Profetiile de la Celestine - Partea II de James Redfield publicat la 31.07.2010
A doua viziune
     Dupa un impachetat agitat si o cursa rapida pe autostrada, am ajuns la aeroport exact la timp pentru a-mi lua biletul si pentru a ma imbarca în zborul catre Peru.
Am intrat in avion, m-am asezat pe locul meu de la fereastra si m-a napadit oboseala.
Ma gândeam la un pui de somn, dar dupa ce m-am intins si am inchis ochii, mi-am dat seama ca nu puteam sa ma relaxez. M-am simtit dintr-o data nervos si nehotarât in legatura cu aceasta excursie.
Nu e oare o prostie sa plec asa, fara nici o pregatire? Si unde ma duc în Peru? Cu cine iau legatura?
Increderea pe care o simtisem la lac a disparut rapid, lasând locul scepticismului.
     Prima Viziune si ideea de transformare culturala mi s-au parut din nou superficiale si lipsite de realism. Tot gândindu-ma asa, chiar si ideea unei A Doua Viziuni parea la fel de neverosimila. Cum ar putea o noua perspectiva asupra istoriei sa instituie perceptia acestor coincidente si sa le pastreze in mod constient in mintea tuturor?
M-am mai intins o data si am respirat adânc. „Probabil ca va fi o excursie inutila – mi-am spus – doar o fuga in Peru si inapoi”. Pierdere de bani, probabil fara vreun alt rezultat.
     Avionul s-a pus în miscare. Am închis ochii si am simtit o usoara ameteala când am atins viteza critica si aparatul s-a ridicat spre nori.

     M-am relaxat de-abia când am ajuns in sfârsit la altitudinea de croaziera si am reusit sa adorm.
M-am trezit insa dupa doar o jumatate de ora, când avionul a trecut printr-o zona de turbulenta, si m-am decis sa merg sa ma intind in camera de dormit.
Cum mergeam pe culoar, am remarcat un barbat inalt, cu ochelari rotunzi, care statea de vorba cu o insotitoare de bord, lânga un hublou. Avea parul saten inchis, si parea ca de vreo patruzeci si cinci de ani.
Pentru o clipa am crezut ca il cunosc de undeva, dar privindu-l mai atent, mi-am spus ca nu face parte din cunoscutii mei.
Trecând pe lânga ei, am auzit o frântura de conversatie.
- Multumesc oricum, spunea barbatul. Am crezut ca în calatoriile atât de dese pe care le faceti in Peru ati auzit de Manuscris.
Apoi s-a intors si a pornit spre partea din fata a avionului.
     Am ramas trasnit. Vorbea despre acelasi Manuscris?
Am mers totusi in camera de dormit, ca sa ma gândesc ce voi face. O parte din mine ar fi vrut sa uite intâmplarea. Poate ca vorbise despre altceva, despre cu totul alta carte.
M-am intors la locul meu si am inchis din nou ochii, hotarât sa dau uitarii incidentul de mai inainte, bucuros ca n-ar mai fi trebuit sa-l intreb pe omul acela despre ce a vorbit.
Stând asa, m-a izbit amintirea starii pe care o traisem la lac.
Daca acest om chiar avea informatii despre Manuscris? Ce s-ar intâmpla in acest caz?
Evident, daca nu intrebam, n-aveam sa stiu niciodata.
     M-am invârtit putin printre aceste idei din mintea mea si, intr-un final, m-am ridicat si m-am indreptat si eu spre partea din fata a avionului.
L-am gasit pe individ la jumatatea compartimentului. Exact in spatele lui era un loc liber.
Am revenit la locul meu, mi-am luat lucrurile si m-am mutat acolo.
Dupa câteva minute l-am batut pe umar.
- Scuze, am spus, dar v-am auzit vorbind despre un manuscris. Este cumva cel gasit in Peru?
A parut pe rând surprins si precaut.
- Da, acela, a spus, ezitând.
     M-am prezentat si i-am povestit cum am fost informat de existenta Manuscrisului. S-a relaxat vizibil si s-a prezentat: Wayne Dobson, asistent la catedra de Istorie a Universitatii din New York.
Pe masura ce vorbeam, am observat o urma de iritare la domnul care sedea chiar lânga mine. Isi lasase scaunul pe spate si incerca sa doarma.
-Ai vazut Manuscrisul? L-am intrebat pe profesor.
- O parte din el. Dar tu?
- Nu, insa o prietena mi-a povestit despre Prima Viziune.
Omul de lânga mine si-a schimbat pozitia.
Dobson a privit catre el.
- Va rog sa ne scuzati. Stiu ca va deranjam. Nu v-ar fi mai comod sa schimbam locurile?
- Ba da. Ar fi de preferat.
Ne-am asezat alaturi.
- Spune-mi ce ai auzit despre Prima Viziune, a spus Dobson.
Am tacut o clipa, incercând sa adun in minte tot ce intelesesem.
- Cred ca Prima Viziune consta in constientizarea intâmplarilor misterioase care schimba viata omului, iti da sentimentul ca mai exista si altceva.
M-am simtit absurd si ridicol spunând acestea.
Dobson a sesizat stânjeneala mea.
- Si ce crezi despre Viziunea aceasta? M-a intrebat.
- Nu stiu.
- Nu aduce cu bunul-simt din zilele noastre, nu-i asa? Nu te-ai simti mult mai bine daca ai da uitarii totul si te-ai intoarce la chestiuni mai practice?
Am râs si am dat din cap.
-Ei, oricine ar face-o. Chiar daca uneori avem o intuitie clara ca in viata se petrec mai multe lucruri, modul nostru obisnuit de gândire spune ca acestea sunt imposibil de cunoscut, si ideea de constienta este data la o parte.
De aceea este necesara a Doua Viziune.
Odata ce vom vedea perspectiva istorica a constientei noastre, totul va parea mai adevarat.
     Am dat din cap.
