Getii -Partea II de Lundius publicat la 24.11.2009
Geţi = Goţi
     Sa va fie clar pentru toti, ca cei pe care Antichitatea i-a numit cu o veneratie aleasa Geti, scriitorii i-au numit dupa aceea, printr-o întelegere unanima, Goti.
În acest sens a fost un mare numar de scriitori, dintre cei mai diferiti, iar eu nu i-am enumerat chiar pe toti. Gotii (Getii) au întrecut, în glorie si fapte, toate neamurile si toate natiunile, pâna în ziua de azi; cei mai multi, relatând despre razboaiele si bataliile dus de Goti (si Geti), ramân înmarmuriti si plini de admiratie fata de ei.
Niciodata nu s-au scris atâtea opere literare si istorice, niciodata nu s-au promulgat atâtea legi civile si sacre - sunt fara egal în lume!
Despre toate acestea ne stau marturie atâtea genuri literare graind despre acele vremuri stravechi!
De aici, si tocmai fals judecatul Andreas Bureus (Descript. Sueon. Polit., p. m 20), ale carui cuvinte, urmarite punct cu punct, constatam ca nu se abat de la adevar: "Ca vechimea legilor noastre vestgotice s-ar cuveni sa fie socotita din perioada în care Gotii au plecat de aici sau putin dupa aceea, este departe de orice dubiu, caci ne sta marturie prezenta Gotilor în Grecia si Tracia, unde se stabilisera".
Cu el alaturi, sau cel putin pe acelasi teren va fi asezat si stralucitul Hermannus Conringius (De orig. Jur. Germ., c. V). Si aceasta disputa, arata dupa cum se instrumenteaza: daca s-a recurs numai la jocuri ridicole, ceva arme, aparat scenic, trecând peste cele serioase; pe acele Herculeene le-a trecut cu vederea, le-a înlaturat pe data. De aici si prima reclamatie, ba înca foarte vehementa.

     Fara îndoiala ca înainte de Wulfila, literele pe care le-au folosit popoarele nordice au fost runice; iar lui Wulfila nici nu i-ar fi trecut prin minte sa inventeze alte caractere noi, daca Gotii se foloseau deja de cele runice. Asadar, Gotii nu ar fi avut, la acea vreme, alfabet si nici legi scrise. Acestea s-au nascut de la Wulfila încoace, adica cam în jurul anilor 460.
Conringius se sprijina si pe relatarile lui Soganienus în care în a sa Istorie ecleziastica (VI, 37), îl lauda pe Wulfila pentru meritul de a fi fost cel dintâi inventator al alfabetului gotic si care a tradus în acest alfabet si Biblia. Si apoi, printr-o mica evitare, adauga navalnic: "Desigur Wulfila nu a fost primul care a gândit si pus la punct literele gotice, ci numai le-a dezvoltat si adaptat pe cele grecesti, descoperindu-le pe f si Q ."
La fel si Claudius, comentatorul Analelor lui Tacitus (XI, 14) care ar fi descoperit trei litere noi si le-a adaugat în numarul celor vechi latinesti, litere care, zice el, sunt foarte necesare. Despre formele acestora, a se vedea Vertranius.
     Lucru sigur este ca folosirea alfabetului fonetic de catre Getii din patria noastra (i.e. Suedia) dateaza imediat de dupa Potop, alfabet descoperit pe niste pietre splendide de o marime considerabila, asa cum ne-o relateaza foarte limpede Joannes Magnus: De adaugat, din acelasi motiv, legea celui dintâi Attin pe care o evidentiaza Messenius din Cronicile lui Joannes Martinus si care sunt în deplina concordanta cu cele mai vechi codexuri de legi nationale: aceasta lege de o mare bogatie s-a elaborat în secolul al XVIII-lea de la Facerea Lumii.
