Contradictiile libertatii de Nicolai Berdiaev publicat la 18.08.2007
Contradictiile libertatii
     Contradictiile libertatii Filozofia libertatii debuteaza cu un act liber fara de care nu este posibila existenta.
Atunci cīnd la baza se pune existenta si se recunoaste primatul ei īn raport cu libertatea, totul devine determinat de existenta, inclusiv libertatea: or, libertatea determinata nu mai este practic libertate.
Este posibil īnsa un alt tip de filozofie, care afirma primatul libertatii, al actului creator īn raport cu existenta. Numai cel din urma tip este prielnic libertatii.
Definitia rationala a libertatii ramīne īnsa irealizabila, ceea ce recunoaste si Bergson.
     Din cele doua tipuri de metafizica - intelectualista si voluntarista - primul este totdeauna defavorabil libertatii, cel de al doilea constant favorabil.
Dar nici metafizica voluntarista luata īn sine nu constituie īnca o filozofie a libertatii.
Ceea ce trebuie afirmat cu fermitate este faptul ca libertatea se identifica cu spiritul si nu cu existenta. Ceea ce s-a numit esenta sau substanta constituie rezultatul actului existential primordial
Gīndirea teoretica greaca era foarte defavorabila libertatii. Binele era determinat de ratiune.
Primatul si dominatia ratiunii exclud libertatea.
     Nu am posibilitatea sa abordez aici relatia complexa īntre libertate, īntīmplare, destin, providenta si har. Trebuie totusi sa ne oprim asupra corelatiei libertate-har.
Secole de-a rīndul īn jurul acestei teme s-a

     Mie personal mi se pare gresita īnsasi contrapunerea libertatii harului. O asemenea antiteza ar īnsemna obiectivarea harului si īntelegerea lui sub forma necesitatii divine care ar actiona din exterior.
Or, ceea ce poarta numele de har actioneaza dinlauntrul libertatii umane ca o iluminare a acesteia.
Nu trebuie confundata necesitatea logica īn cunoastere cu necesitatea īn viata īnsasi a lumii; dar si īn cadrul cunoasterii necesitatea logica ocupa doar un loc restrīns.
Este necesar sa recunoastem ca exista si o cunoastere irationala si ca ea joaca un mare rol. Geea ce si face posibila cunoasterea irationalului.
Asa-zisul rationalism implica elemente total irationale - lucru care trebuie spus mai ales īn privinta materialismului.
S-a īncercat formularea unei definitii filozofice a libertatii prin prisma īntelegerii ei voluntariste ca un act al cauzalitatii , dar aceasta definitie nu atingea fondul problemei, care reclama recunoasterea existentei libertatii increate primordiale, situate īn afara cauzalitatii psihologice.

     Asa-numita doctrina traditionala a libertatii a avut īntotdeauna un caracter pedagogic. Aceasta doctrina defineste responsabilitatea omului īn viata de aici si īn viata de apoi.
Trebuie sa recunoastem ca fiind lipsita de orice
Adevarata problema a libertatii trebuie pusa dincolo de recompensa si pedeapsa, de mīntuire si pieire, dincolo de disputele īntre Āugustus Sanctus si Pelagius, īntre Luther si Erasmus, dincolo de disputele privind predeterminarea care trebuie sa fie repudiata din capul locului, īmpreuna cu notiunea si cuvīntul īnsusi.

     Aici ne gasim īnca pe terenul īntelegerii crestinismului prin prisma Judecatii de Apoi, īn limitele ideii de consfintire si īndreptatire īn locul ideii de schimbare la fata. Adevarata problema a libertatii este problema creatiei. In conformitate cu intentia cartii mele, ma voi preocupa nu de ideea metafizica de libertate, ci, īn principal, de consecintele ei īn viata sociala.
     Libertatea, adesea īnteleasa static, trebuie considerata īn mod dinamic. Exista un destin al libertatii īn lume, o dialectica existentiala a libertatii īn lume.
