Legile karmei - Partea IV de Rudolf Steiner publicat la 02.09.2010
Destin
     Destinul omului este alcatuit, desigur, din factorii cei mai diferiti.
Destinul omului depinde de:
1. constitutia sa fizica si eterica;
2. simpatia si antipatia pe care, în functie de natura sa astrala si cea a Eului sau, o poate aduce în întâmpinarea lumii;
3. multiplele complicatii si încurcaturi în care este întretesut omul pe parcursul vietii sale.
Din toate acestea este facut destinul, fie într-un anumit moment, fie în ansamblu, pentru întreaga viata.
     Voi arata cum se constituie destinul global al omului din diferitii sai factori individuali.
Vom porni de la anumiti factori interni din fiinta umana si, în particular, de la un element care într-adevar, în multe privinte, este în primul rând determinant: starea de sanatate sau starea de boala a omului, si ceea ce, ca baza a acestei stari de sanatate sau de boala, se manifesta apoi în forta lui fizica, în puterea lui sufleteasca, datorita carora omul îsi poate îndeplini sarcinile.
Dar daca vrem sa apreciem în mod just acesti factori, atunci trebuie sa putem tine seama mai mult de entitatea originara a omului, trebuie sa dobândim cu adevarat întelegerea faptului ca, în ceea ce priveste fiinta sa mai profunda, omul coboara din lumile spirituale în existenta fizica pamânteasca.
     Stiti ca astazi, pâna si în arta, în poezie, de exemplu, a patruns ideea despre ceea ce este asimilat notiunii de ereditate. Iar atunci când cineva se manifesta în lume prin anumite însusiri determinate, oamenii întreba mai întâi despre ereditatea sa.
Daca un om apare afectat de tendinte patologice, oamenii întreaba: Cum stam cu factorii ereditari?
     Desigur, aceasta este, la început, o întrebare justificata. Dar atitudinea pe care o au astazi oamenii fata de aceste lucruri îi face sa-l piarda, propriu-zis, din vedere pe om, sa treaca absolut pe alaturi de el.
Nu-si îndreapta privirea asupra a ceea ce este adevarata lui natura si cum se dezvolta ea.
Se spune, bineînteles, ca el este în primul rând copilul parintilor sai, ca el este urmasul stramosilor sai.
Desigur, si acest lucru este vizibil.

     Vedem deja în fizionomia sa exterioara, si mai mult, poate, în gesturile sale, vedem asemanarea cu ascendentii sai.
Dar nu numai aceasta. Vedem si ca omul are un organism fizic care este produsul a cea ce-i dau ascendentii sai. El poarta cu sine acest organism. Si astazi se subliniaza cu tarie, foarte viguros, ca omul poarta cu sine acest organism fizic.
     Dar prin aceasta se neglijeaza urmatoarele:
La nastere, desigur, omul îsi primeste organismul fizic de la parinti. Dar ce este acest organism fizic pe care omul îl primeste de la parinti? În civilizatia actuala, oamenii au de fapt asupra acestui punct niste idei absolut gresite.
Când vine momentul schimbarii dintilor, omul nu doar îsi înlocuieste dintii care i-au fost dati la început cu altii, ci acesta este momentul din viata omului în care, pentru prima data, organizarea entitatii umane este reînnoita în întregime.
Exista în realitate o deosebire foarte profunda între ceea ce este omul la opt-noua ani, si ceea ce era el, de exemplu, la trei sau patru ani. Este o deosebire fundamentala.
Organizarea sa la trei sau patru ani este ceva primit prin ereditate, ceva ce i-a fost dat de parintii sai.
Ceea ce apare dupa aceea si se manifesta pentru prima data la opt, noua ani, aceasta provine în cel mai înalt grad din ceea ce a adus omul cu sine din lumea spirituala.
Oricât de socant poate sa fie acest lucru pentru un om din zilele noastre, cufundat cu totul în cultura prezentului, noi trebuie totusi sa spunem: Prima serie de dinti pe care o primeste omul este ceva mostenit în întregime.
Primii dinti slujesc ca model, dupa care omul îsi elaboreaza – dar acum în functie de fortele pe care le aduce cu sine din lumea spirituala – a doua serie de dinti; aceasta este opera sa.
Si asa cum e cu dintii, tot astfel e cu întregul organism. În acest caz, s-ar putea pune întrebarea: Da, dar de ce are omul nevoie de un model?
