Vavivov

Spovedaniile Basarabiei - Partea VI

de Ion Stafi

publicat la 08.10.2009

Eliberarea Basarabiei de sub ocupatia tarista

Dupa un secol de stapînire rusa, Basarabia era populata preponderent de tarani moldoveni fara scoli nationale, fara instruire si educare nationala, în care „taranimea era accesibila tuturor credintelor desarte, în mijlocul carei se rasfata cea mai irationala ignoranta religioasa, pe care o putea atrage, mai ales în cele spirituale, toti sarlatanii pe sfoara, caci, lipsita fiind de cultura, de ea se lipea orice influenta din afara, fie cum o fi” (stare descrisa de numerosi autori); în care „rusificarea se facea în atmosfera stupida a nepasarii moldovenilor, fara semne de protestare din partea lor…” (dupa cum constata cu mare durere în suflet în paginile revistei iesene „Viata româneasca” Pantelimon Halippa); în care „în fata scopurilor sfinte nici un fruntas moldovean nu renunta la natura sa de hameleon politic, vecinic nehotarît, întîrziat” (dupa cum marturisea publicistul basarabean Alexandru Nour).
Pe cei mai multi dintre moldoveni nu-i impresiona nici Marx si Engels cu scrierile lor ce condamnau, în termeni foarte duri politica expansionista a Rusiei, cotropirile ei teritoriale si se cerea restituirea teritoriilor rapite prin forta catre popoarele în drept; nici ideile revolutionare promitatoare ale lui V.I. Lenin, declarate înaintea ajungerii sale la putere, prin care se recunostea dreptul popoarelor asuprite din Imperiul Rus la autodeterminare si la realizarea acesteia chiar si prin crearea unor state nationale independente de metropola si se accepta tacit unitatea românilor dintre Prut si Nistru si a celor din dreapta Prutului si dreptul românilor basarabeni de a se uni cu fratii lor din România în baza principiului aceleiasi autodeterminari a popoarelor.

În aceasta Basarabie, în care viata moldovenilor parca si-ar fi oprit cursul firesc, a rasarit totusi o întreaga pleiada de patrioti moldoveni care s-au unit în jurul cauzei nationale si a „celui mai puternic si mai curat democratism si nationalism”, ce si-a îndemnat conationalii sa-si ridice capetele si sa-si redobîndeasca drepturile de care au fost privati prin forta si silnicie, drepturi pe care nimeni nu le uitase niciodata… si care în anii 1917-1918 a declansat si a dus o lupta fara precedent în istoria Basarabiei pentru apararea si promovarea cauzei nationale românesti, culegînd în cele din urma laurii.
O pleiada de aur cu care s-ar mîndri orice natiune, mare sau mica, o pleiada sanatoasa spiritual.
Cînd s-a pus întrebarea categorica „Cu ce sa începem dezrobirea Basarabiei?”, initial s-a raspuns: „Sa facem o „satietate” (referire la societatea moldoveneasca creata ca urmare a revolutiei rusesti din anul 1905, care îsi redusese activitatea la tiparirea statutului sau, în limba rusa, si care „dormise din cel dintîi ceas în care se nascuse”), cu un nume nou, cu un program nou…”.
Dar a intervenit un frate refugiat mai întelept si mai experimentat în domeniu, om de vasta cultura, mare si statornic tovaras de lupta al basarabenilor, care a zis: „Basarabia a intrat, cu sau fara voia ei, într-o epoca de revolutie, cînd se cere un program revolutionar, de lupta apriga pentru toate drepturile de care ea are nevoie…
În fata acestei situatii moldovenii nu trebuie sa se opreasca la probleme pur culturale, ci trebuie sa se gîndeasca la organizarea politica în vederea participarii lor la lucrarile parlamentului… E nevoie neaparata de un partid national moldovenesc, cu un program iesit din nevoile poporului bastinas…”.

Dupa patru zile de discutii în contradictoriu, tînarul Pantelimon Halippa, redactorul ziarului „Cuvînt moldovenesc” ce aparea la Chisinau zise: „Domnule Ghibu, dumneata ne-ai citit înainte cu cîteva zile o propunere a dumitale. Mi se pare ca-i bate acum ceasul! Te rog sa ne-o mai citesti o data acum.”
Cînd transilvaneanul si-a terminat lectura, Halippa exclama: „Apoi, asta ne trebuie! Altfel ne prapadim. Sa primim în întregime propunerea…”.

Asa a luat nastere Partidul National Moldovenesc (între 15 si 18 martie 1917, stil vechi), si programul partidului compus din 10 puncte, în care se preconiza:
- autonomia Basarabiei în cadrul statului rus;
- introducerea limbii poporului bastinas în scolile de toate gradele;
- folosirea limbii ruse numai pentru legaturile cu stapînirea de sus;
- crearea unei mitropolii independente a Basarabiei, cu arhiereu moldovean în frunte, cu preoti crescuti în limba poporului si cu slujbe bisericesti tinute în aceasta limba;
- efectuarea serviciului militar, de catre moldoveni, numai în Basarabia si introducerea instruirii militare în limba materna a ostasilor moldoveni;
- oprirea colonizarii Basarabiei cu straini;
- întrebuintarea veniturilor Basarabiei pe loc;
- punerea moldovenilor transnistrieni în drepturi egale cu cele ale moldovenilor basarabeni.