De ce ? Pentru ca se dovedeste, socoteste Stiernhielmius ca limba greaca este aceeasi cu cea care a fost a vechilor Goti (adica Geti). Si, ca sa nu te îndoiesti de nimic, literele acestei limbi, ca si ale celorlalte de altfel, au fost luate de la Geti.
Si, cel mai apropiat de spiritul meu, si ca sa nu ramâna nimic neclar în privinta literelor acestei limbi care toate provin de la geti - ca de altfel în cazul tuturor celorlalte alfabete, vezi ce spune Cl. Rudbeckius în Atlantice, unde acest adevar este dovedit cu o forta cu totul aparte.
Dar si Cl. Salmasius o spune clar si direct, ca primii oameni care au populat Grecia si sunt si autori ai limbii eline, au fost cei veniti din regiunea nordica si scitica. Si la fel stau lucrurile si în alte privinte (ca sa nu vorbesc nimic aici de Palamede si Simonide) - fara un motiv întemeiat probabil vei obiecta si vei persista în asta: ca acesta ar fi fost Cadmus, care cel dintâi ar fi adus literele din Fenicia în Grecia, prin aceasta însa nu se poate nega ca primele litere nu au aparut la popoarele nordice, dupa cum estimeaza mai sus pomenitul Rudbeckius.
Caci pe drept cuvânt, batrânul Herodot (V, 58) marturiseste clar ca Grecii, înainte de a folosi literele aduse de la fenicieni de Cadmus, le-au adus niste îmbunatatiri (le-au adaptat graiului lor).
Metarruqmizw, adica "ajustez", "adaptez", "corectez"; metarruqmisante, zice Herodot, sfewn oliga, adica operând unora din ele simple modificari; sfewn este ionic folosit în loc de autwn = "lor însisi" / "acelorasi"; interpretarea populara este mai putin reusita: "dupa ce au operat niste schimbari pe ici, pe colo, au început sa le foloseasca".
Cam în acelasi chip s-a exprimat si Diodor din Sicilia (V, p. 235, Edit. Laur. Rhodom.): "ouk ex arh eurein, alla tou tupou twn grammatwn metaqeinai monon " ("nu ei -Fenicienii - au fost primii care le-au inventat, ci primii care le-au folosit").
Si însesi literele, din respect pentru adevar, ti-l arata, caci sunt destul de convingatoare. În aceasta privinta, chiar si Tacitus ( Annal. d.l. XI, c. 13, la final) cu totul justificat, aminteste caliteratura greaca nu este absoluta si imuabila. Dupa parerea multor teologi, Fenicienii ar fi luat literele de la Iudei, iar Iudeii de la Moise. Pozitionarea nu este de negat: Pamântul si axa lui care înclina spre rasarit, se sfârsesc cu Arabia; la sud se afla Egiptul; la apus, Fenicienii si marea; la nord, lateral, de-a lungul Siriei, dupa Tacitus ( Hist., lib. V, c. 6, Annal., l.d. XI, c. 14; vezi si Eupol. Lib. de regibus, Clement. Strom., lib. I, Horn De convers Ind., lib. I, c. 4).
Cel care afirma totusi ca literele feniciene au patruns în Grecia prin Egipt, sustine si vanitatea egiptenilor, caci se poate prea bine ca inventatorii literelor sa fie unii, iar grecii sa le fi primit de la altii.

     Totusi, ramâne ferm pe aceeasi pozitie Conringius, sustinând ca înainte de Sueoni si Goti, Danii au fost aceia care s-au folosit, cei dintâi, de legi scrise: " caci se obisnuia ca primii autori ai legilor sa laude regii, pe Valdemar I si pe Valdemar II la al caror nume se mai adauga si adjectivul Scanicae si Sialandicae, cum a a fost cazul legii promulgate în anul 1163, sub Valdemar I, si Cimbricae (în legile noastre figureaza sub numele de Jutarum, "Dacia de Vest"), cazul legii promulgate în 1240, sub Valdemar II si aceste legi erau, în mare parte, întocmite dupa modelul jurisdictiei saxonice, dupa cum relateaza Arnoldus Huitfeldius, Marele Cancelar al regelui Daniei". (Praef. Leg. Prov. Fion.).
