Legile karmei - Partea V de Rudolf Steiner publicat la 11.09.2010
Karma interioara
     Când il observam pe om, asa cum ne apare el pe Pamânt, tinând seama numai de forma sa fizica are trei parti foarte clar distincte una de alta.
In mod obisnuit, nu se face aceasta impartire, pentru ca stiinta oficiala din zilele noastre indreapta asupra lucrurilor si asupra faptelor doar o privire superficiala, ea nu are nici un fel de simt pentru a tine seama de ceea ce ni se reveleaza când examinam lucrurile si faptele cu o privire

     Noi, ca oameni, avem, in primul rând, un cap. Acest cap, deja prin aspectul sau exterior, ni se poate infatisa ca fiind absolut diferit de restul formei umane.
Este suficient sa urmarim nasterea omului, pentru a vedea aceasta deosebire. Vedem atunci ca primul lucru care se formeaza ca germene in corpul mamei este, propriu-zis, numai capul, organizarea capului.
Organizarea umana in ansamblul ei se plasmuieste incepând de la cap, si tot restul, tot ce apare ulterior ca forme, este, in realitate, un organ-anexa, atasat germenului uman.
Iar ceea ce vor prelua aceste organe mai târziu: nutritia, respiratia s.a.m.d., in prima perioada embrionara a omului nu este asigurat din interiorul germenului uman, sub forma de proces de respiratie sau de circulatie s.a.m.d., ci din exterior, pornind din corpul mamei, cu ajutorul unor organe care mai târziu dispar, care nu mai sunt prezente la om mai târziu.
     Omul ramâne pe parcursul vietii sale in intregime cap. Organele de simt cele mai importante: ochii, urechile, organul mirosului, organul gustului, se afla, desigur in cap; dar simtul caldurii, de exemplu, cel al presiunii, al pipaitului, sunt repartizate pe suprafata intregului om.
Lucrurile sunt de-asa natura incât nu trebuie sa distingem trei parti componente ale fiintei din punct de vedere spatial, ci numai in sensul ca formatiunea capului apare, in principal, in forma exterioara a capului, dar, in realitate, ceasta formatiune patrunde intregul om.
Si la fel este si cu celelalte parti componente ale omului.
Capul este prezent, pe toata durata vietii pamântesti, chiar si in degetul mare de la picior, in masura in care acest deget mare are o sensibilitate tactila sau este sensibil la caldura.
Prin cele prezentate am caracterizat una dintre partile componente ale entitatii umane, acea entitate umana care sta in fata noastra drept entitate perceptibila simturilor.
     1. Organizarea neuro-senzoriala este una dintre partile componente ale entitatii umane.
2. A doua parte componenta a acestei entitati umane este tot ceea ce se manifesta printr-o activitate ritmica. Ritmul, cu organele ritmice, este a doua parte componenta care se formeaza in entitatea umana, care se extinde, la rândul sau, in intreaga fiinta, dar isi are manifestarea exterioara principala localizata in organele trunchiului.
Omul intreg, este, iarasi, inima, este, iarasi, plamâni; dar plamânii si inima sunt localizate in organele carora li se dau in mod obisnuit aceste nume.
Desigur, omul intreg respira. Respirati prin fiecare punct al organismului. Se vorbeste de o respiratie a pielii. Numai ca respiratia este concentrata, in principal, in activitatea plamânilor.
3. A treia parte componenta este organizarea-membre a omului. Membrele se termina in regiunea trunchiului. In stadiul embrionar, ele apar sub forma de organe-anexe. Ele se formeaza mai târziu. Dar ele sunt acele organe care au cele mai strânse legaturi cu sistemul metabolic. Prin faptul ca ele se pun in miscare, prin faptul ca ele sunt, in principal, organele care indeplinesc, la om, munca, sistemul metabolic este cel mai bine stimulat prin activitatea lor.

     Dar aceste trei parti componente sunt intim legate de viata sufleteasca a omului.
Viata sufleteasca a omului se imparte in gândire, simtire si vointa.
Gândirea isi gaseste organizarea sa fizica mai ales in cap. Dar ea isi gaseste organizarea fizica si in intreaga fiinta umana, deoarece capul, in sensul pe care vi l-am indicat, este prezent in omul intreg.
Simtirea este legata de organizarea ritmica. Este o prejudecata, si chiar o superstitie a stiintei noastre moderne, sa se creada ca sistemul nervos are de-a face cu simtirea in mod direct. Acesta nu are de-a face in mod direct cu simtirea. Organele simtirii sunt organul ritmului respirator si organul ritmului circulator, iar nervii nu fac decât sa slujeasca de intermediar, pentru ca noi sa ne putem reprezenta ca avem sentimente.