Libertatea poate trece īn opusul ei. Inrobirea poate fi rezultatul utilizarii defectuoase a libertatii.
Cea mai generala definitie a libertatii, care acopera toate aproximarile, consta īn aceea ca libertatea īl determina pe om din interior, dinspre spirit, si nu din exterior.
Principiul spiritual ce salasluieste īn om reprezinta adevarata libertate, iar negarea spiritului, dusa pīna la capat, reprezinta inevitabil negarea libertatii. Materialismul duce ineluctabil la negarea libertatii.

     Libertatea este īnradacinata īn īmparatia Duhului si nu īn īmparatia cezarului. Cezarul nu vrea sa ofere nimanui libertate. Ea rezulta doar din īngradirea īmparatiei cezarului. Lumea obiectivata pe care o īntruchipeaza tocmai īmparatia cezarului este o lume asupritoare.
O alta deosebire frecvent operata referitor la libertate este cea īntre libertatea interioara si libertatea exterioara. Se spune ca omul poate fi liber īn forul sau interior, desi este pus īn lanturi, ca poate fi liber chiar atunci cīnd arde pe rug. E adevarat. Dar chestiunea libertatii launtrice este mai complexa decīt se crede īndeobste, mai ales īn cazul īn care nu se acorda atentie vietii interioare a omului.
     Omul poate fi sclav nu doar īn raport cu lumea exterioara, ci si cu sinele sau, cu natura sa inferioara. Eliberarea sclavilor īn societatea exterioara nu echivaleaza cu eliberarea lor de sclavia interioara. Omul poate deveni sclav īn plan launtric.
Iata de ce revolutiile nu duc, de regula, la crearea unei noi societati libere si implica, totdeauna, revenirea la vechea societate. In timpul revolutiilor, libertatea este minima.
Definirea libertatii ca optiune īnca nu depaseste cadrul ei formal. Este doar unul din momentele libertatii.
Adevarata libertate se manifesta nu īn momentul īn care omul trebuie sa faca o alegere, ci atunci cīnd a facut-o deja. Ne apropiem, aici, de definitia libertatii reale

     Libertatea rezida īn energia creatoare a omului. Prin intermediul libertatii omul poate crea o viata cu totul noua, o viata noua a societatii si a lumii.
     Ar fi īnsa gresit sa īntelegem libertatea ca pe o cauzalitate interioara. Ea se afla īn afara relatiilor cauzale.
Relatiile cauzale se afla īn lumea obiectivata a fenomenelor.
Or, libertatea reprezinta o bresa īn aceasta lume. Ea vine din alta lume, ea contrazice legea acestei lumi si o rastoarna.
La fel de gresita este abordarea libertatii doar ca mijloc de realizare a orīnduirii sociale si exclusiv ca efect al acesteia. Vom constata ca de īntelegerea formala si reala a libertatii depind contradictiile ei īn viata sociala. Libertatea degenerata se exprima numai prin constiinta negativa a faptului ca eu nu sīnt constrīns.
Expresia-limita a libertatii decazute: "lasati-ma īn pace".
Libertatea nu este deloc usoara, libertatea este laborioasa si dificila. Libertatea nu este un drept, ci o obligatie.
     De regula, liberalii concep libertatea ca drept si nu ca datorie; pentru ei, libertatea īnseamna lipsa de greutati si de constrīngeri. De aceea, libertatea se transforma īn privilegiul claselor dominante.
In sensul mai profund al cuvīntului, libertatea exprima maturitatea omului, constiinta datoriei fata de Dumnezeu de a fi o fiinta libera si nu un rob.
Intelegerea eroica a libertatii se opune vechii conceptii liberale asupra ei.
Libertatea implica rezistenta, ea denota o forta. Pentru a nu fi pur formala, declaratia drepturilor omului si cetateanului trebuie sa fie, totodata, declaratia īndatoririlor omului si cetateanului. Si accentul trebuie pus pe om ca fiinta spirituala - fapt de regula ignorat de revolutiile politice.
     Se stie prea bine ca democratiile pot fi lipsite cu desavīrsire de adevarata libertate.