Dar încapând pe mâini neexperimentate, a fost simplu sa se cada de acord în privinta acelui drept (legi), asa cum s-a putut vedea, fie ca a fost vorba de corectori princiari, fie de autori prea zelosi care s-au situat deasupra regilor, laudati mai sus de catre Conringius.
Dar la început nici nu era nevoie de un consens, caci printre altele, si prin diferitele chipuri de a pleda si prin acordarea de termeni spatiati, în darea hotarârilor în procese având ca tema cultul profan al zeilor, acestea erau primite din partea celor cu putere de discernamânt sau aplaudând sau respingând zgomotos hotarârea.
Iata ca este o întreprindere grea sa fac o incursiune în istoria straveche a unui popor foarte cultivat, la care au fost legi de tipul celor pomenite.
Si ceea ce tine separat de Scani (Scandinavi) cu siguranta ca sunt foarte asemanatoare cu cele ale Gotilor, pentru ca din simpla comparare a legilor, socot ca se clarifica totul destul de bine, care, asa cum sunt, sunt cenzurate prin eruditia acestor legi.
Si nici nu este de mirare, caci mai de mult Scania a fost o parte a Regatului, a fost camara Gotiei (un adevarat dulap unde se pastrau alimentele pentru Goti). Regele Amundus /Slemme/ a fost cel care a separat Gotia de celelalte tari, prin granite. Vezi si fragmentele de legi ca anexa la legile vestgotice: "Despre granitele vechi ale Gotiei de Vest cu Sueonia si Dania". Cât priveste legile Danilor (Dacilor de Vest), închipuieste-ti o îngramadire de cuvinte alandala, fiindca distinsul Conringius cam asa întelege (lucru cu care nu poti fi de acord fara a rosi); poate tocmai de aceea nu este urmarit cu seriozitate, caci chiar si în legatura cu Sueonii si Gotii, în fata cuvintelor clare despre legi, încrederea în autori este de neînvins si prin permanenta foarte sigura a unor documente de arhiva se poate sigur trage o concluzie trainica fara nici o sovaire.
     Cu câta claritate ni-l înfatiseaza Jornandes pe Deceneu ca filosof (care la Strabon (lib. VII, 16 si XVI) este numit Dekaineo. Cum traiau concetatenii lui prin legi facute de el, care scrise fiind s-au numit pâna astazi Bellagine.
Ce vrea sa exprime cu adevarat cuvântul Bellagines sau Bylagines, cum figureaza în codexurile manuscrise. Înteleptul si prea vestitul om de litere si de stiinta Bonaventura Vulcanius, în notele sale la Jornandes (p.m. 179 si urm.) socoteste ca Bylagines nu este un cuvânt gotic, ci un cuvânt corupt provenit din limba gotica.
Crede ca lucrurile au stat astfel: "Welhagen este forma contrasa - din motive de economie de limba - a lui Welbehagen, ce vrea sa însemneze "bine", "foarte placut" si de fapt Bellaginele nu sunt altceva decât principiul bunului plac".
Dar în adnotarile facute la Paulus Warnefridus (De reb. Gest. Longob., lib. IV, p.m. 281) se sustine ca prin cuvântul Bylagines se întelege quaerendum. Cl. Verelius, într-un schimb de scrisori purtate de mine cu el, este de parere ca, în consens cu toate operele manuscrise, prin Bylagines nu se poate întelege altceva, la cei vechi, decât dreptul civil: asa concep legile patriei eruditii nostri.
Expunerea facuta de ilustrul Vulcanius, în afara noutatii temei, ne pune la curent cu scrieri inedite, cu vestigii de o valoare cultural-stiintifica inestimabila.
