Trecerea la constiinta initiatica
Nu se poate spune ca omul ar trebui sa ajunga mai întâi participant
la initierea însasi, pentru a patrunde ceea ce poate spune stiinta initiatica.
Daca examinam constienta actuala a omului, trebuie sa spunem ca el sta aici,
pe Pamânt, priveste afara în departarile Cosmosului, fara a simti o relatie
între ceea ce îl înconjoara pe Pamânt, el însusi si aceste departari ale Cosmosului.
Sa luam în considerare numai cât de abstract este descris Soarele de catre toti cei
care astazi au pretentia de a reprezenta cunoasterea adevarata.
Sa urmarim felul cum este descris de catre asemenea oameni ce este Luna,
cât de putin se reflecteaza sau chiar nu se gândeste deloc la faptul ca Luna este,
în anumite împrejurari, un tovaras iubit de îndragostiti, facând abstractie de faptul ca
Soarele îl încalzeste pe om vara si-l lasa rece iarna; de asemenea, facând abstractie
de toate acestea, daca se preocupa cineva de relatia omului care umbla pe Pamânt
cu corpurile ceresti.
Si totusi, pentru a cunoaste aceasta relatie, trebuie dezvoltat în sine acea privire
despre care v-am vorbit de curând, privirea pentru ceea ce au stiut odata oamenii,
oameni care se aflau mai aproape de Univers decât cei actuali, oameni care au avut
o constienta naiva, mai mult un instinct de cunoastere, decât o cunoastere rationala,
care, totusi, stiau sa cugete asupra relatiei dintre diferite constelatii particulare
si fiinta si viata omului.
Asadar, aceasta relatie a omului cu constelatiile, si, prin aceasta, cu întregul Cosmos,
trebuie sa intre iarasi în constienta oamenilor. Si ea va intra, daca antroposofia este cultivata
în modul corect.
Omul crede astazi ca destinul sau, karma sa exista aici, pe Pamânt;
el nu priveste catre stele pentru a gasi în ele aluzii la ceea ce este destinul uman.
Antroposofia trebuie sa focalizeze participarea omului la lumea suprasenzoriala.
Însa tot ce îl înconjoara pe om apartine de fapt numai corpului sau fizic si cel mult
corpului sau eteric. Si oricât de departe privim în lumile stelare,
vedem stelele prin lumina lor.
Lumina este un fenomen eteric. Tot ceea ce percepem în lume prin lumina este
un fenomen eteric. Astfel, oricât de departe am privi în Cosmos, în timp ce lasam
sa rataceasca privirea, nu putem iesi din eteric.
Dar fiinta umana trece în suprasenzorial. Omul îsi introduce fiinta suprasenzoriala
din existenta preterestra în cea pamânteasca si îsi extrage iarasi dupa moarte
aceasta fiinta suprasenzoriala atât din esenta sa fizica, cât si din cea eterica.
În fond, nu exista nimic din lumile în care s-a miscat omul înainte de a coborî pe Pamânt,
în care el va intra când va fi trecut prin poarta mortii, nu exista nimic din aceste lumi
în spatiile vaste care exista de jur împrejurul nostru pe Pamânt sau afara, în Cosmos.
Exista însa doua porti care conduc afara din lumea fizicului si din lumea etericului,
în suprasenzorial.
O poarta este Luna, cealalta este Soarele.
Iar noi întelegem Luna si Soarele în sensul corect numai daca devenim constienti
ca ele sunt porti catre lumea suprasenzoriala, porti catre lumea suprasenzoriala care
au un rol important pentru ceea ce vietuieste omul ca destin al sau aici pe Pamânt.
Sa privim, din acest punct de vedere, mai întâi existenta lunara.
Fizicianul nu stie despre aceasta existenta lunara decât ca lumina Soarelui
apare reflectata de Luna. El stie ca lumina Lunii este o lumina a Soarelui reflectata.
Însa ramâne la aceasta.
El nu tine seama ca ceea ce este vizibil drept corp ceresc ca Luna a fost cândva unit
cu existenta noastra pamânteasca.
Luna a fost, de fapt, cândva, încorporata în existenta pamânteasca.
A fost o bucata de Pamânt.
Ea s-a desprins de Pamânt în vremuri stravechi si a devenit un corp ceresc distinct în spatiu.
