Spovedaniile Basarabiei - Partea IV de Ion Stafi publicat la 20.08.2009
Doi īmparati, doua regulamente, dar aceeasi politica
    

     Dupa anexarea Moldovei dintre Prut si Nistru de catre Rusia autoritatile tariste au instituit īn teritoriul ocupat o noua unitate administrativ-teritoriala pe care au denumit-o Regiunea Basarabia.
Initial, regiunea Basarabia a fost īmpartita īn 12 tinuturi: Hotin, Soroca, Iasi (īn stīnga Prutului), Orhei, Lapusna, Hotarniceni, Bender, Cetatea Alba, Chilia, Ismail, Codru si Greceni. Vechea traditie administrativa a fost extinsa si la fostele raiale turcesti si la Bugeac.
Īn fruntea administratiei civile a fost numit boierul moldovean Scarlat Sturza, stabilit de mai mult timp la rasarit de Nistru, unde avea mosii si avere imobiliara, si care slujise īn armata rusa, ajungīnd la gradul de general. La īnceput, Sturza si-a avut resedinta la Tighina, dar dupa scurt timp la Chisinau, localitate care, printr-un ucaz al tarului din 1818, a fost declarata capitala a Basarabiei.

     Puterea guvernatorului civil era limitata de un „Sfat obstesc” compus din boieri moldoveni cu atributii asemanatoare celor ale divanului domnesc din Iasi.
Tinuturile erau conduse de functionari de stat zisi „ispravnici”, cu atributii administrative si judecatoresti ca si īn Moldova.
     Dupa administrarea lui Sturza, toti guvernatorii Basarabiei au fost numai rusi.
Īn urma unor nemultumiri ale populatiei romānesti, exprimate īn scrisori catre tar, īntocmite de mitropolitul Gavril Banulescu-Bodoni, prin care se protesta īmpotriva īncalcarii vechii legislatii moldovenesti, īn aprilie 1818 a venit la Chisinau īnsusi Alexandru I. Cu acest prilej, el a promulgat asa-numitul Asezamīnt al oblastei Basarabia – un regulament prin care puterea executiva se īncredinta unui general-guvernator a carui autoritate era īngradita de un organ numit „Īnaltul Sfat al oblastei”, compus dintr-un „nacialnic” (presedinte), patru membri, viceguvernatorul si doi judecatori, toti numiti, si sase deputati alesi de nobilime pe un termen de trei ani.
Ca limba oficiala pentru aceasta institutie se prevedeau rusa si „moldoveneasca”.
Īn instantele de judecata urma sa fie folosita numai limba bastinasilor. Judecatile urmau sa se faca „pe temeiul legiuirilor si obiceiurilor Moldovei”.
Acest regulament, care acorda Basarabiei o oarecare autonomie, n-a durat mult, pentru ca īn 1825 a murit tarul Alexandru I, iar urmasul sau, Nicolai I (1825-1855), introduce īn toata Rusia un sistem de restrictii politice si nationale, care au dus la cunoscuta rascoala a decembristilor din 1825 din Petersburg, apoi a polonezilor din 1830 si a altor popoare subjugate de Rusia (ucraineni, kazahi).
     Īn 1828, Asezamīntul a fost abrogat. Īncepīnd cu acest an īn regiunea Basarabia au fost īntroduse legile si institutiile comune pentru tot Imperiul Rus.
La propunerea lui Vorontov – printul, īntreaga conducere a Basarabiei a fost trecuta īn mīna guvernatorului militar investit cu functii administrative, politienesti si militare. Īnaltul Sfat, cu membrii numiti de acest guvernator, avea mai mult un rol consultativ.
Īn fruntea tinuturilor erau numiti numai „nacialnici” de origine rusa. Articolul 63 al Noului Regulament interzicea folosirea limbii romāne īn actele publice. Functionarii publici erau numiti tot de guvernatorul militar.
Ca sa-si gaseasca vreo functie īn administratie, moldovenii trebuiau sa cunoasca limba rusa.
     Īncepe o actiune masiva de rusificare prin administratie, biserica si scoala.
Īn 1843 limba romāna a fost suprimata din toate institutiile statului.

     Īn 1873, regiunea Basarabia a fost tranformata īn gubernia Basarabia.
Īn locul guvernatorului civil romān au fost numiti numai guvernatori militari rusi, care nu cunosteau nici limba localnicilor, nici legislatia si obiceiurile pamīntului.
Iata si numele lor: amiralul Ciceagov (1813-1816); generalii: Harting (1813-1816), Bahmetiev (1816-1820), Inzov (1820-1823);