Parerile mele se gasesc în prefata cartii lui Verelianus, pe care acum o poseda distinsul Wolff, pe care se vede clar si înscrisul de mâna al li Verelius.
Ce mai încoace si încolo? În fragmentele juridice ale patriei noastre stravechi se întâlneste mai ales acelasi rhsi ("vorba", "cuvântare"), pe care deopotriva îl demonstreaza legile tiparite (c. XV, Tinghr.; Wessman l. c. XIX, Tinfbr., Wesig.)
     Dar la Goti (i.e. Geti) aceste legi au fost negate (refuzate), în timp ce se foloseau de ele; pe vremea lui Deceneu însa, au cunoscut o perioada de maxima înflorire; Vittod nu era înteles de ei ca pe latinescul Lag, dar ca foloseau acest cuvânt în vorbire, caci adesea se întâlnea cuvântul Vittod în loc de cel de Lag; printre altele, îl gasim si în scrierile lui Wulfila, si nu numai Vittod, ci si biuths care era folosit de cei vechi, tot în loc de Lag de la cuvântul gotic Biuthan, însemnând "a porunci"; tocmai de aceea, dreptul nescris sau obisnuinta / obiceiu / cutuma era adesea numit biuths (vezi si Stiernhook, De jur. Vet. Sueonum Gothorumque, lib. I, c. 1).
Iata un exemplu: "Pentru ca, nu fara temei, se pastreaza în loc de lege cutuma "înveterata" (consuetudo) si aceasta însemneaza drept constituit de obisnuinta.", o subliniaza Julianus (XXXII, D. de legibus), unde, dupa câteva interpolari, urmeaza: "Caci iata ce este important: oare prin sufragiu îsi exprima poporul vointa sa si nu prin lucrurile însesi si prin fapte?
Desigur ca da. Tocmai de aceea s-a retinut acest lucru, foarte just de altfel, ca legile sa poata fi abrogate nu numai prin sufragiul legislatorului, ci si printr-un consens tacit, adica dezobisnuinta."
Aceasta nu înseamna deloc ca Lag era pe atunci ignorat de Goti. Asa cum biuths vine de la biuthan /biuda , tot astfel Lag vine de la Lagian / Laga.
Trebuie aratat, înainte de toate, ca este falsa ideea ca lag este de origine romana. Pentru ca Lag, azi iesit din uz, mai folosit fiind lägh , înseamna "umil", "darâmat", "culcat la pamânt", exact cu acelasi sens cu care îl gasim la Vergilius.
Iata exemplul luat din Vergilius ( Ecl. XI) unde adjectivului latin umil, doborât la pamânt îi corespunde în gotica lägh: "Humiles habitare casas. Et / Ille humilis, supplexque, oculos dextramque, precantem Protendes; equidem merui, nec deprecor, inquit; utere sorte tua. " ("Cei umili locuiesc în colibe. Si acel umil ridicând mâinile si ochii, implorând mila zice: Eu nu cer sa te înduri de mine, mi-am meritat soarta; bucura-te de soarta ta!"), unde trebuie notat totodata deosebirea dintre verbul precari ("a ruga", "a cere prin rugaminti") si deprecari ("a abate din drum prin rugaminti").
Deci Liggia însemneaza zacere si cubare, "a fi culcat", "a zacea", în timp ce Läggia = ponere, locare = "a pune", "a aseza"; laga = fundare, disponere = ordinare = "a stabili", "a aseza solid", "a pune în ordine", "a aranja". Caci iata-l pe Cato (De re rustica, la început), cum spune: "Majores nostri sic habuere et sic in legibus statuere" (= Stramosii nostri asa cum s-au administrat, tot astfel au statuat prin legi).
De ce ? Pentru ca lagian se întâlneste la Wulfila, în locul latinescului ordinare ("a pune în ordine"), caci acesta pare sa fi fost în uz chiar si la acei Goti care, pe atunci, locuiau în afara granitelor nationale, deci limba lor, din cauza ca traiau amestecati cu alte neamuri, era si ea mixta; dar nu neg nici faptul ca chiar si în epocile precedente, fusese corupta.
