Fericirea si pacea interioara
Exista vreo diferenta între fericire si pacea interioara?
Da. Fericirea depinde de conditii percepute ca pozitive;
pacea interioara, nu.
Putem atrage numai circumstante pozitive în viata?
Daca atitudinea si gândirea noastra sunt mereu pozitive,
am crea numai evenimente si situatii pozitive, nu-i asa?
Stiti într-adevar ce este pozitiv si ce este negativ?
Aveti o viziune de ansamblu?
Au existat multe persoane pentru care limitarile, esecul,
pierderea, boala sau durerea de orice fel s-au dovedit
cei mai mari profesori.
Astfel au învatat sa renunte la imaginile false despre sine
si la scopurile si dorintele superficiale, dictate de sinele fals.
Au dobândit profunzime, smerenie si compasiune.
Au devenit mai reale.
Ori de câte ori vi se întâmpla un lucru negativ,
exista o lectie profunda ascunsa în acel eveniment,
desi în momentul respectiv poate ca nu o sesizati.
Chiar si o boala scurta sau un accident va pot arata
ce este real si ce nu este real în viata dvs., ce conteaza
si ce nu conteaza în ultima instanta.
Dintr-o perspectiva superioara, conditiile sunt întotdeauna pozitive.
Ca sa fiu mai precis: ele nu sunt nici pozitive, nici negative.
Sunt ceea ce sunt.
Si când traiti acceptând complet starea de fapt — singurul
mod sanatos de a trai — nu mai exista „bine" si „râu" în viata dvs.
Exista numai un bine superior — în care este inclus si „raul".
Totusi din perspectiva mintii exista bine-rau, placere-neplacere, iubire-ura.
De aceea, se spune în Cartea Genezei ca Adam si Eva
nu au mai avut voie sa ramâna în „rai" dupa ce au „mâncat
din pomul cunoasterii binelui si raului".
Pentru mine totul suna a negare si pacalire de sine.
Când mi se întâmpla un lucru groaznic, mie sau
unei persoane apropiate — un accident, o boala, o durere
de un anumit fel sau moartea —pot sa ma prefac ca nu este
chiar atât de rau, dar realitatea este ca un lucru rau ramâne,
asa ca nu înteleg de ce trebuie sa o neg?
Nu va prefaceti si nu pretindeti nimic.
Permiteti lucrurilor sa fie asa cum sunt, atâta tot.
Atitudinea de a le „permite lucrurilor sa fie asa cum sunt"
va va ajuta sa depasiti mintea cu tiparele ei de rezistenta
ce creeaza polaritati pozitiv-negativ.
Este un aspect esential al iertarii.
Iertarea prezentului este si mai importanta decât iertarea trecutului.
Daca iertati fiecare moment — îi permiteti sa existe ca atare —,
atunci nu vor exista acumulari de resentimente care
sa necesite mai târziu iertarea dvs.
Nu uitati ca aici nu vorbim de fericire.
De exemplu, când o persoana iubita tocmai a murit
sau va simtiti moartea aproape, nu puteti fi fericit.
Este imposibil.
Dar puteti fi împacat.
Poate ca veti plânge si va veti simti trist, dar daca
ati abandonat rezistentele, în spatele tristetii veti simti
o liniste, un calm profund si o prezenta sacra.
Aceasta este emanatia Fiintei, este pacea interioara,
binele care nu are opus.
Si daca este o situatie în care pot schimba ceva?
Cum îi pot permite sa existe, încercând în acelasi timp sa o schimb?
Faceti ceea ce trebuie sa faceti. Între timp, acceptati situatia existenta.
Deoarece mintea si rezistenta sunt sinonime,
acceptarea va elibereaza imediat de dominatia mintii
si astfel va reconecteaza cu Fiinta.
Ca urmare, motivatiile obisnuite ale sinelui fals pentru a intra în actiune
— frica, lacomia, nevoia de control, de a apara sau alimenta
falsul sentiment de identitate — nu vor înceta sa functioneze.
O inteligenta mult mai puternica decât mintea are acum
controlul si astfel, în actiunile dvs., va patrunde o alta calitate a constiintei.
„Acceptati ceea ce vine spre voi tesut în tiparul destinului,
caci ce ar putea fi mai potrivit pentru nevoile voastre?".
Aceste cuvinte au fost scrise acum 2.000 de ani de Marcus Aurelius,
unul dintre oamenii extrem de rari care au avut în acelasi timp
si puterea lumeasca, si întelepciunea.
Se pare ca cei mai multi dintre oameni au nevoie de un anumit grad
de suferinta înainte de a-si abandona rezistentele si de a învata
sa accepte — înainte de a ierta.
Imediat ce fac acest lucru, se întâmpla unul dintre cele
mai mari miracole: trezirea constiintei Fiintei prin ceea ce pare
a fi raul, transformarea suferintei în pace interioara.
Efectul ultim al tuturor relelor si suferintelor din lume
este ca ele îi vor forta pe oameni sa realizeze cine sunt
dincolo de nume si de forma.
Astfel, ceea ce percepem ca fiind rau din perspectiva noastra
limitata este, de fapt, o parte din binele superior care nu are opus.
Totusi, acest lucru nu devine adevarat pentru dvs. decât prin iertare.
Pâna când nu se întâmpla acest lucru, raul nu a fost recuperat
si din acest motiv ramâne rau.
Prin iertare, care în esenta înseamna recunoasterea lipsei de
realitate a trecutului si acceptarea momentului prezent
asa cum apare, miracolul transformarii se produce
nu numai înauntru, ci si în afara.
Un spatiu linistit de prezenta intensa apare atât în dvs.,
cât si în jurul dvs. Oricine si orice intra în acest câmp al constiintei
va fi afectat de ea, uneori vizibil si imediat, alteori la
Dizolvati dezacordurile, vindecati durerile, spulberati inconstienta
— fara sa faceti nimic — pur si simplu existând si pastrând
frecventa prezentei intense.
În aceasta stare de acceptare si pace interioara, chiar daca
nu le-am numi „rele", se mai pot produce evenimente care
ar putea fii numite „ rele" din perspectiva constiintei obisnuite?
Cea mai mare parte a lucrurilor asa-zis rele care se întâmpla
în vietile oamenilor sunt cauzate de inconstienta.
Ele se creeaza singure sau, mai bine-zis, sunt create de sinele fals.
Ma refer la lucrurile „dramatice".
Când sunteti total constient, în viata dvs. nu se mai produc e
venimente dramatice.
Dati-mi voie sa va reamintesc cum functioneaza
sinele fals si cum creeaza el dramele.
