Profetiile de la Celestine - Partea III de James Redfield publicat la 03.08.2010
A treia viziune
     Ne-am sculat dis-de-dimineata si am mers spre rasarit, pâna pe la amiaza, in liniste.

     Mai devreme, Wil imi spusese ca va conduce direct spre un drum care traversa Anzii catre High Selva, un fel de zona deluroasa si impadurita, dar nu mai daduse si alte informatii.
Il mai intrebasem câte ceva despre el si despre locul spre care ne indreptam, dar ma „expediase” politicos, facându-ma sa inteleg ca dorea sa se concentreze asupra drumului.
Intr-un sfârsit, am tacut si eu si m-am concentrat mai bine asupra peisajului. Vârfurile muntilor se vedeau desenate pe cer, impresionante.

     Cam pe la prânz, trecând de ultimul pisc, ne-am oprit si am mâncat câte ceva, in masina, privind catre valea adânca si stearpa care se casca sub noi.
De cealalta parte erau delusoare pline de verdeata.
Când am mâncat, Wil a spus ca vom petrece noaptea la Viciente Lodge, un conac din secolul al nouasprezecelea, care apartinuse pe vremuri bisericii catolice spaniole.
Viciente era acum proprietatea unui prieten de-al lui si era folosita ca un loc select, pentru conferinte stiintifice si intâlniri de afaceri.
     Dupa aceasta scurta explicatie, am pornit din nou la drum. Dupa numai o ora, am ajuns la Viciente si am intrat pe proprietate pe o poarta enorma din fier, cu stâlpi de piatra, pe o alee de pietris.
Inca o data am inceput sa intreb câte ceva despre Viziuni si despre scopul vizitei noastre si, la fel ca mai devreme, Wil mi-a retezat intentiile, indemnându-ma sa ma bucur de peisaj. Frumusetea de acolo m-a napadit dintr-o data. Eram înconjurati de livezi si de pajisti pline de culoare, iarba parea neobisnuit de verde si de sanatoasa. Crestea deasa, chiar si sub stejarii gigantici ce se inaltau la fiecare cincizeci de metri. Copacii acestia aveau ceva care ma atragea intr-un mod neobisnuit, dar nu puteam spune ce anume.
Dupa câteva sute de metri, drumul o lua la stânga si urca usor. Pe vârful acelei movile se gasea casa, o cladire mare, in stil spaniol, din lemn nefasonat si din piatra cenusie. De afara parea sa aiba cel putin cincizeci de camere, iar pe fatada din stânga se întindea o veranda uriasa, cu geamuri. In curtea din jur erau stejari si mai mari decât cei vazuti inainte, iar pe marginile aleilor cresteau plante exotice si tufisuri pline de flori.
Se vedeau grupuri de oameni discutând, si pe terasa si pe aici.
     Când ne-am dat jos din jeep, Wil a ramas o secunda sa priveasca peisajul. Dincolo de casa, inspre est, dealul cobora si apoi se ascundea intre pajisti si paduri. Dupa el, in departare, se zareau alte dealuri, aproape albastrui din cauza distantei.
- Ar trebui sa intru, sa vad daca au camere pentru noi, a spus Wil. De ce nu te plimbi putin pe aici? O sa-ti placa locul acesta.
- Nu mai spune! Am exclamat.
S-a intors spre mine, dupa câtiva pasi.
- Treci pe la gradinile cercetatorilor. Ne vedem la cina.
     Era evident ca Wil ma lasa singur dintr-un anume motiv, dar nu prea imi pasa daca il stiu sau nu. Ma simteam minunat, nu aveam timp de ghicitori. Wil imi spusese ca datorita banilor grei pe care ii scotea din turism, Viciente fusese lasat in pace de catre guvern, chiar daca era un loc unde Manuscrisul era pomenit frecvent.
Am pornit-o spre sud. M-au atras copacii impunatori si o alee serpuitoare. Ajuns la copaci, am remarcat ca mai incolo aleea ducea spre o portita de fier si apoi cobora câteva scari de piatra, intr-o pajiste plina cu flori salbatice.
La distanta se vedea o livada, un perete abrupt de stânci si padure.
La portita m-am oprit si am respirat adânc, din plin, admirând frumusetea ce mi se asternea inaintea ochilor.
- E foarte frumos, nu-i asa? m-a intrebat o voce, de undeva din spate.
M-am intors repede. O femeie trecuta bine de treizeci de ani, cu un saculet atârnând pe spate, se oprise lânga mine.
- Este, intr-adevar, am spus. Nu am mai vazut asa ceva asemanator.
     Am privit o vreme câmpul deschis, plin cu cascade de plante tropicale atârnând peste terase, de-o parte si de alta. Apoi am intrebat:
- Stii cumva unde sunt gradinile cercetatorilor?
- Da, cum sa nu. Chiar ma duceam intr-acolo. Iti voi arata.
Dupa ce ne-am prezentat, am coborât scarile si am pornit-o pe aleea care ducea spre sud.
Numele femeii era Srah Lorner. Avea parul usor argintiu si ochii albastri, iar intreaga ei infatisare ar fi putut fi descrisa drept copilaroasa daca nu ar fi avut o figura foarte serioasa.
Am mers in tacere câteva minute.
- E prima ta vizita aici, m-a intrebat.
- Da, am spus, si nici nu stiu prea multe despre acest loc.
- Eu am tot venit pe aici si, pus cap la cap, pot spune ca am fost un an in acest loc, asa ca as putea sa-ti dau câteva lamuriri.
Cam acum douazeci de ani, aceasta proprietate a devenit foarte populara, ca un fel de for stiintific international. Tot felul de organizatii stiintifice au tinut conferinte si intâlniri aici, in special pe teme de biologie si fizica.
Acum câtiva ani....
A ezitat o secunda, scrutându-ma cu privirea.
- Ai auzit de Manuscrisul care a fost descoperit aici, in Peru?
- Da, am spus. Am auzit de primele doua Viziuni.
As fi vrut sa-i spun cât de fascinat eram de acest document, dar m-am abtinut, intrebându-ma daca puteam avea incredere totala in ea.
- M-am gândit eu ca s-ar putea sa fie asa, a spus ea. Pareai ca incerci sa te acordezi la energia de aici.
Treceam peste un podet de lemn, care traversa un mic canion.
- Ce energie, am intrebat.
S-a oprit si s-a sprijinit de balustrada.
- Ai cunostinta despre a Treia Viziune?
- Nu.
- Descrie o noua intelegere a lumii fizice. Spune ca noi, oamenii, vom invata sa percepem ceea ce inainte era o forma de energie invizibila.
Conacul acesta a devenit loc de intâlnire pentru oamenii de stiinta interesati in a studia acest fenomen si a discuta despre el.
- Oamenii de stiinta cred ca aceasta energie este reala, am intrebat.
S-a intors, pornind din nou spre pod.
- Numai câtiva. Incercam sa-i stimulam putin.
- Esti om de stiinta, deci.
- Predau fizica la un mic colegiu din Maine.
- Si de ce alti oameni de stiinta nu sunt de acord cu voi?
A tacut o secunda, adâncindu-se in gânduri.
- Trebuie sa intelegi istoria stiintei, a spus, privindu-ma de parca m-ar fi intrebat cât anume vroiam sa aprofundez acest subiec
Am dat din cap si ea a confirmat.
- Gândeste-te o clipa la cea de A Doua Viziune. Dupa esecul viziunii medicale asupra lumii, noi, in vest, am devenit dintr-o data constienti ca traim intr-un univers complet necunoscut.
Incercând sa intelegem natura acestui univers, am stiut ca trebuie sa despartim cumva faptele de superstitii. In acest sens, noi, oamenii de stiinta, am imbratisat o atitudine specifica, cunoscuta ca scepticism stiintific, care de fapt cere probe materiale pentru fiecare ipoteza noua legata de felul in care functioneaza lumea. Inainte sa credem ceva, am vrut dovezi care sa poata fi vazute si atinse cu mâna. Orice idee care n-a putut fi dovedita fizic a fost, in mod sistematic, respinsa.
