Spovedaniile Basarabiei - Partea V de Ion Stafi publicat la 04.10.2009
Deznationalizare prin colonizari si stramutari
     Pe la mijlocul secolului 19, cīnd Rusia ducea razboaie coloniale pentru cucerirea Caucazului de Nord, īn aceasta zona geografica se vorbea īn peste 200 de limbi diferite si īnrudite. Numai īn Daghestan, de pilda, se utilizau circa 20 de limbi. Din aceasta cauza, micile popoare nord-caucaziene, foloseau simultan si limbile araba si persana, ca mijloace de comunicare īntre ele.
Dupa cotropirea Caucazului de Nord, autoritatile tariste au īnlaturat toate limbile si au introdus īn locul lor limba rusa.
Acest proces a fost favorizat de mai multi factori, inclusiv:
- multitudinea limbilor īntrebuintate de popoarele nord-caucaziene; - imposibilitatea de a īntelege, de catre aceste popoare, necesitatea acceptarii unei sau cītorva dintre limbile vorbite de ele drept limbi de comunicare īntre toate; - nedorinta autoritatilor coloniale de a orienta dezvoltarea lingvistica din zona pe aceasta cale; - atītarea vrajbei fata de vorbitorii de alta limba.

     Impunerea limbii ruse popoarelor nord-caucaziene s-a efectuat dupa experientele pe care rusii le dobīndira īn acest domeniu īn timpul supunerii si colonizarii Siberiei, teritoriilor de la rasarit si asfintit de fluviul Volga si a celor din nordul Marii Negre (sfīrsitul secolului 16 – īnceputul secolului 19), spatii imense populate de colectivitati umane aflate pe trepte de dezvoltare īncepatoare, īn cea mai mare parte popoare mici fara limbi culte si scrise, fara organizatii statale delimitate teritorial si fara traditii culturale cu vechime.
     Cu cīt gradele organizarii sociale si dezvoltarii spirituale si materiale ale popoarelor subjugate erau mai īnalte, cu atīt rezistentele lor fata de rusificatorii taristi deveneau mai organizate si mai puternice, capatīnd uneori forme de revolte armate, si, ca urmare, cu atīt sansele si efectele rusificarii se micsorau. Prin aceasta se explica, de pilda, nivelurile, ritmurile si duratele de rusificare diferite realizate de rusi īn rīndurile siberienilor, nord-caucazienilor, polonezilor, moldovenilor etc.
Īn momentul acapararii Moldovei dintre Prut si Nistru, moldovenii basarabeni foloseau, īn relatiile dintre dīnsii, doar graiul moldovenesc al limbii romāne.
Pentru a īnlesni si accelera rusificarea Basarabiei, autoritatile coloniale ruse au adus īn provincie numeroase grupe de oameni de alte etnii (rusi, ucraineni, gagauzi, bulgari, polonezi, nemti, evrei etc.) care nu cunosteau/ nu vorbeau limba moldovenilor. Gagauzii si bulgarii au fost atrasi din Dobrogea si din sudul Dunarii.
De prin 1814 īn Basarabia au īnceput sa se stabileasca, cu consimtamīntul functionarilor taristi, nemti de prin partile Varsoviei si Bavariei. Cīrmuirea ruseasca a stimulat si asezarea unor evrei īn provincie; acestia se stabileau mai ales īn tīrguri, unde se ocupau cu negotul. Ei erau scutiti de impozite si de serviciul militar pe un termen de cinci ani. De aceste favoruri au beneficiat si numerosi evrei din gubernia Herson.
Rusii si ucrainenii care se asezau īn Basarabia de obicei īndeplineau munci cu caracter administrativ; dar īntre ei erau si preoti, calugari, negustori, meseriasi, veterani ai razboaielor ruso-turce, cazaci, credinciosi de rit vechi, alte categorii de colonisti de origine slava si vorbitori de limba rusa.
Colonistii primeau loturi de 60 de desetine (1 desetina = 1,10 ha), lemne pentru constructia caselor, credite rambursabile īn mai multi ani; toti erau scutiti de impozite catre stat pe un termen de cinci ani.
Din pacate, moldovenilor li se dadeau numai cīte 12 desetine de pamīnt de familie.
Datorita colonizarilor masive a īnceput sa se resimta lipsa de pamīnt īn rīndul moldovenilor.
     Concomitent, Basarabia se depopula de autohtoni prin stramutarea lor īn zone salbatice sau prost populate de la periferiile cele mai īndepartate ale imperiului.
