"Felurite feluri" de Lelia Mihail publicat la 07.09.2009
"Felurite feluri"
     Nu am mentionat pana acum faptul ca toti initiatii au si ocupatii "lumesti". Dedeul era "contopist" la cancelarie. Gheorghe era negustor.
Societatile fiind oculte, membrii lor nu trebuia sa atraga atentia asupra lor in nici un fel.
Se stie deja ca toate breslele de mestesugari erau masonice. Meseriasii erau instruiti in ezoterism, pana la anumite nivele, dupa puterea fiecaruia.
Erau unii care erau ucenici o viata sau abia la batranete ajungeau calfe.
Gradul se dadea in functie de cunostintele oculte pe care le primeau si mai ales pe care erau capabili sa le puna in aplicare.
Nu exista nici un atelier prestator de servicii care sa nu fie in breasla.
Cine ajungea mester era initiat de rang destul de inalt.
Nu conteaza numele sub care erau cunoscuti, numele sunt generice, sunt ordine diferite. Dedeul si ginerele sau, Gheorghe, faceau parte din aceeasi organizatie, se pare, numita in zona "solomonara". Se crede ca erau membrii ai societatii IO, cunoscuta in vechime ca organizatia Preotului Ioan. Nu conteaza in aceasta istorie daca e asa sau nu.
     Unii dintre ei nu erau stiutori de carte. Asta nu-i impiedeca sa ajunga la un oarecare grad de initiere. Este cazul lui Nistor, personajul principal al acestei povestiri,poreclit "felurite feluri" dupa ticul verbal. Acest copil amarat, care nu-si amintea deloc de parinti, a fost adunat de pe drum de un fierar din Techirghiol. Muncea acolo pentru casa si masa. Dar Nistor se nascuse cu un talent. Descoperea cu mare precizie sursele de apa. Si cum in Dobrogea apa era o mare problema, fierarul a exploatat din plin talentul copilului. Asa au auzit probabil solomonarii de el. Nu se stie cum a ajuns acolo iar el nu vorbea nimic despre asta. Toti aveau juramantul tacerii.
Anii au trecut, a mai crescut si odata cu el si puterile ascunse. Asta l-a dus la gradul de calfa. Acum era ajutorul fierarului, mana lui dreapta.
     Intr-o zi, fierarul,intorcandu-se din drumurile lui, aduce cu el un baietel destul de mic, Firica. Nistor il ia sub obladuirea lui.
Trebuie sa va spun ca fierarii erau si potcovari si mergeau "la domiciliul clinetului", uneori pe distante lungi. In plus treceau prin sate ca cei doritori sa le comande diverse produse. Asa ca fieraria era mai mult pe mana lui Nistor. La fel si ucenicii. Mare fericire! Nistor era o inima de aur.

     Afacera era infloritoare si au fost necesari mai multi ucenici. Nevasta mesterului fierar nu mai facea fata in gospodarie si sotul i-a adus o fata maricica, tot a nimanui sa o ajute in gospodarie.
Trebuie spus ca erau preferati ca ucenici copiii nimanui, ca sa nu aiba nimeni pretentii. Pina, fata in casa locuia cu ucenicii sub obladuirea lui Nistor. Asa se intalnesc Firica si Pina, copii abandonati ai dedeului.
     Nistor ajunge celebru in toata Dobrogea cu talentul lui de a gasi apa si de a face fantani. Fiind adult acum si ridicat la nivel de mester isi incropeste propria afacere. Isi cumpara un teren langa fieraria unde fusese ucenic si isi deschide o fierarie. Era atat de mult de lucru incat nu exista concurenta. In plus Nistor era si constructor de fantani. Se casatoreste cu Pina si isi ridica amandoi o casa foarte mare. Si pentru ca tot avea "relatii bune cu apa" isi face canalizare in curte, baie in casa si dus, robinete in curte si in gradina. La acea vreme era o raritate.
