Antropozofie - Partea V.2 de Rudolf Steiner publicat la 29.07.2010
Organizarea - EU - a omului
     Am aratat cum este constituit omul, din corp fizic, corp eteric, corp astral, si cum se poate ajunge, printr-un anumit exercitiu al propriilor forte de cunoastere, al fortelor simtirii si ale vointei, pâna acolo încât sa se obtina o întelegere profunda a acestei alcatuiri a omului.
Aceasta alcatuire, pe care o descoperim la om, o gasim si în lumea exterioara. Trebuie doar sa ne fie clar ca este o diferenta considerabila între ceea ce gasim în lumea din afara omului, deci în lumea extraumana, si în lumea interioara a omului însusi.
     Daca noi contemplam lumea fizic, si o putem contempla propriu-zis numai în legatura cu existenta solida, pamânteasca, ajungem sa distingem diversele substante. Nu este necesar sa intru în detalii.
Dumneavoastra stiti, desigur, ca daca vine anatomistul si examineaza ce a mai ramas din omul viu, dupa ce acesta a trecut prin poarta mortii, cadavrul, el nu are nevoie (cel putin crede ca nu are nevoie, si pâna la o anumita limita are dreptul sa creada asa) sa gândeasca la altceva decât la substantele pamântesti pe care le gaseste si în existenta extraumana.
El examineaza ceea ce se gaseste în existenta extraumana ca saruri, ca acizi, ca alte substante compuse sau simple, examineaza apoi ceea ce contine organismul uman.
Si nu considera necesar sa-si largeasca cunostintele sale fizice, cunostintele sale chimice.

     Deosebirea iese în evidenta numai daca omul contempla lucrurile mai mult în general, daca devine atent tocmai la ceea ce eu am accentuat cu multa insistenta: ca acest organism omenesc, în sinteza sa completa, ca totalitate, nu poate fi mentinut ca întreg de catre natura extraomeneasca, ci este supus distrugerii.
Astfel încât noi putem spune: in fizicul solid, pamântesc, noi nu gasim o deosebire foarte mare în primul rând între ceea ce este extraomenesc si ceea ce este intraomenesc.
Deosebirea mai mare trebuie sa o recunoastem însa în ceea ce este eteric.
     Eu v-am atras atentia cum priveste etericul propriu-zis în jos, spre noi, din lumea extrapamânteasca si cum din eteric totul, fie ca este o picatura mare sau mica, este facut rotund, este facut sferic. Iar aceasta tendinta, de a plasmui sfericul din fortele de legatura ale etericului, se extinde si asupra corpului eteric al omului.
De fapt, în ceea ce priveste corpul nostru eteric, avem de luptat neîncetat – desigur ca toate acestea se petrec în subconstient – pentru a învinge forma sferica.
Corpul eteric uman, asa cum este el acum, este bine adaptat în forma sa, în configuratia sa, corpului fizic uman. El nu are limite prea consistente, el este mobil în sine; însa noi putem deosebi în el si o regiune a capului, o regiune a trunchiului, vag regiunea membrelor; acolo corpul eteric se estompeaza. Astfel, daca noi miscam un brat, corpul eteric, care se adapteaza de obicei formei organismului omenesc, iese numai putin deasupra, în timp ce bratul se separa în jos.
     Acest corp eteric are însa în Univers, în Cosmosul propriu-zis, tendinta de a primi forma sferica.
Împotriva acestei forme sferice trebuie sa lupte tocmai ceea ce exista în om ca fiinta superioara, omul astral si omul-eu.
Aceasta fiinta modeleaza în afara, din forma sferica, aceasta forma care se adapteaza configuratiei umane. Astfel încât noi putem spune: omul se situeaza, ca om eteric, în lumea eterica generala în asa fel încât el reuneste în sine o forma specifica din eteric, în timp ce, de jur împrejur, tot etericul tinde, în masura în care intra în discutie configuratia, sa plasmuiasca sfericul din lichid.
La om lichidul devine, daca ma pot exprima astfel, chiar antropomorf, însa aceasta prin forte interioare. Aici, fortele interioare lucreaza împotriva fortelor exterioare cosmice.
     Aceasta activitate este si mai viguroasa la omul astral. Astralul se revarsa în interior ca din nedefinit. Iar acest astral actioneaza în existenta pamânteasca extraumana, revarsându-se spre interior, astfel încât el fortifica din Pamânt, în afara, forma plantelor, care arata mai clar acest efect al astralului. Caci fortele astrale sunt, desigur, cele care extrag plantele din Pamânt.
Plantele însele au doar un corp eteric; însa fortele astrale sunt cele care le extrag din Pamânt.
