Celebritati feminine romanesti de Venera Dumitrescu Staia publicat la 15.06.2010
Celebrutati feminine romanesti
Smaranda BRAESCU este o celebritate feminina in lumea aviatiei mondiale. Fiica unui razes din comuna Hantesti din apropierea orasului Barlad, s-a nascut in ziua de 21 Mai 1897, alaturi de fratele geaman Panait.
Dupa Scoala primara care a urmat-o in comuna Vizuresti, parcurgand zilnic "per pedes" cei 5 km, la varsta de 15 ani a urmat scoala profesionala din Barlad.
In acea vreme, un avion tip "Farman", pilotat de generalul Gheorghe NEGRESCU, a aterizat pe un islaz din apropierea orasului, in intampinarea primului rege al Romaniei - Carol I, care urma sa viziteze orasul si trupele din garnizoana.

In anul 1918 la Hantesti, s-a construit o scoala unde Smaranda este invatatoare. Dupa cativa ani, a facut primul zbor cu un avion "Farman" pe aerodromul din Tecuci, ocazie cu care Smaranda a fost profund impresionata, deschizandu-i calea spre celebritate in domeniul aviatic.
Intre anii 1924-1929, a urmat cursurile scolii de Belle Arte din Bucuresti, Sectia de Arta Decorativa si Ceramica, iar in anul 1928 a asistat la un mare meeting de aviatie, la care au participat un grup de parasutisti germani, care executau salturi, timp in care a cunoscut pe inventatorul german al parasutei HEINICKE, care vazand-o cat era de entuziasmata, a invitat-o in Germania, la Berlin, cheltuielile fiind suportate din imprutumul pe care i-l acordase profesoara ei Elena Muscan.
In acelas an 1928, si-a cumparat o parasuta cu suma de 40.000 lei, de la firma Schroeder et Co., cu care Smaranda a realizat primul salt de la inaltimea de 600 m., in ziua de 5 Iulie 1928, devenind astfel PRIMA PARASUTISTA A ROMANIEI, Romania fiind a patra in lumea parasutismului european
. In anul 1931, Federatia Aeronautica Internationala (FAI), in urma unei conferinte tinuta la Palatul Mogosoaia, presedintele Asociatiei Aeronautice Americane (AAA), felicitand succesul Smarandei, a invitat-o in America, unde a batut toate recordurile parasutismului de pana atunci.
Ziarul timpului, UNIVERSUL, a strans fondurile necesare in scopul continuarii performantei Smarandei, la care s-au adaugat si donatiile romanilor-americani din Cleveland.
In ziua de 19 Mai 1932, Smaranda a executat un salt de la inaltimea de 7200 m. autodepasind propriul record de 6628 m., numele ei fiind inscris in Cartea de Aur a aviatiei, declarata in acelasi timp "Sportiva no.1 a lumii", gloria ei aducand un mare serviciu Romaniei, anilor antebelici.
Incepand cel de-al doilea Razboi mondial, ea a participat pe ambele fronturi pana in ziua de 9 mai 1945, cand, revenid in tara, a urmat soarta multor aviatori condamnati la multi ani de inchisoare in timpul ocupatiei rusesti, pentru "vina de a-si fi aparat patria".
Smaranda Braescu a fost urmarita de securitate, arestata si judecata pentru "activitate anticomunista" (vezi rev.Memoria nr.14"1955).
Dupa multe peripetii triste si tragice, Smaranda a contactat un cancer mamar.. trecand in Eternitate in ziua de 2 Februarie 1948, la varsta de numai 50 de ani.
Viata mondena si culturala a secolelor XVIII-XIX a fost marcata de trei femei! Cele trei "M", cum au fost numite in "high-life"-ul bucurestean. Ele au fost, Principesa MARIA, a doua viitoare regina MARIA a Romaniei (prima fiind Regina Elisabeta, sotia regelui Carol I, alias Carmen Sylva), casatorita cu Regele Ferdinand, nepotul regelui Carol I, urmand cel de-al doilea "M" - MARTHA Bibescu, castelana de Mogosoaia si cel ce-al treilea "M" - Printesa MARIA (Maruca) Cantacuzino, viitoarea sotie a marelui violonist si compozitor roman - George Enescu.
MARUCA ENESCU-CANTACUZINO, s-a nascut in Moldova, la Tescani, in ziua de 18 Iulie 1878, parintii fiind descendenti ai vechii boierimi moldovene: Dimitrie Rosetti Tescani si Alice, nascuta Jora.
Tatal ei s-a sinucis in 1896, motiv pentru care Maruca a fost profund marcata pentru toata viata, ea insasi incercand sa se sinucida in mai multe randuri.

Era caracterizata ca o persoana curioasa, cu stari depresive variind intre exuberanta si taciturnism.
Credea in magie si spiritism.
