Triburile slave sunt mentionate tarziu in istoriografia europeana.
Prima atestare a lor a fost in jurul anului 550 d.Hr, cand “slavii, sclavenii,
sclavinii, sklavenoii” au “iernat” in Imperiul Bizantin.
In 987, Vladimir cel Mare al Rusiei Kievene, se boteza la ortodoxismul crestin,
la Chersoneu, luand numele crestin de Vasile.
Apoi, intorcandu-se la Kiev, a distrus toate monumentele pagane,
inclusiv sanctuarele inchinate lui Perun, urmand a ridica biserici crestine in locul lor.
Religia “pagana” a slavilor, precrestina, a fost una de esenta indo-europeana,
cu caracter uranian dar si cateva elemente solare.
In fruntea pantenonului slav, sta “Zeul Suprem”, “Mai Marele” sau Dumnezeu (Bog).
Acest termen are origini indo-europene, fiind intalnit si la vechii iranieni,
sub forma de “bay”, cuvant ce inseamna “zeu” si reprezinta “un zeu ce ofera”,
milostiv, generos dar si puternic.
Domnul profesor Sorin Paliga este de parere ca adjectivul “bogat” ar deriva
de la aceasta veche radacina indo-europeana, fiind un atribut
esential al divinitatii zeului.
Un alt cuvant folosit de slavi pentru a desemna zeul suprem, a fost “gospod”,
care inseamna “domn” sau “stapan”.
In ziua de azi, “gospod” sau “gospodin” se foloseste mai mult sub forma
unui apelativ de politete.
Originile cuvantului sunt tot indo-europene, Gos din Ghosti si Pod din Potis,
care insemna stapan.
Forma veche a cuvantului, e posibil sa fi fost ghostis-potis “stapanul oaspetilor”.
Radacina ineo-europeana ghostis, inseamna “strain” si “oaspete”.
Parerea mea este ca acest termen “bog” e posibil sa fi fost un alt epitet al lui Perun,
ca atribut explicativ al puterii sale absolute asupra oamenilor.
Conform traditiei slavilor rasariteni, lumea era dominata de un grup divin
format din sapte mari zei, primul si cel mai important fiind Marele Zeu Perun
apoi Veles, Hors, Dažbog, Stribog, Simargl dar si zeita numita Mokos.
Se pare ca zeul Perun al slavilor, era inrudit cu Perkunas “Perkunas”
al popoarelor baltice, avand aceleasi atribute explicative si semnificatii sacerdotale;
ambii facand parte din pantenonul religios indo-european.
O alta inrudire a lui Perun mai era si aceea cu zeul Perkele al finlandezilor,
care mai era numit si “Ylijumala” sau “Ukko”, dar si cu Pajonn al laponilor,
Parjanya (parjánya) din Hinduism si Perendi al albanezilor.
De asemenea, este echivalentul lui Thor sau Donar al germanilor si Taranis al celtilor.
Perun mai era numit Perkun sau Perun (Serbia), Perkun (Polonia),
Perun (Rusia, Bulgaria) sau Parkelj (Slovenia).
El face parte din categoria zeilor indo-europeni ai tunetului si fulgerului,
atribute explicative ale puterii divine prin excelenta intalnite la indo-europeni.
In limba lituaniana, Perkunas inseamna tunet.
La Congresul de tracologie din Sofia, din anul 2000, Al. Fol a propus
o explicatie destul de interesanta a acestui oronim stravechi, cum ca ar fi
de origine traca, tracii venerand muntele Pirin din Bulgaria; regiunea Blagoevgrad
(sud-vestul Bulgariei), i-au impresionat pe nou venitii slavi,
iar acestia ar fi imprumutat numele muntelui si l-ar fi transformat in zeu (litolatrie).
Alte personane spun ca numele muntelui Pirin ar fi pus in cinstea zeului Perun.
Cert este ca radicalul “per” din cuvantul Perun, inseamna foc (focul fulgerului),
avand ca origine indo-europeanul “pur”, care inseamna foc
(pyros in greceste inseamna foc).