Sinele fals este mintea nesupravegheata ce va conduce viata
atunci când nu sunteti prezent sub forma constiintei treze,
ca martor tacut.
Sinele fals se percepe ca fragment separat într-un univers ostil,
fara o legatura reala cu vreo alta fiinta, înconjurat de alte forme
de sine fals, ale altor oameni, pe care fie le vede ca pe niste
amenintari potentiale, fie încearca sa le foloseasca pentru
atingerea scopurilor sale.
Tiparele de baza ale sinelui fals sunt facute sa îi abata frica
profund înradacinata sau sentimentul de lipsa.
Ele sunt rezistenta, controlul, puterea, lacomia, apararea, atacul.
O parte din strategiile sinelui fals sunt extrem de inteligente,
însa cu toate acestea nu rezolva niciodata niciuna dintre
problemele sale, pur si simplu pentru ca problema
este însusi sinele fals.
Când sinele fals al unei persoane întâlneste un alt sine fals,
într-o relatie personala sau în cadrul unei organizatii sau institutii,
mai devreme sau mai târziu se întâmpla lucruri „rele":
drame de un fel sau altul, sub forma conflictelor, a problemelor,
a luptelor pentru putere, a violentei fizice sau emotionale s.a.m.d.
Aici intra si relele colective, ca razboiul, genocidul si exploatarea -—
toate cauzate de inconstienta acumulata.
In plus, multe tipuri de boli sunt produse de rezistenta continua
a sinelui fals, care genereaza restrictii si blocaje în circulatia
energiei prin corp.
Când va reconectati cu Fiinta si nu mai sunteti condus de minte,
încetati sa mai creati toate acele lucruri.
Nu mai creati si nu mai participati la nicio drama.
Ori de câte ori sinele fals al cuiva întâlneste un alt sine fals,
apar drame de un fel sau altul.
Chiar daca traiti complet singur, tot va veti
crea o drama proprie.
Când va este mila de dvs., începe drama.
Când va simtiti vinovat sau anxios, este tot o drama.
Când lasati trecutul sau viitorul sa se suprapuna prezentului,
creati timp, timp psihologic — materialul din care se construiesc dramele.
Ori de câte ori nu respectati momentul prezent, permitându-i
sa existe asa cum este, creati drame.
Cei mai multi oameni îsi iubesc drama vietii lor.
Povestea lor este identitatea lor. Sinele fals le conduce viata.
Au investit în aceasta poveste tot sentimentul identitatii lor.
Chiar si cautarea — de obicei fara succes — a unui raspuns,
a unei solutii sau a unui mod de vindecare devine o parte din ea.
Si lucrul de care se tem si caruia i se împotrivesc
cel mai mult este sfârsitul dramei proprii.
Atâta timp cât sunt mintea lor, lucrul de care se tem
si caruia i se împotrivesc cel mai tare este propria lor trezire.
Când traiti într-o deplina acceptare a ceea ce este,
ati pus capat dramelor în viata dvs. o data pentru totdeauna.
Nimeni nu mai poate nici macar sa se certe cu dvs.,
indiferent cât de tare se straduieste.
Nu va puteti certa cu o persoana care a devenit complet constienta.
O cearta implica identificarea cu mintea si o pozitie mentala,
ca si o rezistenta si o reactie fata de pozitia celuilalt.
Rezultatul este ca polaritatile opuse se energizeaza reciproc.
Aceasta este mecanica inconstientului. Va puteti exprima parerea
clar si ferm, dar în spatele ei nu se va mai afla nicio forta de reactie,
niciun fel de aparare sau atac. Asa ca nu se va transforma într-o drama.
Când sunteti deplin constient, încetati sa mai fiti în conflict.
„Nicio persoana unificata cu sine nu poate nici macar
sa conceapa conflictul", afirma Cursul despre miracole.
Aceasta se refera nu numai la conflictul cu alte persoane,
ci, mult mai important, si la conflictul cu sine, care înceteaza
atunci când nu mai exista contradictii între cererile si
asteptarile mintii dvs. si ceea ce este.
Totusi, atâta timp cât va aflati în dimensiunea fizica si sunteti
legat de psihicul uman colectiv, durerea fizica — desi rara
— mai este înca posibila.
Ea nu trebuie confundata cu suferinta, cu durerea
mental-emotionala.
Orice suferinta este creata de sinele fals si apare
ca urmare a rezistentei.
De asemenea, atâta timp cât va aflati în aceasta dimensiune,
mai sunteti înca supus naturii ei ciclice si legii efemeritatii
tuturor lucrurilor, dar nu mai percepeti acest lucru ca „rau"
— el exista pur si simplu.
Acceptând starea si calitatea prezenta a tuturor lucrurilor,
vi se dezvaluie o dimensiune mai profunda în spatele
jocului contrariilor, ca o prezenta durabila, o liniste adânca
ce nu se schimba, o bucurie fara nicio cauza,
dincolo de bine si de rau.
Este bucuria Fiintei, pacea lui Dumnezeu.
La nivelul formei, exista nastere si moarte, creatie si distrugere,
crestere si disparitie a formelor aparent separate.
Acest lucru se reflecta peste tot: în ciclul de viata al unei stele
sau al unei planete, al unui corp fizic, al unui copac, al unei flori;
în ridicarea si prabusirea natiunilor, a sistemelor politice,
a civilizatiilor; si în inevitabilul ciclu câstig-pierdere din viata unei persoane.
Exista cicluri ale succesului, când lucrurile se aduna în jurul dvs.
si prosperati, si cicluri ale esecului, când lucrurile se spulbera
sau se dezintegreaza si trebuie sa renuntati la ele pentru
a lasa sa apara lucruri noi sau pentru a le permite
transformarilor sa se produca.
Daca va agatati de lucruri si va opuneti în momentul respectiv
înseamna ca refuzati sa acceptati cursul vietii si veti suferi.
Nu este adevarat ca ciclul ascendent este bun si cel
descendent este rau, cu exceptia evaluarilor mentale.
Cresterea este de obicei pozitiva, dar nimic
nu poate creste la infinit.
Daca aceasta crestere, de orice fel, ar continua mereu,
în final ar deveni monstruoasa si distructiva.
Distrugerea este necesara ca sa poata avea loc o noua crestere.
Nu se poate una fara alta.
Ciclul descendent este absolut esential pentru realizarea spirituala.
Trebuie sa ai un esec profund la un anumit nivel sau sa traiesti
o pierdere sau o durere profunda ca sa te simti atras
catre dimensiunea spirituala. Sau poate ca, la un moment dat,
succesul însusi a devenit gol si lipsit de sens si astfel
s-a transformat în esec.
