Legile karmei - Partea I de Rudolf Steiner publicat la 27.08.2010
Formarea fortelor karmice
     Karma nu poate fi înteleasa, nu poate fi explicata în profunzime, decât daca învatam mai întâi sa cunoastem diferitele feluri de legi care domnesc în Univers.
Când vrem sa analizam în ansamblul lor fenomenele Universului si fenomenele vietii umane, vorbim de cauze si efecte.
     În primul rând, putem examina asa-numita natura neînsufletita, care ne apare cel mai clar în regnul mineral, în roci, în forme adesea admirabile, dar si în ceea ce, as spune, se preface în pulbere si apoi se aglomereaza din nou sub forma de pietre informe.
Când observam exclusiv elementul neînsufletit, inert, si nimic altceva, constatam ca putem cauta întotdeauna cauzele despre care poate fi vorba în acest domeniu în sânul acestei lumi neînsufletite însesi. Acolo unde exista ceva neînsufletit ca efect, putem cauta si cauzele tot în acest domeniu al naturii neînsufletite. Ne conformam cu adevarat legilor cunoasterii, daca vom cauta în regnul neînsufletit însusi cauzele fenomenelor care se desfasoara în sânul acestuia.

     Sa consideram regnul vegetal. Noi intram aici în sfera viului. Daca studiem o planta în mod just, nu vom crede niciodata ca am putea încerca sa explicam fenomenele care se manifesta în planta, pur si simplu, prin niste cauze din regnul vegetal, asadar, din acelasi domeniu în care se manifesta efectele însesi.
Daca vrem sa studiem natura vegetalului, ea nu va putea fi înteleasa atâta timp cât nu facem apel la Universul întreg, atâta timp cât nu privim planta în asa fel încât sa ne spunem: Fortele care sunt active în regnul vegetal provin din întinderile Universului. Tot ceea ce se întâmpla în planta este influenta care vine din întinderile Universului. Trebuie mai întâi ca Soarele sa ocupe o anumita pozitie în vastul Univers, pentru ca în regnul vegetal sa se produca anumite efecte. Trebuie sa actioneze alte forte provenind din Univers, pentru ca planta sa-si dobândeasca forma specifica, pentru ca ea sa fie înzestrata cu fortele interne de crestere s.a.m.d.
Trebuie sa trecem dintr-o lume fizica obisnuita într-o lume eterica; eterul cosmic actioneaza prin fortele sale în întinderile Universului, pornind chiar din departarile Universului. Eterul îsi exercita peste tot actiunea sa din întinderile cosmice. Astfel, trebuie sa trecem, în realitate, într-o a doua sfera a lumii, atunci când vrem sa cercetam cauzele efectelor din regnul vegetal.
Fortele care, provenind din lumea eterica, actioneaza în plante, actioneaza si în om. Omul poarta în sine însusi fortele eterice, si noi numim corp eteric totalitatea acestor forte pe care omul le poarta în el.

     Despre regnul vegetal trebuie sa spunem: fortele sale cauzale coboara din întinderile spatiului pe Pamânt. Despre corpul eteric uman trebuie sa spunem: dupa moarte, fortele acestui corp eteric se raspândesc în întinderile spatiului, adica merg acolo de unde vin fortele de crestere ale plantelor. Dar daca privim viul, regnul vegetal, percepând fortele cu care este el înzestrat, cauzele care provin de la eterul din întinderile cosmice – atunci, adâncindu-ne prin Imaginatie în natura umana, vedem cum corpul eteric al omului care a trecut prin poarta mortii merge acolo de unde îi vin regnului vegetal aceste forte eterice.
     Sa abordam acum regnul animal.
În cazul regnului animal, cautam absolut în zadar în animalul însusi, atâta timp cât este în viata, cauza proceselor care au loc în el. Chiar atunci când el nu face decât sa se târasca în cautarea hranei, ar fi în zadar sa cautam aceste cauze în procesele chimice si fizice care se desfasoara în interiorul corpului sau.
Ar fi tot atât de zadarnic sa cautam în întinderile spatiului eteric, acolo unde se afla cauzele vietii vegetale, ceea ce-i da animalului mobilitate si sensibilitate.
Pentru tot ceea ce este la animal de natura vegetala, noi gasim cauzele, desigur, tot în spatiul eteric, iar atunci când el moare, corpul sau eteric se raspândeste, bineînteles, în întinderile eterului universal. Dar, în ceea ce priveste sensibilitatea sa, nu vom descoperi niciodata cauzele acesteia în ceea ce este pamântesc, fizic, sau suprafizic-eteric. Nu le putem gasi acolo.