Tot Sorin Paliga mai crede ca forma veche a cuvantului Perun trebuie
sa fi fost Pur-un si ca slavii ar fi preluat de la indo-europeni
(in special vecinii lor traci) doar radacina cuvantului pur, care inseamna foc.
Perun mai era numit de catre slavii vechi “Zeul focurilor de pe Cer”
dar si “zeul tunetului si al fulgerului”.
Aceste explicatii ale semnificatiei cuvantului Peru nisi au rostul deoarece
se stie foarte bine ca slavii vechi, isi incinerau mortii, focul avand
un rol purificator etern (focul sacru).
Perun era reprezentat ca un barbat cu o statura impunatoare,
cu parul de argint si mustatile aurite, ce purta un ciocan (vezi ciocanul lui Thor),
o secure de razboi si un arc, cu care tragea sageti din fulgere.
In cinstea zeului Perun se faceau deseori sacrificii de cocosi si capre,
iar pentru ritualurile importante inchinate zeului, se sacrificau tauri sau ursi.
Conform “Cronicii Primare Ruse”, numita si “Cronica lui Nestor calugarul”
(O lucrare istorica a Rusiei Kievene ce cuprinde anii 850-1110, scrisa in Kiev
in jurul anului 1113, de un calugar numit Nestor) slavii mai sacrificau
in cinstea lui Perun si oameni, prizonieri de razboi.
Acest ritual avea loc in fiecare an, timp de noua zile, perioada in care
avea loc festivalul inchinat in cinstea zeului, in mijlocul verii.
Aceste sacrificii aveau loc in varful muntilor sau pe dealuri ori coline
(caracter urano-solar).
Ziua dedicata lui Perun era ziua de Joi.
Arborele sfant al lui Perun era stejarul, exact ca in mitologia scandianva.
Dupa crestinarea slavilor, cultul lui Perun a fost asociat cu cel al
Sfantului Profet Ilie, cel ce gonea cu carul de foc prin Cer
si pedepsea dusmanii prin fulgere.
Se spune ca Perun avea o consoarta numita Perperuna dau Dodola,
similara lui Sif, consoarta lui Thor sau Prende a albanezilor,
consoarta lui Perendi, zeul tunetului si fulgerului al albanezilor,
avand origini illyrice.
Perperuna apare ca o zeita a Naturii, a ploii si legenda spune ca atunci
cand ea isi mulgea vacile, pe Pamant incepea sa ploua, oamenii
proslavind ploaia ca pe un dar de la zei.
Primavara era dedicata Perperunei.
Urmatorul zeu ca importanta, in mitologia slavilor, era Veles,
Weles in poloneza, zeu ce mai era numit si Volos.
El era un zeu domestic, ce avea in grija sa animalele domestice,
in special cirezile de vite dar si caii, fiind considerat
un zeu al prosperitatii domestice.
El ne apare si ca un zeu al apelor, avand un caracter chtonic
de zeu sub-pamantean, ce se ocupa cu inselatoriile, fiind
un dusman inversunat al lui Perun, (vezi Loki si Thor) dar si ca un vrajitor.
Batalia dintre Veles si Perun apare ca un mit important in traditiile
religioase pagane ale slavilor. El apare ca un barbat mai in varsta,
purtand barba si fiind imbracat in piei de animale sau blana,
avand deseori un ciomag mare in mana.
Conform Cronicii Primare Ruse, Veles sau Volos apare ca un zeu
al vacilor si taranilor muncitori, ce se ocupau cu cresterea animalelor,
fiind de asemenea un zeu al razboiului, asemeni lui Týr al scandinavilor.
Inainte ca Vladimir sa se crestineze, cele sapte statui ale zeilor primordiali
din mitologia slavilor, se aflau in marile centre urbane
din Rusia Kieveana, in special Kiev.