- Si, ca istoric, crezi ca prezicerea din Manuscris in ceea ce priveste transformarea globala este exacta?
- Da.
- Ca istoric?!
- Da. Doar ca trebuie sa privesti istoria intr-un mod corect.
A respirat adânc.
- Crede-ma, spun asta ca unul care si-a petrecut multi ani cu studiul si predarea istoriei in mod gresit. M-am concentrat aproape exclusiv pe realizarile tehnologiei si pe marii oameni care au adus civilizatiei acest fel de progres.
- Si ce-i rau în aceasta abordare?
- Nimic, la o privire mai rapida. Dar cu adevarat importanta este viziunea asupra lumii in fiecare perioada istorica, sentimentele si gândurile oamenilor.
Mi-a luat foarte multa vreme sa inteleg asta. Istoria ar trebui sa furnizeze cunoasterea unui context mai larg in care are loc viata noastra. Istoria nu e numai o evolutie tehnologica, ci si evolutia gândirii.
Prin intelegerea realitatii celor care au existat inaintea noastra, vedem de ce noi privim lumea asa cum o privim si care e contributia noastra la progresul care vine.
Putem sa marcam locul in care ne vine rândul, ca sa spun asa, in lunga dezvoltare a Civilizatiei si asta ar trebui sa ne arate incotro ne indreptam.
A tacut o clipa, apoi a adaugat:
- Efectul celei de A Doua Viziuni este sa furnizeze exact acest tip de perspectiva istorica, cel putin din punctul de vedere al gândirii occidentale.
Ea plaseaza predictiile Manuscrisului intr-un context mai larg, care le face sa apara nu numai plauzibile, ci d-a dreptul inevitabile.
     L-am intrebat pe Dobson câte viziuni vazuse si mi-a spus ca doar pe primele doua. A dat de ele, dupa spusele lui, auzind un zvon despre Manuscris si facând apoi o scurta excursie in Peru, cu trei saptamâni în urma.
- Odata ajuns in Peru, a continuat el, am intâlnit câtiva oameni care mi-au confirmat existenta Manuscrisului, dar mi s-au parut speriati de moarte când le-am cerut sa-mi vorbeasca despre el. Spuneau ca guvernul era innebunit de chestiunea aceasta si ameninta cu torturi fizice pe oricine avea copii sau raspândea informatii despre asta.
     A devenit deodata serios.
- Asta m-a infuriat. Mai târziu, un chelner de la hotel mi-a povestit despre un preot, cunoscut de-al lui, care vorbea deseori despre Manuscris. Chelnerul a spus ca preotul incerca sa impiedice efortul guvernului de a distruge documentul.
Evident, n-am rezistat tentatiei si m-am dus in locul unde preotul acela isi petrecea majoritatea timpului.
Probabil ca s-a vazut surpriza pe fata mea, pentru ca Dobson m-a intrebat, in mijlocul povestii:
- E totul in ordine?
- Prietene, i-am spus, persoana care mi-a vorbit mie despre Manuscris mi-a spus ca stia amanuntele de la un preot. Nu mi-a spus cum il cheama, dar se pare ca au reusit sa stea de vorba o data despre Prima Viziune. Ar fi trebuit sa-l intâlneasca din nou, dar el n-a mai aparut.
- Poate ca e vorba despre una si aceeasi persoana, a spus Dobson, pentru ca nici eu nu l-am gasit. Casa era goala si parea nelocuita.
- Nu l-ai vazut niciodata?
- Nu, dar m-am hotarât sa caut pe-acolo. In spatele casei era un depozit vechi. Usa era deschisa, asa ca m-am decis sa intru.
Dupa niste gunoaie, sub o bucata dintr-un perete prabusit, am gasit traducerile primelor doua Viziuni.
     M-a privit cu inteles.
- Le-ai gasit cu totul intâmplator? - Da.
-Si le ai cu tine in aceasta calatorie?
A dat din cap.
- Nu. Le-am citit cu atentie si le-am lasat la niste colegi.
- Poti sa-mi faci un rezumat al celei de-a Doua Viziuni?
Dupa o lunga tacere, Dobson mi-a zâmbit, dând din cap:
- Presupun ca pentru asta suntem aici. A Doua Viziune aseaza constienta noastra prezenta intr-un context istoric mai larg. De fapt, când deceniul anilor nouazeci se va sfârsi, nu numai ca vom incheia un secol, ci si un mileniu de istorie.
Vom fi incheiat al doilea mileniu.
Inainte ca noi, occidentalii, sa intelegem unde ne aflam si incotro mergem, trebuie sa ne fie foarte clar ce s-a intâmplat in timpul acestei mii de ani.
- Mai exact, ce spune Manuscrisul despre asta? Am intrebat.
- Spune ca la sfârsitul mileniului al doilea – adica acum – vom fi capabili sa vedem aceasta perioada ca pe un intreg si vom identifica o preocupare speciala care s-a dezvoltat in ultima jumatate a acestui mileniu, pe care obisnuim sa o numim Epoca Moderna.
Constienta noastra despre coincidentele de astazi este ca o trezire din aceasta preocupare.
- Si care ar fi preocuparea? Am intrebat.
Mi-a zâmbit pe jumatate, neincrezator.
- Esti gata sa retraiesti mileniul?
- Da, sigur. Povesteste-mi!
- Nu ajunge sa-ti povestesc eu. Adu-ti aminte ce am spus: sa intelegi istoria, modul în care a evoluat zi de zi viziunea asupra lumii, sa vezi care era realitatea oamenilor care au trait inaintea ta. A trebuit sa treaca o mie de ani, pentru ca lucrurile sa fie privite astfel, sa intelegem unde ne aflam acum.
Trebuie sa te iei pe tine si sa te asezi pe linia de start acum o mie de ani, apoi sa vii spre prezent, trecând prin toate experientele mileniului ca si cum le-ai trai pe toate intr-o singura viata.
- Si cum fac asta?
- O sa te ajut eu.
