Spovedaniile Basarabiei - Partea VII de Ion Stafi publicat la 18.05.2011
STRAINIMEA REACTIONARA – DUSMANA ISTORICA
A UNIONISMULUI ROMÂNESC ÎN BASARABIA
     Pentru înlesnirea întelegerii conditiilor în care s-a desfasurat miscarea nationala în Basarabia, în continuare vom arata si caracteriza pe scurt fortele care se opuneau cu înversunare realizarii idealurilor nationale ale moldovenilor basarabeni si transnistrieni.
În general, cel mai aprig si constant dusman al romanilor la vremea respectiva a fost omul cu mentalitate barbara, venit peste moldoveni din alte locuri, siret si viclean, obisnuit sa traiasca si sa se hraneasca pe seama altor popoare, om care de-a lungul anilor „s-a îngrasat din rabdarea moldovenilor” si care pe lînga asta mai „avea îndrazneala sa apere poporul romanesc din Basarabia de fratii sai romani de la asfintit de Prut”.
     „Primii dusmani ai românilor basarabeni si ai tendintei lor de a se organiza (si solidariza) erau mosierii venetici, care venisera în Basarabia saraci, „cu traista în bat”, dar prin tot felul de combinatii, siretlicuri si sustinuti de administratia tarista, deveneau stapîni pe pamîntul nostru si exploatatorii nostri.
Unii din acesti straini si mai ales unii dintre cei veniti din Grecia, s-au îmbogatit si au devenit mari latifundiari, speculînd mosiile daruite mai înainte de boierii si razesii români manastirilor din Grecia” (P. Halippa).
În continuare autorul se refera la marii latifundiari basarabeni de origine greaca Sinadino, Mazarache, Ciufli, si la „procedeele” folosite de ei pentru a se îmbogati în mod ilicit, si da o lista de 124 de mosieri straini din Basarabia.

„Al doilea dusman al neamului nostru erau fostii conducatori ai Basarabiei de pe timpul tarismului… zeci de mii de functionari, numiti de guvernele de la Petrograd…, care n-au facut aproape nimic pentru poporul românesc din Basarabia…, care aveau lefuri mari si traiau bine…, carora, dupa o deprindere îndelungata cu belsugul, le venea foarte greu sa paraseasca Basarabia sau sa se acomodeze la noile conditii de munca si viata…” (P. Halippa).
     „Al treilea dusman erau tot felul de asa-zisi negustori, goniti din Polonia, Galitia si Rusia, care aveau dreptul sa locuiasca numai în guberniile Podolskaia, Herson si Basarabia…, stiind limba rusa si protejati de functionarii rusi, în decurs de maximum 10-15 ani se îmbogateau si deveneau milionari cu mori, fabrici de rachiu, cu palate si banci proprii sau se faceau mici comercianti care se raspîndeau pe tot cuprinsul Basarabiei si cumparau la preturi de nimic toate produsele poporului, pe care le revindeau la preturi întreite si înzecite” (P. Halippa).
     Toti protagonistii miscarii nationale din Basarabia din anii 1917- 1918, autorii de memorii despre faptele si evenimentele la care participasera, în scrieri amanuntite si documentate, consemneaza faptul ca minoritarii alogeni din tinut (rusi, ucraineni, gagauzi, bulgari, dar mai ales evrei) si organizatiile politice, culturale, sindicale, profesionale ale acestora se opuneau mereu, în ascuns si pe fata, vointei si tendintei românilor basarabeni de a se elibera de sub jugul colonial rusesc prin desprinderea Basarabiei de Rusia si Unirea ei cu România, ca minoritatile nationale din Basarabia si asociatiile lor nazuiau sa pastreze, sub orice forma, cu orice pret si prin orice mijloace, imperiul rusesc.
     „Aceste grupuri dusmanoase de venetici, altadata razlete între ele, prin diferentierea de clasa si prin rangul lor social, de data aceasta s-au asociat si, în mod diabolic, au speculat situatia în care se afla România, parasita în plin razboi de aliatii sai rusi.
