Comentarii la Legenda Mesterului Manole de Mircea Eliade publicat la 26.12.2007
Comentarii la Legenda Mesterului Manole
     Poate ca cea mai semnificativa deosebire dintre omul modern si omul arhaic consta īn aceasta: pentru omul arhaic, un lucru sau un act nu are semnificatie decīt īn masura īn care participa la un prototip sau īn masura īn care repeta un act primordial (bunaoara, Creatia).

     Bijuteriile sīnt eficiente pentru ca participa la anumite principii cosmice, adica la o realitate ultima, metafizica.
Fiecare piatra nestemata, fiecare metal nobil poarta īn propria lui substanta un principiu cosmic.
Aurul e pretios pentru ca e un metal solar, perlele apartin lunii si, ca atare, sīnt strīns legate de simbolismul acvatic si de emblemele fertilitatii.
Omul culturilor traditionale poarta aproape de trupul lui — si e īntovarasit de ele īn mormīnt — bucati de aur, jad si perle pentru a-si spori propria sa realitate īn timpul vietii si a-si asigura o soarta fericita post-mortem.
     Perlele promoveaza virtutile feminine: nasterea, fecunditatea. Valoarea lor se datoreste arhetipului cosmic din care descind si de la care se revendica: Luna.
Ele nu sīnt niste simple „obiecte", ci, īntr-un anumit sens, un microcosmos.

     Pentru ca perla este o imagine a „lunii", dar este, īn acelasi timp, prin simbolismul scoicii, si o emblema a „femeii".
Un asemenea „obiect" capata semnificatie īn masura īn care, ramīnīnd īn acelasi timp el īnsusi, exprima sau reprezinta un principiu cosmic.
Este suficient un contact direct pentru ca, prin el, omul sa fie integrat īntr-un ritm sau īntr-o unitate cosmica.
Perla infuzeaza femeia care o poarta cu energie lunara, dar face, īn acelasi timp, mai mult: o reintegreaza īntr-un urias circuit care are loc īntre nenumarate niveluri cosmice.
Caci „luna", pentru culturile arhaice, īnseamna si altceva decīt astrul fizic; īnseamna un centru care subsumeaza, reprezinta sau controleaza apa, ploaia, fecunditatea, noaptea, moartea, latentele, viata pre-formala, reīnvierea etc.
Este suficient contactul cu una dintre emblemele lunare mai proeminente (īn cazul nostru, perla) pentru ca femeia sa fie solidarizata acestor centre de energie cosmica si integrata ritmului lor; ca ea sa-si gaseasca sporita feminitatea, asigurata fecunditatea; īntr-un cuvīnt, sa-si realizeze īn conditii optime destinul sau aici, pe pamīnt, si sa-si construiasca soarta post-mortem.
Pentru aceste virtuti erau purtate perlele; valoarea lor estetica si economica s-a desprins mult mai tīrziu, cīnd sensul metafizic primordial a īnceput sa fie uitat, datorita anumitor evolutii care au avut loc īn viata mentala a societatilor europene.

     Sa amintim acum al doilea exemplu; de data aceasta, nu exemplul unui „obiect", ci al unui „act".
E vorba de culegerea buruienilor bune de leac. Se spune ca nici o buruiana de leac nu-si pastreaza virtutile ei medicinale, daca nu e culeasa cu un anumit ritual; bunaoara, la miezul noptii, pe luna sau fara luna, facīndu-se anumite gesturi, rostindu-se anumite cuvinte, oferindu-se daruri pamīntului de unde a fost smulsa etc, etc.
De fapt, acest ritual nu este decīt repetarea unui act initial facut de Hecate (īn cazul vrajitoarelor europene), repetat de Medeea etc. Vrajitoarele imita ritualul primordial al zeitei Hecate.
Sub influenta crestinismului, femeile culeg ierburile bune de leac, spunīnd ca le culeg sub Crucea Mīntuitorului sau pentru a le duce Lui, sa-si vindece ranile.
