Legile karmei - Partea III de Rudolf Steiner publicat la 01.09.2010
Priveste inapoi pana la a treia viata
     Când coborâm din lumea spirituala spre lumea fizica pentru a trai o existenta pamânteasca, noi ne-am pregatit mai întâi corpul fizic prin curentul ereditar.
Vom vedea totusi ca, în anumite privinte, acest corp fizic depinde de ceea ce am trait între moarte si o noua nastere.
Pentru moment, sa ne limitam la a stabili în mod clar ca, de fapt, el ne este dat de Pamânt.
. Dimpotriva, partile constitutive ale entitatii umane pe care le putem numi superioare: corpul eteric, corpul astral si Eul, coboara din lumea spirituala.
     Omul îsi extrage corpul eteric, într-un fel, din ansamblul eterului universal, înainte de a se uni cu acel corp fizic care îi este dat prin linia ereditara. Unirea fiintei sufletesc-spirituale a omului, adica a Eului, a corpului astral si a corpului eteric, cu embrionul fizic, nu se poate realiza decât datorita retragerii treptate a corpului eteric matern din germenul fizic uman.

     Asadar omul nu se uneste cu embrionul fizic uman decât dupa ce si-a scos din eterul universal corpul eteric.
Organismul astral – care în timpul vietii pe Pamânt ramâne, as putea spune, în toate privintele, inconstient sau subconstient pentru fiinta umana – contine toate rezultatele vietii dintre moarte si o noua nastere.
Între moarte si o noua nastere, omul, în functie de ceea ce a devenit prin vietile sale pamântesti precedente, intra în diverse raporturi cu alte suflete umane, care se afla, de asemenea, între moarte si o noua nastere, sau cu alte entitati spirituale de un rang cosmic superior si care nu coboara pe Pamânt într-un corp uman, ci îsi continua existenta în lumea spirituala.
     Tot ce aduce omul din vietile sale anterioare, în functie de ceea ce a fost el, de ceea ce a facut, trezeste simpatia sau antipatia entitatilor pe care el învata sa le cunoasca în lumea prin care trece între moarte si o noua nastere.
Pentru karma, sunt de o mare importanta nu numai aceste simpatii si antipatii ale înaltelor entitati fata om, în functie de ceea ce a facut el în viata sa pamânteasca precedenta, ci, înainte de toate, este important ca omul se afla în legatura cu sufletele umane cu care el era legat si pe Pamânt, ca a avut loc un fenomen propriu-zis de oglindire între fiinta sa si cea a sufletelor cu care omul a avut o legatura pe Pamânt.
Sa presupunem ca cineva a avut relatii bune cu un suflet, pe care el îl întâlneste din nou între moarte si o noua nastere. În timpul existentei anterioare, în el a trait tot ceea ce însoteste aceste bune relatii. Aceste relatii bune se reflecta în sufletul sau, când întâlneste din nou acel suflet între moarte si o noua nastere. Si, în aceasta privinta, lucrurile stau în asa fel încât, în timpul acestei treceri prin viata între moarte si o noua nastere, omul se vede pretutindeni reflectat în sufletele cu care el este acum în relatie fiindca a trait cu ele pe Pamânt. Daca am facut bine unui om, din acest suflet emana ceva; daca i-am facut rau, din suflet emana, de asemenea, ceva. Si atunci avem sentimentul ca tu ai ajutat acest suflet sa progreseze. Ceea ce ai trait datorita faptului ca l-ai ajutat, ceea ce ai simtit fata de acest suflet, sentimentele care ti-au determinat atitudinea, propriile trairi interioare pe care le-ai avut în timp ce îl ajutai sa progreseze, acestea se întorc spre tine. Sunt reflectate de sufletul respectiv.
Daca am prejudiciat unui alt suflet, ceea ce a trait în noi în timp ce i-am facut rau este reflectat, de asemenea, de acest suflet.