     A ezitat o clipa, privind pe fereastra relieful care se desfasura dedesubt. Timpul incepea deja sa se simta altfel.
- Am sa incerc, am spus pâna la urma.
-Bine. Imagineaza-ti ca traiesti in anul o mie, in ceea ce noi am numit Evul Mediu. Primul lucru pe care trebuie sa-l intelegi este ca realitatea acelui timp era definita de puternicii oameni ai bisericii crestine. Prin pozitia lor, acestia aveau o foarte mare influenta asupra mintii populatiei. Si lumea pe care acesti oameni ai bisericii o descriu ca reala este, mai presus de toate, spirituala.
Ei au creat o realitate in care in centrul vietii era ideea ca Dumnezeu are un plan pentru omenire. Inchipuie-ti acest lucru, a continuat el.
Te gasesti in pozitia sociala a tatalui tau – care poate fi taran sau aristocrat – si stii ca intotdeauna vei fi „inchis” in aceasta clasa.
Dar fara sa conteze clasa careia ii apartii sau activitatea pe care o desfasori, realizezi curând ca aceasta pozitie sociala este cu totul secundara fata de realitatea spirituala a vietii, asa cum este ea definita de oamenii bisericii.
Descoperi ca viata inseamna trecerea unui test spiritual. Oamenii bisericii spun ca Dumnezeu a pus omenirea in mijlocul universului sau, inconjurata de intregul cosmos, pentru un singur scop: acela de a câstiga sau a pierde salvarea sufletului.
In acest proces, trebuie sa alegi corect intre doua forte opuse: puterea lui Dumnezeu si tentatiile inselatoare ale diavolului.
Dar intelege ca nu esti singur in aceasta incercare, a continuat el. De fapt, fiind un simplu muritor, nu esti in masura sa-ti determini statutul in aceasta privinta.
Acesta este terenul oamenilor bisericii. Ei sunt aceia care interpreteaza scripturile si iti spun cum sa faci fiecare pas pe drumul catre Dumnezeu, sau pe drumul ispitirii de catre Satana.
Urmând instructiunile lor, poti fi sigur ca vei fi rasplatit la disparitia din aceasta viata.
Dar daca dai gres si nu urmezi cursul prescris de ei, atunci... vei fi excomunicat sau damnat in vreun alt fel.
     Dobson m-a privit intens.
- Manuscrisul spune ca aspectul important care trebuie inteles aici este ca lumea medievala este definita in termeni nelumesti. Toate fenomenele din viata – de la hazardul fulgerului sau cutremurului, pâna la bogatia recoltelor sau moartea unui om drag – sunt definite fie ca vointa lui Dumnezeu, fie ca rautatea diavolului. Nu exista notiunile de clima, vreme, horticultura, boala. Toate acestea au aparut mai târziu.
In acest moment tu ii crezi pe oamenii bisericii. Lumea pe care tu o iei asa cum este functioneaza numai prin mijloace spirituale.
S-a oprit din vorbit si m-a privit.
- Intelegi?
- Da, pot vedea aceasta realitate.
- Bine. Acum imagineaza-ti ca incepe sa se fisureze.
- Cum adica?
-Viziunea medievala, intelegerea ta asupra lumii incepe sa se destrame in secolele al paisprezecelea si al cincisprezecelea.
Mai intâi, observi discrepante chiar la oamenii bisericii: violarea in secret a juramintelor de castitate, de exemplu, sau luarea de mita pentru a se face ca nu vad cum conducatorii vremii ignora legile sau scripturile. Aceste discrepante incep sa te alarmeze, pentru ca oamenii bisericii sunt singura legatura intre tine si Dumnezeu. Ei pretind acest lucru si tu ii crezi.
Sa nu uiti ca ei sunt singurii cunoscatori ai cheii scripturilor, singurii arbitri ai salvarii tale.
Dintr-o data te afli in mijlocul unei rebeliuni. Un grup condus de Martin Luther cere ruperea completa de crestinatatea papala. Oamenii bisericii sunt corupti – spun ei – si cer sfârsitul domniei preotilor asupra mintii oamenilor. Se formeaza biserici noi, bazate pe ideea ca fiecare om are dreptul sa aiba acces la scrierile sfinte in mod direct si are dreptul sa le interpreteze cum doreste, fara mijlocire.
Tu privesti lucrurile cu neincredere, rebeliunea isi urmeaza cursul si reuseste. Oamenii bisericii incep sa piarda.
Timp de secole, ei au facut realitatea si acum, in fata ochilor tai, isi pierd acest atu.
In consecinta, intreaga lume se vede aruncata in indoiala. Consensul clar despre natura universului si scopul omului in lume, bazat pe descrierile preotilor, se prabuseste, lasându-va pe tine si pe toti ceilalti care apartineti culturii occidentale, intr-o situatie foarte precara.
In fapt, tu ai crescut fiind obisnuit cu o autoritate care sa-ti guverneze viata, care sa-ti defineasca realitatea, si fara acea directie exterioara te simti confuz, pierdut.
Daca realitatea descrisa de oamenii bisericii si motivul existentei umane sunt gresite, atunci ce este corect?
     S-a oprit un moment.
- Vezi impactul acestui colaps asupra oamenilor acelor zile?
- Presupun ca lucrurile erau oarecum instabile, am spus
- Putin spus, a replicat el. A fost un val cutremurator. Vechea viziune asupra lumii era zdruncinata peste tot si in toate. De fapt, prin anii 1600, astronomii au dovedit, fara orice urma de indoiala, ca Soarele si astrele nu se invârtesc in jurul Pamântului, asa cum sustinea biserica. Pamântul este doar o planeta mica, care se misca in jurul unui Soare minor al galaxiei, galaxie care contine miliarde de stele asemanatoare.
S-a inclinat spre mine.
-Acest lucru este important. Omenirea si-a pierdut locul de centru al Universului creat de Dumnezeu.
Iti dai seama ce efect a avut?