Am putea aminti, ca un al treilea exemplu, actul generator, care este asimilat, īn multe culturi arhaice, actul creatiei cosmice. Sau destelenirea araturii — asimilata, la rīndul ei, cu actul generator, deci cu modelul primordial: Creatia.
Sau calatoria asimilata ceremoniilor de initiere, care, la rīndul lor, nu sīnt decīt prefigurari ale mortii.
Toate acestea alcatuiesc modele, arhetipuri, repetate de cīte ori o cer īmprejurarile vietii.
Repetarea lor nu e un act silnic sau inutil; dimpotriva, prin ele se sporeste realitatea vietii, si omul ca atare capata un continut metafizic. Se imita un gest primordial sau se īnsuseste un obiect care participa la un prototip, pentru ca, prin asemenea gesturi sau obiecte omul ramīne īn real si creeaza īn realitate.
Omul este om īn masura īn care se pastreaza īn nemijlocita comuniune cu principiile care sustin Firea īntreaga.
     Nu exista nimic real īn afara de ceea ce a facut divinitatea (fie ca aceasta divinitate este formulata simbolic, ritual sau oral, prin zei sau prin principii cosmologice etc).
Asadar, pentru a trai īn chip real, omul nu are altceva de facut decīt sa imite, de cīte ori [īi] cer īmprejurarile, gesturile divinitatii.
Sa se observe ca timpul este aproape īntotdeauna suspendat īn ritual, dupa cum el capata o cu totul alta calitate īn mit.

     Ritualul repeta un act initial, dar aceasta actiune se petrece, de fapt, īn timpul „acela", originar.
Timpul ritual este īntotdeauna acelasi: timpul cīnd s-a savīrsit pentru prima oara ritualul. Cu alte cuvinte si fara a trada cītusi de putin sensul acestor lucruri, s-ar putea spune ca toate ritualele, de la īnceputul lumii si pīna īn clipa de fata, coincid, ele nefiind decīt acelasi ritual, realizīndu-se īn acelasi timp sacru; repetarea lor este o iluzie datorita incongruentei dintre timpul sacru si timpul profan.
Aceeasi axioma sta la temelia teoriei ciclurilor cosmice si istorice, asa cum a fost elaborata de orientali: evenimentele care duc la stabilirea unei lumi noi sīnt repetarea, pe o alta scara, a evenimentelor care au avut loc „odinioara", adica īn clipa Creatiei.
Aceasta teorie mistica a ciclului cosmic se regaseste si īn fizica lui Aristotel, īn „Marea Vara" si „Marea Iarna".
Ca de obicei, īnapoia unei teorii fizice arhaice se descifreaza o īntreaga mitologie care, la rīndul ei, nu e decīt dramatizarea unei axiome cosmologice.
„Marea Iarna" se īntīlneste īn credintele iraniene si īn „Iarna lui Fimbul" a mitologiilor nordice, ea reprezentīnd etapa finala a īncheierii unui ciclu cosmico-istoric, similara „marii disolutii" cosmice indiene
Orice eveniment catastrofic se leaga, asadar, de apocalipsul cosmic care, printr-o „mare disolutie", va reduce pluralitatea fragmentala a lumilor la unitatea primordiala, la Haosul de dinainte de Creatie.
Orice „lume noua" care se creeaza īn istorie implica negresit o etapa „haotica", asemenea haosului premergator Creatiei, si o etapa „cosmizanta", identica evenimentelor care au dus la facerea si organizarea Lumii.

     Cīt ar fi de sumare, consideratiile de mai sus alcatuiesc o nimerita introducere īn comentariul Legendei Mesterului Manole
Fiecare produs folcloric — legenda, vraja, proverb etc — poarta īn sine universul mental care i-a dat nastere, īntocmai cum un ciob de oglinda pastreaza aceeasi lume ca si īntregul din care a fost desprins.