La om, corpul astal este extraordinar de complicat, si omul îl percepe într-adevar ca o muzicalitate interioara, ca o viata învârtejita, ca o viata tesatoare, ca o mobilitate interioara si tot ceea ce este muzica simtita, perceputa; în acelasi timp omul gaseste tot astralul celalalt, din afara, navalind radial. Iar toata aceasta navalire radiala este trasformata in forma astrala omeneasca. In acest caz, ies la iveala lucruri complicate.
Sa spunem, de exemplu, ca ar navali ceva de natura astrala din aceasta parte; natura umana modeleaza acest astral in cele mai diverse forme, pentru a-l obliga sa-l serveasca si pentru a-l încorpora, astfel încât omul isi obtine prin constrângere corpul sau astral din fortele astrale care navalesc radial, am putea spune, in existenta sa proprie interioara.
     Asadar, vedeti dumneavoastra, se poate spune: daca omul isi întoarce privirea cu acuitate crescuta sufletesc-spirituala in afara, spre Cosmos, atunci primeste deja conceptia etericului si de asemenea impresia ca etericul este ceea ce face ca noi sa tindem a ne îndeparta de Pamânt; în timp ce noi suntem tinuti împreuna cu Pamântul prin atractia lui gravitationala, tindem a ne îndeparta prin intermediul etericului.
In tendinta de indepartare este de fapt activ etericul.
Dumneavoastra aveti nevoie, pe lânga aceasta, sa gânditi urmatorul lucru: creierul uman cântareste aproximativ 1 500 de grame. O cantitate care cântareste 1 500 de grame, care ar apasa pe vasele sangvine subtiri aflate sub creier, le-ar strivi complet. Daca creierul nostru ar cântari, într-adevar, 1 500 de grame in omul viu, nu am putea avea, fireste, vasele sangvine care se afla sub creier. Insa in interiorul omului viu creierul cântareste cel mult 20 de grame.
Creierul devine mult mai usor, pentru ca el inoata in lichidul cerebral si, din cauza greutatii apei dezlocuite, devine usor, nemaipomenit de usor; astfel actioneaza creierul de fapt, tinzând sa se indeparteze de om. Iar in aceasta tendinta de indepartare actioneaza etericul. Astfel incât se poate spune: tocmai la creier se manifesta extrem de pregnant ceea ce exista in cazul de fata.
     Creierul dumneavoastra inoata în lichidul cerebral.
Prin aceasta masa lui se reduce de la 1 500 de grame la numai circa 20 de grame.
Deci creierul nostru cântareste numai circa 20 de grame, participa asadar cu o masa extraordinar de mica la corporalitatea noastra fizica.
In acest caz, etericul gaseste nemaipomenit de multe posibilitati de a actiona în sus.
Greutatea actioneaza in jos, insa ea este anulata.
In lichidul cerebral se dezvolta in special totalitatea fortelor eterice care ne indeparteaza de Pamânt.
Daca am fi obligati sa purtam corpul nostru fizic cu toate fortele sale de greutate, am avea un sac de carat.
Insa fiecare corpuscul de sânge înoata, pierde din greutatea sa.
     Aceasta pierdere de greutate în lichid este o cunoastere veche. Dumneavoastra stiti ca a fost atribuita lui Arhimede in antichitate. El s-a scaldat o data si a observat, pe când intindea piciorul afara din apa, cu cât este mai greu decât atunci când il tinea în apa, si atunci a strigat: Am aflat! Evrika. Am aflat! Si anume, ca în lichid orice corp devine mai usor cu o greutate egala cu aceea a masei de lichid pe care o dezlocuieste.
Daca dumneavoastra va reprezentati, asadar, pe Arhimede in apa de baie, si apoi acel picior format din apa, piciorul fizic va fi cu atât mai usor în apa cu cât cântareste acest picior de apa. Cu atât va fi el mai usor în apa.
Tot astfel devine creierul nostru in lichidul cerebral mai usor cu greutatea lichidului cefalorahidian care corespunde marimii creierului, a creierului fizic. Aceasta înseamna ca greutatea este redusa de la 1 500 de grame la 20 de grame. Aceasta se numeste in fizica forta ascensionala.
Deci, in aceasta tendinta de indepartare prin lichid actioneaza etericul, in timp ce astralul este stimulat in primul rând prin respiratie, prin care aerul intra in organismul uman. Si, in timp ce aerul trece pe drumul sau prin om si ajunge intr-o stare nemaipomenit de fin pulverizata in cap, in aceasta dispersie a aerului, organizare a aerului, actioneaza astralul. Astfel se poate vedea efectiv fizicul in substanta, in substanta solida, pamântoasa; in lichid, si anume in felul in care se desfasoara actiunea sa în om, se poate vedea etericul, iar în ceea ce este aer, astralul.
