Manual de "mantuire" - Lectia VII.1 - experiment de Ben Todica publicat la 06.04.2009
Istoria noastra, a emigrantilor trebuie transmisa
Istorie e ceea ce facem, ceea ce scriem. Daca intrebi pe cineva in strada despre istoria scrisa, ei iti vor raspunde ca sunt evenimente inregistrate si ansamblate cronologic pe hartie si ca lectura lor e plictisitoare.
Pentru a fi atractiva, istoria trebuie transformata in arta, asternuta pe hartie precum o poveste adevarata plina de emotii si sentimente umane.
Daca povestea e trista, avem obligatia sa-l transpunem si pe cititor in acea stare de timp. Daca e vesela - ridem impreuna.
In drumul nostru, despartirea si revederea trec printr-o perioada de inexactitati - confruntari cu monstri, rataciri, ginduri disperate, dezamagiri, intuneric, si in final, reinnoiti de calatorie, triumfam. (Un roman se desparte de tara. Acest act ne ajuta sa ne cunoastem si sa realizam cine suntem. Este metafora emigrantului. Daca incepi sa gandesti metaforic ai sa privesti metaforic, descoperi lumea de dincolo - lumea visarii de care mai toti avem nevoie.)

De multe ori, negasindu-ne locul, ne intrebam: Oare ce caut eu aici ? Am crezut ca e suficient sa-ti cunosti adversarul, dar m-am inselat. Secretul sta in a te cunoaste pe tine insuti!
Si atunci unde ramin copiii nostri?
Captivati fiind de tehnologie si fast food, forta imaginativa li s-a asociat in favoarea placerilor rationale cu profit instant, lucru care ii forteaza pe autorii din ziua de azi sa gaseasca tehnici noi de exprimare.
Este o mare diferenta intre cultura noastra, a primilor veniti, si cea a copiilor nostri, nascuti si crescuti aici in diaspora.
Un mod de a ne cunoaste este de a patrunde in metafora partilor.
De ce? Pentru ca intr-o zi se vor intreba "cine sunt?" si "de unde vin?"
De aceea ei trebuie incurajati sa viseze - sa aiba sansa de a se cunoaste si spiritual in timp si spatiu.
Noi descoperim si acceptam adevarul nu din spuse, ci din experiente.
Experienta unei piese de teatru te poate maturiza ca o banala conversatie!
Cu ajutorul instrumentelor de virtuozitate si cu talentul sau, Ioan Miclau a luat si combinat ideile cele mai simple cu amintirile si povestirile oamenilor, ca prin amestecul lor sa creeze ceva nou.
Spre exemplu, comedia "Mitrea Sucitu si mireasa", poate fi vazuta nu numai pentru ceea ce se intampla pe scena si pentru ceea ce isi spun personajele, dar si pentru a descoperi cine sunt si ce i-a adus in starea de fata pe eroi, si in felul acesta sa descoperim adevarul despre noi si trecutul nostru.
Toti suntem interesati in aflarea lui si cu atit mai mult rominii din diaspora. Aceia care au fost nevoiti sa isi paraseasca tara, sa adopte o alta, sa invete o noua limba, cu alte povesti.
Sa invete sa priveasca viata prin prisma metaforelor noii tari.
Aceasta incrucisare, aceasta rafinare a emigrantului este cheia vietii unei mari si vii experiente culturale.
Autorul devine misterios si uneori ironic prezentind atat de complex adevaruri comuniste sub forma unei piese de teatru a carei actiune se petrece intr-unul din satele colectivizate ale Romaniei.
Este un bun observator al moftului orinduirii, al noilor obiceiuri create de noile clase de asupriti si asupritori. Cunoaste multitudinea siretlicurilor generate de sistem si de situatii.
Ioan Miclau, a fost inconjurat de miturile timpului, de dorintele oamenilor si de visele acestora, care se vad unite (cu ajutorul imaginatiei) in lucrarea sa.

Sunt multe motivele pentru care un specialist sau consumator se grabeste sa arunce in "uitare" un manuscris sau o pagina: nu cunoaste locul de unde vine povestea; uraste continutul, limbajul si personajele; uraste autorul sau pe sine insusi pentru ca nu este capabil sa se identifice cu simtamintele autorului sau sa intre in rezonanta cu metafora folosita pentru a-i spune cine este si a-i da incredere (varianta I) fara a-i trezi suspiciuni (varianta II).
Miclau culege toate situatiile si se adauga lor cu intelepciunea sa si sentimentele cu care a ramas, ca sa ne faca sa le simtim ca el - fara violenta sau cuvinte invective.
Fiecare spectator contribuie la finalizarea comediei cu experienta si cunostintele vietii sale - devenind coautor. Asa se completeaza orice creatie. O piesa de teatru pe hartie e ca un sevalet la care regizorul vine cu plastilina colorata si creeaza un corp impunator, cu forme elegante si expresive caruia in final, prin puterea imaginatiei, spectatorul ii pune singele in miscare dindu-i viata.
Ce este o lucrare care nu serveste nimanui? Ea nu exista. Datoria noastra este sa participam la completarea ei.
De aceea gasesc ca e important sa ne cunoastem, sa invatam din experientele trecutului, sa devenim intelegatori si sa gasim o balanta interetnica.
Numai atunci vom fi bogati si puternici cind vom fi capabili sa ne salvam fiinta. Daca dorim sa intelegem cine suntem va trebui sa participam completind lucrarile artistilor nostri, devenind co-autori. Vorbim si visam la globalizare, care nu este altceva decit o reflectie virtuala a iubirii ce vine din timpuri imemoriale si a creatiei prin iubire de oameni. Tot universul o simte... Sa respectam aceasta iubire daca are la baza binele, respectul si credinta lasate mostenire noua de generatii intregi...
Nota: desi face referire la mostenirea de generatii, povestea este tipica pentru: Cine sunt eu?...randuiala personala. Este inceputul. Pentru emigranti este mai dificil, ei ocupa un spatiu in care sunt si raman oaspeti.