Legile karmei - Partea II de Rudolf Steiner publicat la 01.09.2010
Omul si libertatea
     Sa ne înaltam acum pâna la regnul uman propriu-zis.
Noi traim nu numai împreuna cu lumea vegetala, cu lumea animala, noi traim, de asemenea, si acest lucru are o deosebita importanta pentru destinul nostru, împreuna cu alti oameni.
Aceasta este o alta relatie de viata decât relatia de viata pe care o avem cu plantele, cu animalele. Este o relatie de viata prin care se faureste aspectul esential al destinului nostru.
Impulsurile care actioneaza în acest caz, care fac ca Pamântul sa fie populat si cu oameni, nu actioneaza decât asupra omenirii.
Iar acum se iveste o întrebare: Care sunt, asadar, acele impulsuri care nu actioneaza decât asupra omenirii?

     Este suficient aici sa reflectam la urmatoarele.
Gânditi-va ce ar însemna pentru o reflectie pe deplin constienta sa înteleaga ce importanta are ca la o anumit vârsta sa întâlnim un anumit om, cu care de acum înainte vom avea niste experiente comune, vom lucra si vom actiona împreuna. Gânditi-va numai ce înseamna acest lucru.
Gânditi-va ce reprezinta, cântarit în toata importanta sa, impulsul care ne-a condus la aceasta întâlnire.
Poate, daca reflectam la aceasta, ne va veni urmatoarea idee: Ar fi fost necesar sa facem experienta unui eveniment, care ar fi avut legatura cu numeroase alte persoane, daca nu am fi avut nici o posibilitate sa-l întâlnim pe acest om în decursul vietii. Iar pentru ca acest eveniment sa se fi produs, ar fi trebuit, iarasi, sa fi avut loc un alt eveniment.
Ajungem aici la niste relatii complicate care ar fi trebuit sa se realizeze, în care ar fi trebuit sa ne implicam, pentru a ajunge la aceasta experienta decisiva.
Si atunci, poate, vom gândi asa: Daca cineva ar fi primit sarcina sa rezolve în mod constient, nu vreau sa spun într-un an, ci, sa zicem, în paisprezece ani, aceasta enigma: Cum sa faci pentru a provoca în al cincizecilea an al vietii o întâlnire decisiva cu un om, daca ne reprezentam ca ar fi trebuit sa rezolve enigma asa cum se face un calcul – va rog sa va imaginati ce efort ar cere acest lucru!
Noi, oamenii, suntem atât de teribil de prosti la nivelul constientei noastre, iar ceea ce ni se întâmpla în lume este, daca tinem seama de aceste relatii, atât de plin de inteligenta si de întelepciune!
Daruindu-ne unor asemenea consideratii, devenim atenti fata de ceea ce este extrem de complex si de semnificativ în actiunea destinului nostru, a karmei noastre. Si toate acestea se întâmpla în cadrul regnului uman.
     În realitate, tot ceea ce se întâmpla aici cu noi zace în inconstient. Pâna în momentul în care ni se întâmpla un eveniment decisiv, acest lucru ramâne în inconstient.
Toate acestea se situeaza dincolo de calculele bazate pe fapte naturale exterioare prin care este fixata durata de viata.
Si totusi, aceasta întâlnire se produce cu aceeasi necesitate interna ca si faptele naturale. Nu putem spune altceva decât acest lucru: Cu aceeasi necesitate cu care se produce un eveniment natural oarecare, un cutremur de pamânt sau o eruptie vulcanica, un eveniment natural mic sau mare, cu aceeasi necesitate are loc pe Pamânt întâlnirea a doua fiinte umane pe drumul vietii lor.
Astfel încât vedem cu adevarat constituindu-se în sânul lumii fizice un nou domeniu; si în acest domeniu noi traim, dar nu numai prin starea noastra buna sau proasta de sanatate, sau prin simpatiile si antipatiile noastre, ci si prin evenimentele vietii noastre, prin experientele noastre.
Suntem în întregime cufundati în domeniul evenimentelor, al experientelor, care ne determina, asadar, viata conform destinului nostru.