Numai Dumnezeu stie, a continuat ea, ca aceasta atitudine ne-a fost de folos numai cu cele mai clare fenomene din natura, cu pietrele, copacii si altele pe care toti le percep, oricât de sceptici ar fi. A mers repede si usor, am devenit fiecare o particica a lumii fizice, incercând sa descoperim de ce functioneaza universul asa si nu altfel.
In final, am ajuns la concluzia ca toate se intâmpla in natura dupa o lege naturala si ca fiecare eveniment are o cauza fizica directa si pe deplin logica.
Mi-a zâmbit cu inteles si a continuat.
- Vezi tu, in ambele privinte, oamenii de stiinta ai vremii noastre n-au diferit de predecesorii lor. Au decis cu totii ca suntem stapânii locului in care ne aflam. Ideea era sa cream o intelegere a universului, care sa faca lumea sa para sigura si usor de condus si toata aceasta atitudine sceptica ne-a tinut focalizati numai pe problemele concrete, care sa ne faca existenta sa para mult mai sigura.
     Am urmat poteca serpuitoare care ducea printr-o mica pajiste spre un pâlc de copaci.
- Cu aceasta atitudine, a continuat ea, stiinta a indepartat in mod sistematic nesiguranta si ezoterismul din lume. Am tras concluzia, urmând gândirea lui Isaac Newton, ca universul functioneaza intotdeauna intr-un mod previzibil, ca o masinarie uriasa, pentru ca la vremea respectiva doar atât s-a putut dovedi ca este.
Evenimentele care se petreceau simultan cu altele pareau sa nu aiba relatie cauzala si se spunea ca apar numai din intâmplare. Apoi au aparut doua concepte care ne-au deschis din nou ochii asupra misterelor universului.
S-a scris mult in ultimele decenii despre revolutia din fizica, dar toate schimbarile isi au originea in doua descoperiri majore: mecanica cuantica si teoria relativitatii, a lui Albert Einstein. Munca de o viata a lui Einstein a demonstrat ca noi percepem ca materie dura si solida ceva care este in cea mai mare parte spatiu gol, cu un sablon energetic alergând prin el. Inclusiv corpurile noastre.
Fizica cuantica a demonstrat ca atunci când incercam sa descifram aceste sabloane energetice la scara tot mai fina, descoperim lucruri uluitoare.
S-a dovedit experimental ca atunci când reusesti sa ajungi la particulele elementare si incerci sa le studiezi comportamentul, actul observarii in sine altereaza rezultatele, ca si cum aceste particule elementare ar fi influentate de asteptarile celui care face studiul.
Acest lucru este perfect adevarat: particulele apar in locuri in care, teoretic, nu puteau ajunge, conform legilor universului cunoscute de noi, adica in doua locuri diferite in acelasi moment, sau inainte ori inapoi în timp, ceva de genul acesta.
     S-a oprit si s-a întors din nou catre mine.
- Cu alte cuvinte, baza universului, esenta lui, este un fel de energie maleabila, care raspunde intentiilor omului si asteptarilor lui, intr-un fel care sfideaza vechiul model mecanicist al universului, ca si cum insesi asteptarile respective cauzeaza fluxul energetic care curge in lume si afecteaza alte sisteme energetice.
Exact acest lucru il explica A Treia Viziune.
A dat din cap.
- Din nefericire, cei mai multi oameni de stiinta nu iau in seama aceasta ipoteza. Mai degraba ramân sceptici si asteapta sa vada cum vom putea produce dovezi in sprijinul ei.
- Hei, Sarah, aici suntem! A ajuns pâna la noi sunetul unei voci indepartate.
Printre copaci, cam la vreo saptezeci de metri, cineva ne facea semne. Sarah m-a privit.
- Trebuie sa vorbesc câteva clipe cu oamenii aceia. Am la mine o traducere a celei de A Treia Viziuni. Daca vrei, aseaza-te undeva si citeste-o pâna ma intorc.
- Bine, am spus.
A scos un dosar dintr-un pachet, mi l-a inmânat si a plecat.
     Cu dosarul in mâna, mi-am cautat un loc unde sa ma asez. Muschiul de pe jos era des, usor umed si mici tufisuri rasareau ici-acolo. Spre est parea sa se formeze o alta colina. M-am hotarât sa merg intr-acolo, poate ca pamântul era mai uscat.

     Când am ajuns in vârful colinei, am ramas uluit: un alt loc minunat! Stejari uriasi, departati unii de altii in partea de jos, se uneau spre vârf, formând bolti dense. Pe jos cresteau plante tropicale cu frunze late, care se ridicau pâna la aproape un metru si jumatate. Printre acestea, orhidee si tufe de flori albe.
Am ales un loc uscat si m-am asezat. In aer plutea un miros proaspat de frunze verzi si parfum de flori.
     Am deschis dosarul si m-am apucat sa citesc traducerea.
O introducere foarte scurta informa ca A Treia Viziune aducea o alta intelegere a universului fizic. Aceste cuvinte veneau ca un ecou la cele spuse de Sarah.
Cândva, aproape de sfârsitul celui de-al doilea mileniu – suna prezicerea – oamenii vor descoperi o noua forma de energie, care sta la baza tuturor lucrurilor si care radiaza din ele, inclusiv din noi insine.
M-am gândit câteva clipe la aceasta idee, apoi am citit un lucru care m-a fascinat: Manuscrisul spunea ca perceptia umana asupra acestei energii incepe cu o mai mare sensibilitate la frumusete.
Am ramas pe gânduri. Intre timp, am auzit zgomotul unor pasi care se apropiau. Am vazut-o pe Sarah exact in momentul in care m-a zarit si ea.
- Locul acesta este minunat, a spus ea când a ajuns lânga mine. Ai ajuns la partea cu perceptia asupra frumusetii?
- Da, am spus. Nu sunt prea sigur ce inseamna.
- Vei gasi mai incolo in Manuscris mai multe detalii, mi-a spus ea, dar voi incerca sa-ti fac un rezumat.
Perceptia frumusetii este ca un fel de barometru care ne spune cât de aproape suntem de perceptia propriu-zisa a energiei. Este limpede, pentru ca daca vezi energia, iti dai seama ca face parte din acelasi continuum ca si frumusetea.
- Vorbesti de parca ai vedea-o, am spus.
M-a privit fara cea mai slaba constiinta de sine.
- Da, o vad, dar primul lucru pe care l-am facut a fost o mai profunda apreciere a frumusetii.
- Cum asta? Frumusetea nu este relativa?
A clatinat din cap.
- Lucrurile pe care noi le percepem ca frumoase pot fi diferite, dar caracteristicile in sine pe care le atribuim acestor lucruri sunt aceleasi.
Uite, atunci când vezi ceva frumos, iti apare ca o prezenta mai clara, de o culoare mai vie, nu-i asa? Iese in evidenta, straluceste. Acel ceva pare incredibil de viu in comparatie cu monotonia din jur.
Am aprobat.
- Priveste acest loc, a continuat. Acum poate nu-ti dai seama, pentru ca ne aflam cu totii aici. Dar locul acesta iti sare in ochi. Culorile, formele sunt splendide.
Ei bine, urmatorul nivel de perceptie este de a vedea câmpul de energie care inconjoara totul.
Trebuie ca am facut o figura nedumerita, pentru ca a râs, apoi a continuat, pe un ton serios:
- Poate ca ar trebui sa mergem in gradini. Sunt la vreo câteva sute de metri mai spre sud. O sa ti se para foarte interesante.
