Povestea Copacului de Lumina de Lelia Mihail publicat la 01.10.2009
Povestea Copacului de Lumina
Un copal falnic se oglindea in apele unui Râu. Si asa de mult ii placea ceea ce vedea (propria coroana), incat se apleca din ce in ce mai mult sa mangaie acea frumusete.
Acel copac era un COPAC DE LUMINA care se oglindea in APELE PRIMORDIALE.
Se oglindea in apa si se minuna zicand: si el ca noi?...si el?...ca noi?... iar din adancul apelor se auzea ca un ecou un cuvant de neinteles-NARCIS.

Si tot aplecandu-se sa-l pipaie, sa-l miroasa si sa auda ce spune-se frânse. Minunata coroana cazu in apa si fu purtata de curgerea apei pana ce nu mai ramasese decat un morman vested de frunze si niste surcele, din maretele ramuri.
Vantul mentalului (gandurile) si ploile emotionalului (afectele) si-au facut datoria. Au distrus toata maretia divina a coroanei. Narcisii uitasera copacul, maretia, Lumina.
Erau niste nefericiti. Atat le ramasese ca amintire, cuvantul Narcis, unicul cuvant pe care-l cunosteau si il repetau.
Si au tot plutit surcelele-narcis pana au fost azvarlite pe o "limba de pamant". Aici, soarele si vantul, trimisi de TATAL COPAC, au uscat surcelele inghetate si tremurande.
Narcisii s-au raspandit care incotro dusi de vant.
Si cum nu stiau SA FACA ceva, nefiind rostul lor sa faca ci doar SA FIE, "vegetau".
Venind frigul iernii, narcis a observant ca pantul e mai cald si urmarindu-l cu atentie au vazut furnici si viermisori care misunau.
Au intrat si narcisii sub mantaua protectoare a pamtului si au vazut ca furnicile si ceilalti locuitori ai taranei traiau in grupuri mari ca sa se ajute intre ei. Au urmat exemplul si s-au strans si ei in grupuri de surcele.
Ploile de primavara au spalat pamantul, vantul a uscat totul iar soarele a incalzit intreg pamantul.
Narcisii au iesit iar la suprafata sa se bucure de caldura soarelui.
Deodata, trosc-pleosc! Un monstru urias calca peste surcele speriindu-le teribil.

Era un iepuras, as..as..as..care se ascunsese de urmaritorii lui tremurand de frica. Narcisii au intrat in vorba laudandu-l cat e de mare si de frumos. Bietul iepuras, care nu auzise in viata lui asemenea cuvinte adresate lui, a inceput sa se laude ca el ii va ajuta sa scape de frigul iernii si ca ii va duce undeva unde este mereu cald.
Si, intr-adevar, ii duse la vizuina lui unde ii invata ce stia el mai bine : TEAMA.
Plini de respect nu ieseau din cuvantul iepurasului pe care l-au numit regele lor. Aflasera intre timp ca exista un rege al animalelor care se numeste Leu. S-au imprietenit si cu alte animale din compania iepurasului si au vazut ca toti aveau familie si pui. Acestia zburdau cat era ziua de lunga si mereu isi strigau, fie mama, fie tatal.
TATAL COPAC veghea insa, si le trimite o raza de lumina si-o amintire-TATAL.
Unde e tatal nostru, al narcisilor? Si cine este el? A devenit intrebarea de capatai a tuturor narcisilor, si a animalelor prietene. Fiecare avea parerea lui dar exista si un punct comun. Tatal narcisilor trebuie sa fie un zeu.

Fiecare soi de animal are zeul lui, deci si narcisii trebuie sa aiba un tata zeu. Tatal Narcis.
Dar ca sa lamureasca definitive problema au promis ca-l vor intreba pe regale lor, leul, despre aceasta problema, la adunarea generala a animalelor. Zis si facut. Pun leului dificila intrebare. Acesta se gandeste...se gandeste...si zice: trebuie sa fie un zeu, dar care?

Noi suntem copii lui Ariel, zeul solar dar voi? Ii priveste cu atentie pe narcissi, ii miroase, ii linge..hm!
Dar voi sunteti confectionati din lemn.
Da, zic narcisii fericiti, noi suntem de fapt surcele, dar cum nu stiam cum ne cheama, singura noastra amintire e un cuvant "narcis".
Iepurasul ne-a botezat "om" pentru ca tremuram de frig si scoteam sunete ciudate..mmmm..ooooo...mmmm.
Atunci, mai narcisi-om voi sunteti copiii Tatalui Copac!
Dar toti suntem copiii Lui, strigara animalele. Deci omul este fratele nostru. Da, asa este - zise leul- dar noi suntem doar rude, pe cand ei sunt chiar fii LUI.
Tatal Copac, auzind discutia, trimise o noua raza de lumina si.. omul isi aminti cuvantul: zeu. ..Erau multi"zei"..zei..

