Ascunderea Creatorului are ca scop binele omului, care înca nu este pregatit
sa porneasca în expeditia spre Spiritualitate.
Creatorul adopta pe langa dorinta de a darui, însusiri egoiste,asemeni omului,
pentru a-i fi aproapiat, pentru a-i permite sa-L sesizeze.
Fiind înca sub stapanirea egoului, omului îi este mai simplu sa creeze legatura
cu un Creator mai putin altruist, avand astfel posibilitatea
de a percepe treapta superioara lui.
Acestea toate trezesc iarasi un paradox:
Egoismul inspirat, sau indus de cel Divin este menit
sa-l apropie pe om de cele cunoscute lui, dar prin acest lucru,
îl îndeparteaza de Creator.
Însusiri egoiste în Creator îl dezamagesc pe om în ce priveste
partea placuta si fermecatoare a studiului cabalei, precum si siguranta
si linistea oferite de aceasta.
Dar în acelasi timp este atras spre alegerea de a descoperi
pe Creatorul care se ascunde, pentru ca el nu este înca pregatit,
vasul nu e gata sa primeasca delectari spirituale,
nefiind eliberat din ghiarele egoismului.
Este acceptat ca proces pozitiv,sentimetul de gol si regresia spirituala,
traite de studentul începator.
Aceste sentimente grele calesc pe omul doritor de a se dedica studiului cabalei.
El are obligatia sa adune fortele necesare pentru a alege,
de asemeni pentru a realiza situatia în care Creatorul este ascuns, anume,
pentru a-i oferi ocazia de a-L depasi iar, cu puteri reînnoite,
anume pentru a-l face sa înteleaga ca pierderea vitalitatii studiului
se datoreaza absentei altruismului.
De asemenea va fi nevoit sa realizeze ca tot acest timp,
el fiind cufundat în ego, Creatorul nu are posibilitatea de a i se revela,
fiind obligat în continuare sa ascunda caracterul sau adevarat - altruist!
Sentimentul de vid spiritual are ca înteles faptul ca omul începe
sa-si perceapa gradul superior.
El începe sa realizeze ca senzatia absentei Creatorului
îsi are originea în lipsa echivalarii însusirilor omului cu cele ale Creatorului.
Realizarea acestui fapt îl conduce la pretinderea
ajutorului Creatorului spre corectarea EGO-ului care îi înlantuie personalitatea
si este o piedica pe calea spiritualitatii - aceasta pretindere
numindu-se a „înalta - MAN”.
Drept consecinta a cererii MAN-ului, Creatorul i se dezvaluie
în mod partial omului.
Acest act se petrece astfel: superiorul isi „ridica masca”,
prezentandu-si însusirile adevarate, ascunse mai înainte sub masca de ego.
Cu aceasta ocazie, el dezvaluie si placerile spirituale potrivite gradului dezvaluit.
Aceasta întalnire îi arata Omului ce înseamna senzatia
de grandoare si de placere provenite din experienta spirituala la care
are dreptul doar cel care se ridica la caracteristicile altruismului.
Aceste actiuni care intensifica în ochii omului însusirile celui superior,
îl ridica pe om pana la jumatatea gradatiei acestuia, din punct de vedere spiritual.
Astfel omul atinge treapta spirituala denumita "micime".
Creatorul deci ridica pe om la gradul sau spiritual,
prin aceasta permitand sa-i aprecieze Maretia.
Omul devine profund impresionat de spiritualitate ,adica de altruism,
de maretia acesteia în comparatie cu materialitatea meschina
si se simte înaltat deasupra acestei lumi.
Perceperea spiritualitatii transforma pe om, cu sau fara voia sa,
schimbandu-l din egoist în altruist.
Pentru a-l înalta în întregime pe Om la prima gradatie spirituala,
Superiorul, Creatorul, i se dezvaluie cu totul,
sau produce maturitatea, cresterea.
În urma acestui fapt omul intercepteaza pe Creator ca fiind
unicul conducator si stapanitor perfect, care guverneaza peste tot.
Astfel omul achizitioneaza cunoasterea divina în ce priveste
scopul emanatiei si GUVERNAREA SA.
Abia acum, ajuns la sesizarea ratiunii Creatorului în mod total,
îi devine clara fara nici o îndoiala
importanta formei unice de a actiona, aceea de a urma studiul Cabalei.
ACUM cand au disparut toate îndoielile, chiar si ratiunea îi indica acest fapt,
dincolo de orice scepticism.