Simtirea isi are organizarea ei corespunzatoare in organismul ritmic, dar noi nu am sti nimic despre sentimentele noastre daca nervii nu ne-ar furniza reprezentari despre aceste sentimente ale noastre. Si, din cauza ca nervii ne furnizeaza reprezentari despre sentimentele noastre, intelectualismul actual isi formeaza aceasta superstitie, ca nervii ar fi si organele simtirii. Insa nu asa stau lucrurile.
Dar, daca observam in mod constient sentimentele, cum urca ele in organismul nostru ritmic, si daca le comparam cu gândurile noastre, care sunt legate de organizarea capului, de sistemul nostru neuro-senzorial, atunci percepem intre gândurile si sentimentele noastre exact aceeasi deosebire – numai sa fim in stare sa observam – ca aceea dintre gândirea cotidiana, si cea de vis.
Sentimentele nu au in constienta o intensitate mai mare decât visul. Ele au doar o alta forma. Ele apar doar intr-un alt mod.
Când visati in imagini, constienta traieste tocmai in imagini. Dar aceste imagini semnifica sub aceasta forma a lor exact ceea ce semnifica, sub o alta forma, sentimentele.
Astfel incât putem spune: constienta cea mai clara, cea mai luminoasa, o avem in reprezentarile noastre, in gândurile noastre.
In ceea ce priveste sentimentele, noi avem un fel de constienta de vis. Noi credem numai ca avem o constienta clara a sentimentelor noastre. Dar nu avem despre sentimentele noastre o constienta mai clara decât despre visele noastre.
Când, in momentul trezirii, ne amintim de visele noastre si ne formam despre ele niste reprezentari constiente, prin aceasta nu am prins visul din zbor. Visul este mult mai bogat decât reprezentarea pe care ne-o formam in legatura cu el
Si, tot astfel, lumea sentimentelor este in sine infinit mai bogata decât ceea ce putem actualiza, decât ceea ce putem evoca in noi drept reprezentari ale acestor sentimente.
     Cât despre vointa, ea este in intregime scufundata in somn. Aceasta vointa este legata de sistemul metabolismului si al membrelor, de organismul miscarii. In legatura cu aceasta vointa, noi nu cunoastem decât gândurile. Eu imi formez reprezentarea: Vreau sa iau in mâna acest ceas.
Straduiti-va odata sa va marturisiti in mod sincer ca va formati reprezentarea „eu vreau sa iau in mâna acest ceas”, si dupa aceea luati ceasul in mâna: Ceea ce se intâmpla intre reprezentarea intentiei si cea a realizarii, in organismul dumneavoastra, aceasta ramâne atât de inconstient cum este numai viata din somnul cel mai profund, din somnul inconstient, fara vise.
     Despre sentimentele noastre, cel putin visam.
Despre impulsurile noastre de vointa, nu stim nimic mai mult decât despre somnul nostru. Puteti spune: De la somn, eu nu primesc absolut nimic. Dar acum eu nu vorbesc din punct de vedere fizic.
Este, fireste, un nonsens deja din capul locului ca cineva sa spuna: eu nu primesc nimic de la somn; caci, sufleteste, primiti mult.
Daca nu ati dormi niciodata, nu ati putea ajunge la constienta Eului.
     Ar trebui doar sa va actualizati urmatoarele: Daca va reamintiti trairile pe care le-ati avut, atunci va intoarceti in trecut, pornind de la momentul prezent.
Dar nu este asa. Nu va intoarceti decât pâna la momentul când v-ati fi trezit ultima data. Apoi ati dormit – si ceea ce a avut loc in acest interval s-a sters si dupa aceea amintirea se reia, intr-adevar, de la ultima adormire pâna inainte de ultima trezire.
Si va intoarceti inapoi, tot asa, in continuare. Iar când va indreptati privirea in urma, trebuie sa intercalati intotdeauna momentele de inconstienta.
     Când privim in urma, trebuie sa intercalam intervalele de inconstienta, care reprezinta o treime din viata noastra. Noi nu tinem seama de acest lucru.
Dar este ca si cum ati avea o suprafata alba si la mijloc o gaura neagra. Vedeti bine gaura neagra, desi acolo nu exista nici o forta. Astfel, dumneavoastra va rememorati trecutul, vedeti negrul, noptile in timpul carora ati dormit, dar aceste momente nu contin nici o reminiscenta de viata.