     Conceptia moderna se straduieste sa observe un bou, de exemplu, în forma sa exterioara complexa, si apoi sa spuna: Acum, desigur, boul a iesit dintr-un germene; în acesta erau continute fortele care, dezvoltate apoi, fac sa apara boul. Iata de ce germenul este un corp extraordinar de complicat. Ar trebui, într-adevar, ca germenul de bou sa fie teribil de complicat, caci, nu-i asa, în el exista tot ceea ce-si exercita impulsul, în toate directiile, modelând, dând forma, actionând, pentru ca acest mic germene sa devina boul cu forme atât de complexe.
Se iveste o întrebare: Oare acest germene este el deja o molecula atât de complicata, un organism atât de complicat? Natura proprie a germenului nu consta, în realitate, absolut deloc în faptul ca ar fi complicata, ci tocmai în faptul ca el readuce întreaga materie la starea de haos.
Tocmai ca germenul este ceva care, în animalul-mama, nu este o structura complicata, ci o materie în întregime pulverizata, adusa într-o stare de haos. El nu este absolut deloc organizat. Tocmai ca germenul este ceva ce recade în starea de dezorganizare absoluta, în starea de pulverizare în sine. Si nu am avea niciodata reproducere, daca materia neorganizata, neînsufletita, care tinde spre starea de cristal, spre forma, nu s-ar reîntoarce, tocmai în germene, la starea de haos. Si, din acest mic haos, care este la început germenul, nu ar putea niciodata sa ia nastere un bou, caci el este chiar un haos, acest germene. Dar atunci, daca o privim pe mama, cauzele nu se mai gasesc în ea; iar daca privim spre eter, acolo unde fenomenele se desfasoara în simultaneitate, nici aici nu sunt cauzele.
Trebuie sa ne întoarcem în urma, la ceea ce precede momentul în care s-a nascut animalul, daca vrem sa gasim cauzele acestei tendinte a germenului de a da nastere unei fiinte înzestrate cu sensibilitate si mobilitate. Trebuie sa ne întoarcem înapoi în timp la ceea ce a precedat viata! Aceasta înseamna ca, pentru ceea ce este înzestrat cu sensibilitate si mobilitate, lumea cauzelor nu se situeaza în sfera simultaneitatii, ci înainte de momentul nasterii acestei fiinte.
     Când vrem sa cautam cauzele a ceva care se întâmpla în lumea fizica, ne plimbam prin aceasta lume fizica; nu e nevoie sa iesim din ea. Daca vrem sa cautam cauzele a ceea ce actioneaza în lumea vegetala vie, trebuie sa mergem foarte departe. Trebuie sa exploram lumea eterica, si abia acolo unde se termina lumea eterica, abia – pentru a ne exprima în limbajul povestilor – „la capatul lumii”, abia acolo gasim noi cauzele cresterii vegetale.
Dar noi ne putem plimba pe-acolo mult si bine fara sa gasim cauzele facultatii de simtire si nici cauzele facultatii de miscare.
Pentru aceasta, trebuie sa începem sa ne plimbam prin timp. Trebuie sa ne întoarcem înapoi pe firul timpului. Trebuie sa iesim din spatiu si sa ne deplasam în timp.
În cazul animalului, el se dizolva în timp, exact la fel cum se raspândeste corpul nostru eteric pâna la periferie.
Omul nu se dizolva acolo, ci noi revenim pe Pamânt, întorcându-ne înapoi pâna la viata noastra pamânteasca anterioara.
Omul apartine Universului întreg într-un sens mult mai cuprinzator decât se crede de obicei. Într-adevar, el este o parte componenta a lumii si, de fapt, fara lume el nu este nimic.
Dar lumea din jurul omului este împartita în domenii diferite. Exista, mai întâi, domeniul lumii neînsufletite, care se numeste, în limbajul obisnuit, domeniul mineral. Acestei lumi minerale noi nu-i devenim asemanatori, în ceea ce priveste corpul nostru, decât când abandonam acest corp, dupa ce am trecut prin poarta mortii.
Prin fiinta noastra adevarata nu putem fi niciodata asemanatori acestei lumi neînsufletite. Îi este asemanatoare forma corporala pe care noi am parasit-o. Avem, asadar, pe de o parte, cadavrul fizic pe care omul îl lasa în urma lui în lumea neînsufletita si, pe de alta parte, aceasta lume neînsufletita, imensa natura minerala, cristalizata sau necristalizata. Noi, oamenii, atâta timp cât traim pe Pamânt, suntem absolut diferiti de aceasta lume minerala.
     Corpul pierde o greutate egala cu cea a lichidului dezlocuit.
Dar creierul este cufundat complet în lichidul cranian. El înoata în lichidul cranian. Mai auzim spunându-se din când în când ca omul, în masura în care este o fiinta solida, el ar fi, propriu-zis, un peste. În realitate, el este într-adevar un peste, caci este constituit în proportie de 90% dintr-un corp lichid si ceea ce are el solid înoata în acest lichid ca pestele în apa.