Dar nu este important numai faptul ca a devenit un corp ceresc independent,
ceea ce poate fi interpretat în cele din urma si ca o realitate fizica,
ci mai este esential un aspect.
Cel care, cu seriozitate deplina, se adânceste în contemplarea civilizatiei si culturii umane,
afla cum, în vremuri vechi, era raspândita pe Pamânt o întelepciune straveche,
o întelepciune straveche din care provine o mare parte din ceea ce în vremurile noastre
iese în evidenta si este, de fapt, mult mai inteligent decât ceea ce poate fi fundamentat astazi
prin stiinta. Iar cel care contempla o data, din acest punct de vedere, fie Vedele Indiei,
fie filosofia Yoga, acela va capata o adânca veneratie fata de ceea ce îl întâmpina mai mult
în forma poetica, într-o forma neobisnuita astazi, dar care trebuie sa-i inspire cu atât
mai multa veneratie cu cât se cufunda mai mult în cunoastere.
Daca omul nu se apropie de aceste lucruri în modul lucid, rece, actual,
ci le îngaduie sa actioneze asupra sa într-un mod rascolitor si totusi profund,
atunci ajunge sa afle într-un fel inteligibil, chiar si din documente exterioare,
daca stiinta spiritului, antroposofia, trebuie sa marturiseasca din cunostintele ei:
A existat cândva o cunoastere straveche raspândita pe Pamântul nostru, chiar daca
nu aparuta în forma rationala, ci mai mult în forma poetica.
Însa omul actual este predispus, prin corpul sau fizic, sa înteleaga totusi
ceea ce îl întâmpina ca întelepciune, sa înteleaga ca instrumentul acestei întelegeri este creierul.
Creierul, ca instrument al întelegerii, s-a dezvoltat în decursul unui timp îndelungat.
În timpul când exista pe Pamânt stravechea întelepciune nu exista un creier cum este cel actual.
Întelepciunea era pe atunci proprie unor creaturi care nu traiau într-un corp fizic.
Au existat cândva tovarasi ai omului pe Pamânt care nu traiau într-un corp fizic.
Acestia erau marii învatatori primordiali ai omenirii, care au disparut de pe Pamânt.
Nu numai Luna fizica a plecat în spatiul cosmic, si aceste entitati au plecat în Cosmos
o data cu Luna. Astfel încât cel care priveste catre Luna cu întelegere adevarata poate spune:
Acolo sus este o lume care are în sine fiinte ce au trait cândva aici pe Pamânt,
printre noi, ne-au învatat în viata noastra pamânteasca timpurie, si care s-au retras acum
în colonia lunara. Numai atunci când lucrurile se privesc în acest mod se ajunge la adevar.
Asadar, omul, în interiorul corpului sau fizic, poate astazi – daca pot spune asa –
sa priveasca numai copia foarte palida a ceea ce era cândva întelepciune straveche.
El stapânea ceva din aceasta întelepciune straveche, în vremurile primordiale,
când învatatorii omului erau acei învatatori ai întelepciunii stravechi.
Atunci el prelua prin instinctul sau, nu prin ratiune, aceasta întelepciune straveche,
pe acele cai prin care i se puteau revela entitatile mai înalte.
Astfel tot ceea ce are legatura cu Luna ne trimite spre trecutul omenirii.
Acest trecut al omenirii a fost radiat pentru omul zilelor noastre. El nu îl mai detine.
Dar îl poarta totusi în sine. Si, în timp ce noi, între nastere si moarte, nu ne întâlnim
cu acele entitati despre care tocmai am vorbit, care erau cândva fiinte pamântesti
iar acum au devenit fiinte lunare, le întâlnim totusi în existenta preterestra,
în existenta dintre moarte si o noua nastere.
Iar ceea ce purtam în noi, ceea ce ne trimite mereu dincolo de nasterea noastra
într-o existenta anterioara, ceea ce urca din subconstientul nostru si nu ajunge
la o deplina claritate rationala, ceea ce are de-a face adesea cu inima
si cu sentimentul omului, acestea toate îndreapta nu numai instinctul îndragostitilor
catre lumina Lunii, ci si pe acela care poate acorda valoare acestui impuls subconstient
al naturii umane.
Ceea ce purtam în noi inconstient, aceasta ne îndreapta catre Luna.
