Noul Pamant - Partea IV de Eckhart Tolle publicat la 01.06.2010
Spiritualitate si religie
     Care este rolul pe care îl au religiile consacrate în aparitia unei noi constiinte?
Multi oameni sunt deja capabili sa discearna între spiritualitate si religie. Ei îsi dau seama de faptul ca, daca detin un sistem de credinte — un set de gânduri pe care sa le considere adevarul absolut — nu devin spirituali, indiferent care ar fi natura acelor credinte.
De fapt, cu cât se identifica mai mult cu respectivele gânduri (credinte), cu atât îsi diminueaza sansele de a accede la dimensiunea spirituala aflata în ei însisi.
Multi oameni „religiosi” s-au împotmolit la acest nivel. Ei pun semn de egalitate între adevar si gând si, identificându-se complet cu gândul (mintea lor), pretind a fi unicii detinatori ai adevarului într-o tentativa inconstienta de a-si proteja identitatea.
Ei nu vad limitarile gândirii.

     Daca nu crezi (gândesti) întocmai ca ei, din punctul lor de vedere te înseli, iar într-un trecut nu foarte îndepartat s-ar fi simtit îndreptatiti sa te omoare pentru acest motiv. Unii dintre ei înca mai sunt de aceasta parere si în prezent.
     Noua spiritualitate, transformarea constiintei, îsi face aparitia într-o mare masura în afara structurilor religiilor institutionalizate.
Întotdeauna au existat nuclee izolate de spiritualitate chiar si în sânul religiilor dominate de minte, chiar daca ierarhiile institutionalizate se simteau amenintate de ele si încercau adesea sa le suprime.
Marea deschidere asupra spiritualitatii în afara structurilor religioase reprezinta un eveniment complet nou.
În trecut, acest lucru ar fi fost de neconceput, mai ales în Vest, unde cultura este mai dominata de minte decât oriunde si unde Biserica crestina a avut un real privilegiu în sfera spiritualitatii.

     Era imposibil sa te ridici pur si simplu si sa oferi un discurs pe tema spiritualitatii sau sa publici o carte de spiritualitate daca nu primeai în prealabil încuviintarea Bisericii, iar în absenta acesteia erai în cel mai scurt timp redus la tacere.
Dar în prezent exista semne de schimbare chiar si în cadrul unor anumite biserici.
Este îmbucurator, caci chiar si cel mai mic gest de deschidere produce recunostinta, asa cum s-a întâmplat în cazul Papei Ioan Paul al II-lea, care a vizitat o moschee si o sinagoga.
     În parte ca urmare a învataturilor spirituale care au luat nastere în afara religiilor institutionalizate, dar si datorita unui aflux de învataturi proprii întelepciunii rasaritene stravechi, un numar tot mai mare de adepti ai religiilor traditionale sunt capabili sa renunte la identificarea cu forma, doctrinele si sistemele de credinte rigide si sa descopere profunzimea originara ce se afla ascunsa în chiar traditiile lor spirituale si, în acelasi timp, profunzimea din ei însisi.
Ei realizeaza ca a fi „spiritual” nu are nimic de-a face cu credintele pe care le au, ci are totul de-a face cu starea constiintei lor. Iar aceasta determina, la rândul sau, modul în care ei actioneaza în lume si interactioneaza cu ceilalti.
Cei care nu au capacitatea de a privi dincolo de forma ajung si mai puternic ancorati în credintele lor, cu alte cuvinte în mintile lor.
Suntem în prezent martorii nu doar ai unui curent de constientizare fara precedent, ci si ai unei înradacinari si intensificari a egoului.
     Unele dintre institutiile religioase se vor arata deschise fata de noua constiinta, altele îsi vor consolida pozitiile doctrinare si vor deveni elemente constituente ale tuturor acelor structuri elaborate de om prin intermediul carora egoul colectiv se va apara si va „opune rezistenta”.