Pentru ca Leul i-a ajutat gasindu-le Tatal, oamenii l-au venerat considerandu-l regele lor. Venerau si ei zeul soare, iar leul i-a invatat ce stia el mai bine: PUTEREA si GLORIA.
Si omul traia fericit impreuna cu animalele. Si nu cauta CARAREA catre Acasa.
Era fericit caci se considera posesorul unei adevarate averi, purtata cu mult drag in traista: teama, putere, glorie.
Tatal ii privea de sus si se bucura ca fii lui au inceput sa creasca si ca erau fericiti dar se intrista ca oamenii uitasera sa caute Cararea care Acasa.
Tatal Copac, convoaca toti copacii, caci doar un singur copac, cazuse in apele primordiale.
Ce facem ca sa-i stimulam sa caute Cararea - intreba Tatal. Au ei ceva unelte in traista insa nu-i ajuta prea mult. Puterea si Gloria, or fi bune dar nu-i indeamna la cautare.
Deodata isi aminti, TEAMA. Asta e ce le trebuie.
Si le trimise din lada lui de unelte niste roboti urati si rai care sa-i chinuie sa ii faca sa caute Cararea.
Robotii nu aveau suflet caci erau unelte si nu stiau ce e suferinta. Ei atat stiau, ca le trebuie hrana, si hrana lor era aurul.
Imediat ce au ajuns pe planeta au inceput sa sape dupa aur. Animalele s-au suparat ca Robotii gauresc pamantul si a izbucnit o lupta, dar Robotii erau mai puternici si le-au invins si alungat pe animale.
Insa munca era grea si mai erau si ploi si geruri si Robotii rugineau. Asa ca s-au hotarat sa-i puna pe oameni la sapat.