     I-am multumit pentru ca si-a sacrificat timpul ca sa-mi explice Manuscrisul mie, unui strain, si pentru ca mi-a aratat imprejurimile de la Viciente.
A dat din umeri.
- Pari sa fii un simpatizant a ceea ce incercam sa facem, a spus. Toti cei de aici suntem implicati in relatii mai mult sau mai putin publice. Pentru ca acest efort al nostru sa poata continua, trebuie sa raspândim vestea peste tot, inclusiv în Statele Unite.
Autoritatile locale nu par sa ne iubeasca prea mult.
Deodata, o voce ne-a strigat din spate:
- Scuzati-ma, va rog!
Ne-am intors la timp ca sa vedem trei barbati indreptându-se spre noi cu pas grabit. Pareau sa aiba spre cincizeci de ani si erau toti imbracati elegant.
- Poate cineva sa ne spuna unde sunt gradinile cercetatorilor? A intrebat cel mai inalt dintre ei.
- Poate cineva sa ne spuna ce cautati aici? A replicat Sarah.
- Colegii mei si cu mine avem permisiunea proprietarului acestui domeniu de a investiga gradinile si de a vorbi cu cineva despre asa-zisa cercetare care se desfasoara aici. Suntem de la Universitatea din Peru.
- Imi pare rau ca nu prea sunteti de acord cu descoperirile noastre, a spus Sarah zâmbind, incercând vizibil sa indulceasca situatia.
- Sigur ca nu, a spus un altul dintre cei trei. Credem ca este un abuz si o prostie sa spui ca se poate acum vedea mai stiu eu ce energie misterioasa, care pâna acum nu a fost vazuta.
- Ati incercat sa o vedeti, a intrebat Sarah.
Barbatul a ignorat intrebarea, spunând:
- Puteti sa ne indreptati catre gradini?
- Desigur, a spus Sarah. La vreo suta de metri mai inainte veti vedea o alee care merge spre est. Mergeti pe ea, si dupa vreo doua, trei sute de metri veti ajunge la gradini.
- Multumim, a spus cel inalt, si au pornit in graba pe drumul lor.
- I-ai trimis in directie gresita, am spus. Nu chiar, mi-a raspuns Sarah. Sunt alte gradini in partea aceea si oamenii de acolo sunt mai bine pregatiti sa discute cu astfel de sceptici. Mai ajung si astfel de indivizi pe aici, oameni de stiinta, curiosi de tot felul, oameni care nu pot sa simta ceea ce facem noi, care privesc problema stric stiintific.
- Ce vrei sa spui - am intrebat.
- Ce am spus si mai inainte. Vechea atitudine sceptica a fost foarte buna pentru cercetarea fenomenelor vizibile si evidente ale universului: copacii, rasaritul soarelui, furtunile. Dar exista si un alt grup de fenomene observabile, mai subtile, care nu pot fi studiate – de fapt nici nu pot fi observate, nu se poate spune ca exista – decât daca se renunta la scepticism si se incearca in orice mod sa fie percepute. Odata ce sunt percepute, pot fi studiate in mod riguros.
- Interesant, am spus.
     In fata noastra padurea se termina si se vedeau pajisti cultivate pe parcele, fiecare cu alte plante. Majoritatea pareau sa fie comestibile, de la banane la spanac.
Pe partea estica a fiecarei parcele era o alee ingusta, care se indrepta spre nord si care parea sa fie destinata publicului. Pe alee erau trei chioscuri metalice si patru sau cinci persoane lucrau lânga fiecare dintre ele.
- Prietenii mei, a spus Sarah, aratând spre chioscul cel mai apropiat. Hai sa mergem. M-as bucura sa-i cunosti.
Sarah m-a prezentat prietenilor ei, trei barbati si o femeie. Implicati in cercetare. Barbatii si-au cerut scuze si s-au intors la munca lor, dar femeia, pe nume Marjorie, de profesie biolog, parea sa aiba timp pentru a continua conversatia.
Am reusit sa-i atrag atentia.
- Ce cercetare faceti aici, am intrebat-o.
A parut deconcertata o clipa, dar a zâmbit si, in final, a raspuns:
- Nu prea stiu de unde sa incep. Cunosti Manuscrisul?
-Primele sectiuni, am spus. Am inceput deja A Treia Viziune.
- Ei bine, despre asta este vorba aici. Hai sa-ti arat.
Mi-a facut semn sa o urmez si am ocolit chioscul, indreptându-ne spre o parcela cu fasole. Parea extraordinar de sanatoasa, fara nici o urma de insecte, fara frunze ofilite. Plantele cresteau intr-un sol bogat, un humus aproape pufos, la distanta una de alta, având grija ca nici macar frunzele sa nu atinga planta vecina.
Mi-a aratat planta cea mai apropiata.
- Am incercat sa privim aceste plante ca pe niste sisteme energetice complete, sa ne gândim la tot ce au ele nevoie – sol, nutrienti, umezeala, lumina. Am descoperit ca ecosistemul din jurul fiecarei plante este un sistem viu, un organism, si ca sanatatea fiecarei componente in parte afecteaza sanatatea intregului sistem.
A ezitat, apoi a continuat:
- In principiu, odata ce am inceput sa ne gândim la relatiile energetice care se stabilesc in jurul plantei, am obtinut rezultate uimitoare. Plantele asupra carora faceam studiul nu erau neaparat mai mari, dar, dupa anumite criterii, erau mult mai puternice.
- Cum se poate masura acest lucru?
- Contin mai multe proteine, carbohidrati, vitamine, minerale.
M-a privit semnificativ.
- Si nu acesta a fost lucrul cel mai mirabil! Am observat ca plantele catre care s-a indreptat mai mult atentia omului erau inca si mai puternice.
- Ce fel de atentie, am intrebat.
- Stii tu, a spus, sa le aranjezi pamântul in jur, sa treci pe la ele în fiecare zi. Ceva de genul acesta. Am pus la cale un experiment cu un grup martor: unor plante li se acorda atentie speciala, altora nu, si aceasta ipoteza s-a confirmat.
Mai mult, am extins conceptul, si un cercetator nu numai ca le-a acordat atentie, dar le-a si cerut, mintal, sa creasca mai puternice. O persoana statea cu ele si isi focaliza atentia si preocuparea asupra cresterii lor.
- Si au crescut mai puternice?
- Vizibil. Si mai mult: au crescut mai repede.
- Incredibil!
- Da...
     Vocea i s-a stins când a zarit un om mai in vârsta, ca la vreo saizeci de ani, indreptându-se spre noi.
- Domnul care se apropie este micronutritionist, mi-a soptit. A venit aici pentru prima oara acum aproape un an, apoi si-a dat demisia de la Universitatea de Stat din Washington, pentru a putea ramâne aici. Este domnul profesor Hains, autorul unor studii celebre.
Intre timp, profesorul a ajuns lânga noi. I-am fost prezentat. Era un om solid, cu parul negru, usor albit la tâmple.
Dupa câteva lamuriri oferite de Marjorie, profesorul si-a rezumat cercetarea.

     Mi-a spus ca interesul sau era centrat pe functionarea organelor interne ale corpului – masurabila prin teste de inalta sensibilitate ale sângelui – si in special pe relatia dintre aceasta functionare si calitatea hranei ingerate.
Mi-a spus ca ceea ce-l preocupa cel mai mult erau rezultatele unui studiu special, referitor la faptul ca plantele bogate in nutrienti de la Viciente cresteau spectaculos eficienta functionarii corpului, aceasta crestere fiind mult deasupra asteptarilor.
Acest lucru avea un impact si in plan psihologic. Ceva specific structurii acestor plante producea un efect care inca nu putea fi evaluat.
Am privit-o pe Marjorie, apoi am intrebat:
- Focalizarea atentiei asupra acestor plante produce „ceva” care da putere omului care le consuma? Aceasta este energia despre care se pomeneste in Manuscris?