Ca urmare a sesizarii ratiunii Emanatorului, se creeaza în om contradictia
dintre credinta si cunoastere, dintre linia dreapta si cea stanga.
În situatia de micime, omul poseda „vase” ale daruirii, adica însusiri altruiste.
De asemenea, este patruns de dorinta de a merge pe calea credintei
în maretia Creatoruluii, calea credintei, sau a liniei drepte.
Însa acum, cand are „cunoasterea ideatiei Creatorului” s-ar parea ca
nu mai e nevoie de a investi eforturi în a crede.
Pregatirea omului pentru a renunta la „cunoasterea” „ratiunii Creatorului”,
pentru a actiona cu ochii închisi prin „credinta deasupra ratiunii”,
determina pe Creator sa i se releve în si mai mare masura.
Cu toate acestea, pentru a-l ajuta sa mentina echilibrul între cele doua linii,
Creatorul micsoreaza din masura descoperirii sale,
relevare a guvernarii supreme, a luminii întelepciunii, a grandiozitatii Sale.
Cunoasterea Gandirii Creatorului se micsoreaza, si linia stanga
se echilibreaza fata de linia dreapta a credintei naive.
Astfel se naste balansul între credinta si cunoastere - linia mijlocie.
Cu ajutorul acestui echilibru ajunge omul la realizarea
Credintei mai presus de stiinta.
În acest stadiu omul exista ca obiect spiritual.
Caracteristicile spirituale obtinute în starea de junior,
- trasaturile altruiste - sunt adaugate acum acestei parti, cea a ratiunii,
a revelatiei, a liniei de stanga.
De acesta omul se poate folosi pe masura credintei - linia dreapta,
în timp ce el înainteaza pe drumul” credintei mai presus de ratiune”,
adica linia de mijloc.
Omul aflat în acest stadiu, a ajuns desigur pe treapta cea dintai
a scarii spirituale, treapta de „senior”.
Prin aceasta omul atinge prima trepta în deplinatatea ei,
prima cea mai de jos treapta a scarii spirituale.
Aceasta este calea pe care poate înainta un om pe scara gradatiilor.
Avansarea se efectueaza prin descoperirea jumatatii inferioare
a gradatiei de deasupra lui, superioara lui, care se afla înauntrul sau,
si prin echivalarea trasaturilor sale cu aceasta.
Omul care a ales calea înaintarii spirituale, avanseaza
de pe o treapta pe alta, pana la treapta cea mai înalta - scopului emanatiei
- unificarea totala cu Creatorul.
Progresul spiritual continua pas cu pas cu descoperirea propriului egoism
care creste neîncetat, si cu pretentia de a i se adauga noi forte
pentru a învinge iar si iar acest ego crescut, acest rau.
Într-adevar soseste din înaltimi puterea, sub forma luminii superioare,
mai mari de fiecare data. Acest proces este continuat pana la corijarea
în întregime a egoismului, adica pana ce omul ajunge la dimensiunea originala
a sufletului sau, si atunci este iluminat pe deplin.
Ideatii straine, obstacole, dorinte egoiste, nu neaparat împiedica
progresarea spirituala ci, dimpotriva, acestea îi sunt chiar de folos,
cu conditia sa nu-si piarda credinta în adevarata vitalitate
aflata numai în daruire.
Prin alegerea daruirii, cu toate piedicile, omul castiga transcenderea
la lumina superioara care îl înalta la sferele cele mai înalte,
aflate mai presus de situatia în care fusese.
Însa, nu este posibila învingerea greutatilor fara ajutorul Creatorului.
Egoismul nu-i permite omului - care înca este cuprins în ego -
a efectua vreo fapta fara sa traga vreun folos din aceasta.
Inima, mintea, corpul, nu au nimic de castigat din altruism.
De aceea, o actiune altruista cat de marunta,
nu are parte de sprijinul acestora.
Asadar, nu-i ramane Omului decat sa ceara ajutorul Creatorului
spre o activitate altruista.
Prin implorarea ajutorului, omul se apropie de Creator,
pana ce ajunge la unificarea deplina cu El.
Materializarea însusirilor pozitive pe drumul care conduce
spre gradul de "cel drept".
Însusiri pozitive ca de exemplu inteligenta, curaj sau putere,
nu ajuta la îndeplinirea scopului unificarii cu Creatorul.
Ci trebuie mers pe calea potrivita acestuia.
Omul înzestrat cu talente, chiar daca e un mare om de stiinta
sau erudit si cunoscator al Talmudului, daca nu-si îndeplineste
menirea sa de a se reuni cu Divinitatea, va ramane doar un om obisnuit.
