Istoria noastră, a emigrantilor trebuie transmisă
Istorie e ceea ce facem, ceea ce scriem.
Dacă întrebi pe cineva în stradă despre istoria scrisă,
ei îti vor răspunde că sunt evenimente înregistrate si
ansamblate cronologic pe hârtie si că lectura lor e plictisitoare.
Pentru a fi atractivă, istoria trebuie transformată în artă, asternută pe hârtie
precum o poveste adevarată plină de emoţii si sentimente umane.
Dacă povestea e tristă, avem obligatia să-l transpunem si pe cititor în acea stare de timp.
Dacă e veselă - râdem împreună.
În drumul nostru, despărtirea si revederea trec printr-o perioadă de inexactităti -
confruntări cu monstri, rătăciri, gânduri disperate, dezamăgiri, întuneric,
si în final, reînnoiti de călătorie, triumfăm.
(Un român se desparte de tară. Acest act ne ajută să ne cunoastem
si să realizăm cine suntem. Este metafora emigrantului.
Dacă începi să gândesti metaforic ai să privesti metaforic,
descoperi lumea de dincolo - lumea visării de care mai toti avem nevoie.)
De multe ori, negăsindu-ne locul, ne întrebăm: “Oare ce caut eu aici ?
Am crezut că e suficient să-ti cunosti adversarul, dar m-am înselat.
Secretul stă în a te cunoaste pe tine însuti!
Si atunci unde rămân copiii nostri?
Captivati fiind de tehnologie si fast food, forta imaginativă li s-a asociat
în favoarea plăcerilor rationale cu profit instant, lucru care îi fortează
pe autorii din ziua de azi să găsească tehnici noi de exprimare.
Este o mare diferentă între cultura noastră, a primilor veniti,
si cea a copiilor nostri, născuti si crescuti aici în diaspora.
Un mod de a ne cunoaste este de a pătrunde în metafora părtilor.
De ce? Pentru că într-o zi se vor întreba “cine sunt?” si “de unde vin?”
De aceea ei trebuie încurajati să viseze - să aibă sansa de a se cunoaste
si spiritual în timp si spatiu.
Noi descoperim si acceptăm adevărul nu din spuse, ci din experiente.
Experienta unei piese de teatru te poate maturiza ca o banală conversatie!
Cu ajutorul instrumentelor de virtuozitate si cu talentul său, Ioan Miclău
a luat si combinat ideile cele mai simple cu amintirile si povestirile oamenilor,
ca prin amestecul lor să creeze ceva nou.
Spre exemplu, comedia “Mitrea Sucitu si mireasa“, poate fi văzută
nu numai pentru ceea ce se întâmplă pe scenă si pentru ceea ce îsi spun personajele,
dar si pentru a descoperi cine sunt si ce i-a adus în starea de fată pe eroi,
si în felul acesta să descoperim adevărul despre noi si trecutul nostru.
Toti suntem interesati în aflarea lui şs cu atât mai mult românii din diaspora.
Aceia care au fost nevoiti să îsi părăsească tara, să adopte o alta,
să învete o nouă limbă, cu alte povesti.
|
Să învete să privească viata prin prisma metaforelor noii tări.
Această încrucisare, această rafinare a emigrantului este cheia vietii unei mari
si vii experiente culturale.
Autorul devine misterios si uneori ironic prezentând atât de complex
adevăruri comuniste sub forma unei piese de teatru a cărei actiune
se petrece într-unul din satele colectivizate ale României.
Este un bun observator al moftului orânduirii, al noilor obiceiuri
create de noile clase de asupriti si asupritori.
Cunoaste multitudinea siretlicurilor generate de sistem si de situatii.
Ioan Miclău, a fost înconjurat de miturile timpului, de dorintele oamenilor
si de visele acestora, care se văd unite (cu ajutorul imaginatiei) în lucrarea sa.
Sunt multe motivele pentru care un specialist sau consumator se grăbeste
să arunce în “uitare” un manuscris sau o pagină: nu cunoaste locul de unde vine povestea;
urăste continutul, limbajul si personajele; urăste autorul sau pe sine însusi
pentru că nu este capabil să se identifice cu simtămintele autorului
sau să intre în rezonantă cu metafora folosită pentru a-i spune cine este
si a-i da încredere (varianta I) fără a-i trezi suspiciuni (varianta II).
Miclău culege toate situatiile si se adaugă lor cu întelepciunea sa si sentimentele
cu care a rămas, ca să ne facă să le simtim ca el - fără violentă sau cuvinte invective.
Fiecare spectator contribuie la finalizarea comediei cu experienta si cunostintele vietii sale
- devenind coautor. Asa se completează orice creatie.
O piesă de teatru pe hârtie e ca un sevalet la care regizorul vine cu plastilina colorată
si creează un corp impunător, cu forme elegante si expresive căruia în final,
prin puterea imaginatiei, spectatorul îi pune sângele în miscare dându-i viată.
Ce este o lucrare care nu serveste nimănui? Ea nu există.
Datoria noastră este să participăm la completarea ei.
De aceea găsesc că e important să ne cunoastem, să învătăm din experientele trecutului,
să devenim întelegători si să găsim o balantă interetnică.
Numai atunci vom fi bogati si puternici când vom fi capabili să ne salvăm fiinta.
Dacă dorim să întelegem cine suntem va trebui să participăm
completând lucrările artistilor nostri, devenind co-autori.
Vorbim si visăm la globalizare, care nu este altceva decât o reflectie virtuală a iubirii
ce vine din timpuri imemoriale si a creatiei prin iubire de oameni.
Tot universul o simte...
Să respectăm această iubire dacă are la bază binele, respectul si credinta
lăsate mostenire nouă de generatii întregi...
Nota: desi face referire la mostenirea de generatii,
povestea este tipica pentru: Cine sunt eu?...randuiala personala. Este inceputul.
Pentru emigranti este mai dificil, ei ocupa un spatiu in care sunt si raman oaspeti.
|