     Tragedia materialismului consta în faptul ca el nu stie nimic despre materie, cum actioneaza ea în realitate in diversele domenii ale existentei. Acesta este chiar un lucru uimitor, ca materialismul este atât de nestiutor in ceea ce priveste materia.
Materialismul nu stie absolut nimic despre actiunea materiei, pentru ca despre aceasta se afla doar daca se ia in considerare spiritualitatea activa din materie, spiritualitate care reprezinta forte.

     Si asa este: daca se avanseaza prin meditatie catre cunoasterea imaginativa, despre care v-am vorbit deja, atunci in orice urzire a apei pe Pamânt se gaseste concomitent etericul.
Inaintea unei cunoasteri autentice, este o naivitate a crede ca, in tot ceea ce urzeste acolo – daca luati in considerare oceanul, apa curgatoare, ceturile ascendente, picaturile de apa descendente, norii în formare, daca luati in considerare toate acestea impreuna –, fata de o cunoastere autentica, este continut doar ceea ce stiu fizicianul si chimistul despre apa.
Caci, în tot ceea ce exista acolo afara in picatura imensa a Pamântului de apa, in ceea ce urca neîncetat in forma de ceata, formeaza nori, coboara in ceata si ploaie, in ceea ce se produce de obicei pe Pamânt prin intermediul apei – apa are o nemaipomenita eficacitate in formarea diverselor structuri pamântesti – in toate acestea actioneaza curentii eterici, urzirea eterului care se descopera omului, daca si-a fortificat gândirea asa cum am explicat eu: in imagini.
Pretutindeni, in fundalul acestei urziri de apa, se afla urzirea imaginatiunii, imaginatiunea cosmica, si oarecum venind mai de departe in aceasta imaginatiune cosmica, pretutindeni se afla armonia sferelor cosmice astrale.
     Insa la om toate aceste corelatii se gasesc complet altfel decât in afara.
Daca se priveste în extraomenesc în felul în care v-am aratat eu, se afla mai intâi lumea construita din fizic, fixata nemijlocit de Pamânt; din eteric, care umple Cosmosul; din astral, care navaleste in mod real. Astfel incât nu exista doar o urzire abstracta universala, ci aici intra fiinte, fiinte care sunt sufletesc-spirituale, asa cum si omul este sufletesc-spiritual in corpul sau.
     Daca se priveste apoi din nou spre om, se afla si în el, corespunzator cu ceea ce este in afara eteric, corpul eteric.
Insa acest corp eteric nu se arata astfel incât dumneavoastra sa puteti spune: aici este omul fizic, apoi acesta este corpul eteric... Desigur, se poate desena astfel, dar este retinut doar un fragment.
Dumneavoastra nu vedeti niciodata doar corpul eteric actual, ci, daca priviti corpul eteric al unui om, vedeti acest fragment, care se poate desena, invecinat cu ceea ce il precede.
Vedeti intotdeauna corpul eteric in intregul sau, pâna la nastere.
Durata vietii pamântesti este o unitate.
Dumneavoastra nu puteti vedea, daca aveti in fata un om de douazeci de ani, doar corpul eteric de douazeci de ani, ci percepeti tot ce s-a petrecut in corpul eteric pâna la nastere si inca putin dincolo de aceasta.
In acest caz, timpul devine efectiv spatiu.
     Daca priviti o alee în departare... copacii parca se apropie unul de altul, vazuti în perspectiva...
Dumneavoastra priviti asadar in interiorul spatiului din toata aleea.
Tot astfel contemplati corpul eteric, cum este el in prezent, insa priviti in urma intreaga plasmuire, care este o plasmuire temporala.
Corpul eteric este un organism temporal.
Corpul fizic este un organism spatial. Corpul fizic este acum izolat.
Corpul eteric este intotdeauna prezent ca intreg corespunzator duratei de viata scurse in timpul acestei existente.
Aceasta este o unitate. De aceea dumneavoastra ati putea de fapt desena sau picta corpul eteric numai daca ati putea picta imaginea miscarii; ar trebui sa pictati insa cu o viteza mare.
Ce se deseneaza sau se picteaza ca si configuratie momentana este numai o sectiune care se situeaza fata de intreg corpul eteric la fel ca atunci când taiati tulpina unui copac si apoi desenati ce vedeti in sectiune.
Daca desenati intr-o schema corpul eteric este doar o sectiune a acestuia, caci corpul eteric complet este o desfasurare temporala.