Cu concursul ziarelor din Basarabia care apareau în limba rusa, cum erau „Bessarabskaia jizni”, „Basarabia libera” si ziarul evreiesc „Derzd”, precum si cu concursul ziarelor care apareau la Odesa si Kiev („Odesski listok”, „Odesskie novosti” si „Kievskaia mîsli”) acesti minoritari lansau contra poporului român o campanie de ponegriri si minciuni…, împroscau cu venin Sfatul Tarii si Consiliul de ministri al R.D.M., care în mod pasnic si constiincios traduceau în viata doleantele poporului românesc din Basarabia, reactionarii ignorau dreptul românilor din Basarabia de a-si manifesta sentimentele lor nationale si de a-si cere drepturile lor istorice” (P. Halippa).
Spre cinstea neamului polonez, conducatori ai minoritatii nationale poloneze din Basarabia anilor 1917-1918 si organizatii ale ei au sustinut, în mod repetat/constant, cauza dreapta pentru care luptau moldovenii basarabeni la vremea respectiva: desprinderea Basarabiei de Imperiul rus si unirea ei cu Patria istoânia.
în contrast cu reprezentantii altor minoritati nationale basarabene care „criticau organizarea Sfatului Tarii” si politica dusa de el, polonezul Pomorovski facea urmatoarea comunicare la sesiunea de inaugurare a primului parlament basarabean: „Sînt sigur ca va domni o buna întelegere între moldoveni, stapînii tarii, si celelalte popoare” conlocuitoare (Petre Cazacu, „Moldova dintre Prut si Nistru 1812-1918”, pag. 299, Chisinau, ed. „Stiinta”, 1992.) „în numele natiunii poloneze, sustin unirea Basarabiei cu România asa cum o cer moldovenii, stapînii de bastina ai acestei tari” – declara un alt polonez basarabean întelept si cinstit, deputatul Dudkevici, în sedinta istorica a Sfatului Tarii din 27 martie 1918 (Ibidem, pag. 408).
Cu parere de rau, izvoarele istorice pe care le-am consultat nu indica si numele proprii ale acestor polonezi respectabili.
     Din elemente ponegritoare si mincinoase s-a creat asa-numitul „Comitet pentru apararea Basarabiei”, compus din A. Krupenski, A. Schmidt, V. Tiganko, Savenko si altii, comitet care s-a deplasat la Paris, unde se desfasura Conferinta de pace, declansînd acolo o campanie de calomnii dintre cele mai grosolane la adresa României.
„Aceasta opera calomnioasa a fost demascata de presa franceza democratica si cinstita, iar actiunea lor nimicita.”
Paginile presei rusesti contineau materiale în care se tinea hangul liderilor politici. România era numita tara antisemita si reactionara. Miscarea nationala a moldovenilor se califica „separatism moldovenesc” si „Vandee a Basarabiei”, „contrarevolutionara si reactionara”.
Taranilor moldoveni li se spunea ca sub romÂni ei „niciodata nu vor primi atîta pamînt si atîta libertate cît le va da viitoarea Rusie democratica”. Ziarele afirmau în mod mincinos ca Sfatul Tarii taraganeaza reforma agrara. Predominarea moldovenilor în parlamentul Basarabiei era numita „nationalism ostil internationalismului”.
Pentru a slabi coalitia moldoveneasca din legislativ, se cerea schimbarea componentei Sfatului Tarii, eliminarea din el a celor mai valorosi lideri moldoveni. Partidele rusilor si presa de limba rusa santajau pe deputatii minoritatilor nationale din Sfatul Tarii. Ele amenintau permanent cu razboi civil si încercau sa introduca în parlament elemente ostile cauzei moldovene.

     Cînd si-au dat seama de situatia pe care o crea desteptarea moldovenilor care-si revendicau si realizau drepturile nationale, rusii s-au pus pe gînduri si s-au ridicat în vederea înabusirii miscarii lor prin discreditarea, intimidarea si omorîrea liderilor politici moldoveni, dar si prin inducerea în eroare a moldovenilor de rînd.