În acest din urma domeniu actioneaza entitatile primei Ierarhii: Serafimi, Heruvimi, Tronuri. Caci pentru a conduce în lume fiecare pas al nostru, fiecare miscare a sufletului nostru, tot ceea ce traieste în noi, astfel încât sa rezulte destinele umane, e necesara o putere mai mare decât puterea care este activa în regnul vegetal, aceea pe care o are Ierarhia Îngerilor, Arhanghelilor, Arhailor, si decât puterea pe care o au entitatile Ierarhiei a doua, Exusiai, Dynamis, Kyriotetes. E necesara puterea care apartine primei Ierarhii, aceea a Serafimilor, a Heruvimilor si Tronurilor, entitatile cele mai înalte dintre toate.
Caci ceea ce se manifesta în acest fel traieste în propriul nostru Eu, în organizarea Eului nostru, si se manifesta într-o anumita viata pamânteasca venind dintr-o viata pamânteasca anterioara.
     Dumneavoastra treceti printr-una din vietile pamântesti, actionati într-un fel sau altul, împinsi poate de anumite instincte, pasiuni, porniri, sau si de idei inteligente sau prostesti; toate acestea sunt, într-adevar, prezente ca impulsuri. Gânditi-va ca ceea ce faceti astfel sub imperiul acestor porniri are consecinte pentru fericirea sau nefericirea unui alt om.
Când, dupa aceea, va aflati între moarte si o noua nastere, sunteti foarte constienti de aceasta: Eu am facut rau unui om; astfel, eu sunt mai imperfect decât daca nu i-as fi facut acest rau; trebuie sa compensez acest rau. În dumneavoastra ia nastere imboldul, pornirea, de a compensa acel rau.
Dar daca dumneavoastra ati actionat fata de un om favorizându-i progresul, atunci priviti ceea ce ati facut pentru progresul acestui om în asa fel încât va puteti spune: Aceasta trebuie sa constituie o temelie pentru progresul general al lumii, trebuie sa determine anumite consecinte pentru lume.
     Ceea ce nu are decât o valoare morala trebuie sa devina un fapt exterior, trebuie sa devina un eveniment exterior al lumii.
Pentru aceasta sunt necesare acele entitati care transforma, care metamorfozeaza faptele morale în fapte cosmice.
Acestea sunt entitatile primei Ierarhii: Serafimi, Heruvimi, Tronuri. Ele transforma ceea ce porneste de la noi, dintr-o anumita viata pamânteasca, în experientele urmatoarei vieti pamântesti. Ele actioneaza în ceea ce este în viata umana eveniment, experienta traita. Astfel, noi avem cele trei elemente fundamentale ale karmei noastre:
Ceea ce formeaza constitutia noastra interna, existenta noastra umana interna, este supus Ierarhiei a treia;
simpatiile si antipatiile noastre, asadar, ceea ce se afla într-o anumita relatie cu anturajul nostru, sunt de domeniul Ierarhiei a doua;
în sfârsit, ceea ce ne apare ca viata noastra exterioara constituie domeniul primei Ierarhii, Ierarhia cea mai înalta de entitati supraordonate omului.
Astfel, privirii noastre i se ofera ansamblul corelatiilor în care se afla omul fata de Univers, si putem sa abordam acum marile probleme: Cum se dezvolta un destin uman, în toate detaliile sale, plecând de la aceste trei elemente ale omului?
     Întelegem cel mai bine ce este karma atunci când o confruntam cu un alt impuls din viata umana, cu acel impuls care este desemnat prin cuvântul libertate.
Sa consideram mai întâi problema karmei, sa zicem, absolut în mare.
Ce înseamna ea?
Existenta umana ne apare ca fiind constituita din vieti pamântesti succesive.
Prin sentimentul pe care îl avem într-una dintre aceste vieti pamântesti, putem mai întâi discerne, cel putin în gândire, privind spre trecut, ca aceasta viata pamânteasca prezenta este repetarea a numeroase vieti anterioare.