Dupa cum se vede, în program problema agrara, atît de dezbatuta în taberele revolutionare din Rusia, nu s-a reflectat ca obiectiv principal al P.N.M., pentru ca în Basarabia acelor vremuri chestiunea primordiala nu era cea a pamîntului, ci aceea nationala.
Starea materiala si culturala precara în care se aflau taranii moldoveni la acea vreme i-ar fi determinat pe multi dintre ei s-o sustina pe prima în detrimentul celei de-a doua, ceea ce ar fi fost în contradictie cu obiectivul de baza al partidului: dobîndirea autonomiei prin solidarizarea nationala a moldovenilor.
Deci, ridicarea problemei agrare putea afecta unitatea moldovenilor, prin atasarea unora dintre ei la ideile agrare si a altora la cele nationale.
Aceasta nu se putea admite.
Din punctul de vedere al rusilor însa, bolsevici si nebolsevici, interesati în mentinerea popoarelor neruse sub dominatia lor si care actionau uniti în aceasta directie, pe primul plan se situa chestiunea agrara, iar cea nationala se afla pe planul secund.
Pe aceasta carte se juca în toate taberele revolutionare din Rusia, pentru distragerea atentiei popoarelor neruse de la problemele lor nationale cu adevarat prioritare în raport cu cele legate de pamînt.
Rusii ar fi fost în cîstig daca lupta moldovenilor s-ar fi dat pentru înfaptuirea unor idealuri extranationale. Pentru ca în Imperiul Rus ei, rusii, alcatuiau natiunea privilegiata din toate punctele de vedere si nu se confruntau cu restrictii de ordin national nici în tara de origine, nici în teritoriile anexate de-a lungul anilor.
Iata motivul ascuns pentru care revolutionarii rusi si rusificati de toate nuantele puneau accentul pe revendicari cu caracter agrar.

Acceptînd în întregime programul P.N.M., Simion Murafa remarca: „Moldovenii nostri au fost totdeauna cei dintîi care au luptat pentru ideile revolutionare rusesti, dar acum a sosit vremea sa luptam pentru nevoile noastre moldovenesti.
Moldovenii care au înfundat pîna acum Siberia, n-au înfundat-o pentru ideile nationale moldovenesti, ci pentru ideile revolutionare rusesti.
Prea am fost multa vreme rusi, sa fim de acum înainte moldoveni. Nu-i vremea acum sa lucram pentru altii; sa lucram pentru noi”.

La 5 aprilie 1917 s-a ales grupul de conducere al partidului. Presedinte a fost desemnat Vasile Stroescu, „…un rar exemplar de boier identificat nu cu clasa din care facea parte, ci cu masele de jos care alcatuiesc poporul, neamul, natiunea”, care locuia la Odesa si sprijinea pe toate caile, inclusiv prin finantare, miscarea nationala din Basarabia.

Pentru desfasurarea functiei de vicepresedinte au fost numiti P. Gore si Vl. Herta. P. Halippa a devenit secretar general al partidului. Cei mai potriviti pentru calitatea de membri ai grupului conducator au fost indicati: generalul Donici (venit din Rusia, militant pentru drepturile moldovenilor de pretutindeni: de dincolo de Nistru, din guberniile Herson si Podolia, din Crimeea si din Caucaz), arhimandritul Gurie Grosu (abia sosit din lungul sau exil în Rusia), comisarul tinutului Chisinau V. Glavce, comisarul tinutului Orhei, Andrei, protoiereul V. Gobjila, doamna dr. Alistar Elena, D.I. Meleghie din tinutul Sorocii, avocatul Motoc din Cetatea Alba, D. Oatu din Hotin, cooperatorii Buruiana si Groppa, Al. Botezat din Chisinau, studentul Vlad Bogos din Kiev si studentul C. Ceapa din Odesa, un soldat si un muncitor. Ca secretar al partidului a fost desemnat ardeleanul Onisifor Ghibu.