Presa de limba rusa si partidele politice ale rusilor din Basarabia se împotriveau cu încrîncenare tendintei Sfatului Tarii de a desprinde, sub orice forma, Basarabia de Rusia. Reprezentantul grupului constitutional-democrat, Ianovski, declara ca Sfatul Tarii este „un organ cu tendinte nationale separatiste”, ca în acest organ el vede „o tendinta de a rupe Basarabia de Rusia”. Cadetul Vesterman spunea ca „miscarile nationale din Sfatul Tarii corespund cu aspiratiile si tendintele Romaniei.”. Liderul de la Bolgrad, Dobrovolski, vedea în Sfatul Tarii „o orientare peste Prut”.
     Pe parcursul anilor 1917-1918, situatia interna a Basarabiei se înrautatea pe zi ce trecea din cauza activitatii diferitelor organizatii revolutionare extremiste de origine comunista si din cauza descompunerii armatei ruse de pe frontul romanesc din Moldova din dreapta Prutului.
Contaminati de agitatia si propaganda bolsevica împotriva razboiului, soldatii rusi dezertau de pe front, uneori omorîndu-si comandantii care îi îndemnau la ordine si disciplina ostaseasca, se îndreptau în grupuri razlete, înarmati, flamînzi si prost îmbracati, spre cele mai apropiate statii de cale ferata din Basarabia, de unde urmau sa plece înspre Rusia, Ucraina si alte tari ce alcatuiau Imperiul Rus.
Drumurile basarabene erau pline de dezertori organizati în cete pradalnice, care se dedau la acte de banditism, jafuri, omoruri si violuri în satele si orasele basarabene prin care treceau. O deosebita ura nutreau fata de conducatorii Republicii Democratice / Independente Moldovenesti, fata de organele ei de conducere. în ciuda faptului ca Lenin facea mare vîlva în legatura cu dreptul popoarelor la autodeterminare, pe teren, bolsevicii, nu acceptau statutele de autonomie si independenta ale popoarelor neruse, nu recunosteau crearea de state independente separate de Rusia. Era un mare haos în ideologia revolutionara a bolsevicilor.
Soldatii rusi de pe frontul românesc refuzau sa lupte alaturi de români împotriva trupelor inamice care invadasera România din trei parti, ocupînd tara pîna la Siret.
Centrul agitatiei bolsevice da la Iasi (Socola) urzea planuri de distrugere a R.D./I.M., de dezorganizare a armatei române si de acaparare a Statului Major al armatelor ruse de la Iasi.
S-a planificat omorîrea lui Scerbaciov, comandantul trupelor ruse de pe frontul românesc.
In preajma Craciunului din 1917, Comitetul revolutionar bolsevic de pe frontul român, cu sediul la Iasi/Socola, a hotarît sa aresteze Guvernul si Parlamentul României si familia regala si sa proclame România republica bolsevica.
Cînd planul le-a esuat, bolsevicii au creat la Chisinau un Stat Major alternativ si un Soviet revolutionar soldatesc în frunte cu un Comitet revolutionar.
     La începutul anului 1918, „generalul Serbaciov nu mai avea trupe rusesti la dispozitia sa”. Bolsevicii reusesc sa descompuna unitatile militare moldovenesti, create în vara anului 1917 prin hotarîrea Congresului soldatilor moldoveni din armata rusa. Prin comasarea organizatiilor revolutionare soldatesti, la Chisinau se creeaza asanumitul Frontotdel, condus de un grup de bolsevici din care facea parte si Kotovski (e vorba de Grigori Ivanovici, care recent iesise din puscarie cu ocazia amnistiei declarate de guvernul Kerenski de la Petrograd, unde statuse mai mult timp pentru savîrsirea unor tîlharii pe teritoriul Basarabiei).
La 20 august 1917 niste dezertori rusi, „vagabonzi în uniforme”, i-au omorît miseleste pe patriotii moldoveni Simion Murafa si Andrei Hodorogea, pentru ca erau lideri ai miscarii nationale din Basarabia. Aceeasi soarta a avut-o si patriotul moldovean preotul Dumitru Baltaga.
în anul 1940, tot niste rusi comunisti au darîmat monumentul celor trei eroi moldoveni înaltat din fonduri strînse de la populatie pentru a le eterniza faptele patriotice.