Aceasta viata pamânteasca a fost precedata de o alta, aceasta, la rândul ei, de una anterioara, pâna când se ajunge la vremurile când e imposibil sa mai vorbim despre vieti pamântesti succesive în felul în care vorbim despre acestea în perioada actuala a Pamântului, fiindca, mergând înapoi pe firul timpului, începe o epoca în care, treptat, viata dintre nastere si moarte si viata dintre moarte si o noua nastere devin atât de asemanatoare, încât deosebirea enorma care le separa astazi dispare.

     Astazi, noi traim în corpul nostru pamântesc între nastere si moarte în asa fel încât oamenii se simt, în starea de constienta obisnuita, puternic separati de lumea spirituala.
Toate acestea sunt urmarea faptului ca viata pe Pamânt limiteaza fiinta umana la lumea exterioara sensibila si la intelect, care nu înglobeaza decât ceea ce este propriu-zis în legatura cu aceasta existenta pamânteasca. De aici provin tot felul de certuri, care, toate, îsi au radacinile în necunoscut.
     Sa admitem pur si simplu ca în perioada actuala a Pamântului omul traieste între nastere si moarte în corpul sau fizic, în întreaga sa organizare, în asa fel încât aceasta organizare îi confera o constienta prin care, într-un anumit sens, omul este separat de o anumita lume a cauzelor, dar care totusi îsi exercita influenta ei în aceasta existenta fizica pamânteasca.
Apoi, între moarte si o noua nastere, omul traieste într-o alta lume, care, în comparatie cu lumea noastra fizica, poate fi numita spirituala, o lume în care el nu poseda un corp fizic vizibil pentru simturile umane, dar în sânul careia el traieste ca o fiinta spirituala; si, pe durata acestei vieti dintre moarte si o noua nastere, lumea în care traieste între nastere si moarte este tot atât de stranie cum este acum, pentru constienta obisnuita, lumea spirituala.

     Daca ne întoarcem în timp, sa zicem, numai pâna în epoca egipteana, între mileniul 3 si mileniul 1 înainte de întemeierea crestinismului, si revenim apoi la epoca în care traim noi însine pe Pamânt, aceasta constienta trecuta, comparata cu cea actuala, de o claritate atât de puternica comparata cu aceasta constienta de o claritate atât de brutala, constienta oamenilor din vechiul Egipt era mai curând o constienta de vis, care nu se lovea, ca astazi, de obiectele exterioare, care mai curând trecea prin lume fara a se ciocni de lucruri, dar care, în schimb, era plina de imagini care îi revelau, totodata, ceva despre lumea spirituala care se afla în ambianta noastra. Spiritualul se revarsa înca în existenta pamânteasca fizica.
Sa nu spuneti: Cum, într-o stare de constienta mai curând asemanatoare visului, neavând aceasta claritate acuta, cum a putut omul realiza marile lucrari care au fost realizate, de exemplu, în timpul epocii egiptene sau al celei chaldeene? E suficient sa ne reamintim ca uneori nebunilor, în anumite stari de delir, le cresc în mod considerabil fortele fizice si ei se apuca sa duca greutati pe care nu le-ar putea duce deloc în starea de constienta lucida.
Forta fizica a acestor oameni, care erau poate în aparenta mai fragili decât contemporanii nostri – dar nu întotdeauna cel gras este puternic si cel slab este lipsit de putere –, era, de asemenea, în mod corespunzator, mai mare.
Numai ca ei nu observau în toate amanuntele ceea ce îndeplineau în mod fizic, ci, în timp ce actionau pe plan fizic, ei faceau, în paralel, niste experiente în care înca mai intervenea lumea spirituala.
Si, pe de alta parte, atunci când parcurgeau viata dintre moarte si o noua nastere, din aceasta viata pamânteasca transpareau mult mai multe lucruri, urcând spre acele regiuni – daca pot sa-mi permit sa folosesc termenul „a urca”.
     Astazi este extrem de dificil sa te faci înteles de fiintele care se afla între moarte si o noua nastere, caci limbile au luat încetul cu încetul o forma pe care defunctii nu o mai înteleg.