     Vorontov (1824-1844, supranumit vicerege al Basarabiei, sub a carui administratie s-au succedat sapte guvernatori civili – Catacazi (1823, grec, ruda cu Alexandru Ipsilanti), Timkovski (1820-1825), Turgheniev (1828), Prajevski (1829), Sorokunski (1829-1833), Averin (1833-1834) si Feodorov (1834-1854). Au urmat generalul Ilinski (1854-1856); Verailan (1857-1862, care si-a dedicat guvernarea mai ales statisticii); Velio (1862-1863); Antonovici (1863-1867, care s-a ocupat cu precadere cu organizarea sistemului fiscal); Gangardt (1867-1871, care introduce īn Basarabia zemstva); Seveko (1871-1879, care īn ultimul an de guvernare telegrafia lui Alexandru al II-lea ca „Basarabia romāneasca nu mai exista”); Iankovski (1879-1881); Koniar (1881-1883); Konstantinovici (1883-1889, sub care, īn Basarabia, apare prima gazeta cotidiana īn limba rusa, octombrie 1889); Raaben (1899-1903); Urusov (1903- 1904); Haruzin (1904-1908); Kankrin (1908-1912); Kilhen (1912- 1915); Voronovici (1915-1917).
     5. Marturii nepartinitoare
Jafurile si faradelegile guvernatorilor Basarabiei l-au scos din sarite chiar si pe īmparatul Alexandru al II-lea, care declara: „Sīnt profund nemultumit ca toate intentiile mele bune nu s-au realizat si neregulile au ajuns la apogeu, din care cauza oameni nevinovati lasa casutele lor si tot avutul si fug de la noi, cautīnd adapost peste hotare”.
Anchetatorul Svinin raporta cancelariei īmparatesti: „Greselile īn administratia Basarabiei se explica nu prin vina boierilor moldoveni, ci prin vina guvernatorilor rusi”. Din raportul acestui delegat aflam ca, īntr-un singur an, din judetul Tighina au fugit peste Prut 900 de familii, din judetul Codrilor 290, iar din judetul Hotin 3359 de familii de romāni.
Nici generalului Kiseleff nu-i scapa din vedere fuga īn masa a moldovenilor basarabeni. Īntr-un raport īnaintat Petersburgului, el solicita: „As dori ca Maiestatea Voastra sa binevoiasca a da ordin sa se constate cīti locuitori au fost īn 1812, cīnd s-a īncheiat pacea, si cīti din ei au fugit spre apus, preferīnd jugul turcesc, administratia noasta fiind pentru ei foarte grea”.
Un alt trimis imperial, Storojenko, consemna: „Nu se vede ca populatia din Basarabia din 1806 ar fi progresat. Dimpotriva, cīnd au venit armatele noastre starea populatiei era īnfloritoare. Pe cīnd acum guvernatorii nu fac decīt abuzuri”.
Iar contele Vorontov marturiseste:
„Situatia economica a Basarabiei era mult mai buna sub conducerea moldovenilor decīt sub conducerea ruseasca, aici īn Basarabia, unde e īnca barbarism, oamenii fara vina sīnt bagati īn īnchisori, batuti, jefuiti si arsi”.
     Folosirea moldovenilor ca vite de transport l-a facut pe Alexandru al II-lea sa declare categoric: „Nu mai pot sa permit mai departe asemenea grozavii”.

     Despre starea romānilor din Basarabia savantul rus N.N. Durnovo scria īn anul 1908: „Poporul moldovean din Basarabia, datorita rusificarii silnice, e transformat īntr-o hoarda de robi muti si ignoranti. Acestui popor i s-a interzis sa īnvete limba sa materna īn scoli, i s-a interzis sa se roage lui Dumnezeu īn graiul parintilor lui.
Sute de mii de desetine din pamīntul sau au fost īmpartite colonistilor rusi, bulgari, germani si aceasta facīndu-se īn scopul de a-i sili sa-si paraseasca tara. Īn 1908, peste 855 de familii taranesti moldovene au trebuit sa plece īn Siberia, pentru a o coloniza. Bietii oameni īsi lasa holdele roditoare pentru ca nu mai pot trai īn tara lor”.
Iar generalul A.N. Kuropatkin, fost ministru de razboi al Rusiei, scria īn anul 1910:
„Populatia romāneasca a Basarabiei, anexata acum o suta de ani, traieste astazi separata si īnstrainata de populatia rusa. Īn viitor, fie pe cale pasnica, fie īn urma unui razboi, unitatea poporului romān este de neīnlaturat”.
Karl Marx scrie: „Pentru a se razbuna īmpotriva rezistentei pasive opuse de poporul complet dezarmat, rusii, īn timpul retragerii lor din Valahia Mica (adica din Moldova – n.n.), s-au dedat la cele mai dezgustatoare atrocitati si distrugeri. Au luat cu ei īntreaga vistierie, pecetile si arhivele administratiei, precum si obiectele bisericesti. Īnainte de plecare au īnjunghiat vitele care au scapat de la nenumaratele rechizitii anterioare, dar nu le-au dus cu ei, ci le-au lasat sa putrezeasca, si au facut acest lucru numai pentru ca poporul sa simta toata cruzimea si ura lor”.
Cīnd generalului Kutuzov i se reprosa ca impune taxe de cinci ori mai mari decīt sumele percepute mai īnainte de turci si ca taranilor romāni nu li se lasa nimic, comandantul de obicei raspundea īn acelasi fel: „Vi se lasa ochii, ca sa puteti plīnge”.
     Īntr-o scrisoare trimisa redactiei ziarului „Petersburgskie novosti”, cu ocazia centenarului anexarii Basarabiei de catre Rusia, ministrul educatiei M. Durnovo scria: „Ce-am facut noi īntr-o suta de ani pentru populatia moldoveneasca, pentru progresul ei cultural? Nimic!
Caci toate scolile īnfiintate acolo n-au decīt scopul de a transforma pe romāni īn velicorusi.
Nici unul din episcopii de acolo nu stie romāneste.
Oricīt de mic n-ar fi un popor, el cere sa fie respectat, e mīndru de existenta sa si nu vrea sa serveasca de īngrasamīnt rusilor, nemtilor, ungurilor sau altor popoare…
Romānii au luptat vitejeste contra turcilor si maghiarilor pentru tara lor, si au mers cu rusii la Plevna īn 1877-1878: paisprezece mii de romāni basarabeni au cazut pe cīmpurile de lupta din īndepartata Manciurie.
Limba romāna e īnlaturata din biserica.
Basarabia a ramas foarte īn urma fata de Romānia.
Populatia rusa venita aici ca functionari-rusificatori n-a ridicat pentru localnici nici prosperitatea materiala, nici moralitatea, supunīnd strainilor īntreaga populatie moldoveneasca, ramasa pīna azi īntr-o profunda ignoranta”.