Marjorie l-a privit pe profesor. El mi-a zâmbit usor.
-Inca nu stim, a spus.
I-am pus câteva intrebari asupra cercetarilor sale viitoare, si mi-a spus ca doreste sa copieze aceasta gradina la universitatea de la care provenea si sa inceapa studii de mai lunga durata, pentru a vedea daca oamenii care consuma aceste plante au mai multa energie, o sanatate mai buna, o viata mai lunga.
Pe masura ce el vorbea, nu ma puteam abtine sa nu ma uit din când in când la Marjorie.

     Dintr-o data, mi s-a parut incredibil de frumoasa. Cu trupul lung si slabut, frumos chiar si in blugii si tricoul de toata ziua. Ochii si parul îi erau castanii-inchis si bucle lungi ii încadrau fata.
Am simtit o puternica atractie fizica. Exact in momentul in care am constientizat aceasta reactie, ea a intors capul, m-a privit direct in ochi si s-a indepartat de mine cu câtiva pasi.
- Trebuie sa ma intâlnesc cu cineva, a spus. Poate ne vom revedea mai târziu.
I-a spus „la revedere” si lui Hains, mi-a zâmbit, apoi a ocolit chioscul si s-a pierdut pe alee.
     Dupa alte câteva minute de discutie, m-am despartit de profesor si m-am indreptat spre locul în care se gasea Sarah.
Vorbea cu cercetatorii, dar m-a vazut venind si mi-a facut semn.
Când m-am apropiat, barbatul care era cu ea a zâmbit, si-a aranjat hârtiile in mapa si a intrat in chiosc.
- Ei, ai mai aflat câte ceva, m-a intrebat Sarah.
- Mda, am raspuns distrat. Tipii astia fac lucruri interesante pe aici.
Ma uitam la pavajul aleii, când m-a intrebat:
- Si Marjorie unde s-a dus?
Când am privit-o, avea o expresie amuzata pe fata.
- A spus ca trebuie sa se intâlneasca cu cineva.
- Nu cumva tu ai gonit-o? M-a intrebat, zâmbind.
Am râs.
- Presupun ca da. Dar n-am spus absolut nimic.
- Nici nu era nevoie. Marjorie a simtit schimbarea in câmpul tau. A fost un lucru vizibil. Am vazut-o si eu, de aici.
- O schimbare in ce? - In câmpul de energie care inconjoara corpul tau. Multi dintre noi au invatat sa vada acest lucru, cel putin dintr-un anumit punct de vedere.
Când cineva are gânduri cu implicatie sexuala, câmpul de energie a respectivului aproape ca se arunca asupra persoanei care constituie obiectul atractiei sale.
Asta m-a izbit de-a binelea, dar inainte sa pot face vreun comentariu, am fost inconjurati de câteva persoane care au iesit d in cladirea de metal.
- E timpul pentru proiectia de energie, a spus Sarah. Stiu ca vrei sa vezi asta.
Ne-am tinut dupa patru tineri – pareau studenti – care se indreptau spre o parcela cu porumb. Pe masura ce ne-am apropiat, mi-am dat seama ca aceasta parcela era subimpartita in doua loturi, fiecare de aproape sase metri patrati.
Porumbul de pe un lot avea aproape un metru, iar de pe celalalt, mai putin, treizeci de centimetri.
Cei trei tineri s-au asezat fiecare in câte un colt al lotului cu porumbul mai inalt. Toti pareau sa-si focalizeze privirea asupra plantelor. Soarele de amiaza stralucea de undeva, din spatele meu, scaldând gradina intr-o lumina rosiatica. Padurile din departare erau intunecate. Lotul si studentii isi conturau umbra pe fundalul aproape negru.
Sarah statea lânga mine.
- Perfect, a spus. Poti sa vezi, acum?
- Ce anume sa vad?
- Isi proiecteaza energia lor asupra plantelor.
Am privit foarte intens scena, dar nu am vazut nimic altceva.
- Nu se vede nimic, am spus.
- Priveste mai jos si focalizeaza-te pe spatiul dintre oameni si plante.
O clipa am avut impresia ca vad o stralucire scurta de lumina, dar mi-am spus ca era doar o festa pe care mi-o jucau ochii. Am mai incercat de câteva ori, si am renuntat.
- Nu pot vedea, am spus.
Sarah m-a batut prieteneste pe umar.
- Nu-ti fa probleme. Prima oara e cel mai greu. E nevoie de ceva exercitiu pentru a-ti focaliza privirea.
Unul dintre studentii care meditau ne-a privit si si-a dus un deget la buze, cerând liniste. Am plecat spre chiosc.
- Ramâi aici pentru mult timp? M-a intrebat Sarah.
-Probabil ca nu, am spus. Persoana pe care o insotesc se afla in cautarea ultimei parti a Manuscrisului.
A parut surprinsa.
- Credeam ca a fost gasit in intregime. Desi e posibil ca eu sa nu fiu bine informata. In ultima vreme am fost atât de napadita de problemele muncii mele, incât n-am citit si n-am mai aflat mare lucru despre restul lumii.
     Traducerea pe care mi-o daduse era in buzunarul pantalonilor. Aproape ca uitasem de ea.
- Stii, a continuat Sarah, am descoperit ca sunt doua momente ale zilei foarte propice pentru detectarea câmpurilor energetice cu ochiul liber.
Unul dintre ele este apusul soarelui. Celalalt este rasaritul.
Daca vrei, hai sa ne intâlnim din nou mâine dimineata, ca sa mai faci o incercare.
I-am dat înapoi traducerea.
- Am sa-ti dau si o copie a acestei traduceri, pe care sa o iei cu tine, a continuat.
M-am gândit câteva clipe si mi-am spus ca merita sa fac o noua incercare.
- De ce nu, am spus cu glas tare. Trebuie sa-mi caut prietenul si sa ma asigur ca avem destul timp. I-am zâmbit. Dar ce te face sa crezi ca o sa pot sa vad chestia asta?
- Hai sa zicem o intuitie....
     Ne-am inteles sa ne intâlnim pe deal la ora sase dimineata si am pornit spre conac singur. Soarele disparuse complet, dar lumina lui mai scalda cei câtiva nori de la orizont, colorându-i în rosu. Aerul era racoros, dar nu batea nici un fir de vânt.
La conac se servea masa de seara. Mi-era foame, asa ca m-am indreptat spre locul unde era mâncarea, sa vad despre ce era vorba. Wil si profesorul Hains erau si ei acolo, discutând intre ei.
- Ei, a spus Wil, cum ai petrecut dupa-amiaza?
- Excelent, am spus.
-Dânsul este William Hains, a spus Wil.
- Da, ne-am intâlnit mai devreme.
Profesorul m-a salutat din ochi.
Am povestit despre întâlnirea mea din dimineata urmatoare. Wil a spus ca nu e nici o problema, pentru ca el urma sa caute câtiva oameni cu care nu apucase inca sa vorbeasca, si ca nu credea ca vom pleca inainte de ora noua.
     M-am asezat la coada, lânga profesor.
- Prin urmare, ce parere ai despre ce facem noi aici? M-a intrebat el.
- Nu stiu, am spus. M-am hotarât sa mai las lucrurile sa se domoleasca putin. Ideea câmpurilor de energie este cu totul noua pentru mine.
- De fapt, este noua pentru toata lumea, a spus profesorul, dar interesant este ca stiinta a cautat mereu exact aceasta energie, ca pe ceva care inconjoara materia. Mai ales de la Einstein incoace, fizica a cautat o teorie unificata a câmpurilor.
Eu nu stiu daca e sau nu asa, dar acest Manuscris a provocat cercetari foarte interesante.
- Si cum va accepta stiinta aceasta idee, am intrebat.