Propaganda criminala ce se facea printre taranii romāni din Basarabia de a se stramuta īn regiunile nepopulate ale Siberiei, Caucazului, Amurului, Turkestanului s.a.m.d. īi determina pe multi moldoveni sa-si paraseasca meleagurile natale si sa se īndrepte, īn cautarea unei vieti mai bune, spre locuri necunoscute, multi dintre ei ajungīnd pīna pe tarmul Oceanului Pacific.
Unii mureau īn timpul calatoriilor īndelungate si pline de greutati.
Sosind la destinatie, taranii moldoveni īsi dadeau seama ca de pe noile suprafete agricole ce li se puneau la dispozitie, mult mai mari decīt loturile pe care ei le avusera īn Basarabia, se puteau obtine recolte mult mai mici decīt īn tara natala, din cauza climei nefavorabile si inferioritatii solurilor din noile locuri.
Dar de īntors acasa nu se mai puteau īntoarce, pentru ca prea mare era distanta, iar drumurile erau foarte costisitoare si extrem de periculoase.

     Stramutarile moldovenilor īnspre locurile cele mai īndepartate ale statului rus au continuat īn toata perioada de peste 100 ani de dominatie ruseasca īn Basarabia. La fel si colonizarea Basarabiei cu elemente alogene.
Astfel, īn teritoriul moldovenesc anexat s-a creat, dupa 1812, o situatie etnica si lingvistica asemanatoare cu cea din Caucazul de Nord, un fel de polietnism si multilingvism basarabean.
Numai ca acolo astfel de situatie s-a statornicit istoriceste, firesc, pe cīnd aici, la noi, ea a fost creata īn mod artificial, prin depopularea Moldovei de moldoveni si colonizarea ei cu straini.
Prin „nord-caucazierea” Basarabiei, tarismul rus si-a inventat motivatii pentru introducerea limbii ruse īn toate domeniile de activitate, pentru transformarea acestei limbi īntr-un mijloc de comunicare īntre grupurile etnice conlocuitoare (rol echivalent cu functia unei limbi de stat), pentru folosirea limbii ruse īn scopuri imperialiste: deznationalizarea si rusificarea tuturor locuitorilor provinciei, indiferent de originile etnice ale lor, de timpul, īmprejurarile si modul īn care ei s-au stabilit cu traiul aici.
     Īmputinarea populatiei autohtone īn Basarabia a fost cauzata si de fuga taranilor moldoveni peste Prut. Aceasta, la rīndu-i, era motivata de diferenta dintre statutul social al mujikului rus si al muierii ruse (care īn tara lor, īn conditiile sistemului de serbie, nu reprezentau decīt niste „suflete” lipsite de cele mai elementare drepturi omenesti, fiinte ce puteau fi vīndute, cumparate, schimbate, īnsurate, maritate, judecate, batute de catre mosierii lor) si starea taranilor moldoveni liberi (care aveau statut de razesi, erau organizati īn obsti satesti, īn care pamīntul, mosia satului, se stapīnea īn comun, iar loturile agricole se lucrau independent, si unde se practica claca – munca colectiva benevola bazata pe ajutor reciproc).
     Dupa cum se demonstreaza cu obiectivitate īn mai multe lucrari despre istoria vietii bisericesti din Tarile Romāne, „Jurisdictia canonica a Patriarhiei Moscovei si a īntregii Rusii asupra Basarabiei a fost abuziva īntotdeauna īn istorie, pentru ca a fost nejustificata canonic si fiindca s-a instalat de fiecare data ca urmare a unor cuceriri politice”. Numeroase fapte istorice confirma din plin acest adevar. Vom īncerca sa expunem cronologic o parte din aceste fapte.
Ca parte componenta a Moldovei istorice, Basarabia (Moldova dintre Prut si Nistru) a fost teritoriu romānesc īnca din perioada formarii poporului romān. Dovada cea mai evidenta a acestei realitati este limba romāna pe care o vorbesc si basarabenii, si ceilalti romāni.
Īn timpul lui Alexandru cel Bun (domn al Tarii Moldovei, 1400- 1432), Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol a recunoscut, īn anul 1401, Mitropolia Moldovei (cu resedinta la Suceava). Patriarhul Ecumenic care a recunoscut-o se numea Matei, primul Mitropolit al Moldovei fiind Iosif I Musat.
