunie: Imperiul Roman este împartit între cei trei fii ai lui Constantin cel Mare: Constantin II, Constantiu si Constans.
a) 337 – 340 (8512 – 8515 E. V.): împarateste Dacoromânul Constantin al II-lea (Constantinus II).
b) 337 – 340 (8512 – 8515 E. V.): împaratirea Dacoromânului Constantin al II-lea. c) 337– 350 (8512 – 8525 E. V.): împaratirea Dacoromânului Constans peste provinciile Italia, Africa, Pannonia, Illyricum si Thracia.
d) 337– 361 (8512 – 8536 E. V.): împaratirea Dacoromânului Constantiu al II-lea, peste provinciile Egipt, Orient, Asia si Pont, avându-si resedinta la Constantinusa / Constantinopol.
Ramâne, în anul 350, “singurul august” dintre cei desemnati de împaratul dacoromân Constantin cel Mare.
Dacoromânia –ca parte integranta a Imperiului Roman (Dacoromânia Sud- Dunareana), ori ca parte “aliata” a Imperiului Roman (Dacoromânia Nord-Dunareana) – “a contribuit” la refacerea “unitatii” Imperiului Roman, seismat si de razboaiele fratricide, si de “uzurpatorii” Magnentiu, Nepotian si Vetranio, si de tulburarile religioase etc.
Numele împaratului dacoromân, Constantiu al II-lea, se leaga în primul rând de vestitul oras-cetate, Tomis, care a devenit cel mai important port maritim al Dacoromâniei. Împaratul a continuat, a desavârsit opera de reconstructie începuta de tatal sau, Constantin cel Mare, la Tomis, orasul numindu-se din aceasta perioada ca si astazi, Constantia / Constanta (cf. MKP, 144).
Potrivit unei Notitia Dignitatum (redactata la sfârsitul seco-lului al IV-lea si “completata” / “îndreptata” în primul sfert al secolului urmator), Dacoromânia s-a bucurat de o deosebita atentie acordata de împaratul Constantiu al II-lea, având un impresionant numar de comandanti ai Dunarii, ridicati din importantele scoli militare dacoromânesti-zalmoxiene de la Tomis / Constanta, Calatiani / Callatis (Mangalia), Tropaeum Traiani, Drobeta etc.
e) 339 – 418 (8514 – 8593 E. V.), aprox.: traieste episcopul dacoromân La-urentiu de Novae. f) 340 – 416 (8515 – 8591 E. V.), aprox.: traieste primul mare poet imnic dacoromân, Niceta Remesianu, autorul imnului întregii Crestinatati, Te Deum laudamus… / Pe Tine, Dumnezeule, Te laudam…, scris pe la anul 370 (8545 E. V.), când a fost desemnat episcop pe pamântul nasterii, la Remesiana / Romoesiana.
g) 343 (8518 E. V.), octombrie: Întâiul Sinod Ecumenic de la Sardica-Dacoromânia. h) 345 (8520 E. V.): se naste Dacoromânul Ieronim (Hieronymus), în localitatea Stridonia-Dacoromânia de Vest, la granita dintre Dalmatia si Pannonia (azi, lânga Grahovo – Bosnia), unul dintre eruditii si cei mai activi parinti ai Bisericii Crestine, traducatorul Bibliei în limba latina (Vulgata).
i) 346 – 381 (8521 – 8556 E. V.), 25 ianuarie, aprox.: Betranion este episcop de Tomis / Constantia (Dacoromânia – cf. AMar, 329 / PIB, 144).
j) 348 (8523 E.V.): Întâiul Sinod de la Sirmia-Dacoromânia.
k) 348 – 420 (8523 – 8595 E. V.), aprox.: traieste Auxentiu Durostoreanu, autorul "micro-monografiei", Scrisoare despre credinta, viata si moartea lui Ulfila / Epistula de fide, vita et obitu Ulfilae (cf. ADEp, 75), într-o limpida latina dunareana.
l) 350 (8525 E. V.): între “uzurpatori” se afla si Dacoromânul moesian Vetraniu, proclamat de armata, la 1 martie, în Mursa-Pannonia, împarat; Constantiu al II-lea îl accepta în calitatea de co-împarat.