In democratia iacobina, inspirata de Rousseau, poate fi afirmat principiul statului totalitar, autocratia suveranitatii populare.
In democratiile capitaliste banii si presa corupta pot sa guverneze societatea si sa priveze de libertate reala īn ciuda faptului ca declaratia drepturilor omului si cetateanului are o origine religioasa si s-a constituit īn urma afirmarii de catre Reforma a libertatii de constiinta.
Ulterior s-a produs īnsa o distantare fata de aceasta sursa religioasa. Motiv pentru care sufletele lipsite de libertate interioara au faurit noi forme de societate sclavagista.
     O propaganda mincinoasa violenteaza constiinta maselor.
Atinse de aceasta propaganda, masele nu au o libertate interioara. Dusmania si ura provocate de ea fac ca oamenii sa aiba un suflet īnrobit.
De aceasta situatie profita deopotriva puterea si partidele urmarindu-si propriile scopuri.
In acest caz nu poate fi vorba de nici un fel de democratie reala. Societatea va arata asa cum sīnt oamenii care fac parte din ea.
Libertatea ca optiune si libertatea ca act creator constituie diferenta de baza a libertatilor.
     Exista īnsa si o problema principiala mai importanta care se pune atunci cīnd este vorba de libertate, problema de solutia careia depinde destinul libertatii īn lume.
Sīntem īn fata unei contradictii greu de surmontat. Ea se refera la relatia libertate-adevar.
Este posibila libertatea fara cunoasterea adevarului si cunoasterea adevarului fara libertate? īn Evanghelie se spune: "Cunoasteti adevarul si adevarul va va face liberi." Ceea ce presupune ca adevarul, adevaratul adevar are un efect liberator.
In lumea contemporana aceste cuvinte evanghelice sīnt repetate, parafrazat, de totalitarismul contemporan care este ostil libertatii.
Astfel marxism-comunismul spune: "Cunoasteti adevarul marxist, adevarul comunist, si el va va face liberi. In afara acestui adevar nu exista libertate, totul este minciuna, falsa libertate formala, promovata de societatea capitalista." Evocīnd legatura marxismului cu hegelianismul se poate spune ca aceasta cunoastere a adevarului ofera libertatea ca pe o recunoastere a necesitatii.
Un punct de vedere total opus conceptiei crestine asupra libertatii.

     In viziunea crestinismului adevarul este totodata Calea si Viata. El nu numai ca ofera libertatea, dar se si dezvaluie prin ea.
Adevarul reclama libertate. Pentru prima data, crestinismul afirma cu adevarat libertatea spiritului. Adevarul despre libertate a fost pecetluit cu sīngele mucenicilor. Crestinismul reprezinta religia adevarului rastignit.
Adevarul rastignit nu constrīnge, el se adreseaza libertatii. Si īncercarea de a impune cu forta adevarul crestin constituia o tradare a crestinismului. Cele doua īmparatii se mentin pīna la sfīrsitul veacurilor. Conflictul īntre crestinism si imperiu a fost un conflict īntre spirit si cezar; el nu putea exista īn constiinta pagīna precrestina.
Conform religiei sale, omul antic apartinea statului. Nu era posibila nici o marja de libertate fata de stat si societate, si nici libertatea spiritului. Este un monism care nu cunoaste adevarata libertate.

     Totalitarismul nu prezinta un fenomen cu totul nou al epocii noastre. Teocratia crestina si imperialismul aveau un caracter totalitar si negau, īn maniera monista, libertatea spiritului.
Regimul imperialist al lui Napoleon era un totalitarism neīmplinit.
Din perioada crestina a istoriei totalitarismul reprezinta totdeauna revenirea la monismul pagīn.
Statul absolut al lui Hegel ca īntruchipare a spiritului a īnsemnat si el o īntoarcere la pagīnism. Acelasi lucru se poate spune si despre regimul autoritar al lui A. Comte, pe care-l putem caracteriza drept catolicism fara Dumnezeu.