A fost casatorita cu Mihai Cantacuzino, ministrul Justitiei in anul 1910, in guvernul Petre Carp, Titu Maiorescu si Ionel I.C.Bratianu, membru al Partidului conservator, condus de Take Ionescu, permitandu-i-se Marucai sa continue a purta titlul de printesa, ceea ce dorise dintotdeauna, sa ramana in randul aristocratiei europene.
In urma unui accident, sotul, Mihai Cantacuzino, moare in 1928 intr-un accident de automobil, in urma caruia raman cei doi descendenti, - Alice si Bizu Cantacuzino.
Dupa deces, Maruca revine la o aventura sentimentala avuta cu marele filozof roman Nae Ionescu, profesorul si mentorul marilor cugetatori romani - Mircea Eliade, Emil Cioran, C.Noica, Mircea Vulcanescu s.a.
Mai tarziu, Maruca a legalizat legatura cu George Enescu, inceputa inca din 1914, cand avea varsta de 36 ani, viata ei continuand alaturi de Enescu, prin casatorie, pana la moartea acestuia la Paris in anul 1955, unde de fapt este si inhumat.
In testamentul compozitorului si violonistului celebru, a fost mentionat ca "va reveni in tara numai cand nu va mai exista regim comunist"...
La inceputul secolului, in Bucuresti, lumea mondena vorbea despre o adevarata rivalitate intre "Cele trei M", respectiv MARIA - principesa mostenitoare, devenita regina a Romaniei, MARTHA Bibescu si MARUCA Enescu-Cantacuzino.
In Memoriile Reginei Maria, principesa Maria mentiona cu amuzament capriciile Marucai, nesinchisindu-se de comportamentul ei bizar si capricios, (...)"
Maruca ma primea de multe ori alungita pe o canapea, intinzandu-i mana, fara a se ridica in picioare"...
Viitoarea regina a Romaniei, scria ca ..."De fapt Maruca ocupa un loc de frunte in grupul prietenilor mei. Era uneori ciudata si avea, de netagaduit, o fire originala. Relatia ei te insufletea, dar in zadar, daca incercai sa-i contrazici ideile(... )Traia dupa bunul ei plac, fara sa-i pese de critici, care de multe ori erau necrutatoare" (...)
Maruca avea manii, una dintre ele era gustul de a sta aproape in intuneric (...)Ii placea sa aiba multa lume in casa ei din Palatul Cantacuzino din Calea Victoriei, palat care revenise copiilor lor, Bizu si Alice, ea preferand insa "casa mica", aflata in spatele marelui palat, construit in mod special de Enescu, intreaga cladire fiind preluata ulterior de Uniunea compozitorilor, dupa 1946.

Regina Maria, in Memoriile sale, mai mentiona ca - "Maruca, printre alte anomalii bizare, ii placea sa ne adune in casa mica, supunandu-ne zambitoarei ei tiranii, ea avand o dragoste ciudata pentru absurd, in toate formele sale"(...)
In ziua de 6 Septembrie 1946, G.Enescu si Maruca au parasit definitiv Romania, stabilindu-se intr-un "banlieu" parizian, in vila de la Bellevue pe care au locuit-o pana in anul 1950, cand constransi sa-si reduca cheltuielile, s-au mutat intr-un mic apartament din Rue de Clichy.
George Enescu a murit in anul 1955, iar Maruca i-a supravietuit pana in Decembrie 1972.
Se retrasese in Elvetia la Vevey, intr-un hotel luxos, pe malul lacului Leman, insotita permanent de o infirmiera, luand masa la restaurantul hotelului, dar in ultimul timp slabindu-i puterile, era servita in camera.
In 1972, ramasitele ei pamantesti au fost aduse la Paris si inhumata alaturi de George Enescu, in cimitirul Pere Lachaise, dupa dorinta testamentara a lui Enescu.
Pe placa mortuara apare numele "Maruca Enescu, nascuta Rosetti Tescani", ultima ei dorinta, prezentandu-se in fata Eternitatii cu esenta vietii ei: ORIGINEA si IUBIREA.
MARTHA BIBESCU, nascuta LAHOVARY (n.28 Ianuarie 1889, Bucuresti, dec.28 Ianuarie 1973, la Paris), facea parte din cele mai vechi si mai ilustre familii romanesti cu traditie politica, diplomatica si culturala.
Mama, Smaranda (Emma) Mavrocordat, descindea din ramura moldoveana a Domnitorului Constantin Mavrocordat, iar tatal, Ion.N.Lahovary, de-a lungul anilor fiind ministrul de externe al Romaniei la Paris si presedinte al Senatului Romaniei.

Martha Bibescu a primit o educatie intr-o manastire din Belgia cu specific romanesc, fiind foarte talentata in scrieri.
In anul 1905 s-a casatorit cu printul George-Valentin Bibescu, nepot de frate al lui George Bibescu, domnitorul abdicat la 1848, devenind astfel printesa Martha Bibescu, dedicandu-se in continuare scrisului.