     O alta forta ce actiona împotriva autonomiei si independentei Basarabiei era asa-numitul RUM-CER-OD (abreviere ruseasca formata prin împreunarea a trei adjective – „rumînski”, „cernomorski” si „odesski”), prin care se subîntelegea denumirea prea lunga a organizatiei bolsevice numite „Sovietul militarilor de pe Frontul romÂn, din zona Marii Negre si din orasul Odesa”, precum si denumirea organului executiv permanent al acestui soviet, si mai lunga decît prima - numit „Comitetul executiv al Sovietului militarilor de pe Frontul romÂn, din zona Marii Negre si din orasul Odesa”, denumiri care niciodata nu se foloseau în varianta lor desfasurata.
Aceste organizatii aveau misiunea „de a combate contrarevolutia ucraineana si româna”, masura prin care se întelegea înabusirea miscarilor nationale din Ucraina si Basarabia, acapararea puterii de stat de catre bolsevici prin distrugerea structurilor create de nationalisti ucraineni si moldoveni, si prin lichidarea fizica a conducatorilor nationalisti respectivi, restabilirea Imperiului Rus sub forma de republica democratica federativa.
Prezenta agentilor bolsevici ai acestei organizatii la Chisinau s-a manifestat prin organizarea unei Conferinte a organizatiilor militare de pe frontul român, cu intentia de a acapara conducerea garnizoanei Chisinau, prin patrunderea acestor agenti în mijlocul cohortelor moldovene, prin trimiterea unui ultimatum guvernului romÂn de la Iasi, în care se cerea retragerea armatelor române din Basarabia, libera trecere a dezertorilor prin Basarabia, extradarea generalului Scerbaciov, se mai cerea neamestecul României în treburile interne ale Basarabiei, pe care autorii ultimatumului o considerau parte integranta a Rusiei. RUMCEROD-ul a fost desfiintat o data cu interventia trupelor germane în Ucraina, realizata la cererea guvernului nationalist si antibolsevic al acestei tari.

     Situatia Basarabiei se complica si mai mult si din cauza guvernului Ucrainei, care din iarna anului 1918 a început sa se amestece în treburile interne ale Republicii Democratice Moldovenesti, mai întîi încercînd sa acapareze calea ferata de la Ocnita, apoi formulînd pretentii teritoriale fata de moldoveni.
într-o înstiintare trimisa puterilor centrale de la Conferinta de Pace de la Paris, guvernul ucrainean îsi exprima intentia de a anexa Basarabia: „Prin aceasta avem onoare a va aduce la cunostinta ca consiliul de ministri al Republicii Populare Ucrainene este adînc interesat de soarta Basarabiei, provincie de la granita republicii ucrainene.
Cu toate ca nu se pune la îndoiala faptul ca amîndoua popoarele, ucrainean si moldovean, traiesc amestecate, sigur este ca în partea de nord a Basarabiei locuiesc mai mult ucraineni, iar în cea de sud (între gurile Dunarii si ale Nistrului pe malul Marii Negre) ei constituie majoritatea relativa, si astfel Basarabia formeaza, din punct de vedere etnografic, economic si politic, o unitate indivizibila cu teritoriile de baza ale Ucrainei… Guvernul Ucrainei socoate ca orice schimbare a granitei ruso-române calca adînc interesele politice si economice ale republicii ucrainene” (Presedintele consiliului de ministri si ministrul afacerilor straine V. Golubovici). Deputatul Osmolovski, de neam ucrainean, declara în sedinta Sfatului Tarii din 16 martie 1918: „Soarta i-a legat si amestecat pe moldoveni cu ucrainenii.
Ucrainenii sînt chiar mai vechi în Basarabia ca moldovenii (sic!).
Acum ucrainenii vor ca aceasta tara sa fie neatîrnata, vor lupta cu nazuintele de peste Nistru, ca si cu cele de peste Prut.”
     Fortele ostile românismului si unionismului românesc nu s-au astîmparat nici dupa unirea Basarabiei cu România.