Dumnezeu a fost facut dusman al libertatii, iar aceasta din urma era asociata renuntarii la ideea de Dumnezeu.
Vinovat de aceasta minciuna crasa este crestinismul istoric.
Si din spirit s-a facut un dusman al libertatii, si tocmai materialismul se considera favorabil ei.
E greu sa ne īnchipuim o mai mare aberatie. Libertatea presupune existenta principiului spiritual care nu este determinat nici de natura, nici de societate. Libertatea constituie principiul spiritual īn om.
In cazul īn care omul ar fi īn īntregime determinat de natura si societate, n-ar mai exista nici un fel de libertate.
     Materialismul echivaleaza cu o totala negare a libertatii, si orīnduirea sociala bazata pe materialism nu cunoaste nici o libertate. Ceea ce se si vede īn planul practicii.
Libertatea este prioritar o libertate a personalitatii, īn cazul īn care se neaga valoarea personalitatii si se pune la īndoiala realitatea ei, nu putem vorbi de libertate.
Personalitatea reprezinta limita puterii naturii, a puterii statului si societatii. Dar o personalitate exista numai atunci cīnd omul poseda un spirit creator liber care nu se supune īntru totul cezarului.
Complexitatea problemei privind libertatea sub raportul consecintelor ei sociale rezida īn aceea ca īn fond omul de rīnd nu tine prea mult la ea.

     Si nu libertatea este tinta miscarilor revolutionare ale maselor.
Pentru ca omul sa lupte pentru libertate este necesar ca el sa o fi interiorizat deja, sa nu fie sclav īn resortul sau sufletesc.
Demagogia la care se recurge de regula atunci cīnd se vorbeste maselor echivaleaza cu privarea oamenilor de libertate, cu o violenta psihologic
Nu este deloc usor sa conduci masele care au intrat īn istorie īn mod activ.
In esenta, libertatea este de natura aristocratica si nu democratica.
Cu amaraciune, trebuie sa recunoastem ca libertatea de gīndire este pretuita doar de oamenii care gīndesc īn mod creator.
De ea au nevoie foarte putin cei ce nu pun prea mare pret pe gīndire.
In asa-zisele democratii bazate pe suveranitatea populara, marea majoritate a oamenilor fac parte din popor, ei nu au constiinta ca sīnt fiinte libere care poarta cu ele demnitatea libertatii.
Urmeaza un proces lent de educare a spiritului de libertate.
     Vechiul principiu de autoritate care limita si uneori nega libertatea a fost abolit iremediabil.
Ulterior īnsa s-au format noile tipuri de autoritate pentru care se cauta aprobare chiar din partea maselor, dar aceste tipuri de autoritate sīnt fragile si mai īmpovaratoare, mai distrugatoare pentru libertate decīt cele vechi.
Trebuie recunoscut ca libertatea este mai degraba aristocratica decīt democratica.
Cu toate acestea, tocmai libertatea face posibile democratiile. Latura negativa a democratiilor consta īn aceea ca ele nu atīt limiteaza puterea cīt o transfera asupra unui subiect nou.
Liberalismul a continut īntotdeauna o doza de adevar, dar el era total deformat si distorsionat
Liberalismul economic tradus īn viata a devenit un sistem capitalist: Laisser faire, laisser passer.
Cea mai defavorabila pentru libertate este conceptia iacobina asupra democratiei, īn viata sociala contradictiile libertatii se exprima si prin aceea ca se īncearca - de dragul mentinerii vechiului regim, de pilda a capitalismului - prezentarea stagnarii, a imobilismului drept libertate, iar a miscarii si schimbarii drept īncalcarea ei.
     O clasa care īn perioada ei de tinerete identifica libertatea cu miscarea revendicīnd-o, ajunsa la batrīnete īncepe sa vada libertatea īn imobilism.