     Astfel, datorita faptului ca pluteste în lichidul cranian, creierul pierde atât de mult din greutatea sa, încât nu mai cântareste mai mult de 20 de grame. Desi greutatea sa reala este de aproximativ 1.500 de grame, el nu mai apasa decât cu 20 grame asupra a ceea ce se afla sub el.
Reprezentati-va acum cât de puternica este tendinta noastra, a oamenilor, prin faptul ca acest creier al nostru pluteste în lichidul cranian, cât de puternica este tendinta care se manifesta în acest organ atât de important de a ne elibera de greutatea pamânteasca.
Noi gândim cu un organ care nu este deloc supus gravitatiei, gândim în opozitie cu gravitatia. Acest organ a fost eliberat de greutatea pamânteasca.
Ceea ce din regnul mineral exercita o influenta directa asupra omului se comporta precum cele 20 de grame în raport cu cele 1.500 de grame. Cu atât ne apasa simplele impresii senzoriale pe care le primim, prin care suntem independenti de stimuli; caci aceasta influenta nu ne striveste.
Iar ceea ce în noi este cu adevarat supus greutatii pamântesti, cum ar fi condimentele minerale adaugate alimentelor noastre, acestea sunt de cele mai multe ori, în plus, niste lucruri care ne conserva interior; caci sarea are, totodata, o putere de conservare, ea mentine, ea are o putere învioratoare.
Asadar, în mare, omul este independent de lumea minerala care îl înconjoara. El ia din lumea minerala, pentru a asimila, numai ceea ce nu are asupra fiintei sale o influenta directa.
El se misca liber si independent în lumea minerala.

     In momentul în care trecem la lumea vegetala nu mai suntem independenti. Lumea vegetala se întinde în fata noastra.
Ca oameni, noi ne nastem în lume ca fiinte ce respira, ca fiinte vii, ca fiinte care avem un anumit metabolism. Toate acestea depind mult mai mult de mediul nostru înconjurator decât ochii nostri, urechile noastre, decât tot ceea ce ne transmit impresiile senzoriale.
Ceea ce este lumea vegetala, vasta lume a plantelor, traieste din eterul a carui forta vine sa impregneze Pamântul din toate directiile. Omul depinde si el de acest eter.
Aceleasi forte care fac sa creasca plantele traiesc si în noi, ca forte eterice. Purtam în noi corpul eteric; corpul fizic ne adaposteste ochii, urechile. Corpul fizic nu are nimic comun cu restul lumii fizice si acest lucru se vede din faptul ca, o data devenit cadavru, el se descompune în lumea fizica.
     Altfel stau lucrurile în privinta corpului nostru eteric. Prin el, noi suntem înruditi cu lumea vegetala.
Dar, prin faptul ca noi crestem, în noi se formeaza ceva care, într-un anumit sens, este în mod profund legat de destinul nostru. Noi putem sa crestem, dar sa ramânem mici si grasi, sau sa devenim înalti si slabi, noi putem creste, si sa avem un nas care ia o forma sau alta. Într-un cuvânt, modul în care crestem are, desigur, o anumita influenta a supra aspectului nostru exterior. Si acest lucru depinde, din nou, desi la început destul de putin, de destinul nostru.
Totusi, cresterea nu se exprima numai prin fapte atât de evidente. Daca instrumentele de care dispun oamenii pentru cercetarile lor ar fi destul de sensibile, s-ar descoperi ca în fiecare om ficatul, splina, creierul, sunt constituite în mod diferit. Ficatul nu este pur si simplu ficat. În fiecare om, el este, desigur, prin niste nuante subtile, întrucâtva diferit.
Toate acestea sunt în legatura cu aceleasi forte care fac sa creasca plantele. Trebuie sa ne îndreptam în permanenta privirea asupra covorului vegetal al Pamântului si, privindu-l, trebuie sa fim constienti de acest lucru: Ceea ce, venind din departarile eterice, face sa creasca plantele, aceasta actioneaza si în noi si impulsioneaza în noi tendintele umane originare care au foarte mult de-a face cu destinul nostru. Caci faptul ca un om are o anumita constitutie a ficatului, sau a plamânilor, sau a creierului, care îi vine din lumea eterica, aceasta are o legatura profunda cu destinul sau.
Si daca ne punem întrebarea: Cine actioneaza, asadar, în realitate în regnul vegetal, cine actioneaza astfel încât din îndepartarile eterice sa vina fortele care fac sa creasca si sa înmugureasca plantele, si care provoaca si în noi cresterea, constitutia delicata a întregului nostru corp, cine actioneaza aici?
Ajungem atunci la entitatile a ceea ce numim Ierarhia a treia: Îngeri, Arhangheli, Arhai.