Martha Bibescu, intra intr-o familie princiara, din care mai faceau parte Ana-Elisabeta Brancoveanu, contesa de Noailles si Elena Vacarescu, dar si cu rude de origine franceza, din genealogie directa cu familia imparatului Napoleon Bonaparte.
Dupa mai multe calatorii in multe tari ale lumii, printre care si Persia, unde printul George Valentin Bibescu primise o insarcinare diplomatica, Martha Bibescu si-a publicat la inapoierea in Franta în 1908, primul volum intitulat "Les Huit Paradis", alte scrieri interesante urmand de-a lungul anilor, pana a murit.
Incepand din 1916, Martha Bibescu a condus la Bucuresti un spital pentru raniti, ramanand sub ocupatie germana, servind drept pretioase surse de informatii pentru Guvernul roman refugiat la Iasi, unde se afla si Regina Maria.
Martha Bibescu, in ipostaza personificata de regina Elisabeta si regina Maria, drept "mama a ostasului roman", de aceasta data in campania contra bolsevismului, cand nu putea ramane insensibila la marturisirile nepotului sau, Matei Basarab Brancoveanu, despre realitatile dramatice traite alaturi de camarazii sai din Regimentul 3 Artilerie Grea.
In 1945, Martha Bibescu a plecat in Anglia, iar din 1955 a devenit membra a Academiei Regale de limba si literatura franceza din Bruxelles, in fotoliul care il ocupase contesa Ana Brancoveanu, devenita Contesa de Noailles.

(Nota pers.: In anul 1972, am cunoscut-o pe Sarina CASSVAN la varsta de 80 ani, scriitoare, care a trait jumatate din viata ei la Paris. Cu ocazia unui interview pe care i l-am solicitat si publicat in revista "Tribuna Romaniei" (1972), a povestit relatia ei directa cu Ana Brancoveanu, contesa de Noailles, precum si cu Elena Vacarescu).
Cumnatul Marthei Bibescu, Anton Bibescu era prieten cu Marcel Proust, drept pentru care l-a intalnit si Martha de nenumarate ori, admirand-o nu numai pentru frumusetea ei fizica, dar apreciindu-i foarte mult si scrierile.
HARICLEA DARCLEE, una din minunile lirice ale lumii.
Hariclea Darclee s-a nascut in 10 Iunie 1860 in orasul Braila. A primit numele de Hariclea, derivat din numele patronimic al tatalui, Ion Haricli, care a fost dezamagit ca sotia nu-i daruise un baiat. Mama, Maria Haricli - nascuta Aslan - provenea din "os domnesc", fiind nepoata directa a Domnitei Mavrocordat.
Din copilarie atrasa de pian, apoi urmand canto la prestigiosul pension Lobkovits din Viena, cu renumita profesoara de bell canto - Marchesi.
La varsta de 16 ani Hariclea a impresionat atat publicul cat si specialistii in canto.
Parasind orasul natal, intrucat casa parinteasca fusese distrusa de inundatii, a ajuns la Bucuresti, unde a luat lectii de canto cu o frantuzoaica - M-me Le Kerre, aceasta fiind profund impresionata de talentul tinerei.
In acel timp, Hariclea intalneste pe locotenentul de cavalerie Iorgu HARTULARI, erou al Razboiului din 1877, care frecventa de mai multa vreme casa Haricli.
Sentimentele sunt reciproce, acesta cerand-o in casatorie, insa spre nemultumirea generala a familiei, mai ales a mamei, care nu a putut concepe ca "fiica ei sa se marite cu un barbat fara avere si fara perspective de viitor..."- era de fapt conceptia timpului, care a durat foarte multa vreme in Romania, pana prin anii 1930, cand ofiterii erau considerati "oameni saraci", in schimb, prin casatorie legea militara pretindea ca viitoarea sotie sa aiba o "zestre" de 20000 lei. Totusi, casatoria religioasa a avut loc in Februarie 1881, la Biserica Alba din Bucuresti (Cal.Victoriei) mama miresei insa, neparticipand la aceasta unire a cuplului indragostit.

La scurt timp dupa casatorie, vraja dragostei se risipeste, casnicia fiind marcata de crizele sotului gelos, la care s-a adaugat si patima jocurilor de noroc.
Au urmat mari probleme financiare care au distrus definitiv armonia cuplului, urmand revenirea la Braila, unde Hariclea a inceput o colaborare muzicala cu George CAVADIA, pianist si organizatorul unor mici serate muzicale in propria-i casa.
Mai tarziu, cuplul s-a mutat la Iasi, unde situatia materiala precara, precum si continuarea neintelegerilor dintre cei doi au luat amploare, ulterior Hariclea hotarandu-se sa divorteze in 1883, afland in plus ca in viata sotului intervenise si o relatie extraconjugala.