Acum, când observi clima, sau cum cresc plantele, sau moartea fara de veste a cuiva, ceea ce simti este un acces de neliniste.
Altadata ai fi spus ca Dumnezeu sau diavolul a vrut asa.
Toate lucrurile pe care inainte le-ai luat de bune, au nevoie acum de o noua definire, mai ales când este vorba despre natura lui Dumnezeu si a relatiei tale cu El.
Cu aceasta constienta, a continuat el, incepe Epoca Moderna.
Spiritul democratic câstiga teren, creste neincrederea in autoritatea papala si cea regala, acest lucru manifestându-se ca fenomen de masa.
Nu mai sunt acceptate definitiile spirituale ale universului, bazate pe speculatii sau pe credinta in scripturi.
In ciuda pierderii sigurantei, nu se mai risca, nu se mai accepta ca societatea sa fie condusa de un singur grup, cum fusese cazul cu oamenii bisericii.
Daca ai fi fost acolo, ai fi participat la crearea unui nou mandat pentru stiinta.
- Un ce?
- Ai fi privit acest univers nedefinit si ai fi gândit – cum au facut si gânditorii acelor zile – ca avem nevoie de o metoda de construire a consensului si o cale de explorare sistematica a lumii noi. Ai fi numit acest nou mod de a descoperi realitatea „metoda stiintifica”, ceea ce nu inseamna altceva decât testarea ideilor despre cum functioneaza legile universului, tragerea unor concluzii si prezentarea lor, pentru obtinerea acordului celorlalti. Apoi, a continuat, ai fi pregatit exploratori care sa iasa in acest nou univers, inarmati cu metode stiintifice si le-ai fi dat istorica misiune de a cerceta locuri si lucruri, de a afla cum functioneaza si ce inseamna faptul ca noi existam aici.
Stii ca ti-ai pierdut increderea in Universul-condus-de-Dumnezeu si, din aceasta cauza, si certitudinea asupra existentei lui Dumnezeu insusi.
Simti ca ai o metoda, o posibilitate de construire a unui context si asa poti descoperi natura a tot ceea ce te inconjoara, inclusiv a lui Dumnezeu, inclusiv a adevaratului scop al existentei omenirii pe aceasta planeta. Trimiti exploratori care sa determine adevarata natura a situatiilor si sa-ti dea raportul.
     S-a oprit si m-a privit.
- Manuscrisul, a continuat, spune ca din acest punct incepe preocuparea din care ne trezim acum.
Am trimis exploratori care sa ne aduca explicatii complete asupra existentei noastre, dar din cauza complexitatii universului, ei nu s-au putut intoarce imediat.
- Care a fost preocuparea?
- Priveste din nou din perspectiva acelei perioade.
Când metoda stiintifica n-a putut veni cu un nou portret al lui Dumnezeu si cu un nou tablou al scopului omenirii, cultura vestica a fost afectata foarte puternic de lipsa de certitudine si de sens.
Trebuia sa facem altceva pâna când primeam raspunsul la intrebarile noastre.
Mai târziu, s-a ajuns la o situatie care parea logica. Ne-am privit si ne-am spus: ei bine, de vreme ce exploratorii nostri n-au venit inapoi cu adevarata noastra situatie spirituala, de ce sa nu o ducem bine asa cum suntem, atâta timp cât suntem in asteptare?
Stim destul ca sa manipulam aceasta noua lume in beneficiul nostru, asa ca de ce sa nu ne ridicam intre timp standardul de viata si gradul de securitate in lume?
     S-a uitat la mine si a râs.
- Si asta am si facut. Acum patru secole. Ne-am scuturat de sentimentul ca suntem pierduti si am luat frâiele in mâinile noastre, concentrându-ne pe cucerirea Pamântului si folosirea resurselor lui pentru imbunatatirea situatiei noastre, si doar acum, la apropierea sfârsitului de mileniu, vedem ceea ce am facut.
Lucrul asupra caruia ne-am concentrat a devenit preocuparea noastra.
Ne-am pierdut pe noi insine, creând o siguranta secundara, economica, inlocuind siguranta spirituala pierduta.
Intrebari de genul: „De ce existam?”, „Ce se petrece in lume din punct de vedere spiritual?” au fost marginalizate si reprimate in acelasi timp.
M-a privit foarte intens si a adaugat:
- Munca pentru a ne face supravietuirea mai usoara a devenit o ratiune de a trai in sine si pentru sine si noi am uitat, putin câte putin, intrebarea initiala.
Am uitat ca inca nu stim pentru ce existam.
     Pe fereastra, departe, sub noi, se vedea un oras mare. Judecând dupa traseul zborului nostru, am dedus ca era Orlando, în statul Florida. M-a izbit geometria regulata a bulevardelor si strazilor, ordinea si planificarea limpede cu care au construit oamenii.
L-am privit pe Dobson. Avea ochii inchisi si parea sa doarma. Aproape o ora imi vorbise de A Doua Viziune, apoi, in timpul prânzului, i-am povestit despre Charlene si despre decizia mea de a merge in Peru.
Apoi, n-am mai putut decât sa urmaresc norii si sa ma gândesc la spusele lui.
-Ce crezi despre toate astea? M-a intrebat brusc, privindu-ma oarecum somnoros. Ai prins sensul celei de A Doua Viziuni?
- Nu sunt sigur.
A salutat un pasager care trecea pe culoar.
- Nu te simti ca si cum ai avea o perspectiva mai clara asupra lumii? Vezi cât de preocupat a fost fiecare? Aceasta perspectiva explica totul.
Câti oameni cu grupa sanguina A2 cunosti, care sunt asudati de munca, sau sufera de boli generate de stres si nu se pot linisti?
Nu se linistesc pentru ca folosesc tot felul de obisnuinte de a se distrage si reduc viata la aspectul ei practic. Fac asta pentru a evita sa-si aminteasca cât sunt de nesiguri in legatura cu viata lor.