La putin timp dupa moarte, substantivele noastre, de exemplu, nu mai sunt decât spatii goale pentru întelegerea lor. Ei nu mai înteleg decât verbele, ceea ce este mobil, activ. Si, în timp ce spiritele materialiste ne atrag în permanenta atentia sa definim corect, sa accentuam riguros fiecare concept printr-o definitie, defunctul nu mai cunoaste deloc definitiile; el nu mai cunoaste decât ceea este în miscare, nu ceea ce are contururi, limite.
     În timpurile mai vechi, ceea ce traia pe Pamânt în vorbire, în uzantele, în obisnuintele de gândire, era înca perceptibil pe durata vietii dintre moarte si o noua nastere, astfel încât defunctul, înca multa vreme dupa moartea sa, pastra un ecou despre ceea ce traise pe Pamânt, cât si despre ceea ce se mai întâmpla pe Pamânt dupa moartea sa.
În timpuri înca si mai vechi, în perioada catastrofei atlanteene, în mileniile 8, 9 înaintea erei crestine, deosebirile dintre viata pe Pamânt si viata de dincolo – daca putem spune astfel – erau si mai reduse.
Si apoi, ajungem treptat la niste vremuri când deosebirile dispar, când cele doua forme de existenta sunt absolut asemanatoare. Atunci nu mai putem vorbi de vieti pamântesti succesive.
     Vietile succesive au, asadar, o limita, pe care o întâlnim atunci când ne întoarcem în timp. Si ele vor avea si un sfârsit, care poate fi perceput de privirea îndreptata spre viitor.
Caci procesul care începe într-un mod absolut constient prin antroposofie, si anume patrunderea lumii spirituale în constienta obisnuita, acest lucru va avea niste consecinte pentru lumea în care traim între moarte si o noua nastere, aceasta lume pamânteasca va patrunde tot mai mult în lumea de dupa moarte; totusi, constienta nu va mai fi visatoare, ci din ce în ce mai clara.
Deosebirea dintre cele doua stari se va diminua iarasi. Asadar, aceasta existenta de-a lungul vietilor succesive se situeaza între niste limite exterioare, care conduc apoi spre o cu totul alta forma de existenta, când nu mai are sens sa vorbim despre vieti pamântesti succesive, deoarece deosebirea dintre viata pe Pamânt si viata spirituala nu mai este tot atât de mare ca în prezent.
     Dar atunci când admitem o data, pentru un vast prezent al epocii pamântesti, ca în spatele acestei vieti pamântesti se afla un mare numar de alte vieti – desigur, nu putem spune nenumarate vieti, caci o cercetare exacta prin mijloacele stiintei spirituale ne permite chiar sa le numaram –, atunci putem constata ca în cursul acestor vieti pamântesti anterioare noi am facut anumite experiente, care înseamna relatii de la om la om.
Iar efectele acestor relatii umane, manifestate prin experientele pe care le-am traversat, sunt prezente în aceasta viata pamânteasca, asa cum efectele actiunilor noastre actuale vor fi simtite în vietile urmatoare.
Asadar noi trebuie sa cautam în vietile anterioare cauzele multor lucruri care survin în viata noastra actuala. Atunci, cu usurinta ne-am putea spune asa: Asadar ceea ce traiesc eu acum este determinat, are niste cauze. Cum putem fi atunci oameni liberi?

     Problema care se pune acum este destul de importanta; caci orice observatie spirituala arata ca, într-adevar, viata pamânteasca prezenta este conditionata în acest fel de cele care au precedat-o. Pe de alta parte, constienta libertatii este absolut indiscutabil prezenta.
     Omul nu mai crede în ceea ce traieste el însusi, fiindca este îndopat cu conceptii teoretice.
Plecând de la fenomenele naturale pe care le observa, omul îsi formeaza astazi o idee: Totul este în mod necesar determinat, orice efect are o cauza, tot ceea ce exista are o cauza.
Asadar când eu concep un gând, si acest lucru are o cauza determinanta. Nu ne gândim chiar imediat la vietile pamântesti succesive, ne gândim ca ceea ce decurge dintr-un gând este tot atât de clar determinat de o cauza ca ceea ce provine de la o masina.
     Prin aceasta teorie a cauzalitatii generale, cum este numita, prin aceasta teorie, omul devine orb, în diverse feluri, în fata faptului ca el poarta distinct în fiinta sa constienta libertatii.