Cel mai important lucru, dupa cum se vede, este ca dreptul (jus) nostru se numea Lag. În prefata lui Birgerus la legile regale Uplandice (?) pot fi citite urmatoarele: "Regiunile au nevoie de legi care sa nu fie statuate prin forta, caci ocrotirea lor se urmareste prin cutuma / interpretarea corecta a legilor". De aceea este nevoie de cuvinte explicative de tipul celor existente în prologul legilor Wessmanice (?).
Dintr-o ratiune cu totul justificata, vom gasi adaugat în preambulul legilor lui Helsingius: " Wari ey lag ä Lande / tha gate engin boody firi" ("daca o lege nu este în vigoare în provincie nimeni nu este obligat sa se slujeasca de esenta ei"). În prefata lui Waldemar II (în Leg. Jur. ) sta astfel scris: "Wet lod skal mand Land bygge".
Se cuvine sa se bazeze pe lege si provincia (regiunea) si populatia. Iata ce spune împaratul Justinian în Digestele catre Tribonieni: "autoritatea legilor consta în aceea ca ea ordoneaza corect lucrurile divine si cele umane". Si cel mai corect o spune Samuel Puffendorf care (în J.N. et G., lib. VII, c. 1 si ultimul spre final), subliniaza: "Caci Plutarch a privit lucrurile cu multa întelpciune, data fiind înclinarea oamenilor spre obligatii cu mult peste puterile lor naturale, când a socotit ca fiind abolite legile cetatenesti (dreptul civil), se pot institui onoarea si pacea neamului omenesc, prin decretele lui Parmenide, Socrate, Platon si Heraclit." Asadar, acesta este efectul legilor: cele sfinte si tainice sa fie dezvaluite justitiei, caci întotdeauna trebuie actionat cu sentiment religios si respect fata de cel drept si bun, numai asa vor putea fi ascultati cu cel mai mare simt de raspundere - caci "nomoethmata w para oun Qeoun nomizomena" ("normele legislative trebuie sa fie în conformitate cu religia").

     Chiar din primul capitol al Codexului de legi ale Gotilor de Vest, colectionate de diversi magistrati ai acestei regiuni, Bureus mentioneaza emigrarea Gotilor în Grecia si Tracia. Capitol, ce-i drept, plin de nelinisti, caci trateaza despre plecarea lor din patrie spre Tara Sfânta, din care unii, dupa ce au purtat lupte cu o serie de împarati orientali, fiind în trecere prin tarile lor, s-au reîntors acasa în Regat, iar altii s-au asezat în tarile acestora. Cine ar putea sa conceapa cu mintea si sa însemneze cu pana de trestie câte procente de eroare contin toate acestea? Dar din rândurile anterioare reiese ca ar fi plecat din motive religioase. Tu ce crezi? Esti sigur pe ce spui?
Cântareste, rogu-te, toate ca sa nu te deceptioneze confuzia facuta de tine între legi corecte si vicioase. Daca ai consulta manuscrisele vechi, atunci ai vedea ca exista numai doua legi care se deosebesc puternic între ele: una din ele este foarte veche, iar cealalta este de data mai recenta.
Cea despre ultracunoscuta plecare a Gotilor (Getilor), despre care am pomenit mai sus, este demonstrata cu cuvinte absolut convingatoare, precum este stabilit si în textul urmator: " Ingsins mans Ars taker then Man i Gircklandi sittr" ( "Asadar absolut nimeni nu are dreptul sa-si revendice dreptul la mostenire în acest regat, care si-a fixat resedinta în Grecia").
Si acum, iata cum se pledeaza cauza celor care au plecat de foarte curând. "Cel care întoarce calcâiul si capul spre vecini si piciorul a iesit din patrie, acela nu mai are dreptul sa se întoarca în ea: rudele pe linie civila (agnatie) sau bazate pe consanguinitate, care în momentul emigrarii acestuia se aflau în preajma lui, acestia îl vor mosteni").
