Manual de "mantuire" - Lectia VIII de Lelia Mihail publicat la 10.09.2009
Randuiala - continuare
     In clipa in care incepeti sa faceti ordine in randuiala personala si separati ce e al vostru de ce este primit de la parinti, brusc, randuiala colectiva se simte atacata.
Si cine credeti ca sunt vajnicii aparatori ai Rx?
Ati ghicit. Chiar parintii vostri, daca traiesc, daca nu ii deleaga pe fratii si surorile voastre, ori pe partenerul de viata.
Toti lupta sa va intoarca in mocirla colectiva.
Incepe greul.
Daca aveti vointa tare, scapati. Nu spun ca e usor, nu, asta e partea cea mai dificila, suntem acuzati si umiliti de cei dragi, care refuza sa ne asculte.
De aceea ne este greu, caci in realitate este partea cea mai usoara a urcusului. Cei care au reusit sa treaca de aceasta etapa imi vor da dreptate.
Reusesc mai usor cei care nu sunt legati sufleteste de familie sau pur si simplu nu au familie.
Nu vorbesc aici de orfani ci de cei care nu mai au parinti, sunt copii unici si poate nici nu sunt casatoriti sau au divortat.
E mult mai usor daca nu aveti copii; acestia vor fi folositi ca arma impotriva voastra daca sunteti binecuvantat cu prunci.
Oamenii singuri transcend mult mai usor in primele etape.

     Dupa ce am separat problemele create de mentalul si afectele noastre de cele mostenite de la familie, incepem sa reformulam fiecare problema in parte, sa o asezam pe noi baze, ale noastre, din care am sters influenta gandirii mostenite.
Se formeaza o noua schema de viata. UN NOU ADEVAR.
Care de data asta este chiar al nostru. Am trimis coletul mostenit de la familie inapoi, in averea colectiva Rx.
In marea majoritate a cazurilor viata devine complet diferita de cea dinainte.
Si persoanele din jurul nostru se schimba, si prietenii, de multe ori si vecinii si colegii; de foarte multe ori si partenereul(a) de viata ne paraseste.
Aceasta se intampla pentru a avea in preajma oameni care nu au influentat cu nimic viata noastra pana acum.
Si nici nu o vor mai putea influenta, desi vor incerca din rasputeri. Daca ati scapat de influenta celor atat de dragi, sigur nu acceptati povara altora.

     Dar viata ramane in continuare la fel de grea, de stresanta, problemele sunt aceleasi.
Incercati alte variante, recunoasteti ca ceva se schimba in bine, dar prea putin.
Persoanele din preajma nu pot fi un exemplu, trebuie sa rezolvati singuri tema; cei din preajma sunt in acelasi stadiu si au cam aceleasi framantari.
Acum, detasati de bagajul familiei, va reamintiti( se deruleaza ca un film) cum rezolvau situatiile ivite, mama tata, sora etc. Stiti ca rezultatele lor erau departe de a va multumi, nici atunci, si acum cu atat mai putin.
Dar rezolvarea nu apare, decat foarte rar si in foarte putine cazuri, cele mult prea simple.
     Vine perioada foarte grea. Poate cea mai dificila.
Indepartarea "marilor adevaruri" ale stiintei, filozofiei, a ceea ce numim cultura, instruire scolara etc.
Ne intoarcem la ceva mai de demult ...la religie.

     Aha! de asta spuneau vechii parinti NU, STIINTEI!
Filozofii sunt "ritorii mult vorbitori" dar nestiutori.
Credem ca am descoperit secretul si am rezolvat problema.
Cata bucurie, ce usurare a mentalului!
     E foarte dificil sa arunci la cos tot ce ai invatat la scoala, la facultate, la diverse "specializari".
Trebuie s-o faceti daca vreti sa mergeti mai departe.
De data asta e jale, "ne sare toata lumea in cap". Acum cuvinte ca : nebun, dement, indracit.. sunt epitetele cu care ni se adreseaza toate cunostintelele (pana in acest stadiu ati fost deja la psiholog ori la psihiatru - nu va mai impresioneaza). Si daca insistam sa le explicam, de parca ar fi ceva de explicat, ne evita sau ne lovesc, uneori.
Fiecare din cei ce trec prin aceste transformari simt nevoia sa explice, desi nu e nimic de explicat; totul, ori e simtit, ori nu exista pentru cel care nu le traieste.
E mult mai bine sa tacem dar nu, noi vrem aprobari, vrem inca sa fim validati de societate.
     Si daca nimic din ce am invatat nu e corect si adevarat, atunci unde sa cautam adevarul?
Suntem inca departe de a banui ca ADEVARUL E IN NOI. Nicaieri inafara noastra. Suntem inca orbi. Bine ca exista religia sa ne consoleze...
Pana cand? Si cum?
Simplu. Lasati-va in "mana lui Dumnezeu". Grija cea lumeasca sa o parasiti!
Usor de spus, greu de infaptuit.
Iarasi spun ca, pentru cei singuri e mai usor si in aceasta faza.
     Intalniti un alt grup de oameni, cu aceleasi preocupari de a afla adevarurile cuprinse in cartile sfinte si in lucrarile sfintilor parinti ai bisericii de inceput.
Este perioada cea mai frumoasa si mai linistita din urcusul primului "munte" al transfigurarii.