Prin faptul ca se cuprinde cu privirea aceasta desfasurare temporala se ajunge chiar si putin dincolo de nastere, ba chiar dincolo de conceptie, pâna la un punct in care se vede cum a coborât omul din existenta sa preterestra in aceasta viata pamânteasca actuala, si, ca ultimul lucru prin care el a trecut, inainte de a fi conceput de catre parinti, a atras substantialitate din eterul cosmic general si si-a plasmuit propriul sau corp eteric.
Astfel încât dumneavoastra, când vorbiti despre corpul eteric, nu o puteti face altfel decât cuprinzând cu privirea in afara viata temporala a omului pâna dincolo de nastere.
Ceea ce se contempla drept corp eteric intr-un anumit moment este doar o abstractiune; desfasurarea temporala este concretul.
     Cu corpul astral lucrurile stau altfel.
Sa presupunem ca la 2 februarie 1924 contemplati corpul astral al unui om. Da, omul produce aceasta impresie: corpul sau fizic este aici, corpul sau eteric este aici, iar aici se poate contempla si corpul sau astral...
Insa, daca se ajunge la cunoasterea inspirata propriu-zisa, atunci noi spunem: ceea ce este vazut aici drept corp astral nu exista de fapt la 2 februarie 1924; daca omul al carui corp astral il contemplam a ajuns de douazeci de ani, trebuie sa dam timpul inapoi.
Dumneavoastra ajungeti, sa zicem, in ianuarie 1904 si obtineti intelegerea ca abia aici exista de fapt, in realitate, acest corp astral... si mai departe inapoi in infinit, mai departe inapoi... abia aici exista el de fapt.
El nu a însotit viata, el a ramas pe loc. Aici este doar un fel de stralucire.

     Este ca atunci când ati privi o alee: daca se priveste in departare catre ultimii copaci, ei se vad foarte aproape unul de altul; dupa ei se afla o sursa de lumina...
Da, dumneavoastra puteti avea si aici stralucirea luminii..., dar sursa de lumina este în urma, ea nu s-a deplasat pentru ca aici sa ajunga stralucirea luminii.
Acolo a ramas si corpul astral, el arunca doar stralucirea sa în viata. Corpul astral a ramas de fapt în lumea spirituala, nu l-a însotit pe om în lumea fizica. Potrivit corpului nostru astral noi ne aflam întotdeauna înaintea conceperii noastre, înaintea nasterii noastre si a conceperii în lumea spirituala. Este la fel ca atunci când noi, daca am ajuns la vârsta de douazeci de ani în 1924, de fapt am trait spiritual înainte de anul 1904 si doar un tentacul ar fi fost intins, cu privire la corpul astral.
     Dumneavoastra veti putea spune: aceasta este o reprezentare greoaie. Omul poate gândi acest lucru, insa lumea, in realitate, nu este simpla, iar omul de asemenea; trebuie sa faci un oarecare efort pentru a intelege ce este omul.
Dumneavoastra priviti, asadar, in timp ce cautati corpul astral, direct in lumea spirituala.
Astral inconjurator aveti doar în lumea extraumana. Daca priviti oamenii, atunci priviti in lumea spirituala, referitor la corpurile lor astrale. Priviti direct la ceea ce omul insusi a parcurs in lumea spirituala, inainte de a fi coborât pe Pamânt.
     Dumneavoastra veti putea spune: dar corpul meu astral actioneaza in mine.
El face aceasta, este de la sine inteles ca el face aceasta; dar gânditi-va ca aici ar fi o fiinta oarecare ce ar avea câteva frânghii si prin aceste frânghii, cu care ar fi legat mecanic, ar efectua ceva.
Influenta unei fiinte care este chiar aici intervine departe in spatiu. Asa stau lucrurile aici cu timpul. Corpul astral temporal a ramas acolo, dar el isi întinde influentele chiar prin intreaga viata.
Deci, daca luati in considerare o influenta a corpului dumneavoastra astral, aceasta isi are originea in timpul care s-a scurs demult, in care, inca inainte de a fi coborât pe Pamânt, erati in lumea spirituala.
Timpul actioneaza aici, inauntru. Timpul, cu alte cuvinte, a ramas acolo pentru spiritual.
Iar acela care crede ca trecutul, in cel ce traieste efectiv in timp, nu mai este aici acela seamana cu un om care s-ar afla intr-un tren, ar continua sa mearga si cineva i-ar spune: era o regiune frumoasa cea prin care tocmai am trecut… iar omul – care acum ar fi naiv – ar spune: da, era o regiune frumoasa, dar a disparut, ea nu mai este aici.