Nu este vorba, aici, de a „interpreta" o legenda sau un obicei dupa anumite teorii preconcepute, de a-i da, cum se spune, o „interpretare personala".
Teoria generala pe care o presupune orice univers mental consistent se afla implicata īn orice produs folcloric sau document etnografic, chiar daca pentru cel care foloseste asemenea produse folclorice sau le face sa circule aceste implicatii teoretice nu mai sīnt evidente.
     Este, bunaoara, perfect indiferent pentru īntelegerea magiei simpatice daca vrajitoarea care arde o papusa de ceara cu cīteva fire din parul aceluia pe care vrea sa-l piarda īsi da sau nu īsi da seama īn chip multumitor de teoria pe care o presupune acest act magic.
Important pentru īntelegerea magiei simpatice este faptul ca un asemenea act n-a fost posibil decīt īn clipa cīnd anumiti oameni s-au convins (experimental) sau au afirmat (pe temeiuri teoretice) ca unghiile, firele de par etc. sau obiectele purtate de un ins pastreaza aceeasi legatura intima cu el chiar dupa ce au fost īndepartate.
O asemenea credinta presupune existenta unui „spatiu-plasa" care leaga īntre ele obiectele cele mai departate, si le leaga printr-o „simpatie" care-si are legile ei.
     Universul mental īn care a fost formulat si experimentat un asemenea act magic presupune „spatiul-plasa" si „simpatia".
Este foarte probabil ca nu toate vrajitoarele de astazi īsi reprezinta lumea īn consonanta cu practicile lor magice
Aceste practici īnsa, considerate īn sine, ne pot revela lumea īn care au fost transmise, indiferent daca cei care le repeta mai au sau nu acces teoretic la ea.
Universul mental al lumilor arhaice a ajuns pīna īn zilele noastre pastrat nu īn chip dialectic īn credintele explicite ale oamenilor, ci conservat īn mituri, simboluri, obiceiuri, care, oricīte degradari ar fi suferit, au īnca sensurile originare transparente.
     Etimologia cuvīntului „superstitie" (superstare „ceea ce sta deasupra") este de altfel sugestiva; toate documentele acestea folclorice au ramas „deasupra" curgerii timpului, au plutit pīna īn zilele noastre fara sa poata fi abolite de revolutiile mentale care au modificat radical viziunea omului īn ultimele doua mii de ani.
Fiecare dintre ele sīnt, īntr-un anumit sens, „fosile vii" si uneori ne este de-ajuns o singura „fosila vie" pentru a reconstitui īntregul organic din care a supravietuit.
„Traind" sau, mai precis, fiind traite de societati umane felurite si īn milenii deosebite, documentele acestea poarta pecetea istoriei.
Ele prezinta uneori īntre ele anumite raporturi genetice.
Este de la sine īnteles ca alta vīrsta si alta orientare are o balada decīt un ritual de constructie. Chiar actul lor de creatie raspunde la nevoi cu totul diferite.
     O balada nu este numai un produs mai recent decīt un ritual, dar este si creata īn alte īmprejurari si īntr-un alt vazduh metafizic.
Este de la sine īnteles ca ritualul constructiei a dat nastere unui numar considerabil de legende despre oameni īngropati de vii la temeliile unui palat, pod, cetate etc.
Balada Mesterului Manole, legenda darīmarii castelului din Tara Galilor, ritualul de constructie din timpurile vedice, mitul cosmogonic, faptele acestea, atīt de diverse si apartinīnd unor vīrste atīt de departate, sīnt toate reductibile la un arhetip: nimic nu poate dura pīna nu i se confera un suflet.
     Important pentru noi este constatarea ca mentalitatea folclorica creeaza īntotdeauna īn conformitate cu anumite legi si ca aceste legi sīnt „arhetipale".
Ca i-a fost transmis sau nu un anumit principiu metafizic este indiferent, deoarece orice creatie folclorica se realizeaza cu exclusivitate īn structuri īn care aceste principii metafizice sīnt implicate.