A Doua Viziune extinde constienta noastra asupra timpului istoric, a adaugat el. Ne arata cum sa observam cultura, nu numai din perspectiva vietii noastre, ci si din perspectiva intregului mileniu. Ne reveleaza preocuparea pe care am avut-o si ne ridica deasupra ei.
Tocmai ai experimentat aceasta lunga istorie. Acum traiesti intr-un prezent mai amplu.
Când privesti omenirea acum, ar trebui sa fii capabil sa-i vezi obsesia, enorma preocupare pentru progresul economic.
- Si ce e rau in asta? Am protestat eu. Asta a facut civilizatia occidentala.
L-a pufnit râsul...
- Sigur, ai dreptate. Nimeni nu spune ca ar fi ceva rau. De fapt, in Manuscris se spune ca preocuparea a fost necesara pentru dezvoltare, a fost un stadiu in evolutia omului.
Acum, in mod clar, omenirea a petrecut destul timp in bunastare.
Ce este in spatele vietii pe aceasta planeta?
De ce suntem noi aici?
     L-am privit îndelung, apoi am intrebat:
- Crezi ca urmatoarele Viziuni vor explica acest „de ce”?
Dobson a facut un gest cu capul.
- Cred ca merita o privire. Sper ca nimeni nu va distruge restul Manuscrisului pâna avem noi sansa sa aflam.
- Dar cum crede guvernul peruan ca poate sa distruga un document atât de important si sa treaca cu usurinta peste toate acestea- am intrebat
- O fac pe ascuns, mi-a raspuns el. Versiunea oficiala este ca Manuscrisul nici nu exista.
- Banuiesc ca lumea stiintifica este cu ochii pe ei.
M-a privit cu o expresie hotarâta.
- Suntem. De aceea ma intorc în Peru. Reprezint zece oameni de stiinta importanti, care cer ca acest Manuscris sa fie facut public. Am si trimis o scrisoare conducatorilor guvernului peruan, spunându-le ca le cer si ca le astept colaborarea.
-Inteleg. Ma intreb care va fi raspunsul.
- Probabil ca vor nega. Dar macar ar fi un inceput oficial...
     S-a intors, adâncit in gânduri si eu m-am uitat din nou pe fereastra. Cum priveam in jos, m-a izbit faptul ca avionul in care calatoream era rezultatul a patru secole de progres. Am invatat mult despre folosirea resurselor pe care le-am gasit pe Pamânt.
Oare câti oameni, m-am intrebat, câte generatii au fost necesare pentru a crea toate produsele si a le intelege suficient pentru a construi acest avion?
Si câti nu si-au petrecut intreaga viata concentrati pe un aspect marunt, pe un singur pas, fara macar sa ridice capul de la aceasta preocupare?
Intr-o clipa, intreaga perspectiva istorica pe care Dobson mi-o prezentase mai devreme a parut sa se integreze pe deplin in constiinta mea.
Mileniul se contura cu claritate, ca si cum ar fi facut parte din viata mea. Acum o mie de ani am trait intr-o lume in care Dumnezeu si spiritualitatea umana erau bine definite.
Apoi, acest lucru s-a pierdut, sau mai bine zis oamenii au hotarât ca povestea era ceva mai cuprinzatoare. In consecinta, au fost trimisi exploratori care sa descopere adevarul-adevarat si sa vorbeasca despre el, iar când am vazut ca aceasta dureaza prea mult, am devenit preocupati de un scop nou, material: acela de a ne crea confort.
Am descoperit ca pepitele de metal pot fi topite si modelate, formând tot felul de obiecte. Am inventat surse de energie, mai intâi aburul, apoi produsele petroliere, electricitatea si fisiunea nucleara. Am sistematizat agricultura si productia de masa si am creat astfel stocuri foarte mari de bunuri si uriase retele de distributie.
Motorul acestor fapte a fost chemarea progresului, dorinta individului de a-si obtine siguranta, scopul lui intermediar, in asteptarea adevarului
Ne-am decis sa ne facem viata confortabila si placuta, noua si copiilor nostri, iar in patru sute de ani aceasta simpla preocupare a creat aceasta lume in care aproape orice poate fi produs si consumat.
     A mai aparut însa o problema: in concentrarea noastra obsesiva asupra cuceririi naturii in scopul de a ne spori confortul, am lasat in urma noastra resursele naturale poluate si consumate, in pragul colapsului.
Nu se poate merge mai departe pe acest drum. Dobson are dreptate. A Doua Viziune face cu adevarat din constienta un lucru inevitabil. Am atins climatul scopului nostru cultural. Am indeplinit ceea ce, ca si colectivitate, am hotarât ca era de facut si pe masura ce acest lucru s-a intâmplat, preocuparea a scazut si s-a desteptat in noi altceva.
Aproape ca vad incetinind avântul Epocii Moderne la apropierea sfârsitului de mileniu.
Se contureaza si se intregeste acum o obsesie veche de patru sute de ani. Am creat mijloacele sigurantei materiale si acum pare-se ca suntem gata – croiti, de fapt – sa aflam de ce am facut-o.
Vedeam pe fetele pasagerilor din jur semnele preocuparii, dar si strafulgerari instantanee de constienta.
Ma intreb, câti oare au remarcat de fapt aceste coincidente?
     Avionul a inceput sa coboare, insotitoarea de zbor ne-a anuntat apropiata aterizare la Lima.
I-am spus lui Dobson numele hotelului unde aveam rezervare si l-am intrebat unde va locui. Am constatat ca nu prea departe de mine.
- Ce planuri ai, am intrebat.
- M-am tot gândit la asta, mi-a raspuns.
In primul rând, cred ca voi trece pe la ambasada americana, sa le spun ca sunt aici, ca sa nu zica dupa aceea ca nu au stiut.
- Buna idee.