Esecul se afla ascuns în fiecare succes si succesul în fiecare esec.
În aceasta lume, adica la nivelul formei, toata lumea are „esecuri"
mai devreme sau mai târziu si, desigur, fiecare realizare
ajunge în ultima instanta un nimic. Toate formele sunt efemere.
Puteti continua sa fiti activ, sa va bucurati exprimând
sau creând forme si circumstante noi, fara sa va identificati cu ele.
Nu aveti nevoie de ele ca sa va dea un sentiment de identitate.
Ele nu sunt viata dvs. - numai situatia dvs. de viata.
Energia dvs. fizica este si ea supusa ciclurilor.
Nu poate fi întotdeauna la nivel maxim.
Vor exista momente de energie slaba si momente de energie înalta.
Vor exista perioade când veti fi extrem de activ sau de creativ,
dar este posibil sa existe si momente când totul pare sa stea
pe loc si când aveti sentimentul ca nu obtineti niciun rezultat,
ca nu realizati nimic.
Un ciclu poate dura oricât, de la câteva ore la câtiva ani.
Exista cicluri mari si cicluri mici în interiorul acestora.
Multe boli apar din împotrivirea fata de aceste cicluri de
energie scazuta, care sunt vitale pentru regenerare.
Compulsia de a face si tendinta de a deriva sentimentul
valorii proprii si sentimentul identitatii din factori externi,
cum ar fi realizarile, sunt o iluzie inevitabila atâta timp cât
va identificati cu mintea.
In aceste conditii devine foarte dificil sau chiar imposibil
pentru dvs. sa acceptati ciclurile negative
si sa le permiteti sa existe.
Astfel, inteligenta organismului poate prelua controlul
ca masura de autoprotectie, creând o boala pentru a va forta
sa va opriti, pentru ca regenerarea necesara sa aiba loc.
Natura ciclica a universului este strâns legata de efemeritatea
tuturor lucrurilor si a situatiilor.
Buddha a facut din aceasta partea centrala a învataturii sale.
Toate conditiile sunt extrem de instabile si aflate într-un
flux constant, sau, dupa cum spunea el, efemeritatea este
o caracteristica a fiecarei stari, a fiecarei situatii
pe care o veti întâlni în viata.
Aceasta se va schimba, va disparea sau va înceta
sa va mai multumeasca.
Efemeritatea are un rol central si în învataturile lui Isus:
„Nu adunati pentru voi comori pe pamânt, unde moliile
si rugina distrug si unde hotii intra si fura...".
Atâta timp cât o stare este evaluata de mintea dvs.
ca fiind „buna", indiferent daca este vorba de o relatie,
o posesiune, un rol social, un loc sau corpul fizic,
mintea se ataseaza de ea si se identifica cu ea.
Va face fericit, va face sa aveti un sentiment pozitiv fata de
propria persoana si poate sa devina o parte din dvs.
sau din acela care credeti ca sunteti.
Dar nimic nu dureaza în aceasta dimensiune în care
moliile si rugina distrug totul.
Lucrurile iau sfârsit, se transforma sau sufera o schimbare
de polaritate: aceeasi stare care ieri sau anul trecut era buna
a devenit brusc sau treptat rea.
Starea care va facea fericit va face acum nefericit.
Prosperitatea de azi devine consumismul
fara sfârsit de mâine.
Casatoria si luna de miere fericite devin divortul nefericit
sau coabitarea nefericita de mâine.
Sau o anumita stare dispare, si absenta ei va face nefericit.
Când o stare sau o situatie de care mintea s-a atasat
si cu care s-a identificat se schimba sau dispare,
mintea nu poate accepta acest lucru.
Se va agata de starea care dispare si se va opune schimbarii.
Este ca si cum un membru ar fi smuls din corpul dvs.
Uneori, auzim despre oameni care si-au pierdut toti banii
sau a caror reputatie a fost distrusa, motiv pentru care s-au sinucis.
Acestea sunt cazuri extreme.
Altii, atunci când sufera o pierdere grava de un fel sau altul,
devin profund nefericiti si se îmbolnavesc.
Nu pot face diferenta între ei însisi si situatia de viata în care se afla.
Am citit de curând despre o actrita renumita,
care a murit la 80 de ani.
Când frumusetea ei a început sa paleasca si sa fie distrusa de
batrânete, a ajuns la disperare si a început sa duca
o viata extrem de retrasa.
Si ea se identificase cu o stare externa: aspectul ei fizic.
La început, aceasta stare i-a creat un sentiment de identitate
fericit, apoi unul nefericit.
Daca ar fi fost capabila sa intre în legatura cu viata atemporala
si lipsita de forma din ea, si-ar fi putut urmari si accepta ofilirea
formei exterioare în deplina liniste si pace sufleteasca.
Mai mult, forma ei exterioara ar fi devenit din ce în ce mai
transparenta fata de lumina care izvora din natura ei adevarata
atemporala, astfel încât frumusetea nu i s-ar fi diminuat,
ci s-ar fi transformat pur si simplu în frumusete spirituala.
Totusi, nimeni nu i-a spus ca acest lucru este posibil.
Cel mai important mod de cunoastere nu este înca accesibil tuturor.
Buddha ne-a învatat ca fericirea este dukkha — un cuvânt
din limba pali, care înseamna „suferinta" sau „insatisfactie".
Este inseparabila de opusul ei.
Adica fericirea si nefericirea sunt, de fapt, una.
Numai iluzia timpului le separa.
A privi lucrurile în acest fel nu înseamna negativism.
Înseamna, pur si simplu, recunoasterea naturii lucrurilor,
astfel încât sa nu alergati dupa o iluzie tot restul vietii.
Nu înseamna nici ca nu ar trebui sa apreciati
lucrurile sau starile placute.
Dar a încerca sa obtineti prin ele un lucru pe care acestea
nu vi-l pot oferi — o identitate, un sentiment de permanenta
si împlinire — este o reteta sigura de frustrare si suferinta.
Industria reclamei si societatea de consum s-ar prabusi
în întregime daca oamenii ar progresa spiritual si nu ar mai
încerca sa-si gaseasca identitatea prin lucruri.
Cu cât încercati mai mult sa obtineti fericirea în acest fel,
cu atât ea va va ocoli mai mult.
Niciun lucru din afara nu va va satisface decât temporar
si superficial, dar probabil ca veti avea nevoie de multe
deziluzii pâna când sa realizati acest adevar.
Lucrurile si starile va pot oferi placere, dar va vor da si durere.
Lucrurile si starile va pot oferi placere, dar nu va vor da bucurie.