- Masurând cumva aceasta energie, mi-a spus el. Existenta acestei energii nu este un fapt chiar atât de necunoscut. Maestrii artelor martiale au vorbit ântotdeauna despre o energie numita CHI, care a facut posibile toate acele lucruri incredibile: spargerea caramizilor cu mâna goala, nemiscarea absoluta a cuiva, in timp ce patru persoane incearca sa il impinga de pe loc. Cu totii am vazut atleti facând lucruri spectaculoase, in ciuda gravitatiei.
Toarte acestea sunt rezultate ale acestei energii, la care noi avem acces. Desigur lucrurile nu vor fi acceptate, pâna ce nu vor fi vazute de mai multi oameni.
- Dumneavoastra le-ati observat vreodata, am intrebat.
- Ceva, ceva... Depinde, in final, de ceea ce manânci.
- Cum asa?
- Ei bine, cei de aici, care vad cu usurinta câmpurile de energie, manânca mai ales vegetale, si in mod regulat plantele cu putere marita care cresc aici.
A aratat spre masa la care era asezata mâncarea.
- Iata o parte din aceste plante si, slava Domnului, ceva peste pentru conservatorii ca mine, care mai sunt inca dependenti de carne.
Dar daca ma sdraduiesc sa ma hranesc altfel, da, pot vedea câte ceva.
L-am intrebat de ce nu-si schimba modul de alimentare pentru perioade mai mari de timp.
- Nu stiu, mi-a spus. Obiceiurile vechi mor cu greutate.
Coada inainta rapid. Când mi-a venit rândul, am cerut numai vegetale. Ne-am alaturat toti trei, apoi a venit si un grup mai mare, care statea la o alta masa si am mâncat discutând de toate, timp de aproape o ora.
     Apoi Wil si cu mine ne-am dus la masina, sa ne luam lucrurile.
- Tu ai vazut vreodata câmpurile de energie, l-am întrebat.
A zâmbit si a dat din cap.
- Camera mea este la etajul intâi. A ta la al treilea. Camera 306. Poti sa iei cheia de la receptie.

     In camera nu era telefon, dar cineva care vedea de coridor m-a asigurat ca voi fi trezit batându-mi-se in usa la ora cinci dimineata.
M-am intins si pentru câteva minute m-am adâncit in gânduri.
Dupa-amiaza fusese lunga si plina, si am inteles tacerea lui Wil. Dorea sa experimentez singur A Treia Viziune.
Nu-mi mai amintesc decât ca la un moment dat am auzit o bataie in usa.
Ceasul arata cinci dimineata. „Multumesc!”, am spus, suficient de tare pentru ca cel ce ma trezise sa ma auda, apoi m-am ridicat si m-am uitat pe fereastra.
Singurul semn al diminetii era o lumina palida la rasarit.
     M-am spalat si m-am imbracat rapid, apoi am coborât. Sala de mese era deja deschisa si un numar surprinzator de mare de oameni erau acolo.
Am mâncat câteva fructe si am iesit in graba.
Fuioare de ceata se ridicau de pe pamânt si se uneau deasupra pajistilor indepartate. Pasarile se chemau unele pe altele, printre ramurile copacilor.
Pe masura ce ma indepartam de casa, vedeam cum soarele incepe sa-si arunce razele peste orizont. Culorile erau extraordinare. Cerul era de un albastru adânc si limpede deasupra orizontului rosiatic.
     Am ajuns la locul de intâlnire cu un sfert de ceas inainte de ora stabilita. M-am asezat si mi-am sprijinit spatele de trunchiul unui copac mare, fascinat de reteaua de crengi rasucite de deasupra capului meu.
Dupa câteva minute am auzit pasi pe alee si mi-am indreptat privirea intr-acolo, asteptându-ma sa o vad pe Sarah.
În locul ei însa venea un necunoscut, un barbat de vreo patruzeci si ceva de ani. Nu ma observase. De-abia când s-a apropiat la vreo zece metri m-a vazut si a tresarit. Am tresarit si eu.
- Salut! A spus, cu un puternic accent de Brooklyn. Era imbracat in blugi, cu cizme lungi, si parea exceptional de bine „lucrat”, aproape atletic. Parul ii era cret si dadea semne de calvitie.
L-am salutat cu un gest.
- Imi cer scuze ca am dat peste tine asa brusc, a spus el.
- Nu-i nici o problema.
Mi-a spus ca numele sau era Phil Stone. M-am prezentat si eu si i-am spus ca eram in asteptarea unui prieten.
- Probabil ca te ocupi cu cercetarea, am spus.
- Nu chiar, a spus el. Lucrez pentru Universitatea din California de Sud. Facem in alta parte studii despre impactul ploilor asupra padurilor tropicale, dar de câte ori prind putin timp liber vin aici si ma mai destind. Imi place aici, padurile sunt extraordinare.
     A privit in jur.
-Iti dai seama ca unii dintre copacii de aici au aproape cinci sute de ani? Aceasta este o padure virgina, un lucru foarte rar. Totul se afla aici intr-un echilibru perfect: copacii gigantici filtreaza lumina solara, ajutând o multime de plante tropicale si alte forme de viata sa se dezvolte sub ei.
Viata plantelor in padurea tropicala este veche, dar cu totul diferita. O jungla. Aici apare mai degraba un aspect de zona temperata, ca în Statele Unite.
- Eu unul n-am mai vazut nicaieri ceea ce vad aici, am spus.
- Stiu, mi-a spus el. Nici nu sunt prea multe locuri ca acestea. Cele mai multe dintre cele cunoscute de mine au fost vândute de catre guvern fabricantilor de cherestea.
Mai mare rusinea sa distrugi un asemenea loc. Priveste numai câta energie este aici!
- Vezi energia de aici, am intrebat.
M-a privit atent, gândindu-se cum sa se exprime.
- Da, o vad, a spus in cele din urma. - Eu inca n-am fost în stare, am spus. Am incercat ieri, când se facea meditatie cu plantele din gradina...
- Ei, nici mie nu mi-a reusit din prima incercare, cu câmpuri atât de mari.
Am inceput prin a-mi observa propriile degete.
- Cum asa?
- Vino mai incoace, mi-a spus, si ne-am indreptat spre un loc in care, printr-un mic spatiu intre crengile copacilor, se vedea cerul.
Hai sa-ti arat. Ridica mâinile spre pata de cer, a spus când am ajuns acolo, si atinge vârfurile degetelor aratatoare. Acum departeaza vârfurile degetelor cam cu un centimetru si priveste atent spatiul dintre ele. Ce vezi?
- Praful de pe lentilele de contact.
- Ignora-l, a spus. Defocalizeaza-ti privirea, apropie vârfurile degetelor, apoi departeaza-le din nou.
- El vorbea si eu ma executam, fara sa fiu sigur ca am inteles ce inseamna sa-mi defocalizez privirea.
Intr-un sfârsit, am privit spatiul dintre vârfurile degetelor. Conturul acestora se pierdea si am vazut ceva ce semana cu manunchiuri de fire de fum, intinzându-se intre ele
. - Dumnezeule, am spus. Apoi am descris ceea ce vazusem.
- Asta e! Asta e! A spus el. Joaca-te asa o vreme! Inca putin.
Mi-am atins vârfurile tuturor degetelor, apoi palmele si antebratele. De fiecare data vedeam firele de energie intre partile corpului meu.
L-am privit pe Phil.
- Vrei sa le vezi si la mine, spus el. S-a ridicat si s-a postat pe fundalul cerului. Am incercat sa-i vad câmpul timp de câteva secunde, dar un zgomot din spate mi-a stricat concentrarea.
M-am Intors si am vazut-o pe Sarah. Phil s-a indreptat spre ea, zâmbind larg.
- Aceasta este persoana pe care o asteptai?
Sarah zâmbea si ea. - Hei, ce mai faci? L-a intrebat familiar pe Phil.
S-au imbratisat cu caldura, apoi Sarah m-a privit si mi-a spus.
