Spovedaniile Basarabiei - Partea VI de Ion Stafi publicat la 08.10.2009
Eliberarea Basarabiei de sub ocupatia tarista
     Dupa un secol de stapīnire rusa, Basarabia era populata preponderent de tarani moldoveni fara scoli nationale, fara instruire si educare nationala, īn care „taranimea era accesibila tuturor credintelor desarte, īn mijlocul carei se rasfata cea mai irationala ignoranta religioasa, pe care o putea atrage, mai ales īn cele spirituale, toti sarlatanii pe sfoara, caci, lipsita fiind de cultura, de ea se lipea orice influenta din afara, fie cum o fi” (stare descrisa de numerosi autori); īn care „rusificarea se facea īn atmosfera stupida a nepasarii moldovenilor, fara semne de protestare din partea lor…” (dupa cum constata cu mare durere īn suflet īn paginile revistei iesene „Viata romāneasca” Pantelimon Halippa); īn care „īn fata scopurilor sfinte nici un fruntas moldovean nu renunta la natura sa de hameleon politic, vecinic nehotarīt, īntīrziat” (dupa cum marturisea publicistul basarabean Alexandru Nour).
Pe cei mai multi dintre moldoveni nu-i impresiona nici Marx si Engels cu scrierile lor ce condamnau, īn termeni foarte duri politica expansionista a Rusiei, cotropirile ei teritoriale si se cerea restituirea teritoriilor rapite prin forta catre popoarele īn drept; nici ideile revolutionare promitatoare ale lui V.I. Lenin, declarate īnaintea ajungerii sale la putere, prin care se recunostea dreptul popoarelor asuprite din Imperiul Rus la autodeterminare si la realizarea acesteia chiar si prin crearea unor state nationale independente de metropola si se accepta tacit unitatea romānilor dintre Prut si Nistru si a celor din dreapta Prutului si dreptul romānilor basarabeni de a se uni cu fratii lor din Romānia īn baza principiului aceleiasi autodeterminari a popoarelor.
     Īn aceasta Basarabie, īn care viata moldovenilor parca si-ar fi oprit cursul firesc, a rasarit totusi o īntreaga pleiada de patrioti moldoveni care s-au unit īn jurul cauzei nationale si a „celui mai puternic si mai curat democratism si nationalism”, ce si-a īndemnat conationalii sa-si ridice capetele si sa-si redobīndeasca drepturile de care au fost privati prin forta si silnicie, drepturi pe care nimeni nu le uitase niciodata… si care īn anii 1917-1918 a declansat si a dus o lupta fara precedent īn istoria Basarabiei pentru apararea si promovarea cauzei nationale romānesti, culegīnd īn cele din urma laurii.
O pleiada de aur cu care s-ar mīndri orice natiune, mare sau mica, o pleiada sanatoasa spiritual.
Cīnd s-a pus īntrebarea categorica „Cu ce sa īncepem dezrobirea Basarabiei?”, initial s-a raspuns: „Sa facem o „satietate” (referire la societatea moldoveneasca creata ca urmare a revolutiei rusesti din anul 1905, care īsi redusese activitatea la tiparirea statutului sau, īn limba rusa, si care „dormise din cel dintīi ceas īn care se nascuse”), cu un nume nou, cu un program nou…”.
Dar a intervenit un frate refugiat mai īntelept si mai experimentat īn domeniu, om de vasta cultura, mare si statornic tovaras de lupta al basarabenilor, care a zis: „Basarabia a intrat, cu sau fara voia ei, īntr-o epoca de revolutie, cīnd se cere un program revolutionar, de lupta apriga pentru toate drepturile de care ea are nevoie…
Īn fata acestei situatii moldovenii nu trebuie sa se opreasca la probleme pur culturale, ci trebuie sa se gīndeasca la organizarea politica īn vederea participarii lor la lucrarile parlamentului… E nevoie neaparata de un partid national moldovenesc, cu un program iesit din nevoile poporului bastinas…”.

     Dupa patru zile de discutii īn contradictoriu, tīnarul Pantelimon Halippa, redactorul ziarului „Cuvīnt moldovenesc” ce aparea la Chisinau zise: „Domnule Ghibu, dumneata ne-ai citit īnainte cu cīteva zile o propunere a dumitale. Mi se pare ca-i bate acum ceasul! Te rog sa ne-o mai citesti o data acum.”
Cīnd transilvaneanul si-a terminat lectura, Halippa exclama: „Apoi, asta ne trebuie! Altfel ne prapadim. Sa primim īn īntregime propunerea…”.
     Asa a luat nastere Partidul National Moldovenesc (īntre 15 si 18 martie 1917, stil vechi), si programul partidului compus din 10 puncte, īn care se preconiza:
- autonomia Basarabiei īn cadrul statului rus;
- introducerea limbii poporului bastinas īn scolile de toate gradele;
- folosirea limbii ruse numai pentru legaturile cu stapīnirea de sus;
- crearea unei mitropolii independente a Basarabiei, cu arhiereu moldovean īn frunte, cu preoti crescuti īn limba poporului si cu slujbe bisericesti tinute īn aceasta limba;
- efectuarea serviciului militar, de catre moldoveni, numai īn Basarabia si introducerea instruirii militare īn limba materna a ostasilor moldoveni;
- oprirea colonizarii Basarabiei cu straini;
- īntrebuintarea veniturilor Basarabiei pe loc;
- punerea moldovenilor transnistrieni īn drepturi egale cu cele ale moldovenilor basarabeni.