Un asemenea om crede ca, daca a trecut cu trenul pe lânga o regiune, aceasta a disparut, ea nu mai este aici.
Tot asa de inteligent este omul daca crede ca ce s-a scurs in timp nu mai este aici. Este chiar neincetat aici, actioneaza în el.
Astfel încât, daca dumneavoastra va descrieti corpul astral, atunci, pentru a face un rationament complet, trebuie sa deveniti constienti ca ceea ce actioneaza aici este stralucirea a ceea ce de fapt actioneaza departe, in urma.
Dumneavoastra sunteti, ca om, efectiv o cometa care îsi întinde coada departe inapoi, in trecut.
Nu se poate dobândi o intelegere veritabila in existenta umana decât daca se ajunge la notiuni noi.
     Oamenii care cred ca pot intra si in lumea spirituala cu aceleasi idei pe care le au aici pentru lumea fizica ar trebui sa devina spiritisti, nu antroposofi. In acest caz se incearca sa apara intreg spiritualul, doar putin mai subtiat, ca prin farmec, chiar si in spatiul obisnuit prin care circula omul fizic.
Insa nu este nimic spiritual. Sunt doar emanatii fine ale fizicului, emanatii neconsistente, care au inca în configuratia lor ecoul etericului. Sunt simple fantome; ele nu sunt ceva veritabil spiritual.
     Daca vedeti astfel lucrurile, atunci veti spune: in natura extraumana sunt prezente lumile superioare.
Insa, in cazul omului, putem patrunde si mai departe in cunoastere. Iar acolo cunoasterea se varsa intr-un element despre care astazi, in epoca noastra filistin-materialista, nu se vrea a se admite ca poate fi un element de cunoastere.
     Eu v-am prezentat drept prima treapta a cunoasterii pe cea care vede lucrurile fizice robuste, grosolane din jur prin intermediul simturilor.
Al doilea mod era cel al gândirii fortificate, prin care se cuprind în sine imaginile mobile ale lumii.
Al treilea mod era cel inspirat, in care se exprima cu adevarat in aceste imagini ceea ce rasuna ca o sfera muzicala, insa cu adevarat... in care se percepe aceasta.
Daca in cazul omului se percepe cu adevarat aceasta sfera muzicala, atunci omul nu este condus numai afara din materie, ci este condus afara din prezent, in viata preterestra, in existenta pe care el a avut-o ca fiinta spiritual-sufleteasca inainte de a fi coborât pe Pamânt.
Aceasta cunoastere inspirata se obtine daca se realizeaza constienta vida, dupa ce omul a ajuns mai intâi la gândirea fortificata.
Treapta ulterioara a cunoasterii se atinge prin aceea ca omul face din forta iubirii o forta a cunoasterii. Numai ca aceasta nu trebuie sa fie iubirea triviala, singura despre care se vorbeste in epoca noastra materialista, ci trebuie sa fie acea iubire care este in stare sa se unifice cu o fiinta care nu este ea insasi in lumea fizica, asadar este in stare de a putea simti efectiv ce se petrece in cealalta fiinta, la fel ca si ce se petrece în propria fiinta, de a putea iesi complet din sine si a se aprinde din nou in cealalta fiinta. In viata umana obisnuita, aceasta iubire nu ajunge pâna la un asemenea nivel care este necesar pentru a face din ea o forta de cunoastere. In acest caz, omul trebuie sa fi realizat deja, mai intâi, constienta vida, trebuie, de asemenea, sa fi facut câteva experiente cu constienta vida. Da, atunci omul trece prin ceva ce, desigur, multi oameni nu urmaresc, in timp ce nazuiesc spre cunoasterea superioara.
Atunci omul trece prin ceva anume, ce s-ar putea numi suferinta cunoasterii, durerea cunoasterii.
     Daca omul are o rana, aceasta îl doare.
De ce? Pentru ca fiinta sa spirituala, prin faptul ca este ranit corpul fizic, nu poate patrunde in acest loc. Toata durerea provine din faptul ca omul nu poate patrunde in nici un fel corpul fizic. Iar daca omul vietuieste durere exterioara, acest lucru se datoreaza faptului ca el nu se poate uni cu corpul fizic. Daca omul a obtinut constienta vida, pe care o inunda o cu totul alta lume decât aceea cu care este el obisnuit, atunci, pentru momentele in care are aceasta cunoastere inspirativa, ii lipseste intregul om fizic, totul este o rana, atunci il doare totul
Acest lucru trebuie sa-l suporte. El trebuie sa treaca prin parasirea corpului fizic ca durere corecta, ca suferinta corecta, pentru a ajunge la constienta inspirativa, pentru a ajunge la aceasta prin contemplare nemijlocita, nu doar prin intelegere.