Cand totusi se hotarasera sa plece la Paris, in Aprilie 1886, ca sa continue lectiile de canto, constienta si incurajata de valoarea vocii ei, afla ca este insarcinata.
In luna Iulie 1886, naste un baietel, iar ea continua sa ia lectii de canto cu Marie SASSE la Paris.
Celebrul compozitor Charles GOUNOD, a distribuit-o pe Hariclea in rolul Julietei din opera "Romeo si Julieta", cu prilejul Expozitiei mondiale de la Paris in anul 1889.
Mai tarziu, Hariclea apare pe scena Operei Mari din Paris, in primul rol liric, interpretand rolul Margaretei din "Faust".
A urmat o glorie internationala a Hariclei Darclee pe scena Scalei din Milano, care, in ciuda bine-cunoscutei exigente a publicului milanez, Presa s-a aratat elogioasa de debutul ei, in 26 Decembtrie 1890.
Se spune ca in acea perioada, atat compozitorul Ruggiero LEONCAVALLO, cat si MASCAGNI erau indragostiti de ea - era frumoasa si cu o voce de aur.
Hariclea Darclee a inregistrat noi si mari succese la Petersburg si Madrid.
In anul 1897 s-a finalizat divortul cu Hartulari, ramanand singura sa se lupte cu destinul, sotul retragandu-se pana la sfarsitul vietii la Cotnari, despartit de multa vreme - sufleteste - de familie.
Hariclea era poliglota, vorbea curent germana, franceza, italiana, spaniola, engleza, greaca si nu in cele din urma si rusa, cucerind astfel publicul din intreaga lume, considerind insa, ca cel mai mare triumf a fost cel "de acasa", pe scena Operei de la Bucuresti (N.B.Se numea Teatrul liric, in stilul operei din Viena, care se afla in Piata Valter Maracineanu - langa Cismigiu, bombardat in anul 1945, ca si Teatrul National de pe Calea Victoriei, in acelasi stil).
La sfarsitul secolului XIX, Hariclea era considerata, potrivit presei de peste Ocean, "Cea mai mare cantareata lirica a zilelor noastre".
Dar, diva americana Nelly MELBA, care se temea de talentul Hariclei Darclee, a avut "un cuvant important de spus..." la Opera Metropolitana din New York, motiv pentru care au fost anulate spectacolele ei.
Viata a continuat, iar in 1906, cu ocazie premierei operei "Tosca" (Puccini) in Italia, se intalneste cu baritonul Eugenio GIRALDONI, care a facut o mare pasiune pentru ea.
Diva nu l-a incurajat, dar nici nu l-a respins, iar intr-o buna zi, aflandu-se amandoi pe un vapor care-i ducea spre Argentina, cantaretul si-a luat "inima in dinti", declarindu-i sentimentele de dragoste.
Hariclea spunea ca - "Eugenio este singurul barbat pe care il iubeste cu adevarat, pentru prima si ultima oara in viata".
Dragostea lor este supusa insa unor mari incercari iremediabile.
Datorita faptului ca erau mereu despartiti din cauza obligatiilor profesionale, Hariclea a luat decizia divortului dupa 4 ani de casatorie.
Ulterior, Eugenio s-a casatorit in Rusia, cu fiica unui print caucazian, cu care a avut si un copil.
Cariera Hariclei Darclee desfasurata pe parcursul a 30 de ani, s-a incheiat odata cu primul razboi mondial, cand a preferat sa se retraga, datorita primelor semne de alterare a vocii.
Ultimul specatol l-a sustinut in luna Mai 1918, la Teatrul Pergola din Florenta, dupa ce fusese catalogata de Enciclopedia dello Spettacolo ca "cea mai mare cantareata a lumii timp de 25 de ani.
In Septembrie 1936, se intoarce definitiv in Romania dorind sa gaseasca un post la Conservator sau la Opera, care sa-i asigure o viata decenta, fiind hotarata sa puna bazele unei Scoli romanesti de canto, dar nu a reusit sa-si implineasca visul; Romania era pe "picior de razboi".
In acei ani a locuit intr-un hotel modest - "Bratu" - pe Str.Polizu, in apropierea Garii de Nord, amanand mereu plecarea la casa din Cotnari, in speranta ca va obtine o catedra de canto sau, in cel mai rau caz, o pensie de batranete, cu toate ca dictionarele muzicale ale timpului o desemnasera ca "una dintre cele mai inzestrate reprezentante ale artei lirice din toate timpurile".
Regele Carol I, care a apreciat-o foarte mult, i-a oferit Ordinul "Bene Merente Clasa I".
In Decembrie 1938, s-a internat la Spitalul Filantropia din Bucuresti, diagnosticul fiind tragic - sarcom hepatic, trecand in Eternitate in dupa-amiaza de 10 Ianuarie 1939.