     Viata vi se simplifica mult, e mult mai usor de rezolvat orice problema: o puneti in mana Domnului. Adica lasati tot pe altul sa va rezolve problemele, inca nu ati devenit responsabil. Nu va administrati propria viata.
Dar Domnul va ajuta! Va aduce in viata experientele de care aveti nevoie pentru a realiza ca tot copii iresponsabili ati ramas.
Si experientele vin una dupa alta pana incepe din nou sa va fie dificila viata.
Repede la rugaciune, la biserica... dar problemele nu se mai rezolva ca pana acum. Dimpotriva, parca se inmultesc.
Daca nu cedati acum din lasitate (ce sa fac, asa vrea Dumnezeu!) iar incep framantarile. Cu ce am gresit? Unde am gresit?
Visele sunt aproape zilnice si va par chiar mai reale decat viata de zi.
Se repeta obstinant visul cu trenul sau cu avionul sau cu vaporul. Va visati rudele plecate dincolo, toti vor sa va spuna ceva, sa va arate ceva ori sa va ceara sa le faceti un serviciu.
Faceti tot felul de slujbe, de pomeni, de daruri...nu scapeti de ei.
Discutati cu prietenii, o fi de la diavol, zic unii.
Iar slujbe de dezlegari, de "gonire a raului"...
Nimic nu mai are efect.
Si dintr-odata va amintiti ca a mai fost o perioada framantata cu vise urate...mai demult cand s-a suparat pe voi mama, sora, sotul e.t.c. Si era intuneric si va temeati... De data asta era mai lumina, si nimeni nu era suparat si nu va certa, si zburati cu avionul, sau erati in croaziera pe mare, si era frumos...
Mergeti la prieteni si le spuneti si lor ce ati constatat si...stupoare! Se reped la voi cu cearta si vorbe urate si amenintari.
Ce s-a intamplat?
...Mai nimica. Tocmai ati mai aruncat o parte din Rx pe care o duceati in spate ca pe o cocoasa.
Prietenii de pana ieri va sunt deja dusmani. Si erati atat de multumit! Ce s-a ales din toata bucuria voastra?
     Incep din nou cautarile. Parca va reamintiti de unele "minti luminate". Ce au facut aceia?

     Domnul nu va paraseste nici acum.
Va ies in cale persoane care au trecut prin aceste framantari si care va pot arata drumul. O mica portiune de drum.
Abia acum vi se spune prima oara: hai sa vedem cum stam! Faceti prima recapitulare din viata voastra.
Prima constatare este multimea renuntarilor si abandonarilor. Deja ati renuntat la mai tot ce se putea si ati abandonat pe toti sau, mai corect, ati fost abandonat de foarte multi.
Fara familie, fara servici, fara casa, de multe ori...acesta e bilantul.
Si totusi... Va simtiti mai usor, mai puternic, mai curajos, ganditi mai mult si mai repede, nu va mai temeti aproape de nimic, nu prea mai aveti ce pierde.
Sunteti doar ...putin trist......
E normal, tocmai ati pierdut Rx. Nu mai sunteti cocosat.
Dar mersul drept si elegant ..se invata.
     Exemplificare:
        TAINA PĂRINTELUI MEU
        Din ce s-a nascut pamântul,
        Apele din ce-au tâsnit;
        De ce straluceste Luna,
        Si de unde-a rasarit?...

            Din ce ,,discul cel de aur” –
        Soarele – omul îi spune,
        Încalzeste cu-a sa fiintă
        Universuri si-a mea lume?!...
        Spune-mi, de ce vin zapezile
        Si râd sub ploi livezile?
        De ce fluturii dansează,
        Si atomul sfânt vibreaza?!...
        De ce lacrima din pleoapă
        E atâta de sarată?...
        Cum de ai zidit atomul,
        Si-ai făcut din neant OMUL?

             Si de ce-a uitat de tine,
        Adancit în al său somn,
        Prea maritul nostru Domn,
        Fiul Tău, iubitul OM?
        Vântul, de ce sărută florile
        Din ce ai facut culorile?
        De ce plănge- orice fiintă
        Ce-nseamnă sa ai credintă?

            Într-o noapte am visat
        Că si eu as fi-mpărat,
        Dar nu peste-o împăratie,
        Asa cum tot omul stie.
         Ci-n împaratia TA,
         Unde-s soaptele surori,
        Si prea dulcele parfum
        Însoteste orice drum.
        Doamne, fă-mi plăcere:
        De unde am eu putere,
        Melancolie si tăcere,
        Patimi multe cu durere?
        Păsarile de ce-mi plang
        Dar nu spun niciun cuvânt?
        De ce ape ies din matcă
        Si inundă lumea toată?!
        Cum de înnegrirăm cerul,
        De ce tulburăm sistemul?
        Spune: cine-i minte pe copii
        Că nu mai sunt jucarii?
        Cine bombe-a inventat,
        Stii cumva, sau ai uitat?
        Jocul cine l-a-ntrerupt...
        Cu săbii, armuri si scut?
        Temple, cine TI-a-năltat
        A fost EA sau un bărbat?
        Spune-mi, cine-a ridicat
        Stavilă si ne-a-mpilat?
        Zid, cine-a pus între noi...
        De ne-a făcut si mai răi?
        Fii Tăi i-a alungat...
        Si credinta a-ncălcat?
        Ziduri între noi si TINE,
        Cine le-a făcut, poti spune?
        Ce-mi răspunzi !?...TE aud bine?
        „Omul?...” C e r u s i n e !...
        Iulică TENEA – Perth W.A - 6027