In cazul nostru deci, e indiferent daca creatorul sau creatorii baladei au primit, prin transmisiune, teoria care permeeaza produsul lor de creatie, pentru ca, īn cazul cīnd nu ar fi primit-o, ar fi redescoperit-o fara sa-si dea seama prin simplul lor act de creatie artistica.
Un exemplu ne va ajuta sa īntelegem mai limpede functia arhetipala a creatiei folclorice
     Se stie, bunaoara, ca amintirea unui eveniment istoric sau a unei figuri autentice nu e pastrata de memoria populara mai mult de doua-trei sute de ani.
De ce? Pentru ca memoria populara retine anevoie faptele individuale si figurile autentice.
Ea functioneaza cu alte structuri: īn loc de evenimente — categorii; īn loc de personaje istorice — arhetipuri.
Un eveniment istoric poate provoca o anumita creatie folclorica, dar o provoaca īntrucīt acel eveniment istoric a capatat o rezonanta care īl integreaza īntr-o categorie arhetipala, adica īn masura īn care īnceteaza de a mai fi eveniment ireversibil si devine actualizarea unui moment repet[a]bil la infinit.
     O catastrofa istorica devine īn acest caz un „sfīrsit al lumii", un reformator devine un Ant[i]crist, o īntīmplare se transforma īntr-un proverb.
De ce functioneaza astfel mentalitatea folclorica?
Un raspuns provizoriu ar fi: pentru ca structura arhaica a acestei mentalitati a luat nastere sub semnul ontologiei.
Spaima omului arhaic este irealul, nesemnificativul, moartea; setea īntregii lui fiinte este realitatea ultima, oricīt ar fi de triviale formulele prin care e indicata aceasta realitate absoluta.
O asemenea structura mentala nu se poate interesa decīt de „impersonal", de „arhetip", de categorie. In orice sector ar functiona ea, nu valideaza decīt ceea ce poate fi omologat principiilor metafizice, ceea ce are un model si participa la o realitate ultima.
     Origin[e]a sud-dunareana a Baladei Mesterului Manole, remarcata de Odobescu īnca din 1879 (Biserica de la Curtea de Arges si Legenda Mesterului Manole), a fost definitiv demonstrata de Kurt Schladenbach īn studiul sau din 1894: Die aromunische Ballade von der Artabriicke (Jahresbericht des Instituts fur rumanische Sprache, I, Leipzig, pp. 79-L21). „Daca ar fi sa-L credem pe Skok, nu zarzavagiii bulgari, ci mesterii aromāni au jucat rolul principal īn crearea si raspīndirea baladei atīt la noi, cīt si īn sud-estul Europei.

     Mesterii zidari sīnt fiinte superioare.
Manole este o fiinta superioara («genie») care are legaturi cu divinitatea. Zidarii sīnt siliti prin mestesugul lor sa-si sacrifice familiile, de aici soarta lor tragica.
Elaborarea acestei conceptiuni nu se poate imagina decīt īntr-un mediu de zidari.
Or, meseria de zidar a fost exercitata īn Balcani de catre aromānii care se numeaugoge. Analiza lingvistica a numelui eroului, Manole, ne permite sa verificam aceasta ipoteza" (Skok, citat de Caracostea, p. 625, nota).
Intr-adevar, ,gogii din Macedonia aromāneasca erau atīt de mult identificati cu meseria de zidar, īncīt pentru sīrbi si albanezi cuvīntul aromān goga este totuna cu zidar".
Important e faptul ca, desi jertfa zidirii este pretutindeni cunoscuta, legendele crescute din amintirea acestui ritual nu au fructificat pe nivel literar decīt īn sud-estul european, din Grecia si pīna īn Ungaria
Numai aici si-au capatat ele o autonomie care le-a īngaduit sa circule ca atare si sa-si sporeasca treptat continutul epic si dramatic.