     În lumea spirituala, toate acestea sunt realitate. Când traversam o sala cu numeroase oglinzi, noi ne vedem reflectati în fiecare oglinda. Dar stim si ca aceste imagini – în sensul obisnuit al cuvântului – nu exista; când plecam, nu mai ramâne nimic, noi nu ne mai oglindim.
Dar ceea ce se reflecta în sufletele umane se mentine, ramâne prezent.
Iar în ultima treime a perioadei dintre moarte si o noua nastere vine un moment în care, pornind de la aceste imagini reflectate, ne construim corpul astral.
Noi le concentram, pentru a forma acest corp astral, astfel încât atunci când coborâm din lumea spirituala în lumea fizica, purtam în corpul nostru astral ceea ce am primit înapoi, ca oglindiri în celelalte suflete, în perioada dintre moarte si o noua nastere, a faptelor pe care le-am savârsit în viata pamânteasca precedenta.
De aici provin impulsurile care ne împing spre acele suflete umane, sau ne fac sa ne îndepartam de acele suflete umane, în compania carora ne vom naste din nou într-un corp fizic.

     Putem urmari cum un impuls care însufleteste o viata îsi prelungeste efectul în vietile urmatoare.
Sa luam, de exemplu, impulsul iubirii. Noi putem sa ne îndreptam spre un alt om faptele izvorâte din ceea ce numim iubire. Faptele noastre sunt diferite, dupa cum ele sunt savârsite din simplul sentiment al datoriei, din convenienta, în mod conventional, sau sunt izvorâte dintr-o iubire mai mare sau mai mica.
     Sa presupunem ca un om ajunge sa execute într-o viata pamânteasca actiuni inspirate de iubire, impregnate de caldura iubirii. Acestea ramân prezente ca forta în sufletul sau. Iar rezultatul pe care îl duce din faptele sale, si care se reflecta în suflete, acest rezultat revine la el sub forma de imagini de oglinda. Si când omul îsi construieste corpul astral, cu care coboara pe Pamânt, aceasta iubire, care în viata precedenta emana de la omul respectiv, acum, întorcându-se înapoi la el prin ceilalti, se transforma în bucurie.
Asadar atunci când un om savârseste pentru semenii sai, într-o viata pamânteasca, fapte inspirate de iubire, asadar, când de la el emana iubire si îi însoteste faptele care sunt o binefacere pentru altii, atunci, în perioada petrecuta între moarte si o noua nastere se realizeaza o metamorfoza si aceasta iubire ce radiaza se transforma în existenta urmatoare în bucurie care vine spre omul respectiv.
Daca într-o viata pamânteasca, dragii mei prieteni, un om va produce bucurie, puteti fi siguri ca aceasta bucurie este rodul iubirii pe care ati manifestat-o fata de el într-o existenta precedenta. Aceasta bucurie se revarsa acum, la rândul ei, în sufletul dumneavoastra, în timpul vietii pamântesti.
Un om care poate trai bucuria este, la rândul sau, o sursa de caldura.
     Un om care are motive sa treaca fara bucurie prin existenta se comporta fata de ceilalti oameni altfel decât cel care cunoaste bucuria.
Si, la rândul ei, aceasta influenta este inserata, este imprimata în corpul nostru astral. Si ea devine acum, în ceea ce priveste roadele pe care le poarta, impulsul care ne permite sa întelegem usor oamenii si lumea.
Ea devine baza acestei atitudini sufletesti care ne duce la întelegere fata de lume.
Când într-o încarnare pamânteasca putem încerca bucurie fata de comportamentele interesante ale oamenilor, când putem întelege comportamentele interesante ale oamenilor, aceasta are legatura cu bucuria pe care am încercat-o în viata anterioara, apoi cu iubirea pe care noi am simtit-o în cea care a precedat-o. Oamenii care pot parcurge lumea cu un spirit liber, deschis, lasând ca lumea sa patrunda în ei, întelegând lumea, sunt oamenii care si-au cucerit aceasta atitudine fata de lume prin iubire si prin bucurie.
     Exista o deosebire între comportamentul pe care îl inspira o notiune rigida a datoriei, dar care este absolut necesara în viata sociala pentru multe lucruri, si faptele nascute din iubire.