Fireste ca intelegerea poate decurge fara nici o durere inaintea contemplarii, si ar trebui sa fie obtinuta de oameni când nu trec si prin durerile initierii. Insa pentru a ajunge la aceasta, si anume sa vietuiasca in mod constient ceea ce omul are de fapt in sine din existenta prenatala, ceea ce a ramas inca in lumea spirituala si actioneaza în el –, pentru a ajunge la aceasta se impune mai intâi trecerea peste abisul suferintei universale, a durerii universale, generale.
     Si atunci se poate face experienta aprinderii in celalalt, abia atunci omul invata iubirea intensificata la maximum, ridicata la cel mai inalt nivel, care consta in aceea ca el nu se poate uita efectiv pe sine in mod abstract, ci se poate neglija complet si poate ajunge total dincolo, in celalalt.
Iar daca aceasta iubire apare in legatura cu cunoasterea inspirativa superioara, abia atunci omul are, intr-adevar, posibilitatea de a intra in spiritual cu toata caldura vietii, cu toata intimitatea sufletului, cu toata intimitatea inimii, care este, fireste, ceva sufletesc.
Acest lucru trebuie facut, daca el vrea sa avanseze in cunoastere. Iubirea trebuie sa devina in acest sens o forta de cunoastere. Caci, daca aceasta iubire, care apare ca forta de cunoastere, a atins un anumit nivel, o anumita intensitate, atunci dumneavoastra ajungeti, prin existenta prepamânteasca, dincolo, in viata pamânteasca anterioara.
Va strecurati dincolo, prin tot ce ati parcurs intre ultima dumneavoastra moarte si viata pamânteasca actuala, in viata pamânteasca anterioara, in ceea ce numim incarnarile precedente.
     Vedeti dumneavoastra, odinioara v-ati plimbat tot intr-un corp fizic pe Pamânt, este de la sine inteles.
Insa din tot ceea ce a fost atunci corpul dumneavoastra fizic nu a ramas nimic. Acesta a fost absorbit complet in elementele Pamântului, din care nu este nimic aici.
Ceea ce a fost fiinta cea mai interioara in timpul de atunci a devenit complet spirituala, aceasta traieste in dumneavoastra complet spiritual.
     Eul nostru devine cu adevarat, in timp ce trece prin poarta mortii, prin lumea spirituala pâna la o noua viata pamânteana, complet spiritual. Iar cine crede ca-l poate cuceri numai cu fortele obisnuite ale constientei cotidiene se inseala. Eul poate fi cucerit doar daca a fost intensificata la maximum iubirea, in modul în care am explicat eu.
Asadar, cel care eram in existenta anterioara acela este in afara noastra, la fel cum este in afara noastra un alt om din prezent.
Acelasi grad de existenta exterioara adera la eul nostru. Desigur, el devine atunci proprietatea noastra. Noi il vietuim drept noi însine, insa trebuie mai intâi sa invatam sa iubim astfel incât aceasta iubire sa nu aiba absolut nimic egoist.
Ar fi ceva ingrozitor daca omul s-ar indragosti, in sensul obisnuit al cuvântului, de incarnarea sa anteriora. Iubirea trebuie intensificata in cel mai inalt inteles, pentru ca omul sa poata vietui aceasta incarnare anterioara ca ceva complet diferit.
Iar atunci se ajunge, când forta cunoasterii urca prin constienta vida la forta cunoasterii prin intermediul iubirii intensificate la maximum, atunci se ajunge la al patrulea madular al entitatii umane, la eul propriu-zis.
     Omul are corpul sau fizic.
Prin acesta el traieste in fiecare moment in actualitatea fizica a Pamântului. Omul are corpul sau eteric.
Prin acesta el isi traieste de fapt viata neîncetat, pâna inaintea nasterii sale, când si-a adunat corpul eteric din eterul cosmic general.
El are corpul sau astral.
Prin acesta el traieste tot timpul existentei dintre moartea sa anterioara si aceasta coborâre pe Pamânt.
Si apoi, el are eul sau.
Aici el traieste in viata pamânteasca anterioara. Astfel incât, in cazul omului, pretutindeni unde vorbim despre organizarea sa, trebuie sa pomenim despre extinderea sa in timp.
Noi ne purtam constienta-eu anterioara, in mod subconstient, in prezent.
Dar cum o purtam în noi?