Interesant este ca statuia lui, singura din cele sapte, nu se afla pe colina sacra
a Kievului, alaturi de celelalte, si undeva la campie, intr-un teren plat aproape de o piata.
De aici s-a tras si concluzia ca Veles ar fi fost si un patron al comertului,
protector al comerciantilor.
In opozitie cu Perun, care avea statui in locuri inalte si primea sacrificii
in aceleasi locuri, Veles era venerat in locuri de campie sau chiar pesteri sau paduri.
|
Ca influente toponimice, avem in Macedonia de Vardar, un oras numit Veles,
in partea centrala a tarii, chiar pe raul Vardar.
Ca etimologie, e posibil sa aiba origini indo-europene. La indo-europenii vechi,
“wel” insemna “lâna”. In rusa, “volos” mai inseamna si “par”.
Odata cu mitul “bataliei dintre Veles si Perun”, zeul a fost asemanat
cu un dragon urias sau un zmeu.
Se spune ca motivul dusmaniei dintre cei doi (Veles si Perun) este reprezentat
de faptul ca Veles i-ar fi furat copilul lui Perun, nevasta sau vacile.
Exista, de asemenea, un act al provocarii dintre cei doi:
Veles, sub forma unui sarpe urias, se strecoara viclean din pesterile Iadului,
al carui stapan este, apoi se incolaceste pe Copacul Vietii, urmand a asedia
casa cereasca a lui Perun, din varful copacului.
Perun se apara, atacandu-l la randul lui pe Veles cu traznete.
Veles dispare, urmand a se transforma in copaci animale sau chiar oameni.
La final, este ucis de catre Perun, iar acest ritual al mortii readuce totul la normal;
tot ce furase Veles, este eliberat din Cer, cazand sub forma unor stropi de ploaie.
Acest mit al furtunii avea conotatii sacerdotale si traditionale asupra vechilor slavi,
schimbandu-le sezonul in timpul anului
Perioadele secetoase si uscate din an erau interpretate ca rezultate haotice
ale hotiei lui Veles. Furtunile si fulgerele, tunetele si traznetul ca o batalie divina
dintre Perun si Veles, iar ploaie si curcubeul, ca o victorie a lui Perun
asupra lui Veles si restabilirea ordinii universale.
Acest mit ciclic, se repeat in fiecare an; moartea lui Veles nefiind permanenta
deoarece Veles lua in fiecare an forma lui de balaur, urmand a introduce
starea de haos a Naturii asupra oamenilor.
Vechii slavi nu vedeau in Veles un zeu negativ,rau.
Acest razboi dintre Perun si Veles nu era un razboi clasic al dualismului
dintre Bine si Rau, ci se baza pe principiile ciclice ale Naturii.
Veles mai apare si ca protector al muzicantilor calatori si al muzicii per ansamblu;
in timpurile pagane, muzicantii inchinau libatii cu mied in cinstea zeului.
Dupa crestinarea slavilor, a fost transformat in “Sfantul Vlas sau Vlasius
ori Volos, protectorul animalelor”.
Zeul Hors, Chors (Khursun in limba scitilor) reprezenta Soarele
personificat sub forma divina.
Singurele informatii despre zeul Hors le avem din Cronica Primara Rusa
si “Povestea campaniei lui Igor”, un poem epic rusesc anonim din secolul XII.
Ele ne spun ca zeul Hors reprezenta Soarele cel Vechi, ceea ce in
mitologia slava inseamna ca odata ce zilele devin mai scurte,
si Soarele se misoreaza in Emisfera Nordica, si moare in timpul sarbatorii
pagane slavone numita Korokhun, sarbatoare ce avea loc odata cu solstitiul de iarna.
In aceasta data, Hors, ce simboliza vechiul Soare, devine mai mic si moare,
odata cu solstitiul de iarna (21 Decembrie), urmand a invia pe 23 Decembrie,
sub forma unui Soare nou, numit Koleda sau Kolyada,
numele original slavon pentru Craciun.