Īn anul 1595, Aron Voda, numit si Tiranul (domnitor al Moldovei īntre anii 1591-1595), īntemeiaza o Episcopie la Husi. Aceasta cuprindea si tinuturile Lapusna, Orhei, Soroca si Tighina din stīnga Prutului, care s-au aflat īn supunerea Episcopiei de Husi pīna īn 1812, cīnd Rusia a anexat Moldova de la Rasarit de Prut.
Prin anii 1546-1595 se īntemeiaza la Braila Mitropolia Proilaviei care īsi extindea autoritatea si asupra Cetatii Albe, Bugeacului, Ismailului, Causenilor, Tighinei si Dubasarilor din partea estica a Nistrului, dar si asupra Hotinului, Lapusnei si a Orheiului.
Aceasta Mitropolie va disparea ca urmare a realizarii prevederilor Tratatului de la Adrianopol (1829), potrivit caruia Principatele Romāne urmau sa ramīna sub ocupatie ruseasca pīna la achitarea despagubirilor de razboi de catre Turcia.
Īntrucīt aceasta ocupatie s-a prelungit pīna īn 1834, Rusia a avut timp pentru a da curs unei alte imixtiuni rusesti īn treburile Bisericii noastre. Printr-un ucaz al tarului Nicolae I, batrīnul mitropolit grec Dositei Filiti a fost īnlocuit cu mitropolitul grec Ignatie de Arta, care era un mare sprijinitor al politicii rusesti īn Balcani.
Datorita opozitiei pe care a manifestat-o fata de anumite masuri ale autoritatilor militare ruse de ocupatie, printr-o dispozitie a tarului Nicolae I, mitropolitul Grigore Dascalul a fost exilat la Chisinau, retinut la Buzau si calugarit la manastirea Caldarasani (toate petrecīndu-se din primavara lui 1829 pīna īn aprilie 1833).
Pe la anul 1767 la Hotin se īntemeiaza o Episcopie romāneasca.
     Ca urmare a anexarii Basarabiei la Imperiul Rus (1812), aceasta Episcopie se anexeaza si ea la Eparhia Chisinaului, īn anul 1813.
Īn timpul razboiului austro-ruso-turc din anii 1789-1792, Principatele Romāne au fost ocupate de trupe rusesti. Cu aceasta ocazie, Rusia realizeaza prima ingerinta īn viata Bisericii Romāne: Ecaterina a II-a numeste pe rusul Ambrozie Serebreanikov (episcop de Ekaterinoslav si Poltava) exarh-mitropolit al Moldovei, iar īn 1791 ea numeste pe Gavriil Banulescu-Bodoni episcop vicar la Bender, supus canoniceste lui Ambrozie. „Atīt Ambrozie cīt si Bodoni erau mai degraba episcopi politici, decīt canonici, fiind trimisi de puterea ocupantului si nu alesi dupa legile tarii”, scrie pe buna dreptate Petre Valimareanu.
La īnceputul anului 1792, Ambrozie se retrage la Poltava, unde moare īn acelasi an. Īn scaunul mitropolitan al Moldovei a fost pus, de catre Sinodul Bisericii ruse, anticanonic, arhimandritul Gavriil Banulescu- Bodoni. Din circulara pe care o trimite episcopul Iacob Stamati preotilor, la 27 iunie 1792, rezulta ca instalarea īn functie a lui Bodoni nu a fost recunoscuta, ba chiar a fost pedepsita cu afurisenie.
Dupa īncheierea Tratatului de pace de la Iasi (9.01.1792), prin care Rusia s-a vazut nevoita sa-si retraga trupele din Tarile Romāne, turcii l-au arestat pe Bodoni, l-au expediat la Istanbul, de unde a fost eliberat la cererea partii ruse. Emigrīnd īn Rusia, arhimandritul a fost decorat si numit mitropolit al Poltavei, īn locul decedatului Ambrozie.
Īn perioada razboiului ruso-turc din 1806-1812, cīnd Moldova si Muntenia au ajuns din nou sub ocupatie ruseasca (generalul Kutuzov chiar se grabise sa proclame alipirea lor la Rusia), s-a produs un nou lant de ingerinte īn treburile bisericesti ale romānilor.