Clasele burgheze īn declin percep cele mai modeste reforme sociale ca pe o īncalcare a libertatii. īntr-adevar, orice miscare si schimbare produce modificari īn mediul īnconjurator, care pot parea drept constrīngeri. Aceasta nu demonstreaza decīt totala lipsa de temei a conceptiei statice asupra libertatii. Este principiul cezarului, care triumfa īn statu quo.
De unde paradoxul care apare atunci cīnd reactionarii, ostili oricarei reforme sociale, s īsi gasesc justificarea īn apararea libertatii. īmpotriva acestui lucru trebuie afirmata conceptia dinamica a libertatii, libertatea miscarii creatoare.
Exista īnsa mereu pericolul ca īn numele libertatii sa īnceapa negarea ei. Tagaduind libertatea altora, dictatorii si tiranii se bucura de ea cu voluptate si o īngaduie pentru cei ce īi urmeaza si sīnt devotati lor.
     Numai cel care o afirma pentru altul iubeste cu adevarat libertatea. Exista o singura unitate de masura potrivita pentru libertate, si anume toleranta religioasa, un fenomen rar daca e sa-l īntelegem īn profunzime.
Este cu totul gresita identificarea tolerantei religioase cu scepticismul indiferent. De regula, intoleranta a fost asociata credintelor religioase puternice si s-a considerat ca intoleranta religioasa sau revolutionar-sociala este rezultatul transferului credintei religioase īn alte zone.
Forma extrema a intolerantei o constituie fanatismul. Oamenii toleranti par a fi "calduti". Este o judecata superficiala. Fanatismul, respectiv forma radicala a intolerantei, este echivalent cu pierderea libertatii interioare.
Fanaticul este subjugat de ideea īn care crede, ea īi limiteaza constiinta, īi anuleaza stari psihice foarte importante; el nu se mai poate stapīni.
Fanaticul este incapabil sa stabileasca vreo legatura īntre ideea care īl obsedeaza si libertate. E ceea ce se īntīmpla chiar si īn cazul īn care el devine obsedat de ideea libertatii.
Forma temperata de fanatism, intoleranta īnseamna īntotdeauna si īngustarea constiintei, neīntelegerea caracterului multiform si individualizat al vietii.
     Adevarul reclama libertate atīt pentru cei care īl descopera cīt si pentru altii.
Toleranta religioasa este legata de faptul ca adevarul este infinit, deschide un drum infinit, iar transformarea adevarului īn ceva finit, ca īn cazul intolerantei si fanatismului, reprezinta īn fond tradarea lui.
Intolerantii si fanaticii sīnt de regula teribil de dogmatici, indiferent daca sīnt catolici, ortodocsi sau marxisti, si o asemenea atitudine duce la osificarea religiei, la stagnarea miscarii vietii.
Disputa īnseamna toleranta. Ea nu este acceptata de dogmatici.
Atunci cīnd nu implica indiferentismul, toleranta reprezinta o miscare la infinit.
Si nici un om nu se poate considera īn posesia adevarului deplin si definitiv.
     In viata sociala libertatea are anumite grade.
Ea trebuie sa se amplifice pe masura ce se apropie de spirit si sa se diminueze pe masura apropierii de materie.
Libertatea maxima este o libertate a vietii spirituale, libertatea minima este o libertate a vietii materiale.
Se īntelege, asa ar trebui sa fie īn mod normal, caci spiritul este libertate, iar materia necesitate.
Adesea exista īnsa si distorsiuni, se neaga libertatea gīndirii si a spiritului si se recunoaste o libertate neīngradita īn viata economica.
     Economia rezida īn lucrarea spiritului asupra materiei lumii, de care depinde īnsasi existenta oamenilor īn conditiile lumii acesteia.
Libertatea absoluta īn viata economica, adica totala ei autonomie reprezinta tocmai sistemul laisser faire, laisser passer, adica sistemul capitalist.
El pune īntr-o situatie foarte dificila uriasele mase de oameni, ceea ce se transforma īntr-o sursa de exploatare.
Iata de ce libertatea economica trebuie limitata chiar īn numele libertatii.
Pe masura ce urcam de la latura materiala a vietii spre latura ei spirituala libertatea trebuie sa contribuie la amplificarea acesteia din urma.