Daca vreti sa studiati felul cum o purtam in noi, ar trebui sa deveniti atenti, pe deasupra – iar acesta este si mijlocul de a ajunge la eu –, la felul cum aici, in lumea fizica, omul nu este numai corp solid, nici doar un om lichid, un om gazos, ci la felul cum este omul un organism de caldura.
In mod simplist, oricine stie aceasta cel putin partial; daca ii lipseste caldura, atunci primeste diverse semne cu privire la caldura corpului conform diverselor locuri ale organismului unde simte aceasta lipsa.
Insa asa se intâmpla in tot organismul uman.
Dumneavoastra aveti alta temperatura in cap, o alta în degetul mare de la picior, o alta in interiorul ficatului, o alta in interiorul plamânului.
Dumneavoastra nu sunteti numai ceea ce gasiti desenat in contururi ferme intr-un atlas anatomic; sunteti un organism fluid in continua miscare, sunteti un organism de aer, care va patrunde necontenit, ca si când v-ar penetra o simfonie puternica, un organism muzical.
Si sunteti, pe lânga toate acestea, un tot organizat cald-rece talazuitor, un organism de caldura, iar inauntrul acestui organism de caldura traiti dumneavoastra insiva.
In definitiv, nu aveti o constienta foarte vie despre aceea ca dumneavoastra, sa zicem, traiti intr-un os al tibiei sau intr-un alt os, si nici o constienta clara despre aceea ca traiti in ficatul propriu sau in sucul vaselor limfatice.
Insa faptul ca traiti in caldura dumneavoastra il constientizati foarte clar, chiar daca nu diferentiati si nu spuneti: Aici este mâna mea de caldura, aici este piciorul meu de caldura, aici este ficatul meu de caldura etc.; dar ele exista si, daca echilibrul este deranjant, daca nu exista o diferentiere corespunzatoare a organismului de caldura, atunci simtiti aceasta ca pe o imbolnavire, ca durere.
     Daca se priveste etericul cu constienta dezvoltata pâna la plasticitate, pâna la imaginatiune, atunci omul detine imagini plasmuitoare.
Daca se constientizeaza astralul, atunci se percepe muzica sferelor cosmice. Aceasta vine spre om sau, de asemenea, iese din om.
Caci propriul nostru corp astral ne conduce inapoi, in existenta noastra anterioara.
Si daca mergem mai departe, catre acea cunoastere care se ridica pâna la iubirea cea mai intensa, in care forta de iubire devine forta de cunoastere, in care noi vedem revarsându-se mai intâi existenta noastra proprie dintr-o viata pamânteasca anterioara in viata pamânteasca actuala, atunci simtim aceasta viata pamânteasca precedenta in diferentierea normala a organismului nostru de caldura in care traim.
Aceasta este intuitia veritabila. Aici traim noi. Iar daca apare vreun impuls in noi pentru anumite actiuni, atunci impulsul actioneaza nu doar ca in corpul astral, din lumea spirituala in afara, ci de mult mai in urma, din viata pamânteasca anterioara.
Viata pamânteasca anterioara actioneaza in caldura organismului dumneavoastra si produce diferite impulsuri. Daca noi vedem in omul pamântesc solid corpul fizic, in cel lichid corpul eteric, în cel gazos corpul astral, atunci privim in masa de caldura a omului eul propriu-zis.
Eul încarnarii actuale nu este niciodata terminat: el se formeaza. Eul activ propriu-zis actionând in profunzimile subconstiente este cel al vietii pamântesti anterioare.
Iar înaintea constientei vazatoare, un om pe care-l intâmpinati fata in fata se prezinta in asa fel incât spuneti: Aici sta el; eu il privesc mai intâi asa cum sta el aici, cu simturile mele exterioare. Eu contemplu apoi etericul, contemplu astralul, apoi dincolo de acesta contemplu pe celalalt om care era el in incarnarea anterioara.
     In realitate, cu cât aceasta constienta se formeaza, cu atât mai mult apare – aceasta se face astfel în perspectiva – capul omenesc al incarnarii actuale, putin deasupra acestuia capul omenesc al incarnarii precedente si putin deasupra capul omenesc al incarnarii parcurse cu si mai mult timp in urma. In civilizatiile care au mai presimtit ceva despre aceste lucruri printr-o constienta instinctiva, dumneavoastra gasiti imagini in care, in urma unui chip desenat dar care este raportat la viata pamânteasca actuala, este pictat un altul ceva mai putin clar, apoi inca unul, al treilea, si mai putin clar. Exista asemenea imagini egiptene. Cel care priveste cum, de fapt, in urma omului actual se iveste omul incarnarii precedente si omul incarnarii situate si mai in urma, acela intelege asemenea imagini.