Programul noului partid a fost elaborat în modul cel mai democratic, mai întîi prin dezbateri în contradictoriu în cadrul unor grupe de initiativa mai putin numeroase, apoi, dupa semnarea lui de catre grupul central de initiativa si redactare, prin dezbateri publice în diferite colective profesionale si sociale.
Cel mai mare rasunet l-a produs programul în rîndul soldatilor si ofiterilor moldoveni din armata tarista, care erau mai bine pregatiti din punct de vedere politic si intelectual.
La o asemenea dezbatere organizata de activisti ai partidului, la Odesa, în ziua de 25 martie 1917, stabs-capitanul Emanuil Catelli declara ca pe dînsul „nu-l multumeste nici programul de la Chisinau, nici proclamatia pregatita sa fie raspîndita printre soldatii moldoveni din Odesa”.
Pentru ca „amîndoua sînt prea cu mînusi – nu-s destul de radicale si de revolutionare.
Moldovenii, care au tacut timp de 106 ani, trebuie sa vorbeasca azi mult mai tare, sa li se auda glasul nu numai pîna la Petrograd, ci pîna la Londra, la Paris si la Roma.
Caci ei sînt români – numai rusii i-au degradat la rolul de moldoveni. Si ei vor sa-si ceara acum toate drepturile. Mai mult – ei vor sa si le ieie singuri.
De aceea-i revolutia acum, ca sa luam îndarat tot ce ne-au furat tîlharii timp de 106 ani.
Dar pentru ca sa putem face acest lucru, ne trebuie mai înainte de orice armata moldoveneasca!...

Care sa asigure autonomia Basarabiei, prevazuta în programul P.N.M. De asemenea, trebuie sa se ia tot pamîntul de la boieri si sa se dea fara nici o plata taranului moldovean… Pamîntul a fost al celor ce l-au muncit, dar strainii l-au luat de la tarani prin tot felul de apucaturi…
Cine sînt boierii din Basarabia? Niste venetici, adusi de vînturi. Cîti dintre ei sînt adevarati moldoveni? Nici cîte degete sînt la doua mîni…
Basarabia autonoma, pe care o prevede programul partidului, nu este maximul, ci minimul ce se poate cere astazi.
Caci, dupa dreptate, noi ar trebui sa scriem pe steagul nostru: Traiasca Moldova noastra cea veche, Moldova româneasca a lui Stefan Voda.
Dar, îmi pare ca deocamdata înca nu putem merge asa departe. Trebuie sa cerem însa cu tarie ca Basarabia sa fie iarasi a moldovenilor, cum a fost pîna acum 106 ani… Dar pentru asta nu-s de ajuns programele, oricît ar fi ele de bune si de îndraznete.
Noua ne trebuie înainte de toate oaste moldoveneasca!..”.

„Înca înainte de publicarea programului P.N.M., Comitetul de conducere al acestuia hotarî sa se înceapa o propaganda bine chibzuita si energica în vederea strîngerii moldovenilor în noua organizatie politica nationala si pentru combaterea prapagandei dusa de trimisii de la Petrograd ai Guvernului Provizoriu.
Astfel, se numira cîteva comisiuni care sa ia contactul cu congresele profesionale”, convocate la Chisinau de catre Zemstva guberniala (organ de autoadministrare locala, cu împuterniciri limitate, instituit în unele gubernii ale Rusiei dupa anul 1864), în cadrul carora reprezentantii categoriilor sociale sa-si manifeste atitudinile fata de guvernul provizoriu, de problema agrara, de viitoarea forma de guvernare a Rusiei si în general fata de ideile revolutiei ruse.
„Rînd pe rînd se prezentara, astfel, delegatii partidului la congresul cooperatorilor (6.04.1917), la cel al învatatorilor din întreaga Basarabia (11-13 aprilie 1917), al preotilor (18-24.04.1917), al studentilor (20.05.1917), al taranilor (21-24.05.1917), al învatatorilor moldoveni (25-28.05.1917) – aceste si celelalte date calendaristice din material corespund stilului vechi; pentru a le echivala la cel nou, se adauga 13 zile (n. n.), carora partidul li se adresa, prealabil, si prin manifeste speciale…”.

Spre exemplificare, redam în continuare cîteva pasaje din apelul adresat congresului învatatorilor din toata Basarabia: „…Moldovenii, desi sînt cei mai multi la numar, sînt cei mai înapoiati în stiinta si cultura. Aceasta vine din pricina ca moldovenii n-au mai avut de multa vreme si n-au nici azi scoli în limba lor, în care sa se poata cultiva, ca alte popoare. Daca ne uitam în toate tarile din lume, vedem ca pretutindeni scolile sînt în limba norodului, deoarece fiecare neam poate învata cu adevarat numai în limba sa. Vedem aceasta si la rusi. Ei si-au facut pretutindeni scoli în limba ruseasca, iar nu în limba frantuzeasca sau englezeasca, macar ca aceste limbi sînt mult mai alese si mai înaintate.
De ce nu si-au facut rusii scoli în aceste limbi? Pentru ca-i la mintea omului, ca fiecare neam nu se poate lumina decît în limba sa. Iar noi, moldovenii, am fost cu totul lipsiti de scoli în limba noastra.
Grecii, jidanii si nemtii din Basarabia sînt mai înaintati decît noi, fiindca îsi au scolile lor…
Odinioara au fost, pe ici pe colo, scoli moldovenesti si în Basarabia, dar stapînirea cea veche le-a închis si în locul lor a facut scoli rusesti, gîndind sa-i tie astfel pe moldoveni în întunecime…
Partidul National Moldovenesc, alcatuit acum, are în programul sau, printre altele, si lupta pentru luminarea poporului moldovenesc în scoli, prin limba lui…”.