Si o dovada pentru asta ne place sa spunem ca este si faptul ca tocmai Luna
a fost cândva unita cu Pamântul, iar fiintele care o populeaza erau, de asemenea,
atunci, unite cu Pamântul.
În acest fel este Luna o poarta spre suprasenzorial.
Si cine o studiaza atent, acela va primi în schimb, din structura ei fizica exterioara,
un punct de sprijin, pentru ca Luna este o poarta catre suprasenzorial.
Asadar încercati numai o data sa va reprezentati modul în care este descrisa Luna,
cu muntii sai etc. Toate va arata ca acesti munti, aceasta întreaga configuratie lunara
nu pot fi cum sunt pe Pamânt. Se subliniaza mereu ca Luna nu are aer, apa;
aceasta este alta problema. Configuratia lunara este asemanatoare cu configuratia Pamântului
de odinioara; prima a devenit mai demult complet minerala.
Omul stie astazi ca substantele fizice ale corpului sau sunt înlocuite adesea.
Noi ne descuamam neîncetat. Noi ne taiem unghiile. Dar totul se deruleaza din interior
catre suprafata, iar în final ceea ce era în centrul corpului nostru ajunge la suprafata.
Noi eliminam acestea prin descuamare
Si nimeni dintre dumneavoastra, dragii mei prieteni,
nu trebuie sa creada ca ceea ce este constituit din carne si sânge,
în general din substante fizice, si care se afla astazi pe acest scaun s-ar fi aflat în acest loc
si daca ati fi fost aici în urma cu zece ani. Toate aceste substante au fost înlocuite.
Ce a ramas? Spiritual-sufletescul dumneavoastra a ramas.
Despre aceasta se stie astazi cel mai putin, daca nu se gândeste întotdeauna
ca toti cei care stau astazi aici pe scaune nu ar fi avut aceeasi muschi si aceleasi oase
în urma cu zece sau douazeci de ani, daca ei s-ar fi aflat aici.
Daca oamenii privesc în sus spre Luna, ei au constienta a ceea ce este
substanta fizica exterioara a Lunii; aceasta era aceeasi si cu milioane
de ani în urma, cred ei.
A fost astfel la fel de putin cum a fost si corpul fizic al omului în urma cu douazeci de ani
Desigur, substantele fizice ale stelelor nu se schimba atât de rapid.
Însa pentru aceasta ele nu au nevoie de asa mult timp cât calculeaza pentru Soare
fizicienii de astazi. Aceste calcule sunt foarte precise, dar sunt false.
Eu am metionat aceasta de mai multe ori. Vedeti dumneavoastra, eu am spus ca puteti calcula
cum vi se modifica, de exemplu, configuratia inimii sa zicem de la o luna la alta.
Asadar, calculati aceasta pentru o perioada de trei ani neîntrerupti.
Apoi aflati foarte exact care era configuratia inimii cu trei sute de ani în urma,
sau cum va fi aceasta dupa trei sute de ani.
Calculele pot fi foarte corecte, dar inima nu era înca aici în urma cu trei sute de ani
si nu va fi aici nici dupa trei sute de ani.
Astfel calculeaza astazi geologii. Ei observa straturile Pamântului, calculeaza
cum se modifica aceste straturi în decursul secolelor, extrapoleaza si spun:
Asadar, cu douazeci de milioane de ani în urma aceasta era asa!
Este exact acelasi calcul ca cel mentionat mai înainte, numai ca toate cele de pe Pamânt
nu erau înca aici în urma cu douazeci de milioane de ani si nu vor fi aici nici
dupa douazeci de milioane de ani.
Însa, facând complet abstractie de aceasta, asa cum omul este supus schimbarii materiei,
tot asa sunt supuse corpurile ceresti schimbarii materiei.
Ceea ce mentine Luna sunt entitatile. Acesta este spiritual-sufletescul din Luna,
exact la fel cum în dumneavoastra spiritual-sufletescul este cel care va mentine.
Si mai cu seama când aflam pentru prima data ca Luna fizica a iesit cândva în spatiul cosmic!
Însa ceea ce a iesit în mod fizic îsi schimba neîncetat substanta,
dar acele entitati care populeaza Luna ramân, ele constituie permanenta,
facând abstractie complet de transformarea lor în trecerea prin viata lunara repetata etc.;
însa nu vrem sa intram astazi în aceste probleme.