     Dupa cum se vede, īn program problema agrara, atīt de dezbatuta īn taberele revolutionare din Rusia, nu s-a reflectat ca obiectiv principal al P.N.M., pentru ca īn Basarabia acelor vremuri chestiunea primordiala nu era cea a pamīntului, ci aceea nationala.
Starea materiala si culturala precara īn care se aflau taranii moldoveni la acea vreme i-ar fi determinat pe multi dintre ei s-o sustina pe prima īn detrimentul celei de-a doua, ceea ce ar fi fost īn contradictie cu obiectivul de baza al partidului: dobīndirea autonomiei prin solidarizarea nationala a moldovenilor.
Deci, ridicarea problemei agrare putea afecta unitatea moldovenilor, prin atasarea unora dintre ei la ideile agrare si a altora la cele nationale.
Aceasta nu se putea admite.
Din punctul de vedere al rusilor īnsa, bolsevici si nebolsevici, interesati īn mentinerea popoarelor neruse sub dominatia lor si care actionau uniti īn aceasta directie, pe primul plan se situa chestiunea agrara, iar cea nationala se afla pe planul secund.
Pe aceasta carte se juca īn toate taberele revolutionare din Rusia, pentru distragerea atentiei popoarelor neruse de la problemele lor nationale cu adevarat prioritare īn raport cu cele legate de pamīnt.
Rusii ar fi fost īn cīstig daca lupta moldovenilor s-ar fi dat pentru īnfaptuirea unor idealuri extranationale. Pentru ca īn Imperiul Rus ei, rusii, alcatuiau natiunea privilegiata din toate punctele de vedere si nu se confruntau cu restrictii de ordin national nici īn tara de origine, nici īn teritoriile anexate de-a lungul anilor.
Iata motivul ascuns pentru care revolutionarii rusi si rusificati de toate nuantele puneau accentul pe revendicari cu caracter agrar.
     Acceptīnd īn īntregime programul P.N.M., Simion Murafa remarca: „Moldovenii nostri au fost totdeauna cei dintīi care au luptat pentru ideile revolutionare rusesti, dar acum a sosit vremea sa luptam pentru nevoile noastre moldovenesti.
Moldovenii care au īnfundat pīna acum Siberia, n-au īnfundat-o pentru ideile nationale moldovenesti, ci pentru ideile revolutionare rusesti.
Prea am fost multa vreme rusi, sa fim de acum īnainte moldoveni. Nu-i vremea acum sa lucram pentru altii; sa lucram pentru noi”.
     La 5 aprilie 1917 s-a ales grupul de conducere al partidului. Presedinte a fost desemnat Vasile Stroescu, „…un rar exemplar de boier identificat nu cu clasa din care facea parte, ci cu masele de jos care alcatuiesc poporul, neamul, natiunea”, care locuia la Odesa si sprijinea pe toate caile, inclusiv prin finantare, miscarea nationala din Basarabia.

     Pentru desfasurarea functiei de vicepresedinte au fost numiti P. Gore si Vl. Herta. P. Halippa a devenit secretar general al partidului. Cei mai potriviti pentru calitatea de membri ai grupului conducator au fost indicati: generalul Donici (venit din Rusia, militant pentru drepturile moldovenilor de pretutindeni: de dincolo de Nistru, din guberniile Herson si Podolia, din Crimeea si din Caucaz), arhimandritul Gurie Grosu (abia sosit din lungul sau exil īn Rusia), comisarul tinutului Chisinau V. Glavce, comisarul tinutului Orhei, Andrei, protoiereul V. Gobjila, doamna dr. Alistar Elena, D.I. Meleghie din tinutul Sorocii, avocatul Motoc din Cetatea Alba, D. Oatu din Hotin, cooperatorii Buruiana si Groppa, Al. Botezat din Chisinau, studentul Vlad Bogos din Kiev si studentul C. Ceapa din Odesa, un soldat si un muncitor. Ca secretar al partidului a fost desemnat ardeleanul Onisifor Ghibu.
     Programul noului partid a fost elaborat īn modul cel mai democratic, mai īntīi prin dezbateri īn contradictoriu īn cadrul unor grupe de initiativa mai putin numeroase, apoi, dupa semnarea lui de catre grupul central de initiativa si redactare, prin dezbateri publice īn diferite colective profesionale si sociale.
Cel mai mare rasunet l-a produs programul īn rīndul soldatilor si ofiterilor moldoveni din armata tarista, care erau mai bine pregatiti din punct de vedere politic si intelectual.
La o asemenea dezbatere organizata de activisti ai partidului, la Odesa, īn ziua de 25 martie 1917, stabs-capitanul Emanuil Catelli declara ca pe dīnsul „nu-l multumeste nici programul de la Chisinau, nici proclamatia pregatita sa fie raspīndita printre soldatii moldoveni din Odesa”.