I-au gasit pe oameni si i-au amenintat cu distrugerea daca nu asculta de ordinele lor. Si cum oamenii cunosteau teama au devenit SCLAVII robotilor.
Animalele au fost asa de suparate de lasitatea omului incat s-au suparat pe om. De atunci leul si lupul sunt cei mai inversunati dusmani ai omului.
Robotii au alcatuit pe planeta o "civilizatie". Asa numeau ei modul lor mecanicist de a exista. Au alcatuit LEGI si JUSTITIE care sa urmareasca indeplinirea legilor.
Oamenii au mai invatat ceva. Si-au mai pus in traista si aceste 2 unelte. Acum erau cu adevarat "bogati". Doar ca traista era foarte grea si ei erau din ce in ce mai epuizati si fara vitalitate.
Robotii, ca sa nu aiba probleme au cautat o metoda prin care sa-i pacaleasca si sa-i si stimuleze sa-i slugareasca in continuare.
Ce le place mai mult oamenilor ca sa-i ademenim?
Unul dintre ei aflase si le spuse si celorlalti roboti ca oamenii adora cuvantul TATAL.
Perfect, ii adunam si le dam pe tatal pe care-l vor atat de mult.
Au confectionat o statuie din gips pe care au numit-o RELIGIE si le-a spus oamenilor ca este "icoana" tatalui. Ce e aceea icoana nu stiau, dar nu conta, auzisera cuvantul magic.
Si pusera si statuia in traista cu unelte. Dar asta nu usura deloc traista.
S-au gandit oamenii-sclavi si au discutat cam ce sa faca sa le fie mai usor, dar n-au gasit nici o solutie.
Pana la urma, unii dintre ei au aruncat teama considerand ca nu le mai trebuie. Oricum era cea mai grea, cantarea 1/3 din greutatea traistei cu unelte.
Si asa cei care au aruncat teama au inceput sa lucreze mai bine si mai cu spor, spre multumirea Robotilor.
Si iar se multumisera si iar renuntasera la cautarea Carari
Din nou sedinta la Tatal Copac. Dar de data asta nu mai stiau ce sa faca pentru a-i stimuli.
La un moment dat un Copac spune: Tata, eu nu inteleg la ce le trebuie oamenilor statuia aia, nu le ajuta la nimic. Da asa este, zice Tatal dar vezi ca lor le e foarte draga. Desi mai rau ii incurca.
Eu, zise Copacul cel Tanar, voi cobori pe pamant sub forma de om si voi sparge cate statui voi reusi. Daca nu le mai au vor fi nevoiti sa caute Cararea.
Propunerea lui nu a fost primita cu prea mult entuziasm intrucat avea putini sorti de izbanda, dar, in lipsa altor propuneri, a fost acceptata.
�Copacul devine om si coboara pe pamant. Si a discutat cu oamenii si le-a vorbit despre Tatal si a spart multe statui.
La inceput il ascultau cu placere caci le vorbea de ce le era lor mai drag, dar cand au vazut ca le dispar statuile, l-au alungat.
Si istoria s-a repetat vreme indelungata dar oamenii indragisera sclavia, se numeau acum ROBI, si erau fericiti caci Robotii le spusesera ca ei il cunosteau pe Tatal si ca ei lucrau pentru Tatal si erau robii lui.
Oh, ce fericire, suntem robii Tatalui. Suntem si noi cineva!
Robii stateau in ingramadiri de oameni pe care Robotii le numeau "familii" sau "colectivitati", pe cele mai mari.
Acum pierdusera statutul de FIINTA erau doar simple FACATURI. Ei nu stiau ca au fost nascuti pentru A FI nu pentru A FACE.
Pana la un moment dat, cand unul dintre Sclavi a sesizat ca Legea si Justitia (Dreptatea) erau de partea Robotilor, pe ei nu-i ajutau cu nimic. Legea ii asuprea pe ei iar Dreptatea era pentru Roboti.
Si suparat, arunca traista cu unelte pe jos si sare cu picioarele pe ea. In furia lui, sparge statuia Religie
Vai ce nenorocire! Ce sa faca?
Nu putea spune nimanui asemenea nenoricire. Mai ales ca Robotii se suparau foarte tare cand cineva nu era destul de respectos cu statuia lui.
Dupa cum stiti, ca nimic nu se pierde ci totul se transforma, teama aruncata de sclavi a fost luata de Roboti ca,poate ne trebuie.
Asa ca Robotii se temeau de sclavi si de faptul ca pacaleala cu statuia ar putea fi descoperita.
Cel ce sparsese statuia se tot gandea la consecinte ...iar Tatal isi freca mainile.
Copii - zise Tatal, stiti ca idea cu spartul statuilor a fost buna? Se contureaza un mare success.
Un Rob a inceput sa gandeasca. Hai sa-i trimit o raza de lumina sa vedem ce se intampla!
Si trimite o raza peste robul care se uita trist la statuia sparta.
Ia sa ma mai lase in pace cu statuia - zise omul familiei sale - la ce ne foloseste, ne-a ajutat cu ceva?
Pe ei, pe Roboti ii ajuta, ca daca ar fi fost de la Tatal ne-ar fi ajutat intr-un fel. Ce folos am avut de la ea?
Eu unul nu mai vreau sa fiu Rob nici al Tatalui nici al Robotilor. Cand eram in padure cu animalele, ne era mult mai bine. Eu ma intorc in padure.
Si noaptea, pe furis pleca impreuna cu familia lui inapoi in padure.
Disparitia lor nu a fost anuntata celorlalti sau poate n-a fost observata.
Tatal era fericit. A provocat destul de des accidente prin care oamenii sa-si sparga statuile. Nimeni nu avea curaj sa spuna ce li s-a intamplat. Si situatia primului rob care sparsese statuia s-a repetat.
Cum nu mai aveau statuie, cum incepeau sa vada ce e in jurul lor si cam care e adevarul despre Lege si Justitie.
Si incet, unul cate unul dispareau in padure.
Padurea era la marginea terenului aurifer. Robotii se temeau sa intre in padure unde erau animalele si nici oamenii nu mai intrasera de cand animalele le declarasera razboi.
Asa ca cei plecati nu erau cautati.
Ajunsi in padure se simteau liberi si fericiti si plini de Glorie pentru Puterea pe care au avut-o sa rupa cu robia. Au format si in padure o mica "familie", care se marea din ce in ce mai tare.
La un moment dat le-a venit idea sa isi taie carare prin padure poate reusesc s-o strabata. Sigur ca dincolo vor fi din nou fericiti ca inainte de sosirea robotilor.