Nimic nu va poate aduce bucurie.
Bucuria nu are o cauza si vine din interior, întocmai ca bucuria Fiintei.
Este o parte esentiala a starii interioare de pace, stare care
a fost numita pacea lui Dumnezeu.
Este starea dvs. naturala, nu un lucru pentru care trebuie
sa va straduiti mult sa-l obtineti sau sa-l realizati.
Multi oameni nu îsi dau seama niciodata ca niciunul
dintre lucrurile pe care le fac, le poseda sau le realizeaza
nu le poate aduce „mântuirea".
Cei care observa acest fapt devin deseori plictisiti de lume
si depresivi: daca nimic nu le poate oferi o satisfactie adevarata,
pentru ce sa te lupti, ce rost mai au toate?
In Vechiul Testament profetul trebuie sa fi ajuns la o astfel de
constiinta când a scris: „Am vazut tot ce se face sub soare
si priviti, totul este desertaciune si sfortare în van".
Când ajungeti în acest punct, sunteti la un pas de disperare
— si la un pas de iluminare.
Un calugar budist mi-a spus odata: „Tot ceea ce am învatat
în cei 20 de ani de când sunt calugar poate fi rezumat
într-o singura propozitie: «Tot ceea ce apare dispare».
Asta este tot ce stiu".
Desigur, voia sa spuna cam urmatoarele: am învatat
sa nu ma opun situatiei prezente; am învatat sa-i permit
prezentului sa existe si sa accept natura efemera
a tuturor lucrurilor si starilor. Astfel, mi-am gasit linistea.
A nu opune rezistenta vietii înseamna a fi atins
starea de gratie, de usurinta si iluminare.
Aceasta stare nu mai depinde de anumite stari sau calitati
ale lucrurilor, bune sau rele.
Pare aproape paradoxal, si totusi, atunci când dependenta
interioara de o anume forma a disparut, conditiile generale
de viata, formele exterioare, tind sa se amelioreze foarte mult.
Lucrurile, oamenii sau conditiile de care credeati ca
aveti nevoie ca sa fiti fericit va vin acum fara sa fie nevoie
sa faceti vreun efort si sunteti liber sa va bucurati de ele
si sa le apreciati — cât exista.
Toate aceste lucruri, desigur, vor disparea, ciclurile vin
si se duc, dar, daca dependenta a disparut, nu mai exista
frica de pierdere. Viata curge mai usor.
Fericirea derivata dintr-o sursa secundara nu este
niciodata prea profunda.
Este numai o reflexie palida a bucuriei Fiintei,
pacea vibranta pe care o descoperiti în interior
atunci când va abandonati pe sine.
Fiinta va poarta dincolo de polaritatile opuse ale mintii
si va elibereaza de dependenta de forma.
Chiar daca totul s-ar prabusi si s-ar distruge în jurul dvs.,
tot ati simti un miez interior de pace profunda.
Poate ca nu veti fi fericit, dar veti fi împacat.
Orice rezistenta interna este traita ca negativism
sub o forma sau alta.
Orice forma de negativism este rezistenta.
In acest context, cele doua cuvinte sunt aproape sinonime.
Negativismul merge de la iritare sau nerabdare
pâna la furia feroce, de la o stare de deprimare
sau suparare tacuta la disperarea suicidara.
Uneori, rezistenta declanseaza corpul emotional de durere,
caz în care chiar si o situatie minora poate provoca
un negativism intens, ca furia, deprimarea sau suferinta profunda.
Ego-ul crede ca prin negativism poate manipula realitatea
si poate obtine ceea ce doreste. Crede ca prin negativism
poate atrage o stare dezirabila sau dizolva una indezirabila.
Cursul miracolelor subliniaza faptul ca, ori de câte ori
sunteti nefericit, exista credinta inconstienta ca prin nefericire
„platiti" lucrul anume pe care- doriti.
Daca „dvs." — mintea — nu credeti în faptul ca nefericirea
duce la vreun rezultat, de ce o mai creati?
Adevarul este, desigur, ca negativismul nu duce la niciun rezultat.
In loc sa atraga o stare dezirabila, el o împiedica sa apara.
In loc sa dizolve starea indezirabila, el o tine pe loc.
Singura sa functie „utila" este ca întareste sinele fals si acesta
este motivul pentru care acesta o iubeste.
Odata ce v-ati identificat cu o forma sau alta de negativism,
nu mai vreti sa renuntati la ea si, la un nivel inconstient profund,
nu doriti nici schimbari pozitive.
Ele v-ar ameninta identitatea de persoana deprimata,
furioasa si greu de multumit.
Atunci veti ignora, nega sau sabota lucrurile pozitive din viata dvs.
Este un fenomen des întâlnit. Si nebunesc în acelasi timp.
Negativismul este ceva complet artificial.
Este un factor de poluare psihica si observam ca exista
o legatura profunda între otravirea si distrugerea naturii
si negativismul amplu care s-a acumulat în psihicul uman colectiv.
Nici o alta forma de viata de pe planeta nu cunoaste negativismul,
în afara de oameni, tot asa cum nici o alta forma de viata
nu batjocoreste si nu otraveste pamântul care o sustine.
Ati vazut vreodata o floare nefericita sau un stejar stresat?
Ati întâlnit vreodata un delfin deprimat, o broasca având
probleme de respect fata de sine, o pisica ce nu se poate
relaxa sau o pasare care sa nutreasca ura si resentimente?
Singurele animale care pot trai ocazional ceva asemanator
cu negativismul sau care dau semne de comportament nevrotic
sunt cele care traiesc în strânsa legatura cu
mintea umana si cu nebunia ei.
Urmariti orice planta sau animal si lasati-le sa va învete
acceptarea situatiei date, abandonarea în fata Clipei de acum.
Lasati-le sa va învete Fiinta.
Lasati-le sa va învete integritatea — care înseamna a fi
o unitate, a fi tu însuti, a fi real.
Lasati-le sa va învete cum sa traiti, cum sa muriti
si cum sa nu transformati viata sau moartea într-o problema.
Am trait alaturi de mai multi maestri Zen? Toti erau pisici.
Chiar si ratele m-au învatat importante lectii spirituale.
Observarea lor este o meditatie în sine.
|
Cât de linistite plutesc, într-o totala acceptare de sine,
complet prezente în Clipa de acum, demne si perfecte,
asa cum numai o fiinta fara minte poate fi.
Totusi, din când în când, doua rate se iau la bataie —
uneori fara niciun motiv aparent sau poate pentru ca
una a invadat spatiul personal al celeilalte.
