Tainele Universului Spiritual(fragmente) - Partea II de George Văsâi publicat la 21.11.2009
Spiritul, o uzina producatoare de energie
     Marturisesc cititorului ca de la data când am luat cunostinta cu structura spatiala a universului spiritual (negativ), de la data când am luat cunostinta de cele noua trepte de energie si lumina ale spiritelor evoluate, superioare si cu celelalte planete înaintate si mult avansate fata de noi... au trecut de atunci 12 ani, timp în care au început sa se cristalizeze în mintea mea "coordonatele reale ale existentei noastre pamântene"..
Realitatea coordonatelor si configuratia gândirii noastre pamântene este trista. Dispunem de sisteme de gândire rigide ca betonul, suntem departe, oh atât de departe de a putea întelege ARMONIA lumilor de deasupra noastra, tocmai din cauza unei blestemate înapoieri în care stam doborâti, tocmai de stadiul inferior în care suntem din punct de vedere spiritual, din punct de vedere al felului în care CONCEPEM noi lumea ce ne înconjoara, lumea în care traim, cu sensurile ei, care sunt înca necunoscute.
Da! în înapoierea noastra spirituala si filozofica, în sistemele noastre rudimentare de gândire nu am reusit sa descifram SENSUL EXISTENTEI, nu am reusit sa raspundem clar si precis la marile întrebari ale filozofiei: de unde venim si unde vom merge?

     De unde am venit, pentru ce am venit si, în fond, catre ce tindem si încotro ne îndreptam?
CE ROST... CE SENS ARE VIATA si existenta noastra?
Pentru ce exista în unii aspiratii catre frumos, catre ceea ce este armonios, catre ceea ce este perfect si SACRU? De ce aceste aspiratii, de ce aceste nazuinte catre "bine", catre "adevar", catre "frumos"?
     Luând cunostinta de structura si configuratia lumii si a universului spiritual negativ, nevazut am putut constata importanta diferentelor dintre diferitele stadii de spiritualitate si filozofie care exista "intre lumea spirituala avansata pe care am descoperit-o si stadiul înapoiat la care se afla pamântul.
DE CE? DE CE aceasta?
Din multe motive...
Mai întâi, înapoierea spirituala a pamântului se datoreaza unor cauze obiective:
- pamântul este singura planeta populata, care se afla spatial în zona periferica a marii zone a luminii spirituale. Este planeta cea mai decazuta spiritual si datorita eterogenitatii spiritelor care o populeaza.
- în al doilea rând populatia pamântului este foarte eterogena, cuprinzând atât spirite evoluate, in numar atât de restrâns, cât mai ales o foarte mare gama de caractere, mai mult sau mai putin formate sau mai neasteptate "caricaturi" deformate, care tind adesea la perfidie, viclenie, egoism, rautate.
     Dar cel mai suparator aspect al lumii actuale moderne este atrofierea celui de-al saselea simt, SIMTUL SACRULUI, al perfectiunii, al frumosului.
Intr-o lume care goneste dupa lux si confort.
Oricât ar fi însa de dramatica aceasta situatie în care se afla pamântul, "criza" aceasta se va rezolva în timp; omul, cu nesecatele lui valente va birui opacitatea sa spirituala si prin intuitie si efort, speram, va reface si va recupera handicapul care-l desparte de-o lume a armoniei, a întelegerii a patrundem filozofice, o lume în care valorile si ierarhia lor sunt strict respectate.