Libertatea este un fapt pe care îl traim imediat ce ajungem în mod real la constienta de sine.
Dar exista si oameni care sunt de parere ca, acum, sistemul nervos este pur si simplu un sistem nervos si ca din el apar gândurile ca prin farmec.
Atunci, desigur, aceste gânduri ar fi, sa spunem, exact ca flacara care, sub influenta unui material inflamabil, arde, asadar, un rezultat necesar, si nu poate fi vorba de libertate. Faptul fundamental al libertatii umane poate fi vietuit în mod direct. Deja în viata pamânteasca obisnuita noi facem multe lucruri in deplina libertate, si care sunt, pe de alta parte, de-asa natura, încât nu am putea prea usor sa nu le facem. Totusi, prin aceasta noi nu ne simtim lezata libertatea.

     Presupuneti acum ca hotarâti sa va construiti o casa.
Pentru a construi casa ar fi nevoie, sa zicem, de un an. Dupa un an va veti putea muta în ea.
Va simtiti oare libertatea diminuata prin faptul ca trebuie sa va spuneti: Casa este aici, acum trebuie sa intru în ea, sa locuiesc în ea – dar aceasta este o constrângere!
Nu va simtiti atinsi în libertatea dumneavoastra prin faptul ca v-ati construit o casa.
Desigur, puteti spune: Da, bun, îmi construiesc o casa, dar eu vreau sa ramân o fiinta libera, nu vreau sa ma simt constrâns de acest fapt. Daca ea nu-mi place, nu ma voi instala în ea peste un an, când va fi gata, ci o voi vinde.
Bine! Am putea avea despre aceasta atitudine o anumita parere, am putea avea, de exemplu, parerea ca nu prea stiti ce vreti, daca va comportati astfel. Bineînteles, am putea avea aceasta parere; dar sa trecem peste asta. Sa trecem peste faptul ca cineva ar putea fi un fanatic al libertatii, facând în permanenta proiecte, abandonându-le apoi din dragoste pentru libertate. În acest caz, am putea spune: Acest om nu are libertatea de a se adapta la ceea ce el a proiectat. El este îmboldit în permanenta de vointa de a fi liber, si el alearga fara încetare tocmai din cauza acestui fanatism al libertatii.
     Daca noi atribuim omului libertatea, atunci trebuie sa cautam la alte fiinte, la cele care nu sunt diminuate în libertatea lor de limitele impuse naturii umane – daca ne înaltam la entitatile care apartin Ierarhiilor superioare, acestea nu sunt diminuate prin limitele naturii umane –, trebuie sa cautam la ele libertatea într-un grad mai înalt. Cineva ar putea construi o teologie aparte, spunând: Dar Dumnezeu trebuie sa fie liber! Si totusi, el a organizat lumea într-un anumit fel. Însa, prin aceasta, El este angajat, El nu poate totusi modifica în fiecare zi ordinea lumii; asadar El nu ar fi liber.
     Vedeti dumneavoastra, când opuneti în acest fel, una alteia, necesitatea interioara a karmei si libertatea, care este un fapt al constientei noastre, care este pur si simplu un rezultat al observatiei de sine, sunteti prizonierul unui cerc vicios din care nu mai puteti iesi. Caci problema este aceasta: Sa luam înca o data – nu vreau sa abuzez de acest exemplu, însa el ne poate permite sa mergem mai departe –, sa luam înca o data exemplul cu construirea casei. Asadar cineva îsi construieste o casa. Nu vreau sa spun ca eu îmi construiesc o casa – eu n-o voi face, probabil, niciodata –, dar, sa spunem, cineva îsi construieste o casa. Însa, prin aceasta hotarâre, el îsi determina într-un anumit fel viitorul. Iar în perspectiva acestui viitor, când casa va fi gata si el va trebui sa tina seama de hotarârea pe care a luat-o în trecut, el nu mai este liber, în aparenta, fata de faptul de a o locui. Bineînteles, el singur si-a limitat libertatea; dar, în aparenta, nu-i mai ramâne nici o libertate în aceasta privinta. Dar gânditi-va cât de multe lucruri va mai ramân, de care puteti dispune în libertate în aceasta casa! Sunteti liber sa fiti în ea prost sau destept. Sunteti liber sa va comportati în aceasta casa într-un mod dezgustator sau cu iubire fata de semenii vostri. Sunteti liber sa va sculati devreme sau sa va sculati târziu. Mai sunt si alte necesitati legate de aceasta, dar, în ceea ce priveste raportul dumneavoastra fata de construirea casei, sunteti oricând liber sa va sculati devreme sau târziu. Sunteti liber sa traiti acolo ca antroposof sau ca materialist. Într-un cuvânt, cu privire la nenumarate lucruri, dumneavoastra sunteti liber.