Mai īntīi rusii l-au silit pe Veniamin Costachi, Mitropolitul Moldovei, sa-si paraseasca scaunul si sa se retraga la manastire. Apoi, printr-un ordin īmparatesc, deci, anticanonic si de data asta, Bodoni este numit īnca o data exarh al Moldovei, Valahiei si Basarabiei si i se cere sa nu mai asculte de Sinodul din Constantinopol, ci de cel al Bisericii ortodoxe ruse. Mitropolitului de la Bucuresti i se ordona sa se supuna lui Bodoni.
Se īncerca astfel de a traduce īn realitate tendinta ruseasca mai veche (transformarea Rusiei īntr-o a treia Roma si a Bisericii Ruse īntr-un conducator mondial al crestinismului ortodox).
Dupa īncetarea razboiului si semnarea Tratatului de pace de la Bucuresti (mai 1812), rusii se retrag din Principatele Romāne īn Moldova dintre Prut si Nistru. O data cu armatele ruse īn Basarabia s-a retras si Gavriil Banulescu-Bodoni. Moldovenii si-l repun īn functie la Iasi pe Mitropolitul canonic Veniamin Costachi.
G. Erbiceanu scrie despre acest moment: „Sufletul marelui patriot Veniamin Costachi era trist; rana din sufletul lui nu se putea vindeca cīnd privea spre Prut si-si amintea ca s-a pierdut jumatate din tara stramoseasca prin rapirea Basarabiei”.
     Īn Basarabia autoritatile rusesti īntemeiaza o unitate administrativa bisericeasca de tip rusesc, supusa Patriarhiei de la Moscova.
Īn scaunul mitropolitan de la Chisinau a fost pus acelasi Gavriil Banulescu- Bodoni. El a facut multe lucruri bune, dar īntemeierea Mitropoliei Basarabiei sub jurisdictia Bisericii Ortodoxe Ruse ramīne totusi un act abuziv, necanonic.
Īntre faptele bune ale Mitropolitului de origine romāna se numara: deschiderea unui Seminar duhovnicesc la Chisinau, īn care pe līnga materiile teologice se predau patru limbi (greaca, rusa, latina si romāna), īnfiintarea Bibliotecii Seminarului, crearea unei tipografii la Chisinau, tiparirea mai multor carti bisericesti īn „limba moldoveneasca” (de pilda, tiparirea Bibliei) si altele.
Pe de alta parte, el a promovat clerici rusi īn posturi de conducere, a creat o serie de organe administrative specifice Bisericii rusesti; prin profesorii rusi ai Seminarului si cartile tiparite īn limba rusa a īnlesnit rusificarea clerului basarabean, iar prin el si a romānilor basarabeni; a acceptat impunerea unor restrictii la tiparirea cartilor necesare seminarului (tiparirea lor „cu litere civile rusesti” si dupa editii speciale de la Moscova, tiparirea cartilor numai cu acordul Sinodului Bisericii Ortodoxe ruse), īngradiri ce faceau ca tipografia sa-si piarda treptat caracterul romānesc; a introdus īn cartile tiparite descrierea anumitor sarbatori specifice rusesti si rugaciunea īn care se spunea ca „Moldova s-a izbavit de jugul agarenilor (adica a turcilor) si s-a īmpreunat cu īmparatia Rusiei pazita de Dumnezeu”, iar īmparatul Rusiei „i-a izbavit pe moldoveni de jugul agarenilor”, deci a propagat prin biserica cultul tarului despot si pe cel al tarii – „īnchisoare a popoarelor”.

     Mitropolitul Gavriil Banulescu-Bodoni a īncetat din viata la 30 martie 1821, dupa o pastorie efectiva de 13 ani a Bisericii Romānesti din Basarabia (inclusiv cei patru ani cīt a fost mitropolit si exarh al Moldovei īntregi). A fost īnmormīntat la Manastirea Capriana, unde i se vede si azi mormīntul.
Dupa plecarea īn lumea celor drepti a mitropolitului Gavriil Banulescu- Bodoni, la cīrma Mitropoliei Basarabiei au urmat episcopi rusi: Dimitrie Sulima (1821-1844), Irinarh Popov (1844-1858), Antonie Sokolov (1858-1871), Pavel Lebedev (1871-1882), Serghei Liapendevski (1882-1891), Isachie Polejenski (1891-1892), Neofit Novodeikov (1892-1898), Iakob Piatnitki (1898-1904), Vladimir Sincovski (1904-1908), Serafim Ciceagov (1908-1914), Platon Rojdestvenski (1914-1915), Anastasie Gribanovski (1915-1918).