Daca privim astfel Luna, ajungem la un fel de stiinta despre Luna care nu se înscrie
numai în capul, ci si în inima omului. Ajungem la o relatie cu Cosmosul spiritual,
privim Luna ca o poarta catre Cosmosul spiritual.
Tot ce exista acolo jos, în adâncurile fiintei noastre, nu numai sentimentele vagi ale iubirii,
pentru a mentiona înca o data acest lucru, ci tot ce exista în adâncurile subconstiente
ale sufletului, ceea ce este rezultatul vietii pamântesti anterioare este în legatura
cu existenta lunara.
Cu tot ce este existenta noastra actuala ne smulgem existentei lunare.
Noi ne smulgem neîncetat existentei lunare. Daca vedem sau auzim prin simturile noastre,
daca gândim cu mintea noastra, daca recunoastem deci ceea ce nu se ridica
din adâncurile vietii sufletesti si daca recunoastem ceea ce era activ în noi în mod clar
ca ceva trecut, daca nu contemplam aceasta, ci contemplam ceea ce ne mâna mereu
în prezent, atunci suntem îndrumati catre existenta solara, la fel cum,
prin intermediul trecutului, suntem îndrumati catre existenta lunara.
Numai ca Soarele actioneaza asupra noastra pe cale ocolita, prin intermediul corpului fizic
omenesc. Daca vrem sa ne însusim prin bunul nostru plac ceea ce ne da Soarele,
atunci trebuie sa activam tocmai acest bun plac, aceasta inteligenta.
Si cu ceea ce noi, oamenii de astazi, întelegem prin mintea noastra activa,
prin inteligenta noastra, nu ajungem asa departe cum o facem ajungând în mod instinctiv
la faptul ca pur si simplu un Soare se afla în Cosmos.
Oricine stie, sau poate sti cel putin, ca Soarele nu ne trezeste în fiecare dimineata
numai pentru a ne chema de la întuneric la lumina, ci ca el este sursa fortelor de crestere
dar si a fortelor de evolutie sufleteasca.
Ceea ce actioneaza din trecut în aceste forte sufletesti are legatura cu Luna,
ceea ce actioneaza în prezent însa, lucru pentru care noi vom fi pregatiti de fapt
abia în viitor, prin liberul nostru arbitru, aceasta depinde de Soare.
La fel cum Luna ne îndruma spre trecutul nostru, tot astfel Soarele ne îndruma spre viitor.
Iar noi privim spre cei doi astri, spre cel diurn, spre cel nocturn, catre înrudirea
celor doi astri, caci amândoi ne trimit aceeasi lumina.
Si privim în noi, privim la tot ceea ce este împletit în destinul nostru prin evenimentele
parcurse, în trecut, si descoperim în acesta existenta noastra lunara interioara
ca un trecut împletit în destinul nostru.
Si vedem cum se tes unul într-altul trecutul si viitorul în destinul omului.
Iar noi putem contempla mai în detaliu în viata omului
cum sunt în legatura trecutul cu viitorul.
|
Sa presupunem ca doi oameni se afla într-o anumita comunitate,
într-o oarecare perioada a vietii. Cel care nu reflecteaza la un asemenea lucru,
care nu gândeste, asadar, acela spune: Aici eram eu, aici era celalalt, aici era locul,
de exemplu Müllheim, iar în Müllheim ne-am întâlnit noi.
El nu reflecteaza mai mult asupra acestui lucru.
Cine reflecteaza mai profund urmareste viata celui care poate a ajuns la vârsta de
treizeci de ani, urmareste viata celuilalt, care poate a ajuns la vârsta de douazeci si cinci de ani,
cum acestia s-au întâlnit; el va putea vedea cât de straniu, cât de miraculos
s-a derulat pas cu pas viata acestor doi oameni de la nasterea lor pe Pamânt,
cum ei s-au întâlnit în cele din urma în acest loc.
Se poate spune deja: Din locurile cele mai îndepartate, oamenii se întâlnesc undeva,
o data, în mijlocul vietii. Este ca si cum ei si-ar fi prevazut în asa fel drumurile lor încât
sa se întâlneasca. Însa ei nu au putut face toate acestea în mod constient,
caci nu s-au cunoscut, sau cel putin nu au gândit sa se întâlneasca.
Toate acestea se desfasoara în inconstient.
Noi facem în inconstientul cel mai adânc calatoriile catre epoci importante de viata,
catre puncte importante de viata. Iar din acest inconstient se tese destinul în afara.