     Tot astfel, în viata individului, desi necesitatea karmica se mentine, exista nenumarate lucruri – mult mai multe decât într-o casa – fata de care sunteti liber, care ramân, în realitate, cu totul în domeniul libertatii. Luând în considerare acest lucru, dumneavoastra puteti anticipa ceea ce urmeaza si puteti spune: Ei da, eu sunt liber în interiorul anumitor limite; dar aici eu ajung la granitele libertatii mele. Eu simt din toate partile necesitatea karmica. Eu ma plimb de acolo-colo prin încaperea libertatii mele, dar ma lovesc din toate partile de granitele ei, de necesitatea karmica, pe care eu o simt. Ei bine, dragii mei prieteni, daca pestele ar gândi la fel, el ar fi groaznic de nefericit în apa caci atunci când înoata ajunge si el la limitele apei. El nu poate trai afara din apa. El nu risca sa iasa afara. El nu iese deloc din apa. El ramâne în apa, el înoata prin apa în toate directiile si nu-l preocupa ceea ce este afara din apa, fie aer sau orice altceva. Si va pot asigura ca pestele nu este deloc nefericit din aceasta cauza, ca nu poate respira cu plamânii. El nu se gândeste absolut deloc sa fie nefericit. Pentru ca pestele sa aiba ideea de a fi nefericit fiindca trebuie sa respire prin branhii în loc de plamâni, el ar trebui sa aiba pe undeva niste plamâni de rezerva, pentru a putea compara viata în apa cu viata în aer. Sentimentul sau interior ar fi atunci cu totul diferit. Totul ar fi diferit.
     Sa aplicam aceasta comparatie la viata umana, la raportul dintre libertate si necesitatea karmica; atunci, vom vedea ca, în perioada actuala a vietii pe Pamânt, omul are, pentru moment, constienta obisnuita. Cu aceasta constienta obisnuita, omul traieste în domeniul libertatii sale asa cum pestele traieste în apa, si el nu patrunde absolut deloc cu aceasta constienta în sfera necesitatii karmice. Abia atunci când omul începe sa perceapa în mod real lumea spirituala – ceea ce ar echivala, pentru peste, sa aiba la dispozitie niste plamâni de rezerva –, abia atunci când omul începe sa traiasca în lumea spirituala ajunge el sa perceapa impulsurile care traiesc în ea sub forma necesitatii karmice. Omul îsi îndreapta atunci privirea spre vietile sale pamântesti anterioare si el, percepând acolo cauzele experientelor sale actuale, nu simte, nu spune: Eu sunt acum sub constrângerea unei necesitati implacabile si libertatea mea este atinsa –, ci priveste în urma si vede cum el însusi este acela care a pregatit ceea ce se întâmpla acum, asa cum cineva care si-a construit o casa îsi îndreapta privirea asupra hotarârii de altadata, care a dus la construirea acestei case. Si atunci gaseste, de obicei, ca ar fi mai just sa se întrebe: Aceasta hotarâre de a construi o casa a fost rezonabila sau nu? Desigur, el poate avea tot felul de pareri mai târziu, dupa ce lucrurile au fost savârsite; dar atunci, daca îsi da seama ca aceasta a fost o enorma prostie, el poate spune, cel mult, ca a fost nechibzuit.