     Totul se misca. Totul si toate activeaza Totul si toate evolueaza in timp si se transforma.
Trebuie, dintr-un început, sa stabilim o stricta demarcatie intre ceea ce este "materie" si ceea ce este "viata".
Intre ceea ce numim noi "materie" si între ceea ce numim noi "viata" exista clare si nete deosebiri, cu toate ca si "materia" îsi are si ea "viata" ci specifica.
Mai bine zis: si materia îsi are modul ei de existenta specifica daca ne gândim la atomi si la activitatea nucleara.
     Dintr-un început este bine sa stabilim o terminologie cât mai precisa.
De aceea, vom defini mai întâi termenul de -MATERIE STAGNANTA".
Prin materie stagnanta vom întelege toate elementele din natura, cât si substantele chimiei anorganice, adica ''materia elementara", cu substantele ei primare, care exista in afara a ceea ce numim noi "viata".
Sa ne închipuim pamântul o planeta fara viata, fara microorganisme, fara regnul vegetal fara regnul animal fara oameni...
Ar fi un fel de planeta a "mortii", a materiei moarte, lipsita complet de viata, în care s-ar produce miscari lente ale scoartei, miscari tectonice, ploi, furtuni, ceturi, ninsori, viscole, fulgere si trasnete.
Ar ramane planeta mai departe in miscarea ei de rotatie si de revolutie, ar ramane noaptea si ziua, lumina si intunericul, radiatiile solare, astrale radiatiile cosmice etc .
Toate fenomenele fizice legate de componenta si structura paturilor atmosferice, s-ar mentine legile atractiei universale, marile campuri magnetice ale planetelor, astrelor etc.
Precizez si repet; am zis sa ne închipuim" o astfel de planeta "moarta", asa cum a fost gasita luna, satelitul nostru, o planeta moarta, adica fara viata.
Pe o astfel de planeta "moarta" nu ar exista nici nasterea nici moartea, nici înmultirea nici procreerea, toate fenomenele proprii materiei ar fi inexistente si astfel stând lucrurile denumim aceasta materie lipsita de viata nu moarta, ci "MATERIE STAGNATA, deoarece o astfel de materie s-ar rezuma doar la elementele din tabelul lui Mendeleev, la minereuri si substante minerale.
Recunoastem si stim cu totii ca materia moarta nu exista, deoarece si aceasta materie îsi are "existenta" ei legata de activitatea atomilor, a nucleelor atomice. Stim ca, în intimitatea ei, materia are si ea o Viata" a ei, dar pe care noi nu o numim viata, ci activitate nucleara.
Deci, ceea ce vom numi materie stagnata o vom numi astfel constienti ca aceasta materie îsi are modul ei de existenta, gratie unor fenomene care constituie activitatea intima a atomilor, proprie fiecarui nucleu în parte, potrvit nivelului sau energetic pe care il are.

Dar ce este în fond materia?
Cu toate ca s-au dat multe raspunsuri si s-au încercat multe formulari, materia a fost si va ramâne un mister pe care îl luam ca atare.
Cea mai valoroasa explicatie a materiei a fost aceea ca materia este o acumulare de energie. Iata de aici si sensul evolutiei care este ACUMULAREA DE ENERGIE".
La ora actuala, însa, materia nu mai acumuleaza energie, nu mai evolueaza. Ea a stagnat, a pierdut nemaiputând sa urce treptele acumularilor de energie, a iesit din competitie, a "cazut" din drumul ascendent sau mai bine zis s-a oprit, a stagnat, cum am spus noi, încremenind în legea conservarii si a schimburilor de energie.
Aici vrem sa dam noi relieful cuvenit deosebirii dintre materia stagnata si materia fiintelor vii.
Vrem sa scoatem în relief faptul ca, în timp ce materia stagnata are proprii doar legile conservarii si ale schimburilor de energii nefiindu-i proprii evolutia; materiile vii, mai bine zis fiintele, fie ele pe orice treapta, acumuleaza în ele nu numai legile conservarii si ale schimburilor de energie, ci si legea evolutiei, adica doar viata are posibilitatea sa evolueze, sa se dezvolte de la simplu la complex.
Materia stagnata este o materie care cândva a fost într-o stare mult mai activa, dar a cazut a devenit materie solida, rigida, grea, exercitând în exclusvitate puternice forte de atractie între atomi. Fortele de coeziune sunt forte ramase la un stadiu primar, primitiv, care si mai mult fixeaza aceasta materie la un nivel scazut, inferior, care a pierdut posibilitatea de a mai evolua.
De aceea, conchidem ca materia stagnata este o materie scazuta, inferioara. De aceasta materie stagnata ne vom folosi sub numele de MATERIE POZITIVA.
     Tot ceea ce numim noi viata, de la protozoare si microorganisme, de la toate speciile de plante ale întregului regn vegetal, de la toate speciile si încrengaturile regnului animal pâna la om inclusiv, toate traiesc si au viata datorita SPIRITULUI, datorita unui alt corp alcatuit tot dintr-o materie care este propriu-zisul "cu", propriu-zisa noastra "persoana", rezultat al unei evolutii milenare, indestructibile, nemuritoare.
"SPIRITUL", corpul spiritual nu este un abur, o abstractie, ceva misterios, care sa depaseasca întelegerea noastra. Corpul spiritual este o realitate vie, materie concreta, însa cu însusiri si caracteristici specifice.
Este materie, dar aceasta materie se deosebeste total din punct de vedere calitativ de materia pozitiva, stagnata, cum am definit-o noi.
Materia din care este alcatuit corpul spiritual este un tot organic, unitar, indestructibil inalienabil.
Spiritul nu este un principiu o idee, o esenta sau stiu eu ce "suflu" acorporal, suprainteligibil. El este realitatea fundamentala si vesnica a vietii, cauza ei primara si finala.
Spiritul explica miracolul evolutiei fatului în uter, nasterea unui organism, complexitatea fantastica, uluitoare a acestui organism.
Gestatia este, în fond, pozitivarea unui corp spiritual, care deja exista anterior nasterii.
Contrazice aceasta stiinta?
Nicidecum! Dimpotriva, confirma pe deplin legile fundamentale ale ei. In primul rând legea conservarii - si nu numai ca o confirma, dar o extinde si o ridica la rangul de lege suprema, dându-i amploarea reala, legând-o în mod real ferm si indisolubil de stadiul evolutiei, caci existenta lui milenara se justifica printr-o logica de neclintit, evolutia treptata a organismelor de la stadiu primar la forme din ce în ce mai complexe, de la o simpla celula la un organism.
Este absurda ideea ca un organism (femela) ar putea crea un alt organism, ca un fel de mecanism electronic, un bizar 'creier', ar putea comanda gratie unui sistem informational (codul genetic) un alt organism produs în chip miraculos gratie unui ADN sau ARN (etc).
Departe de noi gândul de a nega importanta codului genetic sau a acizilor ADN ori ARN! Codul exista, genele sunt o realitate, fara sa nu facem din acestea surse magice, generatoare de viata. Ele nu sunt altceva decât primele punti prin care un spirit îsi începe nu mai putin complicatul proces de pozitivare, de întrupare.