Si daca noi ascultam un om ca prietenul lui Goethe, Knebel, care a spus,
la o vârsta înaintata: Daca privesc în urma în viata mea mi se pare ca fiecare pas
ar fi fost prescris astfel încât trebuia sa ajung în cele din urma la un anumit punct,
începem sa întelegem oamenii cu o asemenea experienta de viata.
Aici intervine influenta Soarelui.
Acum intra ei sub influenta luminii stralucitoare a actiunii solare.
Ei participa cu propria lor constienta si viitorul începe sa lumineze trecutul,
la fel cum afara, în Cosmos, Soarele lumineaza viitorul omului,
la fel cum Luna ilumineaza Pamântul cu lumina reflectata.
Acum s-ar pune întrebarea daca în viata putem distinge lucrurile care sunt solare
de cele care sunt lunare în om. Deja sentimentul poate distinge câte ceva,
daca aceste lucruri sunt luate în mod mai profund si nu superficial.
Înca din copilarie, înca din tinerete omul întâlneste alti oameni care vin spre el
numai într-o împrejurare exterioara, pe lânga care trece, care trec pe lânga el,
care poate au totusi destul de mult de-a face cu el.
Ati fost cu totii la scoala; foarte putini dintre dumneavoastra pot spune
ca au avut profesori cu care au stabilit legaturi mai profunde;
însa va exista totusi cineva care va spune: O da, era pe atunci un profesor care mi-a produs
o asemenea impresie, încât am vrut sa ajung ca el; sau, mi-a produs o asemenea impresie,
încât as fi dorit mult ca el sa plece de pe Pamânt. Poate fi antipatie, poate fi simpatie.
Noi întâlnim si alti oameni. Ei ne preocupa, sa spunem, numai la nivelul ratiunii,
cel mult si al simtului estetic. Gânditi-va numai cât de des se întâmpla ca cineva învata
sa cunoasca un alt om; el întâlneste apoi oameni care si ei îl cunosc pe acela
si sunt de acord ca el este un om extraordinar sau un ticalos.
Aceasta este o judecata estetica sau este o judecata rationala.
Exista însa si relatii umane care nu se epuizeaza numai cu ratiunea sau cu judecata estetica,
ci care se desfasoara puternic pe baza vointei; noi nu spunem numai în copilarie
ca am dori sa ajungem la fel ca un anumit om sau am dori ca el sa plece
departe de Pamânt – eu ma refer la lucruri radicale –, ci suntem atinsi în vointa noastra,
în cel mai adânc subconstient, când afirmam: Omul acesta nu este apreciat de noi numai
în sensul ca-l consideram bun sau rau, inteligent sau prost etc., ci am dori sa facem
din noi ceea ce vrea vointa lui, si nu am vrea sa ne solicitam ratiunea pentru a-l judeca.
Noi am dori sa primim în vointa noastra tot ceea ce el a produs ca impresie asupra noastra.
Exista aceste doua situatii în cazul omului.
Unii actioneaza asupra inteligentei noastre sau cel mult asupra simtului estetic;
ceilalti actioneaza asupra vointei noastre, în interiorul mai adânc
al entitatii noastre sufletesti.
Ce dovedeste aceasta?
Vedeti dumneavoastra, daca oamenii actioneaza asupra vointei noastre,
daca noi nu exprimam numai o antipatie sau o simpatie accentuata,
ci am dori în mod volitiv sa traim ceea ce simtim drept simpatie si antipatie,
atunci oamenii au fost legati într-un fel cu noi, în viata pamânteasca precedenta.
Daca oamenii fac o impresie numai asupra ratiunii noastre sau asupra simtului estetic,
atunci ei patrund în viata noastra fara a fi avut o legatura cu noi
în viata pamânteasca anterioara.
Caci ceea ce vietuim noi acum cu oamenii, desi ei nu vorbesc înauntrul vointei noastre,
aceasta se va manifesta din nou în viata pamânteasca urmatoare.
Asa cum Soarele si Luna se rotesc pe aceeasi traiectorie, au o legatura unul cu cealalta,
tot astfel sunt în strânsa legatura unul cu celalalt trecutul fiintei umane – lunaritatea omului
si viitorul fiintei umane – solaritatea omului.