Ignorînd apelul P.N.M., congresul învatatorilor din întreaga Basarabie, condus de rusi sovini (I. Sîromiatnikov, A. K. Schmidt si altii) a ajuns la concluzia ca „limba moldovenilor nu-i capabila de nici o dezvoltare si moldovenii, daca vor sa mearga înainte, trebuie sa învete în limba rusa, din clasa a III-a încolo”.
Opunîndu-se introducerii învatamîntului în limba moldovenilor, directorul învatamîntului din gubernia Basarabia, I. Sîromiatnikov, sustinea ca moldovenii din vremea sa erau niste „samoedî” (canibali), „care n-au în limba lor decît cîteva sute de cuvinte”.
Evident, pe calea indicata de acest congres, de Zemstva guberniala si de guvernul provizoriu de la Petrograd nu se putea ajunge vreodata la rezolvarea problemei nationale în Basarabia.
Vai de istoricii din zilele noastre care încearca sa convinga, nu se stie pe cine, ca din „samoezii” lui Sîromiatnikov ar fi aparut mai întîi o „natie moldoveneasca”, apoi o „natie socialista moldoveneasca”, ambele „cu trasaturi distincte de natiunea româna de la asfintit de Prut”!

La congresul taranilor moldoveni, dominat tot de organizatori rusi, „la început moldovenii pareau a se tine bine în ideile lor, dar apoi, încetul cu încetul, ei au fost dati la brazda de dibacii emisari politici de la Petrograd, tocmai cum voiau acestia”. Drept urmare, „congresul hotarî toate chestiunile nu în sensul pe care le preconizase P.N.M. si în care se pronuntase congresele cooperatorilor si preotilor (pentru autonomia Basarabiei si pentru nationalizarea vietii ei în sens moldovenesc), ci în spiritul politicii de la Petrograd.”
Congresul taranesc „ceru, telegrafic, concursul guvernului provizoriu pentru editarea, la Chisinau, a unei gazete pentru tarani, cu tendinta internationala” (nu nationala, româneasca).

A doua zi dupa congresul taranilor, la Chisinau s-a deschis congresul învatatorilor moldoveni. El s-a desfasurat sub egida „Asociatiei învatatorilor si profesorilor moldoveni”, patronata de P.N.M.
Deschiderea congresului a fost precedata de un serviciu religios sustinut în limba moldovenilor de catre arhimandritul Gurie Grosu.
Referindu-se la acest moment, revista „Scoala moldoveneasca” relata: „Pentru cea dintîia oara rasuna în aceasta sala graiul si cîntarea pe limba moldoveneasca atît de prigonita pîna acum. În sute de ochi licareau lacrimi de bucurie la auzul slujbei dumnezeiesti, care trezea în toate sufletele nadejdi mari si sfinte… O suta de ani am fost cu mîinile legate si cu gurile astupate; acum lanturile s-au sfarîmat.
Dumnezeu e cu noi. Voi, neamuri straine, care ne-ati adapat cu fiere si cu otet, ne-ati scuipat si ne-ati batjocorit, întelegeti acum ca Dumnezeu e cu noi, si plecati-va cerbicea voastra”.

Congresul a fost deschis de Pavel Gore, care i-a salutat pe participanti cu cuvintele „Frati români!”.
La rostirea acestui salut, multi din sala au strigat: „Noi sîntem moldoveni, nu români!”.
Mirat de aceste cuvinte, presedintele a zis: „Îmi pare foarte rau, Domnilor, dar eu cunosc istoria neamului nostru si stiu ca el se numeste neam românesc. Neamul românesc traieste în mai multe tari… Dar, daca Dumneavoastra va face mare placere sa va zic frati moldoveni, iata va zic: Frati moldoveni, noi, moldovenii…”.