Constienta dumneavoastra se loveste intotdeauna de ele. Aceasta este ceea ce face ca sa spuneti „Eu” vorbind despre dumneavoastra insiva .
     Daca, in realitate, ar fi mereu continuitate si nu v-ati lovi de nimic, atunci nu ati ajunge la constienta Eului.
Asadar deja putem spune ca datoram ceva somnului. Si, la fel cum datoram ceva somnului in viata pamânteasca obisnuita, ii datoram ceva si somnului care stapâneste in domeniul vointei noastre.
     Ceea ce se intâmpla propriu-zis in actul de vointa este trait de noi in stare de somn. Dar, la rândul sau, tocmai de aceasta tine adevaratul Eu. Asa cum ajungem la constienta Eului datorita negrului, tot asa Eul se afla in ceea ce doarme in noi in timpul actului de vointa, dar Eul care trece prin vietile pamântesti succesive.
     Ei bine, aici domneste karma. Karma domneste in vointa. In vointa domnesc toate impulsurile care isi au originea in viata pamânteasca precedenta. Numai ca la omul treaz ele sunt scufundate in somn.
     Asadar daca ni-l reprezentam pe om asa cum ne apare el in viata pamânteasca, constatam ca el este alcatuit din trei parti:
organizarea capului,
organizarea ritmica
si organizarea miscarii.
Aceasta impartire este schematica; fiecare din aceste parti componente se extinde asupra intregului om.
De organizarea capului este legata reprezentarea, de organizarea ritmica este legata simtirea, de organizarea miscarii este legata vointa.
Starea in care avem reprezentari este starea de veghe. Starea in care se manifesta sentimentele este o stare de vis. Starea in care se manifesta vointa, impulsurile de vointa, este o stare de somn, chiar si in timpul starii de veghe.
     Acum trebuie sa distingem doua lucruri cu privire la cap sau, mai precis, cu privire la reprezentare. Trebuie sa facem inca o distinctie, mai subtila, as zice, in ceea ce priveste capul.
Aceasta diferentiere subtila ne conduce la a distinge intre reprezentarea instantanee, pe care o produce in noi lumea din jur, si ceea ce avem drept amintire.
Va formati in permanenta reprezentari, in functie de impresiile pe care le primiti de la lume. Dar va ramâne posibilitatea sa scoateti mai târziu aceste impresii din memorie.
Din punct de vedere interior, reprezentarile actuale pe care vi le faceti in contact cu lumea nu difera de reprezentarile care apar atunci când va reamintiti. Prima data, reprezentarile vin din exterior; a doua oara, ele vin din interior. Dar este o conceptie cu totul naiva aceea care ne face sa credem ca memoria functioneaza in felul urmator: Eu ma aflu in prezenta unui obiect sau a unui eveniment, imi formez despre el o reprezentare, care coboara in mine pe o cale oarecare, intr-un fel de scrin, iar când imi reamintesc, eu voi lua iarasi de acolo aceasta reprezentare.
Exista filosofii intregi care descriu cum reprezentarile care coboara sub pragul constientei sunt dupa aceea regasite, atunci când ne amintim. Acestea sunt modalitati naive de a vedea lucrurile.
Bineinteles, nu exista un asemenea scrin de unde sa luam reprezentarile atunci când ni le amintim. Tot asa cum nu exista in noi un loc unde ele ar merge sa se plimbe, pentru a urca dupa aceea in capul nostru când ne amintim. Nu exista nimic din toate acestea.
Realitatea este, mai curând, urmatoarea.
Gânditi-va putin, atunci când vreti sa va exersati memoria, lucrati adesea nu numai cu ajutorul reprezentarilor, ci chemând in ajutor cu totul altceva.
Am observat adesea oameni memorizând ceva. Ei isi reprezinta cât mai putine lucruri, dar ei executa fara incetare miscari vehemente, insotindu-si cuvintele cu miscari de brate. Multe persoane memorizeaza in acest fel si, facând aceasta, gândesc cât mai putin posibil.
Si ele mai fac ceva pentru a-si stimula memoria, se ajuta lovindu-si fruntea cu pumnul. Se intâmpla si asa ceva.
Reprezentarile pe care ni le facem despre lume se volatilizeaza ca niste vise. Dimpotriva, ceea ce scoatem din memorie, acestea nu sunt reprezentari care ar fi coborât in ea, ci altceva.