Dupa ce Republica Democratica Moldoveneasca (RDM, creata prin hotarîrea din 2/15 decembrie 1917 a organului legislativ suprem al Basarabiei - Sfatul Tarii) si-a proclamat independenta fata de Rusia (24 ianuarie 1918), dar mai ales dupa ce si-a anuntat solemn si oficial unirea cu România (27 martie 1918), multi revolutionari rusofoni cu nostalgii imperiale s-au retras din Basarabia în stînga Nistrului.
Pe la sfîrsitul lui aprilie 1919 un grup dintre ei, printre care I.N.Krivorukov, G.I.Starîi si A.S.Krusser, si-a atribuit calitatea de guvern, iar la începutul lunii mai a aceluiasi an banda de sarlatani politici proclama la Tiraspol asa-numita Republica Sovietica Socialista Basarabia.
Mai mult, impostorii si-au arogat dreptul de a proclama unirea republicii fantoma cu Rusia sovietica si dreptul de a stabili spatiul geografic al pretinsei republici în limitele tinutului Basarabiei/Moldovei dintre Prut si Nistru, care atunci facea parte din teritoriul României si se afla sub suveranitatea deplina si exclusiva a statului român.
În anul 1921, la Chisinau s-au distribuit publicatiile „Bessarabskii komunist” si „Bolsevicul basarabean”, tiparite în mod ilegal de agentul Moscovei, Antipov Iacov Iacovlevici, nascut în Transnistria, care îsi ascundea adevarata identitate sub pseudonimele Tkacenko Pavel Dmitrievici, Bezpiatîi, Basarabeanu, Bazarov, Petrea si altele. în fata Hotelului National din Chisinau si acum se pastreaza monumentul pe care se poate citi urmatoarea inscriptie: „în acest loc în anul 1921 era situata tipografia ilegala „Bessaraskii komunist” organizata de Pavel Tcacenco”.
Pe acelasi calapod s-a creat si Republica Sovietica Socialista Autonoma Moldoveneasca (RSSAM) în anul 1924. La înjghebarea ei si-au adus contributia Pavel Tkacenco, S. Timov, G.I. Kotovski, M.V. Frunze, G.I. Borisov/Starîi si altii.
Mihail Bruhis, cercetator stiintific la Centrul de Studii stiintifice al Universitatii din Tel Aviv, autor al valoroasei lucrari „Rusia, România si Basarabia”, din care reproducem în continuare mai multe pasaje, demonstreaza în mod detaliat cum, de ce si de catre cine a fost creata RSSAM. „Daca s-ar considera numai faptele reale (...), atunci ne-am da seama ca RSSAM nu a aparut în sînul populatiei moldovenesti din raioanele din stînga Nistrului, ci la incitarea comunistilor care au plecat din Basarabia dupa instaurarea autoritatii românesti. Ei au fost initiatorii si inspiratorii acestei actiuni politice”. „Cu toate ca în Transnistria puterea sovietica s-a instaurat definitiv la sfîrsitul lui februarie 1920, nicaieri, în nici o sursa, pîna în 1924, nu sunt informatii despre tendinta „poporului moldovenesc din stînga Nistrului” de a avea un stat national propriu”. Lipsa atestarii unei asemenea tendinte se explica prin faptul ca „moldovenii care populau aceste raioane nu s-au gîndit nici o data sa formeze o republica autonoma” în spatiul geografic locuit de ei, acesti moldoveni „nu reprezentau o forta” capabila sa revendice si sa realizeze un asemenea obiectiv, „moldovenii de pe acest teritorii niciodata n-au avut organizatii social-politice, institutii de stiinta si cultura nationala proprie”, ei „niciodata nu au numit teritoriul pe care îl locuiau nici Moldova, nici Moldova din stînga Nistrului deoarece cunosteau perfect ca stramosii lor nu prea îndepartati emigrasera aici de dincolo de Nistru, ca anume acolo se afla Moldova, patria lor istorica” (pag. 157). „Crearea RASSM era necesara pentru a se putea vorbi despre legaturile ei cu Basarabia si a servi drept pretext pentru lansarea lozincii permanente cu privire la reunirea Basarabiei cu RASSM”, adica pentru reanexarea Basarabiei de catre URSS” (pag. 167). „Separarea de Ucraina a teritoriului si a populatiei care în 1924 au primit denumirile de RASSM si, respectiv, popor moldovenesc a fost un act politic menit sa creeze o sperietoare pentru vecinul din sud-vestul URSS (adica pentru România – n.n.), caruia trebuia sa i se aminteasca permanent pretentiile Uniunii Sovietice asupra Moldovei dintre Prut si Nistru” (pag. 155). „Cu toate ca bolsevicii rusi învinuiau permanent politica de cotropire a tarismului, ei însisi, atît înainte, cît si dupa venirea lor la putere, nu au renuntat la teritoriile straine cotropite de Rusia tarista, dimpotriva, peste tot unde puteau tindeau sa reia cu orice pret teritoriile care dupa revolutia bolsevica s-au dezlipit de Rusia”.