Pentru ca „amīndoua sīnt prea cu mīnusi – nu-s destul de radicale si de revolutionare.
Moldovenii, care au tacut timp de 106 ani, trebuie sa vorbeasca azi mult mai tare, sa li se auda glasul nu numai pīna la Petrograd, ci pīna la Londra, la Paris si la Roma.
Caci ei sīnt romāni – numai rusii i-au degradat la rolul de moldoveni. Si ei vor sa-si ceara acum toate drepturile. Mai mult – ei vor sa si le ieie singuri.
De aceea-i revolutia acum, ca sa luam īndarat tot ce ne-au furat tīlharii timp de 106 ani.
Dar pentru ca sa putem face acest lucru, ne trebuie mai īnainte de orice armata moldoveneasca!...
     Care sa asigure autonomia Basarabiei, prevazuta īn programul P.N.M. De asemenea, trebuie sa se ia tot pamīntul de la boieri si sa se dea fara nici o plata taranului moldovean… Pamīntul a fost al celor ce l-au muncit, dar strainii l-au luat de la tarani prin tot felul de apucaturi…
Cine sīnt boierii din Basarabia? Niste venetici, adusi de vīnturi. Cīti dintre ei sīnt adevarati moldoveni? Nici cīte degete sīnt la doua mīni…
Basarabia autonoma, pe care o prevede programul partidului, nu este maximul, ci minimul ce se poate cere astazi.
Caci, dupa dreptate, noi ar trebui sa scriem pe steagul nostru: Traiasca Moldova noastra cea veche, Moldova romāneasca a lui Stefan Voda.
Dar, īmi pare ca deocamdata īnca nu putem merge asa departe. Trebuie sa cerem īnsa cu tarie ca Basarabia sa fie iarasi a moldovenilor, cum a fost pīna acum 106 ani… Dar pentru asta nu-s de ajuns programele, oricīt ar fi ele de bune si de īndraznete.
Noua ne trebuie īnainte de toate oaste moldoveneasca!..”.
     „Īnca īnainte de publicarea programului P.N.M., Comitetul de conducere al acestuia hotarī sa se īnceapa o propaganda bine chibzuita si energica īn vederea strīngerii moldovenilor īn noua organizatie politica nationala si pentru combaterea prapagandei dusa de trimisii de la Petrograd ai Guvernului Provizoriu.
Astfel, se numira cīteva comisiuni care sa ia contactul cu congresele profesionale”, convocate la Chisinau de catre Zemstva guberniala (organ de autoadministrare locala, cu īmputerniciri limitate, instituit īn unele gubernii ale Rusiei dupa anul 1864), īn cadrul carora reprezentantii categoriilor sociale sa-si manifeste atitudinile fata de guvernul provizoriu, de problema agrara, de viitoarea forma de guvernare a Rusiei si īn general fata de ideile revolutiei ruse.
„Rīnd pe rīnd se prezentara, astfel, delegatii partidului la congresul cooperatorilor (6.04.1917), la cel al īnvatatorilor din īntreaga Basarabia (11-13 aprilie 1917), al preotilor (18-24.04.1917), al studentilor (20.05.1917), al taranilor (21-24.05.1917), al īnvatatorilor moldoveni (25-28.05.1917) – aceste si celelalte date calendaristice din material corespund stilului vechi; pentru a le echivala la cel nou, se adauga 13 zile (n. n.), carora partidul li se adresa, prealabil, si prin manifeste speciale…”.
     Spre exemplificare, redam īn continuare cīteva pasaje din apelul adresat congresului īnvatatorilor din toata Basarabia: „…Moldovenii, desi sīnt cei mai multi la numar, sīnt cei mai īnapoiati īn stiinta si cultura. Aceasta vine din pricina ca moldovenii n-au mai avut de multa vreme si n-au nici azi scoli īn limba lor, īn care sa se poata cultiva, ca alte popoare. Daca ne uitam īn toate tarile din lume, vedem ca pretutindeni scolile sīnt īn limba norodului, deoarece fiecare neam poate īnvata cu adevarat numai īn limba sa. Vedem aceasta si la rusi. Ei si-au facut pretutindeni scoli īn limba ruseasca, iar nu īn limba frantuzeasca sau englezeasca, macar ca aceste limbi sīnt mult mai alese si mai īnaintate.
De ce nu si-au facut rusii scoli īn aceste limbi? Pentru ca-i la mintea omului, ca fiecare neam nu se poate lumina decīt īn limba sa. Iar noi, moldovenii, am fost cu totul lipsiti de scoli īn limba noastra.
Grecii, jidanii si nemtii din Basarabia sīnt mai īnaintati decīt noi, fiindca īsi au scolile lor…
Odinioara au fost, pe ici pe colo, scoli moldovenesti si īn Basarabia, dar stapīnirea cea veche le-a īnchis si īn locul lor a facut scoli rusesti, gīndind sa-i tie astfel pe moldoveni īn īntunecime…
Partidul National Moldovenesc, alcatuit acum, are īn programul sau, printre altele, si lupta pentru luminarea poporului moldovenesc īn scoli, prin limba lui…”.