Au luat apoi cuvîntul mai multi ofiteri si soldati moldoveni veniti de pe diferite fronturi. Capitanul Simion Murafa a spus, printre altele, ca „în zilele de 6-10 mai am facut adunari moldovenesti pe front. Toti fratii nostri au spus: „…faceti tot ce-i bine pentru neam… Cînd ne-om întoarce acasa, dorim ca sa-i gasim pe copiii nostri învatînd moldoveneste (învatatorii bat din palme). Faceti-va datoria, fratilor, uniti-va, astfel ca începînd cu toamna asta sa binecuvîntati numele Domnului în dulcea noastra limba. Daca te vei întoarce în Basarabia, sa spui acolo ca ne vom sti a face datoria si ne vom tine juramîntul”.
Soldatul Ion Pascaluta de la Odesa, cel care a staruit cel dintîi pentru alcatuirea de unitati militare moldovenesti, zise: „… dupa cum am luptat pîna acum, vom lupta si de aici înainte pentru visul cel mare al nostru: autonomia Basarabiei.
În Basarabia autonoma vrem ca învatamîntul sa fie în limba noastra”.
Cu mare interes a fost ascultata cuvîntarea soldatului Ion Codreanu, care era cel mai în vîrsta printre ortaci si care se tragea dintr-o familie de tarani din judetul Soroca, în numele taranimii moldovene spunînd: „De o suta de ani noi am trait în întuneric. Am strigat, ce e drept, din cînd în cînd: lumina, lumina. Dar degeaba. Unii zic acum: moldoveanul nu vrea limba moldoveneasca. Minciuni, soapte netrebnice. Cînd eu le citeam si le tîlcuiam taranilor programul partidului national si le spuneam ca de acum încolo o sa-i învete pe copiii lor, pe Vasilica si pe Ionica, moldoveneste, oamenii faceau matanii si se rugau: Doamne, ajuta-le celor care ostenesc pentru aceasta…
Eu sînt un om fara învatatura; n-am fost nici un ceas la scoala. Dar stiu ce înseamna limba mamei, caci pentru dragostea ce i-o port, am fost închis la Varsava si la Kronstadt… Pentru noi nu poate fi ceva mai sfînt, decît limba noastra moldoveneasca.
M-a durut adineaori, cînd cîtiva dintre D-voastra l-au suparat pe dl Gore, spunîndu-i ca limba noastra nu e limba româneasca. Apoi eu, fratilor, am citit prin fel de fel de carti si am cautat sa vad cine sîntem noi. Si am aflat ca în adevar noi sîntem români (lungi aplauze)…
Spuneti fara frica orisiunde: români sîntem, români ne cheama (aplauze lungi). Mergeti ca apostolii, prin Basarabia. Sa avem cu totii un suflet si un grai, sa nu zicem ca asta-i preot, asta-i boier, asta-i taran, ci sa zicem: asta-i moldovean, frate de-al nostru, pe care trebuie sa-l ajut. Nu interesele de clasa sa ne mîne, ci interesul national, care trebuie sa fie mai presus de orice”.
„Cuvîntarea, de o întelepciune si de un curaj fara pereche a taranului din Stefanestii Sorocii, a stîrnit o nemaipomenita însufletire intre învatatori, care l-au ridicat pe umerii lor si l-au purtat prin sala, în semn de mare dragoste pentru cuvintele spuse.
Prin Ion Codreanu se poate zice cu drept cuvînt ca a vorbit Basarabia însasi, sau, mai bine zis, Moldova de totdeauna” (Onisifor Ghibu, „Pe baricadele vietii”).

Dupa împuternicitii soldatimii moldovene, au urmat cuvîntarile reprezentantilor preotimii basarabene. Preotul Alexei Mateevici (în cercul de prieteni i se spunea Alecu), care preda la seminarul din Chisinau, mobilizat ca duhovnic pe frontul român, spuse: „…Cu mîhnire am vazut astazi ca între D-voastra nu toti sînt uniti asupra unor idei drepte. Unii se socotesc moldoveni, altii, cei mai putini, români. Ei bine, daca ati luat asupra D-voastra sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie sa dati poporului idei adevarate, caci altfel întreg învatamîntul e fara rost. Da, sîntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însa facem parte din marele trup al românismului asezat prin România, Bucovina si Transilvania (aplauze).
Fratii nostri din Bucovina, Transilvania si Macedonia nu se numesc dupa locurile în care traiesc, ci-si zic români. Asa trebuie sa facem si noi (aplauze)…
Trebuie sa stim de unde ne tragem, caci altfel sîntem niste nenorociti rataciti. Trebuie sa stim ca sîntem români, stranepoti de-ai romanilor si frati cu italienii, francezii, spaniolii si portughezii. Aceasta trebuie sa le-o spunem si copiilor, si tuturor celor neluminati. Sa-i luminam pe toti cu lumina dreapta…”

Hotarîrile principale ale congresului: de la 1 septembrie 1917 scolile din satele moldovenesti sau în majoritate moldovenesti vor deveni scoli moldovenesti; asemenea scoli se vor deschide si în orase; limba de predare în aceste scoli va fi limba moldoveneasca; în scrisul national se va folosi alfabetul latin; scoli pentru moldo57 veni se vor deschide si în stînga Nistrului; se vor organiza cursuri pentru pregatirea învatatorilor; se vor înfiinta o biblioteca pedagogica centrala si mai multe locale.
„Ziua de 26 mai 1917, stil vechi, a fost, fara îndoiala, o zi istorica de o deosebita însemnatate în istoria neamului românesc din Basarabia. Ea a deschis larg usile în fata moldovenilor spre lacasul plin de stralucire al culturii neamului, care pîna acum le-a fost închis” (Onisifor Ghibu, „Pe baricadele vietii”).
Din memoriile scrise de participanti activi la evenimentul descris aflam ca la congres „deosebit de bine s-au purtat toti moldovenii, dar mai ales cei nu mai putin de 27 de vorbitori care s-au înscris la cuvînt si au rostit cuvîntari înflacarate, pline de adevar si dreptate, si delegatii-soldati, care spuneau ca, daca congresul ar face prostia sa hotarasca alfabetul rusesc, apoi ei, cînd se vor întoarce de la batalie, vor face o mare rascoala, împreuna cu alti soldati, si-i vor pedepsi aspru pe rusificatori”.