Iar noi putem privi Soarele si Luna si nu vedem în ele doar corpurile luminoase exterioare,
ci ceea ce ne transmite din departarile Cosmosului, de afara, destinul nostru
în întreteserea sa cu acestea.
Asa cum lumina Lunii se transforma în lumina Soarelui, asa cum lumina Soarelui
se transforma în lumina Lunii, tot astfel ajung în destinele noastre trecutul si viitorul,
se întretes unul cu celalalt.
Da, în cazul particular al relatiei umane, ele se întretes unul cu celalalt.
Sa luam în considerare drumurile pe care le-au parcurs doi oameni,
pe când unul avea treizeci de ani iar celalalt douazeci si cinci de ani.
Ei se întâlnesc la un moment dat. Tot ceea ce au parcurs oamenii, unul pâna la douazeci
si cinci de ani, celalalt pâna la treizeci de ani, apartine lunaritatii din om.
Acum însa, prin faptul ca ei învata sa se cunoasca, prin faptul ca pasesc unul catre celalalt,
ei intra în solaritate corespunzatoare cu destinul si împletesc viitorul cu trecutul,
pentru a tese mai departe destinul vietii pamântesti viitoare.
Si astfel vedem cum se apropie destinul de om, cum într-un caz omul actioneaza
asupra altui om numai la nivelul ratiunii, la nivelul simtului estetic,
iar în alt caz la nivelul vointei umane, si anume cu vointa însotita de simtire.
Putem privi în mod avizat asupra destinului. Acea traire intima, interioara, proprie,
a altui om în noi însine indica karma trecuta.
Daca eu percep un om astfel încât el de fapt ma penetreaza nu numai în simturi
si în ratiune, ci astfel încât vointa mea se supune vointei acestuia înseamna ca el
este legat karmic cu mine din trecut.
Omul poate simti deci, cu un simt putin mai intim, mai rafinat, felul cum altul
este legat karmic cu el.
Daca intervine initierea, atunci el nu îl vietuieste pe cel cu care era legat karmic
doar pentru ca îsi spune: El actioneaza asupra vointei mele, el actioneaza în vointa mea,
ci el îl vietuieste într-adevar personal pe celalalt om.
Iar daca unul care este initiat întâlneste pe celalalt om cu care este legat karmic,
atunci acest celalalt om se afla în primul, cu o vorbire independenta,
cu o exprimare si manifestare independente, astfel încât el vorbeste din primul,
asa cum ne vorbeste un om care sta lânga noi.
Asadar, ceea ce în mod obisnuit este doar simtit în vointa, legatura karmica,
apare pentru initiat astfel încât celalalt om vorbeste chiar din el, asa cum face de obicei
un om care se afla lânga el.
Astfel, pentru cel care stapâneste stiinta initiatica întâlnirea karmica înseamna
ca celalalt om nu numai actioneaza asupra vointei sale, ci actioneaza în el asa de intens
cum actioneaza de obicei un om care se afla lânga el.
Vedeti dumneavoastra, ceea ce, de obicei, se anunta într-un mod vag, exclusiv volitional
si sentimental pentru constienta obisnuita, este ridicat la un caracter pe deplin concret
pentru constienta superioara.
Veti spune: Da, dar atunci cel care este initiat circula
cu legaturile tuturor oamenilor cu care este legat karmic în sine.
Aceasta, veti spune dumneavoastra, asa si este.
.
Daca cineva vrea sa vorbeasca despre felul cum actioneaza karma în oameni,
astfel încât se construieste în mod reciproc destinul lor, atunci trebuie sa-si poata justifica
vorbirea sa prin cunoasterea felului cum vorbesc alti oameni în el,
a felului cum ei devin o parte a sa.
Pentru cel care nu este initiat este necesar sa nu ramâna nimic de dincolo;
în cazul unei minti sanatoase el îsi va spune: Desigur, eu nu îl aud vorbind în mine
pe cel care este legat karmic cu mine; însa îl simt.
Eu îl simt în vointa mea si în felul si modul cum este zguduita vointa mea prin el.
Omul învata sa înteleaga aceste zguduiri ale vointei.
Omul învata sa înteleaga ceea ce vietuieste el în constienta obisnuita si faptul ca doar
din stiinta initiatica afla acest lucru, descris în semnificatia sa reala, concreta.