Este inhumata in Cimitirul Bellu din Bucuresti, funeraliile fiind finantate de Ambasada Italiei din Bucuresti.
Aca de BARBU, renumita cantareata de opera , nascuta in 1893 - decedata in 1958, directoare si profesoara de canto, se inscrie printre primii fondatori ai Operei Romane din Cluj.
Prin Decretul Regal din 30 Martie 1946, sub domnia Regelui Mihai, a fost infiintata Opera Nationala din Timisoara, directoarea Operei fiind insasi Aca de Barbu.

Pentru inaugurarea Operei, s-a ales opera "Aida" , fiind considerata una din cele mai fastuoase opere ale lui Verdi.
In acea vreme se lucra si se repeta la Opera, incepand cu ora 7 dimineata pana seara la orele 23, cu placere, dragoste si daruire pentru muzica, in ciuda lipsurilor timpului, Aca de Barbu fiind tot timpul prezenta, constituind un exemplu pentru toti cantaretii si colaboratorii.
Inainte ca Aca de Barbu sa cante pe scena Operei din Cluj si apoi Timisoara, s-a afirmat si pe scene europene, printre care in rolul Maddalenei din opera "Rigoletto" la Opera din Hamburg, in anul 1914.
Regret ca nu am mai multe date privitoare la viata neuitatei Aca de Barbu, cu toate ca ne inrudeam prin alianta, din partea mamei mele.
Am cunoscut-o personal pe "tanti Aca" prin anii 1943, si stiu ca era casatorita cu Dr.Bireescu, originar din Lugoj, inrudit cu mama mea.
In continuare am mentinut oarecari relatii cu fiica lor - Baby Bireescu si fratele acesteia, care ulterior a plecat la Paris, unde am aflat ca a si decedat in urma cu cativa ani.
Pe Baby, o intalneam deseori la Redactia revistei "Tribuna Romaniei", unde uneori colabora si aceasta pana in anul 1987, iar de atunci i-am pierdut urma...
Prima regina a Romaniei a fost ELISABETA DE WIED, numele complet fiind Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied, s-a nascut in ziua de 29 Decembrie 1843 la Neuwied, Germania, in castelul Monrepos situat pe valea Rinului si a decedat in ziua de 2 Martie 1916 la Bucuresti, fiind inhumata la Curtea de Arges, in Catedrala Manastirii, alaturi de toti regii Romaniei, unde se afla si Palatul Domnesc, pe care l-a locuit pana la moarte.

A fost prima regina a Romaniei, prin casatoria la varsta de 26 ani in anul 1869 cu Karl (Carol) I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al Romaniei din dinastia Hohenzollern.
Printesa Elisabeta von Wied, patroana a artelor, scriitoare talentata si pasionata, scria sub pseudonimul de Carmen Sylva.
Fiind fondatoarea unor institutii caritabile din Romania, a fost numita in timpul razboiului din 1877 " Mama ranitilor" .
In acea vreme Principalitatea era sub tutela Imperiului Otoman, iar dupa Razboiul de Independenta din 1877 si Tratatul de la Berlin in 1878, Romania a fost recunoscuta Regat in 1881, Elisabeta devenind astfel prima Regina a Romaniei.
In timpul razboiului din 1877, regina Elisabeta a infiintat spitale, servicii de ambulanta, procurand in acelasi timp medicamente pentru ingrijirea ranitilor, in afara de acestea, implicandu-se energic in sprijinirea artelor si a societatilor filantropice, prin intermediul carora incuraja doamnele din inalta societate sa aiba un rol activ in strangerea de fonduri si in gestionarea actelor caritabile.
Intrucat lipsea un sistem de caritate structurat, regina a organizat o Societate care i-a purtat numele, fondata in anul 1893, tratand benevol aproximativ 17.000 pacienti pe an, in acelasi timp distribuind medicamente gratuite si monitorizind starea familiilor nevoiase.

A incurajat portul national romanesc, ea insasi purtand costume nationale, identificand uriasul potential al mestesugurilor romanesti, incurajand in acelasi timp doamnele de onoare din suita ei sa se comporte la fel.
A incurajat tinerii talentati sa studieze prin intermediul unui program de burse, ea insasi organizand un anturaj de artisti in devenire, cum au fost George Enescu sau Elena Vacarescu, sprijinind financiar pe pictorul Nicolae Grigorescu si poetul Vasile Alecsandri.
A mai contribuit la o campanie de publicitate pentru a face cunoscuta Romania si in afara granitelor, trenul ORIENT EXPRESS care parcurgea si Romania facea halta si la Sinaia, calatorii fiind gazduiti chiar in Castelul Peles.
Tot datorita ei, Romania a participat la Expozitia Universala de la Paris in anii 1867, 1889 si 1900 cu exponate cuprinzand articole brodate cu motive traditionale romanesti, lucrate de femeile romance, iar in 1912 a organizat la Berlin Expozitia "Die Frau im Kunst und Beruf" (Femeia in arta si mestesuguri).