     Ignorīnd apelul P.N.M., congresul īnvatatorilor din īntreaga Basarabie, condus de rusi sovini (I. Sīromiatnikov, A. K. Schmidt si altii) a ajuns la concluzia ca „limba moldovenilor nu-i capabila de nici o dezvoltare si moldovenii, daca vor sa mearga īnainte, trebuie sa īnvete īn limba rusa, din clasa a III-a īncolo”.
Opunīndu-se introducerii īnvatamīntului īn limba moldovenilor, directorul īnvatamīntului din gubernia Basarabia, I. Sīromiatnikov, sustinea ca moldovenii din vremea sa erau niste „samoedī” (canibali), „care n-au īn limba lor decīt cīteva sute de cuvinte”.
Evident, pe calea indicata de acest congres, de Zemstva guberniala si de guvernul provizoriu de la Petrograd nu se putea ajunge vreodata la rezolvarea problemei nationale īn Basarabia.
Vai de istoricii din zilele noastre care īncearca sa convinga, nu se stie pe cine, ca din „samoezii” lui Sīromiatnikov ar fi aparut mai īntīi o „natie moldoveneasca”, apoi o „natie socialista moldoveneasca”, ambele „cu trasaturi distincte de natiunea romāna de la asfintit de Prut”!
     La congresul taranilor moldoveni, dominat tot de organizatori rusi, „la īnceput moldovenii pareau a se tine bine īn ideile lor, dar apoi, īncetul cu īncetul, ei au fost dati la brazda de dibacii emisari politici de la Petrograd, tocmai cum voiau acestia”. Drept urmare, „congresul hotarī toate chestiunile nu īn sensul pe care le preconizase P.N.M. si īn care se pronuntase congresele cooperatorilor si preotilor (pentru autonomia Basarabiei si pentru nationalizarea vietii ei īn sens moldovenesc), ci īn spiritul politicii de la Petrograd.”
Congresul taranesc „ceru, telegrafic, concursul guvernului provizoriu pentru editarea, la Chisinau, a unei gazete pentru tarani, cu tendinta internationala” (nu nationala, romāneasca).
     A doua zi dupa congresul taranilor, la Chisinau s-a deschis congresul īnvatatorilor moldoveni. El s-a desfasurat sub egida „Asociatiei īnvatatorilor si profesorilor moldoveni”, patronata de P.N.M.
Deschiderea congresului a fost precedata de un serviciu religios sustinut īn limba moldovenilor de catre arhimandritul Gurie Grosu.
Referindu-se la acest moment, revista „Scoala moldoveneasca” relata: „Pentru cea dintīia oara rasuna īn aceasta sala graiul si cīntarea pe limba moldoveneasca atīt de prigonita pīna acum. Īn sute de ochi licareau lacrimi de bucurie la auzul slujbei dumnezeiesti, care trezea īn toate sufletele nadejdi mari si sfinte… O suta de ani am fost cu mīinile legate si cu gurile astupate; acum lanturile s-au sfarīmat.
Dumnezeu e cu noi. Voi, neamuri straine, care ne-ati adapat cu fiere si cu otet, ne-ati scuipat si ne-ati batjocorit, īntelegeti acum ca Dumnezeu e cu noi, si plecati-va cerbicea voastra”.

    Congresul a fost deschis de Pavel Gore, care i-a salutat pe participanti cu cuvintele „Frati romāni!”.
La rostirea acestui salut, multi din sala au strigat: „Noi sīntem moldoveni, nu romāni!”.
Mirat de aceste cuvinte, presedintele a zis: „Īmi pare foarte rau, Domnilor, dar eu cunosc istoria neamului nostru si stiu ca el se numeste neam romānesc. Neamul romānesc traieste īn mai multe tari… Dar, daca Dumneavoastra va face mare placere sa va zic frati moldoveni, iata va zic: Frati moldoveni, noi, moldovenii…”.
Au luat apoi cuvīntul mai multi ofiteri si soldati moldoveni veniti de pe diferite fronturi. Capitanul Simion Murafa a spus, printre altele, ca „īn zilele de 6-10 mai am facut adunari moldovenesti pe front. Toti fratii nostri au spus: „…faceti tot ce-i bine pentru neam… Cīnd ne-om īntoarce acasa, dorim ca sa-i gasim pe copiii nostri īnvatīnd moldoveneste (īnvatatorii bat din palme). Faceti-va datoria, fratilor, uniti-va, astfel ca īncepīnd cu toamna asta sa binecuvīntati numele Domnului īn dulcea noastra limba. Daca te vei īntoarce īn Basarabia, sa spui acolo ca ne vom sti a face datoria si ne vom tine juramīntul”.
Soldatul Ion Pascaluta de la Odesa, cel care a staruit cel dintīi pentru alcatuirea de unitati militare moldovenesti, zise: „… dupa cum am luptat pīna acum, vom lupta si de aici īnainte pentru visul cel mare al nostru: autonomia Basarabiei.
Īn Basarabia autonoma vrem ca īnvatamīntul sa fie īn limba noastra”.