Congresele cooperatorilor, studentilor si preotilor de asemenea au primit programul P.N.M.
„Spre consternarea opiniei publice rusesti, preotimea pravoslavnica si tarista de ieri a votat la sfîrsitul congresului o rezolutie în care s-a declarat pentru „cea mai mare autonomie a Basarabiei”.
Studentii au hotarît înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin, au condamnat procesul rusificarii elementului autohton din Basarabia si au subliniat, prin vorbitorii lor, cu o insistenta deosebita, faptul ca basarabenii sînt români.
În preziua încheierii congresului preotimii basarabene, o companie de ostasi moldoveni, care venea din Odesa si se îndrepta spre frontul românesc din dreapta Prutului, a defilat pe strada principala a orasului Chisinau, Alexandrovskaia, purtînd steaguri nationale tricolore pe care era scris cu litere latine „Traiasca Basarabia autonoma!”.
Dar tot în aceeasi zi, profesorul moldovean N.A. Popovschi publica în ziarul de limba rusa „Svobodnaia Bessarabia” un articol în care sustinea ca P.N.M. a facut rau, punînd la temelia programului sau ideea nationala în loc de ideea democratiei.

La 18.04.1917, la Odesa, s-a desfasurat o mare adunare a moldovenilor din regiunea Odessa, la care au participat si reprezentanti ai celor 30-40 mii de ostasi si ofiteri moldoveni dislocati în regiune pentru a fi trimisi pe frontul românesc din Moldova din dreapta Prutului. Dupa ascultarea cuvîntarilor rostite de ofiteri moldoveni si reprezentanti ai P.N.M. de la Chisinau (P. Halippa, A. Buruiana, Ion Pelivan si Simion Murafa), soldatii au primit programul partidului, si au cerut schimbarea punctului cu privire la „treaba pamîntului” (adica la reforma agrara – n. n.) în sensul ca „întreg pamîntul Basarabiei sa fie dat norodului muncitor, fara plata.”
Dupa cum vom vedea în rîndurile urmatoare, aceasta hotarîre a avut o influenta pagubitoare asupra miscarii nationale din Basarabia, afectînd unitatea si combativitatea P.N.M., unica forta politica cu platforma nationala în Basarabia, atît de necesara cauzei nationale a românilor basarabeni în acele vremuri de rastriste.
Soldatii-tarani moldoveni au cerut imediata proclamare a autonomiei Basarabiei si iesirea ei din componenta Rusiei.
În iulie 1917, Kerenskii A. F., seful Guvernului Provizoriu din Rusia, a trimis-o la Chisinau pe faimoasa batrîna revolutionara Breska-Breskovskaia, cu scopul de a combate miscarea autonomista a moldovenilor basarabeni si a propaga ideea mentinerii integritatii imperului Rus.

La numai doua luni de la fondare, pe la sfîrsitul lunii mai a anului 1917, P.N.M. a fost zdruncinat de o prima (dar nu si ultima) mare criza ideologica din viata sa, ce-i ameninta însasi existenta. Ea a fost provocata de rezolutia adunarii ostasilor moldoveni de la Odesa, dar si de propaganda ideilor revolutionare pan-imperiale, numite generic „spirit rusesc nou” sau „duh rusesc nou” (ca de exemplu: ideea despre republica ruseasca centralizata; ideea despre republica ruseasca federativa refacuta / democratica / noua / internationalista…; ideea privind trecerea pamîntului în posesia obstilor satesti; ideea despre trecerea lui în subordinea volostei – unitate administrativ-teritoriala mai mica decît un judet, cu împuterniciri limitate, impusa Basarabiei în anul 1828; ca limba rusa este limba tarii întregi; ca legile scolare vor fi pentru întreaga tara refacuta; ca toti învatatorii din Basarabia trebuie sa faca parte din Asociatia învatatorilor din întreaga Rusie democratica ce si-a întors fata catre popoarele neruse asuprite în trecut…).
Influentati de hotarîrea adunarii ostasesti, zapaciti si speriati de fortele care propagau idei panrusesti contradictorii, un grup de lideri ai miscarii nationale din Basarabia, inclusiv secretarul general al P.N.M., P. Halippa, a început sa dea semne de sovaiala, sa stea la îndoiala, sa oscileze între tendinta nationala a partidului si tendintele fortelor politice ce reprezentau interesele unei Rusii „refacute”, „noi”, dar înca inexistenta, între programul adoptat de adunarea soldateasca de la Odesa si programul partidului adoptat prin dezbateri si consens înca în luna martie.
Pentru depasirea crizei se înaintau tot felul de solutii: se propunea divizarea formatiunii în doua partide, unul avînd la baza programul de la Odesa, altul pe cel de la Chisinau; se exprima parerea pastrarii unitatii partidului prin abandonarea specificului sau national si adoptarea atributului international.