Lupta dureaza de obicei câteva secunde si apoi ratele
se despart, înoata în directii diferite si dau cu
putere din aripi de câteva ori.
Continua apoi sa înoate linistite, ca si cum lupta
nu ar fi avut niciodata loc.
Când am observat acest lucru pentru prima oara,
am realizat brusc ca aceste batai din aripi elibereaza
un surplus de energie, împiedicând astfel
ramânerea sa în corp si transformarea în negativism.
Aceasta este o inteligenta naturala, si accesul la ea
este foarte usor, pentru ca animalele nu au o minte
care sa tina în mod artificial trecutul în viata si apoi
sa construiasca o identitate în jurul lui.
O emotie negativa nu poate contine un mesaj important?
De exemplu, daca ma simt deseori deprimat poate fi
un semn ca ceva nu este în regula cu viata mea
si ma poate obliga sa îmi analizez situatia de viata
si sa fac anumite schimbari.
Asa ca am nevoie sa ascult ce îmi spune emotia
si nu sa o resping ca fiind negativa.
Da, emotiile negative recurente contin uneori
un mesaj, ca si bolile.
Dar orice schimbari veti face, indiferent daca ele sunt legate
de munca, de relatiile personale sau de mediul ambiant,
acestea sunt, în ultima instanta, doar o cosmetizare — daca
nu vin dintr-o modificare de constiinta.
Modificarea nu poate însemna decât un singur lucru:
o prezenta mai intensa.
Când ati ajuns la un anumit grad de prezenta, nu mai
aveti nevoie ca negativismul
sa va spuna de ce anume aveti nevoie într-o
situatie de viata data.
Dar atâta timp cât negativismul este prezent, folositi-l.
Folositi-l ca pe un fel de semnal care sa va reaminteasca
a fiti mai prezent.
Cum împiedicam aparitia negativismului?
Cum scapam de el dupa ce a aparut?
Asa cum v-am spus, îl împiedicati sa apara fiind total prezent.
Dar nu va descurajati. Exista foarte putini oameni pe pamânt
care îsi pot mentine o stare de prezenta continua,
desi unii sunt foarte aproape de acest lucru.
In curând cred ca vor fi mult mai multi.
Ori de câte ori observati ca resimtiti o forma sau alta
de negativism, nu o considerati un esec, ci un semnal util,
care va spune: „Trezeste-te! Paraseste-ti mintea! Fii prezent!".
Exista un roman al lui Aldous Huxley care se numeste Insula,
scris în ultimii sai ani de viata, când scriitorul devenise
foarte interesat de învataturile spirituale.
Este relatata povestea unui barbat care a naufragiat
pe o insula pustie, izolata de restul lumii.
Pe aceasta insula se afla o civilizatie unica
Lucrul neobisnuit aici este ca locuitorii, spre deosebire
de restul lumii, sunt sanatosi la minte.
Primul lucru pe care îl observa barbatul sunt papagalii colorati,
asezati sus în copaci, care par sa spuna continu:
„Atentie! Aici si acum! Atentie! Aici si acum!".
Mai târziu, aflam ca locuitorii insulei îi învatau aceste cuvinte
ca sa le reaminteasca continuu sa fie prezenti.
Asa ca, ori de câte ori simtiti ca negativismul apare
în sinea dvs., indiferent daca este cauzat de un factor extern,
de un gând sau de un lucru pe care nu-l constientizati,
priviti negativismul ca si cum o voce ar spune:
„Atentie! Aici si acum! Trezeste-te!".
Chiar si cea mai mica iritare este semnificativa si trebuie
acceptata si analizata; altminteri, se va produce o acumulare
crescânda a reactiilor neobservate.
Asa cum v-am mai spus, ati putea renunta la negativism
odata ce va veti da seama ca nu doriti ca acest câmp energetic
sa se afle în interiorul dvs. si ca este inutil.
Dar în acest caz asigurati-va ca îl abandonati complet.
Daca nu reusiti sa îl abandonati, atunci acceptati existenta lui
si îndreptati-va atentia asupra acestui sentiment,
asa cum v-am aratat mai devreme.
O alternativa la abandonarea unei reactii negative
este dizolvarea acesteia imaginându-va ca
sunteti transparent la cauza externa a reactiei.
Va recomand sa exersati întâi cu lucruri minore,
fara nicio importanta.
Sa presupunem ca stati acasa, asezat confortabil în fotoliu.
Brusc, auziti sunetul ascutit al unei alarme auto din strada.
Iritarea creste.
Care este scopul iritarii?
Niciunul.
De ce ati creat-o?
Nu dvs. ati creat-o, ci mintea dvs.
A fost o reactie complet automata, inconstienta.
De ce a creat-o mintea dvs.?
Pentru ca ea poseda credinta inconstienta ca rezistenta,
pe care o traiti ca negativism sau nefericire
de un anumit fel, va dizolva într-un fel aceasta
stare indezirabila.
Desigur, aceasta credinta este o iluzie.
Rezistenta pe care o creeaza, furia sau iritarea sunt
în acest caz mult mai perturbatoare decât cauza
initiala pe care încearca sa o elimine.
Toate acestea pot fi transformate în practica spirituala.
Simtiti ca deveniti transparent, ca si cum nu ati mai avea
soliditatea corpului material.
Permiteti-i zgomotului sau cauzei reactiei dvs. negative
sa treaca pur si simplu prin dvs.
Asa cum v-am mai spus, faceti mai întâi acest
exercitiu cu lucrurile mici.
Alarma de la masina, câinele care latra,
copiii care tipa, blocajul din trafic.
In loc sa construiti în dvs. un zid de rezistenta,
care sa fie constant si dureros lovit de lucruri
„ce nu ar trebui sa se întâmple", lasati totul
sa treaca prin dvs.
Cineva va spune ceva într-un mod nepoliticos sau
cu intentia de a va rani.
În loc sa aveti o reactie inconstienta si negativa,
precum atacul, apararea sau retragerea,
lasati totul sa treaca prin dvs.
Nu opuneti nicio rezistenta.
Ca si cum nu ar mai fi nimeni acolo care sa se simta ranit.
Aceasta este iertarea, în acest fel, deveniti invulnerabil.
Puteti sa îi spuneti acelei persoane ca are un
comportament inacceptabil, daca asta alegeti sa faceti.
Dar ea nu mai are puterea de a va controla starea interioara.
Dvs. detineti controlul — nu o alta persoana, nici mintea dvs.
Indiferent daca este vorba de o alarma auto,
o persoana agresiva, o inundatie, un cutremur
sau pierderea tuturor bunurilor materiale,
mecanismul de rezistenta este acelasi.