Se spune ca Hors este infrant de catre Zeul Negru dar reinvia, fiind divinizat
de catre slavii vechi ca un zeu al vindecarii, al supravietuirii, al triumfului
impotriva bolii si slabiciunii, fiind considerat “Maestrul Ierburilor” sau pur
si simplu avand atributele unui vraci intelept.
Ca zei similari in alte mitologii importante, ii avem pe Asclepios al elenilor,
Apis al egiptenilor si Baldur al scandinavilor.
In timpul solstitiului de iarna, slavii vechi dansau un ritual religios numit hora.
Dažbog (Dazhbog, Dazbog, Dazhdbog, Dabog, Dajbog, Dadzbóg, Dadzbóg)
este un alt zeu important, venerat in timpul cneazului Vladimir al Rusiei Kievene.
El apare tot ca un zeu solar, similar lui Helios al elenilor.
Din punct de vedere etimologic, este compus din verbul dati “a da”
si bog “zeu”, sensul cuvantului compus ar putea fi “zeul darnic”, “zeul daruitor”.
Existenta lui ca zeu important este de asemenea mentionata in
Cronica Primara Rusa, Codexul Hypatian (un amalgam de cronici medievale slave,
rasaritene, ce cuprinde Cronica Primara Rusa, Cronica Kieveana
si Cronica Galitiano-Volhiniana) dar si in “Povestea campaniei lui Igor”.
Daca e sa ne luam dupa aceste cronici medievale, i-am putea atribui
un caracter chtonian; zeul fiind descries ca un “pastor al lupilor” sau
un demon urat ce stapaneste lumea subpamanteana si calatoreste
deseori printre oameni, cu diverse scopuri “diabolice”.
Dar sa nu uitam ca aceste cronici au fost scrise in special de calugari,
smintiti de dogma iudeo-crestina, sau mai corect spus, avand o rea vointa.
Dažbog a fost considerat insusi Diavolul, aceasta acuzatie bazandu-se
pe cateva dintre atributele sale pagane chtonice si similitudinea Diavolului
din demonologia iudeo-crestina.
Se mai spune ca Svarog era tatal lui Dažbog, de accea anumiti istorici
au incercat reconstituirea lui dupa matricea lui Svarog.
Alti mitologisti sunt de parere ca Dažbog ar fi un alt epitet al lui Hors,
in acest fel putandu-se explica atributele solare ale zeului.
Vladimir Toporov, un filolog rus, era de parere ca numele de Hors
ar fi de origine scitica (iraniana) si ca ar fi un alt nume al lui Dažbog al slavilor.
Rusul Boris Ryabakov era de parere ca Hors reprezenta Soarele ca divinitate,
iar Dažbog ar reprezenta doar puterea solara a lui Hors.
Conform legendelor si traditiilor slavilor de est, Dažbog a fost un mare erou
al neamului lor, divinizat dupa moarte, datorita respectului oamenilor
pentru faptele sale eroice populare.
Stribog (Stribozh, Strzybog) este zeul si totodata spiritul vanturilor,
aerului, ghetii, frigului si Cerului, avand atribute de character uranian.
Dupa vechile traditii slavone, el ar fi “stramosul vanturilor din cele opt directii”.
In cronicile vechi ruse, atunci cand apare, Stribog este asociat cu Dažbog.
Etimologic, numele sau ar corespunde unei filiere iraniene
(sri inseamna slavit, venerat) sau srira care inseamna “frumos”, un epitet
des intalnit pentru a descrie vanturile si puterea solara.
Originea numelui ar putea fi si tracica, derivata din sreu care inseamna
“a curge” (Strei, nume de rau in Romania-Strymon, azi Struma, rau in Bulgaria).
In acest context, Stribog ar putea fi un zeu al apelor, un protector al
apelor curgatoare si protectoare.
In limbile slave comune, srei inseamna “culoare”.
Simargl (Semargl, Semargl-Pereplut) apare in documente ca doi zei, Sim si Rigl.
E posibil ca forma originala a cuvantului ar fi sedmor-golv “cel cu sapte capete”.