Ce s-o mai lungesc? Daca mai exista vreun codex în manuscris în care acestea se citesc confuz, nu cred sa se fi întâmplat în toate cazurile la fel: deci trebuie examinat fiecare în parte cu propriii ochi.
Ce ratiune a impus finalmente acest lucru ?
La tipografie s-a scris altfel ? Oare?
Dar se editeaza nenumarate alte codexuri în aproape toate domeniile si disciplinele activitatii umane, nu-i asa ca nu sunt cu greseli?
Dar în ziua în care se aduc manuscrisele celor mai bune opere scrise, nu le corecteaza altii?
Apoi se impune autoritatea unei lecturi populare (vulgate). Aceasta însa nu poate fi în dauna celorlalte situatii, de vreme ce si în acest caz / proces totul este separat prin paragrafe: oricât de bun orator ai fi si un foarte puternic legiuitor în procesele cu care te întâlnesti si în care, de regula, se obisnuia sa se dea o hotarâre rapida, tot poti gresi.
În afara de aceasta, sunt situatii - vreo 60 de legi si de codexuri mai recente care sunt amestecate cu altele mai vechi /legate în aceeasi culegere vulgata; în cazul lor sau sunt spuse clar lucrurile sau pot fi lesne distinse unele de altele.
Te vei grabi sa spui ca celelalte legi sunt mai putin probabil sa se raporteze un context referitor la primirea de catre Goti - care au fost mai întâi în Sarmatia, - ba chiar secole - apoi au emigrat în Tracia si Grecia - a unei mosteniri pe care o asteptau din partea patriei. Dar spiritul legii este altfel prefigurat decât si l-au închipuit ei, caci s-a reflectat îndelungat, spre a apara cât mai bine adevarul faptelor.
Aici se cuvine sa pomenim ultima colectie de legi a Gotilor de Vest, toate legile reperate si toate constitutiile tuturor timpurilor, fara discriminare, care s-au adunat prin propria lor autoritate, aceasta adunare de legi neavând nevoie de vreo recunoastere sau de vreo confirmare solemna din partea regilor. Aceasta pentru ca, împreuna cu mine, sunt toti aceia care si-au aruncat privirea pe vechile documente (incunabule) care o marturisesc si o sustin; si, daca noi tacem, atunci o marturiseste cu prisosinta codexul de legi.
Asadar, legea, de abia de la imensa emigrare încoace exista si mai exista si astazi, desi, secole în sir dupa aceea, nu a putut fi consultata.
Tot astfel sunt si astazi nenumarate legi, vechi si deteriorate si nimeni nu stie de ele. Acestora li se adauga coloane funerare uriase si monumente de piatra ale caror inscriptii graiesc de la sine; aceste pietre au fost ridicate întru pomenirea vesnica a unor eroi de seama, cazuti în Grecia si Tracia sau în alte locuri care au folosit armele victorioase ale Gotilor, au ramas ca semne fulgeratoare ale virtutii lor.
Pe vechile pietre si incunabule este scris Girkia, Grikia si Girklandi, însemnând cuvântul Grecia, corupt. S-a gasit deseori si Grikum, Grikium si Girkium. Si într-un viitor apropiat, dupa cum bine ne dam seama, vom dispune de volumul integral privind inscriptiile gravate pe pietre, scrise cu caractere runice de tipul acesteia, prin aleasa stradanie a eruditului Hadorsius Johannes, volum a carui aparitie a început deja, sub auspicii bune.