Cu mare interes a fost ascultata cuvīntarea soldatului Ion Codreanu, care era cel mai īn vīrsta printre ortaci si care se tragea dintr-o familie de tarani din judetul Soroca, īn numele taranimii moldovene spunīnd: „De o suta de ani noi am trait īn īntuneric. Am strigat, ce e drept, din cīnd īn cīnd: lumina, lumina. Dar degeaba. Unii zic acum: moldoveanul nu vrea limba moldoveneasca. Minciuni, soapte netrebnice. Cīnd eu le citeam si le tīlcuiam taranilor programul partidului national si le spuneam ca de acum īncolo o sa-i īnvete pe copiii lor, pe Vasilica si pe Ionica, moldoveneste, oamenii faceau matanii si se rugau: Doamne, ajuta-le celor care ostenesc pentru aceasta…
Eu sīnt un om fara īnvatatura; n-am fost nici un ceas la scoala. Dar stiu ce īnseamna limba mamei, caci pentru dragostea ce i-o port, am fost īnchis la Varsava si la Kronstadt… Pentru noi nu poate fi ceva mai sfīnt, decīt limba noastra moldoveneasca.
M-a durut adineaori, cīnd cītiva dintre D-voastra l-au suparat pe dl Gore, spunīndu-i ca limba noastra nu e limba romāneasca. Apoi eu, fratilor, am citit prin fel de fel de carti si am cautat sa vad cine sīntem noi. Si am aflat ca īn adevar noi sīntem romāni (lungi aplauze)…
Spuneti fara frica orisiunde: romāni sīntem, romāni ne cheama (aplauze lungi). Mergeti ca apostolii, prin Basarabia. Sa avem cu totii un suflet si un grai, sa nu zicem ca asta-i preot, asta-i boier, asta-i taran, ci sa zicem: asta-i moldovean, frate de-al nostru, pe care trebuie sa-l ajut. Nu interesele de clasa sa ne mīne, ci interesul national, care trebuie sa fie mai presus de orice”.
„Cuvīntarea, de o īntelepciune si de un curaj fara pereche a taranului din Stefanestii Sorocii, a stīrnit o nemaipomenita īnsufletire intre īnvatatori, care l-au ridicat pe umerii lor si l-au purtat prin sala, īn semn de mare dragoste pentru cuvintele spuse.
Prin Ion Codreanu se poate zice cu drept cuvīnt ca a vorbit Basarabia īnsasi, sau, mai bine zis, Moldova de totdeauna” (Onisifor Ghibu, „Pe baricadele vietii”).
     Dupa īmputernicitii soldatimii moldovene, au urmat cuvīntarile reprezentantilor preotimii basarabene. Preotul Alexei Mateevici (īn cercul de prieteni i se spunea Alecu), care preda la seminarul din Chisinau, mobilizat ca duhovnic pe frontul romān, spuse: „…Cu mīhnire am vazut astazi ca īntre D-voastra nu toti sīnt uniti asupra unor idei drepte. Unii se socotesc moldoveni, altii, cei mai putini, romāni. Ei bine, daca ati luat asupra D-voastra sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie sa dati poporului idei adevarate, caci altfel īntreg īnvatamīntul e fara rost. Da, sīntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, īnsa facem parte din marele trup al romānismului asezat prin Romānia, Bucovina si Transilvania (aplauze).
Fratii nostri din Bucovina, Transilvania si Macedonia nu se numesc dupa locurile īn care traiesc, ci-si zic romāni. Asa trebuie sa facem si noi (aplauze)…
Trebuie sa stim de unde ne tragem, caci altfel sīntem niste nenorociti rataciti. Trebuie sa stim ca sīntem romāni, stranepoti de-ai romanilor si frati cu italienii, francezii, spaniolii si portughezii. Aceasta trebuie sa le-o spunem si copiilor, si tuturor celor neluminati. Sa-i luminam pe toti cu lumina dreapta…”
     Hotarīrile principale ale congresului: de la 1 septembrie 1917 scolile din satele moldovenesti sau īn majoritate moldovenesti vor deveni scoli moldovenesti; asemenea scoli se vor deschide si īn orase; limba de predare īn aceste scoli va fi limba moldoveneasca; īn scrisul national se va folosi alfabetul latin; scoli pentru moldo57 veni se vor deschide si īn stīnga Nistrului; se vor organiza cursuri pentru pregatirea īnvatatorilor; se vor īnfiinta o biblioteca pedagogica centrala si mai multe locale.
„Ziua de 26 mai 1917, stil vechi, a fost, fara īndoiala, o zi istorica de o deosebita īnsemnatate īn istoria neamului romānesc din Basarabia. Ea a deschis larg usile īn fata moldovenilor spre lacasul plin de stralucire al culturii neamului, care pīna acum le-a fost īnchis” (Onisifor Ghibu, „Pe baricadele vietii”).