- Iarta-ma de intârziere. Desteptatorul meu mental n-a functionat, din cine stie ce motiv. Dar a fost mai bine ca s-a intâmplat asa. V-am dat ocazia sa va cunoasteti. Ce faceti aici?
- Tocmai a invatat sa vada câmpul energetic dintre degete, a spus Phil.
Sarah m-a privit.
- Anul trecut, Phil si cu mine eram exact aici, invatând sa facem acelasi lucru.
L-a privit pe Phil si a spus:
- Hai sa ne asezam spate in spate, poate ca va vedea energia dintre noi.
S-au asezat spate in spate in fata mea. I-am rugat sa se apropie mai mult, apoi am mers spre ei, astfel incât distanta dintre mine si ei sa fie mai mica de doi metri.
In spatele lor era cerul liber, nu prea luminos inca. Spre surprinderea mea, spatiul dintre ei parea mai deschis la culoare, era galben-pal, sau mai bine zis, galben spre rozaliu.
- Vede, a spus Phil, urmarindu-mi expresia.
Sarah s-a intors, l-a luat pe Phil de brat si s-au indepartat de mine, la mai mult de trei metri. In jurul piepturilor lor era un câmp de energie alb-rozaliu.
- Bun, a spus Sarah, privindu-ma cu seriozitate. A venit si s-a asezat lânga mine. Acum uita-te la frumusete din jur.
Am fost furat imediat de formele care ma inconjurau.
     Paream sa fiu in stare sa ma focalizez pe fiecare dintre uriasii stejari dintr-o data, nu numai partial, vedeam toata forma deodata.
Am fost uluit de unicitatea formei si a configuratiei fiecarei crengi.
Priveam totul, jur-împrejurul meu. Am simtit astfel crescând sentimentul prezentei pe care fiecare stejar o exercita asupra mea, am simtit ca pentru prima oara vedeam cu adevarat ceea ce era in jurul meu.
     Deodata, frunzisul tropical care se afla sub arborii uriasi mi-a atras brusc atentia: fiecare planta avea o forma unica.
Am observat, de asemenea, ca plantele pareau sa traiasca în mici comunitati.
Iata, de exemplu, un bananier inalt era inconjurat de filodendroni, iar acestia aveau in jur plante din familia orhideelor. Privind aceste mini-familii, m-am simtit coplesit din nou de unicitatea formelor si a prezentei lor.

     La mai putin de cinci metri, un frunzis deosebit mi-a atras atentia. Am avut adesea plante de apartament din aceasta specie, filodendron cu frunze vargate. Frunzele lui, de un verde-inchis, avea aproape un metru in diametru. Parea perfect sanatos, vibrând de energie.
- Da, priveste-l, dar mai putin intens, a spus Sarah.
Facând aceasta, m-am jucat putin, focalizând si defocalizând privirea. Am incercat sa privesc la zece centimetri distanta de forma fizica a plantei. Am inceput sa captez scurte straluciri de lumina, apoi, cu o simpla refocalizare, puteam vedea un glob de lumina alba, care înconjura planta.
- Vad ceva, chiar bine acum, am spus.
- Mai priveste in jur, m-a indemnat Sarah.
Am dat inapoi, surprins. In jurul fiecarei plante din raza vederii mele era un câmp de lumina albicioasa, vizibila, totul total transparenta, fara sa ascunda nimic din culoarea si forma plantei.
Mi-am dat seama ca ceea ce vedeam facea parte din frumusetea unica a fiecarei plante. Ca si cum la inceput vedeam planta, apoi unicitatea si prezenta ei, apoi ceva amplifica frumusetea pura a formei ei fizice, atunci când vedeam câmpul de energie.
- Incearca sa vezi asta, a spus Sarah.
S-a asezat în fata mea, intoarsa spre filodendron. Un val de lumina alba din jurul corpului ei a tâsnit spre planta. Diametrul globului de energie care inconjura planta s-a marit cu câteva zeci de centimetri.
- Ia te uita! Am strigat, provocând râsul celor doi.
Curând am râs si eu, constient de ciudatenia intâmplarilor care se petreceau, dar fara urma de tensiune la vederea unor fenomene de care ma indoiam, cu doar câteva zile în urma.
     Mi-am dat seama ca perceptia câmpurilor nu dadea nici o senzatie de supranatural, ci facea lucrurile mai solide si mai reale decât inainte.
In acelasi timp, totusi lucrurile din jur pareau diferite. Singurul termen de comparatie pe care il puteam avea era poate un film in care culorile padurii erau exagerate, pentru a o face sa para mistica, vrajita.

     Plantele, frunzele, cerul aveau viata in ele, prezenta, poate chiar constiinta, dincolo de lucrurile pe care le percepem in mod normal.
     Dupa ce am vazut toate astea, padurea nu va mai fi niciodata aceeasi pentru mine.
Am privit spre Phil.
- Aseaza-te si proiecteaza-ti energia spre filodendron, i-am spus. As dori sa fac o comparatie.
A ramas perplex.
- Nu pot sa fac asta. Nu stiu de ce, dar nu pot.
Am privit-o pe Sarah.
- Unii oameni pot, altii nu, a spus ea. Inca nu stim de ce. Marjorie trebuie sa-si scaneze studentii, ca sa vada care pot si care nu. Câtiva psihologi incearca sa faca o corelatie intre aceasta abilitate si caracteristici ale personalitatii, dar pâna in prezent nu stim nimic.
- Sa incerc si eu- am spus.
- Bine, a replicat Sarah.
M-am asezat cu fata spre planta. Sarah si Phil stateau in unghi drept fata de mine.
- Bine. Ce sa fac ca sa incep?
- Focalizeaza-ti atentia asupra plantei si incearca s-o invalui cu energia ta, a spus Sarah.
Am privit planta si mi-am imaginat energia navigând in jurul ei.
Dupa câteva minute m-am intors spre cei doi.
- Imi pare rau, mi-a spus Sarah cu bruschete, dar e evident ca nu faci parte dintre putinii alesi.
Am observat la Phil o expresie batjocoritoare.
     Se auzeau voci de pe alee, asa ca ne-am intrerupt conversatia.
Printre copaci am zarit un grup de barbati care vorbeau tare intre ei.
- Cine sunt? A intrebat Phil, privind-o pe Sarah.
- Nu stiu, a spus ea. Alti oameni suparati pe ceea ce facem noi, presupun.
Am privit padurea din spatele nostru. Totul era ca de obicei.
- Hei, nu mai vad câmpurile de energie!
- Exista lucruri care dau cu tine de pamânt, nu-i asa - a remarcat Sarah.
Phil a zâmbit si m-a batut pe umar.
- O sa poti face asta oricând de acum incolo. E ca mersul pe bicicleta. Trebuie doar sa vezi frumusetea. Restul vine de acolo.

     M-am uitat deodata la ceas. Soarele era sus pe cer si lumina diminetii se strecura printre copaci. Ceasul arata sapte si jumatate.
- Cred ca ar fi bine sa ne intoarcem, am spus.
Sarah si Phil au venit cu mine. Cum mergeam, am privit inapoi, spre padurea de pe deal.
-Este un loc minunat, am spus. Pacat ca nu mai sunt asemenea locuri in State.
- Odata ce vezi câmpurile de energie undeva, a spus Phil, iti vei da seama cât de dinamica este padurea. Priveste acesti stejari. Sunt foarte rari in Peru, in schimb aici, in Viciente, ii gasesti din belsug. Padurea taiata, in special cea defrisata pentru profit, are o energie foarte scazuta.
Un oras, mai ales din cauza oamenilor care locuiesc acolo, are un cu totul alt tip de energie.
Am incercat sa ma focalizez asupra plantelor de pe marginea aleii, dar mersul mi-a tulburat concentrarea.