Este considerat a fi echivalentul lui Simurgh din mitologia persana,
un grifon cu corp de caine.
El apare ca un leu inaripat, cateodata si sub forma unui caine inaripat,
exact ca in mitologia iraniana, de unde s-a si tras concluzia ca ar fi
un zeu zoomorf scitic sau sarmat.
Trebuie mentionat ca Simurgh era considerat “grifonul sfant” la vechii iranieni
si avea un cult extrem de raspandit.
Conform “Cartilor lui Veles” (un text vechi slavon, pagan, scris pe niste scanduri de lemn,
ce cuprinde o perioada cuprinsa intre secolele VII – IX) Simargl ar fi tatal lui Skif
(fondatorul Skifiei, Scitiei).
Este mentionat si in Cronica Kieveana, ca fiind venerat de slavii pagani,
inaintea crestinarii lor fortate de catre Vladimir si Iaroslav.
Despre el se spune ca ar fi protectorul semintelor, ca element principal
al fecundatiei vietii pe Pamant, dar si ca protector al plantelor si vegetatiei.
Mokosh, Mokoš este singura divinitate feminina din seria celor sapte
zei primordiali ai slavilor de rasarit. Ea este “zeita care toarce lana”,
fiind deseori reprezentata cu diformitati seminificative antropomorfe
(capul mare si mainile lungi).
Domnul profesor Sorin Paliga este de parere ca zeita Mokoš ar fi
echivalentul zeitei geto-dace Bendis, cea care torcea soarta tracilor
sau “cea care innoada soarta oamenilor”, ce apare ca o zeita a sortii si a destinului.
Un munte din apropierea capitalei Cehiei, Praga, ii poarta numele (Mokošin).
Originea cuvantului pare sa fie din radacina balto-slava, unde meksti
sau makstyti inseamna “tors” sau “impletire” sau cuvantul mok
ce inseamna “ud”, putand fi considerate o zeita roditoare a campului ud,
udat de catre Cer, de masculinul Cerus, de catre Perun, Stapanul Lumii.
In rusa, meshok inseamna “sac”.
Mokosh mai este si zeita datatoare de viata a oamenilor si chiar a zeilor.
Este posibil ca ea sa aibe si attribute cosmogonice sau chiar teogonice.
Posibil ca acest cult dedicat zeitei Mokosh sa fie pre indo-european,
avand una tribute asemanator cu cel al Mamei Mari, ce incepe odata
cu Paleoliticul Superior pana in Neolitic si Bronz, indo-europenii
pastrand mari influente asupra religiei lor mostenite de la cei vechi.
Odata cu aparitia iudeo-crestinismului, rusii au numit-o “Sfanta Parascheva”
sau “Sfanta Vineri”, ziua de Vineri fiind dedicata zeitei inca
din timpuri pagane slavone.
Un ritual dedicat zeitei Mokish se numea Mokrida de la mokr “umed”,
ritual la care se aduceau jertfe ce constau in materiale textile,
in special din lana, in, prosopuri sau tricouri, ritual ce se mai pastreaza
si astazi in Rusia, in bisericile crestin-ortodoxe.
Mokosh era sarbatorita pe 28 Octombrie, o zi din perioada cand se prepara
canepa pentru a se face haine.Femeile nu aveau voie sa lucreze in aceasta zi,
intru cinstea zeitei. Femeile care nu ascultau de aceasta datina, erau sortite pieirii,
imbolnavindu-se sau orbind.
Foarte interesant este ca si in traditia populara romaneasca,
“cine coase vinerea ramane orb”.
Ca zeite echivalente pot mentiona pe Hecate sau chiar pe Afrodita.
Referitor la perechea zeitei, unii mitologisti au considerat ca Perun ar fi fost sotul ei.
Cu aceasta zeita, am incheiat pantenonul principal al religiei slavone,
compus din sapte divinitati primordiale.
http://oceanospotamos.wordpress.com
www.kogaionon.info
|