m) 350 (8525 E. V.), 3 – 30 iunie: împarateste si Dacoromânul Nepotian.
n) 350 – 430 (8525 – 8605 E. V.), aprox.: este perioada în care si-a derulat firul existential episcopul Maximin de Dacoromânia, adept al arianismului. Opera sa cuprinde: Dizertatia lui Maximin împotriva lui Ambrozie / Disertatio Maximini contra Ambrosium – lucrare abordând în prima parte actele sinodului de la Aquileea, din 381.
o) 350 – 351 (8525 – 8526 E. V.), iarna: împaratul Constantiu al II-lea îsi stabileste resedinta în Dacoromânia de Vest, la Sirmia / Sirmium, «metropola Illyricului, care a devenit pentru mai multi ani centrul politic al Imperiului Roman si, totodata, centrul bisericesc al lumii crestine; mutându-si resedinta aici, împaratul a fost urmat de o seama de episcopi arieni si semiarieni; sprijiniti de împarat, acestia au devenit initiatorii si conducatorii unor sinoade care cautau sa dea o formula de credinta pentru întreaga Biserica si sa restabileasca pacea.» (PIB, 122).
p)351 – 354 (8526 – 8529 E. V.): împaratirea Dacoromânului Constantiu Gallu.
r) 351 (8526 E. V.): Al II-lea Sinod de la Sirmia- Dacoromânia.
s) 353 (8528 E. V.): Constantiu da Legea pentru închiderea templelor pagâne.
t) 360 - 435 (8535 – 8610 E. V.), aprox.: Sfântul Dacoromân Ioan Cassian.
--- 361 – 363 (8536 – 8538 E. V.): împaratirea Dacoromânului Iulian, autorul celebrei lucrari «Contra Crestinilor».
--- 363 – 364 (8538 – 8539 E. V.): împaratirea Dacoromânului Iovian.
--- 364 – 375 (8539 – 8550 E. V.): împaratirea dacoromânului Valentinian I; s-a nascut în Dacoromânia, pe la anul 321, în localitatea Cibalae (Pannonia Inferior – azi, Vinkovci-Croatia). “Locuit” de geniul nemuritorilor-razboinici aidoma stramosilor sai directi, a îmbratisat cariera armelor cu mare stralucire, ajungând la 43 de ani împarat. În fruntea Imperiului Roman, înca din primul an, 364, si-a asociat la împaratire pe fratele sau, Valensiu / Valentiu (Valens), încredintându-i partea rasariteana; a murit aparându-si Patria, în Brigetia (azi, O-Szöny-Ungaria), la 7 noiembrie 375 (8550 E. V.), într-o campanie împotri-va Sarmatilor, alungati din nord-vestul Dacoromâniei.
--- 364 – 378 (8539 – 8553 E. V.): împaratirea Dacoromânului Valensiu / Valentiu (Valens). Acest împarat dacoromân a obtinut câteva victorii însemnate asupra navalitorilor, îndeosebi, Vizigoti / Huni, respinsi de la Dunarea de Jos, în stepele nord-pontice.
Desigur, cea mai îngrozitoare imagine despre migratii / invazii, retinuta de istoriile lumii europene, este cea despre Huni.
Originari din Altai (Mongolia), Hunii au migrat – din secolul I î. H. – în doua directii: în nordul Chinei, Hunii din “ramura de sud”, si în Europa – Hunii din “ramura de nord” – dupa ce au trecut prin Asia Centrala si de Nord-Vest.
La începutul secolului al IV-lea d. H., Hunii ajunsesera în Europa Rasariteana pâna la Don. Catre sfârsitul domniei împaratului dacoromân Valentiu (Valens), prin anul 375, Hunii au navalit în stepele nord-pontice, dintre Nipru si Marea Masagetilor / Azov, aflate în stapânirea Gotilor (aria Masagaetiei / Masagetiei, având înca preponderenta demografica de “Dacoromânosciti / moldoveni”, numiti în Crimeea si “Gotimici” – “crestinati de Lupila / Ulfila” –, dar si Ostrogoti, Vizigoti, Gepizi, Greutungi, Tervingi, Alani s. a.).