Însa lucrul pe care l-am considerat astazi important este acela ca, într-adevar,
ceea ce intra în mod obisnuit în constienta, sentimentul de înlantuire karmica cu celalalt,
pentru initiat devine o vietuire concreta.
Si asa cum se poate descrie aceasta pentru destinul omului, tot asa se poate spune
pentru tot ceea ce poate face stiinta initiatica.
Înca multe alte lucruri pot vesti omului despre felul
cum este el legat karmic cu un altul.
Unii dintre dumneavoastra, observând viata, vor sti:
Întâlnim în viata oameni pe care nu-i visam;
putem trai multa vreme împreuna cu ei
si putem sa nu-i visam.
Întâlnim alti oameni – nu mai scapam deloc de ei în vis.
Abia i-am vazut, iar în noaptea urmatoare deja visam despre ei, si mereu intra
în visurile noastre.
Visurile apar din subconstient. Oameni despre care visam îndata ce îi zarim sunt,
desigur, oameni cu care noi suntem legati karmic.
Oamenii despre care nu putem visa produc asupra simturilor noastre doar
o impresie superficiala. Noi îi întâlnim în viata, fara a fi legati cu ei karmic.
Ceea ce traieste în adâncul vointei noastre este ca un vis treaz.
Iar pentru initiat acest vis treaz devine chiar o constienta plina de continut.
Din aceasta cauza, el aude pe cel care este legat karmic cu el vorbind din sine.
Bineînteles ca el ramâne mereu rational, astfel încât, circulând, nu va vorbi ca initiat
din toti oamenii care îi vorbesc; însa el se obisnuieste, în anumite conditii,
sa se adreseze corect în mod foarte concret, ca într-un dialog, oamenilor care sunt
legati karmic cu el si vorbesc din el chiar daca nu se afla spatial fata în fata cu ei,
cu care prilej ies la lumina lucruri care au si o importanta reala.
Astfel se poate adânci constienta omului privind în sus la întinderile Cosmosului,
astfel se poate adânci aceasta privind înauntrul omului.
Si cu cât se priveste mai mult în interiorul omului, cu atât mai mult se întelege
ce se afla în departarile Cosmosului.
Se spune atunci: Eu nu mai privesc în mod simplu la lumea astrilor, sa vad acolo
discuri luminoase sau sfere luminoase; ceea ce se afla afara în Cosmos îmi apare
drept destin tesut cosmic.
Destinele umane de pe Pamânt sunt atunci imaginile destinelor tesute cosmic.
Si daca stim ca substantele dintr-un corp ceresc se schimba, se înlocuiesc,
la fel ca substantele din om, atunci vom sti ca nu are nici un sens sa se vorbeasca
numai despre legi abstracte ale naturii.
Nu avem voie sa consideram legile naturii ca fiind ceva ce produce cunoastere.
Este exact ca la societatile de asigurari. Omul îsi asigura acolo viata sa.
Prin ce se mentin societatile de asigurari? Prin faptul ca se calculeaza durata probabila
a vietii unui om. Stiind câti oameni care au vârsta de douazeci si cinci de ani ating
treizeci de ani de viata etc. se poate calcula cât de multi ani traieste, probabil,
un om de treizeci de ani; în functie de aceasta, i se face o asigurare.
Si se iese bine la socoteala cu asigurarea. Legea asigurarii este valabila.
Însa nici unui om nu i-ar trece prin minte sa puna în legatura aceasta cu fiinta sa
cea mai interioara. El ar trebui sa spuna, de obicei: Eu am fost asigurat pentru treizeci de ani,
pentru ca moartea mea probabila va surveni la vârsta de cincizeci si cinci de ani.
El nu va atrage niciodata consecinte din aceasta, totusi calculul este exact;
însa consecinta nu înseamna absolut nimic pentru viata reala.
Legile naturii sunt, de asemenea, doar calculate.
Ele sunt bune pentru ca noi le putem folosi
din punct de vedere tehnic; ele sunt bune pentru ca pot produce masini,
la fel cum noi putem asigura oamenii dupa legile naturii.
Însa ele nu conduc în esenta lucrurilor.
În esenta lucrurilor conduce numai cunoasterea reala a esentei însasi.
Evenimentul real nu are nimic de-a face cu legile naturii.
Legile naturii sunt bune pentru folosirea fortelor.
Însa esenta trebuie sa devina cunoscuta prin stiinta intiatica.
|