     Socot ca sunt suficiente si foarte clare dovezi, ba chiar stravechi, care sa ne permita sa afirmam ca pe vremea lui Zamolxis au existat legi scrise. Joannes Gothus, de pilda, relateaza ca Zamolxis, o data întors de la Pythagora în patrie, a început sa împartaseasca Getilor preceptele filosofice si legile de aur pe care el le învatase de la dascalul sau (Hist. Sueon. Gothorumq., lib. III, c. 15); Jornandes (De Getarum sive Gothorum origine et rebus gestis, c. V si XI), el însusi scriitor got, din respect pentru cei vechi care scrisesera istorii si anale ale Gotilor consemneaza ca Zamolxis si Deceneu au fost de o eruditie extraordinara si ca concetatenii lor le sunt foarte recunoscatori pentru legile date.

     Dar din multimea autorilor pe care Joannes Magnus îi lauda - Ablavius, Dexippus, Dio Chrysostomus, Orosius (si el nu s-a gândit la scriitorii cei vechi), laudând marele spirit de dreptate al Gotilor, mai sunt doi, dintre multi altii, care vorbesc într-un singur glas: Nicolaus Ragvaldus (Orat. Basi. Hab. et supra allegat.) si Paulinus Gothus (Hist. Arct., lib. I, c. 40), demonstrând convingator ca justitia, puternica si majestica a Gotilor provine din Suedia.
Tot aici se cuvine sa-l adaugam pe eruditul Vulcanius Brugensis si pe multi alti scriitori, de toate neamurile, care s-au ocupat de Goti, geti si Sciti, si o întreaga serie de altii, enumerati mai sus chiar de mine (în Epist. Ad Ord. Fris. Hist. Jornand. Praef.).
     Desigur, despre Samolse, în deplin consens cu locuitorii greci de la Hellespont si Marea Neagra, din vremea sa, o marturiseste Parintele Istoriei, dupa cum o subliniaza Cicero (lib. I, De legibus.; Herodot, lib. IV, c. 95), "pentru ale carui carti- ISTORIILE- recitate la Jocurile Olimpice, întreaga Grecie a stiut sa-l stimeze". Cuvintele lui Cicero sunt în deplina consonanta cu toate manuscrisele si cartile noastre si care sunt la dispozitia cititorului bine intentionat. Iata glasul batrânului Herodot (c. IV, c. 95): "Ton Zalmoxin touton eonta anqrwpon douleusai en Samw douleusai de Puqagorh tw Mnhsarou. eneuten de genomenon eleueron,kth amenon de apelein e thn ewutou ate de kakobiwn...", ca Zamolxis a fost un om si a slujit ca sclav lui Pythagora, fiul lui Mnesarchus din Samos". Dupa spusele lor, Zamolxis îsi dobândeste libertatea si apoi, adunând niste bogatii mari, se reîntoarce în patrie.
Când si-a dat seama ca Tracii traiau în conditii rele ca niste brute, el însusi educat dupa obiceiurile ionice si de aceea mai slefuite decât cele care erau la Traci, caci traise la un loc cu grecii si cu ilustrul erudit Pythagora, si-a construit o casa de oaspeti unde el primea pe cei mai deosebiti concetateni si îi ospata învatându-i ca nici el, nici comesenii si nici cei ce se vor naste de aci încolo, nu ar trebui sa moara, ci sa mearga într-un loc unde vor trai vesnic si se vor bucura de toate bunurile alese. În timp ce facea acestea pe care tocmai vi le spusei, el îsi construia o locuinta subterana; când fu gata, disparu din fata Tracilor, coborî în ea unde ramase timp de trei ani; între timp, tracii crezându-l mort, îl regretau plângându-l; în cel de-al patrulea an, se arata privirii tracilor si astfel el facu credibile preceptele pe care le daduse lor.
Acestea le-a relatat Herodot, orientându-se dupa vorbele care circulau la bastinasi. În capitolul imediat urmator, deci, 96, Herodot spune clar ca nu se încrede total acestor spuse privind locuinta subterana, ci mai curând socoteste ca Zamolxis a trait cu multi ani înaintea lui Pythagora, ca a fost si un om, nascut pe pamânt getic, dar si zeu al Getilor.