Daca nu s-a ajuns nici la transformarea, nici la sciziunea, nici la desfiintarea partidului, numai înteleptului si inteligentului Onisifor Ghibu se datoreaza sfîrsitul fericit. „Dar cîta bataie de cap! Cîta energie mi-a trebuit! Si cît tact!”, constata el cu amaraciune.

Cu toate acestea, miscarea nationala a românilor basarabeni se dezvolta rapid. Începînd cu vara lui 1917, cele mai importante transformari au început sa se produca în rîndul ostasilor moldoveni din armata rusa. Soldatii si ofiterii basarabeni aveau comitete revolutionare pe toate fronturile (pe cel rusesc si pe cel românesc) si în mai multe garnizoane din spatele fronturilor (la Odesa, Sevastopol, Herson, Novo- Gheorghievsk si în alte localitati).
La 22 iunie 1917 s-a format, la Chisinau, un centru revolutionar pentru coordonarea activitatii revolutionare a soldatilor moldoveni de pretutindeni, numit Comitetul Central Militar Moldovenesc (C.C.M.M.).
Presedinte al organizatiei a devenit ofiterul Gherman Pîntea. Comitetul avea în subordine 16 cohorte moldovene bine organizate si disciplinate. La una din primele sale sedinte, C.C.M.M. hotaraste convocarea unui congres al ostasilor moldoveni de pe front si din spatele frontului. În ziua de 20.X.1917, în sala eparhiala din Chisinau, s-a deschis primul congres al ostasilor moldoveni aflatori în armata rusa.
„În strigatele nesfîrsite de „Ura!” si „Sa traiasca Basarabia autonoma!”, urca la tribuna presedintele C.C.M.M., sublocotenentul Gherman Pîntea. Toata asistenta se ridica în picioare, fluturînd stegulete tricolore… Singur la tribuna, presedintele nu putea rosti nici un cuvînt, el lacrama de bucurie si emotie. Plîngea toata asistenta din sala si o data cu ea lacrama de bucurie tot poporul nostru chinuit si umilit timp de un veac si ceva” (Onisifor Ghibu, ”Pe baricadele vietii”).
Congresul a votat 10 rezolutii de importanta exceptionala pentru populatia autohtona dintre Prut si Nistru:
- declaratia despre autonomia Basarabiei;
- rezolutia despre nationalizarea formatiunilor militare moldovene;
- hotarîrea cu privire la crearea unor cohorte moldovene;
- rezolutia cu privire la organizarea unui organ legislativ pentru Basarabia, Sfatul Tarii;
- rezolutia despre stoparea colonizarii Basarabiei cu elemente de alte etnii decît cea moldoveana; rezolutia privind nationalizarea scolilor din Basarabia;
- rezolutia despre statutul moldovenilor de la rasarit de Nistru, prin care transnistrienilor li se asigurau 10 locuri de deputati în parlamentul Basarabiei;
- la sfîrsit, congresul a ales un Birou pentru organizarea Sfatului Tarii, în care au fost inclusi: V. Tantu (presedinte), sublocotenentul Ion Pascaluta (comisar), fruntasul Stefan Holban (secretar), locotenentii D. Mîrza si L. Turcanu (membri), sublocotenentii Gherman Pîntea, C. Zberea si N. Cernautan (membri); ulterior, în componenta Biroului au fost atrasi N. Alexandri, Ion Pelivan, Pan Halippa, Daniel Ciugureanu, Ion Inculet, Pantelimon Erhan, N. Codreanu.

Constituirea Sfatului Tarii s-a desfasurat prin alegeri în cadrul partidelor politice (în Basarabia atunci activau foarte multe partide, între care Partidul National Moldovenesc, Partidul social-democrat, Partidul socialistilor revolutionari, Partidul social-democrat muncitoresc rus, Partidul evreiesc „Bund”, Partidul social-revolutionar moldovenesc si altele), în cadrul institutiilor profesionale (de pilda, Tribunalul regional, Avocatura, Uniunea ziaristilor, Uniunea învatatorilor si slujbasilor Zemstvei etc.), în cadrul unitatilor militare, a organizatiilor revolutionare (de exemplu: Sovietul deputatilor soldati, Sovietul deputatilor muncitori, Sovietul deputatilor tarani s.a.m.d.), în cadrul diferitelor societati (Societatea „Renasterea” a studentilor moldoveni din Odesa, Liga femeilor moldovence condusa de doamna Elena Alistar si altele), precum si în cadrul comunitatilor etnice din Basarabia (bulgara, gagauza, evreiasca, poloneza, germana, ucraineana etc.).