     Dar în viata pamânteasca este o întreaga problema când trebuie sa spunem, cu privire la o anumita actiune pe care am întreprins-o noi însine, ca aceasta a fost o prostie. Nu ne place sa recunoastem asa ceva. Nu suportam cu placere consecintele unei prostii pe care am facut-o. Ne gândim ca ar fi fost mai bine sa nu fi luat hotarârea respectiva. Dar acest lucru nu se refera decât la o singura viata pamânteasca, pentru ca, într-adevar, prostia hotarârii si pedeapsa care urmeaza, prin faptul ca trebuie sa traim consecintelor acestei prostii, se situeaza în interiorul aceleiasi vieti. Asa stau lucrurile întotdeauna în aceasta privinta.
     Dar situatia nu mai este aceeasi în cazul mai multor vieti pamântesti. Ele sunt separate întotdeauna de intervalele petrecute între moarte si o noua nastere, si aceasta viata petrecuta între moarte si o noua nastere transforma multe lucruri, care nu s-ar transforma deloc daca viata pamânteasca ar continua în acelasi fel. Sa presupunem ca va îndreptati privirea asupra unei vieti anterioare. Dumneavoastra ati facut unui om bine sau rau. Între aceasta viata anterioara si cea actuala, s-a desfasurat existenta dintre moarte si o noua nastere. În timpul acestei vieti, al acestei existente spirituale, nu puteti gândi altfel decât ca ati devenit mai putin perfect prin faptul ca i-ati facut rau unui om. V-ati diminuat valoarea umana, v-ati mutilat sufletul. Trebuie sa reparati aceasta mutilare, si atunci luati decizia de a face în urmatoarea viata pamânteasca ceea ce va permite sa reparati greseala comisa. În viata dintre moarte si o noua nastere, va asumati prin proprie vointa a cea fapta care poate compensa greseala. Daca ati facut bine cuiva, atunci dumneavoastra stiti ca întreaga viata umana de pe Pamânt – acest lucru se vede în special între moarte si o noua nastere –, întreaga viata de pe Pamânt are importanta pentru ansamblul omenirii. Atunci va dati seama, daca ati ajutat un om sa progreseze, ca el si-a cucerit de fapt prin aceasta anumite lucruri pe care nu si le-ar fi putut cuceri fara dumneavoastra într-o viata anterioara. Astfel, în existenta dintre moarte si o noua nastere va simtiti din nou unit cu acest om, pentru a continua ceea ce ati realizat în vederea desavârsirii umane. Dumneavoastra îl cautati din nou în viata pamânteasca urmatoare, tocmai pentru a continua sa actionati în noua viata pamânteasca asupra lui în acelasi fel prin care l-ati ajutat sa fie mai desavârsit.
     Niciodata nu ne vom gasi într-o situatie de dezacord fata de karma daca am ajuns sa privim în mod real în intimitatea karmei. Atunci când, prin karma, se ivesc lucruri care nu ne plac, ar trebui sa le consideram în contextul legilor generale ale lumii. Si ajungem atunci sa întelegem tot mai mult ca, în cele din urma, totusi, ceea ce este determinat karmic este mai bun decât daca ar trebui, cu fiecare viata pamânteasca, sa luam totul de la început, ca si cum în fiecare viata pamânteasca am fi niste pagini complet nescrise. Caci noi însine suntem, în realitate, karma noastra. Ceea ce ne vine în întâmpinare, provenind din vietile anterioare, suntem noi însine, si nu are nici un sens sa ne spunem ca ceva din karma noastra, alaturi de care se afla, desigur, domeniul libertatii, ar trebui sa fie altfel decât este, caci, în general, într-un ansamblu guvernat de legi, detaliul izolat nu poate fi supus unei critici. Se poate ca unuia sa nu-i placa nasul sau; dar nu are nici un sens sa critice pur si simplu acest nas în sine, caci nasul pe care îl are trebuie sa fie în realitate asa cum este, daca omul respectiv, în ansamblul sau, este asa cum este. Iar cine spune: eu as vrea sa am un alt nas, acela spune de fapt, cu aceasta, ca el ar vrea sa fie un cu totul alt om. Dar, gândind astfel, el se suprima pe sine însusi în gândire. Însa asa ceva nu se poate.