De ce nu putem noi, pur si simplu, asa cum a fost cazul pe parcursul fazelor trecute ale evolutiei Pamântului, când coborâm spre Pamânt si atragem spre noi corpul eteric – caci noi îl atragem, prin propriile forte, cele pe care le aducem cu noi din lumea spirituala –, de ce nu putem sa atragem spre noi si materia fizica si sa ne formam corpul fizic fara ajutorul ereditatii?

     De ce are omul nevoie de un model?
Vechile conceptii despre lume au raspuns la aceasta întrebare în felul lor. Ele spuneau: La origine, omul era facut în asa fel încât el se stabilea pe Pamânt compunându-si corpul fizic din substantele pamântesti în acelasi fel în care îsi asimila corpul eteric din substanta eterica generala a Cosmosului.
Numai ca omul a cazut sub influenta fortelor ahrimanice si luciferice si, din aceasta cauza, el si-a pierdut facultatea de a-si construi singur corpul fizic, si acum el trebuie sa-l primeasca prin linia genealogica.
Acest mod de a primi un corp fizic este pentru om rezultatul pacatului originar. Vechile conceptii despre lume au spus-o mereu: semnificatia profunda a pacatului originar consta în necesitatea de a trebui sa te integrezi în curentul ereditar.
Astfel, el este pus în fata imposibilitatii de a-si construi prin propriile forte un corp fizic imediat ce intra în conditiile vietii pamântesti; el are nevoie într-adevar de un model, de acel model care se dezvolta în timpul primilor sapte ani de viata.
E firesc ca el sa pastreze mai mult sau mai putin, pe parcursul vietii, ceva din felul cum se orienteaza el în functie de acesta.

     Cel care, ca om ce lucreaza asupra lui însusi, ramâne cu totul dependent de acest model, acela va uita, as putea spune, ceea ce aduce din înaltimi, si se conformeaza cu totul acestui model.
     Un alt om, care si-a câstigat în încarnarile trecute o forta interioara mai mare, se va orienta mai putin dupa model, si se va putea constata ca el se schimba în mod foarte semnificativ pe durata celei de-a doua perioade a vietii, între schimbarea dentitiei si pubertate.
Scoala va avea chiar ca sarcina, daca este o adevarata scoala, sa dezvolte în fiinta umana ceea ce a adus ea din lumile spirituale coborând pe Pamânt.
Astfel încât ceea ce va duce cu sine omul de-a lungul existentei va fi mai mult sau mai putin marcat de pecetea ereditatii, dupa cum el va fi putut depasi sau nu aceasta ereditate.
Pe de o parte, formele, fortele, imprima modelul; si, pe de alta parte, omul vrea sa imprime ceea ce a adus din înaltimi.
Acest fapt provoaca o lupta în timpul primilor sapte ani.
Vazuta din punct de vedere spiritual, aceasta lupta se manifesta sub forma exterioara, în mod simptomatic, prin bolile copilariei.
Bolile copilariei sunt expresia acestei lupte interne.

     Bineînteles, forme asemanatoare de boli apar si mai târziu în viata omului. Asa se întâmpla mai ales atunci când cineva nu a reusit prea bine în cursul primilor sapte ani sa depaseasca modelul.
Atunci, la o vârsta mai înaintata, se poate manifesta nevoia interioara de a se debarasa totusi de ceea ce a mai ramas din punct de vedere karmic.
Dintr-o data, la douazeci si opt sau la douazeci si noua de ani ne putem trezi ca abia acum ne ciocnim serios, în mod interior, cu modelul, si atunci capatam o boala a copilariei.
     Dintr-o data, când copilul se apropie de vârsta de opt, noua ani, la el îsi face aparitia ceva care este foarte întemeiat din punct de vedere organic.
Tatal spune: Ia te uita, el nu are asta de la mine.
Iar mama spune: Iar de la mine si mai putin!
Aceasta se datoreaza, bineînteles, acelei credinte generale din zilele noastre, care a trecut în constienta parintilor, si anume aceea ca, desigur, copiii ar trebui sa mosteneasca totul de la parinti.
Pe de alta parte, se mai poate vedea si cum, eventual, unii copii ajung, în aceasta a doua perioada a vietii, sa semene cu parintii lor si mai mult decât înainte.
Dar aici trebuie sa tinem seama cu cea mai mare seriozitate de felul în care coboara omul în lumea fizica.
     Este adevarat ca înainte de a coborî în existenta pamânteasca omul este îndragostit de parintii sai, ca el coboara spre ei fiindca el îi place.
Trebuie, bineînteles, sa facem distinctie între judecata pe care oamenii si-o formeaza despre viata atunci când sunt pe Pamânt si aceea pe care o au despre viata când se afla în afara domeniului pamântesc, între moarte si o noua nastere.