Omul talentat, destept, trebuie sa-si duca la îndeplinire talentele
astfel încat sa mearga pe drumul care-l conduce la statutul de CEL DREPT.
Altfel îsi risipeste degeaba talentele, energia i se va pierde în vid,
nefiind utilizate in scopul cel mai înalt.
Adam, omul, ajuns pe o treapta spirituala oarecare, îsi continua
munca spirituala astfel: Orice placere traita este categorisita imediat
ca HRANA sau ca gunoi.
Delectarile imposibile de a fi atribuite, echivalate Creatorului,
sunt eliminate ca nedemne sa fie utilizate, ca si gunoiul.
Placeri traite de dragul Creatorului, cu scopul de a fortifica credinta,
sunt demne de a fi primite ca HRANA.
ADAM, omul care nu e capabil a face diferenta critica între
cele doua categorii, deci, ÎNGHITE si pe una si pe cealalta,
se numeste în cabalah BEAT, el apare ca beat de atatea voluptati,
prea multe chiar, si care-l fac de fapt sa piarda totul, si sa ramana
fara nimic, numit, ca cel ce a dat faliment, „sarac lipit pamîntului”.
Lumina ascunsa a muncii de altruism care a început
dintr-un motiv egoist, conduce spre corijarea omului.
Dupa principiul „fapta si rasplata” un om care încalca legea este pedepsit.
El are interesul de a evita încalcarea legii, în masura
în care doreste sa previna pedeapsa.
|
Lucrurile se complica în cazul în care delictul nu este imediat pedepsit,
dar este însotit pe loc de placere.
Pedeapsa, primita mai tarziu, va avea menirea de a-l învata minte
pentru viitor, de a se feri sa repete aceeasi abatere.
De exemplu, stim cu totii ca a fura este un delict.
Un om care fura este constient de posibilitatea de a fi prins si pedepsit.
Totusi, hotul spera si-si face socoteala ca va castiga mai mult
avand banii fata de cat va suferi daca va fi pedepsit.
Doar o pedepsa care sa-l faca sa sufere mai mult, îl va face
sa considere în viitor schimbarea comportarii, desi omul este înclinat
sa uite cele suferite, de exemplu în închisoare.
Sunt multe exemple în viata cotidiana care dovedesc faptul ca
durerile îl împing pe om sa aleaga o cale diferita de cea a egoismului:
e mai usor sa dormi decat sa te scoli sa pleci la lucru, e mai placut
sa ai bani fara sa lucrezi, furtul e mai usor decat sa muncesti,
mai placut e sa petreci decat sa suferi etc.
Tot astfel omul care se hotareste sa studieze Cabala, trebuie sa fie convins
ca va trage folos din aceasta, în mod egoist, in general nici unul dintre noi
nu este în stare sa se oblige fara vre-un cîstig.
Adam, omul, este în asteptarea roadelor muncii sale, si nu va investi
puteri fara vreo rasplata. El trebuie sa stie pentru cine si pentru ce
se straduieste, nu poate fara rost sa investeasca energie,
pentru ca MINTEA si EGOul sau au fost create cu DORINTA de a se DELECTA.
O viata fara placeri si presarata cu suferinte, il fac pe Om sa dispere
si sa ia în considerare posibilitatea unui alt fel de a trai,
care ar putea sa-l salveze, calea altruismului, opusa cu totul vietii precedente.
În acest moment, el nu atinge altruismul, deocamdata fiind
în cautarea salvarii proprii, însa pretinzand si invocand sa i se dea
dorinte altruiste, va progresa omul pas cu pas , prin adaugarea micilor
înfaptuiri altruiste, una alteia, înspre viata prin altruism.
Lumina „ascunsa” din actiunile sale, îl influenteaza si îl sprijina.
Cu toate ca munca pentru atingerea altruismului a pornit de fapt
din motive ale egoului, omul începe sa investeasca, sa daruie pentru a primi.
Dar, LUMINA ASCUNSA - îl învaluie, si prin bogatia sa îi aduce
senzatia de voluptate regasita în actul darniciei altruiste, corectandu-l.
Îndreptarea gandului în timpul studiului cabalei,spre SCOPUL EMANATIEI,
conduce pe om la roade, cu repeziciune.
Omul poate sa învete zi si noapte, fara sa ajunga la rezultatul dorit,
perceperea spirituala a Creatorului.
În schimb, studiul Cabalei duce la rezultatul dorit într-un timp mai scurt,
cu un efort mult mai mic.