Si a vorbi despre eu ca despre al patrulea madular al naturii umane este o realitate abia când se extinde existenta temporala pâna la incarnarile precedente.
     Toate acestea actioneaza in omul caloric.
Inspiratia se mai apropie de om din exterior sau din interior. In caldura, omul insusi se situeaza in interior. Aici este intuitia, veritabila intuitie.
Noi vietuim caldura cu totul altfel decât orice alt lucru.
Acum insa, daca dumneavoastra priviti aceasta astfel, ajungeti sa depasiti ceva ce ar trebui sa ridice tocmai omului din prezent o mare enigma, daca el se ocupa fara prejudecati de fapte.
Eu am vorbit despre aceasta enigma. Spuneam ca noi ne simtim legati in mod moral fata de anumite impulsuri care ne sunt date pur spiritual. Vrem sa le realizam.
Cum tâsnesc aceste impulsuri de care ne simtim legati moral in oase, in muschi, acest lucru la inceput nu poate fi inteles.
Daca se stie insa ca omul poarta in sine eul sau din incarnarea anterioara, ca acesta a devenit deja complet spiritual, ca acest eu actioneaza in interiorul caldurii, atunci avem in fata trecerea in omul caloric.
Impulsurile morale actioneaza pe calea ocolita a eului incarnarii trecute. Abia aici obtineti trecerea din moral în fizic.
Daca contemplati numai natura actuala si omul drept un fragment din natura, nu obtineti aceasta trecere. Asadar, daca dumneavoastra contemplati natura actuala, puteti spune urmatoarele: Da, aici afara este natura; omul isi asimileaza substantele ei, isi construieste organismul sau – astfel se reprezinta aceasta in mod naiv, copilaresc –, el este deci un fragment din natura, imbinat din substantele naturii. Frumos.
Acum omul simte insa deodata ca exista impulsuri morale si ca el trebuie sa se orienteze in raport cu acestea... Trebuie sa traga doar o singura linie de unire in sensul acestor impulsuri morale...
Eu as dori sa stiu cum incepe aceasta, fragmentul din natura?
Piatra nu o poate face; calciul nu poate; clorul nu poate, oxigenul nu poate, azotul nu poate, toate acestea nu pot.
Omul, care este alcatuit din aceste elemente, trebuie brusc sa o poata face: el simte un impuls moral si trebuie sa se orienteze in raport cu acesta, intrucât este alcatuit din toate cele care nu pot face aceasta.
Insa in toate care sunt aici ia nastere, indeosebi pe calea ocolita a somnului, ceva ce trece prin moarte, devine din ce în ce mai spiritual, intra in corp data viitoare. Acum, acest ceva exista deja in corp, pentru ca vine din incarnarea anterioara. Acesta a devenit spiritual. Acest ceva actioneaza in incarnare.
Ceea ce este alcatuit acum din substantele Pamântului va actiona in urmatoarea incarnare in omul caloric.
Ceea ce este moral dintr-o viata pamânteasca a omului se revarsa în cealalta.
Aici se intelege trecerea din natura fizica in cea spirituala si iarasi inapoi, din cea spirituala in cea fizica. Cu o singura viata pamânteasca nu se poate intelege aceasta, daca omul nu se daruieste unei onestitati sufletesc-spirituale a cunoasterii sau daca isi creeaza iluzii cu privire la intreaga realitate.
     Ceea ce putem contempla ca fiind elemente ale pamântescului, pamântescul solid, lichidul, gazosul sau aerul, caldura, acestea sunt pretutindeni strabatute de ceea ce se poate desemna ca eteric, astral si eu.
Si asa se obtine articularea omului, in legatura cu existenta cosmica, cu Universul. Si ne putem forma o reprezentare despre masura in care omul este un fragment de timp, nu numai de spatiu. El este un fragment din spatiu doar conform corporalitatii sale fizice. Dar trecutul este o actualitate persistenta pentru contemplarea spirituala. Prezentul este in acelasi timp o adevarata eternitate.
     Ceea ce v-am explicat aici, cândva a fost continutul formelor de constienta instinctiva ale omului.
Daca întelegem cu adevarat vechile documente, atunci aflam deja cum traia in ele o constienta despre aceasta tetraorganizare a omului în legatura cu lumea.
Dar in decursul multor secole aceasta cunoastere a omului s-a pierdut. Altfel el nu si-ar fi putut forma niciodata intelectul asa cum il are în prezent. Dar acum am ajuns din nou in punctul de dezvoltare a omului in care trebuie sa inaintam de la fizic catre adevaratul spiritual.