Datorita talentului sau lingvistic, a reusit sa publice diverse scrieri in limbile franceza, germana, engleza, sub pseudonimuil de Carmen Sylva, prin lucrarile sale facand cunoscuta in strainatate Romania, astfel atragand atentia lui Pierre Lotti si Mark Twain, care evocand-o, spunea despre ea: "Acea printesa si poeta germana adorabila si incantatoare, isi aduce aminte ca florile codrului si campiile i-au vorbit".
Pseudonimul de Carmen Sylva, in traducere din lb.latina, inseamna "Cantecul padurii".
A fost supranumita " regina scriitoare" , dat fiind ca a scris poeme, basme, povesti, romane, lucrari cu caracter memorialistic.
Resedinta preferata a reginei a fost Castelul Peles, pe domeniul caruia se afla si statuile Regelui Carol I si al Reginei Elisabeta.
In afara ca era o iubitoare si creatoare de arta si literatura, era cunoscatoare si interpreta de muzica - canto, pian, harpa, orga si nu in cele din urma avea calitati de pictor.
O excelenta amfitrioana, femeie rafinata si culta, regina Elisabeta crease un salon de primire pentru oamenii de cultura ai Romaniei, printre care se aflau si Vasile Alecsandri, Elena Vacarescu, Mite Kremnitz, Titu Maiorescu, in plus, il admira pe Mihai Eminescu pe care l-a si recompensat cu ordinul " Bene Merenti" , insotit si de o importanta suma de bani, dar acesta, cuprins de o furie antidinastica, a refuzat premiul.
George Enescu si el a fost sprijinit in drumul devenirii sale de mare compozitor, prin construirea langa Castelul Peles a unei sali de concerte, special conceputa si amenajata, daruindu-i si o vioara construita de celebrul lutier italian AMATI.
Tragedia în cuplul regal a fost ca au avut o singura mostenitoare, care din nefericire a decedat timpuriu, motiv pentru care, neavand alti mostenitori, de drept a venit la tron, nepotul regelui Carol I - regele Ferdinand.
Printesa ANA BRANCOVEANU, contesa de Noailles, s-a nascut la Paris in anul 1876, unde a si decedat in anul 1933, slujba de inmormantare tinandu-se la Biserica ortodoxa din Paris, la care au participat cei mai importanti politicieni si literati ai epocii.
S-a nascut din familia Brancovenilor, dintr-o mama de origine greaca, Raluca Musurus, fiica lui Musurus-pasa, ambasador al Turciei la Londra in anul 1850 si a Anei Vogoride, fiind cunoscuta ca muziciana si un tata roman, printul Grigore Brancoveanu.
Ana Vogoride era admiratoarea compozitorului polonez Paderewski.
Ana Brancoveanu s-a casatorit cu Mathieu de Noailles in anul 1897, iar dupa aproape un secol, Anna de Noailles a devenit celebra pentru rolul ei de "femeie de societate si aristocrata", considerata vedeta a saloanelor mondene din Parisul inceputului de secol XX, fiind prietena a unor literati celebri, astfel ca era mai cunoscuta pentru pozitia ei in societate, decat pentru poemele sale de influenta " parnasiana" .
Debutul ei poetic s-a produs in 1899, iar la scurt timp, in 1901, publicind un volum antologic intitulat "Le coeur innombrable", care a avut un succes remarcabil, fiind aleasa imediat membra a prestigioasei " Academie Royale Belge de Langue et de Litterature Francaise" si mai tarziu a " Academie Francaise" , care i-a acordat Marele Premiu pentru literatura.
A fost prima femeie comandor al Legiunii de Onoare.

Anna de Noailles era vara printilor Bibescu si se inrudea cu toti aristocratii romani care au avut resedinta la Paris.
A purtat o corespondenta inedita cu Maurice Barres, publicata post mortem, in 1986. Era admirata si apreciata de Jean Cocteau fiind prezentata si lui Pierre Lotti, un alt mare scriitor francez si prieten al Reginei Maria a Romaniei.
Pe Ave.Foche din Paris se afla Salonul Anei de Noailles, care a atras precum un magnet, pe unii din cei mai mari scriitori francezi ai Parisului secolului XX, anume Pierre Lotti, Francis Jammes, Andre Gide, Gabrielle Mistral, Colette, Paul Valery, Jean Cocteau, Francois Mauriac, fratii Daudet, Robert de Montesquieu, Paul Hervieu, Paul Claudel, Max Jacob.
Dat fiind ca dupa primul Razboi Mondial societatea si gusturile literare s-au modificat si Anna de Noailles s-a trezit ca scena literara este ocupata de curentul epocii, anume de Dadaism si Tristan Tzara, precum si de avangarda suprarealista a lui Andre Breton, pe care ea nu i-a inteles.