Daca acum îi spuneti unui tânar, aici pe Pamânt, ca el si-a ales tatal, el ar putea, eventual, raspunde: Cum, eu sa-mi fi ales un tata care m-a pedepsit atât de mult?
Dar, în realitate, el l-a ales, fiindca înainte de a coborî pe Pamânt el vedea lucrurile dintr-un alt punct de vedere: el le vedea într-o perspectiva din care lui i se parea ca pedepsele i-ar prinde foarte bine.
Omul îsi alege parintii si în functie de configuratie. El are în fata imaginea sa viitoare, care sa semene cu parintii sai. El nu le va semana datorita ereditatii, ci datorita fortelor interioare spiritual-sufletesti pe care le aduce coborând din lumile spirituale.
Am vazut si copii care abia în timpul celei de-a doua perioade a vietii începeau sa semene mai bine cu parintii lor.
Desigur, aici avem celalalt caz, când acesti copii si-au propus ca ideal sa adopte forma parintilor lor.
Ceea ce trebuie sa stim este faptul ca în fond, pe durata întregului interval dintre moarte si o noua nastere, omul lucreaza, în colaborare cu alte suflete defuncte si în colaborare cu entitatile lumilor spirituale, la ceea ce îi va da posibilitatea de a-si construi corpul.     Se subestimeaza foarte mult ceea ce poarta omul în subconstientul sau. Caciomul pamântesc este mult mai întelept în subconstient decât în constientul sau.
Ceea ce, în cea de-a doua perioada a vietii, ia, în cadrul modelului, forma pe care omul o poarta în sine ca fiind forma sa proprie, este elaborat pe baza unei vaste întelepciuni universale.
Atunci când vom sti cât de putin preia omul, în ceea ce priveste substanta corpului sau, din ceea ce manânca el – când vom sti ca si-a extras-o mult mai mult din ceea ce absoarbe din aer, din lumina s.a.m.d., sub o forma extrem de subtila –, atunci vom putea crede mai usor ca omul îsi construieste al doilea corp în mod absolut independent fata de toate conditiile ereditatii, construindu-l cu totul pe baza mediului înconjurator.
Primul corp nu este în realitate decât un model, iar ceea ce provine de la parinti, atât substantele cât si fortele corporale exterioare, a disparut în cursul celei de-a doua perioade.
     În a doua perioada a vietii, legatura cu parintii este de natura moral-sufleteasca, iar legatura fizica determinata de ereditate nu este prezenta decât pâna în al saptelea an.
Sa presupunem un om care are pentru aceasta lume fizica din jurul lui un interes redus. El se intereseaza, de exemplu, tocmai de ceea ce se refera în mod direct la corporalitatea sa, sa zicem, de modul în care se manânca – bine sau rau –, într-o anumita regiune, sau de alte lucruri de acest fel, si interesul sau nu merge dincolo de acestea. Sufletul sau ramâne sarac. El nu poarta lumea în sine.
Iar atunci când trece prin poarta mortii, el ia în interiorul sau, în lumea spirituala, foarte putin din lumina cu care fenomenele lumii au radiat spre el.
Din aceasta cauza, munca pe care el va trebui s-o desfasoare în colaborare cu entitatile spirituale, cu care se va afla acum împreuna, va fi pentru el grea.
Pentru munca de cladire a corpului sau fizic, el aduce cu sine, în sufletul sau, nu forta si energie, ci slabiciune, un fel de neputinta sufleteasca.
Si modelul exercita asupra lui o influenta puternica.
Lupta cu acest model se exprima prin tot felul de boli ale copilariei, dar slabiciunea îi ramâne. El îsi plasmuieste un corp întrucâtva fragil, expus tuturor bolilor posibile.
Astfel, interesul sufletului si al spiritului din timpul unei vieti pamântesti se metamorfozeaza din punct de vedere karmic în starea de sanatate a vietii urmatoare.
Oamenii care plesnesc de sanatate au avut mai întâi, într-o viata anterioara, un interes viu pentru lumea vizibila. Si, în aceasta privinta, amanuntele vietii au cu adevarat o actiune extraordinar de puternica.
     Desigur, este mai mult sau mai putin riscant, as spune, sa vorbesti astazi despre aceste lucruri; dar înlantuirile karmei nu pot fi întelese decât daca suntem dispusi sa luam în considerare amanuntele referitoare la karma.
Pe vremea când sufletele umane prezente astazi traiau într-o existenta anterioara, pictura exista deja, si au existat oameni care nu simteau nici un interes pentru pictura.