 
    Reprezentati-va un om care priveste ceva. El vede ceva. Nu voi descrie procesul intr-un mod mai exact, as putea s-o fac, dar, pentru moment, acest lucru nu e necesar. Asadar omul vede ceva. Ceea ce vede trece prin ochiul sau si ajunge prin nervul optic in organele unde duce acest nerv optic.
     Avem in creier doua parti net diferite: creierul mai exterior, materia cenusie, si, sub aceasta, materia alba. Materia alba se prelungeste in organele de simt; materia cenusie este mult mai putin elaborata decâtt materia alba.
Deja privind lucrurile in mare, din punct de vedere anatomic, situatia este acesta: obiectele fac asupra noastra o impresie, care trece prin ochi si mai departe, provocând anumite procese in materia alba a creierului.
Dimpotriva, reprezentarile noastre au ca organ materia cenusie, care are o cu totul alta structura celulara. Reprezentarile licaresc aici, apoi dispar ca visele. Licaresc, pentru ca dedesubt se desfasoara impresiile.

     Daca ati fi obligat sa mergeti sa cautati reprezentarile in profunzimile unde ele ar fi alunecat, nu v-ati aminti absolut nimic, nu ati avea, in general, nici o memorie. Iata ce se intâtmpla: in acest moment, sa zicem, eu vad ceva. Impresia pe care mi-o face acest ceva patrunde in mine prin intermediul materiei albe a creierului. Materia cenusie actioneaza, la rândul ei, visând impresiile, formându-si despre ele imagini.
Aceste imagini se sterg. Ceea ce ramâne din ele, coboara in profunzimile organizarii noastre. Iar atunci când ne amintim, privim in aceste adâncuri; acolo impresia persista. Asadar atunci când ati vazut ceva albastru,impresia acestui albastru coboara in voi; aici va formati reprezentarea acestui albastru. Ea se sterge.
Dupa trei zile, percepeti in creier impresia care a dainuit. Si, privind in interior, va reprezentati acum albastrul.
Prima data când l-ati vazut, ati fost stimulat din exterior, de obiectul albastru.

A doua oara, atunci când vi-l amintiti, sunteti stimulat din interior, deoarece albastrul s-a oglindit in voi.
     Procesul este, in ambele cazuri, acelasi. Este vorba intotdeauna de o perceptie, amintirea este tot o perceptie. Astfel ca, propriu-zis, constienta noastra diurna se afla in reprezentare; dar sub nivelul reprezentarii se desfasoara anumite procese, care nu vor patrunde in noi decât tot prin intermediul reprezentarii, si anume, prin reprezentarea-amintire.
Sub aceasta reprezentare se afla perceptia, perceptia propriu-zisa, si abia dedesubtul ei se afla sentimentul.
Astfel incâtt, in ceea ce priveste organizarea capului, organizarea gândirii, putem face o diferentiere mai subtila intre reprezentare si perceptie. Atunci, avem ceea ce am perceput, de care ne putem apoi aminti. Dar acest lucru ramâne de fapt absolut inconstient. Se ridica la suprafata constientei numai prin amintire. Dar omul nu mai simte absolut deloc ce se petrece in realitate în el.
Atunci când percepe, el traieste reprezentarea. Efectul perceptiei patrunde in el. Pe baza acestui efect, el poate trezi amintirea.
     Dar aici începe deja inconstientul.
In constienta de veghe, suntem intr-adevar noi insine, ca oameni, numai atunci când ne formam reprezentari.
Acolo unde nu putem ajunge cu constienta – nu ajungem nici chiar pâna la cauzele amintirii –, acolo nu ne mai apartinem ca oameni, acolo suntem integrati lumii.
Este exact ca in viata fizica: Inspirati aer, pe care il aveti acum in voi, acest aer se afla, cu putin timp mai inainte in exterior, era aer al lumii; acum, acesta este aerul vostru. Dupa putin timp il redati iarasi lumii: sunteti una cu lumea.
Nu ati fi deloc oameni daca nu ati fi uniti cu lumea in asa fel incâtt sa nu aveti numai ceea ce se afla in interiorul pielii, ci si ceea ce va uneste cu intreaga atmosfera.

     Exact asa cum sunteti uniti cu lumea in privinta celor fizice, tot astfel, si in privinta celor spirituale – in momentul in care coborâtti in regiunea cea mai apropiata de subconstient, in acea regiune de unde se ridica amintirile, sunteti uniti cu ceea ce se numeste Ierarhia a treia: Ingeri, Arhangheli, Arhai.
