Invataturi vechi de Teodor Rosca publicat la 13.08.2009
Învataturi Vechi
     Toate aceste adevaruri au fost si sunt în fata ochilor nostri, dar necunoasterea si iluzia luptei zilnice pentru existenta, precum si manipularea din umbra a stiintei si tehnologiei, ne-au facut sa le sfidam, ca si când ar fi inventii sau minciuni. Si am crezut ca exista unii oameni mai speciali decât altii. De aceea nici nu ne-am pus problema ce au acei oameni în plus fata de noi. Adevarul este ca ei nu au nimic în plus, decât credinta, în ei si în puterea Creatorului, cu care se simt conectati.
     Din cele mai vechi timpuri, au existat cunostiinte înalte despre legile universale, tinute în secret, care au facut ca puterea sa fie concentrata în mâinile a câtorva, nu a celor multi.
Este cunoscut cazul “scolilor misterelor” ale egiptenilor, sau ale grecilor antici, pe vremea lui Pitagora. Ele s-au transmis din generatie în generatie, în cadrul unor societati secrete oculte, care le-au tinut pentru ei, sfidând si chiar negând religiile oficiale, acestea fiind create pe premise false, în scopul de a tine masele în frica, necunoastere si supunere.
A fost aceasta bine sau rau? Cu siguranta nu a fost nici bine nici rau! Simplu, a fost doar una din infinitatea de probabilitati în care se poate trai viata.
Problema este ce vrem sa facem acum, când am aflat adevarul?
Atâta timp cât am fost pacaliti, am crezut ca viata dusa este cea mai buna posibila.

     Ce alegere vom face însa pentru viitor, asta conteaza! Sa nu uitam ca noi suntem creatorii propriei noastre experiente.
Tendinta materialista a stiintei si culturii occidentale, a avut ca efect realizarea unor sisteme economice, financiare, politice corespunzatoare acestor idei, precum si dezvoltarea vertiginoasa a tehnicii.
Însa daca vrem cu adevarat sa traim la maxim experienta vietii, trebuie sa îmbinam stiinta si tehnica cu o spiritualitate a adevarului, a luminii si a iubirii.
     Parca a calcat acum doua mii de ani pe aceasta planeta un învatator care spunea acelasi lucru, însa câti l-au auzit si mai ales câti l-au urmat? Vorbele lui, ca de pilda “iubeste-ti aproapele si roaga-te pentru dusmanii tai”, au parut exagerari ale unui idealist, apartinând mai degraba vreunei secte.
Adevarul este ca Isus, caci despre el este vorba, nu era o fiinta umana la fel ca noi, ci un fiu al Luminii, venit pe Pamânt dintr-o dimensiune superioara de existenta, in scopul de a ne arata calea pe care sa o urmam, de-a lungul evolutiei noastre.
Prin exemplul personal si prin demonstratiile sale miraculoase, care sfidau legile fizice ale acestei lumi, ne-a aratat adevarul si ce putem ajunge, daca urmam calea sa, cea a dragostei si a luminii.
Asa cum spunea “si voi puteti face ca mine, ba înca si
Iata cum cel mai mare master, mesager al lui Dumnezeu pe Pamânt, ne-a pregatit în ascensiunea noastra spre viitor, aratând ca nu exista separatie nici între el si Dumnezeu, nici între noi si el. Noi toti suntem Unul, suntem parteneri în acelasi grandios joc cosmic.
     Din pacate religiile care vorbesc în numele sau, au fost manipulate, initialii urmasi ai lui Isus fiind izgoniti si omorâti cu brutalitate, textele gnostice arse, sau confiscate, punându-se în loc niste teologii false, care sa îi tina pe oameni în întunericul necunoasterii si mai ales a fricii de Dumnezeu.
Ei au inventat un Dumnezeu fals care reprezinta exact opusul celui adevarat!!!

     Dar cine a putut sa-i contrazica?
Se zice ca nu exista puscarie mai eficace ca cea a necunoasterii, atunci când esti înlantuit, crezând ca esti liber!
     Iata de ce am ajuns acum, în preajma dezastrului planetar global, având o planeta distrusa, dezechilibrata si o populatie din care mai bine de trei sferturi este la limita saraciei.
Oricât am vrea sa ne amagim, suntem o rasa primitiva si ar trebui sa luam urgent o decizie în privinta a cine suntem si încotro vrem sa mergem!
Continuând în acelasi fel nu vom ajunge decât la rezultatul fatal al autodistrugerii noastre si a planetei.
     Ne aflam la cea mai mare rascruce de drumuri din istorie. Viitorul copiilor si nepotilor nostri se scrie astazi, acum, de catre fiecare dintre noi!
     Dacă esti multumit cu viata pe care o duci si dacă nu stii nimic din adevărurile universale, decât variantele ce se învată la scoală si la religie, crezând că ceea ce percepi prin organele de simt este totul si că înainte si după această viată nu mai este nimic, inseamnă că esti la începutul ciclului dimensiunii a 3 a, esti adânc prins în capcana iluziei si mai ai încă multe zeci de mii de ani de stat la acest nivel.
Nu înseamnă că este rău, binele si răul nefiind caracteristici intrinseci, ci doar interpretări mentale. Viata este cea mai extraordinară aventură a ta si a universului si indiferent în ce punct te-ai afla în această călătorie, nu poti fi ceea ce nu esti, poti doar să o uiti.
Tu ai fost, esti si vei fi întotdeauna o fiintă divină, a cărei esentă sunt iubirea si lumina.
     Dacă însă, esti nemultumit de tot ceea ce se intamplă in jurul tău, dacă sufletul te îndeamnă să citesti cu nesat, să cauti febril adevărul despre tine si despre univers, să cauti un alt mod de a trăi si percepe viata, esti pe calea cea bună, adică începi să te trezesti din somnul adânc al uitării si ai sansa să te îndrepti spre o nouă etapă de experientă, în care viata ta va fi un adevărat Paradis, comparativ cu cea primitivă si sălbatică, în care te zbati acum.