Cu alte cuvinte, daca studiul are ca scop nu de a bine informa,
ci de a-l cauta pe Creator, atunci stiinta cabalei îsi va dezvalui
cu toata generozitatea cuprinsul, aceasta îi este menirea.
Si invers, daca ea este abordata cu scopul de a largi informatiile cuiva,
sau pentru a fi exploatata spre vre-un profit personal,
atunci Cabala nu va da roade.
Toate eforturile omului sunt atintite spre scopul studiului, scopul creatiei.
Acest proces de focalizare a gandirii, de constientizare, are loc neîntrerupt,
mai ales în timpul studiului Cabalei, care este mijlocul cel mai bun
de a ajunge la descoperirea spiritualitatii.
Egoismul se napusteste tocmai asupra acelora care doresc sa scape de acesta.
Cel care îsi începe drumul spre spiritual va trebui sa-l înfrunte
cand este abia la începutul acestui drum.
Cei alesi de Creator spre a-i face sa doreasca sa-L atinga si sa
se reuneasca cu El, sunt aceia pe care tot Creatorul ii impovareaza cu egoismul,
care devine din ce în ce mai grosolan.
De asemeni el atata egoul contra alesilor sai, pentru a crea în ei
dorinta de a-l cunoaste, pentru a nu le permite sa se multumeasca
doar a deveni putin mai buni ca persoane.
Cei alesi au de înfruntat mari greutati în cautarea unui drum mai bun
si unor fapte mai bune.
În mod neasteptat le piere pofta de a mai studia, fiind si coplesiti de oboseala,
de nu au putere nici pentru obligatii neînsemnate.
Aceasta etapa de rasculare a corpului si lupta noastra contra corpului
care rezista schimbarii, are loc deoarece omul - carne si oase - cauta castig
în orice ar înfaptui.
Mintea si corpul, Eului nostru, doresc sa cunoasca exact cine este Creatorul,
spre care acest drum, ce ne reiese din atatea eforturi depuse,
spre a parcurge o cale presarata de greutati si renuntari.
Pentru a obtine sprijin din partea corpului si ratiunii, trebuie sa-i asiguram
ca vor avea de castigat si vor avea chiar parte de placere în cursul
acestei aventuri spirituale.
Prin însasi esenta procreerii noastre suntem construiti astfel,
modul nostru de gandire functioneaza astfel.
Nu ne putem transfera din lumea noastra în lumea spirituala ca prin farmec,
ci este nevoie de a munci din greu pentru realizarea ratiunii
si a trairilor unei lumi opuse.
Aceasta se atinge prin focalizarea ideilor si constientizarea intentiilor noastre,
asupra Creatorului clipa de clipa, ora cu ora, neincetat.
Si sa nu uitam ca în lumea spirituala sunt exercitate o altfel de ratiune,
cea interioara, si dorinte cu totul opuse acelora cunoscute inimii si mintii noastre,
prizonieri ai egoismului.
Din aceasta cauza, pentru a evada spre lumea spirituala, este necesara
revolutionarea modului egoist de gîndire al umanitatii, pentru a o aduce
la forma superioara de gandire si percepere, ajungand sa înlocuim
„a primi”, cu „a darui”.
Iar noi, nascuti cu ego si cu încapatanare, ne este tare greu sa scapam
de aceste trasaturi, ratiunea fiind servul devotat al egoului,
si ea fiind încapatanata.
Schimbarea lor în instrumente opuse ale gandirii si perceperii spirituale,
este tangibila numai prin interventia Creatorului.
Exact aceasta este cauza pentru care primim semne de la Creator
care ne da sa întelegem ca suntem neputinciosi singuri de a ne corija,
si El ne împinge sa incercam legatura cu el cu sau fara voia noastra
prin greutatile suferite, trimise de El însusi.
Omul nu poate sa pretinda de la Creator sa trimita miracole,
si sa le insufle forte sa mearga împotriva ratiunii
sau sa fie inspirat de miracole pentru înaltarea spirituala.
Pelerinajul spiritual al omului se împarte în doua etape:
prima este aceea a drumului Cabalei, iar a doua este însasi cabala.
Omul aflat pe traseul Cabalei trece prin vremuri grele, în care reconsidera
de la început toate proiectele vietii sale, si îsi analizeaza propria sa natura.
El recapituleaza motivatiile care-i determina orice miscare, încercand totodata
sa-si învinga pretentiile trupului si ale ratiunii.
Acest proces continua pana la recunasterea totala a cauzei raului.
Acesta este un proces îndelungat si chinuitor, de cautare a dorintelor adevarate
si de încercari pentru a le realiza.