Asa cum prin respiratie sunteti legati de aer, tot asa, prin organizarea capului, si anume prin organizarea care se afla dedesubt, doar aceea care este acoperita de lobii cervicali exteriori – acestia apartin numai si numai Pamântului – prin aceasta, care se afla aici, dedesubt, sunteti uniti cu Ierarhia a treia, cu Ingerii, Arhanghelii si Arhaii.
     Sa coborâm acum spre regiunea care este, din punct de vedere sufletesc, cea a simtirii, iar din punct de vedere corporal, cea a organizarii ritmice, si de unde nu urca decât visele sentimentului; acolo nu ne mai apartinem deloc, ca oameni.
Aici depindem de Ierarhia a doua, de entitatile spirituale care nu se incarneaza in nici un corp pamântesc, ci ramâtn in lumea spirituala, si care isi trimit neincetat curentii, impulsurile, ceea ce emana de la ele drept forte, in organizarea ritmica a omului.
Exusiai, Dynamis, Kyriotetes, acestea sunt entitatile pe care le purtam in piept.
Asa cum, in realitate, noi ne purtam omul-Eu numai in lobii exteriori ai creierului, asa ii purtam pe Ingeri, Arhangheli, Arhai s.a.m.d., imediat dedesubt, tot in organizarea capului.
Acesta este teatrul actiunii lor pe Pamânt. Aici se afla punctele de inserare a activitatii lor.
In piept, purtam Ierarhia a doua: Exusiai s.a.m.d. Punctele de inserare a activitatii lor se afla in pieptul nostru.
     Daca trecem la sfera motricitatii noastre, la organismul nostru locomotor, aici sunt active entitatile primei Ierarhii: Serafimi, Heruvimi, Tronuri.
In membrele noastre circula substantele transformate ale alimentelor pe care le mâncam; ele trec acolo printr-un proces viu de ardere.
Caci atunci când facem un pas, in noi ia nastere un proces viu de ardere. Ceea ce exista in exterior exista si în noi.
Cu cele mai de jos suntem uniti prin sistemul metabolic-locomotor, ca oameni fizici. Prin prima Ierarhie, Serafimii, Heruvimii, Tronurile, suntem uniti cu tot ceea ce ne spiritualizeaza.
     Acum se pune intrebarea foarte importanta: cu ce se ocupa aceste entitati ale celor trei Ierarhii, atunci când se afla printre noi?

     Ierarhia a treia: ingerii, Arhanghelii s.a.m.d., se ocupa de gândirea noastra. Daca ea nu ar face acest lucru, nu am avea nici o amintire in viata noastra pamânteasca obisnuita. Entitatile acestei Ierarhii mentin in noi impulsurile pe care le primim odata cu perceptiile; ele se afla la baza activitatii care se manifesta in amintirea noastra, in memorie. Ele ne conduc pe parcursul vietii pamâtntesti in primul domeniu pe care il avem ca inconstient, in domeniul subconstientului.
Sa trecem la entitatile Ierarhiei a doua: Exusiaii s.a.m.d. Noi le intâlnim dupa ce am trecut prin poarta mortii, in timpul vietii dintre moarte si o noua nastere.
Acolo intâlnim sufletele defunctilor care au trait cu noi pe Pamânt, dar intâlnim inainte de toate entitatile spirituale ale Ierarhiei a doua; desigur, si pe cele ale Ierarhiei a treia, dar a doua este mai importanta.
In intervalul dintre moarte si o noua nastere elaboram impreuna cu ele tot ceea ce am simtit in timpul vietii pe Pamânt, tot ceea ce am introdus, prin aceasta, in organizarea noastra.
Noi ne elaboram, in unire cu entitatile Ierarhiei a doua, urmatoarea viata pamânteasca.
     Când suntem aici, pe Pamânt, avem sentimentul ca entitatile spirituale ale lumii divine se afla deasupra noastra.
In intervalul dintre moarte si o noua nastere, avem reprezentarea inversa.
Ingerii, Arhanghelii s.a.m.d., care ne conduc prin existenta pamânteasca, asa cum am aratat, traiesc intr-un fel la acelasi nivel cu noi, dupa moarte; entitatile Ierarhiei a doua se afla imediat dedesubt. Noi lucram, impreuna cu ele, la formarea, la plasmuirea karmei noastre interne.
Iar daca ne indreptam privirea si mai profund asupra timpului dintre moarte si o noua nastere, daca privim, oarecum, prin entitatile Ierarhiei a doua, atunci descoperim dedesubt entitatile primei Ierarhii: Serafimi, Heruvimi, Tronuri.