Dupa o munca anevoioasa, dar de scurta durata si rodnica, la 21 noiembrie 1917, la Chisinau s-au adunat deputatii Sfatului Tarii alesi în modul aratat. Denumirea primului parlament basarabean se trage de la echivalentul sau rusesc „soviet”, foarte raspîndit în timpul revolutiilor din Rusia, dar la care s-a adaugat si cuvîntul „tara” – o aluzie transparenta la ideea (dorinta) ca Basarabia se vrea separata de imperiul rus. Sedinta de inaugurare a fost precedata de un serviciu divin solemn în limba moldovenilor, oficiat de episcopul Cetatii Albe Gavriil.
Corul protoiereului Berezovschi a executat imnul tuturor românilor „Desteapta-te, române!”. Cel mai în vîrsta dintre deputati, N. N. Alexandri, a avut onoarea sa deschida prima sedinta a primului parlament al Basarabiei.

La 2 decembrie 1917, Sfatul Tarii a proclamat Basarabia Republica Democratica Moldoveneasca în componenta viitoarei Rusii, democratica si federativa.
Un asemenea stat exista atunci doar sub forma de idei si tendinte revolutionare.
Reprezentantii minoritatilor nationale rusificate din Sfatul Tarii s-au pronuntat împotriva cuvîntului „moldoveneasca” din titulatura noului stat, insistînd la înlocuirea lui prin cuvintele „basarabeasca” sau „Basarabia”.
Motivul nedeclarat care-i determina pe acei dusmani mascati ai cauzei românesti sa ceara, în mod arogant, modificarea titulaturii statului era cunoscut: teama de cuvîntul „Moldova”, scos din uz din motive politice de catre autoritatile tariste imediat dupa anexarea Moldovei dintre Prut si Nistru (1812), repudierea acestui toponim si a etnonimului ce deriva din el, care, în opinia lor, miroseau a unire cu România, prevesteau desteptarea constiintei nationale românesti la basarabeni, aminteau de acele vremuri cînd moldovenii din stînga si cei din dreapta Prutului alcatuiau o comunitate etnica unitara, cu legi scrise si nescrise comune, cu administratie si conducatori comuni, cu limba liber exprimata atît în scris, cît si oral…
Prin votul unanim al deputatilor „blocului moldovenesc” din Sfatul Tarii, uneltirea demagogilor rusofoni a fost demascata, iar cererea lor nefondata – respinsa.
Asa a aparut Republica Democrata Moldoveneasca, ca modalitate de scoatere a Basarabiei de sub dominatia tarismului si a „noilor rusi”, cum au început sa se autonumeasca adeptii pastrarii imperiului sub orice forma, dupa caderea regimului monarhist în Rusia.
În aceeasi zi Sfatul Tarii a instituit un Directorat General (adica un organ executiv, un guvern) si a ales componenta lui (la 7 decembrie) Onisifor Ghibu. „Mare patriot si educator national” dupa cum urmeaza: P. V. Erhan (presedinte si director al agriculturii), V. Cristi (director de interne), N. N. Codreanu (director la comunicatii), St. Ciobanu (la instructie), T. Ioncu (la finante), T. Cojocaru (la razboi), M. Savenko, din blocul minoritatilor (de nationalitate ucraineana), Grinfeld (din grupul socialist, evreu), Ion Pelivan.
La 24 ianuarie, Sfatul Tarii proclama independenta Republicii Democratice Moldovenesti, iar Consiliul de Directori Generali se proclama Consiliu de Ministri. Aceasta însemna ruperea oricarei legaturi cu guvernul din Rusia, care, dupa lovitura de stat bolsevica din 25-26 octombrie 1917, devenise antidemocratic.
La 27 martie 1918, Republica Independenta Moldoveneasca se uneste, prin votul Sfatului Tarii, cu patria sa istorica, România.
Pentru unire au votat 86 de deputati, contra unirii s-au pronuntat trei deputati de etnie straina, 36 de deputati s-au abtinut de la vot si 13 deputati au absentat la sedinta parlamentului.
„Temelia acestei uniri a fost dragostea fata de fratii nostri români. Unirea s-a facut pe baza idealului pastrat în sufletele poporului de un veac si ceva, fara sa se tie sama de situatia în care se afla România din punct de vedere politic, militar si economic…
Dupa votarea Unirii, toata asistenta varsa suvoaie de lacrimi si se îmbratisau unii cu altii, cu toti traiau clipa înaltatoare” (Pantelimon Halippa).
La o adunare festiva a Academiei Române, Nicolae Iorga „s-a sculat în picioare si, foarte emotionat, cu mîinile ridicate în sus, a strigat: „Fratilor, fratii nostri din Moldova de rasarit ne-au salvat…”.

Într-o scrisoare catre Onisifor Ghibu, datata 14 iulie 1937, Stefan Bulat, un activist revolutionar moldovean din stînga Nistrului, care a militat pentru nedespartirea moldovenilor transnistrieni de fratii lor din dreapta Nistrului, marturisea destinatarului scrisorii: „Daca Dumnezeu nu v-ar fi adus în mijlocul nostru, întreaga noastra miscare s-ar fi topit în flacarile revolutiei rusesti si n-ar fi avut însemnatatea pe care a avut-o pentru cauza româneasca”.