- Sunteti sigur ca voi vedea din nou energia - am intrebat. - Absolut, a replicat Sarah. N-am auzit niciodata de cineva care a vazut-o o data si care sa n-o mai poata vedea apoi din nou. Odata a venit aici un cercetator oftalmolog si a fost foarte intrigat de ceea ce a vazut. Intors in lume, s-a apucat sa studieze anomaliile de vedere, inclusiv lipsa vederii culorii sau a formelor. A ajuns la concluzia ca unii oameni au in ochi ceea ce se numeste „receptori lenesi”. I-a invatat pe oameni sa perceapa culori pe care nu le mai vazusera inainte. Dupa el, a vedea câmpurile energetice inseamna acelasi lucru, adica trezirea receptorilor adormiti. Teoretic, cu totii putem face asta.
- As vrea sa traiesc intr-un loc ca acesta de aici, am spus.
- Cu totii am vrea, a spus Phil. Profesorul Hains este inca aici?
- Da, a raspuns Sarah. Nu poate pleca.
Phil m-a privit.
- Profesorul Hains face cercetari interesante asupra efectului pe care aceasta energie il are asupra omului.
- Da, am spus. L-am cunoscut ieri.
- Ultima oara când am fost aici, a continuat Phil, mi-a povestit despre un studiu pe care intentiona sa-l faca asupra efectelor fizice pe care le produce vecinatatea acestei energii, de exemplu aceea a padurii. Dorea sa masoare efectul asupra organismului uman.
- Cunosc deja efectul, a spus Sarah. Ori de câte ori vin aici ma simt mult, mult mai bine. Totul se amplifica. Sunt mai puternica, gândesc mai limpede si mai repede. Intuitiile pe care le am in toate domeniile, inclusiv cele legate de munca mea, sunt uimitoare.
- Dar cu ce te ocupi - am intrebat.
- Mai tii minte când ti-am povestit despre experimentele uluitoare din fizica particulelor, in care aceste mici parti ale atomilor apar la momentul si in locul in care se asteapta fizicienii?
- Da.
- Ei bine, am incercat sa extind aceasta ipoteza, facând câteva experimente proprii. Nu pe particule subatomice, ci intrebându-ma pâna la ce dimensiune universul – ca intreg compus din acelasi tip de energie – raspunde asteptarilor noastre? Cât de mult dau nastere, asteptarile noastre, intâmplarilor din viata noastra?
- Vorbesti despre coincidente, nu?
- Exact. Gândeste-te la evenimentele vietii tale. Ipoteza veche, newtoniana, spune ca totul se intâmpla prin hazard, ca poti lua decizii corecte si te poti pregati, dar evenimentele vietii tale au o linie cauzala independenta de atitudinea ta.
Dupa cele mai noi descoperiri ale fizicii moderne, ne putem intreba in mod legitim daca nu cumva universul este mai dinamic decât stiam noi. Poate ca, la baza, universul are legi mecanice, dar in mod subtil raspunde energiei mentale pe care o proiectam asupra lui. De ce nu? Daca putem sa facem plantele sa creasca mai repede, poate vom reusi sa determinam ca anumite evenimente sa se produca mai repede sau mai incet, dupa dorinta.
- Manuscrisul vorbeste despre toate astea?
Sarah mi-a zâmbit.
- Desigur. De acolo provin aceste idei.
A inceput sa caute in geanta, din mers, si a scos un dosar.
- Iata si copia promisa, mi-a spus.
     Am pus dosarelul in buzunar. Tocmai treceam peste un pod si am ezitat o clipa, privind la culorile si la formele plantelor din jur. Mi-am schimbat focalizarea si am vazut instantaneu câmpurile de energie, intr-o tenta galben-verzui, iar câmpul lui Sarah sclipea rozaliu.
Cei doi s-au oprit brusc, privind spre poteca. La vreo cincizeci de metri, un barbat venea in fuga spre noi. O senzatie de anxietate mi-a strâns stomacul, dar m-am fortat sa-mi mentin privirea asupra câmpului de energie.
L-am recunoscut: era cel mai inalt dintre oamenii de stiinta de la Universitatea din Peru, care intrebase despre gradini cu o zi inainte.
In jurul lui distingeam o culoare rosie.
Când a ajuns lânga noi, s-a oprit in fata lui Sarah si a intrebat-o de sus:
- Esti om de stiinta, nu?
- Exact, a replicat ea.
- Cum poti sa tolerezi acest fel de a face stiinta. Am vazut gradinile si nu pot inghiti atâta prostie. Nu voi sunteti cei care controlati ceva aici, pot fi multe explicatii pentru cresterea mai rapida si mai accentuata a unor plante.
- Este imposibil sa controlam totul, domnule. Noi studiem tendintele generale.
Puteam auzi asprimea din vocea lui Sarah.
- Oricum, postularea unei noi energii vizibile, care sta in spatele proceselor chimice caracteristice organismelor vii este o absurditate. Nu aveti nici o dovada.
- Dovada este ceea ce cautam.
- Dar cum sa postulezi existenta a ceva, fara sa ai dovezi?
Vocile amândurora pareau mai aspre acum, dar eu de-abia-i mai ascultam. Ceea ce-mi retinea atentia era dinamica energiilor lor.
De la inceputul discutiei, Phil si cu mine ne indepartaseram putin, iar Sarah si barbatul cel inalt se aflau fata in fata, la o buna distanta de noi.
Câmpurile lor energetice au devenit mult mai dense, mai agitate, având o vibratie inferioara.
Pe masura ce conversatia inainta, câmpurile s-au unit. Când unul dintre cei doi facea un gest, câmpul lui parea sa „absoarba” câmpul celuilalt, ca o pompa de vid. Când celalalt gesticula, energia se misca inapoi, in directia lui. In termeni de dinamica a câmpurilor de energie, marcarea unui punct insemna captarea unei parti din energia celuilalt si atragerea ei catre sine.
- Mai mult, ii spunea Sarah barbatului, am observat fenomene pe care incercam sa le intelegem.
Acesta o privea aproape cu dispret.
- Sunteti si nebuni, nu numai incompetenti, a spus el, si s-a intors sa plece.
- Si dumneata esti un dinozaur! A strigat Sarah, ceea ce pe mine si pe Phil ne-a facut sa râdem. Sarah era inca foarte incordata.
- Ce ma enerveaza oamenii astia! A spus ea când am pornit din nou pe alee.
- Da-i incolo, a spus Phil. Exista si ei, si din când in când va mai intersectati.
- Dar de ce atât de multi? Si de ce chiar acum? A intrebat Sarah.
     Cum mergeam spre conac, l-am vazut pe Wil lânga jeep. Portierele masinii erau deschise si toate bagajele erau legate la locul lor.
De cum m-a vazut, mi-a facut semn sa merg la el.
- Ei bine, pare-se ca e momentul sa „decolam”, am spus.
Comentariul meu venea dupa o liniste de aproape zece minute, care a inceput când am incercat sa explic ce s-a intâmplat cu energia lui Sarah in timpul discutiei. Evident, n-am fost prea inspirat, pentru ca vorbele mele au provocat numai priviri inexpresive, apoi o lunga perioada de interiorizare pentru fiecare.
- Mi-a facut placere sa te cunosc, a spus Sarah, intinzându-mi mâna
. Phil privea spre jeep.
- Cel de acolo e Wil James - a intrebat el. E prietenul cu care calatoresti?
- Da, am raspuns. De ce?
- Ma miram si eu. L-am mai intâlnit pe aici. El îi cunoaste pe proprietarul acestui loc si a fost printre primii care au incurajat cercetarile care se fac aici.
- De ce nu vii sa-l saluti - am spus.
- Nu, nu. Trebuie sa plec. Ne mai vedem. Odata ce ai venit, nu vei putea sa nu revii.
- Fara indoiala, am spus.