În ceea ce priveste Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca (RSSM), aceasta a fost creata prin propaganda sovietica subversiva, prin acte de sabotaj, rebeliuni armate, diversiuni politice, falsificarea istoriei Basarabiei, deformarea constiintei de sine a moldovenilor basarabeni, note ultimative, interventie armata, acte legislative abuzive (cum este, de exemplu, hotarîrea Sovietului Suprem al URSS din 2 august 1940) etc. etc. „Faptele demonstreaza fara putinta de tagada ca initiativa crearii RSSM nu a fost a populatiei RASSM sau, cu atît mai putin, a populatiei Basarabiei, deoarece aceste populatii nu numai de fapt, dar nici formal nu s-au adresat Comitetului Central al CC (b) din Uniunea Sovietica si Sovietului Suprem al URSS în aceasta problema”, conchide M.Bruhis.
     În perioada interbelica (1918-1939) si ulterior, din lagarul celor mai înversunati dusmani ai cauzei noastre nationale au facut parte si emigrantii rusi, si asa-numitii emigranti basarabeni de la Paris, Londra, Berlin, Viena si alte capitale occidentale. Ambele tabere de emigranti aveau partide politice, societati culturale si publicatii periodice, deci erau foarte bine organizate. Pavel Nicolaevici Miliukov (1879-1943, istoric si om politic rus, ministru de externe al Rusiei în anul 1917, întemeietorul ziarelor „Ultimele noutati” si „Timpul de seara” la Paris, considera ca „bolsevismul în Rusia va fi doborît prin evolutia naturala a poporului” si ca „uneori guvernul sovietic apara, prin actiunile sale, interesele nationale ruse”. Iata de ce ziarul lui Miliucov sustinea pretentiile nefondate ale guvernului sovietic fata de România si publica deseori informatii false despre România si Basarabia româneasca.
     Ca si presa sovietica, aproape toate publicatiile periodice ale emigratiei ruse înfatisau rebeliunea sovietica din localitatea basarabeana Tatar-Bunar (16-22 septembrie 1924) ca pe „un protest al taranilor basarabeni împotriva României, exprimare a dorintei lor de a trece sub puterea sovietica”. Bineînteles, nu se spunea nici un cuvînt ca aceasta actiune a fost pusa la cale de agenti sovietici, conform ordinelor primite de la Moscova.
     În chestiunea Basarabiei, „tonul presei monarhiste ruse din capitalele europene nu se deosebea de cel al presei sovietice”. în ziare monarhiste si anti-bolsevice din Paris „apareau scrieri bolsevice”.

     În timp ce taranimea din alte provincii romÂnesti trimitea ajutoare pentru populatia înfometata din Basarabia, ziare monarhiste rusesti informau ca „romÂnii pun piedici pentru ajutorarea înfometatilor si îi urmaresc pe cei care vor sa-i ajute”.
„Restabilirea Rusiei în hotarele de la anul 1914” – iata ce mentalitate domnea în cercurile emigratiei ruse, dar mai ales în cele monarhiste.