Practic meditatia, am fost la diferite seminare, am citit
multe carti despre practicile spirituale, încerc sa ajung
la starea lipsei de rezistenta — însa, în cazul în care
ma întrebati daca am ajuns la o pace interioara adevarata
si durabila, raspunsul meu sincer va trebui sa fie „ nu ".
De ce nu am gasit-o? Ce altceva pot sa fac?
Înca o mai cautati în afara si nu puteti iesi din starea de cautare.
Poate ca urmatorul seminar va va aduce raspunsul,
poate aceasta tehnica noua.
Daca ma întrebati pe mine, v-as spune: nu cautati pacea.
Nu cautati nici o alta stare în afara celei în care va aflati acum;
altfel, veti construi singur conflictul interior
si rezistenta inconstienta.
Iertati-va pentru faptul ca nu sunteti împacat.
In momentul în care veti accepta complet lipsa dvs.
de pace, ea se va transforma în pace.
Orice lucru pe care îl acceptati pe deplin va va duce
acolo, va va aduce pacea.
Acesta este miracolul abandonarii.
Poate ca ati auzit expresia „întoarce si celalalt obraz",
pe care a folosit-o acum 2.000 de ani
un mare maestru spiritual.
El încerca sa exprime simbolic secretul lipsei
de rezistenta si de reactie.
În aceasta afirmatie, ca si în toate celelalte,
el era interesat numai de realitatea dvs. interioara,
nu de comportamentul exterior din viata.
Cunoasteti povestea lui Banzan?
Înainte de a deveni un mare maestru Zen,
a încercat multi ani sa atinga iluminarea, dar aceasta îi scapa.
Apoi, într-o zi, în timp ce se plimba prin piata,
a auzit o conversatie între un macelar si clientul sau.
„Da-mi cea mai buna bucata de carne pe care o ai", a spus clientul.
Iar macelarul i-a raspuns: „Fiecare bucata pe care o am este cea mai buna.
Nu exista aici niciuna care sa nu fie cea mai buna".
Auzind aceste cuvinte, Banzan a atins iluminarea.
Când veti accepta starea prezenta, fiecare „bucata de carne" —
fiecare moment va fi cel mai bun. Aceasta înseamna iluminare.
Depasind sfera contrariilor create de minte,
veti deveni asemeni unui lac adânc.
Situatia externa de viata si tot ceea ce
se întâmpla aici este suprafata lacului.
Uneori calma, uneori batuta de vânt si neuniforma,
în functie de cicluri si anotimpuri, în adâncuri,
totusi, lacul este mereu netulburat.
Dvs. sunteti întreg lacul, nu doar suprafata lui,
si sunteti în contact cu propria profunzime,
care ramâne absolut nemiscata.
Nu va opuneti schimbarilor, agatându-va mental
de orice situatie.
Linistea dvs. interioara nu depinde de acest lucru.
Ramâneti în Fiinta — neschimbatoare, atemporala,
nemuritoare — si satisfactia sau fericirea dvs.
nu va mai depinde de lumea exterioara
a formelor schimbatoare.
Va puteti bucura de ele, va puteti juca, de asemenea,
cu ele, puteti crea forme noi si aprecia frumusetea lor.
Dar nu va fi nevoie sa va atasati de niciuna.
Când devii atât de detasat nu înseamna ca
te îndepartezi si de ceilalti oameni?
Dimpotriva. Atâta timp cât nu sunteti constient de Fiinta,
nu veti întelege realitatea altor persoane, pentru ca
nu ati descoperit-o pe a dvs.
Mintea va aproba sau va respinge forma lor, care nu include
numai corpul, ci si mintea lor.
Relatiile autentice devin posibile numai atunci când
exista constiinta Fiintei.
Venind din Fiinta veti percepe corpul si mintea altei persoane
ca pe un ecran în spatele caruia puteti simti
realitatea ei adevarata, asa cum o simtiti pe a dvs.
Asa ca, atunci când va veti confrunta cu suferinta sau cu
comportamentul inconstient al altei persoane,
ramâneti prezent si în contact cu Fiinta si astfel veti putea
privi dincolo de forma, simtind Fiinta pura si stralucitoare
a celuilalt prin propria Fiinta.
La acest nivel, orice suferinta este recunoscuta ca iluzorie.
Suferinta este cauzata de identificarea cu forma.
Uneori aceasta întelegere este însotita de miracole ale
vindecarii prin trezirea constiintei Fiintei
în altii — daca acestia sunt pregatiti
Aceasta este compasiunea?
Da. Compasiunea este constiinta unei legaturi profunde
între dvs. si toate celelalte fiinte.
Dar compasiunea are doua laturi.
Pe de o parte, deoarece înca mai sunteti aici prin corpul dvs. fizic,
împartasiti vulnerabilitatea si moartea formei cu
toti oamenii si toate fiintele vii.
Data viitoare când veti spune: „Nu am nimic în comun
cu aceasta persoana, amintiti-va ca aveti foarte multe
în comun: peste câtiva ani — doi sau 70, asta nu conteaza
foarte mult —, amândoi veti fi cadavre în descompunere,
apoi gramezi de praf, iar apoi nu va mai ramâne nimic.
Aceasta este o realitate care ne trezeste si ne face
sa ne simtim umili, lasând foarte putin loc mândriei.
Este un gând negativ?
Nu, este un fapt.
De ce sa închideti ochii în fata lui?
În acest sens, exista o egalitate totala între dvs.
si orice alta fiinta.
Unul dintre cele mai puternice exercitii spirituale
este meditatia profunda asupra mortii formelor fizice,
inclusiv a propriei fiinte.
Acest lucru se numeste „moartea înainte de moarte".
Patrundeti cât mai profund în acest exercitiu.
Forma dvs. fizica se dizolva, nu mai exista.
Apoi vine un moment când toate formele mentale
sau gândurile mor si ele.
Si totusi dvs. sunteti înca aici — prezenta divina din dvs.
Radiind, complet treaza.
Niciun lucru real nu a murit vreodata, numai numele,
formele si iluziile.
Constiinta existentei acestei dimensiuni nemuritoare,
natura dvs. adevarata, este cealalta latura a compasiunii.
La un nivel profund, recunoasteti acum nu numai
propria nemurire, dar prin ea si pe aceea a tuturor fiintelor.
La nivelul formei, va împartasiti din moartea si efemerul existentei.
La nivelul Fiintei, împartasiti viata eterna, stralucitoare.
Acestea sunt cele doua aspecte ale compasiunii.
In compasiune, sentimentele aparent opuse, ca tristetea si bucuria,
se contopesc într-un singur sentiment si se transforma
într-o pace interioara profunda.