Din memoriile scrise de participanti activi la evenimentul descris aflam ca la congres „deosebit de bine s-au purtat toti moldovenii, dar mai ales cei nu mai putin de 27 de vorbitori care s-au īnscris la cuvīnt si au rostit cuvīntari īnflacarate, pline de adevar si dreptate, si delegatii-soldati, care spuneau ca, daca congresul ar face prostia sa hotarasca alfabetul rusesc, apoi ei, cīnd se vor īntoarce de la batalie, vor face o mare rascoala, īmpreuna cu alti soldati, si-i vor pedepsi aspru pe rusificatori”.
     Congresele cooperatorilor, studentilor si preotilor de asemenea au primit programul P.N.M.
„Spre consternarea opiniei publice rusesti, preotimea pravoslavnica si tarista de ieri a votat la sfīrsitul congresului o rezolutie īn care s-a declarat pentru „cea mai mare autonomie a Basarabiei”.
Studentii au hotarīt īnlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin, au condamnat procesul rusificarii elementului autohton din Basarabia si au subliniat, prin vorbitorii lor, cu o insistenta deosebita, faptul ca basarabenii sīnt romāni.
Īn preziua īncheierii congresului preotimii basarabene, o companie de ostasi moldoveni, care venea din Odesa si se īndrepta spre frontul romānesc din dreapta Prutului, a defilat pe strada principala a orasului Chisinau, Alexandrovskaia, purtīnd steaguri nationale tricolore pe care era scris cu litere latine „Traiasca Basarabia autonoma!”.
Dar tot īn aceeasi zi, profesorul moldovean N.A. Popovschi publica īn ziarul de limba rusa „Svobodnaia Bessarabia” un articol īn care sustinea ca P.N.M. a facut rau, punīnd la temelia programului sau ideea nationala īn loc de ideea democratiei.
     La 18.04.1917, la Odesa, s-a desfasurat o mare adunare a moldovenilor din regiunea Odessa, la care au participat si reprezentanti ai celor 30-40 mii de ostasi si ofiteri moldoveni dislocati īn regiune pentru a fi trimisi pe frontul romānesc din Moldova din dreapta Prutului. Dupa ascultarea cuvīntarilor rostite de ofiteri moldoveni si reprezentanti ai P.N.M. de la Chisinau (P. Halippa, A. Buruiana, Ion Pelivan si Simion Murafa), soldatii au primit programul partidului, si au cerut schimbarea punctului cu privire la „treaba pamīntului” (adica la reforma agrara – n. n.) īn sensul ca „īntreg pamīntul Basarabiei sa fie dat norodului muncitor, fara plata.”
Dupa cum vom vedea īn rīndurile urmatoare, aceasta hotarīre a avut o influenta pagubitoare asupra miscarii nationale din Basarabia, afectīnd unitatea si combativitatea P.N.M., unica forta politica cu platforma nationala īn Basarabia, atīt de necesara cauzei nationale a romānilor basarabeni īn acele vremuri de rastriste.
Soldatii-tarani moldoveni au cerut imediata proclamare a autonomiei Basarabiei si iesirea ei din componenta Rusiei.
Īn iulie 1917, Kerenskii A. F., seful Guvernului Provizoriu din Rusia, a trimis-o la Chisinau pe faimoasa batrīna revolutionara Breska-Breskovskaia, cu scopul de a combate miscarea autonomista a moldovenilor basarabeni si a propaga ideea mentinerii integritatii imperului Rus.
     La numai doua luni de la fondare, pe la sfīrsitul lunii mai a anului 1917, P.N.M. a fost zdruncinat de o prima (dar nu si ultima) mare criza ideologica din viata sa, ce-i ameninta īnsasi existenta. Ea a fost provocata de rezolutia adunarii ostasilor moldoveni de la Odesa, dar si de propaganda ideilor revolutionare pan-imperiale, numite generic „spirit rusesc nou” sau „duh rusesc nou” (ca de exemplu: ideea despre republica ruseasca centralizata; ideea despre republica ruseasca federativa refacuta / democratica / noua / internationalista…; ideea privind trecerea pamīntului īn posesia obstilor satesti; ideea despre trecerea lui īn subordinea volostei – unitate administrativ-teritoriala mai mica decīt un judet, cu īmputerniciri limitate, impusa Basarabiei īn anul 1828; ca limba rusa este limba tarii īntregi; ca legile scolare vor fi pentru īntreaga tara refacuta; ca toti īnvatatorii din Basarabia trebuie sa faca parte din Asociatia īnvatatorilor din īntreaga Rusie democratica ce si-a īntors fata catre popoarele neruse asuprite īn trecut…).
Influentati de hotarīrea adunarii ostasesti, zapaciti si speriati de fortele care propagau idei panrusesti contradictorii, un grup de lideri ai miscarii nationale din Basarabia, inclusiv secretarul general al P.N.M., P. Halippa, a īnceput sa dea semne de sovaiala, sa stea la īndoiala, sa oscileze īntre tendinta nationala a partidului si tendintele fortelor politice ce reprezentau interesele unei Rusii „refacute”, „noi”, dar īnca inexistenta, īntre programul adoptat de adunarea soldateasca de la Odesa si programul partidului adoptat prin dezbateri si consens īnca īn luna martie.