Faptele care au fost savârsite dintr-o constiinta rigida a datoriei sau din supunere fata de conventie, „pentru ca asa se face”, nu determina în viata pamânteasca urmatoare nici o bucurie; prin efectul acelui fenomen de reflectare pe care l-am descris, ele suscita în viata pamânteasca urmatoare ceva despre care s-ar putea spune: Omul simte ca este mai mult sau mai putin indiferent celorlalti oameni.
Si ceea ce suporta câte unul de-a lungul existentei prin faptul ca el este indiferent celorlalti oameni si ca sufera din aceasta cauza – si el sufera pe buna dreptate, caci oamenii sunt aici unii pentru altii, si omul este educat sa nu fie indiferent fata de ceilalti oameni –, ceea ce sufera el aici, aceasta suferinta este rezultatul lipsei de iubire într-o existenta precedenta, când s-a comportat ca o persoana corecta, fiindca datoria rigida era suspendata deasupra corpului sau ca sabia lui Damocles, – nu vreau sa spun ca o sabie de otel, aceasta ar fi nelinistitor pentru majoritatea oamenilor datoriei, dar ca o sabie de lemn.
     Suntem acum la a doua viata pamânteasca.
Asa cum am vazut, ceea ce apare ca bucurie, drept rod al iubirii, da nastere în a treia viata pamânteasca unei inimi deschise si libere care ne apropie de lume, care ne daruieste un spirit liber, plin de întelegere pentru tot ceea ce este frumos, adevarat si bun.
Dar ceea ce se revarsa spre noi ca indiferenta din partea celorlalti oameni, si ceea ce simtim din aceasta cauza în timpul unei vieti pamântesti, aceasta face din noi în urmatoarea viata, deci, în a treia, un om care nu stie prea bine ce sa faca din el însusi.
Când merge la scoala, el nu stie ce sa faca cu ceea ce îl învata profesori sai. Când este mai mare, el nu stie daca va deveni lacatus sau magistrat. El merge prin viata fara orientare, de fapt, fara o directie.

     Fata de ceea ce percepe din lumea exterioara, el nu este tocmai inert. El poate întelege muzica, de exemplu, dar nu simte nici o bucurie. Lui îi este, la urma urmei, indiferent ca aceasta muzica este mai mult sau mai putin buna sau mai mult sau mai putin proasta. El simte frumusetea unei opere picturale sau a unei alte opere de arta, dar sufletul sau este mereu framântat: La ce bun toate acestea? Acestea sunt acum lucruri care intervin în a treia viata pamânteasca, printr-o înlantuire karmica.
     Dar sa presupunem ca un om pricinuieste anumite prejudicii semenilor sai, din ura sau fiindca el înclina spre antipatie. Aici se pot imagina toate gradele posibile.
Cineva îl poate vatama, sa zicem, pe un altul, împins de o ura criminala. Dar el poate, de asemenea, eu las la o parte toate treptele intermediare, sa fie un om cu spirit critic. Caci, pentru a fi critic, trebuie întotdeauna sa urasti putin, daca nu esti un critic laudativ, dar acestia sunt rari astazi, caci nu este interesant sa recunosti valoarea a ceea ce a facut cineva. Interesant este, bineînteles, sa iei lucrurile în zeflemea. Exista, asadar, toate nuantele posibile.
Dar aici este vorba de actiunile comise dintr-o antipatie rece, dintr-o anumita antipatie de care adesea oamenii nu sunt constienti, dar care poate ajunge pâna la ura. Tot ceea ce este astfel savârsit fata de semenul nostru si chiar fata de entitati inferioare omului, se traduce, la rândul sau, prin stari sufletesti care se reflecta si ele în viata dintre moarte si o noua nastere. Iar în viata pamânteasca urmatoare, ura da nastere contrariului bucuriei: deceptiile, neplacerile care ne sunt cauzate de lumea exterioara.