Desi era prietena cu Colette, Anna a ramas o reprezentanta a ceea ce criticii francezi ai timpului au numit " La Belle Epoque de la Litterature" , opera ei fiind comparata cu cea a lui Swinburne si d'Annunzio, textele fiindu-i considerate drept "Dionysiac-ecstatice, senzuale, erotice, câteodata chiar violente si mereu marcate de un tragic curent subteran".
Se spune ca Joseph Reinach, i-ar fi spus cu o anumita ocazie, urmatoarele: "Doamna, in Franta sunt numai trei miracole - Jeanne d'Arc, riul Marne si Dumneavoastra".

Marele istoric al Romaniei - Nicolae Iorga, o considera pe Anna de Noailles drept "cel mai mare poet francez, care era dinspre partea tatalui o Romanca", adaugand ca... "si-a castigat un loc unic in literatura franceza si in a lumii intregi".
Anna de Noailles a fost modelul personajului lui Marcel Proust - contesa Gaspard de Reveillon - din romanul "Jean Santeuil", ea insasi considerandu-se " cea mai mare poeta de limba franceza si regina literara neincoronata a Frantei".
A fost prietena intima cu Elena Vacarescu si Sarina Cassvan.
AGATHA BIRSESCU, actrita romanca, face parte din galeria marilor nostri actori, care au stralucit pe cele mai importante scene europene.
S-a nascut la Bucuresti in 9 Septembrie 1862 si s-a stins din viata in 22 Noiembrie 1932, fiind inmormantata in Cimitirul Eternitatea din Iasi.
Si-a petrecut copilaria la Ramnicu-Valcea, unde tatal sau, militar de cariera, era comandantul garnizoanei.
Primele studii le-a urmat la Sibiu si Viena, dupa care s-a inscris la Conservatorul de Arta dramatica din Bucuresti.
In 1878 a plecat din nou in Austria pentru a continua pregatirea artistica la Conservatorul din Viena, pe 22 Noiembrie 1883 debutand pe scena Teatrului Curtii Imperiale din Viena, obtinand un rasunator succes, indeplinind roluri principale in piese de autori clasici, precum Shakespeare, Goethe, Calderon de la Barca s.a
. Datorita succesului imens avut la Viena pe scena reputatului teatru, a obtinut un contract pe timp indelungat, iar ca o recunoastere oficiala a meritelor deosebite ale tragedianei, i s-a acordat Decretul Imperial de " Actrita a Curtii Imperiale."
Au urmat o serie de turnee intreprinse intre anii 1883-1890, ca invitata de onoare a unor teatre din Europa si America.
Era inzestrata cu un temperament puternic si un talent deosebit in interpretarea si conceperea rolurilor, fiind impresionanta in "trairea" rolurilor, valorificandu-si insusirile de tragediana prin interpretarea rolurilor si creatiilor personale cu patos romantic.
In 1925 a revenit definitiv in Romania, stabilindu-se la Iasi, unde vreme de aproape 15 ani a predat arta dramatica la Conservatorul de arta dramatica, din cand in cand aparand pe scena Teatrului National in rolurile pe care le indragise in tinerete.
Iulia HASDEU, fiica eminentului filolog roman Bogdan Petriceicu Hasdeu, s-a nascut la Bucuresti in ziua de 14 Noiembrie 1869.
La 29 Septembrie 1888, inainte de a implini varsta de 19 ani, a decedat la Bucuresti in bratele parintilor sai.

Un copil supradotat, citea curent de la varsta de 2 ani si jumatate, iar la varsta de 8 ani vorbea perfect limbile germana, franceza, engleza.
Dupa absolvirea celor 4 clase primare intr-o scoala de baieti din Bucuresti, a urmat liceul la Colegiul Sf.Sava din Bucuresti, intotdeauna premianta, in paralel, studiind la Academia de muzica de la varsta de 11 ani.
Insotita de mama ei, la varsta de 16 ani a continuat studiile in Franta, la Colegiul Sevigne, apoi la Sorbona, cautand intotdeauna societatea colegelor de clasa, scopul initial fiind studiul literaturii franceze.
In anul 1886, la varsta de 16 ani Iulia Hasdeu a trecut examenul de bacalaureat in litere - retorica si filozofie -, inscriindu-se ca student al Facultatii de Litere, urmarind simultan cursurile pentru licenta si cel de la Scoala de Inalte Studii.
Concomitent studia pictura si canto, avand o voce minunata de mezzosoprana dramatica.
Nu a neglijat nici compozitia, asa cum o dovedesc ariile pe care ea insasi le compunea pentru un anumit numar din poemele sale.
Datorita elocintei sale, a tinut la Sorbona doua conferinte, una despre "Logica ipotezei" si cealalta despre "A doua carte a lui Herodot".