Aceasta este pacea lui Dumnezeu.
Este unul dintre cele mai nobile sentimente de care sunt capabili
oamenii si are o mare putere de vindecare si transformare.
Dar adevarata compasiune, asa cum am descris-o eu, este rara.
O empatie profunda pentru suferinta altei fiintei umane necesita,
bineînteles, un grad înalt de constiinta, dar reprezinta numai
o latura a compasiunii. Nu este completa.
Adevarata compasiune depaseste empatia sau simpatia.
Ea nu apare pâna când tristetea nu se contopeste cu bucuria,
bucuria Fiintei dincolo de forma, bucuria vietii eterne.
Nu sunt de acord cu ideea ca un corp are nevoie sa moara.
Sunt convins ca putem ajunge la nemurirea fizica.
Motivul pentru care corpul moare este acela ca noi credem în moarte.
Corpul nu moare pentru ca dvs. credeti în moarte.
Corpul exista, sau pare sa existe, deoarece credeti în moarte.
Corpul si moartea sunt aspecte ale aceleiasi iluzii,
create de modul de constiinta dominat de sinele fals,
care nu are constiinta Sursei vietii si se vede pe sine
ca separat si constant amenintat.
Astfel, creeaza iluzia ca sunteti un corp,
un vehicul fizic dens, constant amenintat.
A te percepe pe tine sub forma unui corp vulnerabil,
care s-a nascut si peste putin timp moare — aceasta este iluzia.
Corpul si moartea: o singura iluzie. Nu pot exista una fara alta.
Vreti sa pastrati o parte a iluziei si sa scapati de cealalta,
însa acest lucru este imposibil.
Fie o pastrati pe toata, fie o abandonati în întregime.
Totusi, nu puteti scapa de corp si nici nu trebuie
sa faceti acest lucru. Corpul este o perceptie incredibil
de gresita a naturii dvs. adevarate.
Dar natura dvs. adevarata este ascunsa undeva
în aceasta iluzie, nu în afara ei, si astfel corpul
este singurul punct de acces spre ea.
Daca ati vedea un înger, dar l-ati confunda cu o statuie,
tot ce ar trebui sa faceti ar fi sa va modificati
felul de a privi si sa observati din nou mai atent
„statuia de piatra", nu sa începeti sa va uitati în alta parte.
Atunci ati descoperi ca nu a existat niciodata o statuie de piatra.
Daca credinta în moarte creeaza corpul, de ce animalele au corp?
Un animal nu are sine fals si nici nu crede în moarte.
Totusi moare sau pare sa moara. Nu uitati ca felul în care
percepeti lumea este o reflectare a starii dvs. de constiinta.
Nu sunteti separat de ea si nu exista nicio lume obiectiva în afara ei.
In fiecare moment, constiinta dvs. creeaza lumea în care traiti.
Una dintre cele mai importante observatii intuitive oferite
de fizica moderna este aceea a unitatii dintre observator si observat:
persoana care realizeaza experimentul — constiinta observatoare
— nu poate fi separata de fenomenul observat.
Un mod diferit de a analiza cauzele fenomenului observat
ar fi un comportament diferit.
Atunci când credeti, la un nivel profund, în separare
si lupta pentru supravietuire, vedeti aceasta credinta
reflectata peste tot înjur si perceptiile dvs. sunt guvernate de frica.
Locuiti într-o lume a mortii si a corpurilor care se lupta,
se omoara si se devoreaza unele pe altele.
Nimic nu este asa cum pare a fi.
Lumea pe care o creati si o vedeti prin mintea care creeaza
sinele fals poate parea un loc extrem de imperfect,
chiar o „vale a plângerii".
Dar indiferent ce anume percepeti, totul este numai
un fel de simbol, ca o imagine dintr-un vis.
Este felul în care constiinta dvs. interpreteaza
si interactioneaza cu dansul energiei moleculare din univers.
Aceasta energie este materia bruta a asa-numitei realitati fizice.
O vedeti în termenii corpurilor, nasterii si mortii
sau ca pe o batalie pentru supravietuire.
Este posibil un numar infinit de interpretari complet diferite,
de lumi complet diferite si de fapt chiar exista — toate
depind de constiinta care percepe.
Fiecare fiinta este un punct focal al constiintei si fiecare astfel
de punct focal îsi creeaza propria lume,
desi toate lumile sunt conectate.
Exista lumea umana, lumea furnicilor, lumea delfinilor s.a.m.d.
Exista nenumarate fiinte a caror frecventa de constiinta
este atât de diferita de a dvs., încât probabil ca sunteti
la fel de putin constient de existenta lor pe cât sunt ele de existenta dvs.
Fiintele cu o constiinta înalta, care sunt constiente de
legatura lor cu Sursa si cu celelalte fiinte si lucruri,
ar locui într-o lume care dvs. vi s-ar parea un rai —
si totusi toate lumile sunt, în final, una singura.
Lumea noastra umana colectiva este creata
în mare parte prin nivelul de constiinta
pe care noi îl numim minte.
Chiar si în interiorul lumii umane colective exista
diferente majore, multe „sublumi", în functie de cel
care percepe sau creeaza lumea respectiva.
Deoarece toate lumile sunt conectate, când constiinta umana
colectiva se transforma, natura si lumea animalelor
vor reflecta aceasta transformare.
De aici si afirmatia din Biblie, potrivit careia în
era urmatoare „apoi am pasit într-un câmp plin de tot felul de
animale — leul, mielul, leopardul si lupul -— stând toti
la un loc într-o unire desavârsita".
Aceasta indica posibilitatea unei ordini complet diferite a realitatii.
Lumea asa cum ne apare ea azi, dupa cum am mai spus,
este în mare o reflectare a mintii conduse de sinele fals.
Frica fiind o consecinta inevitabila a iluziilor induse
de sinele fals, lumea noastra este dominata de frica.
Asa cum imaginile dintr-un vis sunt simboluri ale starilor
si sentimentelor interioare, la fel realitatea noastra colectiva
este în mare parte expresia simbolica a fricii
si a straturilor profunde de negativism acumulate în
psihicul uman colectiv.
Nu suntem separati de lumea noastra, asa ca atunci când
majoritatea oamenilor se vor elibera de iluzia sinelui fals,
aceasta schimbare interioara va afecta întreaga creatie.
Veti locui efectiv într-o lume noua.
Este o schimbare a constiintei planetare.
Un straniu proverb budist spune ca fiecare copac
si fiecare fir de iarba vor deveni în ultima instanta
puncte de iluminare ale aceluiasi adevar.