Exista si astazi oameni carora le este absolut indiferent daca au atârnata pe perete o pictura oribila sau un tablou foarte bine realizat.
Existau deja astfel de oameni pe vremea când sufletele care traiesc astazi se aflau într-o încarnare trecuta.
Si eu nu am gasit niciodata vreun om care sa aiba o figura simpatica, o expresie simpatica a fetei, si caruia, într-o viata anterioara, sa nu-i fi placut pictura.
Oamenii cu expresia fetei prea putin simpatica – aspect care joaca, de asemenea, un rol în karma, care are importanta pentru destinul omului – erau întotdeauna aceia care au trecut fara interes si indiferente, flegmatice, prin fata operelor picturale.

     Dar lucrurile merg mult mai departe. Exista oameni care, pe parcursul întregii lor vietii – iar acest lucru se întâmpla deja în niste epoci anterioare ale Pamântului –, nu ridica niciodata ochii spre stele, oamenii care nu stiu unde este Leul sau Berbecul sau Taurul, care nu se intereseaza de nimic în aceasta directie.
Într-o viata urmatoare, acesti oameni se vor naste cu un corp lipsit de vlaga; si daca vigoarea parintilor i-a înzestrat cu un model care le permite sa depaseasca aceasta slabiciune, ei vor ramâne cu un corp pe care si-l vor construi ei însisi, dupa aceea, fara vlaga, fara putere.
Si astfel, întreaga stare de sanatate a omului din timpul unei anumite vieti pamântesti poate fi pusa în legatura cu interesul pe care el l-a încercat într-o viata precedenta pentru lumea vizibila, pe scara cea mai larga.
Oamenii care în zilele noastre nu au, de exemplu, absolut nici un interes pentru elementul muzical, carora muzica le este indiferenta, vor fi, cu siguranta, într-o viata viitoare, astmatici sau afectati de boli de plamâni, se nasc cu predispozitia spre boli de plamâni sau spre astm. Lucrurile stau în asa fel încât substanta sufleteasca ce se formeaza în cursul unei vieti pamântesti prin interesul fata de lumea vizibila se exprima în starea generala de sanatate sau de boala a corpului în urmatoarea viata pamânteasca.
     Cineva ar putea acum sa spuna: Daca stim acest lucru, s-ar putea sa ne piara cheful sa traim o existenta pamânteasca viitoare.
Dar aceasta este, iarasi, una din acele judecati emise din punctul de vedere pamântesc, si ea nu este, într-adevar, singura posibila; caci viata dintre moarte si o noua nastere dureaza mai mult decât existenta pamânteasca. Daca cineva ramâne insensibil fata de anumite aspecte vizibile din mediul sau înconjurator, el va ramâne în imposibilitatea de a lucra în anumite domenii între moarte si o noua nastere. El va trece prin poarta mortii cu consecintele lipsei sale de interes.
Parcurgând drumul dupa moarte, el nu se poate apropia de anumite entitati. Anumite entitati se îndeparteaza de el, el nu le poate aborda. Celelalte suflete umane cu care a trait pe Pamânt îi ramân straine.
Aceasta ar putea dura la infinit, ca un fel de vesnicie a infernului, daca n-ar interveni nimic care sa schimbe situatia.
Singura compensare, singura cura posibila, este aceea de a lua acum, între moarte si o noua nastere, hotarârea de a coborî din nou pe Pamânt si de a trai neputinta din lumea spirituala în contact cu un corp bolnav. Între moarte si o noua nastere, omul îsi doreste aceasta cura, caci între moarte si o noua nastere avem parte doar de acest lucru: Exista ceva ce nu putem face; dar nu simtim ce. Astfel încât mai târziu, când murim din nou si ne gasim iarasi între moarte si o noua nastere, atunci suferinta, suferinta pamânteasca este ceea ce ne împinge sa facem ce am neglijat altadata. Astfel încât putem spune ca, în esenta, omul îsi aduce cu sine din lumea spirituala aici jos, în lumea fizica, starea de sanatate si de boala, o data cu karma sa.
Si daca tinem seama totodata de faptul ca nu exista numai o karma care se împlineste, ci si o karma în devenire, ca anumite lucruri pot aparea pentru prima data, atunci, desigur, nu vom raporta la vietile anterioare tot ceea ce omul a trebuit sa sufere, sa spunem, în privinta sanatatii si bolii în timpul existentei fizice. Dar vom sti ca, într-adevar, ceea ce apare în predispozitiile interne drept sanatate sau, mai ales, drept boala, este determinat în mod karmic, conform consideratiilor pe care tocmai le-am facut.