- Apoi am sa incerc sa discut cu oamenii de stiinta peruani, cu cât de multi voi putea. Cei de la Universitatea din Lima mi-au spus deja ca nu au cunostinta de nici un Manuscris, dar mai sunt si altii care lucreaza pe la ruine si care s-ar putea sa vrea sa-mi spuna câte ceva. Dar tu? Care sunt planurile tale?
- N-am nici un plan, am raspuns. Te deranjeaza daca vin cu tine?
-Nu. Chiar vroiam sa-ti propun sa ma insotesti.
     Dupa aterizare, ne-am luat bagajele si ne-am inteles sa ne intâlnim putin mai târziu in hotelul lui Dobson.
Am iesit din aeroport si am luat un taxi, in ultimele raze ale amurgului. Aerul era uscat si vântul taios.
Cum am pornit, am observat un alt taxi plecând imediat dupa noi si care apoi a ramas în urma, blocat in trafic. O vreme ne-a urmarit si nu am putut sa ma impiedic sa privesc mereu inapoi. Am simtit nervozitatea drept in stomac.
I-am cerut soferului, care intelegea engleza, sa nu ma duca direct la hotel, ci sa ocoleasca putin pe strazi, pentru ca eram interesat de panorama.
S-a executat fara sa comenteze. Taxiul din spate m-a urmat.
Oare ce insemnau toate astea?
     Când am ajuns la hotel, i-am spus soferului sa nu iasa din masina si m-am prefacut ca vreau sa platesc si sa plec.
Taxiul urmaritor a oprit intr-o curba, la o oarecare distanta, si din el a coborât un barbat care s-a grabit catre intrarea in hotel.
Am sarit inapoi in taxiul meu, trântind usa, si i-am spus soferului sa demareze.
Indepartându-ne, l-am vazut pe barbatul de mai inainte fugind spre mijlocul strazii si uitându-se dupa noi. Vedeam fata soferului in oglinda retrovizoare. Era cu ochii pe mine, vizibil incordat.
- Imi cer scuze, i-am spus eu. M-am decis sa schimb hotelul.
Am incercat sa zâmbesc si apoi i-am spus sa ma duca la hotelul lui Dobson, desi o parte din mine simtea nevoia imperioasa de a merge la aeroport si de a lua primul zbor spre State.
Cam la cincizeci de metri de destinatie, i-am spus soferului sa opreasca.
- Asteapta aici. Revin imediat.
     Strazile erau pline de lume, majoritatea peruani. Din când in când mai vedeam si americani sau europeni si asta m-a facut sa ma simt mai sigur.
M-am oprit la câtiva metri de intrarea in hotel. Ceva parea sa nu fie în ordine. Deodata, cum stateam eu si ma uitam, s-au auzit impuscaturi, tipete... Multimea din fata mea s-a aruncat la pamânt, eliberându-mi vederea spre alee.
Dobson fugea spre mine, speriat. Câteva siluete îl urmareau. Unul a tras in aer si l-a somat pe Dobson sa se opreasca.
Acesta m-a vazut in timp ce alerga.
- Fugi! Mi-a strigat. Fugi, pentru numele lui Dumnezeu!
M-am intors si am fugit si eu, speriat.
In fata am observat un gard inalt de vreo doi metri. M-am chinuit sa ma prind de el si sa ma ridic. Când m-am impins în sus, pe gard, am privit inapoi. Dobson alerga disperat. S-au mai tras câteva focuri si, in final, s-a impiedicat si a cazut.
     Am continuat sa alerg orbeste, agatând lazi de gunoi si stive de cutii. Un moment am crezut ca aud pasi in urma mea, dar n-am indraznit sa ma uit inapoi.
In fata, aleea dadea intr-o alta strada, plina de lume, care parea sa nu fi bagat nimic de seama.
Ajungând acolo, am privit în urma, cu inima bubuindu-mi in piept. Nu ma urmarea nimeni.
Am mers grabit pe trotuarul din dreapta, incercând sa ma pierd in multime. Ma tot intrebam de ce fugise Dobson? Fusese oare ucis?
- Stai putin, am auzit o soapta peste umarul stâng.
Am incercat sa fug, dar am fost prins de brat.
- Te rog, stai putin, mi-a spus din nou. Am vazut totul. Incerc sa te ajut.
- Cine esti? Am intrebat tremurând.
- Ma numesc Wilson James, a spus. Iti voi da explicatiile mai târziu. Acum trebuie sa plecam de aici.
     Ceva în vocea lui mi-a dat incredere, mi-a calmat panica si m-am hotarât sa-l urmez.
Am intrat intr-un magazin de articole de piele. I-a facut semn omului de la tejghea si m-a condus intr-o camaruta din spate. A inchis usa dupa noi si a tras draperiile.
Era un barbat ca la vreo saizeci de ani, dar care parea mult mai tânar. Poate din cauza luminitei din ochi. Pielea ii era aramie si parul negru. Arata ca un peruan, insa engleza pe care o vorbea suna autentica.
Purta un tricou albastru si blugi.
- Esti in siguranta aici, cel putin pentru o vreme, mi-a spus. De ce te-au fugarit?
N-am raspuns.
- Esti aici din cauza Manuscrisului, nu-i asa? m-a intrebat.
- De unde stii?
- Presupun ca barbatul care era cu tine era aici din acelasi motiv.
- Da. Numele lui e Dobson. Dar cum de stii ca eram doi?
- Locuiesc intr-o camera pe strada aceea. Eram la fereastra si am vazut toata urmarirea.
- Dobson a fost impuscat pâna la urma? Am intrebat, speriat de raspuns.
- Nu stiu, mi-a spus. N-as putea fi sigur. Când am vazut ca tu ai scapat, am fugit pe scara din dos ca sa-ti ies inainte. Am vrut sa-ti vin în ajutor.
- De ce? Pentru o clipa m-a privit ca si cum n-ar fi fost sigur cum sa raspunda la intrebare. Apoi expresia i s-a schimbat.