Pe parcurs, omul îsi pierde speranta de a ajunge vreodata sa-si duca
la bun sfarsit realizarea acestei dorinte.
În acelasi timp, îi devine din ce în ce mai clar faptul ca doar modul
de a rationa altruist reprezinta salvarea de suferintele cauzate de egoism.
Încet-încet este coplesit de sentimentul dulce produs de fiecare gand
îndreptat spre Creator. Ori de cîte ori va dori sa se întoarca
la acest sentiment dulce, va realiza acest lucru, prin ganduri despre Creator.
Dupa segmentul „drumului Cabalei”, în care omul trece
prin fazele de pregatire pentru drumul de dezvoltare spirituala,
omul trece la faza cabalei propriu-zise.
În acest stadiu el atinge LUMINA CABALEI, care reprezinta însasi lumina divina,
care radiaza din ce în ce mai intens, pe potriva înaintarii sale pe scara spirituala.
Pe treapta cea mai înalta a scarii el realizeaza unificarea deplina cu Creatorul.
Deci calea spirituala este compusa din doua faze:
- prima este cea a pregatirii ideatiei si a dorintelor, sau calea Cabalei,
în timpul careia omul trece prin încercari chinuitoare.
Dupa ce depaseste aceasta perioada, dupa ce parcurge tunelul
conducand înspre "curtea regelui", el intra în spiritualitate
- faza numita „TORAH” sau Cabala.
Din acest moment omul intra în regatul LUMINII si ajunge
sa realizeze însusi scopul emanatiei, care este perceperea absoluta
a CREATORULUI însusi, numita TORAH - lumina.
Tot ceea ce se pretinde din partea noastra este de a schimba
„papusa” într-un bebelus adevarat.
Oamenii difera între ei prin obiectele placerilor, specifice fiecaruia dintre noi.
Din momentul nasterii si pana la ultima suflare, fiecare om se distinge
prin sursa placerilor care îl satisfac.
Senzatia însasi a placerii este de natura spirituala, si doar „plicul”
în care este introdusa aceasta placere ,creeaza în ochii nostri aparenta sa materiala.
În subconstient, avem tendinta de a schimba îmbracamintea exterioara
a placerilor, si speram sa realizam placerea prin lumina divina, într-un mod abstract.
Oamenii difera între ei doar prin forma exterioara pe care doresc
s-o dea voluptatii, iar noi îi judecam conform cu ceea ce vedem pe dinafara,
dupa ”plicul” ales pentru a se exprima”.
Exista costume ale placerilor spirituale, mai mult sau mai putin acceptate de societate
Omul ascunde înclinarile sale spre placerile mai putin acceptate de societate.
Egoismul este apreciat de întreaga lume, care se foloseste de el în mod cinic,
în cadrul limitelor acceptate în genere, si care difera de la o societate la alta
si în perioade diferite ale istoriei.
Egoismul se transforma chiar si într-o anumita persoana, potrivit cu varsta
si cu circumstantele vietii.
Diferenta dintre „costume” este uneori proeminenta:
O fetita are placere de a se juca cu papusa, dar nu este de loc atrasa
de un bebelus adevarat.
Iar mama nu întelege faptul ca zambetul fericit al bebelusului
lasa indiferenta fetita care în schimb e fericita cu jucaria rece de plastic.
În ochii fetitei, mama lucreaza greu de dragul bebelusului, fara a avea vreo placere.
Fata poate totusi sa înteleaga multumirea pe care o va primi mama în viitor,
dar ea însasi e preocupata numai de prezent, si placerea resimtita
prin joaca întruchipeaza acest prezent, în ceea ce o priveste.
Obiectul jocului din copilarie îi va apare în realitatea vietii adulte ca un surogat,
copie falsa a realitatii adevarate!
În esenta sa,Omul este atras de placeri care sosesc de la Creator,
acestea avand calitatea de a conferi sentimentul plenitudinii, vitalitatea.
Aceasta dorinta profunda este ascunsa în adancul fiintei noastre,
în care loc sufletele nu difera prin nimic de sufletul pe care-l vom avea
la îndeplinirea corijarii, dupa toate reîncarnarile, cand cu totii vom reveni la Creator.
Noi suntem construiti în asa fel încat avem placere de la lumina emanata de Creator.
Nu se poate si nici nu e nevoie sa schimbam acest lucru!
Am fost creati anume cu menirea de a schimba „papusa” cu obiectul original,
si sa ne delectam prin acesta cu adevarat!
|