Lumea devine inteligibila abia atunci când ne putem îndrepta privirea dincolo de existenta pamânteasca. Înainte de aceasta, ea nu este inteligibila. Lumea nu este inteligibila pe baza vietii pamântesti.
     Daca trecem acum de la aceste conditii interioare ale karmei, determinate de organizare, la aspectele mai exterioare, daca ne îndreptam atentia mai spre exterior, atunci putem sa pornim tot de la un domeniu de fapte care îl ating pe om îndeaproape.
Sa luam, de exemplu, ceea ce în domeniul sufletesc se poate afla într-o legatura foarte strânsa cu starea sufleteasca generala de sanatate sau de boala, din punctul de vedere al relatiei cu semenii.

     Voi prezenta cazul urmator: cineva leaga o prietenie de tinerete. Se naste o prietenie de tinerete foarte strânsa. Cei doi prieteni sunt foarte atasati unul de altul.
Apoi viata îi separa, astfel ca poate amândoi, poate mai ales unul dintre ei, îsi amintesc de vremea prieteniei lor cu o anumita melancolie.
Dar aceasta prietenie nu se restabileste si, oricât de des se mai întâlnesc în viata, prietenia nu se restabileste.
Daca va gânditi câte lucruri pot depinde, eventual, în destinul unui om, de o asemenea prietenie de tinerete care a fost curmata, va veti spune ca destinul unui om poate fi profund influentat de o asemenea prietenie de tinerete care a fost curmata.
Întorcându-ne la o viata pamânteasca anterioara, descoperim, de regula, ca cei doi oameni care au legat într-o anumita viata aceasta prietenie de tinerete ce a fost curmata, au fost legati printr-o prietenie târzie în viata precedenta.
Atunci când examinam aceste cazuri mai îndeaproape, reiese ca imboldul de a cunoaste persoana cu care legase prietenie la o vârsta avansata, dar si asa cum poate fi ea în tinerete, îl conduce pe omul respectiv sa angajeze în viata urmatoare o prietenie de tinerete cu acea persoana. Într-o viata precedenta, a cunoscut-o la o vârsta destul de înaintata; si acum are în suflet dorinta de a o cunoaste în timpul tineretii.
Ceea ce nu se putea face în aceasta prima viata, se realizeaza în urmatoarea.
Dar aceasta are o mare influenta; acest imbold care se naste la unul dintre cei doi oameni, sau la amândoi, trece pragul mortii, apoi se dezvolta între moarte si o noua nastere în lumea spirituala.
Atunci, în lumea spirituala, ochii sunt ca fixati asupra tineretii. Sufletul are aceasta nostalgie foarte deosebita de a-si îndrepta privirea asupra tineretii si el nu cultiva imboldul de a-l cunoaste din nou pe acest om si la o vârsta mai târzie.
Si astfel se frânge prietenia din tinerete, care fusese planuita în viata traita înainte de a coborî pe Pamânt.
     Dar se iveste acum întrebarea: Ei bine, cum era de fapt aceasta prietenie de la o vârsta matura din viata precedenta, pentru ca ea sa fi dat acum nastere imboldului de a regasi aceeasi fiinta într-o noua viata în tinerete?
Pentru ca aceasta nevoie de a regasi tânara aceeasi persoana sa nu se prelungeasca prin nevoia de a-i ramâne legata în continuare la o vârsta mai înaintata, trebuie sa intervina altceva în viata.
În toate cazurile care îmi sunt cunoscute, a fost întotdeauna asa: Daca aceste persoane ar fi ramas legate în continuare la o vârsta mai înaintata, daca prietenia lor din tinerete nu s-ar fi curmat, ele ar fi sfârsit prin a se plictisi una de alta, caci prietenia lor dintr-o viata trecuta, când era o prietenie de maturitate, fusese o forma de prietenie foarte egoista.
Egoismul dintr-o prietenie în cursul unei vieti pamântesti se plateste karmic prin pierderea acestei prietenii în alte vieti.
Atât de complicate sunt lucrurile. Putem discerne întotdeauna un fir conducator, daca observam acest lucru: În numeroase cazuri, în cursul unei vieti, doi oameni traiesc fiecare pentru sine pâna la vârsta de douazeci de ani, apoi leaga prietenie. Într-o viata pamânteasca ulterioara, acestei imagini îi corespunde, de obicei prietenia de tinerete, apoi vietile se separa. Foarte adesea asa stau lucrurile.
În general, constatam ca vietile pamântesti succesive se completeaza una pe alta, atunci când avem în vedere configuratia lor.