Ele sunt, în prima instanta, invizibile, dar fara ele nu ar exista acest flux si acest reflux de forte eterice care fac sa creasca plantele, si care sunt active si în noi, în masura în care purtam în noi aceleasi forte ce determina cresterea vegetalului.
Daca nu vrem sa ne închidem accesul la cunoastere, nu putem ramâne numai în sfera vizibilului când vrem sa abordam lumea vegetala si formele ei.
Trebuie sa fim constienti de urmatoarele: Noi ne dezvoltam relatiile si raporturile noastre cu aceste entitati: Îngeri, Arhangheli, Arhai, atunci când ne aflam în starea libera de trup dintre moarte si o noua nastere.
Si, în functie de aceste legaturi pe care le dezvoltam cu entitatile Ierarhiei a treia, se plasmuieste karma interna a entitatii noastre, acea karma de care depinde felul în care se constituie umorile în corpul nostru eteric, de felul în care ea face din noi fiinte mari sau mici s.a.m.d.
Si, dupa indicatiile pe care le putem primi de la ele, în functie de pregatirea noastra din cursul existentei precedente, dupa aceste indicatii ne formam noi corpul eteric, din întinderile eterice, în ultima perioada înainte de a trece de la existenta suprafizica la existenta fizica.
     Un al doilea lucru care se manifesta în karma noastra este legat de prezenta pe Pamânt nu numai a regnului vegetal, dar si a regnului animal. Diferitele tinuturi ale Pamântului sunt populate cu animalele cele mai diferite. Atmosfera animala, se poate spune, este diferita în diferitele tinuturi ale Pamântului. Exista, de exemplu, tinuturi unde traieste elefantul si aici se afla fortele care dau forma elefantului, venind din Cosmos, credeti ca aceste forte nu sunt prezente daca exact în acelasi loc se afla un om? Ele sunt prezente, cu siguranta, când în acelasi loc se afla un om. Si asa stau lucrurile pentru întregul regn animal.
Toate acestea actioneaza cu adevarat asupra omului. Bineînteles, ele actioneaza altfel decât asupra animalelor, caci omul are alte calitati decât animalele, el are alte parti constitutive decât animalele. Aceste influente actioneaza asupra lui în mod diferit, caci, daca ar fi altfel, atunci, în sfera unde traieste elefantul, omul ar deveni si el un elefant. Dar nu se întâmpla asa. Ba, mai mult: omul se înalta în permanenta deasupra a ceea ce actioneaza asupra lui; totusi, el traieste în aceasta atmosfera.
     De ceea ce urzeste în aceasta atmosfera în care traieste omul depinde tot ceea ce se afla în corpul sau astral. Si noi putem spune ca, dupa cum starea lui buna sau proasta de sanatate depind de regnul vegetal al Pamântului, tot asa, simpatiile si antipatiile pe care le dezvoltam noi, oamenii, în cursul existentei pamântesti si pe care le aducem din existenta noastra preterestra, depind de ceea ce constituie asa-numita atmosfera animala.
     În om, aceste forte nu se manifesta decât prin influenta lor asupra corpului sau astral. Iar prin aceasta influenta asupra corpului sau astral iau nastere simpatiile si antipatiile pe care fiecare individualitate umana le aduce cu sine din lumea spirituala.

     Simpatiile si antipatiile sunt în mod profund legate de ansamblul destinului nostru de om. Ele traiesc în lumea Ierarhiei a doua: Exusiai, Dynamis si Kyriotetes.
Ceea ce este o imagine pamânteasca a acestor forme elevate, magnifice, traieste în regnul animal. Dar ceea ce sadesc în noi aceste entitati când suntem în relatie cu ele între moarte si o noua nastere, aceasta traieste în simpatiile si antipatiile înnascute pe care le aducem cu noi atunci când venim din lumea spirituala în lumea fizica.
     Când toate acestea sunt întelese în profunzime, notiunile pe care le vehiculeaza conceptia curenta despre ereditate apar puerile, cu adevarat puerile.
Pentru ca eu sa port în mine o anumita trasatura ereditara, mostenita de la tatal meu sau de la mama mea, trebuie mai întâi ca eu sa fi dezvoltat simpatii sau antipatii fata de aceasta trasatura a tatalui meu sau a mamei mele.
Eu am aceasta trasatura nu pentru ca am mostenit-o în virtutea unei simple cauzalitati naturale, ci pentru ca am simtit simpatie fata de ea.
     Avem nevoie, pentru a dezvolta impulsurile care vor provoca întâlnirile din viata, de simpatii si antipatii. Bineînteles, în aceasta elaborare a simpatiilor si antipatiilor interioare intervin deviatiile cele mai diverse; dar acestea sunt compensate dupa aceea prin destin în cursul numeroaselor vieti pamântesti succesive.