Ceea ce se naste este o constiinta noua si,
ca o inevitabila reflexie a ei, o lume noua.
Acest lucru este prezis si în Noul Testament,
în Apocalipsa [21, 1]: „Si am vazut cer nou si pamânt nou.
Caci cerul cel dintâi si pamântul cel dintâi au trecut".
Dar nu confundati cauza cu efectul.
Sarcina dvs. principala nu este cautarea mântuirii
prin crearea unei lumi mai bune, ci trezirea
din identificarea cu forma.
Atunci nu veti mai fi legat de aceasta lume,
de acest nivel al realitatii.
Va veti putea simti radacinile în Nemanifest si astfel
va veti putea elibera de atasamentul fata de lumea manifesta.
Va veti putea bucura de placerile trecatoare ale acestei lumi
fara sa mai existe frica de pierdere, asa ca nu veti mai
simti nevoia sa va agatati de ele.
Desi veti putea simti bucuriile placerilor senzoriale,
dorinta si nevoia de a simti experientele senzoriale
nu vor mai exista, ca de altfel nici cautarea constanta
a satisfactiei prin gratificare psihologica,
prin alimentarea sinelui fals.
Veti fi în contact cu ceva infinit mai mare decât orice placere,
mai mare decât orice lucru manifest.
Într-un fel, nu veti mai avea nevoie de lume.
Nu veti mai avea nevoie ca ea sa fie altfel decât este.
Numai în acest moment veti începe sa aveti
o contributie reala la construirea unei lumi mai bune,
unei realitati diferite.
Numai în acest moment veti fi capabil sa simtiti
adevarata compasiune si sa îi ajutati pe ceilalti la nivelul cauzei.
Numai cei care au cunoscut transcenderea lumii
pot crea o lume mai buna.
Poate va mai amintiti ca am vorbit despre natura duala
a adevaratei compasiuni, care este constiinta unei legaturi
între moartea si nemurirea împartasita.
La acest nivel profund, compasiunea devine vindecare
în sensul cel mai amplu.
In aceasta stare, influenta dvs. vindecatoare se bazeaza
în primul rând nu pe realizarea unui anumit lucru,
ci pe simpla existenta.
Toti cei cu care veti veni în contact vor fi atinsi
de prezenta dvs. si influentati de pacea pe care
o iradiati indiferent daca sunt constienti de acest lucru sau nu.
Când sunteti complet prezent si oamenii din jur
manifesta comportamente inconstiente,
nu mai simtiti nevoia de a reactiona la ele, asa ca
nu le mai acordati niciun fel de realitate.
Pacea dvs. interioara este atât de vasta si de profunda,
încât tot ceea ce nu este pace dispare în ea de parca
nici nu ar fi existat.
Acest lucru rupe ciclul karmic de actiune si reactie.
Animalele, copacii, florile vor simti pacea dvs.
si vor raspunde la ea.
Veti învata pe altii numai existând, aratându-le pacea lui Dumnezeu.
Deveniti „lumina lumii", o emanatie a constiintei pure,
si astfel eliminati suferinta la nivelul cauzei.
Eliminati inconstienta din lume.
Asta nu înseamna ca nu îi puteti învata pe altii
si prin ceea ce faceti — de exemplu, aratându-le cum
sa scape de identificarea cu mintea, cum sa-si recunoasca
tiparele inconstiente s.a.m.d.
Dar cel care sunteti este întotdeauna o lectie mult mai
importanta si cu o putere de transformare mult
mai mare decât ceea ce spuneti, chiar mai importanta
decât ceea ce faceti.
Mai mult, recunoscând primatul Fiintei si astfel
lucrând la nivelul cauzei, compasiunea dvs.
se va putea manifesta simultan la nivelul actiunii
si al efectului, alinând suferinta ori de câte ori
va veti întâlni cu ea
.
Când un om flamând va va cere o bucata de pâine
si aveti una, îi veti da si lui.
Dar în timp ce îi dati pâinea, chiar daca interactiunea
este foarte scurta, ceea ce conteaza în realitate
este împartasirea Fiintei, pentru care pâinea este doar un simbol.
Prin ea are loc o vindecare profunda, în acest moment
nu mai exista un om care da si unul care primeste, ei sunt una.
Dar nu ar trebui sa mai existe foame si foamete.
Cum putem crea o lume mai buna fara sa ne ocupam
de relele ca foamea si violenta, în primul rând?
Toate relele sunt efectul inconstientei.
Puteti reduce aceste efecte ale inconstientei,
dar nu le puteti elimina daca nu eliminati cauza lor
Adevarata schimbare are loc în interior, nu în exterior.
Daca va simtiti chemat sa alinati suferinta lumii,
acesta este un lucru foarte nobil, dar amintiti-va
sa nu va concentrati numai asupra exteriorului;
altfel, veti avea parte de frustrare si disperare.
Fara o profunda schimbare interioara la nivelul
constiintei umane, suferinta lumii este un put fara fund.
Asa ca nu lasati compasiunea sa devina unilaterala.
Empatia cu durerea sau lipsa unei persoane si dorinta
de a ajuta trebuie sa fie echilibrate de o constiinta profunda
a naturii eterne a vietii si a naturii iluzorii a tuturor durerilor.
Lasati pacea dvs. interioara sa invadeze tot ceea ce faceti
si veti functiona simultan la nivelul efectului si al cauzei.
Acest lucru este valabil si daca sustineti o miscare
ce are drept scop sa-i opreasca pe oamenii profund inconstienti
sa se distruga pe sine, sa-i distruga pe altii,
planeta sau sa provoace suferinte cumplite altor fiinte sensibile.
Nu uitati: asa cum nu va puteti lupta cu întunericul,
tot asa nu va puteti lupta cu inconstienta.
Incercând, polurile opuse se vor întari
si se vor înradacina si mai adânc.
Va veti identifica cu una dintre polaritati, veti crea un „dusman"
si astfel veti fi cufundat din nou în inconstienta.
Cresteti nivelul constiintei împrastiind informatii
sau cel mult practicând rezistenta pasiva.
Dar asigurati-va ca nu aveti nicio rezistenta interioara,
nici un pic de ura, nici un pic de negativism.
„Iubiti-va dusmanii!", a spus Isus, lucru care, desigur,
înseamna „sa nu aveti dusmani".
Odata implicat în transformarea la nivelul efectului,
este foarte usor sa va pierdeti în el.
Ramâneti treaz si foarte, foarte prezent.
Punctul dvs. central trebuie sa ramâna nivelul cauzal,
scopul dvs. principal sa fie explicarea dezvoltarii spirituale,
iar pacea, cel mai pretios dar facut lumii.
|