Ziarul bolsevic de la Paris „Mesagerul parizian” publica articole din ziarele romÂnesti „Faclia” si „Adevarul”, din care reiesea ca „romÂnii însisi sunt contra romÂnismului din Basarabia”. în acest ziar „în fiecare zi aparea cîte o minciuna cît se poate de tipatoare”.
„Pe lînga minciuni bolsevicii au trecut si la actiune. Sub patronajul Ambasadei sovietice din Paris s-a înfiintat aici o societate a basarabenilor emigranti.” În drept, numita societate se compunea din „cei care fugisera în strainatate ca sa scape de serviciul militar sau care aveau o neîntelegere oarecare cu legile romÂnesti. Însa la Paris ei fac pe basarabenii adevarati. Ei au trimis un protest contra RomÂniei la congresul socialistilor”. A.Krupenski, monarhist si fost mosier în Basarabia, a creat la Paris „Comitetul Basarabean”, care milita pentru restabilirea regimului autocrat în Rusia, pentru restituirea pamîntului cultivabil proprietarilor de pe vremuri si contesta unirea Basarabiei cu RomÂnia. În loc sa protesteze contra regimului totalitar sovietic, avocatul francez Torres si scriitorul romÂn Panait Istrati publicau în ziarele franceze numai minciuni despre Basarabia si injurii la adresa RomÂniei. (Nota explicativa: Citatele reproduse fara indicarea izvorului si informatiile despre pozitia imigratiei ruse în problema Basarabiei au fost alese si prelucrate din publicistica social-politica si istorica a scriitorului Leon Donici-Dobronravov. A se vedea: „Marele Archimedes”, Editura Fundatiei Culturale RomÂne, Bucuresti, 1997).
     Dupa consfintirea unirii Basarabiei, Transilvaniei si Bucovinei de catre Parlamentul RomÂniei (29 decembrie 1919) si dupa consfintirea formarii RomÂniei Mari de catre Conferinta de Pace de la Paris (18 ianuarie 1919 – 21 ianuarie 1920), evrei din Basarabia si din întreaga tara s-au pus împotriva acestui act, militînd pentru o Basarabie ruseasca si sovietica. Procesul s-a desfasurat în toata perioada interbelica si a ajuns la paroxism în timpul retragerii trupelor romÂne din Basarabia (28 iunie – 3 iulie 1940), cînd evreii basarabeni se napusteau asupra ostasilor romÂni (care primisera ordin sa nu raspunda la provocari), scuipîndu-i, înjurîndu-i, huiduindu-i, numindui „fascisti/mosieri/antisemiti”, batîndu-i cu pietre, împroscîndu-i cu fecale, smulgîndu-i din coloane, ciomagindu-i, retinîndu-i si predîndu- i comandantilor sovietici care stateau în spatele agresorilor si care îi declarau prizonieri si îi deportau în Siberia la munci silnice, si cînd evreii îi întîmpinau pe invadatorii sovietici cu pîine si sare, cu flori si aplauze.
     Dupa ocuparea Basarabiei, multi evrei s-au încadrat în structurile de partid si în cele ale administratiei de stat sovietice si si-au folosit functiile pentru instaurarea si consolidarea rînduielilor staliniste în Basarabia. Raportul Ministerului de Interne al RomÂniei din 30 iunie 1940 contine, printre altele, si urmatoarea informatie: „Populatia evreiasca originara din Basarabia continua sa treaca Prutul pe teritoriul basarabean. în cursul zilei de astazi 7600 de evrei au trecut prin punctele Ungheni si Cristesti, 2000 de evrei au trecut prin Galati si Reni”.

     „Între 28 iunie - 3 iulie 1940 populatia Chisinaului a fost terorizata de catre patrulele de autoaparare conduse de faimoasa Rozenberg cea roscata, de Klincikov si de Melnic.