- Nu ma vei intelege, dar stateam acolo la fereastra si ma gândeam la un vechi prieten, care acum este mort. A murit pentru ca a crezut ca oamenii trebuie sa afle despre manuscris.
Când am vazut ce se intâmpla pe strada, am simtit ca trebuie sa te ajut.
     Avea dreptate. N-am inteles, dar am avut sentimentul ca mi-a spus adevarul-adevarat. Eram gata sa-i pun o alta întrebare, când a inceput din nou sa vorbeasca.
- Vom discuta toate acestea mai târziu. Mai bine ne-am duce intr-un loc mai sigur.
- Wilson, asteapta putin, i-am spus. Eu as vrea sa ma intorc in Statele Unite. Cum as putea sa fac asta acum?
- Spune-mi Wil, a zis. Nu cred ca trebuie sa mergi la aeroport, cel putin nu inca. Daca te vor mai cauta, vor incerca si acolo, mai mult ca sigur. Am niste prieteni care locuiesc in afara orasului. Te vor ascunde ei. Mai exista posibilitati de iesire din tara, poti sa alegi chiar. Când vei dori, iti voi explica ei unde trebuie sa te duci.
     A deschis usa camerei si s-a uitat atent prin magazin, apoi a iesit si a facut un scurt control si pe strada.
S-a întors si mi-a facut semn sa-l urmez.
Ne-am indreptat amândoi spre un jeep albastru.
Când am urcat in masina am observat ca pe bancheta din spate se gaseau, impachetate cu grija, hrana, saci de dormit, un cort, ca pentru o excursie mai lunga.
Am demarat în tacere. M-am lasat pe speteaza scaunului pe care stateam, in dreapta, si am incercat sa ma gândesc. Stomacul imi era contractat de frica. Nu ma asteptasem la asta.
Daca m-ar fi prins, m-ar fi arestat si m-ar fi aruncat intr-o inchisoare peruana, sau chiar m-ar fi ucis.
Trebuia cumva sa-mi dau seama de situatie. Eram fara haine, dar, din fericire, aveam bani, o carte de credit si, din cine stie ce motiv, incredere în Wil.
- Ce-ati facut, tu si tipul acela, Dobson, ca sa-i puneti pe oamenii aia pe urmele voastre? A intrebat Wil, fara de veste.
- Nimic de care sa am stiinta, am raspuns. M-am intâlnit cu Dobson in avion. Este istoric si e in Peru pentru o investigare oficiala asupra Manuscrisului. Reprezinta aici un grup mai mare de oameni de stiinta.
Wil a parut surprins.
- Guvernul stia ca vine?
- Bineinteles, pentru ca scrisese deja câtorva oficiali, cerându-le colaborarea. Nu pot sa cred ca acestia au incercat sa-l aresteze. Nu avea nici macar copii ale Manuscrisului asupra lui.
- Are copii dupa Manuscris?
- Numai ale primelor doua Viziuni.
- N-aveam idee ca exista copii si in Statele Unite. Când a facut rost de ele?
- Intr-o calatorie mai veche i s-a povestit despre un preot care cunostea Manuscrisul. Pe preot nu l-a gasit, in schimb a gasit copiile, ascunse in spatele casei acestuia.
     Wil s-a intristat dintr-o data.
- Jose! A spus.
- Cine?
- Prietenul despre care ti-am vorbit mai devreme, cel care a fost ucis. Era hotarât sa faca tot ce poate ca tot mai multi oameni sa auda de Manuscris.
- Dar ce s-a întâmplat cu el?
- A fost ucis. Nu stim de catre cine. Trupul lui a fost gasit departe, in padure, la câtiva kilometri buni de casa. Ma gândesc ca avea dusmani.
- Guvernul?
- Oameni din guvern sau dintre capii bisericii.
- Biserica ar putea merge atât de departe?
- Poate ca da. Biserica este, pe ascuns, impotriva Manuscrisului.

     Exista câtiva preoti care ii inteleg mesajul si il apara, dar trebuie sa fie cât se poate de atenti.
Jose vorbea deschis cu oricine vroia sa stie. L-am prevenit inca de acum câteva luni, i-am spus sa fie putin mai diplomat, sa nu dea copii oricui i se intâmpla sa i le ceara. Dar de fiecare data mi-a spus ca face ceea ce stie ca trebuie sa faca.
- Când a fost descoperit Manuscrisul?
- A fost tradus prima oara acum trei ani, dar nimeni nu stie când a fost gasit. Originalul a circulat ani de zile, cel putin asa credem, printre indieni, unde a fost gasit de catre Jose. A reusit sa-l traduca singur.
Bineinteles, când biserica a aflat despre ce era vorba in Manuscris a incercat sa-l elimine complet. Acum tot ce avem sunt doar niste copii. Credem ca au distrus deja originalul.
     Am iesit din oras inspre est si ne-am angajat pe un drum ingust, cu doua benzi, printr-o zona foarte intens irigata. Am trecut pe lânga câteva cabane de lemn, apoi pe lânga o ferma mare, cu garduri scumpe.
- Dobson ti-a povestit despre primele doua Viziuni, m-a intrebat.
- Mi-a povestit despre A Doua Viziune. Despre prima imi povestise mai inainte o prietena. Si ea vorbise mai demult cu un preot. Chiar Jose, presupun.
- Si intelegi aceste doua viziuni?
- Cred ca da.
- Intelegi ca intâlnirile intâmplatoare au, deseori, un inteles mai profund?
- Pare ca aceasta calatorie a mea nu e altceva decât un lung sir de coincidente.
- Asta incepe sa se intâmple atunci când devii atent si conectat la energie.
- Conectat?
Wil a zâmbit.
- Aceasta apare mai târziu in Manuscris.
- As vrea sa aud mai multe pe tema asta, am spus.
- O sa vorbim mai târziu, mi-a spus, intrând cu jeepul pe un drum de tara.

     La o suta de metri mai departe, se ridica o casa simpla, din lemn. Wil a oprit sub un copac mare, undeva in dreapta constructiei.