Pentru depasirea crizei se īnaintau tot felul de solutii: se propunea divizarea formatiunii īn doua partide, unul avīnd la baza programul de la Odesa, altul pe cel de la Chisinau; se exprima parerea pastrarii unitatii partidului prin abandonarea specificului sau national si adoptarea atributului international.

     Daca nu s-a ajuns nici la transformarea, nici la sciziunea, nici la desfiintarea partidului, numai īnteleptului si inteligentului Onisifor Ghibu se datoreaza sfīrsitul fericit. „Dar cīta bataie de cap! Cīta energie mi-a trebuit! Si cīt tact!”, constata el cu amaraciune.
     Cu toate acestea, miscarea nationala a romānilor basarabeni se dezvolta rapid. Īncepīnd cu vara lui 1917, cele mai importante transformari au īnceput sa se produca īn rīndul ostasilor moldoveni din armata rusa. Soldatii si ofiterii basarabeni aveau comitete revolutionare pe toate fronturile (pe cel rusesc si pe cel romānesc) si īn mai multe garnizoane din spatele fronturilor (la Odesa, Sevastopol, Herson, Novo- Gheorghievsk si īn alte localitati).
La 22 iunie 1917 s-a format, la Chisinau, un centru revolutionar pentru coordonarea activitatii revolutionare a soldatilor moldoveni de pretutindeni, numit Comitetul Central Militar Moldovenesc (C.C.M.M.).
Presedinte al organizatiei a devenit ofiterul Gherman Pīntea. Comitetul avea īn subordine 16 cohorte moldovene bine organizate si disciplinate. La una din primele sale sedinte, C.C.M.M. hotaraste convocarea unui congres al ostasilor moldoveni de pe front si din spatele frontului. Īn ziua de 20.X.1917, īn sala eparhiala din Chisinau, s-a deschis primul congres al ostasilor moldoveni aflatori īn armata rusa.
„Īn strigatele nesfīrsite de „Ura!” si „Sa traiasca Basarabia autonoma!”, urca la tribuna presedintele C.C.M.M., sublocotenentul Gherman Pīntea. Toata asistenta se ridica īn picioare, fluturīnd stegulete tricolore… Singur la tribuna, presedintele nu putea rosti nici un cuvīnt, el lacrama de bucurie si emotie. Plīngea toata asistenta din sala si o data cu ea lacrama de bucurie tot poporul nostru chinuit si umilit timp de un veac si ceva” (Onisifor Ghibu, ”Pe baricadele vietii”).
Congresul a votat 10 rezolutii de importanta exceptionala pentru populatia autohtona dintre Prut si Nistru:
- declaratia despre autonomia Basarabiei;
- rezolutia despre nationalizarea formatiunilor militare moldovene;
- hotarīrea cu privire la crearea unor cohorte moldovene;
- rezolutia cu privire la organizarea unui organ legislativ pentru Basarabia, Sfatul Tarii;
- rezolutia despre stoparea colonizarii Basarabiei cu elemente de alte etnii decīt cea moldoveana; rezolutia privind nationalizarea scolilor din Basarabia;
- rezolutia despre statutul moldovenilor de la rasarit de Nistru, prin care transnistrienilor li se asigurau 10 locuri de deputati īn parlamentul Basarabiei;
- la sfīrsit, congresul a ales un Birou pentru organizarea Sfatului Tarii, īn care au fost inclusi: V. Tantu (presedinte), sublocotenentul Ion Pascaluta (comisar), fruntasul Stefan Holban (secretar), locotenentii D. Mīrza si L. Turcanu (membri), sublocotenentii Gherman Pīntea, C. Zberea si N. Cernautan (membri); ulterior, īn componenta Biroului au fost atrasi N. Alexandri, Ion Pelivan, Pan Halippa, Daniel Ciugureanu, Ion Inculet, Pantelimon Erhan, N. Codreanu.
     Constituirea Sfatului Tarii s-a desfasurat prin alegeri īn cadrul partidelor politice (īn Basarabia atunci activau foarte multe partide, īntre care Partidul National Moldovenesc, Partidul social-democrat, Partidul socialistilor revolutionari, Partidul social-democrat muncitoresc rus, Partidul evreiesc „Bund”, Partidul social-revolutionar moldovenesc si altele), īn cadrul institutiilor profesionale (de pilda, Tribunalul regional, Avocatura, Uniunea ziaristilor, Uniunea īnvatatorilor si slujbasilor Zemstvei etc.), īn cadrul unitatilor militare, a organizatiilor revolutionare (de exemplu: Sovietul deputatilor soldati, Sovietul deputatilor muncitori, Sovietul deputatilor tarani s.a.m.d.), īn cadrul diferitelor societati (Societatea „Renasterea” a studentilor moldoveni din Odesa, Liga femeilor moldovence condusa de doamna Elena Alistar si altele), precum si īn cadrul comunitatilor etnice din Basarabia (bulgara, gagauza, evreiasca, poloneza, germana, ucraineana etc.).