Am redat întocmai ce a spus Herodot, neschimbând nici o iota. Astfel, discursul acestuia despre Pythagora ca despre sofistul cel mai slab, "ou tw asenesatw sofisth", îmi pare asemanator cu chipul în care Homer îl descrie pe Ajax ca pe cel mai slab dintre Ahei ("ouk afaurotaton Aaiwn") care, este stiut ca a fost unul din cei mai viteji (lui Lundius îi scapa un amanunt: legat de istoria Troiei, au fost doi eroi numiti Ajax: unul, fiu al lui Telamon, învins de Ulysse în disputa privind armele lui Ahile si, înnebunind de durere, strangula trupele grecilor, crezând ca sunt ale Troienilor si dându-si seama de eroarea savârsita, se sinucide; al doilea Ajax este fiul lui Oleus, care dupa asediul Troiei, naufragiaza si se refugiaza pe o stânca, de unde ameninta cerul.
Atari expresii se gasesc frecvent la scriitorii latini, dupa cum observa Vorstius (De latin. falso susp., c. XXV) si expertii în filosofie s-au numit mai înainte sofisti, caci acestia printr-o expunere mai putin onesta si urmarind si un câstig rusinos, era profanat în cele din urma numele filosofiei; dedându-se la artificii subtile, ei de fapt înraiau pe altii, atacându-i prin expresii ingenioase, în subiecte uneori scandaloase, deturnându-le în ipoteze paradoxale: "paradoxou upoesei", asa ca ei si-au meritat numele de sofisti.
Si, astfel, nedepasindu-si conditia lor, în ce priveste povestea acelei locuinte subterane relatate de Herodot, ei nici nu au respins-o, nici nu au aprobat-o, ci mai degraba au acreditat ideea si anume ca Zamolxis ar fi existat cu multi ani înainte de Pythagora ( a se vedea si Plat. Protag., Iocr., Hel. land. la început, Cic., II, Acad. Questio); la începutul capitolului imediat urmator, unde din nou vorbeste despre Zamolxis, Herodot spune: "fie ca Zamolxis a fost un om în carne si oase, fie ca a fost un demon al Getilor, sa fie sanatos!" ("eite de egeneto ti Zamolxi anrwpo, eit' eti daimwn ti Gethsi outo epiwrioairetw). Si totusi nu trebuie sa punem la îndoiala faptul ca, chiar înaintea lui Herodot, au existat scriitori care au relatat la fel : Cicero (De claris orationibus, qui dicitur Brutus, p.m. 266) însusi afirma ca au existat asemenea poeti, ba chiar înaintea lui Homer, care l-au cântat pe Zamolxis în poeziile lor festive.

     Cu opinia lui Herodot se pune de acord si opinia, demna de toata încrederea, a uneia din incunabulele noastre: "Samolse a fost cel dintâi care, cu un deosebit mestesug si-a scris legile, el care fusese sclav al lui Pythagora din Samos si s-a eliberat, a sosit la noi si comitiile formate din cetatenii strânsi lalolalta din întregul imperiu al Sueonilor, au venit pentru a-l sarbatori. Cu întelepciunea lui care întrecea cu mult pe cea a celor adunati în for, el a construit o casa, în care a invitat ca oaspeti pe rege si pe toti nobilii. Acolo, printr-o cuvântare care a durat mai mult decât cina, a sustinut imortalitatea zeilor si eroilor la Scitii disparuti, ca nemuritor va fi si el si cei din neamul sau dintre multe popoare, insuflându-le totodata ca acesta este locul nemuritorilor; nu mult dupa aceea, a disparut dintr-odata. Dupa o absenta de trei ani, s-a întors din nou printre ai sai spunând ca aceasta are legatura directa cu spusele lui de mai înainte. Ma întreb oare daca mai exista un exemplu asemanator în care sa se poata face dovada legaturii dntre vorba si fapta?".