     Exista biserici, secte, culte sau miscari religioase ce nu sunt altceva decât entitati egocentriste colective, identificate cu pozitiile lor mentale la fel de rigid precum adeptii unei ideologii politice lipsiti de deschidere fata de o interpretare alternativa a realitatii.
Dar egoul este menit sa se dizolve, structurile sale închistate, fie ele institutii religioase sau de alt fel, corporatii sau guverne, se vor dezintegra toate pornind dinspre interior, indiferent cât de adânc înradacinate par sa fie.
Structurile cele mai rigide, cele mai impenetrabile fata de schimbare sunt cele care se vor prabusi primele.
Acest lucru s-a întâmplat deja în cazul comunismului sovietic.
Indiferent cât parea de adânc înradacinat, de solid si de bine închegat, în câtiva ani s-a dezintegrat pornind din interior. Nimeni nu prevazuse acest lucru, au fost cu totii luati prin surprindere. Si multe alte surprize de acest fel ne mai sunt rezervate.
     Atunci când se confrunta cu o criza radicala, atunci când vechiul mod de a trai în lume, de a interactiona cu ceilalti si cu natura nu mai functioneaza, atunci când supravietuirea este amenintata de probleme aparent imposibil de depasit, o forma de viata individuala — sau o specie — fie se stinge, fie se ridica deasupra limitarilor conditiei sale prin intermediul unui salt evolutiv.
     Se crede ca formele de viata de pe aceasta planeta s-au dezvoltat pentru prima data în mare.
În vreme ce pe uscat nu existau înca animale, marea deja abunda în vietati. Apoi, la un moment dat, una dintre creaturile marine trebuie sa se fi aventurat pe uscat.
Probabil ca la început s-a târât câtiva centimetri, dupa care, extenuata de enorma atractie gravitationala a planetei, trebuie sa se fi întors în apa, acolo unde gravitatia este aproape inexistenta si unde putea trai fara mare efort.
Apoi a mai încercat o data, si înca o data, si înca o data, iar mult mai târziu avea sa se adapteze la viata pe uscat, aveau sa-i creasca picioare în loc de aripioare, branhiile aveau sa fie înlocuite de plamâni.
Pare greu de crezut ca o specie s-ar aventura într-un mediu atât de ostil si ar suferi o transformare în sens evolutiv daca n-ar fi fortata s-o faca din cauza unei situatii de criza.
Se poate ca o mare suprafata marina sa se fi separat de oceanul principal, apele retragându-se treptat de-a lungul a mii de ani, fortând pestii sa-si paraseasca habitatul si sa evolueze.
     Reactia în fata unei crize radicale care ne ameninta însasi supravietuirea — iata provocarea cu care se confrunta acum umanitatea.
Disfunctia mintii egoiste, constientizata deja în urma cu peste 2500 de ani de catre învatatorii întelepti din vechime si amplificata acum de stiinta si tehnologie, ameninta pentru prima data supravietuirea planetei.
Pâna în urma cu foarte putin timp, transformarea constiintei umane — la care faceau referire si învatatorii din vechime — nu reprezenta mai mult decât o posibilitate, împlinita, ici si colo, de putini indivizi, fara nici o legatura cu mediul cultural sau religios din care proveneau. N-a avut loc o înflorire la scara mare a constiintei umane, deoarece nu era imperios necesara.
     În curând, un procent semnificativ din populatia planetei va recunoaste, daca nu a facut-o deja, ca umanitatea se confrunta acum cu o alegere totala: sa evolueze sau sa piara.
Un numar înca relativ mic, dar în crestere rapida, de oameni experimenteaza deja în ei însisi ruperea de vechile tipare a le mintii egocentrice si manifestarea unei noi dimensiuni a constiintei.
Ceea ce ia nastere acum nu este un nou sistem de credinte, o noua religie, ideologie spirituala sau mitologie.
Ne apropiem de sfârsitul nu doar al mitologiilor, ci si al ideologiilor si al sistemelor de credinte.
Schimbarea se produce într-un plan mai profund decât cel al continutului mintii voastre, al gândirii voastre.
De fapt, în centrul noii constiinte se afla transcenderea gândirii, capacitatea recent descoperita de a ne ridica deasupra gândurilor, de a realiza în noi însine o dimensiune infinit mai vasta decât cea reprezentata de gândire.
     Din acel moment identitatea voastra, sentimentul propriei fiinte nu va mai fi derivat din fluxul necontenit al gândurilor pe care, în cazul fostei constiinte, le luati drept voi însiva.
Ce usurare sa realizezi ca eu nu sunt „vocea din mintea mea”.
Atunci cine sunt eu?
Cel care vede toate acestea. Constiinta care preceda gândul, spatiul în care apare gândul — sau emotia sau perceptia senzoriala.
Egoul nu înseamna altceva decât identificarea cu forma, în primul rând cu forma gândurilor. Daca raul exista în vreun fel — si exista, dar la modul relativ, nu absolut — atunci definitia sa este aceasta: identificarea completa cu forma — forma fizica, forma mentala, forma emotionala.
De aici decurge totala necunoastere a legaturii individului cu întregul, a unitatii intrinseci cu oricare „altul” si totodata cu Sursa.
Aceasta ignoranta este pacatul originar, suferinta, iluzia. Iar atunci când aceasta iluzie a separarii totale fundamenteaza si domina tot ceea ce gândesc, spun si fac, ce fel de lume voi crea eu?
Pentru a afla raspunsul la aceasta întrebare nu trebuie decât sa urmariti relatiile dintre oameni, sa cititi o carte de istorie sau sa va uitati diseara la stiri.
Daca structurile mintii umane nu se vor schimba, vom sfârsi mereu prin a recrea în esenta aceeasi lume, aceleasi forme ale raului, aceeasi disfunctie.

     Titlul cartii a fost inspirat de o profetie din Biblie ce pare sa-si aiba aplicabilitatea acum mai mult decât oricând în decursul secolelor istoriei. Ea apare atât în Vechiul, cât si în Noul Testament si vorbeste despre faptul ca ordinea existenta în lume se prabuseste si apare „cer nou si pamânt nou”. (Apocalipsa 21:1 si Isaiah 65:17.)
     Trebuie sa întelegem ca cerul nu este un loc în spatiu, ci el se refera la tarâmul interior al constiintei. Acesta este sensul ezoteric al cuvântului si tot acesta este si sensul pe care i-l atribuie Isus în învataturile sale.
Pe de alta parte, pamântul reprezinta manifestarea în forma exterioara, ceea ce este totdeauna o reflexie a interiorului.
Constiinta umana colectiva si viata de pe planeta noastra sunt conectate intrinsec.
„ Un cer nou “ se refera la ivirea unei stari transformate a constiintei umane, iar „ un pamânt nou “ constituie reflexia acesteia în plan fizic.(nu numai - N.N )
     Din moment ce viata oamenilor si constiinta lor sunt intrinsec una cu viata planetei, pe masura ce vechea constiinta se dizolva sunt de asteptat transformari naturale sincrone în plan geografic si climatic, în multe parti ale planetei, iar unele dintre acestea deja se manifesta.