     Atâta timp cât traim pe Pamânt, ii cautam pe zeii superiori sus, deasupra noastra.
Divinul suprem care ne poate fi mai intâti accesibil, noi il cautam, ca oameni care ne aflam intre moarte si o noua nastere, in adâncurile cele mai de jos.
Si in timp ce ne elaboram, impreuna cu entitatile Ierarhiei a doua, karma interna, care apare apoi oglindita in starile de sanatate si boala ale urmatoarei vieti pamântesti, in timp ce suntem absorbiti de aceasta munca, asadar, in timp ce, impreuna cu alti oameni, ne pregatim corpurile care se vor naste in urmatoarea viata pamânteasca, entitatile primei Ierarhii actioneaza aici jos intr-un mod deosebit.
Acest lucru se vede. Ele sunt supuse, in ceea ce priveste o parte, o mica parte a activitatii lor, unei anumite necesitati. Ele trebuie sa reproduca – deoarece ele sunt puterile creatoare a ceea ce este pamântesc –, trebuie sa reproduca ceea ce a elaborat omul in viata sa pamânteasca, dar s-o reproduca intr-un mod absolut determinat.
In timpul vietii sale pe Pamânt, omul efectueaza anumite fapte prin vointa sa – acest lucru tine de prima Ierarhie. Aceste fapte sunt bune sau rele, intelepte sau prostesti. Entitatile primei Ierarhii, Serafimi, Heruvimi, Tronuri, trebuie sa-si formeze in propria lor sfera copiile acestor fapte.
Orice facem noi impreuna, fie ca este bun sau rau, pentru tot ceea ce este bun, pentru tot ceea ce este rau, entitatile primei Ierarhii trebuie sa modeleze copiile. Totul sta in fata judecatii primei Ierarhii, dar totul este, de asemenea, modelat. Si, in timp ce lucram la propria noastra karma interna impreuna cu Ierarhia a doua si cu sufletele defunctilor, noi privim, intre moarte si o noua nastere, ceea ce au vietuit Serafimii, Heruvimii si Tronurile in contact cu actiunile noastre pamântesti.
Când suntem intre moarte si o noua nastere vedem in sânul Serafimilor, Heruvimilor si Tronurilor acea activitate care apare ca o justa compensare a propriilor noastre fapte pamântesti si a celor traite in legatura cu alti oameni. Zeii trebuie sa exercite aceasta activitate compensatoare, iar noi o contemplam drept cer al nostru, care se afla acum sub noi.
In faptele zeilor, noi contemplam consecintele faptelor noastre pamântesti, vedem daca ele au fost bune sau rele, intelepte sau prostesti. Intre moarte si o noua nastere, ne orientam dupa copiile faptelor noastre, contemplându-le, ne integram organismului karma noastra interna.
O aducem pe Pamânt sub forma facultatilor, a talentelor noastre, sub forma geniului nostru, a prostiei noastre.
Când intâlnesc o fiinta care are pentru mine o importanta in viata, care este un element determinant al destinului meu, ceea ce se intâmpla datorita acestei intâlniri cu celalalt om, acest lucru a fost trait de zei mai inainte, drept consecinta a ceea ce eu si aceasta fiinta am facut impreuna intr-o viata pamânteasca anterioara.
Daca in timpul acestei existente pamântesti eu sunt trimis intr-o regiune care este importanta pentru mine, daca exercit o profesiune care este importanta pentru mine, toate aceste elemente exterioare ale destinului sunt reflectarea a ceea ce au trait zeii, zeii primei Ierarhii, drept rezultat al vietii mele pamântesti anterioare, elaborat in timpul când eu ma gaseam intre moarte si o noua nastere.
     Când noi, oamenii, ne abordam destinul numai pe baza de sentiment, atunci ne ridicam privirea, in functie de confesiunea religioasa, spre zei sau spre o providenta, si simtim cum cursul vietii noastre pamântesti depinde de aceasta.
Dar zeii, tocmai aceia in care noi recunoastem entitatile primei Ierarhii: Serafimi, Heruvimi si Tronuri, ei au, într-un fel, o religie inversata. Ei simt obligatia lor fata de oamenii de pe Pamânt, ai caror creatori, sunt.
Complicatiile in care se angajeaza acesti oameni, progresele pe care le fac, trebuie sa fie compensate de zei. Iar destinul pe care zeii ni-l pregatesc pentru urmatoarea existenta, mai intâi l-au trait ei, inaintea noastra.