     Dumneavoastra veti spune: Dar noi trecem prin atâtea experiente dureroase – toate acestea trebuie sa îsi aiba, într-adevar, originea într-o ura mai mare sau mai mica în viata pamânteasca anterioara? Eu nu pot sa cred ca am fost atât de rau – iata ce va zice omul usor –, ca eu trebuie sa fiu atât de nefericit fiindca am urât atât de mult!
Da, când vrem sa gândim în acest domeniu renuntând la orice prejudecata, trebuie sa ne fie clar cât de mare este iluzia care ne este foarte agreabila si în prada careia ne lasam atât de bucurosi când este vorba sa ne ascundem sentimentele de antipatie fata de ceilalti oameni.
În realitate, oamenii trec prin lume cu mult mai multa ura, sau, cel putin, cu mult mai multa antipatie decât cred ei. Si iata ce se întâmpla: Ura, la început, deoarece ea produce sufletului o anumita satisfactie, de obicei nu este perceputa absolut deloc. Ea este ascunsa de satisfactie. O remarcam abia atunci când ea se întoarce înapoi sub forma suferintei care se revarsa spre noi din exterior. Imaginati-va ce se poate întâmpla aici, gânditi-va, de exemplu, la un mic grup reunit în jurul unei cesti de cafea, unde o semiduzina – e deja suficient! – de doamne si domni – pot fi si domni – stau împreuna si îi bârfesc pe semenii lor! Gânditi-va la antipatia care se revarsa într-o ora si jumatate – iar uneori aceste bârfe pot dura si mai mult – asupra unor oameni! În momentul în care bârfele se revarsa, oamenii nu remarca aceasta antipatie; dar atunci când revin în viata pamânteasca urmatoare, atunci ei o remarca foarte bine. Dar ea se întoarce asupra lor în mod inevitabil.

     Asa încât, efectiv, o parte – nu totul, noi vom învata sa cunoastem si alte înlantuiri karmice –, astfel încât o parte a mizeriilor care ne vin din exterior într-o viata pamânteasca pot proveni, în realitate, din sentimentele de antipatie pe care le-am avut în încarnari anterioare.
     În toate acestea, bineînteles, trebuie sa ne fie întotdeauna clar faptul ca o anumita karma, un anumit curent karmic trebuie sa-si aiba începutul undeva.
Când trecem acum la a treia viata pamânteasca, atunci rezultatul acestei suferinte care ne afecteaza – dar numai daca ea este datorata urii pe care am înmagazinat-o într-un fel oarecare –, atunci rezultatul acestei suferinte care invadeaza sufletul este mai întâi un fel de apatie a spiritului, un fel de apatie a facultatii de întelegere fata de lume.
Când cineva ramâne indiferent si flegmatic fata de lume, când nu abordeaza lucrurile, nici oamenii, cu o inima deschisa, atunci adesea aceasta apatie a fost întretesuta în propria lui karma printr-o suferinta cauzata într-o viata anterioara; dar când se exprima în acest fel printr-o apatie a sufletului, aceasta trebuie sa ne conduca înapoi, la sentimentele de ura din cel putin a treia dintre existentele trecute.
Poti fi într-adevar întotdeauna sigur: A avea un comportament prostesc într-o anumita viata este întotdeauna consecinta urii dintr-o viata anterioara.
Reflectând la aceasta, dumneavoastra va veti spune: Daca într-o anumita încarnare, sunteti în contact cu anumiti oameni, tot asa, si într-o încarnare precedenta – cel putin la modul general, caci se poate ca lucrurile sa se fi modificat putin – erati împreuna cu acei oameni si, la fel, într-o viata anterioara aceleia.
Dar, desigur, si cei care traiesc la cincizeci de ani dupa dumneavoastra au fost, si ei, la rândul lor, legati de niste oameni în viata lor precedenta!
În general, oamenii din seria B, conform acestei idei, nu se întâlnesc cu oamenii din seria A. Aceasta este o idee apasatoare, dar o idee adevarata.