Acestia nu cunosteau limba poporului pe care-l pastoreau, n-au fost alesi canonic, ci au fost impusi de Sinodul Bisericii Ruse, cu misiunea de a-i deznationaliza si rusifica pe romāni.
Pavel Lebedev a prigonit pe toti preotii basarabeni care slujeau īn limba romāna, a adunat toate cartile romānesti de pe la biserici si si-a īncalzit cu ele resedinta vreme de cītiva ani, a īnchis 340 de biserici īn care se slujea romāneste si a expulzat preoti care pastoreau īn limba romāna.
Īn timpul lui Dimitrie Sulima, īn anul 1840, toate materiile au īnceput sa se predea īn Seminar numai īn limba rusa, institutia devenind astfel un mijloc de rusificare a clerului romān, iar prin el si a enoriasilor romāni.
Īn pastoria lui Irinarh, s-a desavīrsit organizarea bisericeasca īn Basarabia dupa sistemul rusesc, s-a trecut la purtarea hainelor preotesti cu croiala specifica ruseasca si a crucilor de la piept asa cum purtau numai preotii ortodocsi din Rusia. De asemenea, s-a trecut la folosirea limbii slavone īn slujire, la rusificarea numelor preotilor romāni īnca din anii cīnd erau seminaristi, la īncurajarea casatoriilor īntre absolventi ai seminarului si tinere rusoaice sau ucrainene, īn vederea rusificarii familiilor preotesti si a descendentilor din aceste familii.
     Īn timp ce aproape īn īntreaga Europa se desfasurau evenimente revolutionare antifeudale, antimonarhice si anticoloniale (ne referim la revolutia europeana din anii 1848-1849), īn timp ce īn vestul continentului se ridica problema formarii statelor nationale, īn timp ce īn partile centrala si rasariteana ale Europei se punea chestiunea unitatii nationale si a eliberarii popoarelor asuprite de sub dominatia strainilor, īn Basarabia domina o atmosfera de placiditate stupida, de neiertat.
Īn fine, īn timp ce la vest de Prut „se afirma īndraznet un ideal nou”, prin revistele scoase de Mihail Kogalniceanu, Vasile Alecsandri, I. Ghica si P. Bals, de orientare patriotica si democratica (Dacia Literara, Propasirea), īn Basarabia se distrugea neamul romānesc, se stergea, vazīnd cu ochii, memoria nationala a moldovenilor, iar Constantin Stamati (1786-1869), stabilit īn Basarabia īn anul 1812, supus rus din anul 1813, migra dintr-un post īn altul īn cadrul administratiei coloniale rusesti (īn calitate de ispravnic), cīnta, ca scriitor ce era „Moldova cu paduri multe si dese si izvoare bogate” si se magulea cu faptele strainului care, „cīnd vedea o moldoveanca, inima-i sarea din loc” si nevasta sa si-o faca el se hotara imediat. „…Poetul de la Chisinau nu īntelegea decīt coltul sau basarabean, si doar daca īntr-una din putinele sale fabule originale, „Straina floricica”, el arata īn chip ascuns ca inima lui dorea o mai larga patrie” (Nicolae Iorga).
Cīnd poetul si patriotul moldovean Vasile Alecsandri mereu se muncea si crea cu gīndul cum si ce sa mai īntreprinda īn vederea īnfaptuirii idealului national romānesc, se sacrifica pentru realizarea unitatii politice, nationale si statale a romānilor de pretutindeni, se cheltuia pentru a ajuta cauza romāneasca, activa din greu ca diplomat al unirii, mare om politic si maestru al cuvīntului, trezind constiinta nationala prin ale sale creatii literare („Desteptarea Romāniei”, 1848, „Hora Unirii”, 1857; si altele), criticīnd cu umor sau ironie conceptiile retrograde ale societatii īn care traia, prin comediile sale mereu actuale – „Chirita īn Iasi” (1850), „Chirita īn provincie” (1852), „Iorgu de la Sadagura” (1848) etc., toate la un loc constituind o chintesenta a spiritualitatii romānesti, un alt moldovean, un moldovean basarabean, supus al imperiului care-i sfīrtecase tara (la 1812) si-i prigonea partea ei de la rasarit de Prut, Constantin Stamati, nu stia sau se prefacea ca nu stie de rostul romānimii, se inspira din fabulele lui Krīlov, lirica lui Puskin, Lermontov si Sirovski, traducīndu-le sau imitīndu-le īn limba romāna, nu colabora la „Propasirea”, „cīnta baia cucoanei moldovence”, „scria pe īntelesul taranilor si tīrgovetilor fara īnvatatura”, respingea „titlul de membru basarabean al Academiei Romāne” (ce i se acordase īn anul 1866), fiindu-i teama de eventualele reprimari din partea autoritatilor tariste, „traia īn Basarabia, unde o decoratie cu care e īnfatisat īn portrete īi daduse titlul de cavaler si unde prin 1850 era „pomescik” si subprefect” (N. Iorga).