     Dupa o munca anevoioasa, dar de scurta durata si rodnica, la 21 noiembrie 1917, la Chisinau s-au adunat deputatii Sfatului Tarii alesi īn modul aratat. Denumirea primului parlament basarabean se trage de la echivalentul sau rusesc „soviet”, foarte raspīndit īn timpul revolutiilor din Rusia, dar la care s-a adaugat si cuvīntul „tara” – o aluzie transparenta la ideea (dorinta) ca Basarabia se vrea separata de imperiul rus. Sedinta de inaugurare a fost precedata de un serviciu divin solemn īn limba moldovenilor, oficiat de episcopul Cetatii Albe Gavriil.
Corul protoiereului Berezovschi a executat imnul tuturor romānilor „Desteapta-te, romāne!”. Cel mai īn vīrsta dintre deputati, N. N. Alexandri, a avut onoarea sa deschida prima sedinta a primului parlament al Basarabiei.
     La 2 decembrie 1917, Sfatul Tarii a proclamat Basarabia Republica Democratica Moldoveneasca īn componenta viitoarei Rusii, democratica si federativa.
Un asemenea stat exista atunci doar sub forma de idei si tendinte revolutionare.
Reprezentantii minoritatilor nationale rusificate din Sfatul Tarii s-au pronuntat īmpotriva cuvīntului „moldoveneasca” din titulatura noului stat, insistīnd la īnlocuirea lui prin cuvintele „basarabeasca” sau „Basarabia”.
Motivul nedeclarat care-i determina pe acei dusmani mascati ai cauzei romānesti sa ceara, īn mod arogant, modificarea titulaturii statului era cunoscut: teama de cuvīntul „Moldova”, scos din uz din motive politice de catre autoritatile tariste imediat dupa anexarea Moldovei dintre Prut si Nistru (1812), repudierea acestui toponim si a etnonimului ce deriva din el, care, īn opinia lor, miroseau a unire cu Romānia, prevesteau desteptarea constiintei nationale romānesti la basarabeni, aminteau de acele vremuri cīnd moldovenii din stīnga si cei din dreapta Prutului alcatuiau o comunitate etnica unitara, cu legi scrise si nescrise comune, cu administratie si conducatori comuni, cu limba liber exprimata atīt īn scris, cīt si oral…
Prin votul unanim al deputatilor „blocului moldovenesc” din Sfatul Tarii, uneltirea demagogilor rusofoni a fost demascata, iar cererea lor nefondata – respinsa.
Asa a aparut Republica Democrata Moldoveneasca, ca modalitate de scoatere a Basarabiei de sub dominatia tarismului si a „noilor rusi”, cum au īnceput sa se autonumeasca adeptii pastrarii imperiului sub orice forma, dupa caderea regimului monarhist īn Rusia.
Īn aceeasi zi Sfatul Tarii a instituit un Directorat General (adica un organ executiv, un guvern) si a ales componenta lui (la 7 decembrie) Onisifor Ghibu. „Mare patriot si educator national” dupa cum urmeaza: P. V. Erhan (presedinte si director al agriculturii), V. Cristi (director de interne), N. N. Codreanu (director la comunicatii), St. Ciobanu (la instructie), T. Ioncu (la finante), T. Cojocaru (la razboi), M. Savenko, din blocul minoritatilor (de nationalitate ucraineana), Grinfeld (din grupul socialist, evreu), Ion Pelivan.
La 24 ianuarie, Sfatul Tarii proclama independenta Republicii Democratice Moldovenesti, iar Consiliul de Directori Generali se proclama Consiliu de Ministri. Aceasta īnsemna ruperea oricarei legaturi cu guvernul din Rusia, care, dupa lovitura de stat bolsevica din 25-26 octombrie 1917, devenise antidemocratic.
La 27 martie 1918, Republica Independenta Moldoveneasca se uneste, prin votul Sfatului Tarii, cu patria sa istorica, Romānia.
Pentru unire au votat 86 de deputati, contra unirii s-au pronuntat trei deputati de etnie straina, 36 de deputati s-au abtinut de la vot si 13 deputati au absentat la sedinta parlamentului.
„Temelia acestei uniri a fost dragostea fata de fratii nostri romāni. Unirea s-a facut pe baza idealului pastrat īn sufletele poporului de un veac si ceva, fara sa se tie sama de situatia īn care se afla Romānia din punct de vedere politic, militar si economic…
Dupa votarea Unirii, toata asistenta varsa suvoaie de lacrimi si se īmbratisau unii cu altii, cu toti traiau clipa īnaltatoare” (Pantelimon Halippa).
La o adunare festiva a Academiei Romāne, Nicolae Iorga „s-a sculat īn picioare si, foarte emotionat, cu mīinile ridicate īn sus, a strigat: „Fratilor, fratii nostri din Moldova de rasarit ne-au salvat…”.
     Īntr-o scrisoare catre Onisifor Ghibu, datata 14 iulie 1937, Stefan Bulat, un activist revolutionar moldovean din stīnga Nistrului, care a militat pentru nedespartirea moldovenilor transnistrieni de fratii lor din dreapta Nistrului, marturisea destinatarului scrisorii: „Daca Dumnezeu nu v-ar fi adus īn mijlocul nostru, īntreaga noastra miscare s-ar fi topit īn flacarile revolutiei rusesti si n-ar fi avut īnsemnatatea pe care a avut-o pentru cauza romāneasca”.