"Domnii" de la Bucuresti incep sa voiajeze la mare asa ca se ocupa si cu turismul. Mai mult Pina. Primea turisti in regim hotelier cu tot confortul la acea vreme. Avea si incalzire centrala.
     Intre timp, Pina isi descopera si ea talente ascunse. Constata ca "citea" foarte bine firea omului, numai ce-l vedea. A inceput sa ghiceasca in carti, palma si cafea. Spunea tuturor ca are talentul de la tatal ei, magician de mare clasa.
Pina nu era o femeie frumoasa, nici o fata nu a mostenit frumusetea dedeului. In schimb era "cucoana".
Nistor a stat toata viata "la umbra nevestei". Nu i-ar fi iesit din cuvant nici mort.
In schimb Firica era foarte frumos. A mostenit frumusetea tatalui, ca si ceilalti baieti, dar din pacate si firea aspra a tatalui.
     Ajungem in anul 1936. Fierarul la care lucra Firica, acum calfa, primeste vizita unor rude ale sotiei, venite din America. La plecare, fiica lor ramane la Techirghiol sa-si ajute matusa in gospodarie, ca erau destui frati fara nici o perspectiva in America. Mai ales pentru fete era foarte greu. Firica se casatoreste cu "americanca" si locuiesc impreuna la fierarie. Din nefericire pentru ea, Firica avea firea tatalui si a avut parte de o viata grea.
Trec anii si Firica preia fieraria, lasata ca zestre "americancei" de catre unchiul sau, fierarul. Acesta neavand copii, a consideroat-o pe nepoata drept fiica sa.
Aflam ca "americanii" erau originari din zona Cugir, ca fusesera mineri (baiesi) la minele din muntii Sureanu si ca paricipasera si parintii lor la revolutia din 1948 fiind nevoiti sa fuga in Regat.

     Fusesera repartizati In Valcea. De acolo au plecat in America sa caute aur. De fapt asta le era meseria. Bunicul "americancei" il cunostea pe dedeul caci fusese coleg si prieten cu fratii dedeului care erau tot baiesi la minele din Sureanu. Firica nu a scos un cuvant. Toti il laudau si spuneau cat de apreciat era de luptatori si de Avramut.
     Nu stiu daca fierarul stia ai cui copii erau Firica si Pina dar ca erau frati stia toata lumea. Cand s-a insurat, Firica era calfa. Nu cred sa fi ajuns mester. Nu parea a avea vreun talent. In calitate de calfa se pricepea sa conduca un atelier si avea dreptul sa aiba ucenici. A venit razboiul apoi comunismul si talentele native nu mai contau. Se cerea altceva.
     Dar Nistor, care era mester si solomonar activ i-a cunoscut pe sotia cea tanara a dedeului si pe micii baieti orfani. L-a cunoscut si pe Gheorghe si familia lui. Preluase toti clientii mai de vaza ai fierarului cel batran. Pina nu s-a opus ca sotul sau sa o viziteze pe mama vitrega si pe frati dar nu a dorit sa-i cunoasca iar Firica i-a respins cu desavarsire. Au tinut in schimb legatura cu Gheorghe si cu sora lor cea mare, Catinca. Dar si pe ei i-au pierdut dupa 1940. Nistor aflase de la primarul bulgar din Cerna ca familia lui Gheorghe fusese deportata in Bulgaria. Satul romanesc Cerna fusese bulgarizat. Nistor povesteste acasa. Pina, cu talentele ei, "vede" ca nu sunt in Bulgaria, ci ca locuiesc langa o apa mare. Da. Erau la Galati. Dupa razboi se reintalnesc si raman in relatii pana la sfarsitul vietii fiecaruia. Cei care au fost deportati in Bulgaria, sunt si acum acolo, majoritatea, dar si-au revendicat casele si averile asa ca si in prezent , satul este din nou "bulgarizat".