Daca dictatura economica si politica este uneori posibila, dictatura intelectuala si duhovniceasca nu poate fi admisa si justificata īn nici un fel.

     Atunci cīnd īn fata societatii umane se pune problema "pīinii" (un simbol economic), dictatura economica poate fi recunoscuta ca necesara.
Dictatura intelectuala este socotita dreapta pentru ca fara ea, adica fara o anumita conceptie de viata impusa de stat, nu se poate realiza o dictatura economica.
In aceasta consta tocmai regimul totalitar care īntotdeauna īnseamna practic dominatia politiei asupra vietii poporului.
Problema relatiei īntre cele doua mari simboluri ale vietii societatii - simbolul "pīinii" si simbolul libertatii - este foarte dificila si dramatica.
Atunci cīnd īncepe lupta maselor pentru "pīine", este totdeauna sacrificata "libertatea".
Libertatea spirituala si intelectuala este aparata doar de mici cercuri de oameni ai culturii.
La aceasta se adauga si faptul ca simbolul "libertate" a fost īntrebuintat abuziv īn scopuri malefice, deloc eliberatoare.
     Si totusi libertatea continua sa fie cea mai īnalta valoare spirituala, sur-clasīnd valorile vitale
. In numele libertatii putem si trebuie sa ne jertfim viata, īn numele vietii nu trebuie sa ne sacrificam libertatea.
De libertate este legata calitatea vietii, demnitatea omului. Nu putem pretui o viata nedemna de om.
Masele celor ce muncesc pretuiesc, desigur, latura materiala a vietii, care nu le satisface si le pune īntr-o stare de dependenta. Lor li se pare si li se sugereaza ca lupta pentru bunuri materiale pe care le considera baza prima a vietii, dar, implicit, ele trebuie sa lupte pentru libertate
Lipsa de "pīine" este si lipsa de "libertate". Fara solutionarea problemei economice este imposibila realizarea libertatii.
In realitate, constatam ca inevitabilitatea restructurarii sociale a societatii este īnsotita de o micsorare a libertatii, nu numai economice si politice, dar si a libertatii intelectuale si spirituale.
     Concentrarea , asupra laturii materiale a vietii, care este cea mai īndepartata de libertate, face ca ea sa fie privita treptat nu ca mijloc, ci ca scop al vietii; viata spirituala creatoare fie este negata, fie este subordonata vietii materiale de la care primeste directivele.
Lupta pentru libertatea spiritului poate capata un caracter eroic. Trebuie sa fim īncredintati ca dupa perioada scufundarii īn latura materiala a vietii si dupa triumful materialismului vine o perioada mai purificata si orientata spre spiritualitate.
     In trecut, spiritualitatea era uneori prea legata de viata materiala considerata drept viata organica sanctio-nata, creata parca de Dumnezeu si imuabila.
In prezent, spiritul rupe legatura sa cu trupul organic al vietii. Libertatea se bazeaza nu pe natura (dreptul natural), ci pe spirit.
Este o perioada dureroasa si dificila, īn care slabeste bucuria vietii.
Libertatea este principala sursa a tragismului vietii.
Viata conforma necesitatii divine ar fi lipsita de tragism. Tragismul libertatii este ceea ce trebuie sa fie acceptat de catre om. El nu are dreptul sa-l eludeze.
Nu exista o solutie facila a problemei libertatii. Cele doua principii ale vietii, libertatea si iubirea, pot intra īn conflict.
Libertatea poate fi īngradita de iubire, iubirea poate fi limitata de libertate.
Acest lucru nu se īntīmpla prea des īn mod armonios: īn viata sociala are loc o confruntare īntre principii mai putin pure.
Libertatea este īngradita nu de iubire, ci de economia care devine atotputernica. Uneori aceasta este desemnata drept revendicare a dreptatii, dar nu īntotdeauna este corect sa fie numita asa. Cīt despre monism, el poate fi atins numai īn perspectiva eshatologica.