Cu toate aceste daruri naturale si insusite de-a lungul timpul scurt cat a trait, era o figura deschisa si agreabila, o distinctie naturala, un caracter nobil, cu un mare spirit, o inteligenta vie, o penetrare profunda, un suflet bland, o serenitate constanta si o maturitate poetica.
Toate aceste calitati intelectuale si psihice, au fost insa zdruncinate intrucât sanatatea ei era foarte fragila, suferind de boala pulmonara - ftizie - care inca facea ravagii in acea perioada.
Reintorcandu-se la Bucuresti, medicii nu au reusit sa diagnosticheze raul care o macina, iar in ziua de 29 Septembrie 1888 a trecut in eternitate.
Acea fiinta fragila a zdruncinat nu numai parintii, dar si pe cei care au avut fericirea sa o cunoasca, ca poet, artist si ganditor, dotata cu o veselie nativa, frumusete naturala, spirit nelinistit, totul era natural in fiinta ei, gratia nativa contopindu-se cu viata intensa in acea natura de elita.
A fost admiratoarea a trei barbati: Napoleon I, Ferdinand de Lesseps si Victor Hugo, pe care ii numea "cei 3 poeti ai secolului".
Iulia Hasdeu a fost inmormantata in Cimitirul Bellu din Bucuresti, cavoul familiei aflandu-se pe partea stanga a aleii principale.
Tatal ei, profund afectat de moartea prematura a fiicei adorate, a construit la Campina un castel unde B.P.Hasdeu se retragea, folosind toate mijloacele de spiritism pentru a intra in contact cu spiritul fiicei sale.
Hortensia PAPADAT-BENGESCU, scriitoare, s-a nascut la 8 Decembrie 1876, in comuna Ivesti, judetul Galati. A studiat in Bucuresti la "Institutul de domnisoare Bolintineanu", debutand in presa culturala cu articole in limba franceza in anul 1912.
In 1913 publica la revista "Viata romaneasca", formarea ei ca scriitoare fiind marcata de personalitatea lui Garabet IBRAILEANU, cel care a ajutat-o sa debuteze.
Din 1919 a inceput colaborarea la revista si cenaclul "Sburatorul".
Alaturi de Liviu Rebreanu, era socotita creatoarea romanului romanesc modern.
Rolul hotarator in orientarea prozatoarei spre romanul european modern, l-a avut Eugen Lovinescu, unul din putinii sustinatori ai scriitoarelor femei.
Toate romanele Hortensiei Papadat-Bengescu erau citite mai intai in Cenaclu literar si apoi publicate.
Scriitorul preferat al autoarei a fost Marcel PROUST a carui metoda de creatie poate fi regasita, mai mult sau mai putin si in romanele Hortensiei Papadat-Bengescu.

Nenumaratele romane ale scriitoarei sunt prin actualitatea observatiei si prin complexitatea tehnicilor de analiza, printre primele realizari de prestigiu ale prozei psihologice romanesti.
Boala, spunea ea, ocupa pragmatic, un loc important in opera mea, afirmand mirata, ca boala nu apare in aceeasi masura, ca tema centrala, la toti romancierii, ea reprezentand "compromisul firesc dintre viata si moarte".
De asemenea, scriitoarea a acordat o atentie deosebita problemelor ereditatii, interesata constant de detectarea si definirea "trupului omenesc".
Romanele Hortensiei Papadat-Bengescu sunt, prin actualitatea observatiei si prin complexitatea tehnicilor de analiza, printre primele realizari de prestigiu ale prozei psihologice romanesti.
A fost interzisa ca autoare in perioada regimului comunist, murind la data de 5 Martie 1955 la Bucuresti, din pacate uitata de colegi si de criticii literari.
Ana ASLAN (1897-1988), medic, biologist, inventator roman, de origine armeana, membra a Academiei Romane in 1974, a dezvoltat substanta numita "procaina" (un anesteziant) pentru producerea unei substante "contra imbatranirii", aparuta sub numele de GEROVITAL GH3.

In anul 1956 Ana Aslan a prezentat rezultatele cercetarilor ei cu ocazia Congresului european de gerontologie de la Karlsruhe (Germania de Vest), unde descoperirea ei a fost primita cu oarecare sceptimism, totusi ea nu a renuntat sa continue "batalia".
In Clinica din Bucuresti ce-i purta numele, a experimentat produsul pe cateva mii de persoane, rezultatele fiind favorabile, procesul imbatranirii naturale diminuindu-se cu peste 40%.
Cu ocazia unui alt congres european de gerontologie, Ana Aslan a participat din nou, venind in continuare cu cifre concrete, ce demonstrau evident eficacitatea tratamentului cu GH3, de acea data fiind primita cu aclamatii, motiv pentru care medicamentul este disponibil azi in mai mult de 70 de tari, fara prescriptie medicala, utilizat fiind de aproximativ 50 milioane persoane.
http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/Romance %20celebre%20de%20Venera%20Dumitrescu-Staia.htm