     Dar un om nu este numai o fiinta biologica. El nu este doar un organism, este si un caracter, cu calitati si defecte, redus mintal sau geniu.
Personalitatea, caracterul, valentele intelectuale si spirituale, toate sunt proprii spiritului, lui îi apartin si ele apar treptat pe masura ce copilul creste, manifestându-se plenar pe masura ce se maturizeaza.
Este firesc, deci, din moment ce nasterea nu este o geneza, nici încetarea din viata sa nu însemneze 'disparitie".
Fenomenul mortii este o aparenta a lumii pozitive în are traim. Spiritul îsi paraseste locuinta sa vremelnica - corpul pozitiv obosit, uzat, îmbatrânit.
De ce? Tocmai pentru ca materia pozitiva este o materie inferioara care se degradeaza în timp si nu rezista, nu poate ''tine pasul" intensei activitati proprii materiei spirituale si atunci spiritul, nemaisimtindu-se "'în apele lui", împiedicat în activitate de cine stie ce "defectiune"' organica, este nevoit sa-si salveze existenta si, cu sau fara regrete, îsi paraseste corpul pozitiv, revenind la universul spiritual din care a venit, reintrând în zona de care apartine.
Spiritul asadar este si el materie, o materie însa superioara, indestructibila, în vesnica evolutie.
Ceea ce vedem noi ca diferite de viata - animala sau vegetala - totul si toate au la baza spiritul, exista, traiesc datorita spiritului, care face posibila nasterea si moartea.
Spiritul are ca drept caramida nu atomul, ci celula, ce alcatuieste o entitate, o formatiune vie, complexa, cu un grad limitat de autonomie si care este integrata în alcatuirea unui organ.
Totalitatea organelor formeaza un organism fiecare organism formând, alcatuind o fiinta vie Materia din care este alcatuit spiritul o vom numi "MATERIA NEGATIVA".
Spiritul omului ii vom numi CORP NEGATIV sau CORP SPIRITUAL, iar trupul alcatuit din materie pozitiva îl vom numi CORP POZITIV sau CORP PAMÂNTESC.
Ei bine, dupa cum materiei pozitive vizibile am vazut ca îi corespunde o materie negativa, tot astfel universului pozitiv vizibil, ii corespunde un univers spiritual negativ invizibil.

     Noi cunoastem universul nostru pozitiv, sistemul nostru planetar, precum si alte fomatiuni stelare si astrale, cunoastem existenta galaxiei noastre în are se afla si alte sisteme planetare, alte forme de existenta ale astrelor sub forma de nebuloase, quasare, asteroizi, stele gigantice, etc. Cunoastem legile care guverneaza sistemul nostru planetar si spatiul.