--- 367 / 378 – 383 (8542 / 8553 – 8558 E. V.): împaratirea Dacoromânului Gratian.
a) 368 (8543 E. V.) aprox.: din orizontul anului 368 (8543 E. V.) se dateaza dacoromânescul tezaur celebru, Cloţa cu Puii Aur (descoperit la Pietroasele-Buzau, în 1837), tezaur din care se mai pastreaza 12 piese, cântarind 19 kg, tezaur prin care preotii Zalmoxianismului din Moldadava si Masagetia au angajat pe capetenia Gotilor, Athanarich, pe frontul împotriva Crestinismului; întrucât Athanarich, în anul urmator, le-a tradat “cauza”, preotii Zalmoxianismului nu i lau mai încredintat. Tezaurul atesta o rafinat-zalmoxiana Scoala Dacoromâneasca de Aurari din Tara Bârsei (centrul metalurgic al Brasovului).
b) 369 (8544 E. V.): împaratul dacoromân Valentiu / Valens si capetenia Gotilor / Vizigotilor, Athanarich încheie «tratatul de pace» de la Noviodunum (azi, Isaccea-Tulcea / România – v. CDCD, 132 sq.).
c) 370 – 435 (8545 – 8610 E. V.), aprox.: este perioada în care a trait filosoful dacoromân Aethicus Dunareanu (d’Ister / Histricus), autorul Cosmografiei.
d) 372 (8547 E. V.), 12 aprilie: moartea prin înecare în apa Buzaului a Sfântului Dacoromân Sava.
e) 375 / 383 – 392 (8550 / 8558 – 8567 E. V.): împaratirea Dacoromânului Valentinian al II-lea, fiul lui Valentiu (Valens).
f) 377 – 378 (8552 – 8553 E. V.): razboiul dintre Zalmoxianism si Crestinism, dintre Dacoromânia Zalmoxianismului si Dacoromânia Crestinismului, atinge apogeul, mutându-si frontul în sudul Dunarii, în provinciile imperial-romane Scythia Minor, Moesia si Thracia.
g) 378 (8553 E. V.), 9 august: Valentiu (Valens) cade în batalia de la Adrianopol împotriva Gotilor.
h) 383 (8558 E. V.): împaratul dacoromân Gratian este ucis de generalul trupelor france, Arbogast; de-acum, Flavius Theodosius I (379 – 395) conduce singur Imperiul Roman.
i) 383 – 392 (8558 – 8567 E. V.): împarateste Dacoromânul Valentinian al II-lea.
k) 390 – 425 (8565 – 8600 E. V.), 20 aprilie, aprox.: în aceasta perioada este episcop de Tomis / Constantiana (Constanta-România) sfântul dacoromân Teotim I.
l) 391 (8566 E. V.): Ieronim termina traducerea Noului Testament în latina, direct din ebraica.
m) 391 (8566 E. V.): în Dacoromânia – provinciile Dacia Malvensis / Alutuania (Oltenia), Dacia Mediterranea (între Sardica si Singidunum – Valea Timocului) –, se propaga erezia bonosiana (de la numele preotului dacoromân, Bonosu, din orasul natal al împaratului Constantin cel Mare, Naissus / Nis), derivata din erezia lui Fotin, «negând, printre altele, si pururea-fecioria Maicii Domnului» (PIB, 125). Sinodul general de la Capua-Italia, din 391, a avut în obiectiv erezia lui Bonosu din Naissus, încredintând cauza spre cercetare episcopilor din Illyricum si Macedonia. Bonosu a continuat sa mai ramâna o vreme în scaunul episcopal, în ciuda sentintei “de depunere” a episcopilor din Illyricum. Dupa câtiva ani a fost înlocuit cu un episcop ortodox, Marcian. Din acest an dateaza lucrarea compatriotului Paul de Pannonia, Contra lui Bonosu, unde erezia bonosiana a fost combatuta într-un înalt spirit ortodox. Bonosianismul a fost îmbratisat de Goti si dus în Europa de Apus.
n) 392 (8567 E. V.): Sfântul dacoromân Ieronim scrie / publica De viris illustribus, unde trece în revista pe toti scriitorii crestini de pâna la el, astfel încât “le acorda locul pe care-l merita fata de scriitorii pagâni”.