Primii plecati, primii ajunsi. Dar unde? Ce au gasit ei dupa ce au strabatut padurea?
Un desert imens ars de soare si batut de vanturi furioase.
Ura! Ajungem acasa! Acolo e Tatal. Si plini de elan pornesc sa strabata desertul.
Desi erau aproape sfarsiti de taiatul cararii prin padure au strabatut desertul si au ajuns la poalele muntelui.
Acolo au gasit o pestera in care au intrat si epuizati, au adormit adanc. Numai ca nu au ajuns chiar toti la pestera. Unii, slabiti prea tare, s-au ascuns in nisip si asteptau poate vor mai veni unii din padure. Se gandeau ca acestia i-ar puta ajuta si pe ei sa mearga la munte dat fiind faptul ca acum exista o carare si cei care paraseau padurea nu mai erau asa de epuizati. Si chiar asa a fost.
Ce se intampla in acest timp in colonia aurifera?
A inceput sa se vada ca lipsesc din ce in ce mai multi robi. Robotii nu mai puteau ascunde asta.
Unde sunt? Cum au disparut? A aparut intre robi INVIDIA.
Unii si-au amintit ca multi au aruncat teama si au facut-o si ei. Doar ca din pacate, cei care nu au avut curajul s-o arunce, din invidie si ura i-au omorat pe cei care aruncasera teama. Asa a aparut CRIMA.
Traista cu unelte a robilor devenise de neurnit. Ura, invidia si teama erau grele ca plumbul. Dadeau din ce in ce mai putin randament iar Robotii ii acuzau prin lege si-i pedepseau prin justitie.
Disperati strigau catre Tatal. Si unii au inceput sa arunce pe furis teama si ura si invidia si s-o stearga in padure. Doar ca ei mergeau foarte incet ca erau foarte slabiti de carat greutati si mai erau si cocosati. Crima li se asezase in spate, cocoasa.
Multi aruncasera si statuile caci vazusera ca nu le ajuta la nimic. Si cu greu ajung unii din ei( care au fost mai puternici si aveau cocoasa mai mica) in padure. Multi au murit pe drum.
Pentru ei a fost mai usor sa strabata padurea caci cararea era de acum batatorita de cei care trecusera inainte. Atunci au inteles cocosatii unde disparusera ceilalti robi.
Ei nu erau nici fericiti nici mandri, caci aveau sufletul greu de ura si crime.
Multi dintre ei au ramas in padure iar o mica parte au ajuns in pustiu si au murit acolo in nisip.

Sa ne intoarcem in pestera. Cei ajunsi acolo, dupa ce s-au trezit din somn au vazut ca prin pestera curgea un rau cu apa buna si limpede si ca erau multe ciuperci. Au mancat , au baut apa si au pornit Urcusul.
Sus ii astepta Leul. El era ace alumina pe care o vazusera robii la iesirea din padure.
Daca Tatal nu le-ar fi trimis Lumina lui nici unul n-ar fi ajuns sus, atatea piedici erau pe drum si atat de prapastioase erau cararile.
Cand au ajuns pe platou, au fost oarecum dezamagiti vazand doar Leul. Dar acesta i-a intampinat cu bucurie si le-a spus ca de acum sunt din nou OM. Au scapat de numele de Rob pe care li-l dadusera Robotii.
Dupa ce s-au bucurat impreuna cu Leul de succesul de a ajunge sus, Leul le arata un nou munte pe care trebuie sa-l urce daca vor sa mearga Acasa. Dar puteau ramane cu el pe platou daca mai voiau sa se odihneasca.
Leul era foarte bucuros ca omul s-a intors in imparatia lui. Unii au primit invitatia la odihna, altii, cei mai temerari au inceput urcusul celui de-al doilea munte.
Acest munte nu era asa de greu de urcat, dar fiind la mare inaltime, oamenii nu puteau respira.
Din nou Tatal Copac, ce nu-i parasea nici o clipa, le-a trimis Lumina sa-i hraneasca si sa-i intareasca in asa fel ca o parte din ei au ajuns si pe platoul acestui munte.
Multi dintre ei ramasesera prin pesterile muntelui sa se mai odihneasca.
Pe acest platou ii astepta Iepurele. Bine ati venit dragii mei Narcisi - le zise iepurasul.
Sa ne bucuram impreuna, sa va odihniti si apoi sa incepeti urcusul acestui munte pe care-l vedeti in fata voastra.

Pe platoul lui sunt Apele Primordiale, Riul in care ati cazut.
Ati fost MOP pentru Roboti dar, prin propriul vostru efort, dupa urcarea acestui munte si traversarea riului, veti fi din nou POMI.
Acolo va asteapta fratii vostrii COPACII de Lumina.