Sarah mi-a spus ca si ea trebuia sa plece, dar ca o voi gasi oricând la conac. Am mai retinut-o câteva clipe, ca sa-i multumesc pentru tot.
Expresia ei a devenit serioasa. - Vizualizarea acestei energii, intrarea in acest mod de a percepe viata, devine ca un fel de boala contagioasa. N-o intelegem, dar in momentul in care cineva vine in contact cu cei care o vad, incepe si acea persoana sa vada.
Asa ca mergi si arata acest lucru altcuiva.
     Am dat din cap si am fugit spre jeep. Wil m-a salutat cu un zâmbet.
- Gata, l-am intrebat?
- Gata, mi-a raspuns. Cum a fost dimineata?
- Interesanta. Am foarte multe sa-ti povestesc.
- Nu prea se poate acum. Trebuie sa plecam de aici. Lucrurile devin cam… neprietenoase.
M-am apropiat de el.
- Ce se intâmpla, l-am intrebat?
- Nimic prea serios. O sa-ti explic. Du-te si ia-ti lucrurile.
     Am intrat in conac si mi-am luat putinele lucruri pe care le lasasem in camera. Wil îmi spusese mai devreme ca nu aveam nimic de platit, asa ca am lasat doar cheia la receptie si m-am dus din nou la masina.
Wil ridicase capota si mesterea ceva la motor, dar a terminat si a trântit-o la loc pâna când am ajuns eu lânga jeep.
- Bine, a spus el. Sa mergem.
Am iesit din parcare, spre soseaua principala. Odata cu noi mai plecau si alte masini.
- Pâna la urma, ce se intâmpla? L-am întrebat pe Wil
- Un grup de oficiali locali, impreuna cu niste feţe universitare, s-au plâns de câtiva oameni de la centrul acesta de conferinte. Nu spun ca aici s-ar petrece ceva ilegal, doar ca unii care vin aici sunt indezirabili si falsi oameni de stiinta. Acesti oficiali pot face mult rau si mult scandal, ceea ce ar putea determina incetarea activitatii la Viciente.
L-am privit mirat. A continuat:
- Vezi tu, acest loc are, in mod normal, programate si inscrise pe lista mai multe grupuri in acelasi timp. Doar un mic numar de oameni au de-a face cu cercetari legate de Manuscris. Ceilalti fac parte din grupuri care-si vad de propriile lor discipline si vin aici doar pentru frumusetea locului.
Daca oficialii vor crea un climat negativ, aceste grupuri vor inceta sa se mai intâlneasca aici.
- Dar spuneai ca oficialii locali nu se baga peste banii proveniti din turismul de la Viciente.
- Nici eu nu credeam ca se vor amesteca. Cineva i-a agitat cu Manuscrisul. Si-a dat cineva seama in gradini de ceea ce se intâmpla?
- Nu cred, am spus. Se intrebau doar de ce sunt dintr-o data atâtia oameni furiosi in jur.
     Wil a ramas tacut. Am ajuns la poarta domeniului si am luat-o spre sud-est. Dupa nici un kilometru, am apucat-o pe un alt drum, care ducea spre est, spre un munte care se vedea departe, in zare.
- Vom trece pe lânga gradini, mi-a spus Wil dupa o vreme.
In fata am zarit parcelele si chioscurile de metal. Cum treceam pe lânga ele, o usa s-a deschis si o persoana a iesit afara. Era Marjorie. Mi-a zâmbit si s-a intors dupa noi, cu ochii in ochii mei.
- Cine era, m-a intrebat Wil.
- O femeie pe care am cunoscut-o ieri.
A dat din cap, apoi a schimbat subiectul.
- Ai apucat sa arunci o privire asupra celei de A Treia Viziuni?
- Mi-au dat o copie.
Wil n-a mai spus nimic, aparent cufundat in gânduri, asa ca am scos dosarul cu traducerea si l-am reluat de unde il lasasem cu o zi inainte.
     A Treia Viziune dezvolta natura frumusetii, descriind perceptia ei ca fiind calea prin care oamenii vor invata sa vada câmpurile energetice. Odata ce acest lucru se va intâmpla – scria acolo – intelegerea noastra asupra universului fizic se va transforma rapid. De exemplu vom incepe sa mâncam „hrana vie”, plina de energie. Vom deveni constienti ca anumite locuri radiaza mai multa energie decât altele si ca radiatia cea mai puternica vine din mediile naturale cele mai vechi, in special din paduri.
Eram pe cale sa citesc ultima pagina, când l-am auzit pe Wil.
- Povesteste-mi experienta ta din gradina.
I-am relatat in detaliu, cât am putut de bine, despre evenimentele ultimelor doua zile, despre oamenii pe care i-am intâlnit. Când i-am povestit despre Marjorie, mi-a zâmbit.
- Cât de mult ai vorbit cu acesti oameni despre celelalte Viziuni si despre modul in care se leaga ele de activitatea de activitatea lor in gradini, m-a intrebat
- N-am pomenit nici un cuvânt, am raspuns. La început nu am avut incredere, iar mai incolo mi-am dat seama ca toti stiau mai multe decât mine.
- Cred ca le-ai fi putut da informatii foarte utile daca ai fi fost sincer cu ei.
- Ce informatii?
M-a privit cu caldura.
- Asta tu stii.
     Am tacut si am privit peisajul. Relieful devenea tot mai proeminent, mai stâncos. Bucati mari de granit stateau pe marginea drumului.
- Ce zici de revederea cu Marjorie, când am trecut pe lânga gradini, a intrebat Wil
Eram pe punctul de a spune: „doar o coincidenta”, dar am intrebat:
- Tu ce crezi?
- Eu cred ca nimic nu e o simpla coincidenta. Mie mi se pare ca voi doi ati avut o discutie neterminata, ceva ce trebuia sa va mai spuneti si n-ati mai facut-o
Ideea m-a intrigat si m-a deranjat in acelasi timp. Toata viata fusesem acuzat ca sunt distant, ca intreb, dar nici nu exprim vreo opinie, nici nu ma implic in ceva.
Ma intrebam de ce aparuse o asemenea chestiune tocmai acum?
Am remarcat si ca incepeam sa ma simt altfel. La Viciente ma simteam indraznet, in stare de multe, si acum simteam o depresie care crestea, amestecata cu anxietate.
- M-ai deprimat, am spus.
A râs din toata inima, apoi a spus:
- Nu eu te-am deprimat. A fost efectul plecarii de la Viciente. Energia din acel loc te-a ridicat sus de tot, ca pe un zmeu. De ce crezi ca au venit toti acei oameni de stiinta? Habar nu au de ce le place atât de mult. M-a privit în ochi. Dar noi stim, nu?
A privit drumul, apoi iar pe mine intelegator.
- Trebuie sa faci un efort energetic când parasesti un asemenea loc.
Probabil ca-l priveam nedumerit, pentru ca mi-a zâmbit incurajator.
     Taceam amândoi de mai mult de doi kilometri, când a vorbit din nou:
- Mai povesteste-mi despre gradini.
Mi-am continuat povestea. Când i-am descris cum am vazut câmpurile energetice, m-a privit cu mirare, dar n-a spus nimic.
- Tu vezi aceste câmpuri, l-am intrebat?
M-a privit scurt.
- Da. Continua cu povestitul...
I-am povestit totul, fara nici o intrerupere, pâna când am ajuns la cearta dintre Sarah si barbatul cel inalt si la dinamica energiei lor in timpul confruntarii.
- Si ce-au spus Sarah si Phil despre asta, m-a intrebat Wil.
- Nimic, am spus. Pareau ca nu au nici un fel de punct de vedere despre asta.
- Nu cred, a spus Wil. Mai degraba cred ca sunt atât de fascinati de A Treia Viziune, incât n-au trecut inca mai departe.
Competitia umana pentru energie este descrisa in cea de A Patra Viziune.