Īn timp ce „moldovenii din dreapta Prutului faureau o limba noua, „prin imitarea limbii latine, deosebita de graiul „slavo-romān”, de „idiomul vechi rustic”, si cunosteau, īncepīnd cu anii 1840-1850 si anii care au urmat, un avīnt cultural fara egal īn istoria lor, dīnd tonul īntre toti romānii si fiind, ca si īn politica, īn fruntea lor, moldovenii din stīnga Prutului aflati sub tarism se scufundau īn bezne, reusind doar prin trasaturile lor „naturale” (taranii!) sa-si vorbeasca limba acasa, pe līnga vite si la plug, caci limba lor era scoasa din uz, interzisa” (Nicolae Iorga).
Pe cīnd moldovenii de la asfintit de Prut īmbratisau cauza unirii si luptau pentru realizarea ei, moldovenii din partea de rasarit a rīului erau pusi īn situatia nefireasca de a lupta īmpotriva cauzei lor, pentru gloria Rusiei, oprimatoarea lor.
Īn vreme ce Moldova din dreapta Prutului, ca parte componenta a statului unitar romān, era condusa de moldoveni (domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, cel dintīi ministru de externe comun pentru ambele Principate, vestit diplomat al Unirii; Ioan Alexandri, „dulcele frate al marelui poet” si celebru diplomat al Unirii; Costache Negri, de asemenea un mare luptator pentru īntregirea neamului; Mihail Kogalniceanu, carturar, diplomat, prim-ministru s.a.), Moldova din partea de rasarit a acestui rīu era condusa de guvernatori straini reactionari, oprimatori si rusificatori īnraiti veniti de la Moscova sau Petersburg.
Cīnd īn Moldova dintre Prut si Carpati se cultiva o frumoasa limba romāneasca, īn Moldova dintre Prut si Nistru se dezradacina īn modul cel mai barbar (prin intermediul institutiilor statului rus – administratie publica, armata, scoala, prin structurile bisericii ortodoxe ruse si prin amestecarea etniilor conlocuitoare) limba moldovenilor basarabeni.
     Comparativ cu moldovenii de la asfintit de Prut, care se afirmau īn toate domeniile si īn conditii de deplina libertate, cei din Moldova de rasarit erau prigoniti, trimisi īn īnchisori sau deportati pentru „delictul” de a-si manifesta constiinta nationala.
Īn timp ce treburile bisericesti din Moldova de la asfintit de Prut erau orīnduite de catre stralucitul carturar moldovean Veniamin Costachi, care a dominat viata culturala si bisericeasca a Moldovei timp de peste patru decenii, ctitorind si īndrumīnd scoli nationale laice si bisericesti de toate gradele, desfasurīnd o rodnica activitate editorial-tipografica si īnaltīnd lacasuri sfinte, treburile crestine din Basarabia erau acaparate de ierarhi rusi care nu aveau nimic comun cu limba, cultura si traditia nationala a moldovenilor, pe care pretindeau ca-i pastoresc dupa legi sfinte, dar care de fapt nu faceau decīt sa execute politica expansionista a tarilor rusi, absolut pagubitoare moldovenilor.
„Īncepīnd cu anul 1812, moldovenii din stīnga Prutului devin, din subiect, un obiect al istoriei, din cauza uneia dintre cele mai perfide si primitive dominatii ce a existat vreodata”.
„Oriunde romānii au cazut sub stapīnirea directa sau indirecta a slavilor, dezvoltarea lor fireasca s-a curmat prin mijloace silnice… Viciile sociale ce romānii au contactat de la „binevoitorii lor” nici pīna astazi nu sīnt cu desavīrsire stapīnite. Ei nu sīnt poporul plin de īndaratnica mīndrie, ce provoaca pe alte popoare la lupta dreapta si īntaritoare”, scria Mihai Eminescu.