Joi, 28 iunie 1940, cînd trupele sovietice au intrat în Chisinau, în gradinile publice din oras si-au facut aparitia bandele teroriste care au început sa arboreze steaguri rosii peste tot locul. Alti minoritari înarmati opreau autobuzele si trasurile cu refugiati si smulgeau bagajele si posetele din mîinile femeilor. Evrei în civil, extrem de excitati, ocupau raspîntiile si asteptau convoaiele de refugiati ca sa le atace si sa le jefuiasca. Refugiatii erau atacati cu pietre, cu oale, cu apa clocotita, cu continutul oalelor de noapte” (Paul Goma, „Basarabia”, Flux, 2004). „La Chilia, Reni si Ismail rusi, ucraineni, bulgari si gagauzi – printre ei mai mult de jumatate fiind detinuti de drept comun liberati din închisori – au instalat comitete sovietice de teroare, de jaf, de asasinate” (tot acolo).
„La Cernauti, cu începere de la 28 iunie, evreii l-au împuscat pe preotul catolic si pe mai multi gardieni. Evrei tineri (15-16 ani) au dezarmat soldati, i-au pus sa se dezbrace, apoi i-au înjunghiat cu propriile baionete. Evreii au rupt si au scuipat drapelele tricolore si au arborat drapele rosii. Tot ei au doborît crucea de pe catedrala si au înlocuit-o cu steagul rosu si cu portretul lui Stalin. Evreii de pe margine fotografiau scenele de maltratare, mai ales de umilire a soldatilor, preotilor si teologilor romÂni” (în aceeasi lucrare).
„La Soroca evreii condusi de avocatul Flexer au ocupat primaria si l-au asasinat, în fata statuii generalului Poetas, pe comisarul Murafa si pe ajutorul sau Eustatiu Gabriel” (tot acolo).
Bilant comunicat de Marele Stat Major al Armatei RomÂne: „Au fost retinuti în timpul retragerii si facuti prizonieri 282 ofiteri, dintre care circa 100 erau activi” (ibidem). Un fragment din scrisoarea soldatului romÂn Costica Delea din Teleorman: „Ce-am vazut am sa spun si la morti... Ni s-au luat caii, carutele cu bagaje si cu arme. Ofiterii erau batuti, li s-au rupt tresele, erau scuipati, dezbracati... Soldatii rusi priveau si rîdeau cum civilii evrei ne bateau cu pietre si cu ciomege, ne trageau de picioare de pe cai, ne dezbracau, ne batjocoreau, mai ales femeile parca erau turbate...” (Nota: participarea unor femei la asemenea actiuni reprobabile ne aminteste de faimoasa Galina Andreeva de la Tiraspol care s-a evidentiat prin fapte similare în timpul evenimentelor din Tran snistria din anii 1989 – 1992).
Un martor ocular, în tinerete, locuitor al unui sat bulgaresc din partile Dunarii, actualmente om de vîrsta venerabila, cetatean romÂn de buna credinta si cunoscut autor de carti despre adevar si dreptate descrie o cu totul alta atitudine fata de dramatismul situatiei de la sfîrsitul lunii iunie 1940: „în seara zilei de 29 iunie 1940, o unitate militara în retragere de pe Nistru a ajuns în comuna Dunareanca unde a înnoptat. Ostasii erau obositi de drumul lung si au fost cazati în casele locuitorilor. Mentionez ca nu a fost nici un caz de ostilitate, desi locuitorii erau bulgari. Din contra, au fost primiti cu multa grija. La mine au dormit doi ofiteri. A doua zi, dimineata, la plecare, dupa ce au multumit pentru gazduire, unul din ofiteri s-a oprit în fata surorii mele Valentina si cu capul plecat i-a zis: - Domnisoara, va rog sa ne iertati ca plecam în felul acesta si va lasam aici. Datoria noastra, de ostasi, era sa luptam, sa aparam tara! Si a plecat, împovarat de vina pe care nu dînsul o avea, ci cei care prin politica lor gresita purtau raspunderea evacuarii Basarabiei si a unei parti din Bucovina în 1940” (Victor Macarevici, profesor).

     În timp ce ocupantii sovietici prigoneau populatia Basarabiei ocupate si instaurau în provincie un regim de teroare, „Partidul Comunist RomÂn lansa în restul tarii un manifest prin care îsi exprima satisfactia si entuziasmul pentru eliberarea Basarabiei si Bucovinei de sub jugul boierilor si capitalistilor romÂni”.