     Cursul vietii oamenilor pe Pamânt se desfasoara dupa anumite ritmuri. În lunga existenta dintre moarte si o noua nastere ele se întâlnesc, desigur; dar în viata pamânteasca lucrurile stau într-adevar în acest fel, întotdeauna noi coborâm pe Pamânt împreuna cu un cerc limitat de oameni. Faptul de a fi contemporani are o semnificatie interioara tocmai pentru vietile pamântesti succesive.
Si ne putem întreba: De ce nu ai fost tu contemporan cu Goethe? Din faptul ca nu esti contemporan cu Goethe, tu poti deduce, în conformitate cu acest adevar, ca, în general, tu nu ai trait niciodata pe Pamânt în acelasi timp cu el. El face parte dintr-o alta serie de oameni.
     Ce se afla, în realitate, în dosul acestui fapt?
Aici trebuie sa inversam întrebarea, iar pentru aceasta e nevoie sa avem un simt liber si deschis pentru convietuirea umana.
Trebuie sa ne putem întreba: Ce înseamna, în realitate, sa fim contemporani cu un om, si ce înseamna ca în cursul unei vieti pamântesti sa nu aflam despre el decât din istorie?
Asadar, ce înseamna aceasta?
     Trebuie sa ai un spirit liber si deschis pentru a raspunde la întrebarea delicata: Cum stau lucrurile cu tot ceea ce se întâmpla în sufletul tau atunci când un contemporan sta de vorba cu tine, când el face niste actiuni care te privesc – cum stau lucrurile în acest caz?
Putem face apoi o comparatie – dupa ce am dobândit cunostintele necesare – cu ce s-ar întâmpla daca am întâlni o personalitate care nu face parte dintre contemporanii nostri, care poate nu a fost contemporan cu noi în nici o viata pamânteasca – personalitate pe care o putem totusi admira si venera mai mult decât pe toti contemporanii –, ce s-ar întâmpla daca am trai în acelasi timp cu aceasta personalitate?
Asadar ce ar fi daca as fi contemporan cu Goethe?
Ei bine, se poate sti perfect ca eu nu l-as fi suportat! „Contemporanii” l-au suportat. Pe cel cu care nu putem fi contemporani nu l-am suporta; într-un anumit fel, el ar actiona ca o otrava asupra vietii sufletesti.
Nu îl suporti fiindca nu esti contemporanul sau, ci ai trait înainte sau dupa el.
Desigur, atunci când nu esti sensibil la acest gen de lucruri, ele ramân în subconstient.
Ei bine, aceste lucruri nu sunt de natura pamânteasca, fiindca motivele pentru care nu putem fi contemporani cu un om nu se afla în viata pamânteasca; fiindca trebuie sa putem privi înlantuirile spirituale; de aceea lucrurile iau uneori, din punctul de vedere al vietii pamântesti, un aspect paradoxal. Dar asa stau lucrurile, ele stau indiscutabil asa.
     Desigur, pentru lumea obisnuita, banala, filistina, viata pamânteasca este absolut fireasca, absolut adevarata; dar legile acestei lumi banale si filistine nu sunt valabile pentru înlantuirile spirituale.
Trebuie sa ne obisnuim sa gândim cu totul altfel de gânduri atunci când vrem sa întelegem lumea spirituala.
Trebuie sa ne obisnuim sa traim chiar niste lucruri surprinzatoare.
Când constienta obisnuita citeste despre Goethe, ea se poate simti îndemnata, fireste, sa spuna: Eu as fi facut bucuros cunostinta cu el; personal, i-as fi strâns mâna, si asa mai departe.
Dar aceasta înseamna a vorbi fara a reflecta, caci exista legi în virtutea carora suntem destinati a trai într-o anumita epoca, si putem trai numai în aceasta epoca.
Exact asa cum suntem destinati, în ceea ce priveste corpul nostru fizic, sa traim la o anumita presiune atmosferica si putem sa ne ridicam în sus pâna la nivelul unde presiunea aerului ne convine, omul care este destinat pentru secolul 20 nu poate trai în epoca lui Goethe.