- Prietenul meu lucreaza pentru un mare latifundiar, a spus el, si ii da spre folosinta casa aceasta. Proprietarul e foarte puternic si sustine in secret Manuscrisul. O sa fii in siguranta aici.
     O luminita s-a aprins pe veranda si un barbat scund, corpolent, cu aspect de bastinas peruan, s-a grabit sa ne intâmpine, cu un zâmbet larg si câteva replici pline de entuziasm, in spaniola. Când a ajuns lânga noi, l-a batut pe umar pe Wil si m-a privit cu amabilitate.
Wil i-a cerut sa vorbeasca in engleza, apoi a facut prezentarile.
- Are nevoie de putin ajutor, i-a spus Wil, vrea sa se intoarca in State, dar trebuie sa fie foarte atent. Cred ca am sa-l las la tine.
Omul l-a privit atent pe Wil.
- Iar pleci dupa A Noua Viziune, nu-i asa? a intrebat.
- Da, i-a raspuns Wil.

     Am coborât din masina si am pornit-o spre casa, in urma lui Wil si a prietenului sau, care discutau ceva, dar nu-i puteam auzi.
La un moment dat omul s-a despartit de Wil, spunând:
- Ma duc sa fac pregatirile.
- Ce-a vrut sa spuna, am intrebat in timp ce ma apropiam, despre A Noua Viziune?
- Este o parte a Manuscrisului care nu a fost gasita niciodata. In textul original erau opt Viziuni, dar exista si o mentiune a celei de-a noua. Multi au plecat in cautarea ei...
- Stii unde se afla?
- Nu, nu chiar.
- Si atunci cum o vei gasi?
Wil a zâmbit. - In acelasi fel in care Jose le-a gasit pe celelalte opt. In acelasi fel in care tu le-ai gasit pe primele doua si apoi ai dat peste mine. Daca te poti conecta si poti construi suficienta energie, evenimentele pe care tu le numesti coincidente vor incepe sa se intâmple foarte coerent.
- Spune-mi, cum se face asta? Care Viziune o spune?
     Wil m-a privit ca si cum ar fi vrut sa-mi evalueze nivelul de intelegere.
- Nu e numai o Viziune care-ti spune cum sa te conectezi. Aceasta informatie se gaseste in toate. Adu-ti aminte de A Doua Viziune, care spune cum exploratorii vor fi trimisi in lume ca sa utilizeze o metoda stiintifica de descoperire a sensului vietii omului pe aceasta planeta si cum acestia nu se vor intoarce imediat.
- Da.
- Ei bine, restul Viziunilor reprezinta raspunsurile care vin, in sfârsit, inapoi. Dar nu izvorasc doar din stiinta. Raspunsurile despre care vorbesc ei vin din multe, multe domenii de investigatie. Descoperirile fizicii, psihologiei, misticismului, religiei, revin impreuna intr-o noua sinteza, bazata pe perceperea coincidentelor. Invatam in amanunt ce inseamna coincidentele, cum lucreaza ele, si pe masura ce facem asta, construim o noua abordare a vietii, Viziune cu Viziune.
- Atunci, vreau sa stiu despre fiecare Viziune, am spus. Poti sa mi le explici, inainte sa pleci?
- Am aflat ca lucrurile nu se fac asa. Le vei descoperi pe rând, pe fiecare in alt mod.
- Cum?
- Pur si simplu. Nu e de-ajuns numai sa ti se povesteasca. Ai avea informatia, dar ti-ar lipsi intuitia, Viziunea în sine. Trebuie sa le descoperi in decursul vietii.
     Ne-am privit in liniste. Wil a zâmbit. Conversatia cu el ma facea sa ma simt incredibil de viu.
- Si de ce pornesti dupa A Noua Viziune acum? L-am intrebat.
- Este momentul potrivit. Am fost ghid aici, cunosc locurile, inteleg toate cele opt Viziuni...
Când stateam la fereastra si ma uitam in strada, gândindu-ma la Jose, am luat hotarârea sa pornesc inca o data spre nord. A Noua Viziune trebuie sa fie pe undeva pe acolo. Stiu asta. Pe de alta parte, nu intineresc. Stiu ca este cea mai importanta dintre Viziuni. Le pune pe toate celelalte intr-o perspectiva unica si ne dezvaluie devaratul scop al vietii.
S-a oprit deodata, cu o expresie grava pe fata.
- As fi fost deja plecat de o jumatate de ora, daca n-as fi avut senzatia suparatoare ca am uitat ceva.
S-a oprit din nou.
- Atunci când ai aparut tu.
Ne-am privit indelung.
- Crezi ca trebuie sa vin cu tine? am intrebat.
- Tu ce crezi?
- Nu stiu, am spus, nesigur pe mine.
     Ma simteam confuz. Povestea calatoriei mele in Peru mi se perinda în minte: Charlene, Dobson si acum Wil... Venisem in Peru de curiozitate si acum ma ascundeam ca un fugar si nu stiam care-mi va fi pasul urmator.
Ciudat insa, in loc sa fiu ingrozit si panicat cu totul, eram intr-o stare de efervescenta. Ar fi trebuit sa-mi mobilizez toate instinctele si toata mintea pe care o aveam, ca sa-mi gasesc drumul catre casa, si eu vroiam intr-adevar sa merg cu Wil, catre primejdii mult mai mari, fara îndoiala.
Cum stateam si-mi cântaream sansele, mi-am dat seama ca de fapt nu prea aveam de ales.
A Doua Viziune imi inchisese toate posibilitatile de a da inapoi si de a ma refugia in vechile mele preocupari. Daca vroiam sa ramân constient, singurul drum era inainte.
- Vom petrece noaptea aici, a spus Wil. Asa ca numai mâine dimineata trebuie sa iei o hotarâre.
- M-am hotarât deja, i-am spus. Vreau sa merg cu tine.